Mom

GEORGICĂ SLĂMNOIU DUMITRU DASCĂLU
AURELIA CHIOIBAŞ
MECANISME ŞI ORGANE
DE MAŞINI
ÎNDRUMAR DE LABORATOR
fus, rotitor cuzinet, fix

Fn
e2
Fr αi
v
mobilă
w
a O2
O1
hmin
hmin
e
cuzinet plan, fix
pmax
pmax
l/2 e1
l αmax
αe
ACADEMIA NAVALĂ ” MIRCEA CEL BĂTRÂN”

CONSTANŢA 2006
CUPRINS
Lucrarea nr. 1 Structura şi clasificarea mecanismelor .............................. 7
Lucrarea nr. 2 Determinarea rezistenţei la presiuni ridicate a uleiurilor

minerale prin metoda celor patru bile............................... 15
Lucrarea nr. 3 Angrenaje .......................................................................... 25
Lucrarea nr. 4 Trasarea grafică a profilului camelor pentru tachet cu

vârf şi rola........................................................................... 39

talpă……………………………………………………… 47

mişcare de rotaţie cu vârf şi rolă........................................ 53
Lucrarea nr. 7 Identificarea filetelor 59
Determinarea caracteristicilor constructive şi funcţionale
Lucrarea nr. 8 ale unui angrenaj cilindric cu dinţi înclinaţi dintr-un
73
reductor de turaţie ..............................................................
Determinarea caracteristicilor constructive şi funcţionale

Lucrarea nr. 9 ale unui angrenaj conic cu dinţi drepţi dintr-un reductor
de turaţie ............................................................................ 83
Lucrarea nr. 10 Determinarea caracteristicilor constructive şi funcţionale

ale unui angrenaj melcat dintr-un reductor de turaţie ...... 91
Lucrarea nr. 11 Determinarea rigidităţii torsionale a unei transmisii cu

lanţ ..................................................................................... 101
Lucrarea nr. 12 Determinarea modulului de elasticitate al segmenţilor

motoarelor cu ardere internă ............................................. 109
Lucrarea nr. 13 Determinarea momentului de frecare în lagărele cu 115

alunecare
Lucrarea nr. 14 Măsurarea debitelor şi temperaturilor într-un 119
lagăr radial cu alunecare
Bibliografie ..................................................................................................... 133
Lucrarea nr. 1
STRUCTURA ŞI CLASIFICAREA MECANISMELOR
Şef lucrări dr.ing. Aurelia Chioibaş
1.1 CONSIDERAŢII GENERALE
Mecanismul este un lanţ cinematic, simplu sau complex, plan sau spaţial,
desmodrom şi închis de un element fix numit bază. El serveşte la transmiterea
mişcării sau la transformarea unei mişcări într-o alta necesară.
Lanţul cinematic este un ansamblu de elemente cinematice legate prin
cuple cinematice. Un element liber în spaţiu prezintă 6 grade de libertate (3 rotaţii,
3 translaţii). Orice cuplă cinematică preia din gradele de libertate ale elementelor,
astfel încât introduce un număr de condiţii de legătură :
m = 6-L, (1.1)
unde : L-numărul gradelor de libertate.

Cuplele cinematice prezentate în fig.1.1 se încadrează în următoarele
clase :
- cupla sferă-plan, clasa I (fig.1.1 a)
- cupla cilindru-plan, clasa a II-a (fig.1.1 b)
- cupla paralelipiped-plan, clasa a III-a (fig.1.1 c)
- articulaţie sferică, clasa a III-a (fig.1.1 d)
- cupla cilindrică, clasa a-IV a (fig.1.1 e)
- articulaţie simplă, clasa a V-a (fig.1.1 g)
- articulaţie dublă, clasa a V-a (fig.1.1 h)
- culisă, clasa a V-a (fig.1.1 j)
- cupla surub-piuliţă, clasa a V-a (fig.1.1 k)
- cupla superioară plană, clasa a IV-a (fig.1.1 f)
Calculul gradului de mobilitate al unui mecanism se realizează cu ajutorul
relaţiei lui Dobrovolski :
5
M = (6 - f ) × n - å (m - f ) × Cm,
m =f +1
(1.2.)
8 Mecanisme şi organe de maşini
_______________________________________________________________________________
unde : f- familia mecanismului, n = numărul elementelor cinematice mobile ;

m = numărul condiţiilor de legatură introduse de cupla cinematică de clasă Cm ;
Cm = numărul cuplelor cinematice de clasă Cm.
a c)
b)
d
e g
k
f
Fig. 1.1 Clasele cuplelor cinematice

Lucrarea nr. 1 Structura şi clasificarea mecanismelor 9
_______________________________________________________________________________
Clasificarea structurală a mecanismelor plane are la bază noţiunea de

grupă cinematică (grupa cinetostatică, grupa Assur). Grupa cinematică este un lanţ
cinematic cu grad de mobilitate nul. Conform principiului lui Assur, orice
mecanism plan poate fi format prin legarea succesivă la bază şi la elementul
conducător (sau elementele conducătoare) a grupelor structurale plane.
Observaţie: Grupa cinematică nu va trebui legată niciodată la acelaşi element,
deoarece ar deveni rigidă.
Pentru a stabili câte elemente cinematice (n’) şi cuple cinematice (C5’) se
află în componenţa lanţului cinematic corespunzător fiecărei grupe cinematice, se
pleacă de la definiţia acesteia, şi anume:
M=3n'-2c5'=0 (1.3)
În relaţia (1.3.) s-a considerat că orice cuplă plană superioară de clasă m=4
a fost echivalentă cu un element cinematic şi 2 cuple de clasă m=5.
Rezultă:
3
c5'= n' (1.4)
2
Analizând ultima expresie (1.4.) se observă că pentru a obţine valori
întregi pentru c5' este necesar ca n' să ia valori pare, conform tabelului de mai jos:
Tabelul 1.1
Concordanţa dintre numărul elementelor cinematice şi ale cuplelor c5
n’ 2 4 6 8 ……….
c’ 3 6 9 12 ……….
În tabelul 1.2, se indică toate soluţiile structurale pentru primele două

soluţii numerice şi câteva scheme pentru a treia soluţie.
Astfel, pentru: n'=2, c5'=3 rezultă diade;
n'=4, c5'=6 rezultă triade şi tetrade;
n'=6, c5'=9 rezultă triade duble, pentade şi hexade.
Grupele cinematice se clasifică în clase şi ordine. Clasa grupei cinematice
se notează cu cifre romane şi este dată de:
· numărul cuplelor (sau laturilor) care mărginesc conturul închis
deformabil cel mai complex din grupă, în cazul când grupa are
contururi închise deformabile;
· rangul maxim al elementelor cinematice, în cazul când grupa nu
conţine contururi închise deformabile. (vezi tab.1.4).
Ordinul grupei cinematice se notează cu cifre arabe şi este dat de numărul
cuplelor exterioare (cele care se leagă la elementele conducătoare sau conduse,
sau la batiu).
_______________________________________________________________________________
Grupele cinematice uzuale sunt cele de clasa a II - a / ordinul 2,

clasa a III-a/ordinul 3 şi clasa a IV - a /ordinul 2.
Diada: clasa a II – a / ordinul 2
Realizând toate combinările posibile între cele 2 tipuri de cuple de clasa a
V-a se obţin cinci aspecte ale diadei în formă generală şi patru aspecte, în formă
particulară (când lungimile elementelor sunt zero şi cuplele cinematice se
suprapun), prezentate în tab.1.4.
Tabelul 1.2
Grupe cinematice
_______________________________________________________________________________
Tabelul 1.3 Rangul elementelor cinematice
Tabelul 1.4 Aspectele diadei

_______________________________________________________________________________
Observaţii:
1°) Cazul TTT nu se încadrează în familia f=3, ci în familia f=4.
2°) Celelalte grupe cinematice nu se mai clasifică în aspecte, întrucât numărul
combinărilor dintre cuplele de clasa a V-a este mare.
Pentru clasificarea mecanismelor plane după criteriul grupelor cinematice
se parcurg următoarele etape:
· se înlătură elementele conducătoare cu legătura lor la batiu, care
formează mecanismul fundamental de clasa întâi;
· se împarte lanţul cinematic al elementelor conduse în grupe cinematice,
începând cu cele de clasă cea mai mică;
· grupa cinematică de clasă cea mai mare va da clasa şi ordinul
mecanismului.
Pentru obţinerea schemei structurale se întocmeşte un tabel al legăturilor
dintre elemente, în care pe prima linie şi coloană se trec elementele componente
ale mecanismului, inclusiv batiul, iar pe ultima coloană va rezulta rangul
elementelor, în funcţie de legaturile dintre elemente, observabile pe schema
mecanismului. Astfel, se poate întocmi schema structurală a mecanismului, în
care fiecare element se reprezintă conform rangului obţinut. Pe schema structurală
se stabilesc mecanismul fundamental şi grupele cinematice din care este compus
mecanismul.
În final, se poate scrie formula structurală a mecanismului utilizând
notaţiile I, II, III (corespunzător mecanismului fundamental şi grupelelor
cinematice), urmate de paranteze în care se trec elemente componente.
1.2 MATERIALE ŞI APARATURǍ
Studiul se efectuează pe diferite mecanisme reale, machete ale acestora sau
pe scheme cinematice.
1.3 MODUL DE LUCRU
Pentru fiecare mecanism luat în discuţie se urmăreşte:
· identificarea cuplelor cinematice (clasă, denumire);
· identificarea elementelor cinematice (tipurile de mişcări pe care le
efectuează, denumire);
· stabilirea familiei mecanismului;
· calculul gradului de mobilitate;
· întocmirea tabelului ce duce la obţinerea schemei structurale;
· scrierea formulei structurale şi verificarea ei prin parcurgerea etapelor
prevăzute la stabilirea clasei mecanismului;
· determinarea mecanismelelor înlocuitoare pentru mecanismele plane
care conţin cuple superioare.
_______________________________________________________________________________
1.4 PRELUCRAREA REZULTATELOR
Pentru fiecare mecanism studiat se completează tabelul 1.5
Tabelul 1.5 Centralizarea rezultatelor

Cuple cinematice
Nr. Denumirea Elemente cinematice Schema Formula
(notaţie, f M
crt. mecanismului (notaţie, denumire, mişcări) structurală structurală
denumire, clasă)
1.
2.
3.
4.
Lucrarea nr. 2
DETERMINAREA REZISTENŢEI LA PRESIUNI

RIDICATE A ULEIURILOR MINERALE
PRIN METODA CELOR PATRU BILE
Conf. univ.dr.ing. Georgică Slămnoiu

Metoda celor patru bile face parte din categoria metodelor experimentale
de studiu a regimurilor de frecare-ungere-uzare şi a caracteristicilor lubrifianţilor.
În principiu, metoda constă în rotirea cu turaţie constantă, sub sarcină, a
unei bile de oţel în contact cu alte trei bile de oţel fixe, cufundate în uleiul de
încercat. În funcţie de sarcina aplicată, se măsoară frecarea, uzura mecanică sau
sarcina la care s-a produs sudura bilelor.
Maşina cu patru bile din dotarea Laboratorului „Mecanisme şi organe de
maşini “ este destinată efectuării unor încercări prin care se stabileşte:
· sarcina maximă fără gripaj;
· sarcina minimă cu gripaj instantaneu;
· sarcina calculată pentru o întârziere de 2,5 secunde a gripajului;
· variaţia uzurii cu sarcina;
· sarcina la care se produce sudura bilelor;
· uzura mecanică;
ale căror rezultate sunt folosite pentru aprecierea rezistenţei la presiuni ridicate a
uleiurilor minerale.
2.2 MATERIALE ŞI APARATURĂ
Pentru efectuarea experimentelor sunt necesare următoarele materiale şi
aparate:
· maşina cu patru bile;
· solvent: eter sau benzină de extracţie;
· lupă Brinell sau microscop binocular cu mărirea de 30x;
· cronometru cu valoarea diviziunii de 0,2 secunde.
2.2.1 Construcţia maşinii cu patru bile
Maşina cu patru bile, a cărei schemă de principiu este dată în Fig. 5.1, este
compusă din:
· 1, manşon de cuplare a motorului electric;
· 2, axul de antrenare a mandrinei 4;
_______________________________________________________________________________
· 3, rulmenţi;
· 4, mandrină;
· 5, cuvă;
· 6, inel pentru fixarea bilelor;
· 7, piuliţă pentru fixarea inelului 6;
· 8, pârghia dispozitivului de aplicare a sarcinii;
· 9, discul de susţinere a cuvei cu bile;
· 10, bile de încercare, din oţel, cu diametrul de 12,5 mm;
· 11, mâner pentru blocarea pârghiei.
Fig. 2.1
2.2.2 Caracteristicile tehnice ale maşinii cu patru bile

Dimensiuni de gabarit:
· lungime = 850 mm;
· lăţime = 650 mm;
Lucrarea 2 Determinarea rezistenţei la presiuni ridicate a uleiurilor minerale 17
prin metoda celor patru bile
_______________________________________________________________________________
· înălţime = 1400 mm;

Puterea electromotorului de antrenare : P = 0,75 kW .
Turaţia electromotorului de antrenare : n = 1425 rot/min.
Tensiunea de alimentare a electromotorului de antrenare : 380 V c.a.
Sarcina aplicată: 60…12000 N.
2.3 MODUL DE LUCRU
Pentru realizarea oricăreia dintre încercările menţionate anterior este
necesar să se parcurgă etapele enumerate în continuare.
I. Pregătirea maşinii, care constă în efectuarea următoarelor operaţii (în
ordinea dată mai jos):
· spălarea cu solvent a bilelor, cuvei şi a mandrinei, urmată de ştergerea
acestora cu o bucată de pânză de şifon nepluşat şi apoi de uscarea
bilelor;
· introducerea unei bile în mandrină şi montarea acesteia în axul de
antrenare;
· fixarea a trei bile în cuvă, urmată de turnarea, peste bile, a circa
10 cm 3 din uleiul de încercat şi apoi, de introducerea cuvei sub
mandrină.
II. Pornirea maşinii, care constă în efectuarea următoarelor operaţii (în
ordinea dată mai jos):
· punerea în funcţiune a motorului, pentru câteva minute, la mers în gol,
pentru aducerea lui la temperatura de regim;
· oprirea motorului şi aplicarea pe pârghie a diferitelor sarcini (greutăţi
mobile);
· acţionarea mânerului 11 pentru deblocarea, fără şoc, a pârghiei deja
încărcate, astfel încât să nu se producă un contact brusc între bile.
III. Executarea încercării, care constă în efectuarea următoarelor operaţii:
· punerea în funcţiune concomitent a motorului şi a cronometrului;
· menţinerea în funcţiune a motorului pe durata corespunzătoare
experienţei;
· oprirea motorului urmată de descărcarea pârghiei şi scoaterea bilelor
din cuvă;
· măsurarea diametrelor petelor de uzură apărute pe fiecare din cele trei
bile de încercare, cu ajutorul lupei Brinell;
· realizarea calculelor corespunzătoare experienţei.
2.3.1 Determinarea sarcinii maxime fără gripaj
După ce maşina a fost pregătită se pun în funcţiune dispozitivul de
înregistrare şi motorul, timp de 60 secunde şi se aplică diverse sarcini până la
_______________________________________________________________________________
stabilirea sarcinii maxime, la care coeficientul de frecare rămâne constant

(diagrama coeficientului de frecare înregistrat rămâne paralelă cu abcisa).
Sarcina maximă, exprimată în N, la care, în decurs de 60 secunde,
coeficientul de frecare este reprezentat pe diagramă printr-o dreaptă paralelă cu
abcisa, se numeşte sarcină maximă fără gripaj şi este caracterizată prin aceea că
după încercare, pe bile nu se observă urme ale contactului (pete de uzură).
Variaţia coeficientului de frecare la sarcina maximă fără gripaj e
prezentată în fig.2.2 Se face precizare că vârful care apare pe diagramă se
datorează inerţiei ansamblului şi nu se ia în considerare.
Fig. 2.2
2.3.2 Determinarea sarcinii minime cu gripaj instantaneu
Se pune în funcţiune maşina pregătită şi dispozitivul de înregistrare şi se
aplică sarcini diferite până la stabilirea sarcinii minime, la care apare o creştere
bruscă (vârf) a coeficientului de frecare în mai puţin de 0,5 secunde de la pornirea
motorului. Aceasta reprezintă sarcina minimă cu gripaj instantaneu, după care în
decurs de 60 secunde, coeficientul de frecare rămâne practic constant, fără a se
produce sudură şi se exprimă în N.
La determinarea sarcinii minime cu gripaj instanteneu, pe bilele scoase din
cuvă apar pete de uzură.
Variaţia coeficientului de frecare la sarcina minimă cu gripaj instantaneu
este prezentată în fig. 2.3.
_______________________________________________________________________________
Fig. 2.3
2.3.3 Determinarea sarcinii calculate pentru o întârziere de 2,5 secunde a

gripajului
2.3.3.1 Se procedează ca la încercarea de la 2. 2.3.2, cu deosebirea că se
determină sarcina la care gripajul se produce după 2,5 secunde. Sarcina la care
creşterea coeficientului de frecare apare după 2,5 secunde de la pornirea motorului
se numeşte sarcină calculată pentru o întârziere de 2,5 secunde a gripajului şi se
exprimă în N .
Variaţia coeficientului de frecare la o sarcină calculată pentru o întârziere
de 2,5 secunde a gripajului, este prezentată în fig. 2.4.
Fig. 2.4
_______________________________________________________________________________
2.3.3.2 Întârzierea gripajului se poate stabili şi cu ajutorul diagramei

logaritmice din fig. 5.5, în modul descris mai jos:
Se determină cel puţin două sarcini la care apar întârzieri între 5 şi 30
secunde ale gripajului. Se trasează diagrama logaritmică, trecând în ordonată
întârzierea la gripaj, în secunde, iar în abcisă sarcinile corespunzătoare, în N.
Fig. 2.5
Se citeşte pe diagramă (după extrapolare) valoarea sarcinii
corespunzătoare întârzierii de 2,5 secunde (în fig. 2.5 sarcina corespunzătoare
întârzierii de 2,5 secunde este de 960 N).
2.3.4 Determinarea variaţiei uzurii cu sarcina
Maşina pregătită se pune în funcţiune timp de 10 ± 0,2 secunde cu sarcini
crescânde ale căror valori sânt date în tabelul 5.1. La fiecare aplicare de sarcină se
foloseşte un set de bile noi, iar cuva se umple cu o nouă probă de ulei. La această
determinare se lucrează fără dispozitiv de înregistrare a coeficientului de frecare.
_______________________________________________________________________________
Pentru stabilirea variaţiei uzurii cu sarcina se fac încercări până la apariţia

sudurii bilelor.
După fiecare încercare se scot din cuvă cele trei bile de încercare
(numerotate 1,2,3), se spală cu solvent şi se şterg cu o cârpă curată. Apoi, folosind
lupa Brinell sau microscopul, se măsoară diametrele petelor de uzură, în mm,
apărute pe fiecare din cele trei bile de încercare, pe două direcţii: în sensul frecării
(d1) şi perpendicular pe acesta (d2). Se face precizarea că mărimea petei de pe bila
din mandrină nu se ia în considerare.
Se face media diametrelor celor şase valori ale petelor de uzură măsurate,
obţinându-se o valoare X corespunzătoare sarcinii cu care s-a efectuat încercarea.
În aceleaşi condiţii, se efectuează maximum 20 de încercări cu sarcini între
60…3160 N şi minimum două încercări cu sarcini între 3550…7940 N până la
apariţia sudurii (fără a socoti sarcina la care s-a produs sudura).
Diametrele petelor de uzură se trec într-un tabel (conform tabelului 5.1) în
dreptul sarcinilor aplicate corespunzătoare cu care s-a efectuat încercarea.
Pentru fiecare încercare se calculează sarcina corectată, prin împărţirea
factorului Y din tabelul 5.1 (stabilit în condiţii standard de funcţionare a
aparatului) la valoarea X.
Se calculează apoi valoarea A (suma sarcinilor corectate, la încercările
succesive efectuate cu sarcini între 60…3160 N) şi valoarea B (media sarcinilor
corectate, la încercările succesive efectuate cu sarcini între 3550…7940 N).
Cu rezultatele obţinute se calculează media sarcinilor corectate până la
apariţia sudurii, cu formula:
A+B
Media sarcinilor corectate = [N]
20
în care:
-A - suma sarcinilor corectate a încercărilor succesive efectuate cu
sarcini între 60…3160 N, în N,
- B - media sarcinilor corectate a încercărilor succesive efectuate cu
sarcini între 3550…7940 N, în N.
Dacă sudura s-a produs la o sarcină mai mică de 3160 N atunci A este egal
cu suma sarcinilor corectate obţinute la 20 încercări, iar B = 0.
Dacă sudura s-a produs la o sarcină mai mare de 3550 N, atunci A este
egal cu suma sarcinilor corectate obţinute la 19 încercări succesive cu sarcini între
60…3160 N iar B este egal cu media aritmetică a sarcinilor corectate obţinute la
încercările succesive efectuate cu sarcini între 3550…7940 N.
_______________________________________________________________________________
Tabelul 2.1
Diametrul petei de Sarcina
uzură, Media diametrelor Factor de
Sarcina corectată
mm petelor de uzură, corecţie,
aplicată, æY ö,
(X), (Y), ç ÷
N Bila 1 Bila 2 Bila 3 èXø
mm N mm
d1 d2 d1 d2 d1 d2 N
60 0,954
70 1,120
80 1,400
90 1,638
100 1,880
110 2,134
130 2,665
140 2,940
160 3,520
180 4,122
200 4,470
220 5,390
250 6,375
280 7,420
320 8,864
360 10,38
400 11,96
450 14,00
500 16,10
560 18,70
630 21,86
710 25,70
790 29,62
890 34,71
1000 40,50
1120 47,15
1260 55,19
1410 66,01
1580 74,58
1780 81,40
2000 102,2
2240 118,7
2590 138,3
2840 161,6
3160 188,0
Suma sarcinilor corectate = A
_______________________________________________________________________________
Diametrul petei de Sarcina

uzură, Media diametrelor Factor de
Sarcina corectată
mm petelor de uzură, corecţie,
aplicată, æY ö,
(X), (Y), ç ÷
N Bila 1 Bila 2 Bila 3 èXø
mm N mm
d1 d2 d1 d2 d1 d2 N
3550 219,4
3980 255,5
4470 298,1
5010 347,2
5620 404,6
6390 472,6
7080 550,6
7940 641,6
Media sarcinilor corectate = B
2.3.5 Determinarea sarcinii la care se produce sudura

Maşina pregătită se pune în funcţiune cu sarcini crescânde până la sarcina
la care se produce sudura bilelor în interval de 60 secunde.
La această determinare se lucrează fără dispozitivul de înregistrare a
coeficientului de frecare.
2.3.6 Determinarea uzurii mecanice
În funcţie de tipul uleiului şi de condiţiile tehnice de calitate ale acestuia,
determinarea se poate efectua prin una din următoarele variante de lucru:
· cu sarcină de 200 N, timp de 100 minute;
· cu sarcină de 300 N, timp de 60 minute;
· cu sarcină de 1500 N, timp de 1 minut.
În funcţie de varianta folosită, se efectuează determinarea prin aplicarea
sarcinilor indicate, pe durata corespunzătoare apoi se măsoară, conform § 5.3.4.,
diametrul petelor de uzură la cele trei bile din cuvă.
Uzura mecanică se exprimă prin media aritmetică a celor şase diametre ale
petelor de uzură.
2.4 INTERPRETAREA REZULTATELOR
Rezistenţa la presiuni ridicate pe maşina cu patru bile se exprimă pentru
fiecare încercare în parte, astfel:
· sarcina maximă fără gripaj, în N;
· sarcina minimă cu gripaj instantaneu, în N;
· sarcina calculată pentru o întârziere de 2,5 secunde a gripajului, în N;
· variaţia uzurii cu sarcina, în N;
_______________________________________________________________________________
· sarcina la care se produce sudura, în N;

· uzura mecanică, (diametrul petei de uzură) în mm.
Pentru fiecare încercare, în acelaşi laborator, ca rezultat se ia media
aritmetică a două determinări ale căror rezultate nu diferă între ele cu mai mult
decât valorile din tabelul 5.2. Între rezultatele a două laboratoare diferenţele
trebuie să nu depăşească valorile indicate în acelaşi tabel.
Tabelul 2.2
în acelaşi între două

Încercarea
laborator laboratoare
Sarcina maximă fără gripaj; sarcina minimă cu gripaj
instantaneu; sarcina calculată pentru o întârziere de 2,5
secunde a gripajului; sarcina la care se produce sudura:
· pentru sarcini până la 3000 N 100 N 100 N
· pentru sarcini peste 3000 N 500 N 500 N
Variaţia uzurii cu sarcina 130 N 160 N

Uzura mecanică ( diametrul petei de uzură) 0,20 mm 0,30 mm
Lucrarea nr. 3
3 ANGRENAJE
Şef lucrări dr. ing. Chioibaş Aurelia

3.1.1 Definiţii. Clasificări
Roţile dinţate sunt organe de maşini care se caracterizează prin dispunerea
ordonată la periferie a dinţilor pe suprafeţe, în general de revoluţie, numite
suprafeţe de rostogolire.
Angrenajul este un mecanism cu roţi dinţate care permite transmiterea
directă şi forţată a mişcării de rotaţie de la arborele conducător la arborele condus.
Clasificarea angrenajelor:
· Cu axe paralele:
- cilindrice: - exterioare:
- cu dantură dreaptă (fig.3.1);
- cu dantură înclinată (fig. 3.2);
- cu dantură compusă (fig. 3.3);
- interioare:
- cu dantură dreaptă (fig. 3.4);
- cu dantură înclinată;
- cu cremalieră:
- cu dantură înclinată (fig. 3.6);
· Cu axe concurente:
- conice:
- cu dantură înclinată;
- cu dantură compusă (fig. 3.8);
- cilindric – conic (fig. 3.9);
- cu roată plană (fig. 3.10);
_______________________________________________________________________________
Fig. 3.1 Clasificarea angrenajelor

Lucrarea nr. 3 Angrenaje 27
_______________________________________________________________________________
· Cu axe oarecare:
- cilindrice elicoidale (fig. 3.11);
- melcate:
· cilindrice (fig. 3.12)
· globoidale
3.1.2 Restabilirea elementelor geometrice ale unui angrenaj cilindric cu

dinţi drepţi
Această metodă se aplică în cazul când se urmăreşte înlocuirea unui
angrenaj cilindric cu dinţi drepţi, deteriorat. Ca urmare, este necesară întocmirea
desenelor de execuţie ale roţilor, pentru realizarea şi înlocuirea angrenajului scos
din uz.
Se consideră cazul angrenajului executat cu o sculă standardizată, având
profilul de referinţă conform STAS 821-82. Se va utiliza cremaliera de referinţă
“20° - 1,0 – 0.25”, care prezintă următoarele caracteristici:
a) unghiul normal al profilului de referinţă, α0 = 20°;
b) înălţimea capului de referinţă, ha = h0a* m = 1 m;
c) înălţimea piciorului de referinţă, hf = h0f*·m = 1,25 m;
d) înălţimea dintelui de referinţă, h = h a + h f = (h *oa + h *of )m = 2, 25m ;
e) jocul de referinţă la picior ( la cap ), c0 = c0* m = 0,25 m;
f) raza de racordare de referinţă la piciorul dintelui, ρ0f* m = 0,38 m.
Principalele elemente geometrice ale roţilor dinţate (fig 3.14) sunt:
1 numărul de dinţi z1., z2 (număr natural);
2 modulul „ m ” [mm]:
p d
m= = ; (3.1)
p z
3 diametrul de divizare, „ d ” [mm]:
d1, 2 = m × z1, 2 ; (3.2)
4 pasul pe cercul de divizare, „ p ” [mm]:
p×d
p= = p×m ; (3.3)
z
5 diametrul de bază, „ d b 1,2” [mm]:

_______________________________________________________________________________
d b1, 2 = d1, 2 × cos a 0 ; (3.4)

6 înălţimea de referinţă a capului dintelui, „ h a” [mm]:
h a = h *0a × m ; (3.5)
7 înălţimea de referinţă a piciorului dintelui, „ h f ” [mm]:
h f = h *0f × m ; (3.6)
8 înălţimea de referinţă a dintelui, „ h ” [mm]:
h = h a + h f = ( h *0a + h *0f ) × m ; (3.7)
9 jocul la capul dintelui „ c ” [mm]:
c = c *0 × m ; (3.8)
10 coeficientul deplasării de profil, „ x1,2” ( din tabelul 3.1 );
11 înălţimea capului dintelui „ ha ” [mm]:

_______________________________________________________________________________
*
h a1, 2 = (h oa + x1.2 ) × m ; (3.9)
12 înălţimea piciorului dintelui „ hf ” [mm]:
* *
h f 1, 2 = (h oa + c 0 - x 1.2 ) × m ; (3.10)
13 înălţimea dintelui „ h ” [mm]:
* *
h1, 2 = h = (2 × h oa + c 0 ) × m ; (3.11)
14 diametrul de rostogolire „d w 1, 2” [mm]:
d w 1, .2 = d1, 2 + 2 × m × x 1, 2 = m(z1, 2 + 2 × x1, 2 ) ; (3.12)
15 diametrul de cap „d a 1, 2” [mm]:
*
d a 1, 2 = d1, 2 + 2 × h a 1, 2 = d1, 2 + 2 × (h oa + x 1, 2 ) × m ; (3.13)
16 diametrul de picior „d f 1, 2” [mm]:
d f 1, 2 = d1, 2 - 2h f 1, 2 ; (3.14)
17 distanţele dintre axele de referinţă „a” [mm]:
(z1 + z 2 ) × m
a= ; (3.15)
2
18 distanţa dintre axe „ aw ” [mm]:
d w1 + d w 2 cos a w
aw = =a× ; (3.16)
2 cos a
19 coeficientul deplasărilor de profil însumate „xS”:
xS = x1+x2 (3.17)
20 involuta unghiului α „inv α”:
inv a = tga - a ; (3.18)

_______________________________________________________________________________
21 involuta unghiului de angrenare „inv a w ”:
2 × x s × tga
inv a w = inv a + ; (3.19)
z1 + z 2
22 unghiul de angrenare „αw”
αw = arg (inv αw). (3.20)
Tabelul 3.1 Deplasările de profil pentru angrenajele cilindrice exterioare cu dinţi drepţi
Deplasările de profil Domeniile de aplicare
Distanţa dintre
Tipul
axe xS x1 x2 x1 x2 u
transmisiei
0 0 0 ≥ 17 ≥ 17 ≥1
Cinematică
0 0,3 - 0,3 12 ÷ 16 ≥ 22 -
0 0 0 ≥ 21 ≥ 21 ≥1
aw = a
De putere ≥
0 0,3 - 0,3 14 ÷ 20 -
3,5
1 0,5 0,5 10 ÷ 30 - 1
≥ z 1 min , dar nu mai mic
Cinematică ≥ 17 -
0÷0,5 xS 0 de 10
De putere ≥ z 1 min + 2 ≥ 21 -
aw > a
Cinematică ≥ 10 ≥ z 2 min -
xS –
0,5÷1 0,5 ≥ z 2 min +
0,5 De putere ≥ 11 -
2
Modulul se va determina cu relaţia:
pb
m= . (3.21)
p × cos a
în care, pb – pasul pe cercul de bază [mm], α = α0 = 20○ (unghiul de angrenare de

referinţă).
Pentru determinarea pasului de bază, se măsoară cota peste „N” şi peste
„N+1” dinţi, cote care se pot exprima cu relaţiile (fig. 3.15):
WN = ( N – 1 ) · pb + sb; (3.22)
WN+1 = N · pb + sb. (3.23)
în care: N este numărul de dinţi peste care se măsoară cota WN; sb este grosimea
dintelui pe cercul de bază.
_______________________________________________________________________________
Pentru danturi normale (α = 20○), numărul de dinţi N peste care se

măsoară cota WN se determină cu relaţia:
z
N = + 0,5 (3.24)
9
Valoarea obţinută pentru N se rotunjeşte la numărul întreg imediat

superior, deoarece execuţia evolventei este mai precisă spre vârful dintelui.
Metoda de măsurare a cotei peste N dinţi se bazează pe egalitatea dintre
coarda dusă tangent la cercul de bază între două evolvente şi lungimea arcului pe
cercul de bază cuprins între două evolvente şi lungimea arcului pe cercul de bază
cuprins între cele două flancuri antiomoloage (fig. 3.15).
Din relaţiile (3.21), (3.22) şi (3.23) rezultă modulul:
WN +1 - WN
m= . (3.25)
p × cos a
Valoarea obţinută cu relaţia (3.25) se rotunjeşte la cea mai apropiată

valoare din STAS 822 – 82 .
Deplasarea specifică de profil „x” corespunzătoare fiecărei roţi este:
WN - [p × (N - 0,5) + z × inv a]× m STAS × cos a

x= . (3.26)
2 × m STAS × sin a
Notând:
[p × (N - 0,5) + z × inv a ]× cos a WN* , (3.27)
se obţine:
WN - m × WN*
x= . (3.28)
2 × m × sin a
Numărul de dinţi „N” peste care se face măsurătoarea în funcţie de

numărul „z” de dinţi ai roţii, cât şi valoarea mărimii W*N corespunzătoare, se pot
adopta direct din tabelul 3.3. În acest tabel sunt date şi limitele corespunzătoare
ale deplasării de profil posibile.
Semnul „ + ” al valorii lui „ x ” se referă la dantura care a suferit o
deplasare pozitivă, iar semnul „-” la dantura cu deplasare negativă.
Având stabilite valorile „ m ” ( tab. 3.2 ), „ x 1” şi „ x 2” se poate trece la
calculul elementelor geometrice ale roţilor dinţate şi la întocmirea desenelor de
execuţie.
_______________________________________________________________________________
Tabelul 3.2 Gama modulelor (EXTRAS STAS 822 - 82)
I II I II I II I
I IIII I II
0,05 0,2 0,8 3
12 50
0,055 0,22 0,9 3,5 14 55
0,06 0,25 1 4 16 60
0,07 0,28 1,125 4,5 18 70
0,08 0,3 1,25 5 20 80
0,09 0,35 1,5 5,5 22 90
0,1 0,4 1,5 6 25 100
0,11 0,45 1,75 7 28
0,12 0,5 2 8 32
0,14 0,55 2,25 9 36
0,15 0,6 2,5 10 40
0,18 0,7 2,75 11 45
3.2 APARATURA UTILIZATĂ
Pentru măsurarea unor elemente geometrice ale roţilor se va folosi un

şubler şi un micrometru pentru măsurarea cotei peste dinţi, N.
_______________________________________________________________________________
3.3 MODUL DE LUCRU
Etapele desfăşurării lucrării sunt:

1 Se determină numărul de dinţi ai roţii „z”;
2 În funcţie de „z” se stabileşte numărul de dinţi N peste care se va
măsura cota peste dinţi WN şi valoarea corespunzătoare a mărimii WN *
conform tab. 3.3;
3 Se vor efectua 5 măsurători pentru determinarea cotei peste N dinţi (
WN ), respectiv peste N + 1 dinţi (WN+1) (fig. 3.15);
4 Se face media aritmetică a acestor măsurători:
1 5
WN = å WN i ;
5 i =1
(3.29)
1 5
WN + 1 = å W( N +1) i .
5 i =1
(3.30)
Rezultatele măsurătorilor se vor trece în tabelul 3.8.
5 Considerând unghiul de angrenare α = α0 = 20°, se calculează modulul

roţii dinţate cu relaţia (3.25). Se alege din tabelul 3.2 valoarea
standardizată, care trebuie să fie cea mai apropiată de cea calculată;
Tabelul 3.3 Valorile mărimii W*N

x x
z N W*N z N W*N
min max min max
8 0,55 0,8 2 4.5402 -0,5 -0,2 3 7,8005
9 0,5 0,8 2 4,5542 30 -0,2 0,45 4 10,7525
10 0,4 0,8 2 4,5483 0,45 1 5 13,1047
0,35 0,65 2 4,5823 -0,5 -0,25 3 7,8145
11
0,65 0,9 3 7,3544 31 -0,25 0,35 4 10,7666
0,3 0,5 2 4,5963 0,35 1 5 13,7187
12
0,5 1 3 7,5484 -0,5 -0,2 3 7,8285
0,25 0,4 2 4,6103 32 -0,5 0,3 4 10,7806
13
0,4 1 3 7,5624 -0,3 0,25 5 13,7327
0,2 0,3 2 4,6243 -0,5 -0,35 3 7,8425
14
0,3 1 3 7,5764 33 -0,35 0,2 4 10,7946
0,15 0,2 2 4,6388 0,2 1 5 13,7454
15
0,2 1 3 7,5904 -0,5 -0,4 3 7,8565
0,05 0,15 2 4,6523 34 -0,4 0,15 4 10,8086
16
0,15 1 3 7,6044 0,15 1 5 13,7607
0 0,9 3 7,6184 -0,5 -0,45 3 7,8706
17
0,9 1 4 10,5703 35 -0,45 0,05 4 10,822
18 0 0,75 3 7,6324 0,05 0,75 5 13,7784
_______________________________________________________________________________
x x
z N W*N z N W*N
min max min max
0,75 1 4 10,5845 -0,5 0 4 10,8368
-0,05 0,65 3 7,6464 36 0 0,65 5 17,7888
19
0,65 1 4 10,5985 0,65 1 6 16,7409
-0,1 0,55 3 7,6604 -0,5 -0,05 4 10,8507
20
0,55 1 4 10,6125 37 -0,05 0,6 5 13,8028
-0,15 0,45 3 7,6604 0,6 1 6 16,7549
21
0,45 1 4 10,6205 -0,5 -0,1 4 10,8602
-0,25 0,35 3 7,6824 38 -0,1 0,5 5 13,8168
22
0,35 1 4 10,6425 0,5 1 6 16,7689
-0,3 0,3 3 7,7024 -0,5 -0,2 4 10,8787
23
0,3 1 4 10,6545 39 -0,2 0,4 5 13,8382
-0,35 0,2 3 7,7165 0,4 1 6 16,7829
24
0,2 1 4 10,6686 -0,5 -0,25 4 10,8927
-0,35 0,15 3 7,7305 40 -0,25 0,35 5 13,8448
25
0,15 1 4 10,6826 0,35 1 6 16,7969
-0,4 0,05 3 7,7445 -0,5 -0,3 4 10,9067
26 0,05 0,8 4 10,6966 41 -0,3 0,25 5 13,8588
0.8 1 5 13,6487 0,25 1 6 16,8109
-0.45 0 3 7,7583 -0,5 -0,35 4 10,9207
27 0 0,7 4 10,7106 42 -0,35 0,2 5 13,8728
0,7 1 5 13,6627 0,2 1 6 16,8249
-0,5 -0,05 3 7,7725 -0,5 -0,4 4 10,9347
28 -0,05 0,6 4 10,7246 -0,4 0,15 5 13,8862
43
0,6 1 5 13,6767 0,15 0,8 6 16,8389
-0,5 -0,1 3 7,7865 0,8 1 7 19,7910
-0,1 0,5 4 10,735 -0,5 -0,45 4 10,9487
29 44
0,5 1 5 13,6307 -0,45 0,05 5 13,9008
-0,55 0 5 13,9142 -0,5 -0,35 6 17,0771
0 0,55 6 16,8669 60 -0,35 0,2 7 20,0292
45
0,5 1 7 19,8190 0,2 1 8 22,9813
-0,5 -0,05 5 13,9289 -0,5 -0,4 6 17,9011
46 -0,05 0,55 6 16,8810 -0,4 0,15 7 20,0432
61
0,55 1 7 19,8831 0,15 0,8 8 22,9953
-0,5 -0,1 5 13,9429 0,8 1 9 25,9474
47 -0,1 0,5 6 16,8950 -0,5 -0,45 6 17,1051
0,5 1 7 19,8471 -0,4 0,05 7 20,0272
62
-0,5 -0,2 5 13,9569 0,05 0,7 8 23,0093
48 -0,2 0,4 6 16,9090 0,7 1 9 25,9614
0,4 1 7 19,8611 -0,5 0 7 20,0712
-0,5 -0,25 5 13,9709 63 0 0,6 8 23,0233
49 -0,25 0,35 6 16,9230 0,6 1 9 25,9754
0,35 1 7 19,8751 -0,5 -0,05 7 20,0852
-0,5 -0,3 5 13,9849 64 -0,05 0,55 8 23,0373
50 -0,35 0,25 6 16,9370 0,55 1 9 25,9894
0,2 1 7 19,8891 65 -0,5 -0,1 7 20,09992
51 -0,5 -0,35 5 13,9989 -0,1 0,45 8 23,0513
_______________________________________________________________________________
x x
z N W*N z N W*N
min max min max
-0,35 0,25 6 16,9510 0,45 1 9 26,0034
0,2 1 7 19,9031 -0,5 -0,2 7 20,1132
-0,5 -0,4 5 14,0129 66 -0,2 0,4 8 23,0653
-0,4 0,15 6 16,9650 0,4 1 9 26,o174
52
0,15 0,8 7 19,9171 -0,5 -0,25 7 20,1272
0,8 1 8 22,8692 67 -0,25 0,35 8 23,0793
-0,5 -0,45 5 14,0269 0,35 1 9 26,0314
-0,45 0,05 6 16,9790 -0,5 -0,3 7 20,1412
53
0,05 0,7 7 19,9311 68 -0,3 0,25 8 23,0933
0,8 1 8 22,8832 0,25 1 9 26,0454
-0,5 0 6 16,9930 -0,5 -0,35 7 20,1553
54 0 0,65 7 19,9451 -0,35 0,2 8 23,1074
69
0,65 1 8 22,8972 0,2 0,85 9 26,0595
-0,5 -0,05 6 17,0071 0,85 1 10 29,0016
55 -0,05 0,55 7 19,9592 -0,5 -0,4 7 20,1693
0 1 8 22,9113 -0,4 0,15 8 23,1241
70
-0,5 -0,1 6 17,0211 0,15 0,75 9 26,0735
56 -0,1 0,5 7 19,9732 0,75 1 10 29,0256
0,5 1 8 22,9253 -0,6 -0,05 8 23,1354
-0,5 -0,2 6 17,6351 71 -0,05 0,7 9 26,0875
57 -0,2 0,4 7 19,9872 0,7 1 10 29,0396
0,4 1 8 22,9393 -0,6 0 8 23,1494
-0,5 -0,25 6 17,0491 72 0 0,6 9 26,1015
58 -0,2 0,35 7 20,0012 0,6 1 10 29,0526
0,35 1 8 22,9533 -0,5 -0,05 8 23,1634
-0,5 -0,3 6 17,0631 73 -0,05 0,55 9 26,1155
59
-0,3 0,25 7 20,0152 0,55 1 10 29,0676
6 Cu relaţia (3.26) sau (3.28) se calculează deplasarea specifică de profil

„ x ” şi se apreciază dacă aceasta se încadrează în limitele prevăzute în
tab. 3.3;
7 Se vor calcula principalele elemente geometrice conform relaţiilor
(3.1...3.20), cât şi lungimea peste „ N ” dinţi cu relaţia:
[ ]
WN1, 2 = m × p × (N1, 2 - 0,5 ) + z1, 2 × inv a × cos a + 2 × x1, 2 × m × sin a , (3.31)
sau cu relaţia (3.27):
(
WN1, 2 = m × WN* 1, 2 + 2 × x 1, 2 × sin a ) (3.32)
cu valorile W*N 1, 2 adoptate corespunzător din tabelul 3.3. Rezultatele calculelor

se vor trece în tabelele 3.9 şi 3.10 care însoţesc figurile 3.17 şi 3.18
corespunzătoare celor două roţi.
_______________________________________________________________________________
Tabelul 3. 4
Treptele de precizie corespunzătoare domeniilor de folosinţă
3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Construcţii de maşini
Turbine
Motoare cu ardere internă
Vapoare
Maşini textile
Industria chimică
Industria poligrafică
Construcţia de aparate
Trenuri
Maşini de ridicat şi transportat
Reductoare de uz general
Maşini de calcul şi birou
Aparate de precizie
Maşini unelte
Aparate de măsură
Roţi etalon
Tabelul 3.5 Alegerea treptei de precizie în funcţie de viteza periferică
V t 1 (m/s) 0...1 0... 2 2...5 5...10 10...20

Treapta de precizie la dantura înclinată - 11-12 9-10 7-8 5-5
Treapta de precizie la dantura dreaptă 11-12 9-10 7-8 5-6 -
Tabelul 3.6 Alegerea treptei de precizie după procesul de prelucrare

Treapta de precizie
Procesul de prelucrare
3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Rectificare ○ ○ ● ● ●
Şeveruire ○ ● ● ●
Mortezare, rabotare, frezare ○ ● ● ● ●
Freza AA ○ ● ●
Frezare cu freză melcată Freza A ○ ● ●
Freza B ○ ● ●
Frezare şi apoi călire ○ ● ● ●
Ştanţare, presare, injectare ○ ● ● ●
Turnare ○ ● ●
Dantură obţinută în condiţii speciale de prelucrare

Condiţii normale de prelucrare
8 Se va prescrie toleranţa la lungimea peste „ N ” dinţi astfel:

a. Se calculează viteza periferică a roţii cu relaţia:
_______________________________________________________________________________
p × d w 1, 2 × n 1, 2
v= [m / s], (3.33)
60 ×1000
unde: n1, 2 – turaţia roţii 1 sau 2, în rot/min; se va considera n1 = 800 rot/min; dw1, 2
- diametrul de rostogolire a roţii 1 sau 2, în mm.
b. Din tab. 3.5 rezultă treapta de precizie n funcţie de viteza periferică;
c. Din tab. 3.7 se alege abaterea minimă a cotei peste dinţi EWS
(cu semnul „-” pentru danturi exterioare) în funcţie de diametrul de divizare,
treapta de precizie şi tipul ajustajului format de dinţii roţilor din angrenaj (se
va lua ajustajul cu joc tip C );
d. Se alege toleranţa cotei peste dinţii TW în funcţie de toleranţa bătăii radiale a
danturii F1 şi tipul ajustajului ales ;
e. Se scrie cota peste dinţii cu abaterile astfel:
WN ( ),
aS
aI
unde
ai = EWS [mm], as = TW + EWS [mm]. (3.34)
f. Cota peste dinţii cu abaterile sale se trec în tabelul 3.9 si respectiv 3.10 şi se
vor întocmi desenele de execuţie din fig. 3.17 şi 3.18 corespunzătoare celor
două roţi ale angrenajului analizat.
Tabelul 3.7 Valorile abaterii minime a cotei peste dinţi EWS
Treapta de Diametrul de divizare d,mm

Tipul ajustajului
precizie Peste Peste Peste Peste Peste Peste Peste Peste Peste
Până
după 80 la 125 la 180 la 250 la 315 la 400 la 500 la 530 la 800 la
la 80
criteriul 125 180 250 315 400 500 530 800 1000
funcţionării
line mm
3–6 8 10 11 12 14 16 18 20 22 25
H
7 10 10 12 14 16 18 20 22 25 28
3–6 20 24 28 30 35 40 45 50 55 60
E
7 25 30 30 35 40 45 50 55 60 70
3–6 30 35 40 50 55 60 70 70 90 100
D 7 35 40 50 55 60 70 70 80 100 110
8 40 50 50 60 70 80 80 90 110 120
3–6 50 60 70 80 90 100 11 120 140 160
7 55 70 70 80 100 110 120 140 140 160
C
8 60 80 80 100 110 120 140 140 160 200
9 70 80 100 110 120 140 140 160 200 200
3–6 80 100 110 120 140 160 180 200 220 250
B
7 100 110 120 140 180 180 200 200 250 280
_______________________________________________________________________________
Tabelul 3.8 Rezultatele măsurătorilor WN, WN + 1
( WN ) i ( WN + 1 ) i
1
2
3
4
5
1 5 1 5
WN = å WN i
5 i =1
WN + 1 = å W( N +1) i
5 i =1
Tabelul 3.9 Caracteristici geometrice ale roţii 1
Desenul de execuţie Modulul

a roţii 1 din Numărul de dinţi
angrenajul cilindric Cremaliera de referinţă
cu dinţi drepţi Diametrul de divizare
Deplasarea specifică
Lungimea peste ...dinţi
Clasa de precizie şi jocul
Distanţa dintre axe
Roata conjugată Nr. de dinţi
Figura 3.17 Nr. desenului
Tabelul 3.10 Caracteristici geometrice ale roţii 2
Desenul de Modulul
execuţie a roţii 2 Numărul de dinţi
din angrenajul Cremaliera de referinţă
cilindric cu dinţi Diametrul de divizare
drepţi Deplasarea specifică
Lungimea peste ...dinţi
Clasa de precizie şi jocul
Distanţa dintre axe
Roata conjugată Nr. de
Figura 3.18 dinţi
Nr.
desenului
Lucrarea nr. 4
TRASAREA GRAFICĂ A PROFILULUI CAMELOR PENTRU

TACHET CU VÂRF ŞI ROLĂ
Conf. univ. dr. ing. Dascălu Dumitru
4.1 ASPECTE TEORETICE GENERALE
Mecanismele cu came constituie o clasă de mecanisme cu cuple

superioare, care datorită avantajelor deosebite au cunoscut o puternică dezvoltare.
Conform fig.2.1. se compun din două elemente cinematice specifice:
- cama, elementul cinematic conducător 1,
- tachetul sau culegătorul mecanismului cu came, elementul cinematic
condus 2.
Cama, este caracterizată de existenţa unei suprafeţe profilate cu geometrie
ce poate fi, funcţie de necesităţi, foarte diversificată, cu care vine în contact
culegătorul. Cama şi tachetul, pot să execute diverse mişcări de rotaţie, de
translaţie sau plan-paralelă.
În general, aceste mecanisme sunt mecanisme ciclice, iar camele au o
mişcare uniformă. În cazul cel mai uzual de studiu, pentru realizarea unui ciclu,
profilul camelor are patru zone distincte, generând cele patru faze clasice de
mişcare ale culegătorului, astfel încât la o rotaţie completă a sa, tachetul să revină
în poziţia iniţială. Conform fig.2.1, funcţie de mişcarea tachetului, cele patru zone
poartă denumiri sugestive, iar mărimile caracteristice indici specifici:
- zona de urcare (A—B), pentru care mărimile caracteristice poartă
indicele u;
- zona de repaus superior (B—C) pentru care mărimile caracteristice
poartă indicele R;
- zona de coborâre (C—D), pentru care mărimile caracteristice poartă
indicele c;
- zona pentru repaus inferior (D—A), iar mărimile caracteristice poartă
indicele r.
Pentru a se obţine zonele de repaus, se observă că acestea trebuie să fie
suprafeţe circulare în cazul camelor cu mişcare de rotaţie, respectiv suprafeţe
paralele cu direcţia de deplasare la cele cu mişcare de translaţie.
Cercul de rază r, corespunzător suprafeţei de repaus inferior, poartă
numele de cerc de bază. Unghiul corespunzător fiecărei faze, măsurat cu vârful în
centrul camei, se numeşte unghi de profil al camei sau unghi constructiv, fiind
mărimi fixe pentru o camă şi se notează cu q , însoţit de un indice corespunzător
_______________________________________________________________________________
fiecărei zone: qu la urcare, q R repaus superior, qc la coborâre, q r repaus infe-

rior. Unghiul cu care se roteşte cama pentru realizarea unei faze se notează cu j ,
se numeşte unghi de rotaţie al camei, sau unghi funcţional, însoţit de câte un
indice corespunzător fazei.
Fig.4.1 mecanism cu came şi tachet cu rolă
Pentru tachetul cu mişcare de translaţie, distanţa de la centrul de rotaţie al

camei 0, până la direcţia de mişcare a tachetului (fig.2.1) se numeşte excentricitate
şi se notează cu e. Când excentricitatea este zero (mecanism axat sau coaxial),
unghiurile constructive ale camei q , sunt identice cu unghiurile funcţionale j de
rotaţie al camei.
În fig.4.1, se arată unghiul de rotaţie funcţional, corespunzător urcării ju ,
pentru cazul mecanismului cu excentricitatea (dezaxarea) e. Unghiul se obţine
între direcţia OA, corespunzătoare începutului zonei de urcare şi dreapta ce uneşte
centrul de rotaţie al camei 0 cu punctul de intersecţie al direcţiei tachetului cu
cercul de bază, de rază r. Similar se obţin şi celelalte unghiuri funcţionale.
Reprezentarea grafică a mărimii deplasărilor liniare sau unghiulare ale
tachetului pe parcursul unei faze şi succesiunii diferitelor faze ale mişcării funcţie
de unghiul de rotaţie respectiv deplasarea camei, când acestea au mişcare de
translaţie, poartă numele de ciclogramă.
Ciclogramele, cum se poate remarca în fig.4.2, pot fi polare (fig. 4.2. b), în
care sunt reprezentate proporţional unghiurile de răsucire a camei corespunzătoare
Lucrarea nr. 4 Trasarea grafică a profilului camelor pentru tachet cu vârf şi rola 41
_______________________________________________________________________________
zonelor de lucru existente, fără a da indicaţii despre modul de variaţie a mişcării

tachetului, respectiv carteziene (fig. 4.2. a), care redau în plus, grafic, detaliat
dependenţa dintre deplasarea tachetului şi unghiul de rotaţie al camei pe fiecare
zonă.
s(j ) º h(j )
hu
ju jR jc jr j( t )
a b
Fig. 4.2 Ciclograme: carteziene a; polare b;
Cercul de bază, de rază r, reprezintă zona cilindrică a repausului inferior a

mişcării tachetului şi stabilirea sa se porneşte de la o valoare minimă critică,
notată cu r0 , care se calculează diferenţiat funcţie de condiţia de autofrânare (vezi
[1], [2], [3]). În proiectarea mecanismului, valorile lui r mai mici decât r0 nu sunt
admise.
4.2 TRSAREA PROFILULUI CAMEI PENTRU TACHET CU VÂRF
Trasarea profilului pe cale grafică se poate realiza fie direct, fie folosind
metoda inversării mişcării, când se menţine fixă cama şi se roteşte suportul
mecanismului cu tachetul său.
În continuare se v-a folosi prima metodă.
Se are în vedere că zonele de repaus sunt suprafeţe cilindrice de raze şi
respectiv R.
Particularităţi ale profilului sunt întâlnite pe zonele de urcare, respectiv
coborâre.
De asemenea, se are în vedere că în cazul ciclogramelor simetrice faţă de
verticală profilul camei are o axă de simetrie, ce trece prin 0 şi este bisectoarea
unghiului jr . În consecinţă, este suficientă trasarea profilului pe zona de urcare,
căci cel de coborâre se obţine prin simetrie.
Când cele două zone diferă se trasează după acelaşi principiu separat
profilul pe fiecare zonă.
_______________________________________________________________________________
Conform fig.4.3, pentru exemplificare, s-a ales cazul unui mecanism cu

tachet cu vârf de excentricitatea e, iar legea de mişcare pe zona de urcare este cea
redată în figură, la o scară convenabil aleasă. Cunoscând r din condiţia de evitare
a gripării şi excentricitatea e din condiţii funcţionale, se calculează poziţia cea mai
de jos a tachetului s0, cu relaţia evidentă geometric:
s0 = r 2 - e 2
Fig. 4.3 Trasarea profilului zonei de urcare

pentru o camă cu tachet cu vârf
Cunoscând e şi s0 se trasează conform fig.4.3 în sistemul de coordonate

ale ciclogramei centrul de rotaţie al camei O.
Se divizează zona de urcare într-un număr de intervale echidistante, ducând
din origine unghiurile corespunzătoare j1; j2 ...j n şi corespunzător deplasările S1,
S2,... Sn ale tachetului, ridicând verticale până se intersectează profilul
ciclogramei. Numărul de diviziuni n, se stabileşte în funcţie de precizia de lucru
dorită respectiv complexitatea profilului. În cazul aplicaţiei se consideră n = 4. Se
proiectează deplasările S1, S2 ... S4 pe axa Oy obţinând punctele OB0,,
B1 º C11 .... B 4 º C14 . Se trasează segmentele OB0; OB1 ... OB4 şi apoi
_______________________________________________________________________________
corespunzător unghiurilor j1 ; j 2 ...j 4 , conform figurii 2.3. Rabatând punctele

OB1; OB2 ... OB4 , la intersecţiile cu diviziunile unghiulare trasate anterior, se
obţin punctele C1; C2 ... C4 de pe profilul camei. Unind printr-o curbă racordată
cele C1; C2 ... C4 puncte se obţine profilul camei corespunzător zonei de urcare. Se
trasează, în continuare, arcul de cerc de rază R (R = r+h) subîntins de unghiul j R ,
ce corespunde zonei de repaus superior. Valoarea lui j R se ia de pe ciclogramă.
Se trasează axa de simetrie a profilului camei, fiind dreapta ce trece prin O şi este
bisectoarea lui j R şi apoi, în continuare, simetric, profilul pe zona de coborâre.
Profilul se închide cu suprafaţa circulară de rază r, corespunzătoare zonei de
repaus inferior.
Dacă ciclograma nu este simetrică, după trasarea profilului pe zona de
urcare, se trasează diviziunile unghiulare j R , j c şi j r după care, divizând zona
de coborâre într-un numar de diviziuni n, se procedează similar ca în cazul zonei
de urcare.
4.3 TRSAREA PROFILULUI CAMEI PENTRU TACHET CU ROLĂ
Efectul, din punct de vedere funcţional, este foarte bun, deoarece înlocuind
frecarea de lunecare cu cea de rostogolire, se măreşte foarte mult fiabilitatea
mecanismului.
Dezavantajul este dat de creşterea gabaritului mecanismului, precum şi de
riscul apariţiei interferenţei profilelor, sau obţinerea de dimensiuni foarte mici.
(fig. 2.4).
Acest fenomen limitează de multe ori utilizarea acestor role.
Spre deosebire de mecanismele cu vârf, în acest caz poziţiile C1, C2 ... C4
obţinute în cazul tachetului cu vârf devin poziţiile corespunzătoare centrului
teoretic de rotaţie a rolei materializată în fig. 4.1. După cum se observă din
fig. 4.1, tachetul vine în contact cu profilul camei prin tangentarea acestuia de
către suprafaţa cilindrică exterioară a rolei, de rază r'. În această situaţie distingem
(fig. 4.4) un profil teoretic (cel obţinut în cazul tachetului cu vârf), şi un profil
real.
Conform fig 4.4 a profilului real se obţine ducând un număr de cercuri de
rază r' cu centrul pe profilul teoretic. Profilul real este curba racordată tangentă la
cercurile desenate anterior.
În fig. 4.4. b se poate observa că pentru anumite situaţii se poate ajunge în
cazul în care pentru o rază de curbură a profilului teoretic r min < r , profilul devine
imaginar, ce face imposibilă atingerea acelor puncte de către tachet şi deci legea
de mişcare nu se mai materializează.
O altă situaţie limită, este redată în fig. 2.4.b poate apare datorită obţinerii
unei secţiuni a camei ce nu poate suporta sarcina ce acţionează asupra tachetului.
_______________________________________________________________________________
Trasarea propiuzisă a profilului camelor acestui tip de mecanisme se

realizează în două etape.
I. Se trasează profilul teoretic conform celor stabilite în cazul
mecanismelor cu tachet cu vârf.
II. Se duc cu centrul pe profilul astfel obţinut un număr suficient de
mare de cercuri de rază r, corespunzătoare rolei şi la scara la care
s-a lucrat în prima etapă.
III. Se trasează curba racordată tangentă la toate cercurile de raze r '
trasate în etapa anterioară.
IV. Se obţine, în acest fel, profilul real al camei mecanismului cu tachet
cu rolă.
Fig.4.4 Profilul practic al camelor cu tachet cu rolă.
- coli de desen (eventual milimetrică);

- creioane bine ascuţite;
- florare;
- compas;
- raportor;
- echere;
4.5 MODUL DE LUCRU
- se primesc ciclogramele cu legea de mişcare, precum şi după caz, r0, e, h, r’etc.

- utilizând metodica şi exemplul dat se trasează profilul complet al camei cu datele
primite;
_______________________________________________________________________________
BIBLIOGRAFIE
1. Handra – Luca V., Organe de maşini şi mecanisme, E.D.P. Bucureşti 1975.
2. Manolescu N., Ş.A., Teoria mecanismelor şi a maşinilor, Vol. I, E.D.P.
Bucureşti 1972.
3. Dascălu D. Mecanisme şi organe de maşini, Vol. I, Baze ale studiului
mecanismelor, Editura Printech, Bucureşti 2004.
Lucrarea nr. 5
TRASAREA GRAFICĂ A PROFILULUI CAMELOR

PENTRU TACHET CU TALPĂ
Mecanismele cu came constituie o clasă de mecanisme cu cuple

superioare, care, datorită avantajelor deosebite, au cunoscut o puternică
dezvoltare. Conform fig.5.1 se compun din două elemente cinematice specifice:
- tachetul sau culegătorul mecanismului cu came elementul cinematic
condus 2.
Cama este caracterizată de existenţa unei suprafeţe profilate cu geometrie
ce poate fi, funcţie de necesităţi foarte diversificată, cu care vine în contact
culegătorul. Cama şi tachetul, pot să execute diverse mişcări de rotaţie, de
translaţie sau plan-paralelă.
În general, aceste mecanisme sunt mecanisme ciclice, iar camele au o
mişcare uniformă. În cazul cel mai uzual de studiu, pentru realizarea unui ciclu,
profilul camelor are patru zone distincte, generând cele patru faze clasice de
mişcare ale culegătorului, astfel încât, la o rotaţie completă a sa, tachetul să revină
în poziţia iniţială. Conform fig.3.1., funcţie de mişcarea tachetului, cele patru zone
poartă denumiri sugestive, iar mărimile caracteristice indici specifici:
- zona de urcare (A—B), pentru care mărimile caracteristice poartă
indicele u;
- zona de repaus superior (B—C) pentru care mărimile caracteristice
poartă indicele R;
- zona de coborâre (C—D), pentru care mărimile caracteristice poartă
indicele c;
- zona pentru repaus inferior (D—A), iar mărimile caracteristice poartă
indicele r.
Pentru a se obţine zonele de repaus, se observă că acestea trebuie să fie
suprafeţe circulare, în cazul camelor cu mişcare de rotaţie, respectiv suprafeţe
paralele cu direcţia de deplasare, la cele cu mişcare de translaţie. Cercul de rază r,
corespunzător suprafeţei de repaus inferior poartă numele de cerc de bază.
Unghiul corespunzător fiecărei faze, măsurat cu vârful în centrul camei se
numeşte unghi de profil al camei sau unghi constructiv, fiind mărimi fixe pentru o
camă şi se notează cu q , însoţit de un indice corespunzător fiecărei zone: qu la
urcare, q R repaus superior, qc la coborâre, q r repaus inferior. Unghiul cu care se
_______________________________________________________________________________
roteşte cama se notează cu j , se numeşte unghi de rotaţie al camei sau unghi

funcţional. Pentru realizarea unui ciclu complet, unghiurile q şi j
corespunzătoare fiecărei faze, sunt însoţite de câte un indice corespunzător fazei
respective.
Fig.5.1 Mecanism cu came şi tachet cu rolă
Pentru mecanismele la care tachetul execută o mişcare de translaţie,

distanţa de la centrul de rotaţie al camei 0 până la direcţia de mişcare a tachetului
(fig.5.1) se numeşte excentricitate şi se notează cu e. În cazul mecanismelor cu
talpă plată, indiferent dacă valoarea excentricităţii este zero (mecanism axat sau
coaxial) sau nu, unghiurile constructive ale camei q sunt identice cu unghiurile
funcţionale j de rotaţie al camei.
Reprezentarea grafică a mărimii deplasărilor liniare sau unghiulare ale
tachetului pe parcursul unei faze şi succesiunii diferitelor faze ale mişcării funcţie
de unghiul de rotaţie respectiv deplasarea camei, când acestea au mişcare de
translaţie, poartă numele de ciclogramă.
Ciclogramele, cum se poate remarca în fig.5.2, pot fi polare (fig.5.2 b), în
care sunt reprezentate proporţional unghiurile de răsucire a camei corespunzătoare
zonelor de lucru existente, fără a da indicaţii despre modul de variaţie a mişcării
tachetului, respectiv carteziene (fig.5.2 a), care redau în plus, grafic, detaliat
dependenţa dintre deplasarea tachetului şi unghiul de rotaţie al camei pe fiecare
zonă.
Lucrarea nr. 5 Trasarea grafică a profilului camelor pentru tachet cu talpă 49
_______________________________________________________________________________
s(j ) º h(j )
hu
ju jR jc jr j( t )
a b
Fig.5.2 Ciclograme: carteziene a; polare b;
Cercul de rază r reprezintă zona cilindrică a repausului inferior a mişcării

tachetului fiind numit şi de bază şi stabilirea sa se porneşte de la o valoare minimă
critică, notată cu r0 , care se calculează diferenţiat, funcţie de condiţia de
autofrânare (vezi [1], [2], [3]). În proiectarea mecanismului, valorile lui r mai mici
decât r0 nu sunt admise.
5.2 TRASAREA PROFILULUI UNEI CAME CU TACHET CU TALPĂ
Trasare profilului pe cale grafică se poate realiza fie folosind metoda
directă, fie metoda inversării mişcării. În acest, caz se va folosi a doua metodă.
Principiul metodei constă în a menţine fixă cama şi a rotii suportul mecanismului
odată cu tachetul, invers decât în realitate.
Pentru exemplificare, în continuare se va prezenta posibilitatea trasării
complete a profilului unei came cu ciclogramă simetrică, respectiv la coborâre
deplasarea tachetului este inversa celei de la urcarea acestuia.
Pentru aceasta se parcurg următoarele etape:
1- Se divizează mai întâi pe ciclogramă fiecare zonă de urcare şi
coborâre în câte 4 intervale. Acest număr de intervale se stabileşte opţional,
funcţie de complexitatea profilului şi de precizia de trasare dorită.
2- Prin ridicarea de perpendiculare pe axa orizontală a ciclogramei,
din dreptul fiecărei diviziuni anterioare, la intersecţia cu profilul ciclogramei se
obţin deplasările corespunzătoare ale tachetului. Datorită simetriei se obţin la
coborâre valori similare celor de la urcare.
3- Se proiectează pe axa de deplasare a tachetului cele 10 puncte
obţinute anterior, rezultând punctele B0 ; B1 ...B10 . Indicele punctelor Bi,
_______________________________________________________________________________
corespunde cu diviziunile unghiulare ale unghiurilor funcţionale j i . Cum la

mecanismele cu talpă plată, indiferent de poziţia relativă în raport cu axa de
deplasare a tachetului şi centrul de rotaţie al camei 0 mecanismul este concentric,
unghiurile funcţionale
j i şi cele constructive θ se vor suprapune. În exemplu se
i
j
vor considera unghiurile funcţionale i .
4- Din acest motiv, cunoscând raza minimă a camei ro , care se
calculează diferenţiat funcţie de condiţia de autofrânare (vezi [1], [2], [3]), se
trasează pe direcţia de deplasare a tachetului, respectiv pe direcţia coordonatei
verticale a ciclogramei în partea negativă, centrul 0 de rotaţie al camei, la distanţa
ro faţă de originea sistemului de referinţă. Cu centrul în 0 se trasează un cerc
ajutător de rază R¢ care, pentru o mai bună lizibilitate a desenului să
¢
îndeplinească condiţia R ³ ro + h , în care h reprezintă cursa maximă a
tachetului.
5- Conform cu valorile numerice de pe ciclogramă, se trasează pe
acest cerc mai întâi diviziunile unghiulare corespunzătoare zonelor camei. Între
laturile unghiului de repaus superior se duce un arc de cerc de rază R (calculată cu
relaţia: R= ro +h, în care h reprezintă cursa maximă a tachetului). Între laturile
unghiului de repaus inferior se duce un arc de cerc de rază ro .
6- Se divizează unghiular zonele de urcare şi apoi de coborâre într-un
număr de câte patru diviziuni egale, în concordanţă cu diviziunile stabilite iniţial
pentru diviziunile de pe ciclogramă. Se notează intersecţia acestor diviziuni
unghiulare cu cercul ajutător de rază R¢ , cu cifrele corespunzător diviziunilor
iniţiale ale ciclogramei, rezultând punctele 1’,2’,…10’.
7- Bi până intersectează
Cu centrul în 0 se rabatează cele 10 puncte
razele cu care au acelaşi indice. Se obţin cele 10 puncte Bi¢ corespunzătoare
zonelor de urcare şi respectiv coborâre.
8- Prin cele 10 puncte Bi¢ se duc drepte perpendiculare pe razele O1’
O2’... O10’. Profilul camei va fi curba înfăşurată de cele 10 perpendiculare.
9- În cazul tachetului cu profil bombat singura diferenţă este dată de
faptul că în locul celor 10 perpendiculare din punctele Bi¢ se va trasa de 10 ori
profilul bombat. Profilul camei pe cele două zone, va fi curba racordată, înfăşurată
de cele 10 poziţii ale profilului bombat.
Lucrarea nr. 5 Trasarea grafică a profilului camelor pentru tachet cu talpă 51
_______________________________________________________________________________
Fig.5.3 Trasarea profilului camelor pentru tachet cu talpă.

- florare;
- compas;
- raportor;
- echere.
5.5 MODUL DE LUCRU
- se primesc ciclogramele cu legea de mişcare, precum şi după caz, r0, e, h, etc.

primite.
_______________________________________________________________________________
BIBLIOGRAFIE
1. Handra – Luca V., Organe de maşini şi mecanisme, E.D.P. Bucureşti
1975.
2. Manolescu N., Ş.A., Teoria mecanismelor şi a maşinilor, Vol. I, E.D.P.
Bucureşti 1972.
3. Dascălu D. Mecanisme şi organe de maşini, Vol. I, Baze ale studiului
mecanismelor, Editura Printech, Bucureşti 2004.
Lucrarea nr. 6
TRASAREA GRAFICĂ A PROFILULUI CAMELOR PENTRU

TACHET CU MIŞCARE DE ROTAŢIE CU VÂRF ŞI ROLĂ
Mecanismele cu came constituie o clasă de mecanisme cu cuple superioare care,

datorită avantajelor deosebite au cunoscut o puternică dezvoltare. Conform fig.6.1 se
compun din două elemente cinematice specifice:
- tachetul sau culegătorul mecanismului cu came elementul cinematic
condus 2.
Cama, este caracterizată de existenţa unei suprafeţe profilate cu geometrie ce
poate fi, funcţie de necesităţi foarte diversificată, cu care vine în contact culegătorul.
Cama şi tachetul, pot să execute diverse mişcări de rotaţie, de translaţie sau plan-paralelă.
În acest caz, particularitatea este dată de faptul că tachetul execută o mişcare de rotaţie.
Unghiul ce defineşte mişcarea de rotaţie a tachetului (fig.6.1) se notează cu y = y (j ) ,
fiind o funcţie de timp prin intermediul unghiului de rotaţie al camei sau unghi funcţional
j.
În general aceste mecanisme sunt mecanisme ciclice, iar camele au o mişcare
uniformă. În cazul cel mai uzual de studiu, pentru realizarea unui ciclu, profilul camelor
are patru zone distincte, generând cele patru faze clasice de mişcare ale culegătorului,
astfel încât, la o rotaţie completă a sa, tachetul să revină în poziţia iniţială. Conform
fig.6.1., funcţie de mişcarea tachetului, cele patru zone poartă denumiri sugestive, iar
mărimile caracteristice indici specifici:
- zona de urcare (A—B), pentru care mărimile caracteristice poartă indicele u;
- zona de repaus superior (B—C) pentru care mărimile caracteristice poartă
indicele R,
- zona de coborâre (C—D), pentru care mărimile caracteristice poartă indicele c;
- zona de repaus inferior (D—A), iar mărimile caracteristice poartă indicele r.
Pentru a se obţine zonele de repaus, se observă că acestea trebuie să fie suprafeţe
circulare în cazul camelor cu mişcare de rotaţie, respectiv suprafeţe paralele cu direcţia de
deplasare la cele cu mişcare de translaţie.
Cercul de rază r, corespunzător suprafeţei de repaus inferior, poartă numele de
cerc de bază. Unghiul corespunzător fiecărei faze, măsurat cu vârful în centrul camei se
numeşte unghi de profil al camei sau unghi constructiv, fiind mărimi fixe pentru o camă
_______________________________________________________________________________
şi se notează cu q , însoţit de un indice corespunzător fiecărei zone: qu la urcare, q R

repaus superior, qc la coborâre, q r repaus inferior. Unghiul cu care se roteşte cama se
notează cu
Fig. 6.1 Mecanism cu came şi tachet cu rolă
j, se numeşte unghi de rotaţie al camei sau unghi funcţional. Pentru realizarea unui
ciclu complet, unghiurile q şi j corespunzătoare fiecărei faze sunt însoţite de câte un
indice corespunzător fazei respective.
În cazul mecanismelor cu tachet cu mişcare de rotaţie, unghiurile constructive ale
camei q , ce delimitează zonele de lucru, sunt identice cu unghiurile funcţionale j de
rotaţie al camei.
Reprezentarea grafică a mărimii deplasărilor unghiulare ale tachetului pe
parcursul unei faze şi succesiunii diferitelor faze ale mişcării funcţie de unghiul de rotaţie
respectiv deplasarea camei, când aceasta are mişcare de translaţie, poartă numele de
ciclogramă.
Ciclogramele, cum se poate remarca în fig.6.2, pot fi polare (fig.6.2. b), în care
sunt reprezentate proporţional unghiurile de răsucire a camei corespunzătoare zonelor de
lucru existente, fără a da indicaţii despre modul de variaţie a mişcării tachetului, respectiv
carteziene (fig.6.2. a), care redau în plus, grafic, detaliat dependenţa dintre deplasarea
tachetului şi unghiul de rotaţie al camei pe fiecare zonă.
Lucrarea nr. 6 Trasarea grafică a profilului camelor pentru tachet 55
cu mişcare de rotaţie cu vârf şi rolă
_______________________________________________________________________________
s(j ) º h(j )
hu
ju jR jc jr j( t )
a b
Fig.6.2 Ciclograme: carteziene a; polare b;
Cercul de rază r reprezintă zona cilindrică a repausului inferior a mişcării

tachetului fiind numit şi de bază şi stabilirea sa se porneşte de la o valoare minimă critică,
notată cu r0 , care se calculează diferenţiat funcţie de condiţia de autofrânare (vezi [1],
[2], [3]). În proiectarea mecanismului, valorile lui r mai mici decât r0 nu sunt admise.
6.2 TRASAREA PROFILULUI CAMEI PENTRU UN TACHET CU

MIŞCARE DE ROTAŢIE
Conform figurii s-a ales varianta mai generală a unui mecanism dezaxat negativ,
deoarece distanţa O1O 2 dintre centrele de rotaţie ale camei, respectiv tachetului, este mai
mică cu valoarea e decât lungimea teoretică a braţului tachetului l, respectiv distanţa
dintre centrul de rotaţie al tachetului O2 şi vârful de contact al tachetului cu profilul
camei. În cazul general, o ciclogramă redă grafic dependenţa dintre deplasarea tachetului
s=s( j ), în care j se numeşte unghi de rotaţie sau unghi funcţional al camei. Pentru
cazul particular în care tachetul are mişcare de rotaţie, pentru asimilarea celor cu mişcare
de translaţie, se transformă deplasarea s=s( j ) de translaţie al tachetului în unghi de
rotaţie a tachetului y = y (j ) cu relaţia:
si
yi = 6.1
l
în care y i reprezintă unghiul de rotaţie al tachetului corespunzător deplasării si . Se
observă că cele două mărimi sunt proporţionale, diferind doar prin constanta l. În acest
fel, ciclograma este s=s( j ,) se transformă în y = y (j ) .
_______________________________________________________________________________
Trasarea profilului pe cale grafică se poate realiza fie folosind metoda directă, fie
metoda inversării mişcării. În acest caz, se va folosi prima metodă, considerând că se
roteşte cama cu unghiurile funcţionale j i .
Pentru exemplificare, în continuare se va prezenta posibilitatea trasării complete a
profilului unei came cu o ciclogramă simetrică, respectiv la coborâre deplasarea
tachetului este inversa celei de la urcarea acestuia, conform fig.6.3.
Pentru aceasta se parcurg următoarele etape [3].
1- Se trasează punctele ji pe orizontala ciclogramei, iar prin ridicarea de
verticale prin aceste diviziuni se obţin punctele si pe ciclogramă conform fig.6.3. Se
proiectează aceste puncte si , pe axa verticală a ciclogramei. În continuare, se trasează
convenabil centrul de rotaţie al tachetului O2 pe axa unghiurilor ciclogramei, în zona
negativă. Din O2 , se duce în continuare pe axa orizontală a ciclogramei, la distanţa l,
punctul B0 º C0 , ce reprezintă începutul zonei de urcare. Centrul de rotaţie al camei
O1 , se trasează sub axa orizontală a ciclogramei, ducând din O2 un arc de cerc de rază
O1O2 , cunoscută din datele problemei, până intersectează cel de al doilea arc de cerc de
rază r0 , dus cu centrul în B0 º C0 . Raza minimă r0 se calculează diferenţiat funcţie de
condiţia de autofrânare (vezi [1], [2], [3]). În proiectarea mecanismului, valorile lui r mai
mici decât r0 nu sunt admise.
2- Cu centrul în O2 se trasează în partea superioară din ( Bo ) arcul de
cerc de rază l, ce reprezintă locul geometric al punctelor prin care poate trece vârful
tachetului. Proiectând pe acest arc de cerc valorile arcurilor si de pe ordonata
ciclogramei se obţin punctele B0 , B1 ,....B10 , ( B0 si B10 , se suprapun). Unind O2 cu
punctele Bi , se obţin unghiurile de rotaţie ale tachetului y i , conform figurii fig.6.3.
Când se cunoaşte ciclograma y = y (j ) de pe ciclogramă se măsoară unghiurile y i şi
se trasează pe arcul de rază l. Aceste unghiuri se mai pot şi calcula cu relaţia 6.1.
3- Se duce axa Ox, prin O1 şi B0 º C0 , ce reprezintă începutul zonei de
urcare. Pentru a se obţine cele 10 puncte Ci de pe profilul camei se pot folosi diverse
metode.
I- Pornind de la această axă Ox se trasează cele zece diviziuni unghiulare
conform ciclogramei. Pentru o divizare mai comodă cu centrul în O1 se trasează un cerc
ajutător de rază R¢ care, pentru o mai bună lizibilitate a desenului, să îndeplinească
condiţia R¢ ³ ro + h , în care h reprezintă cursa maximă a tachetului. Se rabat cu un
Lucrarea nr. 6 Trasarea grafică a profilului camelor pentru tachet 57
cu mişcare de rotaţie cu vârf şi rolă
_______________________________________________________________________________
compas cu vârful în O1 , punctele Bi până intersectează diviziunile unghiulare desenate

anterior. Se obţin astfel cele zece puncte C i (i=1,…10) de pe profilul camei.
II- Cu centrul în O1 se duc arce de cerc cu razele ri = 0 Bi . Din punctele
Bi se trasează unghiurile ji cu valorile determinate de pe ciclograma mecanismului.
Se obţin astfel cele zece puncteC i (i=1,…10) de pe profilul camei. Se observă că în B0

se mai suprapun şi punctele C 0 şi C10 ce arată că profilul sa închis.
4- Indiferent de modul în care se obţin cele 10 puncte Ci , curba continuă

racordată care uneşte cele zece puncte, reprezintă profilul real al tachetului cu vârf.
Fig. 6.3 Trasarea profilului camei pentru un mecanism cu came, cu tachet cu mişcare
de rotaţie, cu vârf si rolă
5- Dacă tachetul are o rolă de rază r’ atunci profilul obţinut cu ajutorul celor
zece puncte reprezintă profilul teoretic al camei. Cele zece puncte Ci reprezintă centrele
de rotaţie ale rolei tachetului. Pentru a obţine profilul real al camei, în cazul tachetului cu
_______________________________________________________________________________
rolă, se trasează în cele zece puncte Ci , obţinute anterior zece cercuri de rază r’. Curba
continuă înfăşurată de zece cercuri de rază r’ reprezintă profilul real al mecanismului cu
tachet cu rolă.

- florare;
- compas;
- raportor;
- echere.
6.5 MODUL DE LUCRU
- se primesc ciclogramele cu legea de mişcare, precum şi după caz, r0, e, h, l, etc.

primite.
BIBLIOGRAFIE
1 Handra – Luca V., Organe de maşini şi mecanisme, E.D.P. Bucureşti 1975.
2 Manolescu N., Ş.A., Teoria mecanismelor şi a maşinilor, Vol. I, E.D.P. Bucureşti
1972.
3 Dascălu D. Mecanisme şi organe de maşini, Vol. I, Baze ale studiului mecanismelor,
Editura Printech, Bucureşti, 2004.
Lucrarea nr.7
IDENTIFICAREA FILETELOR
7.1 BAZE TEORETICE GENERALE
Prin definiţie, asamblările filetate (cu şuruburi) asigură ansamblul prin

intermediul unor suprafeţe profilate speciale constând din una sau mai multe spire
elicoidale. Organul de maşină la care spira este înfăşurată la exterior (fig. 7.1)
poartă numele de şurub iar organul de maşină la care spira este înfăşurată la
interior poartă numele de piuliţă (fig.7.2).
a b c
d e f
Fig.7.1 Exemple de şuruburi şi prezoane. a – şurub cu cap hexagonal şi tija filetată parţial; b -
şurub cu cap hexagonal filetat până sub cap; c – prezon filetat pe toată lungimea cu un singur
filet; d – prezoane roţi e – şurub roata randalinat roţi DACIA; f - şuruburi cu cap hexagonal
si flanşă
Dacă suprafaţa de înfăşurare este cilindrică (fig.7.1), atunci avem filete
cilindrice. Dacă suprafaţa de înfăşurare este conică, atunci avem asamblări filetate
conice.
Condiţia de asamblare presupune ca cele două suprafeţe filetate (una la
interior şi alta la exterior) să fie complementare, permiţând ca, prin răsucirea lor
relativă, spira piuliţei să înfăşoare spira şurubului. Operaţia mai poartă şi numele
de înfiletare sau înşurubare la strângere şi desfiletare sau deşurubare la
demontarea ansamblului. După sensul de înfăşurare a spirei elicoidale filetele pot
fi:
- pe dreapta (normale) atunci când înfiletarea se realizează când rotim
piuliţa în sensul spre dreapta, se simbolizează cu dr. (fig. 7.3 a);
- pe stânga, atunci când înfiletarea (strângerea) se realizează rotind piuliţa
în sensul spre stânga şi se simbolizează cu st (fig. 7.3 b).
_______________________________________________________________________________
a b c d
e f g h i
Fig. 7.2 Exemple de tipuri de piuliţe de fixare: a - piuliţe hexagonale joase; b - piuliţe crenelate;
c - piuliţă roata DACIA; d - - piuliţă roata; e- piuliţă hexagonala cu guler; f - piuliţe de sudură
joase; g - piuliţe de sudură înalte; h - piuliţe pătrate; i - piuliţe hexagonale cu autoblocare
c
Fig. 7.3 Caracteristicile filetelor a- filetare dreapta, b- filetare stânga,
c- calculul unghiului mediu de înclinare a spirei filetului
Pentru realizarea condiţiei de înfiletare (filetare) – desfiletare suprafeţele

filetate ale şurubului şi piuliţei trebuie să aibă geometrii complementare bine
definite.
Definirea acestora pleacă de la profilul generator, ce poate fi:
- triunghiular, cu elemente de particularitate, respectiv:
- metric – (STAS 6371-73) simbolizat cu litera M, cu un profil
triunghiular cu a = 60 0 şi dimensiunile măsurate în [mm], conform şi redate în
fig.7.4.
- Withword – (STAS 6564-73) simbolizat cu având tot profil
triunghiular cu a = 55 0 , iar dimensiunile în ţoli (1˝= 25,4 mm) tolerate doar
pentru piese de schimb, fiind scos din uzul general;
_______________________________________________________________________________
- Gaz – (STAS 8130- 63) sau filete de fixare-etanşare (cu elemente

suplimentare) pentru ţevi, se simbolizează cu G însoţit de cota experimată în ţoli a
interiorului ţevii. (G½˝-filet pentru ţeavă de ½˝).
- trapezoidal (STAS - 2114 - 75) conform fig.
- ferăstrău (STAS - 2234 – 75) conform fig.
- pătrat
- rotund (STAS 668 – 80)
- speciale
Un alt element caracteristic important, îl reprezintă numărul de începuturi
ale filetului i. Numărul de începuturi reprezintă numărul de spire identice
înfăşurate echidistant pe acelaşi cilindru sau con. Funcţie de valorile sale filetele
pot fi: simple cu un singur început i= 1 sau multiple cu două sau mai multe
începuturi, dacă i ³ 2 .
Elementele geometrice generale, cu ajutorul cărora este definit profilul
filetelor şi piuliţelor indiferent de forma profilului generator sunt următoarele:
- d – diametrul exterior al filetului şurubului, care poartă numele de
diametrul nominal al ansamblului filetat. Este mărimea ce se precizează în
simbolul filetelor cuplei filetate respective;
-D, D4 – reprezintă diametrul exterior al filetului piuliţei (diametrul
maxim)
Această mărime funcţie de profilul generator al filetului, poate fi egală sau
diferită de cea a şurubului;
- d1; D1 – diametrul interior (minim) al filetului şurubului, respectiv
piuliţei;
- d1;D2– diametrul mediu al filetului şurubului, respectiv piuliţei. Aceste
diametre sunt întotdeauna egale, indiferent de tipul profilului.
- p – pasul filetului, reprezintă distanţa dintre două vârfuri consecutive ale
aceleiaşi spire (distanţa dintre două puncte identice de pe două spire succesive)
măsurată în secţiune axială.
- p' - pasul unei subdiviziuni, utilizat în cazul filetelor multiple
p' = p / i
- i – numărul de începuturi al filetelor multiple;

- H – înălţimea teoretică a profilului generator;
- H2 – înălţimea utilă, proiecţia radială a lungimii de contact dintre spirele
filetului piuliţei şi respectiv, şurubului. Este mărimea utilizată în calculul
organologic al contactului dintre spirele filetelor;
- H1 – înălţimea filetului;
_______________________________________________________________________________
- b m – unghiul mediu de înclinare, înfăşurare a profilului generator. Este

calculat, conform fig.7.3.c, pentru spira corespunzătoare diametrelor medii cu
relaţia:
p p
tgBm = =
nd 2 nD2
Între aceste mărimi, funcţie de profilul generator, se stabilesc relaţii

geometrice immediate, individualizate când este cazul.
7.2 SIMBOLIZAREA FILETELOR
Datorită multiplelor avantaje ale acestor asamblări, ele s-au diversificat
tipo-dimensional foarte mult. Pentru a asigura o cât mai bună interschimbabilitate
a elementelor componente, pentru a putea utiliza scule, utilaje şi tehnologii
unitare, obţinând preţuri de cost cât mai mici, pentru a putea standardiza calcule
de proiectare, a apărut necesitatea standardizării lor tipo-dimensională. Pentru
simplificarea identificării lor în procesul de fabricare, de desfacere şi utilizare
concretă fără complicaţii, a apărut necesitatea standardizării lor tipo-dimensionale
cu ajutorul unor simboluri. Simbolul reprezintă un grup de litere şi cifre cu
semnificaţii bine stabilite. Astfel, se redă cu ajutorul acestor litere şi cifre
suficiente date pentru o identificare unitară a filetelor respective.
Astfel, filetele triunghiulare cu dimensiunile exprimate în [mm] (Metrice),
se simbolizează cu M, urmat de un grup de cifre ce va reda valoarea diametrului
nominal d (în mm). Dacă pasul filetului este cel normal standardizat nu mai este
necesară precizarea acestuia în cadrul simbolului. Dacă însă, este cu pas fin (mai
mic decât cel normal, pentru acelaşi diametru nominal), respectiv grosolan (mai
mare decât cel normal, pentru acelaşi diametru nominal) valorile acestora sunt
obligatoriu a fi descrise în continuarea seriei.
Asemănător, întrucât sensul de filetare pe dreapta este considerat
convenţional, ca fiind cel normal, aceasta nu este necesar a fi precizat ci numai
sensul pe stânga cu literele st. Ex M 10 x 1,25 st – filet cu profil triunghiular
metric, cu cotele în milimetri, având diametrul nominal d=10mm, pasul fin
(p=1,25mm), (normal p =1,5mm) cu sensul de înfăşurare pe stânga.
7.3 FILETE UZUALE CU LARGĂ UTILIZARE

7.3.1 Filetul metric de fixare de uz general
Este cel mai utilizat filet standardizat pentru fixare având profilul definit
conform STAS 6371-73, cu gama de diametre conform STAS 6564-73 (tabel 7.1).
Este de preferat utilizarea valorilor din şirul 1 de diametre. Elementele
geometrice de definire a profilului generator sunt redate în fig.7.4 iar denumirile şi
_______________________________________________________________________________
relaţiile de calcul sunt redate în continuare. Cu unele excepţii, aceste denumiri

sunt comune tuturor tipurilor de profile generatoare.
- H – înălţimea teoretică a profilului filetului;
- H1 = 0,866p – înălţimea spirei profilului de la filetul şurubului;
- H2 – înălţimea reală a
filetului şurubului;
- D=d – diametrul nominal al
filetului piuliţei (D) şi
filetului şurubului (d);
- d2=D2 – diametrele medii
ale filetului şurubului (d2)
egal întotdeauna cu cel al
filetului piuliţei (D2):
D2=d2=d – 0,649p;
Fig.7.4 Elementele geometrice ale filetului metric - D1 – diametrul interior al

profilului piuliţei (diametru)
burghiului de găurire, pentru
realizarea filetului piuliţei:
D1 = D -1,003 p
- d1 – diametrul interior al profilului şurubului;
d1 = D1 - 0,005 p
Din motive tehnologice, dar şi de rezistenţă se preferă varianta cu profilul
curb de racordare la baza spirelor, în raport cu cel plat.
Tabel 7.1
Filete metrice ISO de uz general. (STAS 6564-73)
Diametrul nominal al Pasul filetului Diametrul nominal al Pasul filetului

filetului D=d p filetului D=d p
Şirul 1 Şirul 2 normal fin Şirul 1 Şirul 2 normal fin
1;1,2 1; 1,1; 1,2. 0,25 12 12 1,75 1,25
1,2 1,2; 1,4 0,3 16 14; 16 2 1,5
1,6 1,6; 1,8 0,35 20 18; 20; 22 2,5 1,5
2 2 0,4 24 24; 27 3 2
2 2,2; 2,5 0,45 30 30; 33 3,5 2
3 3 0,5 36 36; 39 4 4
3,5 0,6 42 42; 45 4,5 3
4 4 0,7 48 48; 52 5 3
4,5 0,75 56 60 5,5 4
_______________________________________________________________________________
Diametrul nominal al Pasul filetului Diametrul nominal al Pasul filetului

filetului D=d p filetului D=d p
Şirul 1 Şirul 2 normal fin Şirul 1 Şirul 2 normal fin
5 5 0,8 64 64; 68 6 4
6 6; 7 1 72 72; 76 - 6; 4
8 8 1,25 1 80 80; 85 - 6; 4
10 10 1,5 1,25 90 90; 95 - 6; 4
7.3.2 Filetul Withworth
Este omologul filetului metric din ţările care nu au aderat la sistemul

metric de măsură.
Dimensiunile sunt redate conform STAS 8131-68 are unghiul a = 55 0
(triunghi isoscel) şi se simbolizează profilul generator cu W, fără a fi obligatoriue,
exprimarea cotei nominale ca întreg şi/sau fracţiune de ţol fiind suficientă.
Diametrul nominal este exprimat în ţoli şi fracţiuni de ţoli ( 1'' = 25,4mm ). Pasul
se exprimă ca număr de ganguri (spire) pe lungimea unui ţol. Deoarece pasul are
valori unice nu este necesară precizarea sa. Actualmente este tolerat pentru
utilizare doar pentru piesele de schimb.
Tabel 7.2
Filete withworth de uz general. (STAS 8131-68)
Se completează cu tabelu de pe hârtie
GHIVENT ŞI ŞURUB PIULIŢA

ÎNĂLŢIME
GANSURI PE
DESCHIDEREA
DIAMETR
DIAMETRU
EXTERIO
INTERIOR
RAZA
RAZA
PASUL
CHEII
DIMETRU
ŢOL
EXTERIOR
D D2 H S D* R r
1/4 6,35 4,72 20 1,27 5,5 11 13,5 11 3,5
5/6 7,94 6,13 18 1,41 6,5 14 16 12 4
3/8 9,53 7,49 16 1,59 8 17 20 15 5
1/2 12,70 9,99 12 2,12 11 22 25 17 6,5
5/8 15,88 12,92 11 2,31 13 27 31 20 7,5
3,4 19,05 15,80 10 2,54 16 32 36 24 9
7,8 22,23 18,61 9 2,82 18 36 41 27 10,5
1¢¢ 25,40 21,34 8 3,18 20 41 46 30 11,5
11/8 28,58 23,93 7 3,63 22 46 53 34 13
11/4 31,75 27,10 7 3,63 25 50 57 37 14
13/8 34,93 29,51 6 4,23 28 55 64 41 16
11/2 38,10 32,68 6 4,23 30 60 70 45 17,5
_______________________________________________________________________________
15/8 41,28 34,77 5 5,08 32 65 75 48 18,5

13/4 44,45 37,95 5 5,08 35 70 80 52 20
2¢¢ 50,80 43,57 4,5 5,65 40 80 93 60 23
21/4 57/15 49/02 4 6,35 45 85 98 63 23,5
21/2 63,50 55,37 4 6,35 50 95 110 71 27,5
23/4 69,85 60,56 3,5 7,26 55 105 120 78 30
3¢¢ 76,20 66,91 3,5 7,26 60 110 126 82 32
31/4 82,55 72,54 31/4 7,82 65 120 138 90 34,5
31/2 88,90 78,89 31/4 7,82 70 130 150 97 37,5
33/4 95,25 84,41 3 8,47 75 135 156 101 39
34/4 101,60 90,76 3 8,47 80 145 168 109 42
7.3.3 Filetul pentru ţevi (gaz)

Este filetul de fixare şi etanşare (prin intermediul unor soluţii simple) cel
mai utilizat pentru realizarea filetelor exterioare ale ţevilor şi armăturilor (mufe,
reducţii, robineţi, ştuţuri etc.). Simbolul profilului triunghiular cu a = 55 0 este G
însoţit de dimensiunea exprimată în ţoli a interiorului ţevii. În tabelul 7.3 sunt
redate conform STAS 8131-68, principalele elemente geometrice caracteristice
dimensiunilor uzuale de ţevi.
Tabelul 7.3
Filete pentru ţevi fără etanşare proprie (STAS 8130- 63)
Dimensiunile Diametrul Diametrul Diametrul Pasul Numărul

Simbolul
nominale ale exterior mediu Interior filetului de paşi pe
filetului
ţevilor [mm] D=d D2=d2 D1=d1 p ţol
G1/8 6 9,728 9,147 8,566 0,907 28
G1/4 8 13,157 12,301 11,445 1,337 19
G3/8 10 16,662 15,806 14,950 1,337 19
G1/2 15 20,995 19,793 18,631 1,814 14
G3/4 20 26,441 25,270 24,157 1,814 14
G1 25 33,249 31,770 30,291 2,309 11
G11/4 32 41,910 40,431 38,952 2,309 11
G11/2 40 47,803 46,324 44,845 2,309 11
G2 50 59,614 58,135 56,656 2,309 11
G21/2 65 75,184 73,705 72,226 2,309 11
G3 80 87,881 86,405 84,926 2,309 11
G31/2 / 100,330 98,851 97,372 2,309 11
G4 100 113,030 111,551 110,072 2,309 11
G5 125 138,430 136,951 135,472 2,309 11
G6 150 168,830 168,351 160,872 2,309 11
_______________________________________________________________________________
7.3.4 Filetul trapezoidal
Fig.7.5 Elementele geometrice şi relaţiile de

calcul ale filetului trapezoidal
Filetul trapezoidal este filetul cel mai utilizat ca filet de mişcare. Conform
fig.7.5, provine dintr-un profil triunghiular cu unghiul la vârf de 30 0 . Din profilul
triunghiului isoscel generator se materializează în profilul real o înălţime mult mai
mică, ce dă numele profilului de triunghiular. Elementele geometrice ale profilului
generator sunt redate grafic în fig.7, alături de relaţiile geometrice imediate de
calcul al lor.
Gama de diametre şi paşi conform STAS 2114/3 – 75, sunt redate în
tabelul 7.3.
Tabelul 7.4
Filete trapezoidale (STAS – 2114/3 - 75).
Diametrul exterior Pasul Diametrul exterior Pasul

Şirul 1 Şirul2 p Şirul 1 Şirul2 p
10 1,5 2 40 3 7 12
10; 12 11, 14 2 3 48; 52 46; 50 3 8 12
16; 20 18 2 4 60 55 3 9 14
24; 28 22; 25; 26 3 5 8 70; 80 63; 65; 75 4 10 16
32; 36 30; 34 3 6 8 90 85; 95 4 12 18
40 38; 42 3 7 10 100 4 12 20
7.3.5 Filetul pătrat

Datorită unei tehnologii relativ mai simple prin comparaţie cu cele
triunghiulare, a fost la început filetul cel mai folosit ca filet de mişcare.
Actualmente este tolerat pentru utilizare doar pentru piesele de schimb, atunci
când nu este justificată înlocuirea sa cu cel trapezoidal.
_______________________________________________________________________________
Elementele geometrice şi relaţiile lor de calcul funcţie de diametru

nominal şi pasul său sunt redate în fig.7.6
a=D-d, H= 0,5p+a, H1=0,5p,

e=0,5p, D1=d1, D2=d2, d1=d – 2H1
Fig. 7.6 Elementele geometrice şi relaţiile de calcul ale elementelor geometrice
caracteristice profilului generator al filetului pătrat
7.4 IDENTIFICAREA MATERIALELOR
În cazul organelor de asamblare filetate (şurub şi piuliţă), pe acestea sunt

imprimate şi caracteristicile mecanice impuse.
Pe şurub şi piuliţă sunt imprimate două cifre cu o virgulă între ele.
Semnificaţia acestora este redată în tabelul 7.4
Spre exemplu conform tabel, un filet cu caracteristicile 6,8 este un
ansamblu semiprecis sau precis cu piuliţa cu grupa de caracteristici 6(0L52,
0LC45) şi şurubul cu grupa de caracteristici 8 din 0LC55, 18MoCrNi 06, 21
MoMnCr12, etc.
În cazul în care pe capătul şurubului standardizat sunt inscripţionate şi
caracteristicile materialelor cuplei filetate utilizate se poate folosi tabelul 7.4.
Conform tabelului, se pot selecta pe baza simbolului grupei atât
caracteristicile materialului piuliţei, cât şi ale şurubului. De asemenea poate fi
stabilită clasa de execuţie utilizată precum şi exemple de materiale standardizate
ce s-au folosit la fabricarea lor.
Tabel 7.5
Caracteristicile mecanice minime impuse organelor de asamblare, filetate []
Simbolul Rezistenţa Limita de

grupei de la rupere curgere Categoria de
caracteristici sr sc execuţie Exemple de materiale
mecanice 2 2 tehnologică standardizate
Şurub Piuliţa daN/mm daN/mm
4,6 24 Precise, OL 37, OL 42, OL 44, STAS 500-68

_______________________________________________________________________________
4,8 4 40 32 semiprecise, OLC 10, STAS 880-66

grosolane AUT 20, AUT 20 M, STAS1350-67
OLC 35, OLC 25, OLC 15,
5,6 30 STAS 880-66
5 50 AUT 30, STAS 1350-67
5,8 40 OLC 35 normalizat, STAS 880-66
6,6 36 OL 52 STAS 500-68, OLC 45, STAS
Precise, 880-66, 33 M 16, STAS 791-66
6 60 semiprecise
6.8 48 OLC 60, STAS 880-66
6,9 54 31 M 14, STAS 791-66
8,8 8 80 64 18 MoCN 06, 15 MoMC 12, 20 C 08.
STAS 791-66
10.9 10 100 90 41 VMoC 17, 34 MoCN 15, 40MCN15,
25 CNW 10,
Precise STAS 791-66
12,9 12 120 108 19 CN 35, STAS 791-66
14,9 14 140 126 33 CNS 13, STAS 791-66
7.5 METODE DE IDENTIFICARE
7.5.1 Metoda identificării cu ajutorul unor elemente cu caracteristicile

cunoscute
Este o metodă foarte rapidă şi se poate aplica atunci când în dotare există o
gamă largă de scule (tarozi, calibre sau filiere fig. 7.7.) etalonate, şuruburi şi
piuliţe inscripţionate etc. Se încearcă înfiletarea acestor elemente al şurubului sau
piuliţa al cărui filet dorim să-l identificăm. Apoi cu ajutorul elementului care s-a
filetat stabilim tipul filetului identificat.
7.5.2 Utilizând instrumente de măsură şi tabele cu valorile

standardizate
Cu ajutorul unor şublere de exterior interior se măsoară diametrul nominal

d al şurubului, respectiv pentru piuliţă diametrul interior D1. Cu ajutorul lerelor
pentru filete se identifică pasul spirelor filetului. Se verifică întotdeauna numărul
de începuturi ale filetelor respective şi sensul de înfăşurare.
În lipsa lerelor care să se suprapună peste spirele filetului identificat, se
poate amprenta profilul pe o coală de hârtie sau o bucată de plastilină etc. şi apoi
se măsoară un număr mai mare de paşi pentru a reduce eroarea de citire.
_______________________________________________________________________________
a b
c d
Fig.7.7 elemente de identificare a filetelor: a şi b - diferite variante constructive de tarozi;
c – calibre trece nu trece pentru filete; d – filiere pentru identificat filetul şuruburilor
7.5 Instrumente de măsură şi control

- truse de tarozi pentru o gamă cât mai mare de filete şi
dimensiuni;
- truse de filiere pentru o gamă cât mai mare de filete şi
dimensiuni;
- şublere de interior – exterior;
- lere pentru filete;
- tabele cu valorile standardizate ale filetelor;
- hârtie;
- plastilină;
7.6 Modul de lucru
Etapele desfăşurării lucrării:
- Se primesc şuruburile şi piuliţele ce urmează a fi identificate
_______________________________________________________________________________
- Se identifică din tabele valorile cele mai apropiate

- Se selectează lerele adecvate şi se stabileşte pasul p
- Dacă nu există leră corespunzătoare se stabileşte pasul prin
măsurători cu ajutorul amprentelor
- Se confruntă rezultatele obţinute cu tabelele cu valori
standardizate şi apoi se completează tabele de tipul 7.6.
- Se întocmeşte schiţa organelor de maşini filetate ce au fost
primite pentru a fi identificate
Tabel 7.6
Caracteristicile şi valorile identificate la filetele studiate
Nr. Criteriul de clasificare şi Denumirea (STAS) Precizaţi mărimile din coloana a doua ce
crt. identificare se regăsesc
la filetul/filetele identificate
- de fixare Primul Al doilea Al treilea
- de fixare-etanşare
1 Scop - de reglare
- de măsurare
- speciale
2 Forma corpului de - cilindrice
înfăşurare - conice
- triunghiular
(metric(6371-73), withwort
3 Profilul generator (8131-68),
gaz (8130-63) ),
- trapezoidal (2114-75)
- ferăstrău (2234-75)
- pătrat
- rotund (668-80)
- special
- simple (un început)
4 Numărul de începuturi - multiple (cu mai multe
începuturi)
5 Fineţe - normale
- fine
6 Sensul de înfăşurare - pe dreapta
- pe stînga
7 Sistemul de măsurare - metrice
- ţoli
8 Caracteristicile de
material
9 Forma capului şurubului
_______________________________________________________________________________
Bibliografie:
1 Dascălu D., Slămnoiu G., Chioibaş A., MECANISME ŞI ORGANE DE
MAŞINI, Îndrumar de laborator, Ed. ANMB, 2003.
2. Dascălu D. MECANISME ŞI ORGANE DE MAŞINI, Vol I, Editura Prinech,
Bucuresti, 2004
2. Gafiţeanu, M., ş.a. Organe de maşini, vol. II Editura Tehnică, Bucureşti, 1983.
3. Slămnoiu, G. Mecanisme şi organe de maşini, volumul 1.Editura Academiei
Navale "Mircea cel Bătrân", Constanţa, 2002.
Lucrarea nr. 8
DETERMINAREA CARACTERISTICILOR CONSTRUCTIVE

ŞI FUNCŢIONALE ALE UNUI ANGRENAJ CILINDRIC
CU DINŢI ÎNCLINAŢI DINTR - UN REDUCTOR DE
TURAŢIE
În această lucrare se face analiza constructivă şi funcţională a unui

reductor de turaţie în două trepte, pentru determinarea caracteristicilor funcţionale
ale angrenajelor cilindrice cu dinţi înclinaţi, în vederea utilizării acestuia în
anumite condiţii de exploatare.
În cadrul lucrării se consideră un singur angrenaj la care, pe baza unor
parametrii constructivi, măsuraţi, ai acestuia, se determină următoarele
caracteristici constructive şi funcţionale:
· elementele cinematice şi unele elemente dinamice ale reductorului de
turaţie;
· elementele geometrice ale danturii înclinate;
· elementele necesare calculului de rezistenţă al danturii;
· capacitatea de transmitere a angrenajului (momentul de torsiune şi
puterea limită) la criteriile de rezistenţă la oboseală ale piciorului şi
flancului dintelui;
· sistemul de forţe al angrenajului.
8.2 CARACTERISTICILE CONSTRUCTIVE ŞI DE EXPLOATARE

ALE REDUCTORULUI DE TURAŢIE ŞI ALE ANGRENAJULUI
8.2.1 Schema cinematică a reductorului de turaţie

Schema cinematică a reductorului este prezentată în Fig. 8.1.
Fig.8.1
_______________________________________________________________________________
8.2.2 Schema angrenajului primei trepte

Schema angrenajului primei trepte, formată din roţile 1 şi 2, este dată în
Fig. 8.2.
Fig.8.2
8.2.3 Elementele geometrice măsurate ale angrenajului şi reductorului

Prin măsurare se determină următoarele elemente:
· pasul normal al danturii:
pn = [ mm ]
· lăţimile danturilor:
B1 = ; B2 = [ mm ]
· lungimile de deplasare a flancului dintelui:
L= [ mm ]
· unghiul de înclinare al danturii:
L
b = arctg [ rad ]
B1
· numerele de dinţi ai roţilor dinţate:
z1 = ; z 2 = ; z 2 '= ; z3=
· unele elemente constructive ale roţii:
- măsurate:
Lucrarea nr. 8 Determinarea caracteristicilor constructive şi funcţionale ale unui angrenaj 75
cilindric cu dinţi înclinaţi dintr - un reductor de turaţie
_______________________________________________________________________________
a1 = ;s = ; d1 = [ mm ]
- exprimate faţă de modulul danturii şi diametrul butucului:
a1 = ...mn ; s =...m n ; d1 =...d
8.2.4 Materialele roţilor dinţate

Se consideră că roţile dinţate sunt construite din
oţel.............SR(STAS)................., cu următoarele caracteristici mecanice:
R m = MPa; so MPa;= sc MPa;=
s -1 MPa; =HB . =
8.2.5 Elementele de exploatare

Se consideră următoarele elemente:
· turaţia roţii conducătoare:
n1 = [ rot min ]
· durata de funcţionare:
Lh = [ ore ] .
8.3 DETERMINAREA PRIN CALCUL A CARACTERISTICILOR
CONSTRUCTIVE ŞI FUNCŢIONALE ALE REDUCTORULUI ŞI
ANGRENAJULUI
8.3.1 Elemenetele cinematice şi unele elemente dinamice ale reductorului de

turaţie
Aceste elemente se determină cu relaţiile:
· rapoartele de transmitere parţiale şi totale:
z z
i12 = 2 ;=i2 '3 = 3=; i tot i RT i12 × i2 '3 (8.1)
z1 z '2
· turaţiile şi vitezele unghiulare:
n n n1
n1 = [=rot min= ] ; n 2 = n 2 ' = 1 ; n 3 2 [ rot min ] (8.2)
i12 i2 '3 i RT
p× n1 p × n2 p × n3
w1= ; w2= w2=' ; w3= [ rad s] (8.3)
30 30 30
· randamentele mecanice ale cuplelor cinematice şi reductorului de
turaţie:
- pentru cuplele cinematice se recomandă valorile:
ha = 0, 97...0, 98; se admite : ha =
_______________________________________________________________________________
hr = 0,98...0,99; se admite : hr =
- pentru reductorul de turaţie:
hRT
= hr × ha × hr × ha × hr= (8.4)
8.3.1 Elementele geometrice ale danturii

· modulele şi paşii danturii:
p
mn = n ; se consideră : m nSTAS = [ mm ] (8.5)
p
mf = m n cos b [ mm ] (8.6)
pn = p × m n [ mm ] (8.7)
pf = p × mf [ mm ] (8.8)
· înălţimile parţiale şi totale ale danturii:
a = m n ; b= 1, 25 × m n ; h= 2, 25 × m n [mm ] (8.9)
· diametrele cercurilor de divizare, de picior şi de cap:
- la roata 1:
Dd1 = mf × z1; D=i1 Dd1 - 2b; D=e1 Dd1 + 2a [ mm ] (8.10)
- la roata 2:
Dd2 = mf × z 2 ; D=i2 Dd 2 - 2b; D=e2 Dd 2 + 2a [mm ] (8.11)
· distanţa dintre axe:
Dd + Dd mf
A= 1 =2 ( z1 + z2 ) [ mm ] (8.12)
2 2
· numerele de dinţi ai roţilor angrenajului echivalent:
z1 z2
z1 ec = ; z 2 ec = (8.13)
cos3 b cos3 b
· factorul modular de lungime a dintelui:
1 B
y m =n = (8.14)
m n m n × cos b
· gradul de acoperire şi factorul gradului de acoperire:
e = e1 ec + e 2 ec
(8.15)
r 'e = ( 0,85...0,9 ) × e; se admite : r 'e =
_______________________________________________________________________________
8.3.3 Elementele necesare calculului de rezistenţă a danturii

Determinarea acestor elemente se face cu relaţiile:
· numărul de cicluri de solicitări ale dinţilor la încovoiere pulsatorie şi la
presiunea de contact:
- la roata conducătoare:
N1 = 60 × n1 × h [cicluri ] (8.16)
- la roata condusă:
N 2 = 60 × n 2 × h [cicluri ] (8.17)
· factorul de concentrare a efortului unitar:
b k = 1, 6...2 ( 2, 4 ) ; se admite : bk = (8.18)
· factorul de formă al angrenajului:
cf1 = ; cf 2 = (8.19)
· factorul dinamic al angrenajului:
V
cd = 1 + (8.20)
Kp
unde:
p × Dd1 × n1
V= [m a ]
60 ×103
K p = 15 pentru clasele de precizie 7-8.
· rezistenţa la oboseală la încovoiere pulsatorie (la numărul de cicluri de
solicitări de bază, N B = 107 )
2 × scî ×s -1 é
so = daN cm2 ù (8.21)
scî + s-1 ë û
· rezistenţa la oboseală la încovoiere pulsatorie la numărul de cicluri de
solicitări considerat:
- la roata 1:
so é daN cm 2 ù
soN1 = (8.22)
N1 ë û
6
NB
- la roata 2:
so é daN cm 2 ù
soN 2 = (8.23)
N2 ë û
6
NB
· rezistenţa de calcul la încovoiere pulsatorie:
_______________________________________________________________________________
- la roata 1:
soN1
soN1c = é daN cm 2 ù (8.24)
cf1 × cd ×bk ë û
- la roata 2:
soN 2
soN 2 c = é daN cm 2 ù (8.25)
cf 2 × cd ×bk ë û
· rezistenţa la oboseală pulsatorie de contact:
sko = ( 0,3...0, 4 ) HB; se admite : sko = é daN mm 2 ù (8.26)
ë û
· rezistenţa la oboseală pulsatorie de contact la numărul de cicluri de
solicitare considerat:
- la roata 1:
s édaN cm2 ù
skoN1 = ko (8.27)
N ë û
3 1
NB
- la roata 2:
sko é daN cm 2 ù
skoN 2 = (8.28)
N ë û
3 2
NB
· rezistenţa echivalentă la oboseala pulsatorie de contact:
- la roata 1:
s 2koN
sk,ec1 = 2,86 1
(8.29)
E
- la roata 2:
2
s koN
sk,ec 2 = 2,86 2
(8.30)
E
8.4 CAPACITATEA DE TRANSMITERE A ANGRENAJULUI
8.4.1 Momentul de torsiune şi puterea limită

a) La solicitarea de încovoiere la baza dintelui
· momentul de torsiune şi puterea limită la roata conducătoare:
m3n
M t1a = ×r 'e × y m × z1 × soN1C [daN × cm ] (8.31)
1,3 ×103
_______________________________________________________________________________
M t1a × w1
P1a = [ kW ] (8.32)
1, 02 ×104
· puterea limită la arborele de intrare al reductorului:

P
P1 = 1a [ kW ] (8.33)
hr
· puterea şi momentul de torsiune limită la arborele de ieşire al
reductorului:
P3 = P1 × hRT [ kW ] (8.34)
P
M t 3 = 1, 02 ×104 3 [daN × cm ] (8.35)
w3
b) La presiunea de contact pe flancurile dintelui
s k,ec1 × Dd2 × B × c 'e i12
M t1a = 1
[daN cm]
× (8.36)
6, 22 × cd × cos 2 b i12 + 1
M t1a × w1
P1a = [ kW ] (8.37)
1, 62 ×104
P1 = P1a hr [ kW ] (8.38)
reductorului:
P3 = P1 × hRT [ kW ] (8.39)
P
M t 3 = 1, 02 ×104 3 [daN × cm ] (8.40)
w3
8.4.2 Sistemul de forţe al angrenajului

La transmiterea energiei mecanice de la roata 1 la roata 2, asupra dinţilor
aflaţi în angrenare se dezvoltă încărcări distribuite, care se înlocuiesc prin forţe de
angrenare (concentrată) FN , situate în planul median normal pe dinte n-n, după
direcţia normalei N-N la profilele în contact, sub unghiul de angrenare a = 20o .
· Schema de calcul este prezentată în fig. 8.3.
Fa = Ft × tgb [ daN ] (8.42)

- radială:
_______________________________________________________________________________
Ft
Fr = tga [ daN] (8.43)
cos b
Fig.8.3
8.5 Interpretarea rezultatelor şi concluzii

Rezultatele obţinute prin calcul au arătat că, în condiţiile de fabricare şi
exploatare considerate, capacitatea de transmitere a angrenajului este determinată
de solicitarea de contact a flancului dintelui, care conduce la o capacitate de
transmitere mai mică decât în cazul solicitării de încovoiere a piciorului dintelui.
Tabelul 8.1
Elementele geometrice măsurate, materialele roţilor dinţate şi datele de exploatare
Elementele geometrice măsurate ale Materialele roţilor dinţate Elemente de
angrenajului şi reductorului exploatare
pn B1 L b z z pentru roata 1 Pentru roata 2 n h
1 2 z 2' z3
mm mm mm grd daN mm 2 2 rot/min ore
daN mm
sr scî s-1 HB sr scî s-1 HB
Tabelul 8.2
Determinarea prin calcul a caracteristicilor constructive şi funcţionale
ale reductorului şi angrenajului
Elementele cinematice şi unele elemente dinamice ale Elementele geometrice ale danturii
reductorului de turaţie
Raportul de Turaţii Viteze Randamentul Modulele şi Înălţimile Diametrele
transmitere rot/min unghiulare mecanic paşii dinţilor roţii 1
rad s mm mm mm
i12 i2’3 it n1 n2 n3 w1 w2 w3 ha hr ht mn mf Pn Pf a b h Dd1 De1 Di1
_______________________________________________________________________________
Tabelul 8.2 (continuare)

Elementele necesare calc. de rezistenţă al danturii
Grd. Rez. la obos.

Nr.dinţi ai daN cm 2
Dist. ac. şi Fact.
Diametrele roţii Fact. Nr. Fact. Factdin
dintre fact. conc
roţii 2 mm angrenaj mod. cicl. formă
axe grd. ef. la încov. la pres contact
ech.
ac. puls puls
Dd2 De2 Di2 mm Z1e Z2e ym e r¢e N1 N2 b k cf cd s0 s0N s0Nc s0k0 sk0N sk,ec
Tabelul 8.3 Capacitatea de transmitere a angrenajului

Momentul de torsiune şi puterea limită Componentele
forţei de
a) La solicit. de încov şi compr. puls. b) La presiunea de contact pe
angrenare
la baza dintelui flancurile dintelui
daN
M t1a P1 P3 M t3 M t1a P1 P3 M t3
Ft Fa Fr
daN × cm kW kW daN × cm daN × cm kW kW daN × cm
Lucrarea nr.9

ŞI FUNCŢIONALE ALE UNUI ANGRENAJ CONIC
CU DINŢI DREPŢI DINTR - UN REDUCTOR
DE TURAŢIE

reductor de turaţie conico-cilindric, pentru determinarea caracteristicilor
funcţionale ale angrenajelor conice cu dinţi drepţi, în vederea utilizării acestuia în
anumite condiţii de exploatare.
În cadrul lucrării se consideră un singur angrenaj – angrenajul conic – , la
care, pe baza unor parametrii constructivi, măsuraţi ai acestuia se determină
următoarele caracteristici constructive şi funcţionale:
turaţie;
· elementele geometrice ale danturii conice drepte;
· elementele necesare calculului de rezistenţă a danturii;
flancului dintelui;
Schema cinematică a reductorului este prezentată în Fig. 9.1
Fig.9.1
_______________________________________________________________________________
9.2.2 Schema angrenajului conic
Schema angrenajului conic al primei trepte este dată în fig. 9.2.
Fig.9.2

· pasul exterior şi diametrul de divizare exterior:
pe = [ mm ] (9.1)
Dde2 = [ mm] (9.2)

· lăţimea danturii roţilor:
B= [ mm ] (9.3)
· numerele de dinţi ai roţilor dinţate:
z1 = ; z 2 = ; z 2 '= ; z 3= (9.4)
· unele elemente constructive ale roţii:
- măsurate:
a1 = ;s = ; d1 = [ mm ] (9.5)
- exprimate faţă de modulul danturii şi diametrul butucului:
conic cu dinţi drepţi dintr - un reductor de turaţie
_______________________________________________________________________________
a1 = ...me ; s =...me ; d1 =...d (9.6)

Se consideră că roţile dinţate sunt construite din oţel. SR(STAS), cu
următoarele caracteristici mecanice:
R m = MPa; so = MPa; sc = MPa;
(9.7)
s -1 MPa; =HB . =

· turaţia motorului: n1 = [ rot min ] (9.8)
· durata de funcţionare: L h = [ ore ] (9.9)

CONSTRUCTIVE ŞI FUNCŢIONALE ALE REDUCTORULUI ŞI
ANGRENAJULUI
9.3.1 Elemenetele cinematice şi unele elemente dinamice ale reductorului de

turaţie
· rapoartele de transmitere parţiale şi totale:
z z
i12 = 2 ;=i2 '3 = 3=; i t i RT i12 × i 2'3 (9.10)
z1 z2 '
n n
n1 = [ rot=min ] ; n 2= 1 ; n 3 1 [ rot min ] (9.11)
i12 i RT
p× n1 p × n2 p × n3
w1 = ; w2 = ; w3 = [ rad s] (9.12)
30 30 30
turaţie:
ha = 0, 97...0, 98; se admite : ha = (9.13)
hr = 0,98...0,99; se admite : hr = (9.14)
hRT
= hr × ha × hr × ha × hr= (9.15)
_______________________________________________________________________________

· modulul exterior şi paul exterior:
p
me = e (9.16)
p
Dde2
me = [ mm ] (9.17)
z2
Se admite me = , conform STAS 822-82
pe = p × me [ mm ] (9.18)
· semiunghiurile la vârful conurilor de divizare:
1
d1 = arctg [ grad] (9.19)
i12
d2= 90o - d1 (9.20)
· modulul mediu şi factorul modular de lungimea dintelui:
Bsin d1
mm = me - [ mm ] (9.21)
z1
B
ym = (9.22)
mm
· înălţimile parţiale şi totale ale dintelui:
a = me (9.23)
b = 1, 2 × me (9.24)
h =a+b = 2, 2 × me (9.25)
· diametrele cercurilor de divizare exterioare şi medii:
Dde1 = me × z1 (9.26)
Dde2 = me × z 2 (9.27)
Ddm1 = mm × z1 (9.28)
Dd m2 = m m × z 2 (9.29)
· numerele de dinţi ai roţilor angrenajului echivalent:
z z2
z1 ec = 1 ; z 2 ec = (9.30)
cos d1 cos d2
9.3.3 Elementele necasare calculului de rezistenţă a danturii
Determinarea acestor elemente se face cu relaţiile:
_______________________________________________________________________________
· numărul de cicluri de solicitări ale dinţilor la încovoiere pulsatorie şi la

presiunea de contact:
- la roata conducătoare:
N1 = 60 × n1 × h [cicluri ] (9.31)
- la roata condusă:
N 2 = 60 × n 2 × h [cicluri ] (9.32)
· factorul de concentrare a efortului unitar:
b k = 1, 6...2 ( 2, 4 ) ; se admite : bk = (9.33)
· factorul de formă al angrenajului:
cf = , pentru z1 ec = dinţi (9.34)
· factorului dinamic al angrenajului:
V
cd = 1 + (9.35)
Kp
p × Dd1 × n1
unde: V = [ m a ] ; K p = 7 pentru clasele de precizie 7-8.
60 ×103
2 × scî ×s -1 é
so = daN cm2 ù (9.36)
scî + s-1 ë û
so é daN cm 2 ù
soN1 = (9.37)
N1 ë û
6
NB
soN1
soN,c = édaN cm2 ù (9.38)
cf × cd ×bk ë û
· rezistenţa la oboseală pulsatorie de contact:
sko = ( 0,3...0, 4 ) HB; se admite : sko = é daN mm 2 ù (9.39)
ë û
· rezistenţa la oboseală pulsatorie de contact la numărul de cicluri de
solicitare considerat:
s édaN cm2 ù
skoN1 = ko (9.40)
N ë û
3 1
NB
_______________________________________________________________________________
· rezistenţa echivalentă la oboseala pulsatorie de contact:

s 2koN
sk,ec1 = 2,86
1
(9.41)
E
a) La solicitarea de încovoiere şi compresiune pulsatorie la baza dintelui
m3n
M t1a = × y m × z1 × soN1C [daN × cm ] (9.42)
2 ×103
M t1a × w1
P1a = [ kW ] (9.43)
1, 02 ×104
P
P1 = 1a [ kW ] (9.44)
hr
reductorului:
P3 = P1 ×ht [ kW ] (9.45)
P
M t 3 = 1, 02 ×104 3 [daN × cm ] (9.46)
w3
sk,ec1 × D2dm × B
M t1a = 1
2
[daN cm] (9.47)
i12 +1
6, 22 × cd × 2
i12
M t1a × w1
P1a = [ kW ] (9.48)
1, 02 ×104
P1 = P1a hr [ kW ] (9.49)
reductorului:
P3 = P1 ×ht [ kW ] (9.50)
P
M t 3 = 1, 02 ×104 3 [daN × cm ] (9.51)
w3
_______________________________________________________________________________

La transmiterea energiei mecanice de la roata 1 la roata 2, asupra dinţilor
aflaţi în angrenare se dezvoltă încărcări distribuite, care se înlocuiesc prin forţe de
angrenare (concentrată) FN , situată în planul median normal pe dinte n-n, după
direcţia normalei N-N la profilele în contact, sub unghiul de angrenare a = 20o .
· Schema de calcul este prezentată în fig. 9.3
Fig.9.3
· Relaţiile de calcul al componentelor forţei de angrenare sunt:

- componenta tangenţială:
Mt
Ft = 2 1a [ daN ] (9.52)
Ddm1
- componentele axiale şi radiale:
Fa1 = Fr2 = Ft × tga × sin d1 [ daN] (9.53)
Fr1 = Fa 2 = Ft × tga × coad1 [ daN] (9.54)
9.5 INTERPRETAREA REZULTATELOR ŞI CONCLUZII
Rezultatele obţinute prin calcul au arătat că, în condiţiile de fabricare şi

exploatare considerate, capacitatea de transmitere a angrenajului este determinată
_______________________________________________________________________________
de solicitarea de contact a flancului dintelui, care conduce la o capacitate de

transmitere mai mică decât în cazul solicitării de încovoiere a piciorului dintelui.
Tabelul 9.1 Elementele geometrice măsurate,

materialele roţilor dinţate şi datele de exploatare
Elementele geometrice măsurate ale Materialele roţilor dinţate Elemente de
angrenajului şi reductorului exploatare
pe D de
mm B1 z1 z 2 z 2' z3 pentru roata 1 Pentru roata 2 n h
mm daN mm 2 daN mm 2 rot min ore
mm
sr scî s -1 HB sr scî s -1 HB
Tabelul 9.2 Determinarea prin calcul a caracteristicilor

constructive şi funcţionale ale reductorului şi angrenajului
Elementele cinematice şi unele elemente dinamice ale Elementele geometrice ale danturii
reductorului de turaţie
Raportul de Turaţii Viteze Randamentul Mod. şi Semiunghi. Mod. Fact.
transmitere rot min unghiulare mecanic pas. ext con. de div. med. mod.
rad s
i12 I2¢3 it n1 n2 n3 w1 w2 w3 h1 h2 h3 me Re d1 d2 mm ym
mm mm grd grd mm

Elementele necesare calc. de rezistenţă al danturii
Rez. la obos.
Înălţimile Nr.dinţi ai
Fact. Fact daN cm2
dinţilor Diam. roţii 2 Diam. roţii 2 roţii Nr. Fact.
conc din
mm mm mm angrenaj cicl. formă
ef.
ech. la pres contact
la încov. puls
puls
h Dde1 Ddm1 Dde2 Ddm2 Z1ec Z2ec N1 N2 bk sk,

a b cf cd s0 s0N s0Nc sko skoN
ec

a) La solicit. de încov şi compr. puls. b) La presiunea de contact pe forţei de
la baza dintelui flancurile dintelui angrenare
M t1a P1 P3 Mt3 M t1a P1 P3 Mt3
Ft Fa Fr
Lucrarea nr. 10

ŞI FUNCŢIONALE ALE UNUI ANGRENAJ MELCAT
DINTR - UN REDUCTOR DE TURAŢIE

reductor de turaţie, pentru determinarea caracteristicilor funcţionale ale
angrenajului melcat, în vederea utilizării acestuia în anumite condiţii de
exploatare.
În cadrul lucrării, pe baza unor parametrii constructivi, măsuraţi, ai
angrenajului melcat, se determină următoarele caracteristici constructive şi
funcţionale:
turaţie;
· elementele geometrice ale danturii melcate;
· elementele necesare calculului de rezistenţă al danturii;
flancului dintelui;


Schema cinematică a reductorului este prezentată în fig. 10.1.
Fig.10.1
_______________________________________________________________________________
10.2.2 Schema angrenajului melcat

Schema angrenajului melcat este prezentată în fig. 10.2.
Fig.10.2

· numărul de începuturi al spiralelor melcului şi numărul de dinţi ai roţii
melcate:
z1 = începuturi; z 2 = dinţi (10.1)
· lăţimea danturii şi deplasarea flancului dintelui:
B= [ mm ]; L = [ mm ] (10.2)
· diametrul exterior al melcului şi roţii melcate:
de = ; De = [ mm ] (10.3)
· unghiul la vârf al spirei: b = 40o (10.4)

Se consideră că dantura roţilor este executată din bronz ............., conform
SR(STAS)................. şi melcul din oţel ............... conform SR(STAS).............. cu
următoarele caracteristici mecanice:
· pentru bronz:
Rm = MPa; sc o, 4 R m ; s -1 ( 0, 20...0,
= 25 ) R m ; =HB (10.5) =
· pentru oţel:
R m = MPa; sc MPa; s-1= MPa; =HB = (10.6)
Lucrarea nr. 10 Determinarea caracteristicilor constructiveşi funcţionale ale unui 93
angrenaj melcatdintr - un reductor de turaţie
_______________________________________________________________________________

· turaţia motorului de acţionare a melcului:
n1 = [ rot min ] (10.7)
· durata de funcţionare:
h= [ore] (10.8)
· sarcina relativă:
Ti
Srel % = å M t 2 × = ( 20...40 ) % (10.9)
i M t2 × T

CONSTRUCTIVE ŞI FUNCŢIONALE ALE REDUCTORULUI
ŞI ALE ANGRENAJULUI

· factorul modular diametral al melcului:
z z z ×B
q= 1 = 1 = 1 (10.10)
tg¶ L B L
Conform STAS 6845-82, se admite: q=
· unghiul de înclinare a dintelui (spirei):
z z
tg¶ = 1 sau ¶ = arctg 1 [ grad ] (10.11)
q q
· semiunghiul de înfăşurare a melcului:
B2 B B
tgd = = sau d = arctg (10.12)
de 2 d e de
· coeficientul de frecare şi unghiul de frecare:
Se recomandă: m = 0, 05...0,08; se admite : m =
m
j ' = arctg [ grad ] (10.13)
cos b 2
· modulii şi paşii frontali şi normali ai danturii:
d De
mf = e ; mf = [ mm ] (10.14)
q+2 z2 + 2
Se admite: mf = mm, conform STAS 622-88
mn = mf × cos ¶ (10.15)
pf = p × mf (10.16)
_______________________________________________________________________________
pn = p × m n (10.17)
· înălţimile parţiale şi totală ale dintelui:
a = mf [ mm ] (10.18)
b = 1, 25 × m f [ mm ] (10.19)
h =a+b [ mm ] (10.20)
· diametrele de divizare, exterioare şi interioare:
- la melc:
d = mf × q (10.21)
d e = d + 2a (10.22)
di = d - 2b (10.23)
- la roata melcată:
D = mf × z 2 (10.24)
De = D + 2a (10.25)
Di = D - 2b (10.26)
· distanţa dintre axe:
D+d
A= (10.27)
2
· factorul modular de lungime a dintelui:
l d p 1
y n =n = × 2do × × (10.28)
mn 2 180 cos ¶
· numărul de dinţi ai roţii echivalente:
z2
z 2 ec = (10.29)
cos3 ¶
· gradul de acoperire şi factorul gradului de acoperire:
e 1, 78...1,87 pentru z= 2 24...50 dinţi =
e pentru z=2 =
Se adoptă:
r 'e ( 0, 75...0,85=) e; Se admite : c 'e =
10.3.2 Elementele cinematice şi unele elemente dinamice ale reductorului

de turaţie
· raportul de transmitere :
z
i12 = i RT = 2 (10.30)
z1
_______________________________________________________________________________

n
n1 = [ rot
min ] ; n 2 = 1 [ rot min ] (10.31)
i12
p× n1 p × n2
w1= ; w=
2 [ rad s] (10.32)
30 30
turaţie:
hr = 0,98...0,99; se admite : hr = (10.33)
tgq
ha = (10.34)
tg ( q + j ')
hRT
= hr × ha × hr (10.35)
10.3.3 Elementele necesare calculului de rezistenţă al danturii roţii melcate

· numărul de cicluri de solicitări ale dinţilor la încovoiere pulsatorie
şi la presiunea de contact: N = 60 × n 2 × h [cicluri ] (10.36)
· factorul de concentrare a efortului unitar la baza piciorului dintelui:
b k = 1, 6...2, 4; se admite : bk = (10.37)
· factorul de formă a dintelui:
cf = , pentru z 2 ec = dinţi (10.38)
· factorului dinamic al angrenajului:
cd = 1 (10.39)
· factorul de neuniformitate a încărcării dintelui:
3
æz ö æ S ö
K c = 1 + ç 2 ÷ ç 1 - rel ÷ (10.40)
è k f ø è 100 ø
unde K c este factorul pentru luarea în consideraţie a deformaţiilor melcului;
K f = 1, 45 pentru q = 12 şi z1 = 1 început.
2 × scî ×s -1 édaN cm2 ù
so = (10.41)
scî + s-1 ë û
_______________________________________________________________________________
so é daN cm 2 ù
soN1 = (10.42)
N ë û
6
NB
soN1
soNC = édaN cm2 ù (10.43)
cf × cd ×bk ë û
· rezistenţa echivalentă la oboseală pulsatorie de contact:
sko,ec= K o × K1 × K 2 é daN cm 2 ù (10.44)

ë û
unde: K o este rezistenţa echivalentă la oboseală de contact pulsatorie a
materialului danturii:
K o = 16 daN cm 2 , pentru bronz;

K1 - factorul care ţine seama de felul materialului roţii şi melcului:
1 æ E1 + E 2 ö
K1 = ç ÷
2 è E 2 E1 ø
în care E1 şi E 2 sunt modulele de elasticitate ale oţelului şi bronzului:

E1 = 2,1 ×106 =daN cm 2 , E1 0,9 ×106 daN cm 2
K 2 - factorul care ţine seama de vâscozitatea cinematică a lubrifiantului:
K 2 = 0, 7...1,35n = 2...40o E;
Se adoptă: K 2 =
· rezistenţa echivalentă la oboseală pulsatorie de contact la numărul de
cicluri de solicitare considerat:
s ko,ec
skoN,ec = édaN cm2 ù (10.45)
N ë û
3
NB
_______________________________________________________________________________

a) La solicitarea de încovoiere şi compresiune pulsatorie la baza dintelui
· momentul de torsiune şi puterea limită la roata melcată:
m3f cos3 q
M t 2a = × soNC ×r 'e × y n × z 2 [daN × cm] (10.46)
1,3 ×103
M t 2a × w2
P2a = [ kW ] (10.47)
1, 02 ×104
· puterea şi momentul de torsiune limită la arborele de intrare al
reductorului:
P2a
P1 = [ kW ] (10.48)
ha × hr
P
M t1 = 1, 02 ×104 1 [daN × cm ] (10.49)
w1
reductorului:
P2 = P1 × hRT [ kW ] (10.50)
P
M t 2 = 1, 02 ×104 2 [ daN × cm ] (10.51)
w2
· momentul de torsiune şi puterea limită la roata melcată:
D 2 × d × c 'e × skoN,ec × p× do
M t 2a = [daN cm ] (10.52)
6, 22 × K c cos2 q×180o
M t 2a × w2
P2a = [ kW ] (10.53)
1, 02 ×104
· puterea şi momentul de torsiune limită la arborele de intrare al
reductorului:
P2a
P1 = [ kW ] (10.54)
ha × hr
P
M t1 = 1, 02 ×104 1 [daN × cm ] (10.55)
w1
_______________________________________________________________________________

reductorului:
P2 = P1 × hRT [ kW ] (10.56)
P
M t 2 = 1, 02 ×104 1 [daN × cm ] (10.57)
w1

Schema de calcul al forţelor angrenajului se obţine prin înlocuirea
încărcărilor distribuite cu o forţă concentrată de angrenare FN şi o forţă de frecare
mFN , situată în planul median normal n-n, pe dinte, după direcţia normalei
comune N-N la profilele în contact, sub unghiul de angrenare a = 20o .
· Schema de calcul este prezentată în Fig. 10.3.
Fig.10.3
· Relaţiile de calcul al componentelor forţei de angrenare şi de frecare
care acţionează asupra melcului sunt:
- tangenţială:
Mt
T = 2 1 [ daN ] (10.58)
d
- axială:
T
P= [daN ] (10.59)
tg ( q + j ' )
_______________________________________________________________________________
- radială:
P
Fr1 @ tga [daN ] (10.60)
cos q
Prin compararea puterilor limită, la cele două solicitări ale dintelui se

apreciază care din solicitările respective determină capacitatea de transmitere a
angrenajului.
Tabelul 10.1 Elementele geometrice măsurate, materialele roţilor dinţate şi

datele de exploatare
Elementele geometrice măsurate ale Elemente de

Materialele roţilor dinţate
angrenajului exploatare
z1 z 2 B L1 d e D e b pentru melc Pentru roata 2 n h Srel %
mm mm mm mm mm mm grad daN mm 2 daN mm2 rot/min ore
s r sc s-1 HB sr sc s-1 HB
Tabelul 10.2 Determinarea prin calcul a caracteristicilor constructive şi funcţionale ale

reductorului şi angrenajului
Elementele geometrice ale danturii

Semiunghi înrăş.
Dist. dintre axe
Nr. dinte roată

Unghi înclin.
Coefic. frec.
Unghi. frec.
Fact. mod.
Fac. mod
Înălţimile Diametrul Diametrele

diametr.
Module şi paşii
dinte
ech
dinţilor melcului roţii

mm
mm mm mm
q q d m j' mf mn pf pn a b h d d e di D De DiA y m zec

grad grad grad mm
_______________________________________________________________________________
Elementele cinematice şi unele elemente Elementele necesare calculului de rezistenţă al

dinamice ale reductorului de turaţie danturii melcate
Rez. la oboseală
Raport trans
Fact.dinam
fact.grad. ac
Fact.formă
neuniform
Nr. cicluri
daN cm 2
Grad. ac şi
Viteze
Factorul
conc.ef
Turaţii
Factor
ungh. Randamente la încov. la pres. de contact
rot min
rad s pulsat.
e c 'e i12 n1 n2 w1 w2 hr ha ht N bk cf cd so soN soNC K o s Ko,ec s KoN,ec Kc

a) La solicit. de încov şi compr. puls. b) La presiunea de contact pe forţei de
la baza dintelui flancurile dintelui angrenare
M t 2a P2a P1 M t1 M t 2a P2a P1 M t1
T P Fr
Lucrarea nr. 11
DETERMINAREA RIGIDITĂŢII TORSIONALE A UNEI

TRANSMISII CU LANŢ
Rigiditatea torsională a transmisiei cu lanţ, necesară la studiul dinamic al

sistemelor de transmisii cu lanţ, depinde atât de rigiditatea mecanică a lanţului de
transmitere, cât şi de rigiditatea geometrică (de contur) a ramurii de lanţ, cu contur
curbiliniu, variabil cu sarcina dezvoltată în ramura conducătoare a transmisiei.
În cadrul lucrării se determină, prin calcul şi experimental, rigiditatea
torsională a unei transmisii cu lanţ, funcţie de săgeata ramurii de lanţ
conducătoare şi de deplasarea unghiulară a roţii de lanţ conducătoare.
11.2 CARACTERISTICILE CONSTRUCTIVE ŞI FUNCŢIONALE ALE

STANDULUI PENTRU TRANSMISII CU LANŢ
11.2.1 Tipul lanţului de transmisie

Transmiterea este echipată cu lanţ de uz general cu role şi zale scurte tip
08 A – 156 zale, STAS 5174, şi cu roţi de lanţ, cu numerele de dinţi z1 = z 2 = 45
dinţi. În fig. 11.1 se prezintă schema cinematică a standului.
Fig.11.1
_______________________________________________________________________________
11.2.2 Construcţia standului

Standul a cărui schemă de principiu este dată în Fig. 11.2, este compus
din:
· 1, motor electric;
· 2, subasnsamblul de antrenare (transmisie prin curea trapezoidală);
· 3, lagărul arborelui conducător;
· 4, arborele conducător I;
· 5, lagărul arborelui condus;
· 6, arborele condus II;
· 7, roată de lanţ conducătoare;
· 8, roată de lanţ condusă;
· 9, lanţ cu role şi zale scurte;
· 10, dinamometru;
· 11, dispozitiv cu comparator;
· 12, suport metalic;
· 13, disc de măsurare cu comparator.
Fig. 11.2
Caracteristici tehnice
· Dimensiuni de gabarit:
- lungime = 800 mm;
- lăţime = 400 mm;
- înălţime = 1050 mm.
Lucrarea nr. 11 Determinarea rigidităţii torsionale a unei transmisii cu lanţ 103
_______________________________________________________________________________
· Puterea electromotorului de antrenare, P = 0,74 kW.

· Tensiunea de alimentare a electromotorului, U = 220 V.
· Turaţia electromotorului de antrenare, n = 1420 rot/min.
· Raportul de transmitere la subansamblul de antrenare:
- i ' = 2,84 , pentru naxI = 500 rot/min;
- i '' = 1,42 , pentru naxII = 1000 rot/min.
· Raportul de transmitere al transmisiei prin lanţ:
- i12' = 2,5 , pentru naxI = 500 rot/min;
- i12' ' = 1,25 , pentru naxII = 1000 rot/min.
· Distanţa între axe A = 400...650 mm.
11.2.3 Aparatele de măsură

Pentru măsurarea săgeţii ramurii de lanţ conducătoare se foloseşte un
aparat alcătuit dintr-o riglă metalică şi un comparator, montat la mijlocul acestuia,
iar pe zaua de la mijlocul ramurii de lanţ este montată o plăcuţă, la nivelul
tangentei la rolele zalei. Acest aparat se aşează cu rigla pe rolele capetelor ramurii
de lanţ şi cu tija comparatorului pe plăcuţa fixată pe zaua mijlocie a acesteia.
Măsurarea momentului de torsiune dezvoltat asupra arborelui roţii
conducătoare se face cu cheia dinamometrică, iar deplasarea unghiulară a roţii de
lanţ, prin măsurarea deplasării tijei unui disc cu comparator.
11.3 MODUL DE LUCRU

Pentru realizarea experimentărilor este necesar să se parcurgă etapele
enumerate în continuare.
I. Pregătirea standului, care constă în efectuarea următoarelor operaţiuni:
· Înlăturarea obiectelor străine de pe stand;
· Verificarea integrităţii şi a stării standului;
· Montarea dinamometrului la dispozitivul de acţionare a suportului
deplasabil al arborelui conducător;
· Montarea dispozitivului cu comparator pe ramura de lanţ conducătoare
(vezi fig. 11.2) astfel:
- rigla dispozitivului se aşează pe rolele capetelor ramurii de lanţ;
- tija comparatorului se aşează pe plăcuţa dispozitivului care este
fixată pe zona mijlocie a ramurii de lanţ;
· Montarea discului cu comparator pe roata conductoare.
_______________________________________________________________________________
II. Executarea experimantării care constă în efectuarea următoarelor

operaţiuni:
· Aducerea ramurii de lanţ conducătoare în contact cu rigla, pentru care
comparatorul se reglează în poziţia “zero”, a săgeţii nule;
· Desprinderea ramurii de lanţ de rigla dispozitivului şi citirea săgeţii
acesteia;
· Reglarea săgeţii iniţiale s0, a ramurii transmisiei la o anumită valoare a
săgeţii relative (spre exemplu: s0r = s0/l = 0,01), prin deplasarea
suportului mobil al arborelui conducător, cu ajutorul dispozitivului de
acţionare;
· Blocarea roţii conduse;
· Încărcarea transmisiei cu cheia dinamometerică, cu diferite valori ale
momentului de torsiune, corespunzătoare anumitor valori ale sarcini
relative a lanţului, Frel, în raport cu sarcina de rupere (Frel ≤ 20 %) şi
înregistrarea, pentru fiecare încărcare a valorilor săgeţii ramurii de
curea, S, şi a deplasării DLj pe discul de măsurare cu comparator;
· Respectarea încercărilor de trei ori, la fiecare valoare a forţei relative şi
înregistrarea valorilor S şi DLj .
III. Determinarea mărimilor j1 şi ct şi reprezentarea grafică a
dependenţilor ct = ct ( j1 ;Frel) şi S = S ( j1 ; Frel).
Se face cu ajutorul relaţiilor de calcul consacrate în disciplina Mecanisme
şi organe de maşini şi prezentate la § 11.4.
Rezultatele experimentale sunt prezentate în tabelul următor şi pe
graficele, determinate prin calcul, din fig.11.3.
11.4 DETERMINAREA PRIN CALCUL A CARACTERISTICILOR DE

RIGIDITATE TORSIONALĂ A TRANSMISIEI CU LANŢ
11.4.1 Relaţiile de calcul

a) Deplasarea capătului ramurii de lanţ pe roate conducătoare, funcţie de săgeţile
iniţială şi funcţională se calculează cu relaţia:
(8 2
DLs = Sor
3
)
- Sr2 × A (11.1)
Această deplasare este foarte mică faţă de cea produsă de alungirea ramurii
de lanţ.
b) Săgeata ramurii de lanţ, funcţie de forţa relativă Frel , în raport cu forţa de
rupere statică a lanţului Fr , rezultă:
_______________________________________________________________________________
q × l2 q × A2
S= @ (11.2)
8F Fr
8 × Frel
100
unde q este greutatea pe metru liniar a ramurii de lanţ.
c) Deplasarea totală a capătului ramurii de lanţ pe roata conducătoare (datorită
alungirii elastice şi modificării curbei de contur a acesteia), funcţie de unghiul de
rotire a acesteia, determinat pe baza măsurării deplasării tijei comparatorului de pe
discul de măsurare cu diametrul Dm este dată de relaţia:
Dd 2e
DLj = 1 arctg (11.3)
2 Dm
unde:
p
Dd1 = (11.4)
180o
sin
z1
Legătura dintre deplasarea totală a capătului de lanţ DLj şi forţa
tangenţială Ft a ramurii se stabileşte pe baza ecuaţiei curbei caracteristice totale a
ramurii transmisiei, cu săgeata corespunzătoare acesteia, în care Ft se exprimă
funcţie de forţa relativă, astfel:
F ×F
( )
k
Ft = rel = r k1r DLj 2r (11.5)
100
unde Fr este forţa de rupere a lanţului.
Factorul de proporţionalitate k1r şi exponenteul deplasării totale a
capătului ramurii de lanţ se determină pe baza expresiei de mai sus, scrisă pentru
două puncte ale curbei, pentru care s-au măsurat Ft sau Frel şi DLj .
d) Deplasarea unghiulară a roţii de lanţ, rezultă:
2DLj
j1 = [ rad] (11.6)
Dd1
e) Rigiditatea torsională a transmisiei cu lanţ funcţie de forţa relatică a ramurii de
lanţ, se calculează cu expresia:
M t1 Dd1 × Ft Dd1 × Fr × Frel é daN × cm, ù

ct = = = êë rad úû (11.7)
j1 2j1 2 ×100 × j1
sau
_______________________________________________________________________________
Dd1 × Fr × Frel é daN × cm, ù

ct = ê grad ú (11.8)
2 ×100 × j1 × p o ë û
180
Valorile acestor caracteristici, calculate şi măsurate, se trec în tabelul 11.1.
Tabelul 11.1
Depl. capăt. ram. de Depl. Rigidit.

Săgeţile Săgeţile tors.
lanţ coresp. deform. şi unghi.
iniţiale funcţionale Diam. Depl. săgeţii a roţii f ( Frel )
de div. tijei
Mt
Calc. DLs şi măs. comp
Mt
Frel f. de Ct = 1
daN Măsurate f ( F ) f (s ) f. de rotire j1

% S = Frel DLj é daN × cm ù
So o1
re
×cm j1 = ê ú
Dd 2 ë rad û
S S2r
mm = o S Sr =
S Dd Dm e
DLj = DLj =
×
180 o
A Si S2
p
Dd 2e æF ö
k 1r
5% 7% 9%
mm = A r mm mm mm mm =
2
arctg
Dm
= ç rel ÷
è k1r ø
11.4.2 Graficele de calcul al rigidităţii torsionale a transmisiei cu lanţ

Variaţia rigidităţii torsionale a transmisiei cu lanţ şi a săgeţii ramurii de
lanţ, funcţie de deplasarea unghiulară a roţii de lanţ şi de forţa relativă, sunt
prezentate în graficele din fig.11.3.
Fig. 11.3
_______________________________________________________________________________
Prin compararea rezultatelor teoretice cu cele experimentale, pe graficele

din fig.11.3, se constată o apropiere corespunzătoare a celor teoretice de cele
experimentale.
Unele neconcordanţe dintre acestea se pot datora atât eventualelor erori de
măsurare, cât şi relaţiilor aproximative de calcul al deplasării capătului ramurii de
lanţ, funcţie de săgeata relativă şi al săgeţii, funcţie de forţa relativă.
Tabelul 11.1 Caracteristicile mecanice şi geometrice ale lanţului şi standului de încercat

transmisiile cu lanţ
Caracteristici geometrice ale
Caracteristicile mecanice şi geometrice ale lanţului
standului
Fr Fn q p a a1 a 3 b1 b 2 d1 d3 Aart z1 z A Dd Dm
2
daN daN daN/m mm mm mm mm mm mm mm mm mm2 mm mm mm
Tabelul 11.2 Valorile caracteristicilor calculate şi măsurate ale transmisiei cu lanţ

Depl. capăt. ram. Depl. Rigidit.
Săgeţile Săgeţile
de lanţ coresp. unghi. a tors.
iniţiale funcţionale Diam. Depl. deform. şi săgeţii roţii f ( Frel )
Mt
de div. tijei Mt
Frel daN Calc. DLs şi măs. comp f. de f. de DLj
Ct = 1
j1
Măsurate
% f ( Fre ) f ( s ) rotire Frel j 1 = é daN × cm ù
×cm So So1 = 2 Dd 2 ëê rad ûú
So Sr
mm = A S = DLj =
DL j = 180o
S r S S2 S Dd Dm e
Dd 2e æF ö
k 1r ×
p 5%7%9%
i r mm mm mm mm = 2 arctg Dm = ç krel ÷
mm = A è 1r ø
Lucrarea nr. 12
DETERMINAREA MODULULUI DE ELASTICITATE

AL SEGMENŢILOR MOTOARELOR CU ARDERE INTERNĂ
12.1 PRINCIPII TEORETICE
12.1.1 Generalităţi
Scopul lucrării de laborator este de a determina modulul de elasticitate al
mai multor segmenţi din cadrul aceluiaşi tip sau al mai multor tipuri d segmenţi şi
de a interpreta rezultatele obţinute prin compararea valorilor între ele şi /sau
raportate la valoarea indicată de firma constructoare.
Segmenţii sunt inele elastice montate în canalele regiunii port-segmenţi ale
pistonului. Segmenţii se impart, după funcţiunile principale pe care le îndeplinesc,
în: segmenţi de etanşare şi segmenţi de ungere sau curăţire.
Indiferent de categoria din care fac parte, se poate spune că fiecare tip de
segmenţi îndeplineşte în măsură diferită ambele funcţiuni şi în acest scop
segmenţii trebuie să posede o anumită elasticitate şi să exercite o presiune
determinată pe oglinda cilindrului.
Experienţa arată că performanţele şi durabilitatea motorului precum şi
consumul de ulei sunt influenţate, în cea mai mare măsură, de eficienţa etanşării
realizată de segmenţi. De aceea, una dintre cele mai importante cerinţe impuse
segmenţilor este menţinerea elasticităţii corespunzătoare, un timp îndelungat, la
temperaturi ridicate.
12.1.2 Caracteristici constructive ale segmenţilor

Caracteristicile constructive ale segmenţilor (vezi fig.12.1 în care este
reprezentată o secţiune radială printr-un segment) sunt:
· înălţimea segmentului, h, în mm – reprezintă distanţa h dintre suprafeţele
lui frontale, măsurată pe direcţia axei cilindrului în orice poziţie de pe
conturul segmentului –
_______________________________________________________________________________
·grosimea radială a segmentului, a, în mm – reprezintă distanţa măsurată în

direcţia radială, între suprafaţa exterioară (activă) a segmentului şi suprafaţa
lui interioară – vezi fig.1;
· deschiderea iniţială a fantei, S0, în mm – reprezintă distanţa dintre
capetele fantei înainte de închiderea segmentului prin încărcarea cu o forţă
PD sau PT ;
· deschiderea finală a fantei, S, în mm – reprezintă distanţa dintre capetele
fantei după închiderea segmentului la diametrul său nominal.
Fig. 12.1 Fig. 12.2
12.1.3 Modul de determinare a modulului de elasticitate, E

Se alege tipul de încărcare diametrală a segmentului, cu forţa PD ca în
fig.12.2.
Formula de calcul a modulului de elasticitate E, este următoarea:
3
PD æ D ö
E = 5,365 × × ç - 1÷ , (12.1)
DS × h è a ø
în care notaţiile sunt cele precizate anterior.
12.2 STANDUL DESTINAT EXPERIMENTĂRILOR
Standul pentru determinarea modulului de elasticitate (fig.12.3) se

compune din următoarele subansambluri:
· subansamblul de încărcare a segmentului;
· subansamblul de măsurare;
· suportul metalic.
Subansamblul de încărcare este alcătuit din:
· 1, şurub conducător;
· 2, glisieră;
· 13, plăci de ghidare a glisierei;
Lucrarea nr. 12 Determinarea modulului de elasticitate 111
al segmenţilor motoarelor cu ardere internă
_______________________________________________________________________________
· 12, placă de fixare a plăcilor de ghidare;

· 15, plăcuţă de blocare;
· 4, piesă de siguranţă;
· 3, piuliţă de acţionare a piesei de siguranţă;
· 16, roată de antrenare.
Subansamblul de măsurare este alcătuit din:
· 5, piston;
· 6, cilindru;
· 7, garnituri piston;
· 8, manometru;
· 9, suport cilindru.
Fig. 12.3
_______________________________________________________________________________
Suportul metalic pe care se montează cele două subansambluri este alcătuit

din:
· 11, placa de bază;
· 10, cadru metalic din cornier;
· 14, picioare (bare) de susţinere.
12.3 MODUL DE LUCRU
Pentru determinarea modulului de elasticitate E, se parcurg următoarele

etape:
1. Determinarea mărimilor constructive ale segmenţilor:
a) înălţimea segmentului, h – se determină ca media aritmetică a cel puţin 3
măsurători făcute în locuri dispuse la 120o.
b) grosimea radială a segmentului, a – se determină ca media aritmetică a cel
puţin 5 măsurători, făcute în locuri diferite pe circumferinţa segmentului, din care
cel puţin două la capetele segmentului (în apropierea imediată a fantei).
Măsurătorile se fac între suprafeţe perpendiculare pe baza de referinţă
astfel: cu micrometru tip potcoavă, la care suprafaţa palpatoare aplicată la
exteriorul segmentului este plană şi are diametrul egal cu înălţimea segmentului,
iar suprafaţa palpatoare aplicată la interiorul segmentului este sferică, având raza
de 4 mm; forţa de măsurare este cuprinsă între 5 şi 10 N.
c) deschiderea iniţială a fantei, S0 – se măsoară cu ajutorul unui şubler;
d) deschiderea finală a fantei, S – se măsoară în locul cel mai îngust al fantei, loc
care, de obicei, se află la muchia activă a segmentului; verificarea jocului de fantă
se face cu ajutorul lerei (pană cu înclinarea 1:100).
2. Pregătirea segmentului pentru încercare, cuprinde:
- aşezarea segmentului pe plăcile de ghidare;
- prinderea segmentului între glisieră şi piston;
- coborârea piesei de siguranţă, până când aceasta va atinge uşor segmentul, cu
ajutorul piuliţei de strângere.
1) Încărcarea segmentului cu o forţă diametrală PD, prin rotirea manivelei.
2) Determinarea diametrului nominal în momentul realizării jocului de fantă S:
- se face cu ajutorul şublerului.
3) Citirea valorii presiunii uleiului indicată de manometru şi reţinerea ei.
4) Descărcarea segmentului prin rotirea manivelei în sens invers celui de la pct.3.
5) Prelucrarea şi interpretarea datelor
Datele obţinute se înscriu în tabelul 12.1.
Mărimile PD şi E se determină cu relaţia (12.1) şi respectiv: PD = p × A ,
unde A reprezintă aria capului pistonului, iar p este presiunea de ulei la
manometru.
Lucrarea nr. 12 Determinarea modulului de elasticitate 113
al segmenţilor motoarelor cu ardere internă
_______________________________________________________________________________
Pentru compararea rezultatelor, în tabel există rubrica:

DE
= E - E constructo r .
12.4 INTERPRETAREA REZULTATELOR
În cadrul etapei finale de interpretare a rezultatelor, se va încerca stabilirea

cauzelor posibile care au dus la obţinerea unui modul de elasticitate
necorespunzător – dacă este cazul – şi, de asemenea, la stabilirea remediilor
corespunzătoare.
a) Cauze posibile:
· tratament termic deficitar;
· materialul de execuţie necorespunzător;
· ardere inconstantă în cilindrul motor (şocuri termice);
· unul sau mai mulţi segmenţi vecini nu a etanşat corespunzător sau s-a
rupt;
· segmentul a suferit şocuri mecanice anormale;
· segmentul nu a evacuat căldura prin suprafeţele de contact (cu pistonul
sau cu cilindrul);
· segmentul a lucrat numărul de ore indicat de constructor.
b) Remedieri
· verificare tratament;
· verificarea compoziţiei materialului;
· reglarea arderii şi înlocuirea segmentului;
· verificarea segmenţilor şi înlocuirea celor necorespunzători;
· verificarea modului în care a lucrat segmentul, prin controlul tuturor
suprafeţelor cu care acesta vine în contact; înlocuirea segmenţilor;
· verificarea ovalităţii şi conicităţii cămăşii şi a pistonului; înlocuirea
segmenţilor;
· înlocuirea segmentului.
Tabelul 12.1
Nr Tip Caracteristici constructive Mărimi Mărimi Abaterea
crt segment determinate calculate
h, D, a, S0, E0 s, p, pD, E, DE = E - E0 MPa
mm mm mm mm2 MPa mm MPa MPa MPa
1 SULZER
compresie
2 MAN
ungere
3 SULZER
ungere
Lucrarea nr. 13
DETERMINAREA MOMENTULUI DE FRECARE ÎN

LAGĂRELE CU ALUNECARE
Şef lucrări dr. ing. Dascălu Dumitru
13.1 Principii teoretice
Filmele autoportante din lagărele circulare cu alunecare, hidrodinamice,

generează filmul portant cu o stare de presiune conform celei din fig. 13.1 datorată
formării unui film convergent divergent, datorită diferenţei funcţionale dintre
arbore şi fus notată în calcule cu C = ½ (s-d) poartă numele de joc radial. Datorită
aderenţei dintre lubrifiant şi cele două suprafeţe ale lagărului (onctuozitate), se
formează, odată cu apariţia mişcării relative, un film portant ce face, ca în timpul
funcţionării cele două axe de rotaţie paralele ce trec şi O1 şi O2 să se plaseze
excentric cu excentricitatea ε = e/C. Unghiul dintre rezultanta presiunilor, cu care
lagărul răspunde acţiunii externe W şi linia centrelor se notează cu φ şi poartă
numele de unghi de atitudine.
El se măsoară direct pe stand. Cu valoarea măsurată, cu relaţia 13.1 se
calculează:
p
e=± 13.1
4tg 2j + p 2
e
e= = =excentricitate relativă.
C
j = unghiul de atitudine, (măsurat)
Momentul de frecare pe cuzinet se calculează cu relaţia:
R2 1 + 2e 2
M f = 8p 2h NR 13.2.
C (2 + e 2 ) 1 - e 2
M = cuplul de frecare în lagăr

N = numărul de rotaţii/minut
_______________________________________________________________________________
R = raza lagărului =
h = vâscozitate dinamică =
C = D - d = 0, 025, jocul radial.
Coeficientul de frecare este dat de relaţia: f=Mf/ωR
13.2 Materiale şi aparatură
Pentru realizarea determinărilor experimentale se foloseşte un stand a cărui

schemă cinematică este redată în fig. 13.1.
Fig. 13.1 Schema cinematică a standului pentru determinarea unghiului

de acomodare şi a cuplului de frecare
Pentru a determina momentul de frecare n cuzinet, se antrenează printr-o

transmisie cu curea trapezoidală arborele lagărului studiat. Acesta este ”lăgăruit”,
pe stand prin intermediul unui lagăr cu rostogolire (rulmenţii 2). În capătul axului
se află lagărul în care se învârte fusul 1.
Lucrarea 13 Determinarea momentului de frecare în lagărele cu alunecare 117
_______________________________________________________________________________
Forţa exterioară ce acţionează asupra lagărului este realizată cu diferite

mase de probă m plasate pe talerul suportului cu greutăţi. Pentru a diminua
efectele secundare date de frecarea dintre platanul cu greutăţi şi corpul cuzinetului
lagărului s-a proiectat un mecanism patrulater în care toate cuplele de rotaţie sunt
de tip cuţit, influenţa lor fiind minimă. Forţa dată de greutăţile de masă m se
distribuie uniform pe cele două braţe ale patrulaterului, eliminând posibilitatea
introducerii de cuplu parazit. Datorită frecării în cuplul cu alunecare, apare
momentul de frecare dat de relaţia 6.2. Acest cuplu este echilibrat de forţa elastică
din cele două arcuri ce materializează tot un cuplu care are menirea de a elimina
componente parazite, care prin întindere compresiune creează forţele elastice ale
cuplului.
Fe = KΔ 13.3
neglijând erorile de natură geometrică se poate aproxima că:
D
tg φ = 13.4
L
Fig. 13.2 Standul pentru determinarea cuplului de frecare

_______________________________________________________________________________
În care L este distanţa de la axul lagărului la punctul de fixare a arcului,

conform fig. 13.3 La echilibru, cuplul dat de forţele elastice M0 este echilibrat de
momentul de frecare:
M0 = 2Fe·L 13.5
mwRD R æ 3p e ö
Mf = · ç1 + ÷ 13.6
1-e 2 Cè 2 2+e2 ø
M f - M0
ε= 100 = εM [%] 13.7
Mf
13.3 MODUL DE LUCRU
Se verifică dacă standul este în bună stare şi se introduce în priză

Se verifică orizontalitatea barei de legare cu arcul şi se reglează dacă este
cazul.
Se porneşte electromotorul şi după încălzirea lagărului se adaugă masa de
lucru.
Se măsoară φ şi se calculează M0
Se calculează cu relaţia 6.2 Mf
Cu relaţia 6.7 se determină eroarea dintre mărimea calculată şi cea
determinată experimental.
BIBLIOGRAFIE.
1. Halling J., Principles of Tribology, The Macmillan press LTD. London, 1978.
2. Fuller, Dudley D., Theory and Practice of lubrificaţion for engineers, John
Wiley & Sons, Inc. 1984.
3. Constantinescu V. N., Nica Al., Pascovici M. D., Ceptureanu Gh., Nedelcu
Şt., Lagăre cu alunecare, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1980.
Lucrarea nr. 14
MĂSURAREA DEBITELOR ŞI TEMPERATURILOR ÎNTR-UN

LAGĂR RADIAL CU ALUNECARE
1.1 PRINCIPII TEORETICE
Lagărele radiale cu alunecare sunt organe de maşini pe care se reazemă

fusurile arborilor care se rotesc în jurul axelor lor geometrice orizontale. Ele
preiau forţele radiale care acţionează asupra arborelui şi le transmit batiului
maşinii.
În raport cu lagărele de rostogolire (rulmenţii), lagărele cu alunecare
prezintă o serie de avantaje care le recomandă pentru domeniul maşinilor din
domeniul naval:
· pot lucra în condiţii de puteri şi turaţii mari, condiţii în care rulmenţilor
le este afectată simţitor durabilitatea;
· lucrează bine în condiţii de exploatare deosebită, în apă sau în mediu
corosiv, condiţii în care lagărele de rostogolire nu pot fi folosite;
· în cazul solicitărilor la şocuri sau la sarcini vibratoare, lagărele de
alunecare dau rezultate mult mai bune decât cele de rostogolire datorită
proprietăţii de amortizare a uleiului.
Centrul de greutate al studiului lagărelor radiale cu alunecare
hidrodinamică îl reprezintă filmul de lubrifiant autoportant. Acest film de
lubrifiant trebuie să fie fiabil din cel puţin trei puncte de vedere:
· al asigurării unei grosimi minime pentru a realiza ungerea fluidă;
· al funcţionării la o temperatură sub cea maxim admisibilă;
· al stabilităţii în timp a acestui film, prin asigurarea unui debit de
lubrifiant suficient.
Parametrii geometrici şi funcţionali sunt evidenţiaţi în fig. 7.1,a şi 7.1,b.
Interstiţiul lagărului cuprinde o zonă portantă cu presiuni superioare celei
ambiante şi o zonă neportantă, unde presiunea este constantă şi egală cu cea
ambiantă. Astfel:
1. zona portantă începe din secţiunea de grosime maximă a filmului de
lubrifiant hM (q = 0) şi se termină în secţiunea de grosime
_______________________________________________________________________________
he (q = qe ) unde gradientul circumferenţial al presiunii se anulează

æ ¶p ö
ç = 0÷ ;
è ¶q ø
2. lubrifiantul ocupă integral interstiţiul în zona portantă iar fluxul de
lubrifiant este dirijat atât circumferenţial cât şi axial;
3. în zona neportantă limitată de secţiunile de intrare şi de ieşire din zona
portantă, fluxul de lubrifiant este doar circumferenţial; de obicei
interstiţiul nu este ocupat decât parţial de lubrifiant.
În studiul debitelor şi temperaturilor uleiului în lagărele cu alunecare se
folosesc următoarele ipoteze:
1. Lubrifiantul folosit este un lichid newtonian incompresibil.
2. Regimul de curgere a lubrifiantului în lagăr este laminar pentru
turaţiile n care respectă condiţia:
n
n < nC = 1571 2 3/ 2 [rot / min] , (14.1)
dy
unde: n [m 2 / s ] = vâscozitatea cinematică; d [m] = diametrul fusului; y = jocul
relativ.
3. Suprafeţele fusului şi ale cuzinetului sunt perfect rigide.
În calcul nu sunt considerate deformaţiile elastice locale şi globale ale
părţilor componente ale lagărului.
4.Suprafeţele sunt netede şi fără abateri de la circularitate.
5. Funcţionarea are loc în condiţiile paralelismului axei fusului cu cea a
cuzinetului (fig.7.1,a şi b).
6. Abaterile de la paralelism duc la modificarea geometriei (fig.14.2) şi a
valorilor parametrilor caracteristici.
7. Forţa portantă a lagărului scade cu maximum 10% dacă unghiul de
înclinare a axei fusului b respectă condiţia:
y
b [rad ] £ 0, 04 (14.2)
B/D
8. Forţa preluată de lagăr este de valoare şi direcţie constantă.
Pentru optimizarea studiului se urmăresc următoarele deziderate:
· grosimea minimă a filmului de lubrifiant hm cât mai mare (în orice caz
hm > ha );
B
· gabarit axial redus ( cât mai mic);
D
· temperatura medie a filmului de lubrifiant cât mai mică ( t < tmax );
· debitul de scăpări de lubrifiant QS cât mai scăzut;
· puterea consumată prin frecare Pf cât mai mică.
Lucrarea 14 Măsurarea debitelor şi temperaturilor într-un 121
_______________________________________________________________________________
Fig. 14.1
_______________________________________________________________________________
Fig. 14.2
Pentru determinarea debitului de scăpări de lubrifiant se foloseşte relaţia:

QSi = 6CQSi D2 Bny i 10-8 [ dm3 / min] , (14.3)
unde: QSi = debitul de scăpări de lubrifiant corespunzător celor "y i " jocuri
relative; CQSi = coeficientul debitului de scăpări; CQSi = f (C pi ) se determină din
fig. 7.5; C pi = coeficientul de portanţă; D = diametrul fusului [mm]; n = turaţia
fusului [rot/min]; B = lăţimea fusului [mm]; y i = jocul relativ.
Coeficientul de portanţă se determină cu formula:
hn
C pi = , (14.4)
pmy i2
unde: h = vâscozitatea dinamică a uleiului la temperatura de echilibru
[ Ns / mm 2 ] (tabelul 7.1); pm = presiunea medie din filmul de lubrifiant, dată de
relaţia:
F
pm = [ N / mm 2 ] , (14.5)
BD
în care F = sarcina radială [N].
Temperaturile de echilibru ale filmului de lubrifiant pentru un regim
staţionar sunt calculate prin intermediul bilanţului termic global.
Se admite că întreaga putere consumată prin frecare se transformă în
căldură care este evacuată atât prin corpul lagărului cât şi prin lubrifiant.
Ecuaţia bilanţului termic poate fi scrisă astfel:
Pfik = Pck + Plik , (14.6)
_______________________________________________________________________________
unde indicii au semnificaţiile: c = corpul lagărului, l = lubrifiant,

i şi k sunt corespunzători valorilor propuse pentru y şi t (t = 30.... 70 0 C).
Determinarea temperaturii de echilibru se face prin metoda grafo-analitică. Se
reprezintă grafic curbele:
Pfik = f (tk )
(14.7)
Pck + Plik = f (tk )
La intersecţia curbelor trasate pentru fiecare "y i " rezultă temperaturile de
echilibru.
Expresiile de calcul ale puterilor care apar în relaţiile (14.7) sunt:
· pentru puterea consumată prin frecare Pfik :
Pfik = C fik Fp Dny i 10-6 [W ] , (14.8)
unde: C fik = coeficientul puterii consumate prin frecare; C fik = f (C pi ) se
determină din graficul de la fig. 7.4;
· pentru fluxul de căldură evacuat prin corpul lagărului PCK :
PCK = AC K (t K - ta )[W ] , (14.9)
unde: AC = aria echivalentă a corpului lagărului care participă la schimbul de
căldură; K = coeficient global de transfer de căldură dat de:
K = KC + K r ,
în care: K C = coeficient de transfer de căldură convectiv; coeficientul de transfer
de căldură radiant K r = K r ne m ; K r n = coeficient de transfer de căldură radiant
pentru corp negru; e m = factor de emisivitate;
· pentru fluxul de căldură evacuat prin lubrifiant Plik :
Plik = QSIK cK r K DtK [W ] , (14.10)
unde: QSIK = debitul de scăpări de lubrifiant [ dm / min ]; 3
Dt K = tK - tin ;
cK = căldura specifică a lubrifiantului [ J / Kg C ] dată de:
0
cK 1824 + 4, 4(tK - 15) (14.11)

şi r K = densitatea lubrifiantului corespunzătoare temperaturii " t K " dată de:
r K = r15 [1 - 6 ×10-4 (t K - 15)] [ kg / m3 ] (14.12)
_______________________________________________________________________________
Tabelul 14.1
Variaţia vâscozităţii uleiului M20 cu temperature
t [0 C ] 40 50 60 70
m éë Ns mm 2 ùû 4,95 ×10
-2
3,23 ×10
-2
2,11 ×10
-2
1,44 ×10
-2
2 MATERIALE ŞI APARATURĂ
Pentru determinarea debitelor şi temperaturilor într-un lagăr radial cu

alunecare se utilizează standul din dotarea laboratorului de „Mecanisme şi
organe de maşini “ a cărui schemă de principiu este prezentată în fig. 14. 3.
Fig. 14.3
Arborele (1) rezemat pe rulmenţii (2) este antrenat de motorul electric (3)
prin intermediul transmisiei prin curea trapezoidală (4).
Încărcarea lagărului de încercat (5) se face prin greutăţile (6) aşezate pe
talerul (7) montat pe pârghia (8).
_______________________________________________________________________________
Deoarece reazemul fix al pârghiei este în punctul A’ braţul (9) este împins
în sus, ceea ce are consecinţă încărcarea lagărului de jos în sus.
Ungerea lagărului se face prin intermediul agregatului de ungere alcătuit din
motorul electric (11) ce antrenează pompa cu roţi dinţate (10) pus în legătură cu
rezervorul de ulei (12).
Uleiul pompat prin conducta (13) ajunge în lagărul (5) pe partea
neîncărcată la 180O faţă de locul de aplicare al sarcinii.
Uleiul este colectat în tava colectoare (14), de unde prin cilindrul gradat
(15) pentru măsurarea debitului, robinetul cu cep (16) şi conducta de retur (17)
ajunge în rezervorul (12).
Manometrul (18) montat pe conducta de alimentare serveşte pentru
măsurarea presiunii la intrarea în lagăr.
Măsurarea şi înregistrarea temperaturii se realizează prin intermediul
înregistratorului de temperaturi (20).
Înregistratorul de temperaturi foloseşte ca traductori 12 termocuple Fe-Co
implantate pe circumferinţa lagărului de alunecare de încercat.
În acest fel, se pot înregistra pe hârtia roluită a înregistratorului variaţiile
de temperatură în cele 12 puncte de pe circumferinţa filmului de lubrifiant.
Caracteristici tehnice ale standului sunt următoarele:
· Înregistratorul pentru temperaturi: tip E036A(12) Fe-Co (0…100)0C;
foloseşte 12 termocuple Fe-Co; precizia de măsurare 0,25 %; puterea
electrică c.c.a 25 VA; realizează simultan indicarea şi înregistrarea
temperaturii.
· Agregatul de ungere: presiunea de lucru 20 daN/cm2 ; debitul pompei
0,96±20% l/min; puterea de antrenare 0,15 KW; capacitatea
rezervorului de ulei 7 l.
· Transmisia prin curele trapezoidale: puterea de antrenare 1,5 KW;
realizează două trepte de turaţie: n1=550 rot/min şi n2=750 rot/min;
foloseşte curea trapezoidală tip SPZ; realizează schimbarea treptei de
turaţie prin intermediul unui sistem cu întinzător.
3 MODUL DE LUCRU
Efectuarea determinărilor presupune parcurgerea următoarelor etape:

1) Se controlează dacă cureaua este bine aşezată pe fulie, apărătoarea
transmisiei bine montată pe masa de lucru, manometrul bine strâns în
locaşul lui.
2) Se controlează prezenţa tensiunii în instalaţia electrică
3) Prin acţionarea asupra contactorului „C1”, se dă drumul agregatului de
ungere şi se observă scurgerea lubrifiantului dintre fus şi cuzinet.
_______________________________________________________________________________
4) Prin acţionarea asupra contactorului „C2”, se porneşte motorul electric

de antrenare a fusului.
5) Se aşteaptă un timp până când se stabileşte un anumit regim termic de
echilibru caracterizat printr-o temperatură constantă a uleiului la
ieşirea din cuzinet.
6) Încărcarea lagărului se realizează prin greutăţi, prin intermediul
l 15
pârghiei cu raportul braţelor = .
l' 1
3.1 Varianta I de lucru

Se lucrează cu ansamblul caracterizat de:
B
= 1 D=36 mm n1=750 rot/min y 1 = 1, 2%0 n2=550 rot/min
D
Sarcina: F1, F2, F3, F4 [N].
3.1.1 Determinarea debitului de lubrifiant Qscalc

Se face prin parcurgerea fazelor următoare:
· Se citeşte pe înregistrator temperatura de echilibru termic.
· Se calculează valorile presiunii medii cu relaţia (14.5).
· Se calculează coeficientul de portanţă „Cp” cu relaţia (14.4).
· Se extrag valorile CQS = f (CP ) din fig. 14.5.
· Se calculează debitul de scăpări laterale de lubrifiant cu o relaţie de tip
(14.3):
QS calc = 6CQS D 2 B ny 1 10-8 [dm3 / min]
3.1.2 Determinarea debitului de lubrifiant Qsmăs

Cu ajutorul cronometrului, se măsoară pentru aceeaşi încărcare a lagărului,
timpul în care lubrifiantul ocupă volumul „Vl” în cilindrul gradat. Se determină
debitul măsurat cu relaţia:
Vl
Qmas = [dm3 / min] . (14.13)
t
Se face menţiunea că precizia determinării creşte cu timpul de încercare.
În continuare, se compară valorile Qscalc şi Qsmăs şi se determină eroarea
cu relaţia:
|Q - QScalc |
e Q = Smas 100 [%] (14.14)
QSmas
Rezultatele determinărilor se trec în tabelul 7.2.
_______________________________________________________________________________
3.1. Determinarea temperaturii de echilibru din filmul de lubrifiant

Se face prin parcurgerea fazelor următoare:
· Se încarcă succesiv lagărul cu forţa F = F1, F2, F3, F4
· După un anumit timp, se citeşte pe înregistrator temperatura de
echilibru termic.
Înregistratorul pentru temperaturi poate realiza în acelaşi timp (prin
intermediul termocuplelor implantate pe circumferinţa cuzinetului)
două funcţiuni.
Înregistrarea distribuţiei circumferenţiale de temperatură în 12 puncte din
filmul de lubrifiant.
Indicarea pe scala gradată a temperaturii medii din filmul de lubrifiant.
Determinarea grafică a temperaturii de echilibru se face prin intersecţia
curbelor:
Pfik = f (t k )
Pck + Plik = f (t k )
Pfik = C fik F p Dny i10 -6 [W ] ,
C fik = f (C pi ) se determină din fig. 14.4
PCK = AC K (t K - ta )[W ] ,
unde: AC = 0,012 [m2]; K = 8,525; t K = (30...70)0 C
Plik = QSIK cK r K DtK [W ]
QSIK = 6CQSIK D 2 Bny 10-8 [dm3 / min]
CQSIK = f (Cp) se determină din fig. 7.5
cK 1824 + 4, 4(t K - 15) [ J / Kg 0C ]
r K = r15 [1 - 6 ×10-4 (t K - 15)] [ kg / m3 ]
r15 = 895[kg / m3 ]
Dt K = tK - tin
tin = 300 C
Se compară valoarea măsurată la înregistrator tech.mas cu valoarea
temperaturii tcalc determinată pe cale grafică.
Se determină eroarea cu relaţia :
|t -t |
e t = ech.mas calc 100 [%]
tech.mas
Rezultatele determinării se trec în tabelul de rezultate 14.3
_______________________________________________________________________________
3.2 Varianta II de lucru

Se realizează schimbând arborele corespunzător valorii lui y 2 . Astfel se
lucrează cu ansamblul caracterizat de:
B
= 1 ; y 2 = 1, 6 ‰ D=36 mm n1=750 rot/min n2=550 rot/min
D
Se foloseşte ulei M20.
Modul de lucru este acelaşi ca la varianta I.
Se întocmesc aceleaşi tabele de rezultate, însă corespunzătore valorii lui
y 2 = 1, 6 ‰.
3.3 Varianta III de lucru

Se studiază comportarea lagărului la schimbarea uleiului, pentru variantele
I şi II.
La terminarea experienţelor:
· Se iau toate greutăţile de pe taler.
· Se opreşte motorul electric de antrenare al arborelui, prin acţionarea
asupra butonului de oprire al contactorului C2.
· Se opreşte agregatul de ungere prin acţionarea asupra butonului de
oprire al contactorului C1.
4 INTERPRETAREA REZULTATELOR
Pe baza datelor obţinute prin calcule şi măsurători se realizează:

1) Tabelele cu rezultatele calculelor si măsurătorilor pentru determinarea
debitelor şi temperaturilor uleiului în lagăre cu alunecare, de tipul 14.2
şi 14.3.
2) Graficele de variaţie:
Pfik = f (t k )
Pck + Plik = f (t k )
pentru determinarea temperaturilor de echilibru termic.
În final, se formulează concluzii şi se interpretează rezultatele avându-se
în vedere parametrii care influenţează determinarea debitelor şi temperaturilor .
_______________________________________________________________________________
Fig. 14.4 Variaţia coeficientului de portanţă C p funcţie de coeficientul

puterii pierdute prin frecare C f
_______________________________________________________________________________
Fig. 14.5 Variaţia coeficientului debitului de scăpări laterale de

lubrifiant CQs funcţie de coeficientul de portanţă C p
_______________________________________________________________________________
Tabelul 14.2
Rezultatele determininări debitelor
n F tech.măs. pm Qsik calc. Qsik măs. eQ
Cpik CQsik
[rot/s] [N] [0C] [MPa] [dm3/min] [dm3/min] [%]
F t11 pm1 Cp11 CQs11 Qs11.c. Qs11.m.
n1
n2
Tabel 14.3
Determinarea temperaturilor
n F tk Pfik Pck Plik Pck+ Plik tcalc. et
[rot/s] [N] [0C] [W] [W] [W] [W] [0C] [%]
F11 t1 Pf11 Pc1 Pl11 Pc1+ Pl11 tc1
n1
n2
BIBLIOGRAFIE
1 Alexandru, P. Teoria mecanismelor şi organe de maşini, volumul 1,

Teoria mecanismelor. Universitatea din
Braşov, 1972.
2 Artobolevskii, I.I. Teoria mehanizmov. Izdatelstvo Maşinostroienie,
Moskva, 1967
3 Carp, V, Mecanică, Culegere de probleme. Academia Navală
Pricop, M., ”Mircea cel Bătrân”, Constanţa, 1997.
Bordea, V.
4 Deciu, O., Mecanică. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
Rădoi, D. 1984.
5 Dragnea, O. Teoria mecanismelor şi a maşinilor. Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1964.
6 Handra – Luca, V., Introducere în teoria mecanismelor şi a maşinilor,
Stoica, I.A. volumul 1. Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982.
7 Handra – Luca, V., Introducere în teoria mecanismelor şi a maşinilor,
Stoica, I.A. volumul 2. Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983.
8 Handra – Luca, V. Funcţiile de transmitere în studiul mecanismelor.
Editura Academiei Române, Bucureşti, 1993.
9 Manolescu, N.I., Teoria mecanismelor şi a maşinilor. Editura
Kovacs, Fr., Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972.
Orănescu, A.
10 Maroş, D. Mecanisme. Institutul Politehnic Cluj,1967.
11 Muntean, A. Elemente de mecanică teoretică. Editura Academiei
Navale ”Mircea cel Bătrân”, Constanţa, 2002.
12 Orănescu, A., Mecanisme – capitole de curs restructurate, volumul
Bocioacă, R., 1. Universitatea din Galaţi, 1979.
Bumbaru, S.
13 Orănescu, A., Mecanisme – capitole de curs restructurate, volumul
Bocioacă, R., 2. Universitatea din Galaţi, 1981.
Bumbaru, S.
14 Paizi, Gh., ş.a. Organe de maşini şi mecanisme. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1977.
15 Paraschivescu, C., Mecanisme. Culegere de probleme. Universitatea din
Năstase, A. Galaţi, 1985.
16 Pelecudi, C., ş.a. Probleme de mecanisme. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1982.
_______________________________________________________________________________
17 Pelecudi, C., ş.a. Me canisme. Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1985.
18 Popescu, I. Proiectarea mecanismelor plane. Editura Scrisul
Românesc, Craiova, 1977.
19 Popov, S.A. Cursovoe proectirovanie po teorii mehanizmov i
mehaniche maşin. Visşaia Şcola, Moskva,
1986.
20 Popovici, M.M., Mecanică tehnică pentru muncitori, olumul 2,
Staicu, Şt. Cinematica şi aplicaţiile ei tehnice. Editura
Tehnică, Bucureşti, 1982.
21. Popovici, M.M., Mecanică tehnică pentru muncitori, volumul 3,
Staicu, Şt. Dinamica şi aplicaţiile ei tehnice. Editura
Tehnică, Bucureşti, 1985.
22 Rădulescu, O. Cinematica mecanismelor. Probleme. Academia
Militară, Bucureşti, 1973.
23 Slămnoiu, G. Mecanisme şi organe de maşini. Probleme, volumul
Chioibaş, A. 1. Academia Navală ”Mircea cel Bătrân”,
Constanţa, 2000.
24 Slămnoiu, G. Mecanisme şi organe de maşini. Volumele 1 şi 2.
Academia Navală ”Mircea cel Bătrân”,
Constanţa, 2002.
25 Slămnoiu, G. Mecanisme şi organe de maşini. Volumul 2,
Probleme generale ale calculului şi proiectării
organelor de maşini. Editura Ex Ponto,
Constanţa, 2003.
26 Voinea, R. Mecanică şi rezistenţa materialelor. Academia
Navală ”Mircea cel Bătrân”, Constanţa, 1995.

Mom

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Mom

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GEORGICĂ SLĂMNOIU DUMITRU DASCĂLU

fus, rotitor cuzinet, fix

ACADEMIA NAVALĂ ” MIRCEA CEL BĂTRÂN”

Lucrarea nr. 1 Structura şi clasificarea mecanismelor .............................. 7

Lucrarea nr. 2 Determinarea rezistenţei la presiuni ridicate a uleiurilor

Lucrarea nr. 4 Trasarea grafică a profilului camelor pentru tachet cu

Lucrarea nr. 5 Trasarea grafică a profilului camelor pentru tachet cu

Lucrarea nr. 6 Trasarea grafică a profilului camelor pentru tachet cu

Determinarea caracteristicilor constructive şi funcţionale

Lucrarea nr. 10 Determinarea caracteristicilor constructive şi funcţionale

Lucrarea nr. 11 Determinarea rigidităţii torsionale a unei transmisii cu

Lucrarea nr. 12 Determinarea modulului de elasticitate al segmenţilor

Lucrarea nr. 13 Determinarea momentului de frecare în lagărele cu 115

STRUCTURA ŞI CLASIFICAREA MECANISMELOR

Şef lucrări dr.ing. Aurelia Chioibaş

1.1 CONSIDERAŢII GENERALE

unde : L-numărul gradelor de libertate.

unde : f- familia mecanismului, n = numărul elementelor cinematice mobile ;

Fig. 1.1 Clasele cuplelor cinematice

Clasificarea structurală a mecanismelor plane are la bază noţiunea de

În tabelul 1.2, se indică toate soluţiile structurale pentru primele două

Grupele cinematice uzuale sunt cele de clasa a II - a / ordinul 2,

Tabelul 1.3 Rangul elementelor cinematice

Tabelul 1.4 Aspectele diadei

1.4 PRELUCRAREA REZULTATELOR

Pentru fiecare mecanism studiat se completează tabelul 1.5

Tabelul 1.5 Centralizarea rezultatelor

DETERMINAREA REZISTENŢEI LA PRESIUNI

2.1 CONSIDERAŢII GENERALE

2.2.2 Caracteristicile tehnice ale maşinii cu patru bile

· înălţime = 1400 mm;

stabilirea sarcinii maxime, la care coeficientul de frecare rămâne constant

2.3.3 Determinarea sarcinii calculate pentru o întârziere de 2,5 secunde a

2.3.3.2 Întârzierea gripajului se poate stabili şi cu ajutorul diagramei

Pentru stabilirea variaţiei uzurii cu sarcina se fac încercări până la apariţia

Diametrul petei de Sarcina

2.3.5 Determinarea sarcinii la care se produce sudura

· sarcina la care se produce sudura, în N;

în acelaşi între două

Variaţia uzurii cu sarcina 130 N 160 N

3.1 CONSIDERAŢII GENERALE

Fig. 3.1 Clasificarea angrenajelor

3.1.2 Restabilirea elementelor geometrice ale unui angrenaj cilindric cu

3 diametrul de divizare, „ d ” [mm]:

d1, 2 = m × z1, 2 ; (3.2)

4 pasul pe cercul de divizare, „ p ” [mm]:

5 diametrul de bază, „ d b 1,2” [mm]:

d b1, 2 = d1, 2 × cos a 0 ; (3.4)

7 înălţimea de referinţă a piciorului dintelui, „ h f ” [mm]:

8 înălţimea de referinţă a dintelui, „ h ” [mm]:

h = h a + h f = ( h *0a + h *0f ) × m ; (3.7)

9 jocul la capul dintelui „ c ” [mm]:

10 coeficientul deplasării de profil, „ x1,2” ( din tabelul 3.1 );

11 înălţimea capului dintelui „ ha ” [mm]:

13 înălţimea dintelui „ h ” [mm]:

14 diametrul de rostogolire „d w 1, 2” [mm]:

d w 1, .2 = d1, 2 + 2 × m × x 1, 2 = m(z1, 2 + 2 × x1, 2 ) ; (3.12)

15 diametrul de cap „d a 1, 2” [mm]:

16 diametrul de picior „d f 1, 2” [mm]:

17 distanţele dintre axele de referinţă „a” [mm]:

18 distanţa dintre axe „ aw ” [mm]:

19 coeficientul deplasărilor de profil însumate „xS”:

20 involuta unghiului α „inv α”:

h = h a + h f = ( h 0a + h 0f ) × m ; (3.7)