Cuprins

Introducere ...................................................................................................................................... 2
Aspecte generale şi morfologie ....................................................................................................... 3
Forma de trofozoit....................................................................................................................... 3
Forma chistică ............................................................................................................................. 4
Ciclul biologic................................................................................................................................. 5

1
 Introducere
Regnul Protista cuprinde organisme eucariote caracterizate prin structură unicelulară. În cazul
acestui regn este vorba de o unitate taxonomică eterogenă, incluzând două subregnuri –
Protophyta şi Protozoa. Prima categorie include mai multe încrengături de alge unicelulare –
caracterizate prin capacitatea de a se hrăni autotrof (sunt capabile de fotosinteză datorită
pigmenţilor asimilatori de tip clorofilian). Protozoarele, apar ca un grup eterogen şi sunt lipsite
de pigmenţi asimilatori iar hrănirea se face în mod heterotrof.

Protozoarele (protos - primul, zoon - animal) sunt vieţuitoare unicelulare, solitare sau
coloniale, libere sau parazite, răspândite mai ales în mediul acvatic. In mediul terestru preferă
mediile umede, neputând supravieţui în condiţii de uscăciune decât ca forme de existenţă. Corpul
protozoarelor este alcătuit dintr-o singură celulă, care poate să fie protejată sau nu de învelişuri
externe. Deplasarea se face cu ajutorul unor organite de locomoţie, în funcţie de care
protozoarele se şi clasifică în multe din tratatele de specialitate - flageli, cili sau pseudopode.
Clasificarea clasică a protozoarelor s-a făcut în funcţie de organitele celulare care servesc la
deplasare.

Subfilum Flagelata (Mastigophora) cuprinde protozoare prevăzute cu flageli ca organite de

mişcare (gr. mastigos = flagel). Sunt organisme acvatice, dulcicole sau marine, unele dintre ele
fiind ecto sau endoparazit. Până în prezent au fost descrise peste 5 890 specii de flagelate,
împărţite în fitoflagelate şi zooflagelate. Flagelatele sunt un grup după toate probabilităţile
polifiletic, incluzând grupe de organisme cu apartenenţă fie la regnul vegetal, fie la regnul
animal. Astfel, grupul se împarte (după diferiţi autori) în 13 clase, dintre care 8 sunt fitoflagelate
şi 4 zooflagelate.

Clasa Diplomonadina prezintă forme endoparazite în intestin la vertebrate. Celula acestor

protozoare este simetrică, cu doi nuclei şi seturi perechi de flageli, în număr variabil. Una dintre

2
cele mai cunoscute specii aparţinând acestui grup este Lamblia (Giardia) intestinalis, care
parazitează la un număr mare de tipuri de mamifere (om, canide, felide, ovine, rozătoare).

Aspecte generale şi morfologie

Lamblia (Giardia) intestinalis este un parazit eucariot, unicelular, care se deplasează cu
ajutorul flagelilor. Prezintă 2 forme de existenţă: trofozoit (formă vegetativă) şi chistică (Fig. 1).

Fig. 1 – Forme de existenţă la Giardia lamblia

(https://www.wormsandgermsblog.com/2009/07/articles/diseases/parasites/more-on-giardia-in-
healthy-dogs/)

Forma de trofozoit

Trofozoitul de Giardia lamblia este piriform, cu o extremitate anterioară rotunjită şi una

posterioară ascuţită. Are dimensiuni cuprinse între 10-20 µm lungime şi aproximativ 5-15 µm
lăţime, prezintă simetrie bilaterală. Faţa dorsală este bombată, rugoasă, cu numeroase depresiuni,
iar partea ventrală plată. Citoplasma este fin granulară, fără vacuole digestive. Parazitul are doi
nuclei mari, situaţi simetric anterior, fiecare cu câte un cariozom central mare. Citoscheletul este
extrem de elaborat, format din microtubuli și proteine asociate care se adună în structuri, cum ar
fi discul adeziv (ventuza) sau corpusculul median. Citoplasma conține ribozomi, particule de
glicogen și o rețea de structuri tubulare, care fac parte din reticulul endoplasmic. Cei 8 flageli
pornesc din corpusculii bazali şi sunt dispuşi în modul următor: doi sunt orientaţi posterior, doi
3
lateral şi superior, doi lateral iar ultimii doi sunt orientaţi anterior, flagelul drept se orientează
spre stânga şi cel stâng spre dreapta (Fig. 2). Parazitul se fixează în duoden, pe suprafaţa
celulelor intestinale cu ajutorul porţiunii anterioare care are formă de ventuză. Discul adeziv
(ventuza) ocupa 3/5 din faţa ventrală a parazitului. Se hrăneşte prin osmoză, pe toată suprafaţa
corpului. Trofozoitul nu poate trăi mult timp în afara corpului, prin urmare nu poate răspândi
infecția.

Fig. 2 – Trofozoit văzut ventral

(http://www.rasfoiesc.com/educatie/biologie/REGNUL-ANIMAL-SUBREGNUL-
PROTOZ66.php)

Forma chistică

Forma chistică de Giardia lamblia are de regulă formă ovalară sau sferică, cu dimensiuni între
8-13 μm, iar culoarea este diferită - galben, brun sau albastru. Modificările de mărime, formă și
culoare sunt corelate cu perioadele de multiplicare ale paraziților. În interior se evidenţiază patru
nuclei situaţi simetric, sau la unul dintre poli şi un fascicul de flageli, ca o linie oblică, uşor
sinuasă. Corpusculii mediani și filamentele axiale sunt situate între nuclei (Fig. 3). Două straturi
de microtubuli sunt asociate cu filamentele axiale. Nu există mitocondrii, reticul endoplasmatic
sau aparat Golgi. Peretele are o grosime de 0,3-0,6 μm fiind alcătuit din fibrile dispuse într-o
reţea cu aspect de pâslă, de natură chitinoasă. Chisturile sunt forme rezistente și sunt
responsabile de transmiterea giardiozei.

4
 Fig. 3 – Componentele chistului matur
(https://www.slideshare.net/AryaAnish/classification-of-flagellates-and-giardia-lamblia)

Ciclul biologic
Transmiterea parazitului de la o gazdă la alta se face sub formă de chisturi. Acestea ajung în
organismul uman, odată cu alimentele, apa şi aerul. La nivelul stomacului, din cauza pH-ului
puternic acid (1,3-2,7), membrana chistului este distrusă; din fiecare chist matur vor apărea doi
trofozoizi. Aceştia migrează în duoden şi jejun, unde se vor ataşa de celulele epiteliului intestinal
cu ajutorul porţiunii anterioare care are formă de ventuză (Fig. 4) şi încep să se înmulţească
asexuat, prin diviziune binară longitudinală. Pe măsură ce vor ajunge în colon, unde vor întălni
condiţii neprielnice de viaţă, prin scăderea conţinutului fluid intestinal vor suferi un process
invers, de închistare şi se vor elimina prin materiile fecale.

Fig. 4 – Trofozoizi fixaţi de celulele epiteliului intestinal

5
 (https://www.researchgate.net)

de unde sunt eliminate la exterior odată cu excrementele gazdei. În mediul extern, trofozoizii
sunt distruşi repede de factorii de mediu, dar chisturile rezistă cca 14 zile, la -12o C, 20 de zile la
-6o C, iar temperaturile de peste + 20o C le inactivează repede.

trofozoiţii, care se vor ataşa de enterocite, se hrănesc cu conţinut intestinal, se deplasează cu

ajutorul flagelilor ş i se vor multiplica prin diviyiune binară, longitudinal. colonel terminal, unde
vor întălni

condiţii neprielnice de viaţă, prin scăderea conţinutului fluid intestinal, vor suferi un process
invers, de inchistare şi se vor elimina prin materiile fecale. Dacă ajung în mediul extern, datorită
nerespectării regulilor de igienă a defecaţiei, în mediu pot supravieţui săptămâni sau luni de zile;
nu sunt distruse în apa clorinată având concentraţia obisnuită (uzuală). Astfel se explică
epidemiile hidrice de giardioză în condiţiile contaminării reţelei de apă potabilă cu materii fecale
ce conţin chisturi de Giardia duodenali

Periodic se transformă în chişti, care se elimină în număr mare odată cu scaunul. Sunt infecţioşi
chiar în momentul eliminării, ceea ce explică caracterul contagios al bolii.

Modificările ultrastructurale au loc în timpul diviziunii protozoare unde se formează un fus

extranuclear, iar discul adeziv participă la procesul de cariocineză. Sub anumiți stimuli,
trofozoitele încep un proces cunoscut sub numele de enciștire, care duce la transformarea lor în
chisturi. În acest proces au loc modificări structurale semnificative, care implică apariția de fisuri
în reticulul endoplasmic și formarea de vezicule mari de enciștire, care migrează spre periferia

6
celulelor, fuzionează cu membrana plasmatică și își eliberează conținutul pentru a forma peretele
chistului.

Când este ingerat, acidul stomacal activează chistul, iar chistul se dezvoltă în trofozoitul cauzator
de boli. Este nevoie de ingestia a doar zece chisturi pentru a provoca infecția. Tropozoitele sunt
importante nu numai pentru că provoacă simptomele giardiozei, ci și pentru că produc chisturi
care ies din corp în fecale și răspândesc infecția către alții.

. Acţiunea parazitului provoacă leziuni ale mucoasei intestinale ceea ce duce la enterocolite.
Lamblia intestinalis poate de asemenea parazita în ficat sau vezica biliară provocând abcese. Se
transmite de la o gazdă la alta prin gură sub formă de chisturi.

7
carcteristici

8
bibliografie

https://newsmed.ro/giardia-lamblia-giardioza-simptome-tratament/

Gabriela Loredana Popa M.D., Ph.D , Parazitologie medicală, Editura Renaissance, Bucureşti,
2007, pag. 20-25

Adam RD (1991) The biology of Giardia spp.

https://link.springer.com/chapter/10.1007/978-3-7091-0198-8_9

https://dokumen.tips/documents/lp-2-mg-modificat.html

https://vdocuments.site/parazitologie-559ca30a5b6a1.html

http://www.rasfoiesc.com/educatie/biologie/REGNUL-ANIMAL-SUBREGNUL-
PROTOZ66.php

https://www.medicinenet.com/giardia_lamblia/article.htm#what_is_giardiasis