Trăia odată un băiat, îl chema Ion, își știa numele din vechile lui amintiri.

Nu mai
exista numeni care să-l cheme pe nume, s-a obișnuit să răspundă la “băiatu” la cei puțini care
îl chemau. Trăia într-o cociabă care a rămas de la părinții lui. Era foarte veche, dar el o
îngrijea ca pe o comoara cu speranța că părinții lui vor reveni.

Avea o viață liniștită în ultimii șase ani. Dar între timp și-a găsit un prieten, care ca
prin minune a apărut cînd el avea nevoie de ajutor, anume după tragedia pe care nu a înțeles-
o niciodata.Cînd toți au dispărut din casă și din grădină, Ion a găsit un ou de găina, fiindu-I
jale ,l-a clocit sub subțioară , născându-se un pui de găină ce putea vorbi și care îi aducea
bani.

Într-o seară se uitau amândoi la cer și au văzut o stea căzătoare.

-E un semn rău! I-a spus spiridușul. Dar Ion admira în continuare cerul.

În ziua următoare, dis de dimineață, Ion, a ieșit ca să termine de făcut gardul, și a găsit
o scrisoare, în care , cu litere desenate din sânge ,era scris:

“Ne aflăm dincolo de râul în care te scăldai când erai mic. Mergi către punctual verde
din depărtare care se află între doi munți, acolo ne vei găsi.”aici literele nu se vedeau prea
bine:”Ionuț am încredere în tine. Salvează-i !”

Îi era frică de aceste cuvinte, dar scrisul îi era cunoscut, dar nu își aminteam al cui este.

-Trebuie să-i ajuți! I-a spus spiridușul.

Ion a decis că în ziua aceea va termina tot ce avea de făcut prin casă, dar în următoarea
zi îșî va strânge lucrurile. Dar dimineața viitoare, la picioarele lui era o boceluță.

-Trebuie să mergi cât mai repede, eu nu voi putea merge cu tine deoarece trebuie să
veghez casa cât timp nu vei fi.

Ionuț și-a luat lucrurile și s-a întreptat încotro i-a spus scrisoarea. Se temea că trebuie
să meargă în căutarea unor oameni pe care nici nu-i știa.

Nu avea unde să înnopteze și a văzut o fermă în apropriere. A decis să-și încerce

norocul acolo. Sa înțeles cu fermierul că pentru o noapte va lucra la el dimineața. Ziua
următoare sa dus să hrănească caii fermierului, și a abservat un cal mic, slab, ce nu se apropia
de hrană din cauza cailor mari. A decis să-l hrănească singur și i-a pus hrană drept sub nas.
Calul a gustat o dată și ca prin minune a crescut , devenind de doua ori ca toți ceilalți.

Fermierul nu a observat absența calului și Ion l-a luat cu el, micșorând-uși drumul.

În apropierea celei de-a doua nopți ,a văzut o casă mică lângă care erau o mulțime de
animale. A bătut la ușă și a întâlnit o bătrânică, ce l-a hrănit și i-a dat un loc de dormit. Ion,
pentru a mulțumi bunica i-a dat toti banii pe care îi avea, dar aceasta în schimb i-a dat o
licoalere, ce după spusele ei , putea reînvia un om.
 A mers cât a mers, și a văzut o peșteră în care putea trăi. A intrat acolo și a văzut o
lumină în adâncul ei.

-Cine e acolo? A întrebato voce bătrână din întuneric.

Înaintând, Ionuț a văzut un bătrân ce se uita lung la el.

-Tu ești! A exclamat bătrânul. Am un cadou pentru tine! și a început să caute printre
lucrurile lui ce păreau fără nici o înrebuințare.Te-am văzut! În vis ieri! Ține acest fir! Când
nu vei ști unde să te duci, el îți va spune.

În jurul lui Ionuț s-au țesut și mai multe întrebări, la care putea afla răspunsul doar
înfruntând-uși teama. Ion a dormit, și dis de dimineață nu mai era nimeni în peșteră în afară
de el și de calul lui.

Sa urcat pe cal, și acela și-a luat zborul.

Sa îndreptat către punctul cel verde care mai târziu a devenit o pădure. A zburat trei
zile și trei nopți pâna a ajuns acolo. Nu dorea să intre. Se temea de necunoscutul ce se afla în
interiorul ei. Dar mica speranță ,ce a apărut printre norii tristeții cănd a găsit scrisoarea, îl
împingea.

Nu știa unde să caute, a scos firul, și l-a aruncat. Rotindu-se, firul îi arăta un drum.
Acesta sa oprit într-un morman de frunze. A călcat în el și a căzut. Sa încurcat în
păiengenișul de frunze și rădăcini ieșind cu greu din ele. Se afla într-o peșteră. Îi părea că
presimțea ceva rău. A auzit zgomot de lanțuri și s-a ascuns într-o groapă. A văzut un om
foarte înalt ce era îmbrăcat în negru și ducea un om în cătușe. A surprins privirea omului
încătușat, dar cel mai tare l-a lovit lacrima din achiul acelui om, a tatălui lui.