Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
RNTR11 PDF
RNTR11 PDF
Modificat prin:
1
Responsabilitate
Reproducerea integrală sau parţială a textului acestei lucrări în scopuri comerciale este permisă
numai cu acordul prealabil scris al Registrului Auto Român.
2
Prevederi administrative de punere în aplicare
3
ORDIN
pentru aprobarea Reglementărilor privind controlul tehnic
în trafic al vehiculelor – RNTR 11
În temeiul prevederilor art. 5 alin. (2) lit. j) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005
privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, şi ale art. 5 alin.
(4) din Hotărârea Guvernului nr. 367/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative,
Art. 1. – (1) Se aprobă Reglementările privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor – RNTR 11,
prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Reglementările prevăzute la alin. (1) se aplică la controlul tehnic în trafic al vehiculelor, cu
excepţia vehiculelor utilitare.
Art. 2. – De la data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:
- art. 6 al Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.133/2005 pentru
aprobarea Reglementărilor privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele
tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform
destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică – RNTR 1, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 1.160 din 21 decembrie 2005;
- prevederile referitoare la transpunerea anexelor I şi II la Directiva 2000/30/CE din art. 10 al
Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.133/2005;
- prevederile referitoare la controlul tehnic în trafic din alin. (1) al art. 1 din anexa la Ordinul
ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.133/2005 – Reglementări privind certificarea
încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia
mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică - RNTR 1;
- alin. (3) al art. 1 din anexa la Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr.
2.133/2005;
- anexa nr. 16 la reglementări din Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr.
2.133/2005;
- prevederile privind participarea „Registrului Auto Român” - RA la activităţile de control prevăzute
în Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei şi al ministrului de interne nr.
29/206/2002 pentru înfiinţarea echipajelor mobile mixte de control al traficului rutier, formate din
reprezentanţi ai regiilor autonome „Administraţia Naţională a Drumurilor din România” şi „Registrul Auto
Român”, precum şi ai Autorităţii Rutiere Române - A.R.R., împreună cu organe de control aparţinând
Inspectoratului General al Poliţiei şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 31 ianuarie 2002;
- prevederile privind participarea „Registrului Auto Român” - RA la activităţile de control prevăzute
în Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei şi al ministrului de interne nr.
852/289/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru organizarea şi efectuarea activităţilor de
control de către echipajele mixte de control al traficului rutier, publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 586 din 7 august 2002;
- prevederile privind participarea „Registrului Auto Român” - RA la activităţile de control prevăzute
în Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor
nr. 618/169/2004 privind reglementarea controlului în traficul rutier al ansamblurilor de vehicule formate
din autotractoare cu axa simplă motoare şi semiremorci specializate basculante, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 13 aprilie 2004.
Art. 3. – Regia Autonomă „Registrul Auto Român” din cadrul Ministerului Transporturilor,
respectiv Direcţia Poliţiei Rutiere şi Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor
4
din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative vor duce la îndeplinire prevederile
prezentului ordin.
Art. 4. ABROGAT
Art. 5. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare
după 30 de zile de la data publicării.
*
Prezentul ordin transpune prevederile art. 3 alin. (2) din Directiva 2009/40/CE a Parlamentului
European şi a Consiliului din 6 mai 2009 privind inspecţia tehnică auto pentru autovehicule şi remorcile
acestora, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2010/48/UE a Comisiei din 5 iulie 2010 de adaptare la
progresul tehnic a Directivei 2009/40/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind inspecţia
tehnică auto pentru autovehicule şi remorcile acestora.
5
ANEXĂ
REGLEMENTĂRI
privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor – RNTR 11
Art. 1. – Prezentele reglementări stabilesc procedura și condițiile tehnice care se aplică la efectuarea
controlului tehnic în trafic al vehiculelor care circulă pe drumurile publice din România, cu excepția
vehiculelor utilitare.
Art. 2. – În cuprinsul prezentelor reglementări se utilizează următoarele abrevieri:
a) RAR – „Registrul Auto Român RA”;
b) CTT – controlul tehnic în trafic;
c) ITP – inspecția tehnică periodică;
d) ABROGAT
e) RNTR 1 – Reglementările privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau
înregistrate în România - RNTR 1, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și
turismului nr. 2.133/2005, cu modificările și completările ulterioare;
f) RNTR 2 – Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor
rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului
lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003, cu modificările și completările ulterioare;
g) ABROGAT.
Art. 3. – În sensul prezentelor reglementări, termenii de mai jos au următorul înțeles:
a) ABROGAT
b) control tehnic în trafic - controlul inopinat de natură tehnică al unui vehicul în circulație pe
drumurile publice din România, efectuat de RAR și Politia Rutieră;
c) ABROGAT
d) ABROGAT
e) ABROGAT
f) vehicul utilitar – vehiculul destinat transportului rutier de persoane având mai mult de 9 locuri,
inclusiv locul conducătorului auto (categoriile M2 și M3, astfel cum sunt definite în RNTR 2), ori vehiculul
destinat transportului rutier de mărfuri având masa totală maximă autorizată de peste 3,5 t (categoriile N2,
N3, O3 și O4, astfel cum sunt definite în RNTR 2).
Art. 4. ABROGAT
Art. 5. – CTT se efectuează pentru vehiculele aflate în circulație pe drumurile publice din România,
fără discriminări bazate pe naționalitatea conducătorului auto sau pe statul de înmatriculare ori punere în
circulație a vehiculului, ținându-se cont de necesitatea reducerii la minimum a costurilor și întârzierilor
provocate conducătorilor auto și/sau deținătorilor vehiculelor.
Art. 6. – (1) Lucrătorul Poliției Rutiere asigură oprirea vehiculelor în vederea efectuării de către
inspectorul RAR a verificărilor prevăzute prin prezentele reglementări.
(2) Modul de selectare a vehiculelor ce urmează a fi supuse CTT trebuie să urmărească în special
identificarea și oprirea acelor vehicule în cazul cărora există indicii privind o stare tehnică
necorespunzătoare.
Art. 7. – (1) Lucrătorul Poliției Rutiere controlează actele privind înmatricularea vehiculului
respectiv.
(2) Lucrătorul Poliției Rutiere verifică, dacă este cazul, existenta și valabilitatea certificatului de
agreare pentru transportul mărfurilor periculoase, corespunzător mărfii transportate.
(3) După efectuarea controlului actelor privind înmatricularea vehiculului, inspectorul RAR va
proceda la efectuarea verificărilor prevăzute prin prezentele reglementări.
(4) CTT cuprinde următoarele verificări:
a) o inspecție vizuală a stării tehnice a vehiculului în staționare;
6
b) o verificare a raportului de CTT întocmit recent sau o verificare a documentelor care atestă
efectuarea ITP în statul de înmatriculare sau punere în circulație a vehiculului și, în particular, pentru
vehiculele dintr-un stat membru al Uniunii Europene, a documentului ce atestă că vehiculul a fost supus
ITP obligatorii, conform Directivei 2009/40/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009
privind inspecția tehnică auto pentru autovehicule și remorcile acestora sau Directivei 2014/45/UE a
Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind inspecția tehnică periodică a
autovehiculelor și a remorcilor acestora și de abrogare a Directivei 2009/40/CE; și/sau
c) o inspecție ce vizează detectarea deficiențelor privind starea tehnică a vehiculului. Această
inspecție se efectuează asupra unuia, mai multor sau tuturor punctelor de control enumerate în raportul de
CTT.
(5) Autoritățile competente din România recunosc certificatul de inspecție tehnică periodică și
dovada eliberată de o stație de inspecție tehnică periodică sau de autoritatea competentă a altui stat membru
al Uniunii Europene ori a unui stat al Spațiului Economic European, cu condiția ca acestea să corespundă
modelului în vigoare.
(6) ABROGAT
Art. 8. - (1) Înainte de a proceda la o inspecție privind punctele de control enumerate în raportul de
CTT, inspectorul RAR ia în considerare documentele care atestă efectuarea ITP și/sau un raport de CTT
prezentat de conducătorul auto și care a fost întocmit recent de RAR.
(2) ABROGAT
(3) Atunci când aceste documente și/sau raportul precizat mai sus furnizează proba că o inspecție a
fost deja efectuată în decursul ultimelor 3 luni asupra unuia dintre punctele de control enumerate în raportul
de CTT, acest punct nu este controlat din nou decât în cazul în care acest control este justificat, în principal,
de existența unui deficiențe sau a unei neconformități evidente.
Art. 9. – (1) CTT se efectuează pe baza planului de operaţiuni prevăzut în anexa nr. 1 care face parte
integrantă din prezentele reglementări.
(2) ABROGAT
(3) ABROGAT
(4) Aparatura utilizată la CTT trebuie să îndeplinească condiţiile precizate prin reglementările
RNTR 1 în vigoare.
Art. 10. – (1) Pentru fiecare CTT se întocmeşte un raport, al cărui model este prevăzut în anexa nr.
2, care face parte integrantă din prezentele reglementări.
(2) Inspectorul RAR completează rubricile raportului de CTT referitoare la vehiculul inspectat şi
condiţiile de efectuare a CTT, iar la rubrica privind punctele de control marchează punctele ce au fost
controlate în conformitate cu planul de operaţiuni.
(3) Dacă inspectorul RAR estimează că importanţa deficiențelor de întreţinere ale vehiculului
inspectat poate crea un risc privind siguranţa rutieră, de natură să justifice o inspecţie mai aprofundată, în
special în ceea ce priveşte frânarea, vehiculul poate fi supus unei inspecţii mai complexe într-o staţie de
ITP autorizată de RAR conform legislaţiei în vigoare şi situată în apropiere.
(4) Pentru aplicarea prevederilor alin. (3), se va aplica legislaţia în vigoare privind circulaţia pe
drumurile publice.
Art. 11. - (1) În cazul în care inspectorul RAR determină, în urma verificărilor efectuate, deficiențe
majore sau periculoase în conformitate cu planul de operațiuni, marchează în raportul de CTT la lista de
verificare acele puncte la care au fost constatate astfel de deficiențe. Inspectorul RAR marchează pe versoul
raportului de CTT codurile ce denumesc verificările la care au fost identificate deficiențe minore, majore
și/sau periculoase. De asemenea, inspectorul RAR menționează în clar pe versoul raportului de CTT la
rubrica privind detalierea deficiențelor constatate, toate deficiențele identificate.
(2) În baza deficiențelor menţionate de inspectorul RAR, lucrătorul Poliţiei Rutiere aplică
sancţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare privind circulaţia pe drumurile publice şi înscrie măsurile
aplicate la rubrica privind rezultatul controlului din raportul de CTT.
7
(3) Măsurile aplicate de lucrătorul Poliţiei Rutiere în conformitate cu legislaţia privind circulaţia pe
drumurile publice au în vedere deficiențele constatate fie în timpul verificărilor prevăzute la art. 7 alin. (4),
fie în timpul inspecţiei mai complexe prevăzute la art. 10 alin. (3).
(4) În cazul în care inspectorul RAR constată deficiențe periculoase la sistemul de frânare sau la
mecanismul de direcție, acesta anulează ITP, iar lucrătorul de poliție dispune măsurile prevăzute de
legislația privind circulația pe drumurile publice.
(5) RAR informează deţinătorul vehiculului cu privire la anularea valabilităţii ITP a vehiculului
respectiv.
(6) Raportul de CTT se reţine de inspectorul RAR, o copie a acestuia fiind înmânată lucrătorului
Poliţiei Rutiere, iar o altă copie conducătorului auto.”
Art. 12. ABROGAT
Art. 13. – (1) În cazul în care RAR a fost informat de către Inspectoratul de Stat pentru Controlul în
Transportul Rutier de solicitarea adresată de o autoritate competentă a unui stat membru al Uniunii
Europene care a constatat deficiențe majore şi/sau periculoase la un vehicul utilitar înmatriculat în România
de a se lua măsuri împotriva contravenientului, RAR va cere deţinătorului vehiculului respectiv prezentarea
la RAR într-un interval de maximum 30 de zile pentru efectuarea unei verificări tehnice la sistemele la care
au fost constatate deficiențe majore şi/sau periculoase de către autoritatea competentă a unui stat membru
al Uniunii Europene.
(2) În cazul nerespectării de către deţinătorul vehiculului a obligaţiilor prevăzute la alin. (1), RAR
va proceda la anularea din oficiu a valabilităţii ITP pentru vehiculul respectiv, informând în acest sens
deţinătorul vehiculului.
(3) RAR va comunica Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier măsurile luate
cu privire la vehiculul menţionat la alin. (1).
Art. 14. – În cazul reținerii certificatului de înmatriculare de către lucrătorul Poliției Rutiere ca
urmare a deficiențelor constatate în cadrul CTT, a lipsei ITP, a expirării valabilității ITP sau a anulării
valabilității ITP, redobândirea certificatului de înmatriculare se realizează în baza inspecției tehnice
efectuate de RAR, în conformitate cu legislația în vigoare.
8
Anexa nr. 1 la reglementări
Plan de operațiuni
Nr. crt. Denumire verificare Metodă de control Deficiențe constatate Evaluare deficiențe
și aparatură necesară DMi DMa DP
0. IDENTIFICARE VEHICUL
0.1. Verificare stare plăci Inspecție vizuală a)Placă lipsă sau fixată X
cu numărul de necorespunzător astfel încât
înmatriculare, s-ar putea desprinde de pe
concordanță între vehicul
plăcile cu numărul de b)Număr de înmatriculare X
înmatriculare și lipsă sau ilizibil
numărul de c)Numărul de înmatriculare X
înmatriculare din de pe placă nu este în
documentele concordanță cu documentele
vehiculului (CI și/sau vehiculului
CIV) d)Placă confecționată X
artizanal
0.2. Identificare vehicul; Inspecție vizuală după a)Lipsă număr de identificare X
verificare concordanță curățarea locurilor unde se poansonat sau lipsă plăcuță cu
între datele de află poansonate numărul de număr de identificare de la
identificare prelevate identificare, codul bord (dacă producătorul nu a
de pe vehiculul supus motorului prevăzut poansonarea
CTT și datele din CIV Se verifică concordanța numărului de identificare)
dintre vehiculul supus CTT b)Număr de identificare X
și datele din CIV incomplet, ilizibil, falsificat
(de exemplu, modificat sau
poansonat neconform) sau
care nu corespunde cu
documentele vehiculului
c)Documente ale vehiculului X
prezentate la CTT ilizibile sau
cu inexactități materiale
d)Vehiculul supus CTT nu X
corespunde cu datele din CIV
privind: categoria, caroseria,
marca, tipul vehiculului, codul
motorului, tipul
combustibilului, sursa de
energie, culoarea
e)Cod motor falsificat (de X
exemplu, modificat sau
poansonat neconform)
f)Suportul pe care se află X
poansonat numărul de
identificare este fixat artizanal
pe vehicul (de exemplu,
înconjurat de un cordon de
sudură)
g)Vehiculul are o altă culoare X
decât cea din CIV pe o
suprafață mai mare de 50%
1. SISTEM DE FRÂNARE
1.1. Stare mecanică și funcționare
1.1.1. Ax pedală frână de Inspecție vizuală și a)Ax prea strâns X
serviciu/ax manetă de funcțională a b)Uzură avansată sau joc X
frână componentelor, în timp ce excesiv
sistemul de frânare este c)Lipsă siguranță pedală X
acționat
9
NOTĂ: Autovehiculele cu
servofrână trebuie
inspectate cu motorul oprit
1.1.2. Stare și cursă Inspecție vizuală și a)Cursă excesivă sau rezervă X
pedală/manetă de frână funcțională a insuficientă a cursei libere a
componentelor, în timp ce dispozitivului de acționare
sistemul de frânare este b)Dispozitivul de acționare nu X
acționat revine corect la poziția inițială
NOTĂ: Autovehiculele cu
servofrână trebuie Dacă funcționalitatea este X
inspectate cu motorul oprit afectată
c)Îmbrăcăminte pedală (dacă X
a fost prevăzută de
producător) uzată excesiv
(netedă), fixată incorect sau
lipsă
d)Dispozitiv de acționare X
deformat excesiv, fisurat, rupt
1.1.3. Pompă de vacuum sau Inspecție vizuală a a)Presiune/vacuum insuficient X
compresor și componentelor la presiunea pentru asigurarea a cel puțin
rezervoare de aer normală de lucru patru acționări ale frânei după
Se verifică timpul necesar declanșarea avertizorului (sau
pompei sau compresorului când manometrul indică un
să atingă valoarea de nivel periculos)
operare sigură
Se verifică funcționarea Presiune/vacuum insuficient X
avertizorului, a supapei de pentru asigurarea a cel puțin
protecție a multicircuitului două acționări ale frânei după
și a supapei de siguranță la declanșarea avertizorului (sau
suprapresiune când manometrul indică un
nivel periculos)
b)Timpul de formare a X
presiunii/vidului la valoarea
sigură de operare este prea
lung față de cerințe1)
c)Supapa de protecție X
multicircuit sau supapa de
siguranță la suprapresiune nu
funcționează
d)Pierdere de aer care X
provoacă o scădere importantă
de presiune sau pierdere de
aer perceptibilă auditiv
e)Deteriorare exterioară care X
poate afecta funcționarea
sistemului de frânare
Nivelul de performanță al X
frânei de securitate nu este
respectat
1.1.4. Manometru sau Verificare funcțională Funcționare defectuoasă sau X
indicator pentru defectarea indicatorului de
presiune scăzută presiune scăzută ori a
manometrului
10
sistemul de frânare este b)Dispozitiv de acționare a X
acționat supapei nesigur sau supapă
fixată necorespunzător
c)Pierderi de aer în sistem, X
conexiuni strânse
necorespunzător
d)Funcționare X
necorespunzătoare
1.1.6. Element de acționare Inspecție vizuală și a)Blocare incorectă a X
frână de staționare, funcțională a mecanismului cu clichet
levier de comandă componentelor în timp ce b)Uzură a axului levierului X
frână de staționare, sistemul de frânare este sau a mecanismului cu clichet
mecanism cu clichet acționat
frână de staționare, Uzură excesivă X
frână de staționare cu c)Cursă prea mare sau prea X
acționare electrică mică a levierului indicând un
reglaj incorect
d)Element de acționare lipsă, X
deteriorat sau nefuncțional
e)Funcționare incorectă, X
indicatorul de avertizare
indică o funcționare
defectuoasă
1.1.7. Supape de frânare Inspecție vizuală, a)Supapă deteriorată sau X
(supape de comandă, funcțională și auditivă a pierderi excesive de aer
supape de descărcare, componentelor în timp ce
regulatoare de presiune sistemul de frânare este Funcționalitatea este afectată X
etc.) acționat b)Pierderi de ulei importante X
la compresor
c)Supapă fixată sau montată X
necorespunzător
d)Pierdere sau scurgere de X
lichid de frână
11
necorespunzător, astfel încât
funcționalitatea frânei este
afectată
d)Cantitate insuficientă de X
lichid de frână, sub marcajul
MIN
Cord deteriorat X
e)Furtun cu porozități X
12
1.1.13. Garnituri de frânare Inspecție vizuală acolo a)Garnitură excesiv de uzată X
(plăcuțe, saboți) unde există zonă de vizitare (la nivelul marcajului minim)
și dacă este accesibilă
Garnitură excesiv de uzată
(marcajul minim nu este X
vizibil)
b)Garnitură ancrasată (cu ulei, X
unsoare etc.)
13
c)Element de acționare fixat X
sau montat necorespunzător
Risc de fisurare X
e)Cursă insuficientă sau prea X
mare a pistonului sau a
mecanismului cu membrană
Funcționalitatea sistemului X
este afectată
c)Orice altă componentă X
fixată nesigur sau montată
necorespunzător
d)Modificare nesigură a unei X
componente2)
14
1.2. Performanță și eficacitate frână de serviciu
1.2.1. Performanță (+E) Inspecție pe standul de a)Forță de frânare X
frânare cu role sau prin necorespunzătoare pe una sau
probe în parcurs folosind mai multe roți
un decelerometru cu
compensare și înregistrare Lipsa forței de frânare pe una X
Se acționează frâna gradual sau pe mai multe roți
până la obținerea efortului b)Dezechilibrul forțelor de X
maxim frânare de la roțile aceleiași
Pentru autovehiculele punți este mai mare de 30%,
destinate învățării dar mai mic de 50%
conducerii auto și pentru În cazul frânării în parcurs,
cele adaptate conducerii de vehiculul deviază excesiv de
către o persoană cu la traiectoria rectilinie
handicap se va efectua o
probă suplimentară de Dezechilibrul forțelor de X
frânare cu acționarea frânare de la roțile aceleiași
dispozitivului suplimentar punți este mai mare de 50%
A se vedea anexa nr. 11 la c)Forța de frânare nu variază X
RNTR 1 gradual (blocarea bruscă a
frânei)
d)Timp de răspuns prea mare X
la frânare la orice roată
e)Variație excesivă a forței de X
frânare în timpul frânării la
rotația completă a unei roți
1.2.2. Eficacitate (+E) Încercare pe standul Coeficient de frânare mai mic X
de frânare cu role (cu decât valorile menționate în
utilizarea, după caz, a anexa nr. 11 tabelul 1 lit. A, B
dispozitivului de măsurare și C (încercare pe standul de
a forței la pedală, a frânare cu role) sau în anexa
dispozitivului de ancorare) nr. 11 tabelul 5 lit. A, B și C
sau prin probe în parcurs (probe în parcurs)
folosind un decelerometru
cu compensare și
înregistrare și, după caz,
dispozitiv de măsurare a
efortului la pedală
Se acționează frâna gradual
până la obținerea efortului
maxim
Pentru autovehiculele
destinate învățării
conducerii auto și pentru
cele adaptate conducerii de Coeficient de frânare mai mic X
către o persoană cu decât valorile menționate în
handicap se va efectua o anexa nr. 11 tabelul 1 lit. A, B
probă suplimentară de și C (încercare pe standul de
frânare cu acționarea frânare cu role) sau în anexa
dispozitivului suplimentar nr. 11 tabelul 5 lit. A, B și C
A se vedea anexa nr. 11 la (probe în parcurs)
RNTR 1
1.3. Performanță și eficacitate frână de securitate (dacă este acționată printr-un sistem separat)
1.3.1. Performanță (+E) În cazul în care sistemul a)Forță de frânare X
de frânare al frânei de necorespunzătoare pe una sau
securitate este separat de pe mai multe roți
sistemul frânei de serviciu,
a se utiliza metoda Lipsa forței de frânare pe una X
menționată la punctul 1.2.1. sau pe mai multe roți
A se vedea anexa nr. 11 la b)Dezechilibrul forțelor de X
RNTR 1 frânare de la roțile aceleiași
15
punți este mai mare de 30%,
dar mai mic de 50%.
În cazul frânării în parcurs,
autovehiculul deviază excesiv
de la traiectoria rectilinie
Dezechilibrul forțelor de X
frânare de la roțile aceleiași
punți este mai mare de 50%
c)Forța de frânare nu variază X
gradual (blocarea bruscă a
frânei)
1.3.2 Eficacitate (+E) În cazul în care sistemul Coeficient de frânare mai mic X
de frânare al frânei de decât valorile menționate în
securitate este separat de anexa nr. 11 tabelul 2
sistemul frânei de serviciu,
a se utiliza metoda
Coeficient de frânare mai mic X
menționată la punctul 1.2.2.
decât valorile menționate în
Nu se efectuează la
anexa nr. 11 tabelul 2
tractoare
A se vedea anexa nr. 11 la
RNTR 1
1.4. Performanță și eficacitate frână de staționare (când nu este frână de securitate)
1.4.1. Performanță (+E) Inspecție pe standul de Frâna nu acționează pe una X
frânare sau prin probe în dintre părți sau pe una/mai
parcurs folosind un multe roți, pentru mopede cu
decelerometru cu 3 roți, mototricicluri și
compensare și înregistrare cvadricicluri
Se acționează frâna gradual În cazul frânării în parcurs,
până la obținerea efortului vehiculul deviază excesiv de
maxim la traiectoria rectilinie
A se vedea anexa nr. 11 la
RNTR 1
1.4.2. Eficacitate (+E) Inspecție pe standul de Coeficient de frânare mai mic X
frânare sau prin probe în de 16% sau 1,6 m/s2, după
parcurs folosind un caz, pentru toate categoriile
decelerometru cu de vehicule
compensare și înregistrare
Se acționează frâna gradual Mai puțin de 50% din valorile X
(după caz) până la de mai sus (8% sau 0,8 m/s2)
obținerea efortului maxim
A se vedea anexa nr. 11 la
RNTR 1
1.6. Sistem antiblocare Inspecție vizuală și a)Dispozitivul de avertizare X
(ABS) inspecția dispozitivului de nu funcționează
avertizare și/sau prin b)Dispozitivul de avertizare X
utilizarea interfeței indică funcționarea
electronice a vehiculului necorespunzătoare a
(dacă este posibil) sistemului
c)Senzorul de turație al unei X
roți lipsă sau deteriorat
d)Cablaj electric ABS X
deteriorat
e)Alte componente lipsă sau X
deteriorate
f)Sistemul indică o defecțiune X
prin interfața electronică a
vehiculului
1.7. Sistem electronic de Inspecție vizuală și a)Dispozitivul de avertizare X
frânare (EBS) inspecția dispozitivului de nu funcționează
avertizare și/sau prin b)Dispozitivul de avertizare X
utilizarea interfeței indică funcționarea
16
electronice a vehiculului necorespunzătoare a
(dacă este posibil) sistemului
c)Sistemul indică o defecțiune X
prin interfața electronică a
vehiculului
1.8. Lichid de frână Inspecție vizuală Lichid de frână contaminat X
sau cu sedimente
Funcționalitate afectată X
e)Scurgeri de lichid X
Formare de picături X
2.1.2. Fixare mecanism de Cu vehiculul cu roțile pe a)Fixare necorespunzătoare a X
direcție/casetă de sol sau utilizând un mecanismului de direcție/a
direcție (+E) detector de jocuri, se casetei de direcție
rotește ghidonul/volanul
într-o parte și în alta Fixare periculos de slăbită sau
Inspecție vizuală a fixării joc vizibil față de
mecanismului de direcție/a șasiu/caroserie X
casetei de direcție b)Găuri de fixare ovalizate X
17
e)Alinierea necorespunzătoare X
a componentelor (de exemplu,
bară de comandă a direcției,
bară de conexiune etc.)
f)Modificare nesigură2) X
Funcționalitate afectată X
g)Burduf de protecție la praf X
deteriorat
Direcția afectată X
e)Aliniere necorespunzătoare X
sau lovirea reciprocă a
componentelor ori de o parte
fixă a șasiului/caroseriei
Direcția afectată X
f)Reparații X
necorespunzătoare/modificări
nesigure2)
Direcția afectată X
g)Cablu, conductă sau furtun X
deteriorat, uzat sau corodat
excesiv
Direcția afectată X
2.2. Ghidon/Volan și coloană ghidon/volan (furcă față)
2.2.1. Stare, fixare Cu roțile pe sol, se aliniază a)Deplasare relativă între X
ghidon/volan ghidonul/volanul la ghidon/volan și coloana de
coloană, se mișcă direcție care indică un joc
ghidonul/volanul în diferite excesiv
direcții, perpendicular pe
coloană Risc foarte mare de X
desprindere
18
Inspecție vizuală a jocului b)Lipsa dispozitivului de X
și a stării cuplajelor reținere (a siguranței) pe
flexibile sau a articulațiilor furcă/butucul volanului
cardanice
Risc foarte mare de X
desprindere
c)Butucul, coroana sau spițele X
volanului fisurate sau fixate
necorespunzător
19
d)Sistemul indică o defecțiune X
prin interfața electronică a
vehiculului
3. VIZIBILITATE
3.1. Câmp de vizibilitate Inspecție vizuală de pe șa Obstrucționarea câmpului de X
sau de la postul de vizibilitate al conducătorului
conducere care îi afectează vederea în
față sau lateral (în afara zonei
de baleiaj a ștergătoarelor de
parbriz)
Transparență neconformă cu X
specificațiile cerințelor1) în
zona din raza de acțiune a
ștergătoarelor de parbriz
sau pentru geamurile laterale
față (nu se asigură vizibilitatea
corespunzătoare prin oglinzile
exterioare)
c)Geam în stare inacceptabilă X
(spart, cu acoperire/folie
necertificată/neomologată)
20
deteriorată, montată
necorespunzător
Oglindă suplimentară la X
autovehiculele destinate
învățării conducerii auto lipsă
3.4. Ștergătoare de parbriz Inspecție vizuală și a)Ștergător nefuncțional, X
funcțională lipsă sau neconform cu
cerințele1)
b)Lamela ștergătorului X
deteriorată
Nefuncționare spălător X
3.6. Sistem de dezaburire Inspecție vizuală și
Sistem care nu funcționează X
funcțională corespunzător sau este
deteriorat
4. LĂMPI, DISPOZITIVE REFLECTORIZANTE ȘI ECHIPAMENTE ELECTRICE
4.1. Faruri
4.1.1. Stare și funcționare Inspecție vizuală și a)Far/Sursă de lumină X
funcțională defect(ă) (pentru faruri
multiple/surse de lumină
multiple; în cazul LED, până
la 1/3 nu funcționează)
21
electronice a vehiculului de faruri care funcționează
(dacă e posibil) concomitent)
Depășirea luminozității X
maxime admise în partea din
față (număr mai mare de
faruri care funcționează
concomitent)
b)Dispozitiv de comandă X
defect
c)Sistemul indică o defecțiune X
prin interfața electronică a
vehiculului
4.1.4. Respectare cerințe1) Inspecție vizuală și a)Far, culoare emisă, poziție, X
funcțională intensitate sau marcaj
neconform cu cerințele1)
b)Dispersor sau sursă de X
lumină obstrucționate,
reducând intensitatea luminii
sau modificând culoarea
luminii emise
c)Sursă de lumină și far X
incompatibile
d)Faruri destinate conducerii X
pe partea stângă
4.1.5. Dispozitiv de reglare Inspecție vizuală și a)Dispozitivul nu X
pe verticală a farurilor funcțională sau prin funcționează
(dacă a fost prevăzut de utilizarea interfeței b)Dispozitivul manual nu X
producător) electronice a vehiculului poate fi acționat de pe
(dacă e posibil) șa/scaunul conducătorului
auto
c)Sistemul indică o defecțiune X
prin interfața electronică a
vehiculului
4.1.6. Dispozitiv de spălare a Inspecție vizuală și Ștergătorul și/sau spălătorul X
farurilor (dacă a fost funcțională, dacă este nu funcționează
prevăzut de producător) posibil
În cazul lămpilor cu X
descărcare în gaz
4.2. Lămpi de poziție față, spate și lămpi/lumini pentru circulația pe timp de zi
4.2.1. Stare și funcționare Inspecție vizuală și a)Sursă de lumină defectă X
funcțională (în cazul surselor luminoase
cu diode luminiscente - LED
nu se consideră defect dacă
funcționează minimum 50%
din acestea, constituite într-un
grup compact)
b)Dispersor spart sau lipsă X
c)Lampă fixată nesigur X
22
4.2.3. Respectare cerințe1) Inspecție vizuală și a)Lampă, culoare emisă, X
funcțională poziție, intensitate luminoasă
sau marcaj neconform cu
cerințele1)
Dispersor deteriorat X
semnificativ (afectează lumina
emisă)
c)Lampă fixată nesigur X
Complet nefuncțional X
b)Funcționarea dispozitivului X
de comandă este afectată
c)Sistemul indică o defecțiune X
prin interfața electronică a
vehiculului
d)Lampa pentru frâna de X
urgență nu funcționează sau
nu funcționează corect
4.3.3. Respectare cerințe1) Inspecție vizuală și Lampă, culoare emisă, poziție, X
funcțională intensitate luminoasă sau
marcaj neconform cu
cerințele1)
23
Lumină albă în spate; X
intensitate luminoasă redusă
puternic
4.4. Lămpi indicatoare de direcție și de avarie
4.4.1. Stare și funcționare Inspecție vizuală și a)Sursă de lumină defectă X
funcțională (pentru surse de lumină
multiple; în cazul LED, până
la 1/3 nu funcționează)
Dispersor deteriorat X
semnificativ (afectează lumina
emisă)
c)Lampă fixată nesigur X
Complet nefuncțional X
4.4.3. Respectare cerințe1) Inspecție vizuală și Lampă, culoare emisă, poziție, X
funcțională intensitate luminoasă sau
marcaj neconform cu
cerințele1)
4.4.4. Frecvență semnal Inspecție vizuală și Frecvența semnalului luminos X
luminos funcțională neconformă cu cerințele1)
(frecvența diferă cu mai mult
de 25%)
4.5. Faruri și lămpi de ceață
4.5.1. Stare și funcționare Inspecție vizuală și a)Sursă de lumină defectă X
funcțională (pentru surse de lumină
multiple; în cazul LED, până
la 1/3 nu funcționează)
Dispersor deteriorat X
semnificativ (afectează lumina
emisă)
c)Far/Lampă fixat(ă) nesigur X
24
Complet nefuncțional X
4.5.4. Respectare cerințe1) Inspecție vizuală și a)Far/Lampă, culoare emisă, X
funcțională poziție, intensitate luminoasă
sau marcaj neconform cu
cerințele1)
b)Sistemul nu funcționează în X
conformitate cu cerințele1)
4.6. Lămpi de mers înapoi
4.6.1. Stare și funcționare Inspecție vizuală și a)Sursă de lumină defectă X
funcțională b)Dispersoare defecte X
c)Lampă fixată nesigur X
Se poate desprinde X
4.8.2. Respectare cerințe1) Inspecție vizuală Dispozitiv, culoare reflectată X
A se vedea anexa nr. 15 la sau poziție neconformă cu
RNTR 1 cerințele1)
25
Dispozitiv neomologat, lipsă X
sau reflectând culoarea roșie
spre față sau culoarea albă
spre spate
4.9. Martori luminoși obligatorii pentru sistemul de iluminare
4.9.1. Stare și funcționare Inspecție vizuală și Nu funcționează X
funcțională
Nu funcționează pentru faza X
lungă sau pentru lampa de
ceață spate
4.9.2. Respectare cerințe1) Inspecție vizuală și Neconform cu cerințele1) X
funcțională
4.10. Conexiuni electrice Inspecție vizuală; dacă este a)Componente fixe atașate X
între autovehiculul posibil, se verifică necorespunzător
tractor și remorcă continuitatea electrică a
conexiunii Priză cu fixare X
necorespunzătoare
b)Izolație deteriorată X
26
b)Lampa nu funcționează în X
conformitate cu cerințele1)
Stabilitatea afectată, X
funcționalitatea afectată,
spațiu insuficient față de alte
componente sau față de sol
5.1.2. Fuzetă (+E) Inspecție vizuală utilizând, a)Fuzetă fisurată X
dacă este posibil, un b)Uzură excesivă a pivotului X
detector de jocuri sau un fuzetei sau a bucșelor
cric
Se aplică o forță laterală Posibilitate de desprindere; X
sau verticală pe fiecare stabilitatea direcțională
roată și se evaluează jocul afectată
27
dintre portfuzetă și axul c)Mișcare excesivă între X
fuzetei fuzetă și puntea rigidă
28
cric, inspecție vizuală prin de omologare nu sunt
rotirea roții conforme cu documentele sau
Conform lit. F din anexa cu cerințele1)
nr. 2 la RNTR 1/lit. D din
anexa nr. 1 la RNTR 1 Indice de sarcină sau de viteză X
(pentru autovehicule cu necorespunzător pentru
două sau trei roți) utilizare, anvelopa atinge alte
părți fixe ale vehiculului,
afectând conducerea în
siguranță
b)Anvelope de dimensiuni X
diferite pe aceeași axă sau pe
roțile jumelate
c)Anvelope de construcție X
diferită (radial sau diagonal)
pe aceeași axă
d)Anvelope grav deteriorate X
sau cu tăieturi
Adâncimea profilului X
principal (zona centrală de 3/4
din lățimea benzii de rulare)
mai mică de 1,6 mm (pentru
tractoare: 2 mm la anvelopele
cu diametrul jantei până la 20"
inclusiv sau 4 mm la
anvelopele cu diametrul jantei
peste 20")
f)Anvelopa se freacă de alte X
componente (dispozitive
flexibile antiîmproșcare)
Nefuncționare evidentă a X
sistemului
i)Uzură neuniformă X
pronunțată a anvelopei pe
banda de rulare (doar pentru
autovehicule cu două sau trei
roți )
5.3. Suspensie
5.3.1. Arcuri (+E) Inspecție vizuală utilizând, a)Arc fixat nesigur pe șasiu, X
dacă este posibil, un cadru sau punte
29
detector de jocuri sau un Mișcare relativă vizibilă X
cric Prinderi foarte slăbite
b)O componentă a arcului X
deteriorată sau fisurată
30
5.3.5. Suspensie pneumatică Inspecție vizuală și auditivă a)Sistem nefuncțional X
b)Orice componentă X
deteriorată, defectă sau
modificată care afectează
funcționarea sistemului
Funcționarea sistemului X
afectată puternic
c)Pierderi de aer audibile X
6. ȘASIU, CADRU ȘI ELEMENTE ATAȘATE ȘASIULUI
6.1. Caroserie autoportantă, șasiu, cadru și accesorii
6.1.1. Stare generală (+E) Inspecție vizuală a)Fisură sau deformare ușoară X
Coroziunile se vor evalua a lonjeroanelor sau a
conform procedurii traverselor
prevăzute la lit. G din
anexa nr. 2 la RNTR 1 Fisură sau deformare gravă a X
lonjeroanelor sau a traverselor
b)Plăci de ranforsare sau X
prinderi nesigure
Rezistență insuficientă a X
pieselor
d)Praguri, contrapraguri, X
contraaripi corodate excesiv
6.1.2. Tubulatură de Inspecție vizuală și a)Sistem de evacuare fixat X
evacuare, auditivă cu motorul în necorespunzător sau neetanș
amortizoare de zgomot funcțiune b)Gazele de evacuare pătrund X
în habitaclu
Periclitarea sănătății X
persoanelor aflate la bord
c)Lipsă element din tubulatura X
de evacuare
d)Tubulatura de evacuare nu X
este poziționată corespunzător
6.1.3. Rezervor și conducte Inspecție vizuală a)Rezervor, conducte sau X
sau racorduri de În cazul sistemelor racorduri fixate
combustibil (inclusiv GPL/GNC cu ajutorul necorespunzător, creând un
rezervor și conducte de dispozitivelor de detectare risc deosebit de incendiu.
combustibil pentru a scurgerilor b)Scurgeri de combustibil sau X
dispozitivul de capacul de la rezervor lipsă
încălzire) (+E) sau neetanș
31
combustibilului (dacă este
prevăzut)
e)Risc de incendiu datorat: X
- scurgerilor de combustibil;
- protecției necorespunzătoare
a rezervorului de combustibil
sau a sistemului de evacuare;
- stării compartimentului
motor
f)Sistem GPL/GNC/GNL sau X
pentru hidrogen neconform cu
cerințele, oricare parte a
sistemului este defectă1)
g)Plăcuță cu data omologării X
rezervorului GPL lipsă ori cu
data respectivă ilizibilă;
etichetă sau inscripție
poansonată cu data-limită de
expirare a valabilității
rezervorului GNC lipsă ori cu
data respectivă ilizibilă
h)Sistem GPL/GNC/GNL sau X
pentru hidrogen neomologat
ori necertificat
i)Lipsă rezervor corespunzător X
fiecărui combustibil menționat
în CIV
j)Rezervor GPL cu vechime X
mai mare de 10 ani față de
data omologării poansonată;
rezervor GNC cu vechime mai
mare decât data-limită de
expirare a valabilității de pe
etichetă sau poansonată
k)Carcasă multisupapă X
neetanșă, fisurată sau fără
capac
l)Tubulatură pentru evacuarea X
scăpărilor de GPL/GNC/GNL
neetanșă ori nefixată
m)Țevi pentru GPL din cupru X
fără înveliș de protecție din
cauciuc sau plastic
32
prevăzut de producător) b)Suport fisurat sau fixat X
nesigur
c)Roată de rezervă fixată X
nesigur pe suport
Prindere necorespunzătoare a X
dispozitivului de cuplare, cu
risc foarte mare de
desprindere
d)Orice dispozitiv de X
siguranță lipsă, sau care nu
funcționează corespunzător
e)Nefuncționarea oricărui X
indicator de cuplare
f)Obstrucționarea plăcii de X
înmatriculare sau a oricărei
lămpi (atunci când
dispozitivul de cuplare nu este
utilizat)
Placa cu numărul de X
înmatriculare nu este vizibilă
integral (atunci când
dispozitivul de cuplare nu este
utilizat)
g)Modificare nesigură2) (piese X
secundare)
33
c)Uzură excesivă a X
articulațiilor cardanice sau a
lanțurilor/curelelor de
transmisie
34
electronice (dacă este b)Modificarea motorului sau a X
posibil) anexelor acestuia, afectând
siguranța și/sau mediul
6.2. Cabină conducător auto și caroserie
6.2.1. Stare (inclusiv ataș) Inspecție vizuală a)Panou fixat necorespunzător X
(+E) Verificare și evaluare sau deteriorat ori element care
conform procedurii poate provoca răniri
prevăzută la lit. G din
anexa nr. 2 la RNTR 1 Se poate desprinde X
b)Montant nesigur (deformat, X
corodat excesiv sau fisurat
care poate genera deschiderea
accidentală a capotelor sau a
obloanelor)
Stabilitate afectată X
c)Pătrunderea de emisii de X
gaze ale motorului sau de
gaze de evacuare
Periclitarea sănătății X
persoanelor aflate la bord
d) Reparație X
necorespunzătoare/modificare
nesigură2)
Stabilitate afectată X
35
6.2.3. Uși și dispozitive de Inspecție vizuală și a)Ușă care nu se deschide sau X
închidere uși funcțională nu se închide corespunzător
Se vor face verificări și b)Ușă care se poate deschide X
evaluări conform accidental sau care nu rămâne
procedurii prevăzută la lit. închisă (uși glisante)
G din anexa nr. 2 la RNTR
1 Ușă care se poate deschide X
accidental sau care nu rămâne
închisă (uși pivotante)
c)Ușă, balama, dispozitiv de X
asigurare sau montant
deteriorat
Operarea în siguranță a X
vehiculului afectată
6.2.8. Treptele și scara Inspecție vizuală a)Treaptă sau scară nesigură X
cabinei
Stabilitate insuficientă X
36
b)Treaptă sau scară care poate X
provoca rănirea utilizatorilor
6.2.9. Alte echipamente și Inspecție vizuală a)Fixare defectuoasă a unui X
accesorii interioare și accesoriu sau echipament
exterioare b)Accesorii sau echipamente X
neconforme cu cerințele1)
Acoperire insuficientă a X
profilului anvelopei
6.2.11. Stativ, picior de sprijin Inspecție vizuală a)Lipsă, prost fixat sau foarte X
(pentru mopede, corodat
motociclete) b)Neconform cu cerințele1) X
c)Risc de desfacere atunci X
când vehiculul se află în
mișcare
6.2.12. Mânere și suporturi Inspecție vizuală a)Lipsă, fixate X
pentru picioare (pentru necorespunzător sau foarte
mopede, motociclete, corodate
mototricicluri, b)Neconforme cu cerințele1) X
cvadricicluri)
7. ALTE ECHIPAMENTE
7.1. Centuri de siguranță, catarame și sisteme de reținere
7.1.1. Siguranța montării Inspecție vizuală a)Ancorare deteriorată excesiv X
centurilor de siguranță
și a cataramelor Ancorare cu risc de X
aferente desprindere
b)Ancorare slăbită X
7.1.2. Stare centuri de Inspecție vizuală și a)Centură de siguranță X
siguranță, catarame funcțională obligatorie lipsă sau care nu a
fost montată
b)Centură de siguranță X
deteriorată
37
e)Retractorul centurii de X
siguranță deteriorat sau cu
funcționare incorectă
7.1.3. Limitatorul de sarcină Inspecție vizuală și/sau a)Limitator de sarcină lipsă în X
al centurii de siguranță prin utilizarea interfeței mod evident sau care nu este
(dacă a fost prevăzut de electronice (dacă e posibil) adecvat pentru vehiculul în
producător) cauză
b)Sistemul indică o defecțiune X
prin interfața electronică a
vehiculului
7.1.4. Dispozitiv de Inspecție vizuală și/sau prin a)Dispozitiv de pretensionare X
pretensionare al utilizarea interfeței lipsă în mod evident sau care
centurii de siguranță electronice (dacă e posibil) nu este adecvat pentru
(dacă a fost prevăzut de vehiculul în cauză
producător) b)Sistemul indică o defecțiune X
prin interfața electronică a
vehiculului
7.1.5. Airbaguri Inspecție vizuală și/sau prin a)Airbag lipsă în mod evident X
utilizarea interfeței sau care nu este adecvat
electronice (dacă e posibil) pentru vehiculul în cauză
b)Sistemul indică o defecțiune X
prin interfața electronică a
vehiculului
c)Airbag evident nefuncțional X
7.1.6. Sistem de reținere Inspecția vizuală a a)Martorul indicator de X
suplimentar (SRS) martorului indicator de defecțiuni (MIL) al SRS
defecțiuni (MIL) și/sau prin indică funcționarea
utilizarea interfeței defectuoasă a sistemului
electronice (dacă este b)Sistemul indică o defecțiune X
posibil) prin interfața electronică a
vehiculului
7.2. Stingător de incendiu Inspecție vizuală a)Lipsă X
b)Neconform cu cerințele1) X
7.3. Dispozitiv de închidere Inspecție vizuală și a)Dispozitivul antifurt nu X
și dispozitiv antifurt funcțională funcționează corespunzător
b)Dispozitiv defect X
Nu funcționează deloc X
b)Dispozitiv de acționare fixat X
necorespunzător
c)Neconform cu cerințele1) X
38
c)Insuficient iluminat X
Lipsa iluminării X
7.9. Tahograf (dacă este Inspecție vizuală a)Nu este montat conform X
montat/obligatoriu cerințelor1)
conform legislației) b)Nu funcționează X
c)Sigiliu lipsă sau deteriorat X
d)Placă de montare lipsă, X
ilizibilă sau cu termen de
valabilitate expirat
e)Falsificare sau manipulare X
evidentă
f)Dimensiunea anvelopelor X
diferită de cea înscrisă pe
placa de montare
7.11. Odometru (dacă a fost Inspecție vizuală și/sau prin a)Manipulare evidentă X
prevăzut de producător) utilizarea interfeței (fraudă) pentru a reduce
electronice (dacă e posibil) kilometrajul sau pentru a
falsifica kilometrajul unui
vehicul
b)Nefuncționare evidentă X
7.12. Sistem de control Inspecție vizuală și/sau prin a)Senzorul de turație de la X
electronic al stabilității utilizarea interfeței roată lipsă sau deteriorat
(ESC) (dacă a fost electronice (dacă este b)Instalație electrică X
prevăzut de producător) posibil) deteriorată
c)Alte componente lipsă sau X
deteriorate
d)Deteriorare sau funcționare X
necorespunzătoare a
comutatorului
e)Martorul indicator de X
defecțiuni (MIL) al ESC
indică funcționarea
necorespunzătoare a
sistemului
f)Sistemul indică o defecțiune X
prin interfața electronică a
vehiculului
8. EMISII POLUANTE
8.1. Zgomot
8.1.1. Sistem de reducere a Evaluare subiectivă a)Nivel de zgomot excesiv X
zgomotului b)Orice parte a sistemului de X
reducere a zgomotului slăbită,
lipsă, deteriorată, montată
incorect sau modificată în
mod evident astfel încât ar
putea afecta în mod
semnificativ nivelul de
zgomot
39
catalizator tricomponent și b)Fie, în cazul în care aceste X
sondă lambda, la turația de informații nu sunt disponibile,
mers în gol încet. emisiile de COcor și HC
Control cu analizor de gaze depășesc:
pentru CO și HC la 1)pentru vehiculele care nu
autovehiculele cu mas cu sunt controlate prin
catalizator tricomponent și intermediul unui sistem
sondă lambda, la turația de avansat de control al
mers în gol încet și la emisiilor:
turația de mers în gol - 4,5% sau
accelerat (min. 2000 - 3,5%; pentru COcor,
rot/min, max. 3000 în funcție de data primei
rot/min) înmatriculări (data fabricației,
Verificarea HC se dacă data primei înmatriculări
efectuează numai pentru nu este disponibilă), conform
funcționarea cu benzină anexei nr. 13 la RNTR 1
Nu se efectuează această - 1000 ppm pentru HC
probă pentru autovehiculele 2) pentru vehiculele controlate
echipate cu motoare în doi prin intermediul unui sistem
timpi avansat de control al
Nu se efectuează această emisiilor:
probă pentru mopede, - 0,5% la turația de mers în
motociclete, mototricicluri, gol încet și
cvadricicluri și tractoare - 0,3% la turația de mers în
Această probă se gol accelerat;
efectuează pentru sau
autovehiculele hibride - 0,3% la turația de mers în
numai dacă testul poate fi gol încet
efectuat și
La motoarele cu alimentare - 0,2% la turația de mers in
duală benzină/carburanți gol accelerat;
alternativi, controlul va fi pt. COcor, în funcție de nivelul
efectuat pentru ambele de poluare menționat în CIV,
moduri de funcționare conform anexei nr. 13 la
(dacă este posibil) RNTR 1
Pentru autovehiculele - 100 ppm pentru HC la
echipate cu un sistem de turația de mers în gol
diagnosticare la bord accelerat.
(OBD), funcționarea c)Coeficientul lambda nu se X
corectă a sistemului de încadrează în domeniul
control al emisiilor poate fi 10,03 sau nu este conform cu
verificată prin citirea valoarea specificată de
corespunzătoare a OBD și a producător la turația de mers
verificării funcționării în gol accelerat
corecte a OBD în locul d) Citirea OBD indică o X
măsurării unor emisii în funcționare necorespunzătoare
conformitate cu cerințele
specifice
A se vedea anexa nr. 13 la
RNTR 1
8.2.2. Emisii de gaze de evacuare produse de motoare cu aprindere prin comprimare (mac)
8.2.2.1. Echipament de control Inspecție vizuală a)Echipament de control al X
al emisiilor de gaze de emisiilor montat de
evacuare producător lipsă sau defect în
mod evident
b) Neetanșeități ce ar putea X
afecta măsurarea emisiilor
8.2.2.2. Verificare opacitate Control cu opacimetrul în a)Opacitatea depășește nivelul X
(+E) accelerare liberă înregistrat pe plăcuța
producătorului de pe vehicul
40
Se accelerează motorul de b)Dacă această informație nu X
la turația de mers în gol este disponibilă, indicele de
încet la turația de regulator opacitate K depășește:
Vehiculele înmatriculate 1)pentru autovehiculele
(fabricate, dacă data primei echipate cu mac
înmatriculări nu este supraalimentat: 3 m-1
disponibilă) înainte de 1 2)pentru autovehicule
ianuarie 1980 sunt echipate cu mac cu aspirație
exceptate de la această naturală: 2,5 m-1
verificare 3)pentru autovehiculele
Nu se efectuează această prevăzute în anexa nr. 13 la
probă pentru mopede, RNTR 1: 1,5 m-1 sau 0,7 m-1
motociclete, mototricicluri,
cvadricicluri și tractoare
Această probă se
efectuează pentru
autovehiculele hibride
numai dacă testul poate fi
efectuat
Pentru autovehiculele
echipate cu un sistem de
diagnosticare la bord
(OBD), funcționarea
corectă a sistemului de
control al emisiilor poate fi
verificată prin citirea
corespunzătoare a OBD și
a verificării funcționării
corecte a OBD în locul
măsurării unor emisii în
conformitate cu cerințele
specifice
A se vedea anexa nr. 13 la
RNTR 1
8.4. Alte aspecte referitoare la mediu
8.4.1. Scurgeri de lichide Inspecție vizuală Orice scurgere în exces de X
lichid, cu excepția apei, care
poate afecta mediul ambiant
sau care reprezintă un factor
de risc pentru ceilalți
participanți la trafic
NOTE:
(+E) – verificare ce poate necesita utilizarea unui echipament specializat.
Reparație sau modificare necorespunzătoare înseamnă o reparație sau modificare cu efecte negative asupra siguranței
rutiere sau asupra mediului (inclusiv modificări neautorizate sau cu folosirea unor componente neomolgate sau necertificate).
41
DMi (deficiențe minore) – deficiențele care nu au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului sau impact asupra
mediului, precum și alte neconformități minore.
DMa (deficiențe majore) – deficiențele susceptibile să compromită siguranța vehiculului, să aibă impact asupra mediului
sau să-i pună în pericol pe ceilalți participanți la trafic, precum și alte neconformități mai importante.
DP (deficiențe periculoase) – deficiențele care constituie un risc direct și imediat la adresa siguranței rutiere sau care
au impact asupra mediului.
Un vehicul care prezintă deficiențe încadrabile la mai mult de o categorie de deficiențe este clasificat în categoria care
corespunde deficienței mai grave. Un vehicul care prezintă mai multe deficiențe la același element inspectat poate fi clasificat în
categoria imediat superioară de gravitate dacă se poate demonstra că efectul combinat al acestor deficiențe ar genera un risc mai
mare la adresa siguranței rutiere.
Prescurtări utilizate în tabel:
CI – certificat de înmatriculare;
CO – oxid de carbon;
CIV – cartea de identitate a vehiculului;
HC – hidrocarburi total;
GPL – gaz petrolier lichefiat (instalație de alimentare cu GPL);
GNC – gaz natural comprimat (instalație de alimentare cu GNC);
GNL – gaz natural lichefiat.
1)
„Cerințe” se referă la condițiile stabilite prin omologarea de tip și aplicabile la data omologării, primei înmatriculări,
primei înregistrări sau primei puneri în exploatare ori la condițiile stabilite pentru echiparea ulterioară ori la legislația națională.
Aceste motive de respingere se aplică numai în cazul în care a fost verificată conformitatea cu cerințele.
2)
„Modificare nesigură” înseamnă o modificare care are un efect negativ asupra siguranței rutiere a vehiculului sau care
are un efect negativ semnificativ asupra mediului.
42
(Anexa nr. 2 la reglementări)
(față)
a) M1(a) (până la 9 locuri (b)) b) N1(a) (până la 3,5 t) c) O1(a) (până la 750 kg)
d) O2(a) (de la 750 kg până la 3,5 t) e) L(a) f) T(a)
g) Altă categorie de vehicule
Numele: .....................................................................................................................................................
9. Numele conducătorului auto: ...........................................................................................................................
10. Lista de verificare
Verificat(c) Neconform(d)
(0) identificare vehicul(e)
(1) sistem de frânare(e)
(2) sistem de direcție(e)
(3) vizibilitate(e)
(4) lămpi, dispozitive reflectorizante și echipamente electrice(e)
(5) punți, jante, anvelope și suspensie(e)
(6) șasiu, cadru și elemente atașate șasiului(e)
(7) alte echipamente, inclusiv tahograf (dacă este cazul) (e)
(8) emisii poluante, inclusiv scurgeri de combustibil și/sau ulei(e)
(9) alte verificări(e)
43
(verso)
0. IDENTIFICARE 2.1.3. Stare conexiuni sistem de 4.10. Conexiuni electrice între dispozitive antiîmproșcare
VEHICUL direcție autovehiculul tractor și 6.2.11. Stativ, picior de sprijin
0.1. Plăci număr de înmatriculare 2.1.4. Funcționare elemente remorcă (pentru mopede, motociclete)
0.2. Identificare vehicul/șasiu, mecanice de legătură la 4.11. Cablaj electric 6.2.12. Mânere și suporturi pentru
caroserie/număr identificare sistemul de direcție 4.12. Lămpi și catadioptri picioare (pentru mopede,
1. SISTEM DE FRÂNARE 2.1.5. Stare, fixare, funcționare și facultativi motociclete, mototricicluri,
1.1. Stare mecanică și funcționare etanșeitate servodirecție 4.13. Baterie (baterii) de cvadricicluri)
1.1.1. Ax pedală frână de serviciu/ 2.2. Ghidon/Volan și coloană acumulatori 7. ALTE ECHIPAMENTE
ax manetă de frână ghidon/volan (furcă față) 4.14. Caseta ȘCOALĂ 7.1. Centuri de siguranță/
1.1.2. Stare și cursă pedală/manetă 2.2.1. Stare, fixare ghidon/volan 5. PUNȚI, JANTE, catarame și sisteme de
de frână 2.2.2. Stare, fixare coloană de ANVELOPE ȘI reținere
1.1.3. Pompă de vacuum sau direcție ghidon/volan/juguri, SUSPENSIE 7.1.1. Siguranța montării centurilor
compresor și rezervoare de furci cuplaj și amortizor de 5.1. Punți (axe) de siguranță și a cataramelor
aer direcție 5.1.1. Punți (axe) aferente
1.1.4. Manometru sau indicator 2.3. Joc în sistemul de direcție 5.1.2. Fuzetă 7.1.2. Stare centuri de siguranță,
pentru presiune scăzută 2.4. Aliniament roți 5.1.3. Rulmenți roți catarame
1.1.5. Supapă de comandă a frânei, 2.6. Servodirecție electronică 5.2. Roți, jante și anvelope 7.1.3. Limitatorul de sarcină al
cu acționare manuală (EPS) 5.2.1. Butuc roată centurii de siguranță (dacă a
1.1.6 Element de acționare frână 3. VIZIBILITATE 5.2.2. Jante fost prevăzut de producător)
de staționare, levier de 3.1. Câmp de vizibilitate 5.2.3. Anvelope 7.1.4. Dispozitiv de pretensionare
comandă frână de staționare, 3.2. Stare geamuri (inclusiv 5.3. Suspensie al centurii de siguranță (dacă
mecanism cu clichet frână de parbriz) 5.3.1. Arcuri a fost prevăzut de
staționare, frână de staționare 3.3. Oglinzi sau dispozitive 5.3.2. Amortizoare producător)
cu acționare electrică retrovizoare 5.3.3. Bare de torsiune, bielete 7.1.5. Airbaguri
1.1.7. Supape de frânare (supape de 3.4. Ștergătoare de parbriz antiruliu, bară stabilizatoare, 7.1.6. Sistem de reținere
comandă, supape de 3.5. Spălătoare de parbriz basculă, brațe ale suspensiei suplimentar (SRS)
descărcare, regulatoare de 3.6. Sistem de dezaburire 5.3.4. Articulații suspensie 7.2. Stingător de incendiu
presiune etc.) 4. LĂMPI, DISPOZITIVE 5.3.5 Suspensie pneumatică 7.3. Dispozitiv de închidere și
1.1.9. Rezervoare de aer comprimat REFLECTORIZANTE ȘI 6. ȘASIU, CADRU ȘI dispozitiv antifurt
1.1.10. Dispozitiv servofrână, ECHIPAMENTE ELEMENTE ATAȘATE 7.4. Triunghiuri reflectorizante
pompă centrală de frână ELECTRICE ȘASIULUI de presemnalizare
(pentru sistemul de frânare 4.1. Faruri 6.1. Caroserie autoportantă, 7.5. Trusă de prim ajutor
hidraulic) 4.1.1. Stare și funcționare șasiu, cadru și accesorii 7.6. Cale de roată (dacă sunt
1.1.11. Conducte de frână rigide 4.1.2. Orientare 6.1.1. Stare generală obligatorii)
1.1.12. Furtunuri de frână 4.1.3. Comutare lumini 6.1.2. Tubulatură de evacuare, 7.7. Dispozitiv de avertizare
1.1.13. Garnituri de frânare (plăcuțe, 4.1.4. Respectare cerințe amortizoare de zgomot acustică
saboți) 4.1.5. Dispozitiv de reglare pe 6.1.3. Rezervor și conducte sau 7.8. Vitezometru
1.1.14. Tamburi și discuri de frână verticală a farurilor (dacă a racorduri de combustibil 7.9. Tahograf (dacă este montat/
1.1.15. Cabluri de frână, leviere, fost prevăzut de producător) (inclusiv rezervor și obligatoriu conform
conexiuni, tije de acționare 4.1.6. Dispozitiv de spălare a conducte de combustibil legislației)
1.1.16. Elemente de acționare sistem farurilor (dacă a fost pentru dispozitivul de 7.11. Odometru (dacă a fost
frânare (inclusiv etriere, prevăzut de producător) încălzire) prevăzut de producător)
cilindri de frână cu arc, 4.2. Lămpi de poziție față, spate 6.1.4. Bare de protecție și 7.12. Sistem de control electronic
cilindri de frână hidraulici) și lămpi/lumini pentru dispozitive de protecție al stabilității (ESC) (dacă a
1.1.17. Regulator automat al frânării circulația pe timp de zi antiîmpănare spate (dacă au fost prevăzut de producător)
în funcție de încărcare (dacă 4.2.1. Stare și funcționare fost prevăzute de producător) 8. EMISII POLUANTE
a fost prevăzut de 4.2.2. Comutare 6.1.5. Suport pentru roata de 8.1. Zgomot
producător) 4.2.3. Respectare cerințe rezervă (dacă a fost prevăzut 8.1.1. Sistem de reducere a
1.1.18. Dispozitive și indicatoare de 4.3. Lămpi de frânare de producător) zgomotului
reglare a jocurilor 4.3.1. Stare și funcționare 6.1.6. Dispozitiv de cuplare și 8.2. Emisii de gaze de evacuare
1.1.21. Ansamblu sistem de frânare 4.3.2. Comutare dispozitiv de remorcare 8.2.1. Emisii de gaze de evacuare
1.1.23. Frânare inerțială 4.3.3. Respectare cerințe 6.1.7. Transmisie produse de motoare cu
1.2. Performanță și eficacitate 4.4. Lămpi indicatoare de direcție 6.1.7.1. Funcționare transmisie aprindere prin scânteie (mas)
frână de serviciu și de avarie 6.1.8. Suporți motor 8.2.1.1. Echipament de control al
1.2.1. Performanță 4.4.1. Stare și funcționare 6.1.8.1. Stare ventilator emisiilor de gaze de
1.2.2. Eficacitate 4.4.2. Comutare 6.1.8.2. Stare, fixare componente evacuare
1.3. Performanță și eficacitate 4.4.3. Respectare cerințe pentru alimentarea duală a 8.2.1.2. Emisii de gaze
frână de securitate (dacă este 4.4.4. Frecvență semnal luminos motorului 8.2.2. Emisii de gaze de evacuare
acționată printr-un sistem 4.5. Faruri și lămpi de ceață 6.1.9. Performanțe motor produse de motoare cu
separat) 4.5.1. Stare și funcționare 6.2. Cabină conducător auto și aprindere prin comprimare
1.3.1. Performanță 4.5.3. Comutare caroserie (mac)
1.3.2. Eficacitate 4.5.4. Respectare cerințe 6.2.1. Stare (inclusiv ataș) 8.2.2.1. Echipament de control al
1.4. Performanță și eficacitate 4.6. Lămpi de mers înapoi 6.2.2. Montare emisiilor de gaze de
frână de staționare (când nu 4.6.1. Stare și funcționare 6.2.3. Uși și dispozitive de evacuare
este frână de securitate) 4.6.2. Respectare cerințe închidere uși 8.2.2.2. Verificare opacitate
1.4.1. Performanță 4.6.3. Comutare 6.2.4. Podea 8.4. Alte aspecte referitoare la
1.4.2. Eficacitate 4.7. Dispozitiv de iluminare a 6.2.5. Șa/Scaun conducător auto mediu
1.6. Sistem antiblocare (ABS) plăcii de înmatriculare spate 6.2.6. Alte scaune (inclusiv scaunul 8.4.1. Scurgeri de lichide
1.7. Sistem electronic de frânare 4.7.1. Stare și funcționare din ataș) 8.4.2. Fum vizibil
(EBS) 4.7.2. Respectare cerințe 6.2.7. Comenzile conducătorului 9. ALTE VERIFICĂRI
1.8. Lichid de frână 4.8. Catadioptri auto 9.1. Vehiculul în ansamblu
2. SISTEM DE DIRECȚIE 4.8.1. Stare 6.2.8. Treptele și scara cabinei
2.1. Stare mecanică 4.8.2. Respectare cerințe 6.2.9. Alte echipamente și accesorii
2.1.1. Starea mecanismului de 4.9. Martori luminoși obligatorii interioare și exterioare
direcție/a casetei de direcție pentru sistemul de iluminare 6.2.10. Apărători de noroi (dacă au
2.1.2. Fixare mecanism de direcție 4.9.1. Stare și funcționare fost prevăzute de
/casetă de direcție 4.9.2 Respectare cerințe producător), aripi,
Detaliere deficiențe constatate
44