Caracterizare personaje

Romanul "Enigma Otiliei" este conceput pe două planuri: destinul unui tânăr, Felix, care înainte
de a-şi face o carieră parcurge o criză erotică şi apoi ca istorie a unei moşteniri, în centrul discursului
narativ fiind Costache Giurgiuveanu.
Portretul acestuia este realizat prin tehnica balzaciană. El este tipul avarului burghez
Bătrânul este descris prin prisma lui Felix: "capul era atins de o calviţie totală şi faţa părea aproape spână
şi din cauza aceasta pătată. Buzele îi erau întoarse în afară şi galbene de atâta fumat acoperind doar doi
dinţi vizibili ca nişte achii de os."
Aspectul exterior al casei, apoi interiorul sunt o parte din sufletul zgârcit al bătrânului. El nu
acceptă ideea unei servitoare, căci aceasta ar însemna un sacrificiu bănesc.
Faptele, întâmplările, vorbele şi gesturile îl definesc tot mai viu pe bătrân.
Moş Costache o ţine pe Marina, femeie celibatară, slabă de minte, dar oarecum rudă , în schimbul
serviciilor făcute. Singura slăbiciune a acestui bătrân ciudat este Otilia, fiica vitregă. Fata exercită asupra
acestuia o mare influenţă, fiind ca un tampon între el şi ceilalţi membri ai familiei, atenuând pe cât posibil
răutăţile provocate de avariţia bătrânului. El apreciază obiectele şi chiar oamenii după profitul pe care-l
poate obţine prin ei. Deşi îi este apropiat, moş Costache îl înşală şi pe Pascalopol cu o sumă mică,
profitând de neatenţia acestuia. Acest lucru îi produce o mare mulţumire.
Felix este nepotul lui şi are o sursă importantă de bani, dar şi lui Felix îi micşorează venitul prin diferite
ciupeli zilnice.
S-ar părea că bătrânul o iubeşte sincer pe Otilia, ceea ce umanizează personajul, dar ezitările cu
care se acoperă îl împiedică să ducă actele la bun sfârşit. Actele de generozitate faţă de Felix şi de
Otilia sunt destul de rare şi neconvingătoare. Stie că singura cale de a-i oferi fetei un echilibru este
adopţiunea sau întocmirea unui testament în favoarea ei. Nu o face şi abia după primul atac al bolii,
speriat de insistenţele cu care rudele îi caută banii, moş Costache intenţionează să treacă o sumă de bani
pe numele fetei.
Pentru moş Costeche banul reprezintă un scop în sine. La bătrân orice se poate transforma în bani.
Imobilele se pot închiria studenţilor şi, când aceştia nu au bani pentru a plăti chiria , se pot confisca
bunurile acestora, localurile pot fi închiriate pentru nunţi, cursurile univesitare se vând şi se cumpără
printr-o reţea specială a lui moş Costache.
In opinia lui moş Costache, băncile nu oferă garanţie pentru banii lui, de aceea îi păstrează în
casă.
Costache o iubeşte sincer pe Otilia, dar nu întreprinde nimic pentru viitorul ei. In momentul în
care primeşte o scrisoare anonimă, defăimătoare la adresa fetei este disperat, voind s-o ferească de
răutăţile lumii. Dar nu întreprinde nimic, în faţa banilor dragostea pentru Otilia păleşte. Personajul se
îndraptă acum spre tragic.
Pe la sfârşitul lui septembrie, bătrânul are un atac urmat de paralizie. In tot timpul bolii, cheile şi
cutia cu bani sunt singura lui grijă şi nu se simte bine decât ştiindu-le lângă el. Moartea îi va veni tot de la
bani. Stănică află ascunzătoarea lor şi îi fură chiar sub privirile disperate ale bătrânului. Patima fusese
pentru el devorantă.
Gesturile personajului pun în evidenţă caracterul acestuia. Politeţea lui e servilă, mâinile îi sunt
într-o continuă mişcare, orice se leagă de bani îi declanşează o bâlbâială ciudată. La masă are gesturi care
îi trădează avariţia: manâncă cu lăcomie, vârând capul în farfurie.
Costache este o fire slabă, ezitantă, un fricos, care s-a comportat incorect cu mam Otiliei care i-a
lăsat o avere. Moartea lui nu survine natural, ci de pa urma unui şoc,de aceea sfârşitul are valore de
simbol. Totuşi autorul a creat în jurul personajului său o aură de simpatie, generată de înţelegerea şi
îngăduinţa de care dau dovadă, în raport cu bătrânul avar, Otilia, Pascalopol şi Felix, ei înşişi frustraţi de
patima acestuia.
 Otilia Mărculescu

Este un personaj modern, realizat prin tehnica pluriperspectivistă, în fiecare pagină ea fiind alta.
Fata sparge tiparele clasice care reunesc un avar, un arivist, o babă absolută, o fată bătrână, fiind
înconjurată de admiratori, iubită de papa Giurgiuveanu şi de tânărul Felix, apoi de Pascalopol.
Ea este admirată de băieţii de la Universitate, invidiată de rude, curtată vulgar de Stănică, agasată
de Titi. Otilia stârneşte oricui dorinţa de a o stăpâni. Nimeni nu va reuşi cu adevărat. Fiecare va cunoaşte
mai mult sau mai puţin din ea, dar Otilia va rămâne, cu toată evoluţia ei, o "enigmă".
Cititorului îi este prezentată direct prin intermediul lui Felix Sima, care abia sosit în casa lui moş
Costache şi neprimit cum s-ar fi aşteptat, dă să plece. Înainte să-i vadă chipul, îi aude vocea "cristalină".
Apoi îi apare în faţa ochilor "fata subţirică, îmbrăcată într-o rochie foarte largă la poale...". Se prezintă
acestuia simplu şi direct. De la început se poartă ocrotitoare cu Felix, îl introduce în atmosfera familiei şi
tot ea face prezentările.
Portretul fetei este schiţat de la început: "Fata părea să aibă 18 -19 ani. Faţa măslinie cu nasul mic
şi ochii foarte albaştri arată şi mai copilăroasă între multe bucle şi gulerul de dantelă."
Otilia se defineşte prin gesturi, prin fapte prin comportamentul care stârneşte reacţii diferite în jur.
Marina, servitoarea privind la fuga fetei spune "A început nebunia". Felix o urmează şi o admiră tocmai
pentru această imprevizibilitate. Pascalopol o ocroteşte văzând în ea o posibilă soţie, Costache se lasă
mângâiat, Aglae şi Aurica se întunecă de invidie, Stănică nu pierde ocazia să spună "deşteaptă fată", iar
Titi să caute un moment să strecoare o obscenitate, convins că nu este nimic rău în aceasta.
Camera fetei o prezintă pe aceasta ca într-o oglindă: răsfăţată, dezordonată, înclinată spre lux,
copilăroasă, instabilă, dar cu atât mai fermecătoare.
Otilia este un personaj modern pentru că derutează, trecând brusc de la o stare la alta. Este
conştientă de aceasta, afirmând că are un temperament nefericit, se plictiseşte repede, suferă când este
contrariată, este capricioasă.
Caracterul ei este pus în evidenţă prin tehnica pluriperspectivistă. Fata apare diferit în ochii celor
din jur. Aglae o consideră zănatică, Stănică, aflând de logodna acesteia cu Pascalopol, încearcă să-l
determine pe moşier să renunţe la ea spunându-i că e o fată care greşeşte uşor. Aurica e de părere că
Otilia este şireată şi destrăbălată, caută numai bărbaţi în vârstă, de aceea nu înţelege cum Felix poate ieşi
pe stradă cu ea.
Pentru Felix, Otilia este "o fată cuminte" de care se îndrăgosteşte nebuneşte, dar faţă de care are
ezitări în a lua hotărâri decisive.
Pascalopol o consideră foarte frumoasă, are răbdare cu ea, "e o rândunică", o doreşte de soţie.
Mai târziu, Otilia va renunţa la Pascalopol, iar enigma ei se justifică prin faptul că nu are stablitate, e o
boemă.
Otilia se mişcă într-o lume fixată pentru totdeauna în tipare. Moş Costache nu o înfiiază şi Otilia
va fi sacrificată de familia care doreşte atât de mult moştenirea. "Părinţi ai Otiliei sunt aproape toate
personajele romanului, căci fiecare, prin mişcarea sa, determină soarta fetei. Aglae e geniul rău,
Pascalopol geniul bun, "papa Giurgiuveanu" avarul indecis s-o înfieze, Felix, un tânăr labil, indecis să o
salveze.
În această lume, se strecoară Otilia, subţirică şi delicată, imprevizibilă şi generoasă, cu un zâmbet
de amărăciune pe buze.