ROMANUL REALIST OBIECTIV ION DE LIVIU REBREANU

În continuarea notițelor din clasă

Titlurile capitolelor sunt sobre și reprezentative (Nunta, Zvârcolirea, Sărutarea). Primul și ultimul capitol
se numesc chiar Începutul și Sfârșitul, ilustrând conceptul de operă circulară. Dacă la început drumul intră
vesel în Pripas, secvența finală surprinde un drum obosit, îmbătrânit care iese din sat ca să se piardă în
lumea cea mare.

Planurile narative se dezvoltă prin tehnica contrapunctului (alternativ, un plan narativ se dezvoltă din cel
precedent, de ex. Planul vieții familiei Herdelea și planul existenței țăranilor din sat)

Conflicte puternice între Ion-Vasile Baciu, Ion- George Bulbuc, Ion-Preotul Belciug, familia Herdelea-
preot și, în termeni generali, între reprezentanții comunității românești și autoritățile maghiare.

Conflictele evoluează gradat: între atmosfera de la începutul romanului și cea de la horă sau din
cuprinsul operei există un contrast. Incipitul este o coborâre veselă, lentă a drumului spre sat care
simbolizează o posibilă coborâre în Infern prin semne subtile (printre dealuri strâmtorate, ”satul parcă e
mort”, trece un râu, Cișmeaua Mortului, Râpele Dracului, crucea cu un Hristos ruginit, înnegrit de
vremuri). Finalul reface echilibrul și dă impresia că lucrurile reintră în ordinea firească, lăsând în urmă
dramele satului.

Conflictul este o ilustrare a luptei între angelic (iubirea) și demonic (posedarea pământului), în urma
căreia personajul este distrus.

Observația este realistă: ușa casei Glanetașului e închisă cu zăvorul, o pisică, un câine, o babă pe o
prispă ”parcă ar fi de lemn” (lipsesc parcă oamenii vii, autorul amână intenționat intrarea lor în scenă)

Spațiul este reprezentat precis, prin indici spațiali: Pripas, Armadia. Se face radiografia satului legat de
autoritățile austro-ungare cu mulțimea lui de funcționari.

Galerie amplă de personaje care ilustrează tipuri umane, clase sociale: țăranii și intelectualii (Titu
Herdelea-poetul pierde-vară, aprigul popa Belciug, voluptoasa Roza Lang cu care Titu are o poveste de
amor, Ion- parvenitul, țăranul fără pământ, Vasile Baciu- țăranul bogat, Ana- victima, Florica- fata săracă
dar frumoasă...)

Zaharia Herdelea- ezitant, temător de autoritățile maghiare și duplicitar ( își urmărește interesul: are 2 fete
de măritat și trebuie să le asigure zestrea)

Belciug- rivalul dascălului, mereu în conflict cu învățătorul, totuși de aceeași parte- ambii au scopul de a
menține flacăra românității.

Ion este un roman realist al voințelor frânte: fetele lui Herdelea așteaptă prinți care nu mai vin, Herdelea
nu reușește să fie inspector, deși face greșeala de a vota deputatul ungur, Ion sfârșește îngropat în
pământul pe care l-a dorit cu patimă.
Personajul principal – Ion, fiul lui Alexandru Glanetașu care pierduse pământurile soției, băiat
respectat de învățător pentru istețimea și hărnicia lui, dar considerat în sat un tânăr fără viitor din cauza
sărăciei.

Este strivit între două forțe contrare: glasul iubirii și glasul pământului.

Dragostea pentru pământ este aproape erotică. Sărutarea pământului anticipează îmbrățișarea finală a
morții. Întâlnirea cu pământul e surprinsă în două scene( la început când exclamă ”Cât pământ, Doamne!”
și după căsătorie) Prima scenă ilustrează o înălțare deasupra pasiunilor obișnuite ale lumii, iar cea de –a
doua, căderea.

I întâlnire:

CAP. Zvârcolirea: Ion se simte un deposedat, asemenea lui Adam izgonit din Paradis. Exclamă: Locul
nostru, săracul...!

Se simte ca o slugă care privește la un stăpân neîndurător. Aici apare ipostaza romantică a unui
personaj considerat de unii critici o brută instinctuală. Revelația pe care o trăiește Ion în fața pământului
nu este însă urmată de o iluminare, ci de o cădere în gesturi mărunte, pline de viclenie. Aparițiile
succesive ale Anei și ale Floricăi, imediat după revelație îl tulbură pt că e pus în situația de a alege. Îi
comunică Floricăi resemnarea sa: - Nu vezi tu cum e lumea azi, Florico? Vai de sufletul meu... Crede-mă!
În inima meatot tu ai rămas crăiasă...

A II a întâlnire: CAP. Sărutarea

- Ion vine în haine de sărbătoare, iar locul i se pare ca o fată frumoasă care și-ar fi lepădat cămașa
arătându-și corpul gol, ispititor. Scena are un erotism păgân: să le vadă și să le mângâie ca pe niște
ibovnice (iubite) credincioase.

- Se simte cuprins de lutul negru ca de brațele unei iubite pătimașe

- Nu mai privește în sus. Acum el e zeul ca un uriaș din basme care a biruit
- Apropierea morții este anunțată: lutul negru, lipicios (simbol al doliului) îi cuprinde
picioarele îngreuindu-le (plumbul morții)
- Simte un fior rece, amețitor
Scene ale dezumanizării personajului:
 Confuzia valorilor: nu mai face diferența între bine și rău
 La fel ca Ghiță din Moara cu noroc, își creează justificări false pentru faptele sale ( soarta,
destinul, semenii sunt vinovați, el e doar o victimă)
 Are rațiunea prădătorului: instinctul care îi spune când și cum să atace sau să se prefacă învins
(cum își concepe planul seducerii Anei)
 Voința devine obsesie
 Îi lipsește empatia (privirea machiavelică, vicleană, cinismul atunci când Ana îi mărturisește că se
va sinucide și după moartea femeii)

Ion este un personaj- forță care ilustrează o lege instinctivă a selecției naturale într-o lume amorală (
unde nu există noțiuni precum Binele, Răul)
Mijloace de caracterizare:
-personajul este reprezentat în viziune pluriperspectivistă (reflectat prin ochii altor personaje)
exemplu: învățătorul Herdelea la început îl admiră pe Ion pentru istețimea și hărnicia lui, apoi îl
disprețuiește, preotul Belciug îl consideră un ins decăzut, un păcătos, pentru Ana el este la început
singurul om care îi oferă iubire, apoi devine soțul violent, călăul, pentru Vasile Baciu Ion e o
fleandură, un sărăntoc.)
Personajul e complex, caracterizat direct ( autocaracterizare, de către alte personaje) sau indirect prin
faptele sale. De asemenea, autorul obiectiv și omniscient utilizează și stilul indirect liber,
împrumutând vocea personajului pentru a-i reda gândurile.
Ion este un personaj rotund (complex, în profilul său apar trăsături contradictorii precum
sensibilitatea și violența, sinceritatea și viclenia), care evoluează, se transformă.

Scena finală e brutală, de esență naturalistă: personajul moare lovit de trei ori cu sapa de rivalul său,
George, rămâne într-o baltă de sânge sub un copac. Nimic romantic, tragic în acest sfârșit. Ion nu mai
are nimic din măreția personajului din alte scene(Mor ca un câine!) La fel ca în cazul Anei, moartea
lui e prezentată detașat, rece, la nivel biologic. Conflictul interior care ocupă mare parte a romanului
se încheie brusc, iar cititorului i se revelează opoziția între viața ca o luptă și moartea ca sentință
executată brusc.

George Călinescu afirma că Toți flăcăii din sat sunt varietăți de Ion. Cu alte cuvinte, personajul e
reprezentativ și în același timp original, autentic. Tot Călinescu spune că personajul e mai mult
condus de instinct animalic, decât de inteligență în tot ce face. ”Ion nu e inteligent și prin urmare nici
ambițios. Ar fi putut să se smulgă din locul nașterii sale, să facă o carieră orășenească. El vrea însă
pământ. Dorința lui nu e un ideal, ci o lăcomie obscură, poate mai puternică decât a altora, dar la fel
cu a tuturor. (...) Ion nu e decât o brută, căreia șiretenia îi ține loc de deșteptăciune.”

Un alt critic literar, Eugen Lovinescu, dimpotrivă, considera că Ion deține ”inteligența simplă” și
”voința imensă”, dar e și fiara care face să dispară ”omul nobil și milos”.

PLANUL ESEULUI CARACTERIZAREA PERSONAJULUI PRINCIPAL

1. Încadrarea în epocă a romanului și tematica.

2. Încadrarea în curentul literar. De ce este un personaj realist
3. Apariția și geneza romanului pe scurt
4. Construcția personajului: statutul (personaj principal), tipul uman reprezentat, conflictul exterior și
interior, explicații ale reacțiilor sale, modificări ale personajului, trăsături ilustrate cu scene din
roman.
5. Modalități de caracterizare: directă, indirectă, pluriperspectivismul (cine își exprimă părerea despre
el), autocaracterizarea prin reproducerea gândurilor sale (Ce folos de pământuri, dacă cine ți-e drag
pe lume nu-i al tău!)
6. Relații cu alte personaje
7. Concluzii despre arta narativă a lui Rebreanu în crearea unor personaje autentice.
PLANUL ESEULUI PARTICULARITĂȚILE ROMANULUI REALIST OBIECTIV

1. Încadrarea în epocă a romanului și tematica

2. Încadrarea în curentul literar.
3. Stilul lui Rebreanu
4. Apariția și geneza romanului pe scurt
5. Încadrarea în tipologie: roman tradițional cu elemente de modernitate, obiectiv, realist, social.
Definiția romanului
6. Elemente de structură și compoziție (structura circulară, tehnica simetriei, relația incipit-final,
compoziția în două părți, 13 capitole, titluri sugestive)
7. Construcția subiectului: planuri narative alternative, tehnica contrapunctului. Incipitul/finalul,
decrierile realiste, fresca socială, reprezentarea conflictelor din roman, personajele tipologice.
Conflictul principal prezentat pe momentele subiectului. Conflictul secundar- viața intelectualității
rurale
8. Constructia personajului principal
9. Concluzii- despre importanța apariției romanului Ion în șiteratura română.