Sunteți pe pagina 1din 5

Mediatoarea

Definiţie: Mediatoarea unui segment este dreapta


perpendiculară pe segment în mijlocul său.
Proprietate: Un punct aparţine mediatoarei unui segment
dacă şi numai dacă are distanţe egale faţă de extremităţile
segmentului.
Teoremă: Într-un triunghi mediatoarele celor trei laturi sunt
concurente iar punctul de intersecţie se numeşe centrul
cercului circumscris triunghiului şi se notează ” O ”
Bisectoarea
Proprietatea bisectoarei: Un punct din interiorul unui unghi propriu
aparţine bisectoarei unghiului dacă distanţele de la punct la laturile
unghiului sunt egale.

Teoremă: Într-un triunghi cele trei bisectoare sunt concurente (au un punct
comun), acesta se numeste centrul cercului înscris şi
se notează “ I ”
Linia mijlocie, linii importante in triunghi

Definiţie: Într-un triunghi, segmentul ale cărui extremităţi sunt


mijloacele a două laturi se numeşte linie mijlocie a triunghiului.

S-ar putea să vă placă și