Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Analiza Surselor de Intretinere A Intreprinderii
Analiza Surselor de Intretinere A Intreprinderii
recesiunea. Preocupările pentru găsirea soluţiilor prin care să se menţină sub control excesele
ciclului economic sunt de cea mai mare importanţă pentru orice stat.
Una dintre cele mai importante şi dificile probleme în condiţiile economiei de piaţă, lipsa ei de
administrare ca rezultatul îndepărtării de la metodele de administrare colective şi totodată a
dezvoltării slabe a pieţii este introducerea în sistemul de finanţe al Republicii a metodelor şi
tehnicelor de conducere a economiei din partea statului.
Un rol de bază în reglarea economiei trebuie să ocupe politica fiscală. Politica fiscală este destinată
rezolvării următoarelor probleme reciproce:
- orientarea activităţii întreprinderii pentru dezvoltarea sectoarelor prioritare ale economiei cum ar
fi investiţiile în scopul extinderii producerii;
Impozitele sunt considerate a fi „însăşi existenţa statului, exprimată în limbaj economic”. Impozitele
reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice
la dispoziţia statului în vederea acoperirii chetuielilor avansate.