MATERIAL BIBLIOTECĂ

PIAŢA MONDIALĂ

În lumea contemporană nici o ţară nu se poate dezvolta fără legături

comerciale,financiare, tehnico-ştiinţifice cu alte ţări, adică fără a participa la piaţa
mondială.
Schimburile de bunuri economice, servicii şi capitaluri dintre agenţii economici
din toate ţările formează piaţa mondială.
În procesul de formare şi dezvoltare a pieţei mondiale se pot distinge
următoarele etape:
I. epoca marilor descoperiri geografice;
II. revoluţia industrială de la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al
XIX-lea;
III. revoluţionarea transporturilor prin apariţia locomotivei, vaporului,
automobilului, avionului;
IV. perioada de după cel de-al doilea război mondial caracterizată prin
schimbări mari în structura pieţei mondiale.
Existenţa pieţei mondiale se datorează mai multor cauze:
1. diferenţierea înzestrării naturale a ţărilor cu factori de producţie
Această diferenţiere permite ţărilor să desfăşoare schimburi atât cu factori de
producţie, cât şi cu bunuri obţinute prin prelucrarea lor.
2. nici o ţară nu poate obţine performanţe deosebite în toate domeniile de
activitate
Nici o ţară nu-şi poate asigura toată gama de bunuri şi servicii necesare şi
trebuie să recurgă la schimbul cu alte ţări.
3. diviziunea internaţională a muncii
Determină specializarea diferitelor economii naţionale în producerea anumitor
bunuri cu eficienţă ridicată,în funcţie de condiţiile pe care le au.

Existenţa şi dezvoltarea rapidă a pieţei mondiale decurg din avantajele şi

posibilităţile pe care le oferă fiecărei ţări participante:
1. pentru o aprovizionare mai ieftină;
2. pentru a avea acces la bunurile pe care nu le produce;
3. pentru a obţine produse şi tehnologii noi;
4. pentru a extinde pieţele de desfacere;
5. pentru a obţine valuta necesară importului;
România are nevoie de produse care nu pot fi realizate în ţară (se obţin din
import) şi poate oferi altor ţări produse şi servicii proprii (prin activitate de
export).

Piaţa mondială nu este nici unitară, nici omogenă, ci include mai multe segmente
specializate, în funcţie de bunurile care reprezintă obiectul tranzacţiei.
Se disting următoarele forme ale pieţei mondiale:
1. comerţul internaţional - schimburile de bunuri economice şi servicii care au
loc între agenţii economici din toată lumea;
2. piaţa internaţională a capitalurilor - ansamblul plasamentelor de capital
realizate de agenţii economici în alte ţări sub forma investiţiilor directe
sau a cumpărărilor de titluri de valoare;
3. piaţa mondială a muncii - migraţia internaţională temporară sau definitivă
a forţei de muncă;
 4. piaţa internaţională a schimburilor valutare - totalitatea schimburilor de
monede naţionale pe care le fac agenţii economici din toată lumea.
5. piaţa produselor şi tehnologiilor de vârf - schimbul de bunuri de înaltă
tehnicitate şi a tehnologiilor avansate, care tinde să modifice rapid
diferenţierile şi ierarhiile existente în lume;
6. piaţa mondială a schimburilor clandestine şi ilicite - piaţa mondială neagră
include tranzacţii cu bunuri interzise vânzării-cumpărării sau cu bunuri
sustrase regimului vamal.
Schimbul sau comerţul cu bunuri economice şi servicii dintre toate ţările
formează comerţul internaţional.
Comerţul internaţional include exportul şi importul.
Exportul reprezintă vânzarea de bunuri şi servicii produse de o ţară către agenţi
economici din alte ţări.
Importul reprezintă cumpărarea, de către agenţii economici dintr-o ţară, de
bunuri şi servicii produse în alte ţări.
Comerţul internaţional poate fi:
• vizibil, în sensul că obiectul tranzacţiilor îl formează bunurile tangibile.
• invizibil, ceea ce însemnă că obiectul tranzacţiilor îl reprezintă serviciile
(turismul, transportul internaţional, asistenţa economică şi tehnico-
ştiinţifică, serviciile bancare, de asigurări etc.)
În funcţie de interesele ţărilor participante la comerţul internaţional, se adoptă
reglementări specifice şi acorduri cu alte ţări, al căror conţinut poate fi:
• protecţionist –piaţa internă este apărată de concurenţa internaţională
prin:
- taxe vamale,
- plafonarea cantităţilor admise la import (contingentări),
- exigenţe de calitate,
- exigenţe de protecţie a mediului,
- exigenţe de asigurare a stării de sănătate a consumatorilor.
• stimulativ pentru exporturi - se urmăreşte majorarea şi diversificarea
acestora prin:
- instrumente valutare (deprecierea monedei naţionale)
- instrumente bugetare (primele de export)
- instrumente financiar-bancare (credite de export)
• liber-schimbist – se urmăreşte libera circulaţie a mărfurilor prin
înlăturarea taxelor existente şi altor restricţii.

Caracteristicile comerţului internaţional contemporan

În ultimele decenii, evoluţia comerţului internaţional este caracterizată prin:
1. creşterea mai rapidă a comerţului decât a producţiei şi produsului intern
brut(PIB);
2. concentrarea sa în ţările dezvoltate;
3. înmulţirea reglementărilor care restricţionează importurile şi a celor care
încurajează exporturile;
4. accentuarea concurenţei între participanţii pe piaţa mondială;
5. creşterea fără precedent a numărului întâlnirilor bilaterale, zonale şi
internaţionale;
6. ierarhizarea ţărilor după performanţele economice şi tehnologice.

Balanţa comerţului exterior este tabloul ce redă, pe de o parte, exportul, iar

de cealaltă importul în valori totale şi pe grupe de mărfuri
Balanţa comerţului exterior poate fi:
 - echilibrată, când exportul este egal cu importul
- deficitară, când exportul este mai mic decât importul. Deficitul
generează datorii externe şi se datorează competitivităţii scăzute a
produselor. Eliminarea deficitului balanţei se poate realiza prin:
- diminuarea rezervelor valutare
- prin contractarea unor credite
- excedentară, când exportul depăşeşte importul

Balanţa de plăţi reprezintă ansamblul sumelor pe care le primeşte o ţară şi a

plăţilor sale în relaţiile cu exteriorul,în cursul unui an, ca urmare a operaţiilor
comerciale, financiare şi monetare dintre agenţii rezidenţi şi restul lumii.
Balanţa de plăţi are mai multe componente:
• balanţa comercială;
• încasări şi plăţi legate de serviciile externe;
• transferuri de venituri( dobânzi, dividende, rente, profituri)
• investiţii directe şi indirecte în acţiuni
• creditele şi împrumuturile
• transferurile băneşti unilaterale( transferuri de economii realizate de
lucrătorii imigranţi către familiile lor)

Eficienţa comerţului exterior este evidenţiată prin doi indicatori:

• cursul de revenire la export (Cre);
• cursul de revenire la import (Cri).
Cursul de revenire la export exprimă cheltuiala internă care se face pentru a
obţine o unitate valutară prin exportul mărfii;
Cursul de revenire la import exprimă cantitatea de monedă naţională ce se
obţine din vânzarea pe piaţa internă a mărfii importate cu o unitate valutară.

Pi + Cc Pi - Ti
Cre = ----------- Cri = -----------
Pe Piv

unde:
• Pi - preţul produsului pe piaţa internă (în moneda naţională);
• Cc - cheltuieli de circulaţie până la frontieră (în moneda naţională);
• Ti - taxele de import percepute pe marfa respectivă (în moneda
naţională);
• Pe - preţul în valută, la frontieră, al mărfii vândute sau exportate;
• Piv - preţul de import al mărfii, în valută, la frontieră.

Eficienţa comerţului exterior se apreciază şi prin raportarea celor doi indicatori

(Cre şi Cri ) la cursul de schimb al monedei naţionale(Cs).
Comerţul exterior al unei ţări este eficient când:
- cursul de revenire la export este mai mic sau egal cu cursul de
schimb al monedei naţionale;
Cre ≤ Cs
- cursul de revenire la import este mai mare sau egal cu cursul
de schimb al monedei naţionale
Cri ≥ Cs
Eficienţa comerţului exterior în România
Întrucât comerţul exterior are o importanţă deosebită pentru dezvoltarea ţării
noastre,stabileşte principalele căi de creştere a eficienţei comerţului exterior:
a. creşterea gradului de prelucrare a bunurilor şi a complexităţii serviciilor
destinate exportului;
b. adâncirea specializării producţiei pentru export, care trebuie să determine
o creştere semnificativă a productivităţii;
c. ridicarea calităţii produselor şi serviciilor destinate exportului,pentru o
competitivitate mai mare
d. modernizarea şi adaptarea modului de prezentare a mărfurilor la nivelul
cerinţelor pieţei mondiale;
e. reducerea cheltuielilor de producţie, care determină reducerea preţurilor
interne şi obţinerea unui volum suplimentar de mărfuri cu aceleaşi resurse.