CAPITOLUL I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Definiţii, principii

Orice societate comercială sau regie a statului indiferent în ce domeniu
îşi desfăşoară activitatea are în principiu următoarele trăsături caracteristice.
a. Reprezintă în primul rând o unitate tehnică de producţie, adică un
sistem de unelte şi mijloace de producţie aflate în proprietatea
privată sau a statului şi care sunt destinate producerii unor bunuri
materiale sau servicii.
b. Constituie o unitate organizatorică şi administrativă ce constă
dintr-un colectiv de oameni cu diferite grade şi forme de pregătire,
organizaţi şi conduşi de colective de conducere (consilii de
administraţie, comitete directoare, etc.) şi de un conducător
executiv care poartă răspunderea întregii activităţi desfăşurate
pentru realizarea criteriilor de performanţă stabilite.
c. În al treilea rând constituie o unitate economică independentă care
pe lângă producerea de bunuri şi servicii participă şi la circulaţia
mărfurilor, făcând tranzacţii cu vânzătorii şi cumpărătorii, cu
sistemul bancar şi financiar existent.
 Formele organizatorice ale societăţilor comerciale sau regiilor statului
sunt determinate în mare parte şi de particularităţile şi specificul
activităţilor pe care le desfăşoară (minerit, agricultură, silvicultură,
etc.) şi sunt dinamice, adaptându-se periodic la politicile
guvernamentale din domeniu.
 Pentru implementarea politicilor privind silvicultura, pădurea şi
gospodărirea silvică, statul îşi exercită atribuţiile la centru şi în
teritoriu prin mai multe forme de organizare şi structuri organizatorice
ale specialiştilor în instituţii ale statului, regii naţionale sau societatăţi
comerciale private :

 Autoritatea publică centrală pentru silvicultură;

 Regia naţională a pădurilor Romsilva;
 Ocoale silvice private;
 Societăţi comerciale de exploatare a lemnului;
 Societăţi comerciale de proiectare şi amenajare a pădurilor;

1
  Societăţi comerciale de prestări servicii;
 Societăţi comerciale de proiectare şi execuţie a construcţiilor din
silvicultură, etc.

Ca şi activitate practică administraţia silvică reprezintă toate formele

organizatorice care cuprind personal de specialitate şi care sunt organizate în
instituţii ale statului, ocoale silvice private, societăţi comerciale private, etc.
şi care acţionează pe baza legilor statului român aplicând necondiţionat în
activitatea pe care o desfăşoară normele tehnice de specialitate privind
gospodărirea pădurilor în vederea conservării şi dezvoltării fondului forestier
naţional.
Ca şi disciplină de studiu administraţia silvică studiază instituţiile
create de stat sub aspectul formelor şi structurilor organizatorice a
colectivelor de specialitate şi personal auxiliar ce pun în aplicare şi
implemenetează politica statului în domeniul gospodăriri silvice.

1.2. Particularităţile producţiei forestiere şi influenţa ei asupra

modului de organizare a instituţiilor silvice.

Motto: „Administratorul unei păduri, nu poate fi asemuit cu

administratorul unui imobil, a unei maşini sau a unei fabrici, deoarece se
deosebeşte de aceasta pentru că producţia se realizează prin diminuarea
fondului de producţie şi pentru că pădurea este fiinţă vie.”
Cicerone Rotaru

Instituţiile silvice organizate sub forma regiilor naţionale, inspectoratele

silvice sau societăţile comerciale prezintă o serie de particularităţi în formele
de organizare şi economice faţă de societăţile industriale, determinate de
caracterul specific al producţiei forestiere.
Particularităţile esenţiale ale producţiei forestiere se pot rezuma după
cum urmează :

A.Spre deosebire de societăţile comerciale industriale în instituţiile

silvice în afară de maşini, utilaje, unelte, etc. se foloseşte ca şi în agricultură
drept principal mijloc de producţie – pământul – pe care creşte pădurea.

 Pe rând toate celelalte mijloace de producţii (maşini , clădiri, instalaţii,

unelte, etc.) se uzează treptat în procesul de producţie şi după o
perioadă oarecare de folosire trebuie înlocuite, pământul din contră îşi

2
 menţine şi chiar îşi îmbunătăţeşte fertilitatea dacă este folosit raţional
iar exploatarea principalului produs, lemnul, se realizează ecologic.

 Dacă în agricultură se poate realiza creşterea fertilităţii solului printr-o

serie de măsuri ca : asolamente raţionale, metode agrotehnice
înaintate, irigaţii şi îngrăşăminte, în silvicultură acestea pot fi aplicate
cu succes numai într-o scurtă perioadă a procesului de producţie şi
anume în faza de producţie a materialului de plantat (pepiniere) şi în
faza lucrărilor de crearea pădurii (plantat şi semănat).

Menţinerea şi ameliorarea fertilităţii solului forestier se realizează dacă

se aplică pe perioada ciclului de producţie următoarele măsuri :

 menţinerea în permanenţă a stării împădurite a solului;

 cultivarea speciilor corespunzătoare din punct de vedere ecologic
staţiunii forestiere respective;
 executarea corespunzătoare a tăierilor de îngrijire în conformitate cu
cerinţele arboretului şi în concordanţă cu condiţiile de mediu;
 exploatarea raţională şi ecologică a arboretelor supuse acestui proces
prin păstrarea permanenţei pădurii şi prin restituirea solului materia
vegetală necesară refacerii resurselor de minerale necesare unui ciclu
de producţie forestieră.

B. O altă particularitate a organizării procesului de producţie forestieră

constă în faptul că unităţile silvice îşi produc singure unele din mijloacele de
producţie necesare şi folosesc drept materie primă produse finite deţinute din
producţia proprie : seminţe, material de împădurit, etc.

C. Spre deosebire de alte ramuri de producţie în procesul de producţie

forestieră, substanţa fizică – produsul principal lemnul, este identică cu
substanţa mijlocului de producţie : arborii care constituie pădurea cu alte
cuvinte produsul principal final lemnul se obţine din mijlocul de producţie –
arboretul.

 An de an volumul fondului forestier creşte cu materia lemnoasă vie ce

se acumulează de fiecare arbore sub forma inelului anual în urma
procesului biologic natural. Totalitatea masei lemnoase ce se
acumuleză într-un an pe toţi arborii dintr-o pădure sau din toate
pădurile ţării reprezintă de fapt producţia efectivă anuală de material
lemnos a fondului forestier al ţării.

3
  Dar, deoarece nu este posibil a se recolta anual de pe fiecare arbore
creşterea respectivă (inelul anual) acest volum se extrage concentrat
dintr-o parte a fondului forestier, folosindu-se anumite arborete, cu un
volum de masă lemnoasă egal cu creşterea medie anuală realizată pe
toţi arborii din toate pădurile ţării.
 Procesul de producţie forestieră se prezintă deci ca o totalitate
complexă de procese de muncă umană şi procese naturale strâns
legate între ele.
 Faptul că producţia fondului forestier se poate evalua şi recolta anual
în mod permanent, ne îndreptăţeşte să considerăm fondul forestier ca
mijloc de producţie, iar pentru partea de pădure care este destinată
tăierii ca expresie a totalităţii creşterilor anuale de masă lemnoasă a
pădurii, fondul forestier capătă caracterul de obiect al muncii.
 Important este de reţinut faptul că dacă prin exploatările anuale se
taie din pădure o cantitate de material lemnos mai mare decât
cantitatea ce reprezintă volumul creşterii anuale de masă lemnoasă a
pădurii aceasta duce în mod cert la o diminuare a fondului forestier
productiv.

D. O altă caracteristică importantă a procesului de producţie forestieră

care influienţează modul de organizare a instituţiilor silvice este
neconcordanţa între timpul de producţie şi timpul de muncă.

 Această particularitate determină caracterul sezonier al principalelor

procese de muncă şi o discontinuitate în consumul de forţă de muncă
şi de mijloace de producţie în cursul perioadelor lunare şi trimestriale.