FORMELE FUZIUNII

Fuziunea este operatiunea prin care:

1. una sau mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea
patrimoniului lor unei alte societăţi în schimbul repartizării către acţionarii societăţii sau ai
societăţilor absorbite de acţiuni la societatea absorbantă şi, eventual, al unei plăţi în numerar de
maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate (fuziunea prin absorbţie)
2. mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea patrimoniului lor
unei societăţi pe care o constituie, în schimbul repartizării către acţionarii lor de acţiuni la societatea
nou-constituită şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a
acţiunilor astfel repartizate (fuziunea prin contopire).

ROLUL PROIECTULUI DE FUZIUNE

Administratorii societatilor care urmeaza a participa la fuziune vor intocmi un proiect de fuziune care va
cuprinde:
 forma, denumirea şi sediul social al tuturor societăţilor implicate în fuziune sau divizare
 fundamentarea şi condiţiile fuziunii sau ale divizării;
 condiţiile alocării de acţiuni la societatea absorbantă sau la societăţile beneficiare;
 data de la care acţiunile sau părţile sociale primite dau deţinătorilor dreptul de a participa la profit şi
orice condiţii speciale care afectează acest drept;
 rata de schimb a acţiunilor sau a părţilor sociale şi cuantumul eventualelor plăţi în numerar;
 cuantumul primei de fuziune sau de divizare;
 drepturile conferite de către societatea absorbantă sau beneficiară deţinătorilor de acţiuni care
conferă drepturi speciale şi celor care deţin alte valori mobiliare;
 orice avantaj special acordat experţilor în condiţiile legii şi membrilor organelor administrative sau
de control ale societăţilor implicate în fuziune sau în divizare;
 data situaţiilor financiare ale societăţilor participante, care au fost folosite pentru a stabili condiţiile
fuziunii sau ale divizării;
 data la care tranzacţiile societăţii absorbite sau divizate sunt considerate din punct de vedere contabil
ca aparţinând societăţii absorbante sau uneia ori alteia dintre societăţile beneficiare.
După ce a fost vizat de instanţa de judecată, proiectul de fuziune sau de divizare se publică în Monitorul
Oficial al României pe cheltuiala părţilor, integral sau în extras, potrivit dispoziţiei instanţei de judecată sau
cererii părţilor, cu cel puţin 30 de zile înaintea datelor şedinţelor în care adunările generale extraordinare
urmează a hotărî asupra fuziunii sau, după caz, a divizării.

DIVIZAREA

Divizarea este operaţiunea prin care:

 societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă mai multor societăţi totalitatea
patrimoniului său, în schimbul repartizării către acţionarii societăţii divizate de acţiuni la societăţile
beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor
astfel repartizate;
 societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă totalitatea patrimoniului său mai
multor societăţi nou-constituite, în schimbul repartizării către acţionarii societăţii divizate de acţiuni
la societăţile nou-constituite şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea
nominală a acţiunilor astfel repartizate.
Potrivit legii, divizarea poate avea loc şi prin transferul simultan al patrimoniului societăţii divizate către
una sau mai multe societăţi existente şi una sau mai multe societăţi nou-constituite.
 CE ESTE LICHIDAREA?

Totalitatea operaţiunilor necesare încheierii afacerilor unei societăţi, aflate în curs de desfăşurare în
momentul în care intervine dizolvarea acesteia, operaţiuni care au ca scop identificarea şi cuantificarea
activelor şi transformarea lor în numerar, stabilirea pasivului, plata creditorilor sociali şi împărţirea
rezultatelor lichidării între asociaţii acelei societăţi

MODALITATEA DE IMPARTIRE A ACTIVULUI SOCIETATII

Desfiintarea unei firme parcurge, in principiu, doua etape: dizolvarea si radierea. In situatia in care
asociatii nu se inteleg cu privire la impartirea bunurilor, apare si o etapa intermediara, si anume lichidarea
firmei.
In cazul dizolvarii voluntare, cand toata lumea este de acord cu impartirea bunurilor societatii, nu este
nevoie de lichidator. Asociatii pot hotari, odata cu dizolvarea, si modul de lichidare al societatii, atunci cand
sunt de acord cu privire la repartizarea si lichidarea patrimoniului societatii si cand asigura stingerea
pasivului sau regularizarea lui in acord cu creditorii. Prin vot unanim al asociatilor se poate hotari asupra
modului in care activele ramase dupa plata creditorilor vor fi impartite intre asociati.
In lipsa acordului unanim privind impartirea bunurilor, va fi urmata procedura lichidarii prevazuta de
lege. Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor ramase dupa plata creditorilor are loc la data
radierii societatii din Registrul Comertului.
Registrul va elibera fiecarui asociat un certificat constatator al dreptului de proprietate asupra activelor
distribuite, in baza caruia asociatul poate proceda la inscrierea bunurilor imobile in Cartea Funciara.
Insa, daca asociatii nu se inteleg cu privire la impartirea acestor bunuri, atunci vor trebui sa treaca si prin
faza de lichidare. Asociatii pot angaja o firma de lichidare sau lichidatorul poate fi numit de judecator.

LEGEA FALIMENTULUI: ART. 169 – raspundera administratorului si a asociatilor

pentru insolventa

La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o

parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească
prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de
conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la
starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b) au făcut activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii în interes personal, sub acoperirea
persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la
încetarea de plăţi;
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut
contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul
judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă.
Prezumţia este relativă;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul
acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării
de plăţi;
g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în
dauna celorlalţi creditori;
h) orice altă faptă săvârşită cu intenţie, care a contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, constatată
potrivit prevederilor prezentului titlu.
Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de
starea de insolvenţă a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea prevăzută la alin. (1),
aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori,
dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea,
poate introduce această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea
creanţelor înscrise la masa credală.
Cererea introdusă în temeiul alin. (1) sau, după caz, alin. (2) se va judeca separat, formându-se un dosar
asociat.
În caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin. (1) este solidară, cu condiţia ca apariţia
stării de insolvenţă să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp în care şi-au exercitat mandatul ori
în care au deţinut poziţia în care au contribuit la starea de insolvenţă.
Răspunderea persoanelor în cauză nu va putea fi angajată dacă, în organele colegiale de conducere ale
persoanei juridice, s-au opus la actele ori la faptele care au contribuit la starea de insolvenţă sau au lipsit de
la luarea deciziilor care au contribuit la starea de insolvenţă şi au făcut să se consemneze, ulterior luării
deciziei, opoziţia lor la aceste decizii.
Răspunderea nu va putea fi angajată dacă, în luna precedentă încetării plăţilor, s-au efectuat, cu bună-
credinţă, plăţi în executarea unui acord cu creditorii, încheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare
pentru restructurarea datoriilor debitorului, cu condiţia ca acordul să fi fost de natură a conduce la redresarea
financiară a debitorului şi să nu fi avut ca scop prejudicierea şi/sau discriminarea unor creditori. Aceste
prevederi se vor aplica şi în cazul acordurilor realizate în cadrul procedurii concordatului preventiv.
În cazul în care s-a pronunţat o hotărâre de respingere a acţiunii introduse potrivit alin. (1) sau, după caz,
alin. (2), administratorul judiciar/lichidatorul judiciar care nu intenţionează să formuleze apel împotriva
acesteia va notifica în acest sens comitetul creditorilor sau, în cazul în care nu a fost desemnat un comitet al
creditorilor, adunarea creditorilor. În cazul în care adunarea creditorilor sau creditorul care deţine mai mult
de jumătate din valoarea tuturor creanţelor decide că se impune introducerea apelului, acesta va fi introdus
de către preşedintele comitetului creditorilor sau de către creditorul majoritar, după caz.
Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) nu înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infracţiuni.
Dacă s-a pronunţat o sentinţă prin care judecătorul-sindic a dispus atragerea răspunderii patrimoniale a
administratorului statutar, aceasta va fi comunicată către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, din
oficiu.
Persoana împotriva căreia s-a pronunţat o hotărâre definitivă de atragere a răspunderii nu mai poate fi
desemnată administrator sau, dacă este administrator în alte societăţi, va fi decăzută din acest drept timp de
10 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

CONTRACTUL DE AGENTIE

Contractul de agentie este contractul prin care o parte, numita comitent, imputerniceste in mod
statornic pe cealalta parte, numita agent, fie sa negocieze, fie atat sa negocieze, cat si sa incheie
contracte in numele si pe seama comitentului, in schimbul unei remuneratii, in una sau mai multe
regiuni determinate.

Caracterele juridice ale contractului de agentie:

 este un contract sinalagmatic – el da nastere la obligatii in sarcina agentului si a comitentului
 este un contract cu titlu oneros – ambele parti contractante urmaresc realizarea unui folos patrimonial
 este un contract cu executare succesiva – obligatiile partilor se executa esalonat pe durata
determinata sau o durata nedeterminata
 este un contract consensual – el se incheie prin simplul acord de vointa al partilor, insa poate fi
dovedit numai prin inscris

Agentul nu poate negocia sau încheia pe seama sa, fără consimţământul comitentului, în regiunea
determinată prin contractul de agenţie, contracte privind bunuri şi servicii similare celor care fac obiectul
contractului de agenţie. Cu toate acestea, în lipsă de stipulaţie contrară, agentul poate reprezenta mai mulţi
comitenţi, iar comitentul poate să contracteze cu mai mulţi agenţi, în aceeaşi regiune şi pentru acelaşi tip de
contracte. Tot astfel, agentul poate reprezenta mai mulţi comitenţi concurenţi, pentru aceeaşi regiune şi
pentru acelaşi tip de contracte, numai dacă se stipulează expres în acest sens.
Prin clauză de neconcurenţă se înţelege acea stipulaţie contractuală al cărei efect constă în restrângerea
activităţii profesionale a agentului pe perioada contractului de agenţie sau ulterior încetării sale.
Restrângerea activităţii profesionale de care face vorbire norma legală poate privi atât regiunea sau piaţa
ori pieţele pe care este împuternicit agentul să acţioneze, cât şi operaţiunile concrete şi contractele pe care
este autorizat să le încheie, în acest sens, art. 2.075 alin. (3) noul Cod Civil Prevede: „clauza de
neconcurenţă se aplică doar pentru regiunea geografică sau pentru grupul de persoane şi regiunea geografică
la care se referă contractul de agenţie şi doar pentru bunurile şi serviciile în legătură cu care agentul este
împuternicit să negocieze şi să încheie contracte. Orice extindere a sferei clauzei de neconcurenţă este
considerată nescrisă"
Potrivit legii, clauza de neconcurenţă trebuie redactată în scris, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Restrângerea activităţii prin clauza de neconcurenţă nu se poate întinde pe o perioadă mai mare de 2 ani
de la data încetării contractului de agenţie. Dacă s-a stabilit un termen mai lung de 2 ani, acesta se va reduce
de drept la termenul maxim de 2 ani.

Efectele contractului in raporturile dintre agent si comitent:

Obligatiile agentului:
 Agentul este ţinut să îndeplinească obligaţiile care decurg din împuternicirea primită din partea
comitentului. Potrivit legii, agentul trebuie să îndeplinească obligaţiile ce decurg din împuternicirea
care-i este dată, personal sau prin prepuşii săi, în conformitate cu instrucţiunile primite şi în scopul
realizării intereselor comitentului. în executarea împuternicirilor primite, agentul este obligat să
acţioneze cu bună-credinţă şi cu loialitate.
 Agentul este obligat să-i comunice comitentului informaţiile ce interesează afacerile acestuia. Legea
dispune că agentul este obligat să procure şi să-i comunice comitentului pentru care acţionează
informaţiile privitoare la regiunea sau regiunile stabilite în contract, care l-ar putea interesa pe acesta,
precum şi toate celelalte informaţii necesare de care dispune. Aceste informaţii pot avea ca obiect
cererea şi oferta privind bunurile şi serviciile oferite de comitent, preţurile practicate, operaţiunile
comercianţilor concurenţi, eventualele condiţii sau restricţii din regiunea de acţiune sau ale pieţei pe
care activează agentul etc.
 Agentul este obligat să îndeplinească împuternicirea în condiţii cât mai avantajoase pentru comitent.
In acest sens, legea prevede că agentul este obligat să depună diligenţa necesară pentru negocierea şi,
dacă este cazul, încheierea afacerilor cu care este împuternicit, în condiţii cât mai avantajoase pentru
comitent.
 Agentul este obligat să respecte instrucţiunile rezonabile primite de la comitent. Prin instrucţiuni
rezonabile se înţelege instrucţiunile care se înscriu în limitele normale, obişnuite, în activitatea de
intermediere comercială în baza unui contract de agenţie.
 Agentul este obligat să ţină evidenţa operaţiunilor efectuate în contul comitentului. Legea prevede că
agentul este obligat să ţină în registrele sale evidenţe separate pentru operaţiunile ce-l privesc pe
fiecare comitent.
 Agentul este obligat să păstreze bunurile primite de la comitent în condiţii corespunzătoare. Legea
dispune că agentul este obligat să păstreze bunurile sau eşantioanele într-o manieră care să permită
identificarea celor aparţinând fiecărui comitent.

Obligatiile comitentului:
 Comitentul este obligat să transmită agentului toate datele, informaţiile şi instrumentele necesare
executării contractului de agenţie
 Comitentul este obligat să plătească agentului remuneraţia cuvenită
 Comitentul trebuie să furnizeze agentului informaţiile necesare executării contractului de agenţie.
 Comitentul trebuie să-l înştiinţeze pe agent într-un termen rezonabil atunci când va prevedea că
volumul operaţiunilor comerciale va fi sensibil inferior celui pe care agentul l-ar fi putut anticipa în
mod normal.

Contractul de agenţie încetează în condiţii diferite, în funcţie de durata determinată sau nedeterminată a
contractului.
Expirarea termenului
Ca orice contract încheiat pe durată determinată, şi contractul de agenţie încetează la expirarea
termenului pentru care a fost încheiat. Potrivit dispoziţiilor art. 2.088 noul Cod Civil, contractul de agenţie
pe durată determinată care continuă să fie executat de părţi după expirarea sa se consideră prelungit pe
durată nedeterminată.
 Denunţarea unilaterală
Contractul de agenţie pe durată nedeterminată poate fi denunţat unilateral de oricare dintre părţi, cu
acordarea obligatorie a unui preaviz (art. 2.089 noul Cod Civil). Denunţarea este posibilă şi în cazul
contractului încheiat pentru o perioadă determinată care prevede o clauză expresă privind posibilitatea
denunţării unilaterale anticipate, însă tot cu acordarea unui termen de preaviz. Regulile denunţării se aplică
şi în cazul contractului cu durată determinată care continuă să fie executat de către părţi şi după expirarea
duratei contractului, transformat astfel, potrivit art. 2.089 noul Cod Civil, în contract pe perioadă
nedeterminată.
Termenul de preaviz care însoţeşte declaraţia de denunţare trebuie să aibă o durată de minimum o lună
pentru primul an de contract. în cazul în care durata contractului este mai mare de un an, termenul minim de
preaviz se măreşte cu câte o lună pentru fiecare an suplimentar început, fără ca durata preavizului să
depăşească 6 luni. Dacă părţile nu convin altfel, termenul de preaviz expiră la sfârşitul unei luni
calendaristice. Potrivit Codului civil, dacă părţile convin termene de preaviz mai lungi decât cele de mai sus,
prin contractul de agenţie nu se pot stabili în sarcina agentului termene de preaviz mai lungi decât cele
stabilite în sarcina comitentului.

Rezilierea contractului
în virtutea principiului executării obligaţiilor contractuale cu loialitate şi bună-credinţă, oricare dintre
părţi poate rezilia contractul de agenţie înainte de expirarea duratei contractului, în cazul unei neîndepliniri
din culpă gravă a obligaţiilor contractuale de către cealaltă parte. Rezilierea contractului de agenţie are loc în
condiţiile dreptului comun, ea este cerută de partea interesată şi se pronunţă de către instanţa judecătorească
competentă.

CONTRACTUL DE FRANCIZA

Contractul de franciza este contractul prin care o persoana, denumita francizor, acorda unei alte
persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata sau a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie
sau un serviciu.

Contractul de franciză este un contract consensual, sinalagmatic, cu executare succesivă, intuitu personae
şi de adeziune.
a. Caracterul consensual al francizei se exprimă prin faptul că părţile nu trebuie să dea o anumită formă,
nici măcar scrisă, contractului pentru ca acesta să fie valabil încheiat.
b. Franciza este un contract sinalagmatic, pentru că ambele părţi se obligă şi urmăresc obţinerea de
avantaje reciproce; francizorul să-şi extindă reţeaua de franciză şi să încaseze redevenţele, beneficiarul să
exploateze conceptul de afacere al francizorului, în vederea realizării de profit.
c. Contractul de franciză este cu executare succesivă, deoarece exploatarea elementelor ce se transmit în
temeiul francizei are loc pe o anumită perioadă de timp. Reglementările operaţiunilor de franciză consacră
principiul potrivit căruia durata contractului va fi fixată astfel încât să permită beneficiarului amortizarea
investiţiilor specifice francizei.
d. Caracterul intuitu personal al francizei se explică, în ce priveşte alegerea beneficiarului, prin bonitatea
şi condiţiile manageriale de care dă dovadă acesta, iar în privinţa francizorului, prin omogenitatea reţelei de
franciză, succesul de care se bucură afacerea, obiectul francizei, domeniul în care operează, imaginea pe
piaţă etc.
e. în sfârşit, franciza este un contract de adeziune care constă în aceea că, dacă beneficiarul consimte la
încheierea contractului, va trebui să se supună regulilor impuse de francizor. Acest caracter rezultă din
prevederile art. 1 lit. c) ale ordonanţei care stipulează că beneficiarul este selecţionat de francizor şi aderă la
principiul omogenităţii reţelei de franciză.
 Obligatiile francizorului:
 Transmiterea know-how-ului
Se susţine că transmiterea know-how-ului este o condiţie esenţială a contractului de franciză şi constituie
o obligaţie continuă, în sensul că know-how-ul, fiind perfectibil, francizorul va trebui să comunice
beneficiarului toate îmbunătăţirile şi dezvoltările aduse.
Pentru a putea forma obiect al francizei, know-how-ul trebuie să aparţină francizorului, să fie transmisibil
şi să reprezinte un ansamblu de cunoştinţe noi, aplicabile industrial, nebrevetate, verificate, nedezvăluite
public, probate de francizor în afacerea proprie şi constituind reţeta pentru reuşita afacerii. Transmiterea
know-how-ului presupune şi acordarea unei asistenţe care să permită beneficiarului însuşirea acestuia.
Informaţiile care alcătuiesc conţinutul know-how-ului sunt transmise, de regulă, într-un document separat
(manual, carnet de instrucţiuni, ghid de operaţiuni, caiet tehnic etc.).
 Transmiterea dreptului de utilizare a semnelor distinctive ale francizorului
Aceasta este necesară pentru atragerea clientelei. Semnele distinctive aparţin fondului de comerţ al
francizorului şi cele mai importante sunt firma, emblema şi marca. în doctrina de specialitate, inspirată din
jurisprudenţa europeană în materie, se susţine că transmiterea dreptului de folosinţă asupra semnelor de
atragere a clientelei este de esenţa contractului de franciză.
Beneficiarul dobândeşte doar un drept de folosinţă asupra acestor elemente, ele nu se desprind de fondul
de comerţ al francizorului, nu intră în fondul de comerţ al beneficiarului, drept urmare, beneficiarul nu le
poate modifica, înstrăina altor persoane şi nici nu vor putea fi utilizate în alte scopuri decât cele prevăzute în
contract. în schimb, beneficiarul rămâne titularul propriilor semne distinctive, asupra cărora păstrează
dispoziţia deplină şi exclusivă, fără a le identifica cu ale francizorului.
 Asistenţa tehnică şi/sau comercială
Este obligaţia în temeiul căreia francizorul trebuie să sprijine în permanenţă beneficiarul şi poate consta
în: pregătirea personalului, instruirea în vederea exploatării know-how-ului, supravegherea pentru
respectarea omogenităţii reţelei de franciză etc. în doctrină s-a arătat că asistenţa tehnică şi comercială este
inseparabil legată de know-how-ul comunicat, dar în acelaşi timp, nu se identifică cu aceasta, nu este o parte
integrantă a know-how-ului. Asistenţa acordată este calea şi suportul concret de transmitere a know-how-
ului, fiind formată dintr-un ansamblu de operaţiuni specifice, menite să formeze cadrul unei bune exploatări
a know-how-ului, dar şi a însemnelor de atragere a clientelei.
 Obligatia de aprovizionare
Obligaţia de aprovizionare este întâlnită mai ales în cadrul francizei de distribuţie.
 Exclusivitatea teritorială
Asigurarea exclusivităţii teritoriale este o obligaţie a francizorului menită să-l protejeze pe beneficiar. în
temeiul acestei obligaţii, francizorul nu va putea nici să desfăşoare el franciza în raza teritorială pentru care a
acordat exclusivitate beneficiarului şi nici să transmită dreptul de a exploata afacerea în regim de franciză
altui beneficiar.

Obligatiile beneficiarului:
 Păstrarea secretului know-how-ului
Contractul de franciză permite beneficiarului să folosească know-how-ul în limitele stabilite cu francizorul.
în lipsa unor stipulaţii contrarii, contractul de franciză nu dă dreptul beneficiarului de a divulga know-how-
ul ori de a-l folosi după încetarea raporturilor contractuale. Know-how-ul, nefiind protejat prin mijloace
speciale, singurele măsuri de protecţie sunt cele instituite prin clauzele contractului. întrucât know-how-ul
nu este cunoscut publicului, fiind un secret comercial al francizorului, păstrarea secretului este o obligaţie a
cărei încălcare atrage răspunderea contractuală sau delictuală, după caz.
 Plata taxelor şi redevenţelor
Contractul de franciză fiind un contract sinalagmatic şi cu titlu oneros, în schimbul transmiterii know-how-
ului beneficiarul are obligaţia să plătească taxe şi redevenţe. Dintre taxele plătite de beneficiar, cea mai
frecventă este taxa de intrare, care constă în plata unei sume de bani, care de regulă se plăteşte la data
încheierii contractului, ca efect al intrării beneficiarului în reţeaua de franciză.
Redevenţa reprezintă suma de bani pe care trebuie să o plătească beneficiarul pe întreaga durată a existenţei
contractului, în schimbul dobândirii dreptului de utilizare a mărcii, serviciilor, tehnologiilor, know-how-ului,
experienţelor, precum şi a oricăror altor drepturi de proprietate intelectuală sau industrială. în concret,
redevenţa poate consta într-un procent din profitul beneficiarului (10%, 20% etc.) sau într-o sumă fixă. Plata
se face lunar sau pe o altă unitate de timp convenită de părţi.
 Obligaţia de neconcurenţă
După cum am văzut în cele de mai sus, obligaţia de neconcurenţă este instituită şi în sarcina francizorului,
dar se exprimă sub alte forme decât cea a beneficiarului, în concret, această obligaţie se realizează prin aceea
că beneficiarului îi este interzis să contracteze francize cu concurenţi ai francizorului pe piaţă. în acest sens,
prevederile art. 10 din O.G. nr. 52/1997 dispun că francizorul poate să impună o clauză de neconcurenţă
beneficiarului. Obligaţia de neconcurenţă a beneficiarului, spre deosebire de cea a francizorului, există atât
pe durata contractului, cât şi după expirarea acestuia.