Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Delicventa La Varsa Adolescentei
Delicventa La Varsa Adolescentei
REFERAT
la disciplina : PSIHOLOGIA DEZVOLTARII II
Titlul referatului: Delincvența in adolescență
Anul de studiu : II
e-mail: stanciulucian88@yahoo.com
Este foarte bine stiut faptul ca relatia parinte – copil poate fi considerata cea mai
importanta dintre relatiile care se pot forma, in genera, intre oameni . Pe langa faptul ca este o
legatura definitiva si indestructibila, ea trebuie sa fie si cea mai stransa si puternica legatura
posibila intre oameni . Nimic pe lumea aceasta nu se compara cu o relatie reusita si plina de
intelegere, respect si iubire, asa cum este relatia dintre parinti si copiii lor .
Dar pentru ca aceasta relatie sa fie reusita , este nevoie de mult efort si rabdare depuse de
copii, dar si de parintii lor . Este foarte important ca fiecare dintre ei sa constientizeze si, de
asemenea, sa inteleaga pozitia in care se afla si, care sunt conditiile ce trebuie indeplinite, si
limitele, ce nu trebuie depasite .
Ca adolescent este foarte important sa te mentii pe o linie dreapta, adica sa ai grija sa
mentii controlul comportamentului sub imperiul atator tentatii sau sa stii sa spui NU influentelor
negative ale anturajului, sa nu faci greseli ce depasesc anumite limite si ce ti-ar putea provoca
mari probleme . Aici intervine parintele, care trebuie sa fie suportul constant al adolescentului si
care va veghea mentinerea, modelarea comportamentului copilului sau . Nu este vorba de un
control continuu, sufocant si stresant, ci mai degraba de o supunere din umbra, de o anumita
grija, multa rabdare si munca de convingere asupra a ceea ce ar fi bine sa faca sau cum sa se
comporte un copil . Adolescentul are nevoie de incredere in el insusi, de increderea parintilor in
resursele sale si mai ales, de afectiunea si dragostea lor.
Este vorba dspre o educatie puternica si bine inradacinata, ce trebuie oferita unui copil
incepand de la mica copilarie, pubertate si continuata in adolescenta, varsta framantarilor, a
entuziasmului, a cristalizarii relatiilor de prietenie si iubire.
Parintele are foarte multe griji, responsabilitati, diverse probleme, si de aceea, este bine ca intr-o
familie fiecare membru sa faca efortul de a pastra un anumit echilibru, liniste, si, sa arate
intelegere si respect fata de ceilelti membrii ai familiei sale, mai ales fata de parinti . Parintii sunt
cei care ii conduc pe copii pe drumul vietii, ii indruma intotdeauna spre a face cele mai bune
alegeri in viata pentru ei, nu doar le creioneaza traseul, le si sunt alaturi, la bine si la greu .
Nu este deloc usor sa fi parintele unui adolescent deoarece adolescenta este, prin
definitie, perioada de viata in care invatam sa devenim autonomi. Adolescentul incepe sa se
detaseze treptat de mediul familial spre grupul de prieteni, insa in acelasi timp, el cauta acel
mediu familial, acele repere, care-i vor permite sa devina adult, modelandu-si conduita in functie
de modelele parentale ; est copil si adult in acelasi tinp si traieste aceasta contreadictie, nu e
deloc usor
Adolescentul invata zilnic in anumite feluri de la diferite persoane. El invata adesea, fiind
atent la ceea ce fac parintii si, mai putin din ceea ce spun acestia si tocmai de aceea, este
important ca si parintii adolescentului sa faca ceea ce ei predica.
Relationarea parinte – adolescent are loc doar prin stabilirea comunicarii dintre acestia si prin
interactiunile specifice dintre familii.
Comunicarea dintre parinti si adolescent este o conditie foarte importanta a relationarii si
a formarii personalitatii. Obuna comunicare nu inseamna ca adolescentul sa-l asculte pe parinte
fara a scoate un cuvant, sau sa se conformeze de fiecare data doar tinand cont de ierarhia
rolurilor, ci a experimenta exprimarea libera pentru a se face inteles, a se descarca atunci cand
este treist, a invata din greseli, a impartasii emotiiA fi lasat sa comunici jignitor, agresiv la adresa
parintilor sau semenilor, iarasi nu este bine, aceasta nu este o buna comunicare, nici autonomie
sau libertate, ci o conduita verbala negativa, ce mai devreme sau mai tarziu, va fi sanctionata de
societate; in asemenea situatii, rolul educativ al familiei va trebui sa-si spuna cuvantul, intr-o
mare masura, ea este cea care ghideaza adolescentul .
Parintele care stie sa-i lase copilului o marja de libertate, dar care ii calca si anumite
norme si valori si-i fixeaza anumite repere in ceea ce priveste comporatmentul, isi va atrage
respectul copilului sau adolescent.
Adolescentul cauta intr-un fel anume, aprobarea parintelui sau pentru conduita sa, el nu
are asteptari de la parintii sai de genul ca ar putea sa faca chiar tot ce-i trece prin cap si acestia
sa-l aprobe.Cu alte cuvinte adolescentul a inceput deja sa „creasca” si sa cunoasca anumite limite
peste care nu doreste sa treaca, constiinta s-a cristalizat, personalitatea in linii mari este formata,
desi ea continua a se imbogatii pe tot parcursul vietii.
Adolescentul asteapta de la parintii sai sa fie mai putin posesivi si sa-l trateze cu respect,
ca pe un tanar responsabil.
- Factori psiho-sociogeni
1. Disociatia familiala. Familia devine 'solul primar al dezvoltarii naturii umane' iar copilul,
imaginea parintilor si un criteriu de referinta despre atitudinea lor. Disociatia si neantelegerea
familiala este frecvent intalnita in familiile adolescentilor cu tulburari de conduita si
comportament. Cei doi parinti, desi despartiti, revendica in mod egal copilul, fiecare din ei
cautand sa-l atraga de partea lui si sa-l instige impotriva celuilalt in scopul de a-l compromite.
Ramas in grija unuia dintre parinti, copilul devine victima unei atitudini extremiste sau va
beneficia de intreaga afectiune si ingrijire din partea acestuia (avand drept consecinta formarea
lui ca individ egoist, retrograd, nepasator si inadaptat la formele vietii sociale), sau va fi
frustrat de cea mai elementara forma de afectiune, de intelegere, de conditii corespunzatoare de
viata si activitate (ceea ce va determina introvertirea, izolarea, lipsa de incredere in sine,
revolta, rautate, cruzime). Modelul parental valorizant sau devalorizant, transmiterea de catre
parinti a unor valori de identificare ca si imaginea parintilor vor ajuta la structurarea
personalitatii.
Comportamentul copilului se realizeaza totdeauna prin identificare si interiorizare cu
sine si cu ceilalti. Astfel, eul uman se formeaza intr-o constelatie triunghiulara de factori:
dragoste, autoritate si securitate familiala. Orice carenta afectiva ca si orice carenta sau abuz de
autoritate vor determina tulburari de comportament, datorita demisiei parintilor de la sarcinile
lor, fie prin identificarea parintilor cu parintii patogeni. Tanarul devine astfel 'un simptom al
parintilor sai'. Agresivitatea, izolarea, fuga si vagabondajul, furtul etc. pot fi determinate de
aceeasi cauza: atitudinea reprimatoare, tiranica a parintilor sau dimpotriva cea permisiva,
libera.
Carenta afectiva, este cauza principala a unor astfel de deviante deoarece plecand de la
calitatea relatiei mama-copil se vor dezvolta in mod adecvat relatiile copilului cu altii.
Este o realitate faptul ca, copilul isi simte mama mai intai senzorial si apoi afectiv.
Orice carenta afectiva materna va duce la structurarea unei personalitati insensibile, fara vointa
sau tiranica, ori la o adevarata debilitate relationala. Orice 'intarcare afectiva' va duce la lipsa
increderii in lume, tocmai datorita incapacitatii de a simti si trai dragostea materna. Familia
devine o adevarata scoala a sentimentelor, bazata pe afectivitatea materna si autoritatea
paterna. Frustrarea de dragoste prin carenta afectiva, duce la un gol afectiv cu insatisfactii,
frustratii, sentimente de devalorizare si opozitie. Un astfel de subiect isi va structura o
personalitate egocentrica, indiferenta afectiva, tradata prin simptome caracteriale precoce, de
tipul lipsei de identitati, sugestibilitatii, egocentrismului, sentimentelor de devalorizare,
instabilitatii si dorintei de satisfactie imediata, lipsei sentimentelor de culpa ce stau la baza
sentimentului de responsabilitate. Lipsa fricii va duce la lipsa remuscarii fata de faptele proprii
iar sentimentul de devalorizare va duce la ostilitate permanenta. Atunci cand carentele si
conflictele afective din mediul familial, tulburarile relatiilor familiale, inegalitatile de atitudine,
manifestate de ambii parinti fata de copil depasesc anumite limite de intensitate si durata
transformandu-se in adevarate situatii traumatizante pentru adolescent, personalitatea in
formare a acestuia se va inscrie pe cai gresite. Astfel, daca copilaria se desfasoara in cadrul
unui climat familial saturat de privatiuni si ostilitati, de conditii care priveaza copilul de
afectiune si de satisfacerea adecvata a dorintelor si aspiratiilor lui firesti, acesta ajunge sa
traiasca asa numitul conflict de adaptare, care se exprima printr-o atitudine protestatara in fata
oricarei rezistente, opozitii sau interdictii. Manifestarile repulsive ale adolescentului dovedesc,
in majoritatea cazurilor tocmai faptul ca asupra acestuia, in trecutul sau, au actionat mijloace
coercitive brutale , stari conflictuale severe, pedepse umilitoare, etc.
Neantelegerile intre parinti pun in pericol sentimentul de securitate al copilului si in
consecinta armonia dezvoltarii personaliatii sale. Matricea familiala devine deci baza formarii
personalitatii si orice abdicare de la acest rol poate transforma copiii in 'orfani de parinti'.
2. Absenta mediului familial. In cazul adolescentilor orfani abandonati, care se afla in grija
asistentei publice, lipseste insusi mediul familial. Lipsa oricaror modele parentale si a
identitatii copilului cu parintii sai, pot duce la depersonalizare ca punct de plecare al obtuziei,
indiferentei, opozitiei sau ostilitatii. Din randul acestora se detaseaza in primul rand
adolescentul depresiv, aflat in continua cautare de afectivitate, de intelegere din partea celor
din jur.
Astfel de deviante se pot intalni si la copiii adoptati, mai ales cand infierea e motivata
de o compensare a frustrarilor si cand copilul e privat de climatul afectiv si de sentimentul de
securitate. O influenta negativa au si familiile reconstituite din divorturi, vaduvii, sau copii
rezultati din casatorii anterioare, care vin in noua familie cu alte principii si deprinderi
educative.
4. Sentimentul de devalorizare
Adolescentul delicvent nu numai ca nu se reprezinta pe sine ca o valoare umana constituita ci,
dimpotriva, traieste un sentiment de nonvaloare, de respingere de catre grupul social.
O situatie care determina producerea devalorizarii este aceea in care atat parintii cat si
educatorii intervin direct in acest sens. In general, familiile din care provin adolescentii
delicventi creeaza conditii de devalorizare in educarea copilului prin utilizarea acestuia ca
participant la actiuni antisociale: consum de alcool, minciuna, furt, prostitutie, vagabondaj,
inselaciune, etc.
5. Sentimentul de injustitie
Trairea, pe o perioada indelungata de timp, a unei situatii de incompatibilitate, de
neconsonanta sociala, fie ca este vorba de joc, de invatatura sau de relatii de familie, determina
treptat aparitia unui sentiment de injustitie.
Este greu – daca nu imposibil – mai ales la varsta adolescentei, ca adolescentul sa se
'contemple' si sa-si asume vinovatia unor comportamente care i se par normale intrucat sunt
rezultate din experienta sa trecuta. De aceea adolescentul delicvent traieste uneori cu profunda
convingere, sentimentul ca i se face o mare nedreptate. Dar el are o reprezentare modificata a
conceptelor morale.
6. Tulburari de cunoastere
Nu voi aborda problema performantelor in invatarea de tip scolar ci doar problema modului
tipic de cunoastere a universului, a lumii, in special a modului de reflectare a valorilor.
Delicventul traieste la timpul prezent, ca si cum nu ar avea nici un fel de perceptie de sine. El
traieste faptele de moment, fara legatura si continuitate cu experientele trecute si fara sa tina
seama de consecinta actiunilor sale pentru viitor. In general adolescentul delicvent nu poate
trai, nici percepe, existenta sa in interiorul oricarui context spatio-temporal.
BIBLIOGRAFIE