HANEA IOANA LIVIA

GRADINITA NR.26 SIBIU

MATERIAL PREGATIT PENTRU SIMPOZION

NOI METODE DE A ÎMBUNĂTĂŢI COMUNICAREA

Cele mai importante metode de a micşora rezistenţa şi a crea cooperarea sunt
ascultarea şi înţelegerea. Când copiii se opun să coopereze, înseamnă că o parte din
ei vrea sau are nevoie de altceva. Această nevoie sau dorinţă nemărturisită trebuie
identificată şi satisfăcută. Identificarea acestora va micşora rezistenţa copiilor, în
acest caz, înţelegerea motivului pentru care copilul se opune este suficientă pentru
a anihila acest motiv. Invăţând noile metode de a îmbunătăţi comunicarea, imediat
veţi putea să micşoraţi încăpăţânarea copiilor şi le veţi întări dorinţa de cooperare.
....................................................................................................................
Inţelegerea motivului pentru care copilul se opune este suficientă
pentru a anihila acest motiv.
......................................................................................................................
Instinctul primar al copiilor - sau cea mai puternică dorinţă şi nevoie - este cel
de a coopera, a mulţumi şi a-i asculta pe adultii. Copiii se nasc cu nevoia de a
asculta de parinti,educatoare si toti ceilalti cu care interactioneaza. Dorinţa lor cea
mai mare este să-i facă fericiţi; şi cea mai mare năzuinţă este să coopereze. Totuşi,
acest prim instinct trebuie recunoscut şi educat ca orice alt talent sau abilitate. In
loc să se concentreze asupra metodelor de a-i manipula prin frică şi vină, educaţia
pozitivă se îndreaptă asupra acelor metode care admit dorinţa copiilor de a co-
opera. Frica sau vina nu sunt eficiente decât pentru un control de scurtă durată, dar,
pe termen lung, le va slăbi dorinţa de cooperare.
DE CE SE ÎMPOTRIVESC COPIII

Când copiii se împotrivesc, o fac pentru că vor cu totul altceva şi presupun că, dacă
i-aţi înţelege pur şi simplu, aţi dori să-i sprijiniţi în dorinţa sau în nevoia pe care o
au. Gândiţi-vă un moment la acest lucru. în majoritatea timpului vă întrebaţi: „Ce
vrea copilul meu, ce îi trebuie?" Când copiii se simt iubiţi şi sprijiniţi, e normal să
presupună că vă veţi schimba cerinţa dacă veţi auzi ce nevoi sau ce dorinţe au. Ei
cred că vă veţi revizui cerinţa, dacă veţi înţelege importanţa nevoilor şi dorinţelor
lor imediate. Uneori împotrivirea lor nu este decât o încercare de a vă comunica
faptul că preferă altceva.
Rezultatul înţelegerii acestei împotriviri este că imediat aceasta va scădea.
Când li se dă de înţeles că aţi luat cunoştinţă de ceea ce vor şi de cât de important
este pentru ei, atunci nivelul lor de rezistenţă va coborî. Nu este suficient doar să
ne înţelegem copiii; trebuie să reuşim să le comunicăm că într-adevăr am înţeles.
Când copiii se opun, o fac pentru că, în mod greşit, îşi închipuie că adultii nu
înţeleg ce vor şi ce le trebuie.
De exemplu, un copil de cinci ani vrea o papusa, dar educatoarea lui vrea să
aştepte până după masă.
Anca:D-na educatoare, vreau o papusa.
D-na educatoare: Este aproape ora mesei. Vreau să aştepţi până mâncăm,
apoi o să-ţi dau una.
Anca : Dar vreau acum...
Copilul izbucneşte într-un acces de furie. D-na educatoare îl ascultă întâi ca să
înţeleagă pricina pentru care se împotriveşte. După ce 1-a ascultat, îi spune calm:
„Ştiu că vrei o papusa acum. Eşti supărat fiindcă vrei o papusa şi eu nu-ţi dau."
Acum,Anca se linişteşte pentru un moment şi renunţă la rezistenţă. Aceasta
pentru că se gândeşte că acum educatoarea ştie ce vrea şi o să-i dea papusa. Apoi
educatoarea îi spune: „Tot trebuie să aştepţi până după masă."
Uneori, acest fel de înţelegere va fi suficient, dar alteori copilul va vrea mai
mult înainte să coopereze. De cele mai multe ori, copiii se împotrivesc fiindcă au
sentimentul că nu au fost auziţi sau văzuţi.
.......................................................................................................................
Copiii se împotrivesc fiindcă au sentimentul că nu au fost auziţi sau văzuţi.
.......................................................................................................................
Haideţi să vedem ce se întâmplă cu Anca, dacă are nevoie de mai mult timp şi
înţelegere. După ce furia, care a izbucnit într-o criză, a trecut, se simte dezamăgita
şi trista. Deşi Anca continuă să se opună, rezistenţa ei este de altă natură. A trecut
de la supărare la dezamăgire sau tristeţe.Anca începe să plângă spunând:
„Niciodată nu primesc ce vreau. Nu vreau să aştept. "
Iarăşi educatoarea caută să o înţeleagă şi să identifice dorinţa sau nevoia ascunsă.
Ii spune: „înţeleg că eşti trista. Vrei o papusa şi nu vrei să aştepţi. Ai mult de
aşteptat."
E limpede că rezistenţa scade dar, şi mai important, un sentiment şi mai
profund iese la suprafaţă. După ce plânge puţin, temerile copilei vor începe să-şi
facă apariţia. Copila se împotriveşte acum spunând: „Niciodată nu primesc papusa.
Niciodată nu mi se dă ce vreau. Nu vreau decât una. De ce nu pot să am o papusa?"
Acum, educatoarea evită să dea orice fel de explicaţie şi continuă să o asculte şi
să-i identifice sentimentele şi dorinţele. Ii spune: „Ştiu că ţi-e frică că nu-ţi vei
primi papusa. E mult de aşteptat. Te asigur că o s-o primeşti. Iţi promit. Vino aici,
dragule, să te îmbrăţişez. Te iubesc atât de mult."
Acum,Anca se topeşte în braţele educatoarei sale şi primeşte dragostea,
asigurarea şi sprijinul de care are nevoie în primul rând. De obicei, când copiii se
opun cooperării, au nevoie de ceva mai profund. Au nevoie să fie înţeleşi şi iubiţi
iar apoi să fie îmbrăţişaţi pur şi simplu.
FACEŢI-VĂ TIMP SĂ ASCULTAŢI
După ce aţi citit acest exemplu de analiză a sentimentelor mai profunde care
stau dincolo de împotrivirea copiilor, e posibil să gândiţi: „Nu pot să fac aşa de
fiecare dată când copilul se împotriveşte. Nu-i înţelegeţi pe copiii mei. In acest fel
îmi vor mânca tot timpul." N-ar fi exclus, dar această metodă este într-adevăr
eficientă. Ea micşorează rezistenţa şi creează mai multă cooperare. Dacă găsiţi
timp să-i ascultaţi şi o faceţi cum trebuie, data viitoare copiii se vor împotrivi mai
puţin şi vor deveni mult mai cooperanţi.
Uneori s-ar putea să vă ia cinci minute în plus, dar copiii au nevoie de ele.
Petrecem ore întregi în fiecare săptămână şofând, făcând cumpărături şi alte lucruri
pentru copiii noştri. Dacă şi aceste lucruri externe sunt importante, ele nu sunt nici
pe departe atât de importante ca sprijinirea copiilor din interior. Alocându-le cinci
minute în plus ca să-i ascultăm şi să le identificăm sentimentele, dorinţele şi
necesităţile, nu numai că le dăm cele de trebuinţă, dar şi noi, ca părinţi, vom avea
mai mult timp pentru satisfacerea propriilor noastre nevoi.
...........................................................................................................................
A găsi timp pentru a vă asculta copiii este mult mai important decât a-i duce
la timp la ora de dans.
.......................................................................................................................
Deşi folosirea ameninţărilor şi a dezaprobării poate să anihileze împotrivirea
copiilor şi vă scuteşte să mai pierdeţi din timpul vostru preţios, pe termen lung
duce la apariţia unei opoziţii şi mai mari la alte lucruri. Destul de des educatoarele
se plâng: „Dar copiii mei îşi găseşte cel mai nepotrivit timp ca să se împo-
trivească. Se pare că atunci când într-adevăr nu am timp, atunci se opune cel mai
mult."
Dacă copiilor nu li se dă voie să opună rezistenţă, în interiorul lor va creşte o
senzaţie de frustrare care va izbucni la suprafaţă exact atunci când atenţia
educatoarei va fi cel mai mult îndreptată spre altceva. Problema poate fi ocolită
făcându-vă timp, când într-adevăr aveţi, să ascultaţi motivele pentru care aceştia se
împotrivesc. Daţi-le de ştire, permanent, că îi vedeţi şi îi ascultaţi.
Dacă nu aveţi niciodată timp să-i ascultaţi, atunci este clar că nu le satisfaceţi
nevoile. Paza bună trece primejdia rea. Nu aşteptaţi ca împotrivirea copiilor să se
consolideze şi apoi să explodeze. Faceţi-vă timp să-i ascultaţi ori de câte ori este
posibil şi nu vor mai izbucni exact atunci când este nevoie să coopereze şi când nu
aveţi timpul sau posibilitatea să-i ascultaţi şi să sprijiniţi.
Incercaţi să ţineţi minte că nu este vorba decât de cinci minute şi că merită
efortul. Să vă ascultaţi copiii este întotdeauna mult mai important decât să ajungeţi
undeva la vreme. Dacă găsiţi acest timp, automat vor fi mult mai motivaţi să vă
ajute să vă faceţi timp şi pentru voi înşivă. Cooperarea înseamnă să daţi şi voi, să
dea şi ei. Oferiţi-le darul de a înţelege şi copiii vă vor asculta mai bine şi vor
coopera mai mult.

CELE DOUĂ CONDIŢII

Ca să comunicaţi că aţi auzit şi aţi înţeles nevoile şi dorinţele copiilor, trebuie

îndeplinite două condiţii. Educatoarea trebuie să comunice mesajul, dar şi copilul
trebuie să fie conştient de nevoia de a fi ascultat şi nu doar de dorinţa de a obţine o
papusa acum. Stabilind o limită (de genul: „Nu poţi să obţii papusa acum"), copiii
încep să se opună; ei nu sunt conştienţi de nevoia accentuată de a fi ascultaţi.
Următorul pas pe care trebuie să-1 facă părintele este acela de a identifica
sentimentele de supărare sau de frustrare ale copiilor cu calm şi căldură. Dacă
părinţii recunosc aceste sentimente, copiii devin conştienţi de ceea ce simt. Deşi
este posibil ca aceştia să se simtă supăraţi, totuşi ei nu sunt conştienţi de
sentimentul pe care îl au. Având conştiinţa propriilor sentimente, copiilor li se des-
chide o nouă poartă. Ajungând aici, ei pot să identifice şi să simtă nevoia de a fi
ascultaţi. Dacă un copil simte nevoia să fie înţeles şi această nevoie este
satisfăcută, atunci cea mai mare parte a luptei este câştigată. Copilul recunoaşte că
a fost ascultat. Acest sentiment este confirmat când educatoarea spune care este
nevoia copilului.
Toate acestea au loc într-un timp scurt, când educatoarea spune: „Ştiu că vrei o
papusa acum. Eşti într-adevăr supărat fiindcă vrei o papusa şi eu nu vreau să ţi-o
dau." Răspunsul copilului este un „da" total. Este greu să continui să te opui când
simţi că ţi se dă dreptate, că eşti ascultat şi înţeles.
Exemplul cu papusa a mers pentru că ambele condiţii au fost
îndeplinite.Educatoarea a comunicat că a înţeles şi copilul a simţit că nevoia lui de
a fi ascultat a fost satisfăcută. Deşi această metodă este de eficienţă maximă în
cazul copiilor sensibili, se poate aplica tuturor celor patru temperamente. Este
posibil să necesite mai mult timp în cazul copiilor sensibili, pentru că aceştia au cel
mai mult nevoie de înţelegere. Cu cât un copil este mai sensibil, cu atât nevoia de
a-i pătrunde mai adânc sentimentele creşte. Educatoarea îşi poate ghida copilul
înspre sentimentele mai profunde, ţinând minte felul în care se stratifică emoţiile.
In spatele împotrivirii stă în primul rând supărarea, apoi tristeţea şi apoi frica.
Dându-le copiilor şansa de a se privi în profunzime şi a trăi aceste sentimente, o
uşă se deschide în sufletul lor şi au posibilitatea să simtă că nevoile lor reale şi cele
mai importante au fost satisfăcute. Dacă odraslele nu pătrund ceva mai adânc în
esenţa sentimentelor lor, rămân doar la suprafaţa acestora, împotrivindu-se şi
cerând mereu „o papusa”.
........................................................................................................................
In spatele împotrivirii copiilor se află în primul rând supărarea, apoi
tristeţea şi apoi frica.
........................................................................................................................
In cazul copiilor sensibili, educatoarea trebuie să se concentreze în principal
pe scoaterea la suprafaţă a supărării, tristeţii şi fricii, iar prin recunoaşterea
acestora, vor înţelege care sunt nevoile lor.
In cazul copiilor activi, educatoarea trebuie să se concentreze asupra câtorva
din sentimentele primare, dar să recunoască ce fac sau ce vor aceştia. De exemplu,
aţi putea spune: „Ştiu că ai încetat orice lucru şi ai venit să-ţi dau o papusa . Eşti
într-adevăr supărat fiindcă vrei o papusa şi vreau să aştepţi până după masă." Când
un copil este activ, reuşiţi să-1 înţelegeţi mai bine, vorbind puţin despre ceea ce se
întâmplă sau nu se întâmplă şi dându-i de înţeles în mod direct ce-aţi vrea să facă.
 In cazul copiilor sociabili, care au nevoie de reorientare, aţi putea spune o mică
frază de genul: „Ştiu că vrei o papusa acum. Eşti într-adevăr supărat fiindcă vrei o
papusa şi nu vreau să-ţi dau. Haide să mergem şi să punem deoparte această
papusa pentru tine, ca sa te joci cu ea dupa masa . Astazi avem somon şi cartofi
albi pufoşi. Uită-te la cartofii aceştia."
In cazul copiilor receptivi, care au nevoie de mai mult ritm, adăugaţi elementul
timp şi va merge mai bine. Folosiţi fraza: „Ştiu că vrei o papusa acum. Eşti într-
adevăr supărat fiindcă nu vrei să aştepţi. Imediat e ora să mergem la masă şi apoi
vine timpul pentru joaca . Intâi mâncăm şi apoi ne jucam". Copiii receptivi au
nevoie de puţin ritm şi apoi se liniştesc.
Fiecare dintre aceste abordări diferite funcţionează cel mai bine când se
aplică copiilor potriviţi, dar şi exemplul original merge. Nu uitaţi că fiecare copil
are câte puţin din fiecare temperament. Oricare dintre aceste abordări va avea
succes.
ÎNVĂŢAREA DEPRINDERII DE A AMÂNA RĂSPLATA
Fie că educatoarele vor folosi educaţia iubitoare-dură sau blândă, copiii nu vor
avea ocazia de a experimenta şi a se confrunta cu capacitatea lor de rezistenţă în
faţa limitelor. Manifestându-şi împotrivirea, copiii nu numai că-şi delimitează
spaţiul şi influenţa, dar acest lucru îi ajută şi să se adapteze. A învăţa să accepţi
frontierele şi limitele timpului şi spaţiului este o mare lecţie de viaţă. Impotrivindu-
se limitelor pe care le trasează viaţa, copiii învaţă să le accepte fără să se nege pe ei
înşişi. Un mare merit al exprimării şi apoi al renunţării la rezistenţă este capacitatea
de a amâna răsplata.
Multe studii au arătat că acei copii care au capacitatea de a amâna recompensa
reuşesc mai bine în viaţă. Acest lucru nu are nevoie de un studiu ca să fie observat.
Priviţi în jur şi veţi vedea că oamenii care au reuşit în viaţă sunt cei care au
persistat cu răbdare să-şi atingă scopurile. Aceştia nu se dau bătuţi când nu primesc
imediat ce vor. Nu-şi îndepărtează şi nu-şi neagă dorinţele doar pentru că viaţa nu
le dă ce vor, exact când vor. Se ridică după eşecuri cu energie şi entuziasm reînnoit.
Capacitatea de a amâna răsplata este şi capacitatea de a fi fericit şi liniştit chiar şi
atunci când nu ai tot ce vrei. Dacă odraslele noastre sunt capabile să se
împotrivească adultilor şi treptat renunţă la această împotrivire, învaţă să accepte
lucrurile ca atare. Acceptă limitele în spiritul cooperării şi au încredere că totul este
şi va fi bine. In mod ironic, capacitatea de a opune rezistenţă este cea care ne
învaţă să fim mai flexibili în viaţă. Acceptarea clară a ceea ce trebuie să fie ne
permite să vedem mai limpede ce trebuie schimbat. Şi aceasta nu numai că aduce
mai multă linişte, dar şi motivarea de a persista în încercarea de a schimba ceea ce
trebuie schimbat.
.....................................................................................................................................
Exprimându-şi împotrivirea şi apoi renunţând la ea, copiii învaţă să
accepte lucrurile ca atare.
.....................................................................................................................................
 In fiecare persoană există capacitatea naturală de a se redresa în urma limitelor
şi încercărilor vieţii. Atunci când copiii se împotrivesc, iar părinţii pot să identifice
şi să înţeleagă sentimentele care accentuează această rezistenţă şi le comunică
limpede că au înţeles, aceşti copii îşi vor descoperi capacitatea naturală de a fi
fericiţi şi de a accepta, chiar dacă nu le sunt satisfăcute toate dorinţele. Oferind
copiilor înţelegerea iubitoare de care au nevoie, nu mai este atât de important să
obţină imediat ce vor.
Când copiii cer câte ceva, de obicei o fac pentru că nu li se satisfac într-adevăr
nevoile. La fel, când adulţii sunt nefericiţi că nu obţin ce vor, este pentru că nu
obţin într-adevăr dragostea şi sprijinul de care au nevoie în viaţă. Iubirea atât de
necesară ne stă mereu la dispoziţie, dar noi n-o vedem.
Copiii au nevoie de limite împotriva cărora să se împotrivească. Atunci când nu
le au se simt neliniştiţi şi nesiguri. Când obţin totul atât de uşor, ceea ce obţin nu
este niciodată de ajuns. Numai când ne cunoaştem nevoile, apreciem ce obţinem.
Impotrivirea ne pune din nou în legătură cu ceea ce avem nevoie, în loc să ne
concentrăm prea mult asupra a ceea ce vrem.
Când adultul ascultă împotrivirile copiilor şi îi ajută în mod corespunzător să-
şi dea seama care le sunt sentimentele, dorinţele şi nevoile, aceştia învaţă să fie mai
conştienţi de ce este cel mai important şi nu se cramponează prea mult de suişurile
şi coborâşurile vieţii.
Astăzi majoritatea adulţilor suferă de dureri de cap şi de inimă, de stres,
extenuare, dureri de coloană şi alte boli pentru că s-au concentrat prea mult asupra
a ceea ce vor şi nu asupra a ceea ce au nevoie.

LUAŢI CUNOŞTINŢĂ DE NEVOILE COPIILOR VOŞTRI

Nu le puteţi oferi întotdeauna copiilor ce vor, dar le puteţi oferi ce au nevoie.

Dacă nu vă concentraţi asupra nevoilor lor, atunci şi voi şi copiii voştri veţi
întâmpina mai multă rezistenţă, împotrivirea copilului semnifică cea mai mare
nevoie a acestuia, aceea de a fi văzut şi auzit, îngrijit şi iubit. Ca să se cunoască pe
sine, copiii depind complet de cât de mult îi văd şi îi aud adultii. Când un copil se
opune să se pregătească de şcoală, refuză să mănânce legume sau pur şi simplu nu
vă ascultă, vă trimite clar mesajul că are nevoie de mai mult timp, mai multă
atenţie, înţelegere şi orientare. Copiii au nevoie de voi şi ca să ştie ce le trebuie şi
ca să le oferiţi aceste lucruri.
In multe cazuri, simplul fapt că ascultaţi care sunt sentimentele şi motivele
pentru care se împotrivesc copiii, le satisface nevoile. Dar, dacă un copil are nevoie
de mai mult, de exemplu de mai multă coordonare, atunci faptul că-1 ascultaţi nu
este eficient decât temporar.
Haideţi să urmărim un exemplu .
O educatoare să le ceară celor 2 baieti să nu se mai bată. După ce îi ascultă şi
le înţelege frustrarea, este capabilă să-i îndrepte înspre sentimente mai cooperante.
Oricum, dacă cei doi nu sunt supravegheaţi suficient, timp de cinci sau zece
minute, vor începe din nou să se bată. In acest exemplu, în afară de a se simţi
ascultaţi, copiii au nevoie de un fel de activitate bine organizată, cu reguli, altfel
necesită mai multă supraveghere. In acest exemplu, nu este suficient doar să
asculţi.
...................................................................................................................................
Când copiii nu ştiu ce să facă, deseori uită cum aţi vrea să
se comporte.
...............................................................................................................
Dacă pur şi simplu nu puteţi să le oferiţi copiilor ce au nevoie imediat, există şi o
altă cale de a obţine cooperarea pe care o vreţi. Noile metode de a vă motiva copiii
funcţionează, dar tot nu înlocuiesc lucrurile de care au nevoie. Deşi vor crea
cooperare şi motivare, ele nu le vor da copiilor tot ce au nevoie ca să se dezvolte.
Aceste metode îi vor determina să facă ce vreţi şi când vreţi, dar vor mai avea şi
alte nevoi ca: înţelegerea, coordonarea, orientarea şi ritmul. Aşa cum pedeapsa se
folosea ca un mijloc de convingere în educaţia bazată pe frică, recompensele se
folosesc mijloace de motivare în educaţia bazată pe dragoste.