Vaslui (în maghiară Vászló, în rusă Васлуй) este municipiul de reședință al județului cu același

nume, Moldova, România, format din localitățile componente Bahnari, Brodoc, Moara Grecilor, Rediu,
Vaslui (reședința) și Viișoara. Se află în estul României, aproape de frontiera cu Republica Moldova. Este
atestat documentar în anul 1375. Municipiul Vaslui este membru al Convenției primarilor pentru energie
locală durabilă din anul 2010.
Se pretinde că orașul Vaslui ar fi fost înființat de bizantini, în memoria trecerii lor în Dacia Orientală și îi
dădură numele de Basilica, după numele împăratului Basile Bulgaroctonul (descrierea lui Macarie, în
călătoria sa de la Alep la Moscova). Academicianul Victor Spinei a arătat că numele orașului ar proveni de
la migratorii pecenegi sau cumani (secolele X-XII) [5] La Vaslui s-a constituit în secolul al XV-lea, prima
școală de artă post-bizantină, care a interpretat datele iconografice bizantine în pictură, broderie, miniatură.
Biserica „Sf. Ioan Botezătorul“, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, a fost realizată în stil moldovenesc, o îmbinare
între stilul gotic și cel bizantin, între elementele arhitectonice occidentale și cele de iconografie
ortodoxă. [necesită citare]
Un hrisov de la 1491, ilustrează prețuirea de care s-a bucurat Vasluiul în timpul domniei sale, numit de el
„târgul nostru”, când domnitorul dăruiește Vasluiului 17 sate. În pământ au fost sădiți atunci zece stejari și
un frasin, în trunchiurile cărora, mai târziu, meșteri pricepuți au încrustat însemnul Moldovei - capul de
bour.
Vasluiul este atestat documentar din anul 1375, dar dovezile arheologice demonstrează continuitatea
locuirii încă din paleoliticul superior (30.000-8.000 î.e.n). Faptul că vatra târgului era amplasată pe terasele
Dealului Morii constituia o adevărată barieră naturală în fața atacurilor din afară și, tocmai de aceea,
Vasluiul capătă și conotația de reședință domnească - mai ales în timpul de după moartea lui Alexandru cel
Bun. De asemenea, poziția favorabilă a orașului - situat fiind la confluența
râurilor Bârlad, Vasluieț și Racova - a constituit cadrul propice de dezvoltare urbană a acestui târg. În atare
condiții, în 1435, în timpul lui Ștefan al II-lea Vaslui devine reședință domnească și centru administrativ al
Moldovei Meridionale, fapt pentru care se construiește aici o curte domnească. Loc de popas și adăpost pe
drumul comercial dintre Halici și Dunăre, care făcea legătura dintre cetățile de pe țărmul Mării Negre și cele
de la Marea Baltică, unul dintre cele mai vechi târguri din Moldova, dar și una din așezările medievale de
seamă ale Moldovei, alături de Suceava, Roman sau Siret.
Târgul Vasluiului își afirmă importanța atât pe tărâmul comercial, cât și pe cel politic și strategic. Începând
cu secolul al XIV-lea această așezare face parte din categoria târgurilor cu o populație care a variat foarte
mult de-a lungul secolelor. Astfel, în secolul al XV-lea târgul de pe Vaslui a ajuns de prim rang, cu o
populație ce se apropia de cea a Iașului. Importanța sa crește considerabil din anul 1490, când Ștefan cel
Mare îi acordă mari privilegii, aici reconstruiește Curtea Domnească și construiește în amintirea bătăliei de
la Podul Înalt o frumoasă biserică. După moartea marelui voievod, orașul Vaslui intră într-un declin. Curtea
Domnească se ruinează, populația luptă pentru păstrarea privilegiilor. Tărgul Vasluiului rămâne o așezare
liniștită, peste care au trecut hoardele tătare și turcii, distrusă și apoi renăscută, însă nu la faima de
odinioară de care amintesc documentele. Vasile Alecsandri îl face cunoscut în literatura românească prin
poezia Peneș Curcanul.