LOCUL GNATOLOGIEI IN REABILITAREA ORALA

ADM poate fi considerat ca un sistem biologic

ce poseda un randament de mare eficacitate, ca

urmare a faptului ca elementele componente se

influenteaza reciproc, actionand fara perturbari

atat timp cat fiecare dintre ele sunt in stare

normala.

KÖRBER

Definitie

Gnatologia este considerata o stiinta care se ocupa cu studiul morfologiei, functiei si

disfunctiei sistemului stomatognat in scopul cunoasterii, mentinerii sau instaurarii
echilibrului biologic si mecanic la nivelul aparatului dento - maxilar.

Realizarea functiilor sistemului stomatognat se fundamenteaza in principal pe

activitatea neuromusculara ce asigura dinamica si statica mandibulara. Suportul anatomic al
reflexului motor il constituie arcul reflex. . Reflexul motor la nivelul ADM poate fi un reflex
innascut (cum ar fi pozitia de postura a mandibulei) sau dobandit (cum ar fi pozitia de
relatie centrica).

Ocluzia este contactul dintre arcadele dentare la un moment dat, indiferent de faza
statica sau dinamica in care se produce. Ocluzia are rolul de a stabiliza mandibula in
pozitiile sale fata de craniu, intervenind ca un reper important, atat in ocluzia statica cat
si in ocluzia dinamica, participand la indeplinirea functiilor sistemului stomatognat: fonatia,
masticatia, deglutitia, functia fizionomica si automentinerea.

Controlul pozitiilor mandibulo-craniene cu contact dentar se realizeaza in mare parte

pe baza impulsurilor proprioceptive parodontale, precum si pe baza celor provenite din
articulatia temporo-mandibulara.

Datorita perfectei imbinari a reliefurilor ocluzale mandibulare si maxilare in actul

realizarii ocluziei, precum si datorita bogatei inervatii parodontale, relieful ocluzal participa
la realizarea actului senzitivo-senzorial tactil la acest nivel. Astfel este posibila detectarea
unui corp introdus intre fetele ocluzale avand o grosime de cel putin 20 - 100 microni. Acest
prag al sensibilitatii tactile ocluzo-parodontale este diferit de la autor la autor, el fiind,
pentru KRAFT, de 20 microni, pentru TRYDE de 100 microni. Autorii nu sunt mentionati la
bibliografie

Paralel cu detectarea denivelarilor ocluzale, sistemul ocluzo-parodontal poate detecta

forte de cel putin 600 - 1500 mg, dar forta pe care o poate suporta pana la aparitia pragului
dureros este de 160 kgf., in mod obisnuit masticatia necesitand o forta de 10 - 15 kgf.
 In timpul masticatiei, fetele ocluzale ale dintilor sunt elementul efector care
realizeaza incizia, sfasierea, sfaramarea si triturarea alimentelor, actionate de sistemul
neuromuscular adiacent sistemului stomatognat. Prin triturare se asigura salivei o suprafata
sporita de digestie, facilitand in aceeasi maniera digestia gastrica si intestinala. Daca pana
nu demult se considera ca in timpul masticatiei se realizeaza contacte interdentare,
JANKELSON Autorul nu este mentionat la bibliografie si colaboratorii prin radioemitatori
introdusi in inlay-uri si RPF, au demonstrat ca masticatia nu se insoteste de contacte
intercuspidiene, ca acesta se produce numai la sfarsitul triturarii si pregatirii
bolului alimentar, precedand deglutitia.

1. RELATII STATICE MANDIBULO-CRANIENE

Din infinitatea pozitiilor mandibulo-craniene statice posibile, cele mai importante sunt
asa-numitele pozitii fundamentale ale mandibulei sau relatii intermaxilare de referinta, utile
atat din punct de vedere al studiului functiilor sistemului stomatognat, cat si din punct de
vedere clinic.

In mod normal, in relatiile sale cu reperele cranio-faciale, mandibula stabileste

urmatoarele pozitii: relatia de postura, relatia centrica, pozitia de intercuspidare maxima,
pozitia de relatie centrica. Investigarea clinica si paraclinica a rapoartelor intermaxilare
fundamentale constituie elemente de referinta in evaluarea starii de normalitate, precum si
a gradului de afectare a morfologiei si functiilor sistemului stomatognat.

1.1. RAPOARTE OCLUZALE STATICE

In pozitia de repaus mandibular suprafetele ocluzale nu sunt in contact, intre ele

exista un spatiu de 2-4 mm determinat in zona frontala si denumita spatiul de inocluzie
fiziologica. In aceasta pozitie, intre suprafetele maxilare si mandibulare exista un spatiu
denumit spatiul liber interocluzal sau 'clearance-ul interocluzal” care, la nivelul premolarilor,
este de 2-3 mm. Spatiul liber interocluzal este variabil in functie de factori anatomici,
functionali, clinici si psiho-emotionali. Pozitia asta nu este statica, ea putand vaia de la 1-7
mm. Asta ar fi bine de mutat la 1.2. pg. 251 sau se muta acest sub capitol pe pg 250

Pozitia de ocluzie, aduce cele doua arcade dentare in contact prin angrenarea
cuspizilor maxilari si mandibulari.

Dintre pozitiile ocluzale de contact static, cea mai importanta este desigur ocluzia
centrica sau pozitia de intercuspidare maxima.

Asa cum s-a subliniat mai sus, intr-o ocluzie centrica normala exista o localizare
precisa a contactelor interocluzale, astfel incat fiecare dinte face contact cu doi antagonisti,
exceptand incisivul central inferior si molarul trei superior. In topografia contactelor ocluzale
rolul cel mai important il joaca cuspizii, fosetele ocluzale, crestele marginale, elemente ale
morfologiei ocluzale care realizeaza contactele statice in conditii normale.

1.2. POZITIA DE REPAUS POSTURAL (P.R.P.)

Definitie

In fazele nefunctionale, mandibula se afla in pozitie de echilibru al musculaturii

mobilizatoare, care ii stabileste astfel pozitia in spatiu. Desi unii autori au considerat ca
pozitia de postura a mandibulei este realizata prin contractia tonica echilibrata a grupelor
musculare antagoniste, POSSELT si DAWSON gasesc ca relatia de postura este asigurata
mai ales printr-o stare de tonicitate a muschilor ridicatori ai mandibulei si, in primul rand, a
fasciculului posterior al temporalului.
 Prin urmare pozitia posturala mandibulara se realizeaza prin actiunea
antigravitationala a ridicatorilor care impiedica mandibula sa coboare sub actiunea propriei
ei greutati. Este o pozitie relativ pasiva, din care pleaca si in care revin toate miscarile
mandibulare.

POSSELT defineste pozitia de postura drept relatia dintre mandibula si craniu care se
intalneste cel mai frecvent atunci cand subiectul se afla in pozitie ortostatica sau asezat,
intr-o stare de relativa pasivitate (prin pasivitate autorul intelege: respiratie linistita si un
calm relativ, psihic si emotional).

Academy of Prosthodontics ofera urmatoarea definitie: 'Pozitia posturala a

mandibulei este pozitia habituala, atunci cand pacientul este relaxat in pozitie ortostatica,
iar condilii se afla intr-o pozitie neutra, nefortati in cavitatea glenoida'.

1.2.1. Evaluarea dimensiunii verticale a cui? A etajului inferior al fetei? De

postura? De ocluzie?, fonetica?

Determinarea spatiului interocluzal si a dimensiunii verticale de postura se dovedeste

a fi de mare importanta, mai ales in dezechilibrele grave sau in pierderea rapoartelor
intermaxilare prin edentatii intinse situate in zonele laterale. Refacerea inaltimii etajului
inferior in aceste situatii creeaza conditiile unui spatiu interocluzal functional si a unei
posturi optime.

Evaluarea dimensiunii verticale a etajului inferior se face atat pentru pozitia

posturala a mandibulei (dimensiunea verticala de postura), cat si pentru pozitia de
intercuspidare maxima (dimensiunea verticala de intercuspidare), prin masurarea distantei
dintre un punct situat pe mandibula (reper mobil) si un punct de pe maxilar (reper fix). De
obicei, masurarea se face intre gnation si subnazale. !!!!!!!!!!!!!!!!Pe pozele tale reperul este
nazale nu subnazale. Diferenta dintre dimensiunea verticala de postura si dimensiunea
verticala de intercuspidare reprezinta spatiul interocluzal.

Figura: 1.

a./ Dimensiunea verticala de repaus.

b/ Dimensiunea verticala de ocluzie.

Eu stiu ca relatia verticala intermaxilara se poate determina:

1. utilizand valori comparative (cu alte segmente ale fetei sau figurii)
antropometrice cu sau fara dinti;
 2. utilizand diverse instrumente, care permit evaluarea etajului inferior al
fetei – gura inchisa sau descisa – compasul Apenrodt

3. folosind pentru comparatie diverse sisteme de evaluare fonetica (pronuntia

de foneme ce includ consoana „S” si „M” ex numaratul de la 60-80 ) sau
oboseala musculara, care realizeaza un spatiu intermaxilar de o valoare cu
1,2 mm mai mare decat dimensiunea verticala de ocluzie.

4. duupa ce toate datele converg spre un spatiu vertical de postura de 1,2,3

mm se poate scadea aceasta valoare si se obtine dimensiunea verticala de
ocluzie (DVO).

Piesele principale, (cu un caracter intermediar pentru ca nu se regasesc in piesa protetica

finita) utilizate pentru determinarea DVO sunt sabloanele de ocluzie. Acestea sunt utilizate
curent in tehnologia protezelor mobilizabile, totale, dar si fixe si implantopurtate.

The vertical dimension of occlusion, or VDO is a dental term used to indicate the
measurement of the the superior-inferior relationship between the maxilla and the mandible
when the teeth are situated in maximum intercuspation. This measurement, however is not
limited to people who possess teeth, however; for edentulous individuals, who do not have
any teeth with which to position themselves in maximum intercuspation, their VDO is
measured when they are situated in the reproducible position of centric relation, using
various methods to nearly determine the vertical relationship that previously existed when
they still had teeth.

1.3. RELATIA CENTRICA (R.C.) sau POZITIA DE RELATIE CENTRICA

Definitie

Dupa parerea tuturor autorilor care s-au ocupat in cercetarile lor de pozitiile
mandibulo-craniene, relatia centrica se dovedeste a fi de cea mai mare importanta ca
pozitie fundamentala de referinta in aprecierea starii de echilibru a sistemului stomatognat,
ca si in marile reabilitari ale ocluziei. This relaxed, centralized position of the condyle within
the glenoid fossa is called centric relation. If the TM Joints are in a state of health, they
tend to approximate this position whenever the teeth are slightly separated and the muscles
of mastication are relaxed. Ideally, this position of the joints should also be approximated
when the teeth are brought together into the patient's centric occlusion. !

!!!!!!!!!!!pg. 649 din ADM a lui Rominu ( e prea mult de scris, de aceea nu am
completat)

Una din cele mai complete definitii, apartinand lui CARLL O´BOUCHER Autorul nu
este mentionat la bibliografie arata ca: 'Relatia centrica este relatia care exista intre
mandibula si craniu la o dimensiune verticala de ocluzie corecta, cu condilii situati in pozitia
lor cea mai retrasa, nefortata in cavitatea glenoida, pozitia de la care sunt posibile miscarile
de lateralitate si o usoara miscare de retruzie'.

Trebuie facuta o mentiune in legatura cu termenul de “relatie centrica” folosit alaturi

de termenul “relatie centrata”. Ambii termeni se refera la acelasi raport mandibulo-cranian.
Diferenta de formulare provine din traducerea din limba franceza a termenului “relation
centrée” (relatia centrata) si preluarea termenului “centric relation” (relatie centrica) din
literatura de specialitate nordica, engleza si americana.

2. RELATIA DE OCLUZIE

Definitie
 In conceptia lui GYSI, ocluzia a fost definita drept un raport static de contact dintre
cele doua arcade, indiferent de pozitia pe care mandibula o ocupa fata de craniu, spre
deosebire de articularea interdentara, care presupune un contact dinamic al arcadelor
dentare.

Orice contact dintre dintii arcadelor dentare, la un moment dat, indiferent daca se
produce in faza statica sau dinamica, este considerat ocluzie.

2.1. Morfologia ariilor de ocluzie

Morfologia suprafetei ocluzale a celor doua arcade dentare este asemanatoare la

maxilar si mandibula, avand totusi cateva caractere de diferentiere.

Aria de ocluzie sau suprafata ocluzala a arcadelor dentare se formeaza din alaturarea
suprafetelor ocluzale ale fiecarui dinte in parte. Fiecare coroana dentara participa la
formarea ariei de ocluzie, prin portiunea sa de contact posibilcu dintii antagonisti.

In mod normal, intr-o arcada armonios dezvoltata, dintii zonei frontale la

maxilar pot avea contact static sau dinamic pe o suprafata redusa, care cuprinde, in
principal, marginile incizale si portiunea incizala a suprafetelor linguale. Anormal, aria
ocluzala se poate extinde pe suprafata labiala a dintilor respectivi, precum si in restul
suprafetei linguale.

Suprafata de ocluzie in zona frontala este arcuita si ingusta, datorita morfologiei

coronare specifice, corespunzator adaptarii lor pentru procesul de incizie-sfasiere. In zona
anterioara a suprafetei ocluzale un rol foarte important in asigurarea cineticii ocluzale il are
caninul.

Pe masura ce ne indepartam de zona frontala catre distal, suprafata ocluzala se

largeste in zona premolara, atingand apoi maximum in zona primului molar superior si
se ingusteaza usor catre ultimii molari. Zona de contact posibil nu este in intregime in
raport de contact ocluzal cu suprafata antagonista.

Suprafata de ocluzie sau aria ocluzala a zonei laterale prezinta un relief caracteristic,
datorita, in principal, cuspizilor cu care sunt prevazute fetele ocluzale ale dintilor respectivi
adaptati la faramitare si macinare.

Premolarii sunt prevazuti cu cate doi cuspizi, asezati unul vestibular si celalalt
lingual, in timp ce molarii prezinta de obicei cate patru cuspizi orientati doi catre vestibular
si doi catre oral (cu exceptia primului molar inferior). Fiecare cuspid prezinta un virf si doi
versanti principali, unul vestibular si altul lingual. Suprafata vestibulara a cuspizilor
vestibulari si orala a cuspizilor orali este curba si deci convexa in toate sensurile. De obicei,
intre cele doua suprafete curbe amintite se afla un sant de descarcare. Suprafata linguala a
cuspizilor vestibulari si suprafata vestibulara a celor orali sunt formate la randul lor, din
pante angulate intre ele, avand inclinatii diferite in functie de inaltimea cuspidului, creand
totodata versante mediale si distale. Cuspizii sunt in general separati prin santuri la nivelul
unirii versantelor, de-a lungul carora se pot intalni fosete (centrale, marginale). Cuspizii pot
fi uneori uniti prin creste de smalt, care se orienteaza diagonal pe fata ocluzala. La limita
meziala si distala a fetelor ocluzale se gasesc crestele marginale, sub care se afla punctul de
contact. Exista un raport optim intre diametrul vestibulo-oral, respectiv cel mezio-distal al
fetei ocluzale si suprafata de sectiune la colet.

Pentru intelegerea unor notiuni de gnatologie este importanta corelarea fiecarui

detaliu de relief ocluzal cu functia pe care o indeplineste. Majoritatea elementelor de relief
coronar sunt dispuse la nivelul suprafetelor ocluzale. Acest relief poate fi pozitiv si negativ.

Suprafata ocluzala intacta a dintilor laterali prezinta

 1/. elemente de relief pozitiv:

- varfurile cuspizilor;

- crestele sagitale mezio-distale ale cuspizilor;

- crestele esentiale;

- crestele ocluzale;

- crestele marginale;

- crestele accesorii;

- tuberculii dentari.

2/. elemente de relief negativ:

- santuri:

- principale;

- secundare (accesorii);

- fisuri;

- depresiuni;

- fosete :

- centrale

- marginale

3/. suprafata ocluzala totala este delimitata de ecuatorul anatomic al coroanelor

premolarilor si molarilor si se compune din:

- suprafata ocluzala externa;

- suprafata ocluzala interna.

Ele sunt delimitate in sens vestibulo-oral de varfurile cuspizilor si de crestele

sagitale, iar in sens mezio-distal de muchiile crestelor marginale situate intotdeauna sub
nivelul varfului cuspizilor, spre cervical. In sens vestibulo-oral, diametrul maxim al ariei
ocluzale reprezinta 50-60 % din diametrul maxim coronar, iar in sens mezio-distal 85%.

Suprafata ocluzala totala poate fi impartita de-a lungul diametrului vestibulo-oral

in sapte parti egale (regula celor sapte septimi):

- 1/7 corespunde versantului vestibular (periferic) al cuspidului vestibular de ghidaj;

- 2/7 corespund versantului ocluzal (central) al cuspidului de ghidaj;

- 2/7 corespund versantului central al cuspidului de sprijin;

- 2/7 corespund versantului periferic (oral) al cuspidului de sprijin.

 Figura 2.

Suprafata ocluzala, relief pozitiv si negativ (dupa CRÉTOT NU E CITAT IN

BIBLIOGRAFIE

CML = cuspid mezio-lingual; SM = segment mezial al crestei sagitale;

CMV = cuspid mezio-vestibular; CCV = cuspid centro-vestibular;

CDV = cuspid disto-vestibular; FMM = fosa marginala meziala;

FMD = fosa marginala distala; FCP = fosa centrala propriu-zisa;

FCM = fosa centrala meziala; FCD = fosa centrala distala;

FV = foseta vestibulara; CS = creste sagitale mezio-distale;

CDL = cuspid disto-lingual; SD = segment distal al crestei sagitale;

SS = sant secundar; SVD = sant vestibular de descarcare;

CMM = creasta marginala meziala; CE = creste esentiale;

CMD = creasta marginala distala; SP = sant principal;

SV = segment vestibular al crestei ocluzo-vestibulare;

 SO = segment ocluzal al crestei ocluzo-vestibulare

(creasta esentiala = CE).

Diametrul vestibulo-oral maxim al ariei ocluzale interne, alcatuita din versantele ocluzale ale
cuspizilor si versantele centrale ale crestelor centrale, reprezinta 4/7 din diametrul
vestibulo-oral maxim al coroanei dentare.

Figura: 3.

Regula celor sapte septimi (dupa JANKELSON).

2.2. Aria ocluzala mandibulara. Este aproape identica cu aria maxilara, cu

deosebirea ca este mult mai ingusta in zona frontala, depasind latimea celei superioare la
nivelul primului molar.

In plan orizontal ambele arii ocluzale, mandibulara si maxilara au o forma identica cu

cea a arcadelor dentare.

Privita in plan frontal suprafata de ocluzie este inclinata in zona laterala, astfel incat
varfurile cuspizilor vestibulari si orali ai dintilor laterali se afla pe aceeasi curba cu centrul in
crista galli ( curba lui Monson).

Proiectate in sens sagital, cele doua arii ocluzale prezinta o curbura sagitala cu
profunzime maxima la nivelul primului molar si avand centrul in acelasi punct situat la 3 cm.
posterior de nazion (crista galli), fiind cunoscuta sub denumirea de curba von Spee-Balkwill,
dupa numele celor care au descris-o.

In mod fiziologic curbele de ocluzie sagitale si transversala sunt concave la

mandibula si convexe la maxilar. Intr-o ocluzie normala curba sagitala de ocluzie este
simetrica in cele doua zone laterale.

Figura 4.

a/. Curba de compensatie sagitala von SPEE.

 b/. Curba de compensatie transversala WILSON

2.3. OVERBITE

Gradul de acoperire al incisivilor inferiori de catre cei superiori, cu ariile

ocluzale in contact, poarta denumirea de overbite. Un overbite normal prezinta o acoperire
de cel mult 1/3 din inaltimea coroanelor incisivilor mandibulari. Aria ocluzala a contactelor
posibile in zona frontala este variabila cu gradul de acoperire, in sensul urmator: cu cat
exista un overbite mai mare, cu atat aria ocluzala este mai mare si invers, cu cat arcadele
prezinta un overbite mai mic cu atat aria ocluzala se micsoreaza. Unghiul incizal variaza
direct proportional cu overbite-ul, ceea ce face ca si traiectoria incizala sa aiba tendinte
identice.

Figura 5.

Gradul de acoperire verticala a dintilor frontali inferiori de catre cei superiori variaza
intre zero mm in ocluzie cap la cap (a) si acoperire totala (b) unde valoarea totala
este data de inaltimea coroanei incisivilor inferiori.

2.4. OVERJET

Distanta masurabila in plan sagital intre suprafata orala a frontalilor

superiori si marginea incizala a celor inferiori realizeaza practic overjet-
ul Depasirea in sens sagital a arcadei frontale mandibulare de catre arcada
frontala maxilara poarta denumirea de overjet.

Overjetul poate fi cu contact dento-dentar sau in anomalii severe cu contact dento-

mucozal. Se poate atenua ca anomalie prin tehnologii speciale, mai ales la edentatul total.

Cu cat overjet-ul este mai mare, cu atat angularea traiectoriei incizale este mai mica
si invers, la un overjet mic, pentru un overbite constant, angularea traiectoriei incizale este
mai mare.

Trebuie facuta diferenta intre panta retroincisiva care reprezinta angularea fetei
palatinale a incisivilor superiori reprezentand un caracter pur morfologic si traiectoria
incisiva, care reprezinta o rezultanta a combinarii factorilor morfologici cu factorii
functionali.
 Figura 6.

a/. Depasirea frontalilor inferiori de catre cei superiori in plan sagital este apreciat
masurand pe o linie orizontala distanta dintre marginea libera a incisivilor superiori si fata
vestibulara a celor inferiori.

b/. Pentru acelasi grad de acoperire verticala, dar cu o inclinare diferita a axului
dentar overjetul variaza in limite destul de largi.

!!!!!!!!!!!!!!exista curs de ocluzologie facut de Uram si Marcauteanu, si unul

de Leretter si nu sunt citati la bibliografie

3. POZITII MANDIBULO-CRANIENE CU CONTACT

DENTO-DENTAR
3.1. Pozitia de intercuspidare maxima (P.I.M.)

In timpul contactului dintre cele doua arcade dentare, cuspizii mandibulari se

intrepatrund cu cei maxilari, realizand contacte de intercuspidare. Atunci
cand intercuspidarea cuprinde un numar maxim de contacte de ocluzie, poarta
denumirea de intecuspidare maxima. De regula arcadele dentare prezinta o congruenta
maxima intr-o singura pozitie, asigurand in acest caz o anumita pozitie mandibulo-craniana.
Dat fiind faptul ca arcadele alveolo-dentare pot avea raporturi variate cu baza osoasa care
le sustine, este posibil ca intercuspidarea maxima sa se realizeze in pozitii mandibulo-
craniene excentrice.

15.3.2. Pozitia de ocluzie centrica (P.O.C)

Pentru a nu se crea confuzii, dorim sa specificam ca pozitia de ocluzie centrica este

diferita fata de pozitia de relatie centrica. De aceea, reamintim ca pozitia de relatie centrica
este relatia care exista intre mandibula si craniu la o dimensiune verticala de ocluzie
corecta, cu condilii situati in pozitia lor cea mai retrasa, nefortata in cavitatea glenoida,
pozitia de la care sunt posibile miscarile de lateralitate si o usoara miscare de retruzie.

Ocluzia in relatie centrica se numeste ocluzie centrica si reprezinta raportul dintre

arcadele dentare, in cadrul careia se asigura contactul arcadelor dentare, iar mandibulei, o
pozitie de relatie centrica fata de maxilar si baza craniului. Atunci cand ocluzia centrica
coincide cu intercuspidarea maxima (18% din populatie), are urmatoarele repere:

- repere dentare cu mai multe cerinte:

a. in plan vertical

- orice dinte, exceptand incisivii centrali inferiori si molarii de minte realizeaza

contact cu doi dinti antagonisti pe arcade integre;
 - datorita dimensiunii reduse a incisivilor mandibulari in raport cu cei maxilari, dintii
superiori se afla intr-o pozitie distalizata fata de cei mandibulari, fiecare dintre ei venind in
contact cu jumatatea distala a omologului mandibular si jumatatea meziala a dintelui
mandibular imediat urmator;

- fetele distale ale ultimilor molari inferiori si superiori se gasesc in acelasi plan
frontal.

b. in plan transversal:

- arcada superioara circumscrie arcada mandibulara atat in zona frontala cat si in

cea laterala. In zona laterala ocluzia centrica normala presupune depasirea dintilor
mandibulari de catre cei maxilari cu jumatate de fata ocluzala catre vestibular, astfel incat
cuspizii vestibulari maxilari vor circumscrie cuspizii vestibulari mandibulari, care vor cadea
in santul intercuspidian al arcadei maxilare, iar cuspizii mandibulari linguali vor circumscrie
spre lingual cuspizii linguali maxilari;

- liniile mediene ale celor doua arcade se afla in acelasi plan, deci ar trebui sa
coincida;

C. in plan sagital

In zona frontala se intalneste de obicei o ocluzie psalidodonta, cu un overjet

moderat;

- Pozitia caninului inferior este intre incisivul lateral si caninul superior. In stari
patologice se poate mezializa sau distaliza

- cuspidul mezio-vestibular al primului molar maxilar se angreneaza intre cuspidul

mezio-vestibular si centro-vestibular al primului molar mandibular;

Existenta interconditionata a acestor repere asigura mandibulei o pozitie de relatie

centrica mandibulo-craniana, iar arcadelor dentare o intercuspidare maxima in ocluzie
centrica.

Coincidenta intercuspidarii maxime cu relatia centrica si asigurarea unei ocluzii

centrice este intalnita in numai 17-18 % din cazuri, ea fiind denumita Point Centric sau
Short Centric. Scoala gnatologica reprezentat de RAMFJORD, ASH, POSSELT considera ca
Point Centric-ul asigura o maxima stabilitate mandibulei.

Aceeasi autori gasesc o neconcordanta a relatiei centrice cu intercuspidarea

maxima la un procentaj de 85 - 95 % din subiecti si o denumesc Long Centric. Acest Long
Centric este normal atunci cand se afla intre 0,2 - 1,75 mm. si se datoreaza unei glisari
anterioare condiliene si cuspidiene din RC in PIM.

Exista o libertate a mandibulei si in sens transversal, de cca. 1

mm. realizandu-se astfel Wide Centric. Combinarea la aceeasi pacient a Long Centric-ului
cu Wide Centric-ul realizeaza Freedom in Centric, adica o libertate in zona pozitiei
centrice.

3.3. Ocluzia habituala

Datorita unor factori legati de dezvoltarea ocluziei - factori fiziologici sau patologici -
arcada mandibulara poate fi deviata de la ocluzia normala. Devierea se poate concretiza
printr-o pozitie excentrica a mandibulei fata de craniu, cu pastrarea rapoartelor de
intercuspidare maxima a arcadelor dentare. Aceasta este ocluzia de obisnuinta sau ocluzia
habituala, de convenienta sau ocluzia de confort.
 De obicei ea este cauzata de un punct de contact prematur sau, in general de un
obstacol muscular sau dentar, care impiedica glisarea mandibulei in relatia centrica.

In numeroase cazuri procesul de adaptare nu are loc si se instaleaza ocluzia de

convenienta dezechilibrata. Ea se poate instala de la inceput sau poate fi rezultatul
epuizarii functionale a substratului morfologic suprasolicitat, insotindu-se de un cortegiu
simptomatic caracteristic.

3.4. Ocluzia artificiala sau terapeutica

ARNOLD si FRUMKER nu apar la bibliografie descriu, alaturi de ocluzia naturala

rezultata din angrenajul unor arcade naturale, o ocluzie artificiala, care este rezultatul
contactului unor suprafete ocluzale artificiale. In unele cazuri intreaga arie ocluzala este
reconstituita protetic, in altele numai anumite portiuni au suportat un tratament protetic de
refacere morfo - functionala.

In cadrul tratamentelor ocluzale, odontale, protetice etc. este posibil ca ocluzia

artificiala sa aiba un caracter tranzitoriu (protezari provizorii, gutiere) sau definitiv
(tratamentul de consolidare protetica).

Se considera ocluzie artificiala si contactul dintre doua arcade dentare naturale, dar
care au suferit un proces de remodelare coronara prin procedeul de coronoplastie (slefuire
selectiva de mare anvergura, numit si resapare coronara - coronal reshaping - al autorilor
englezi si americani).

3.5. Ocluzia temporara

Suprafetele ocluzale ale dintilor temporari formeaza aria ocluzala temporara care
stabileste rapoarte de ocluzie temporare. Odata cu eruptia dintilor permanenti apare ocluzia
dentitiei mixte care este inlocuita treptat cu ocluzia definitiva a subiectului adult.

4. FUNCTIILE SUPRAFETELOR OCLUZALE

Premolarii si molarii, cu suprafete ocluzale bine conturate, sunt prin constructia lor
'unelte' ideale pentru triturarea si macinarea hranei. Cuspizii, ca elemente dominante de
relief pozitiv ocluzal, in functie de rolul pe care-l au in desfasurarea actului masticator, ca si
a celorlalte functii ale ADM, au o forma mai rotunjita sau mai ascutita.

KRAUS, JORDAN si ABRAMS au clasificat in 1969 cuspizii premolarilor si molarilor din

punct de vedere functional in:

- cuspizii de sprijin (primari, activi sau purtatori), cu rol de triturare a alimentelor,

de indepartare a particulelor fragmentate din spatiul interocluzal si de fixare a mandibulei in
PIM, fiind mai voluminosi;

- cuspizi de ghidaj (secundari, pasivi, sau nepurtatori), care au rol de forfecare si

de ghidare a miscarilor mandibulei, avand o forma mai ascutita.

Astfel, cuspizii palatinali ai premolarilor si molarilor superior si cuspizii vestibulari ai

acelorasi dinti mandibulari, cu forma rotunjita sunt cuspizi de sprijin si au o dispozitie mai
spre centrul dintelui, ceea ce le permite preluarea si transmiterea fortei ocluzale in sens
axial. In timpul pozitiei de intercuspidare maxima, cuspizii de sprijin realizeaza cu zonele
receptoare antagoniste contacte tripodale sau bipodale, de tip cuspid-fosa (centrala sau
proximala) sau cuspid creasta marginala ( ambrazura ocluzala).

Cuspizii de ghidaj sunt reprezentasi de cuspizii vestibulari ai dintilor laterali superiori

si de catre cuspizii lingualimandibulari. Ei sunt mai putin voluminosi decat cuspizii de sprijin,
dimensiunea vestibulo-orala a cuspizilor de ghidaj reprezentand 3/7 din diametrul vestibulo-
oral maxim al suprafetei ocluzale totale.

Cuspizii de ghidaj oclud cu o ambrazura interdentara vestibulara sau linguala, sau un

sant de descarcare vestibular sau oral, participand la realizarea contactelor interocluzale cu
2/7 din volumul lor (50%), in timp ce cuspizii de sprijin participa cu 4/7 din volumul lor la
realizarea acestor rapoarte.

Contactele ocluzale nu servesc la triturarea alimentelor, ele avand rolul de a

declansa impulsuri preluate de receptorii desmodontali, in scopul de a intrerupe activitatea
muschilor mobilizatori ai mandibulei, incheind un ciclu masticator. Acest mecanism
reprezinta un sistem de siguranta, care protejeaza dintii impotriva suprasolicitarilor prin
hiperactivitatea musculara.

In timpul miscarilor de medio- si laterotruzie din cursul actului masticator, cuspizii de

sprijin descriu trasee pe suprafetele ocluzale antagoniste, determinate de factori ca:
traiectoria condiliana, unghiul si miscarea BENNETT, distanta intercondiliana etc.

Acesti parametri guverneaza modelarea si aranjamentul cuspizilor si al santurilor

ocluzale, nerespectarea lor ducand la instalarea tulburarilor functionale (de tipul
hipercontractiei musculare), cu aparitia suprafetelor de abrazie.

Reducerea ariei ocluzale in timp este o modalitate de aparare a dintilor, deoarece

astfel fortele de presiune masticatorii sunt dirijate in axul longitudinal (fiziologic) al dintilor.

4.1. RELATII ALE UNOR COMPONENTELE MORFO-FUNCTIONALE Ale ADM

cu SUPRAFETELe OCLUZALE

4.1.1. Unghiul BENNETT.

Deplasarea spre linia mediana a condilului de balans depinde de oblicitatea pe care o

are tuberculul articular, adica de unghiul pe care acesta il face cu un plan vertical. Acest
unghi poarta numele de unghi Bennett masurabil in grade 15-17°. Unghiul
BENNETT este factorul determinant al miscarilor de lateralitate. Unui unghi mare ii
corespunde o miscare de lateralitate cu amplitudine mare. Astfel, cu cat unghiul BENNETT
este mai mare, relieful ocluzal al dintilor laterali trebuie modelat mai sters (raport invers
proportional), iar concavitatea fetelor palatinale ale frontalilor superiori va fi cu atat mai
accentuata (raport direct proportional).

Condilul pivotant nu reprezinta un centru de rotatie fix, ci face si el adesea o

deplasare prin translatie laterala, numita miscare Bennett. Miscarea Bennett nu trebuie
confundata cu unghiul Bennett. Ea se masoara in mm si se masoara pe partea activa in
lateralitate. Se utilizeaza in protetica doar cand se folosesc simulatoare individulare si
laxitatea capsulara a ATM permite inregistrari de 3mm sau peste aceasta valoare.
In conformarea reliefului ocluzal al dintilor laterali, trebuie tinut cont si de amplitudinea
miscarii BENNETT. La dinti superiori, traseele miscarilor de laterotruzie (de partea
lucratoare), cat si cele de mediotruzie (pe partea nelucratoare) sunt plasate spre distal, iar
la dintii inferiori spre mezial. In cazul unei miscari de lateropulsie, combinata cu o deplasare
anterioara a condilului pivotat (miscarea BENNETT), traseele pe partea lucratoare, cat si
cele nelucratoare vor fi plasate mai spre mezial la dintii superiori, ceea ce impune
modelarea unei concavitati mai accentuate a fetelor palatinale ale frontalilor superiori.
Marimea miscarii BENNETT si directia de deplasare laterala a condilului pivotant au o
influenta directa asupra reliefului ocluzal.

4.1.2. Planul CAMPER

Nu este definit Panul Camper sau Andreasen (din profil) si rolul lor
 Unghiul format intre planul ocluzal (considerat a fi paralel cu planul CAMPER) si
panta tuberculului articular influenteaza relieful ocluzal in mod direct proportional: cu cat
acest unghi este mai mare, cu atat mai pregnanti pot fi modelati cuspizii dintilor laterali.

4.1.3. Curba lui von SPEE

Curba de compensatie sagitala (a miscarii de propulsie) si inclinarea mezio-distala a

caninilor si a dintilor laterali sunt factori determinanti in stabilitatea arcadei dentare. O
curba prea accentuata sau o intrerupere a curbei, cu aparitia unor migrari dentare poate sa
produca tulburari functionale ocluzale. Cu cat curba lui von SPEE este mai pronuntata, cu
atat mai sters trebuie sa fie relieful ocluzal al dintilor laterali, deoarece dezocluzia in cazul
miscarilor de propulsie este mica.

Pe de alta parte, o curba mai aplatizata permite o modelare mai pregnanta a

cuspizilor si fose mai adanci pe fetele ocluzale ale dintilor laterali.

4.1.4. Curba lui WILSON.

Vazuti din plan frontali, dintii laterali iau contact cu fetele ocluzale cu aceasta curba.
Inclinarea linguala a dintilor laterali inferiori face ca cuspizii vestibulari ai acestora sa fie
“mai inalti” fata de un plan orizontal decat cei linguali.

Deasemenea, la dintii laterali superiori, cuspizii palatinali ii depasesc pe cei

vestibulari fata de un plan orizontal, datorita inclinarii acestor dinti spre vestibular.

Neregularitatea curbei de compensatie transversala poate produce interferente

ocluzale in miscarile de lateralitate, deci poate provoca tulburari functionale. In special in
cazul unui ghidaj anterior putin exprimat sau inexistent, este posibil ca o inclinare linguala
prea mare a molarilor inferiori, respectiv vestibulara a molarilor superiori, sa provoace
interferente ocluzale pe partea nelucratoare (contacte de hiperbalans.)

4.1.5. Supraocluzia frontala.

Supraocluzia frontala in sens vertical si orizontal (overbite si overjet), are un rol

important in modelarea suprafetelor ocluzale, deoarece, cu cat acestea sunt mai mari, cu
atat mai tarziu apar contacte la nivelul dintilor frontali in timpul miscarilor mandibulei.

Overbite-ul si overjet-ul au influenta inversa asupra morfologiei suprafetelor

ocluzale. Astfel, daca supraocluzia verticala este mare, cuspizii vor fi bine exprimati, in timp
un overjet mare necesita modelarea unor cuspizi stersi, deoarece dezocluzia dintilor laterali
in propulsie se face mai incet, permitand o alunecare initiala dinte pe dinte.
 Figura 7.

Suprafetele ocluzale si marginile incizale ale dintilor mandibulari sunt asezate pe

suprafata unei calote sferice (M, sfera /curba MONSON).Proiectia sagitala a acestei sfere (S)
porta numele de curba von SPEE, iar proiectia frontala (W) se numeste curba WILSON.

5. RELATIILE OCLUZALE DINAMICE

Rapoartele ocluzale dinamice sunt realizate de catre cele doua arcade in timpul
exercitarii functiilor sistemului stomatognat, precum si in timpul parafunctiilor. Ocluzia este
considerata de catre GUICHET, drept unul din cele trei determinante ale dinamicii
mandibulare (ATM., ocluzie, muschi). La randul ei, ocluzia poseda un determinant
anterior(zona frontala a arcadelor) si un determinant posterior !!!!!!!!!!!!!!!!!!stiam ca
determinantul posterior este legat de ATM(zona laterala a arcadelor), intre care se afla
un echilibru si o interactiune sintetizata in contextul protectiei mutuale. Conform acestui
concept, intre cele doua determinante ale ocluziei exista o protectie reciproca, care
actioneaza in fazele statice si dinamice ale ocluziei.

Pornind de la relatia centrica, mandibula gliseaza spre anterior in miscarea de

protruzie cu contact dentar. Daca relatia centrica corespunde cu intercuspidarea maxima (in
situatia unei ocluzii centrice), imediat ce parasesc pozitia respectiva dirijarea miscarii este
preluata de pantele retroincisive ale grupului frontal maxilar, pe care aluneca marginile
incizale ale incisivilor mandibulari.

In afara de ghidajul anterior sau ghidajului incizal, kineziologia ocluzala este

influentata de determinantul posterior al ocluziei.

Ghidajul posterior se realizeaza prin alunecarea varfurilor cuspidiene pe pantele de

glisare in miscarile mandibulare de lateralitate cu contact dentar.

Conform conceptiei lui HANAU, in momentul contactului ocluzal, acesta se realizeaza

mai intai in zona premolarului doi si a primului molar, existand o usoara inocluzie in zona
frontala si distala cu rol protector (conceptia ocluziei basculante sau ocluzia 'rocking-chair').

5.1. Criteriile ocluziei functionale

 Caracterizind ocluzia normala, ENE considera ca, in afara
conceptiei estetice si anatomice, aspectul principal care trebuie sa intereseze este
cel functional, deoarece, dupa parerea autorului amintit, pentru ca o ocluzie sa fie normala
trebuie indeplinite cinci conditii esentiale:

1. Stopuri ocluzale stabile, multiple si simultane in relatia centrica si intercuspidare

maxima;

2. Ghidaj anterior armonizat cu miscarile functionale ale mandibulei si posibilitatile

articulatiei temporo-mandibulare;

3. Dezocluzia tuturor dintilor cuspidati cand mandibula efectueaza miscarea de

propulsie;

4. Dezocluzia dintilor cuspidati de pe partea nelucratoare cand mandibula face

miscarea de lateralitate;

5. Absenta interferentelor pe partea lucratoare in miscarea de lateralitate, indiferent

de tipul ghidajului.

5.2. Conceptul ocluziei functionale

Aceasta teorie a fost propusa si dezvoltata de catre PANKEY, MANN si SCHUYLER,

cunoscuti si sub denumirea de 'Trio din Florida' sau 'Miami Oral Rehabilitation Seminar
Group'. Teoria ocluziei unilateral echilibrate admite existenta unui 'Freedom in Centric', atat
'Long Centric' cat si 'Wide Centric'. Posibilitatea de glisare de la pozitia de intercuspidare
spre pozitiile respective realizeaza o toleranta ocluzala care ocupa un loc esential in aceasta
teorie. Conform aceleiasi teorii, exista contacte uniforme, pe toata arcada, in ocluzie
centrica. Miscarea de glisare anterioara si laterala in perimetrul de 'Freedom in Centric' se
face cu pastrarea tuturor contactelor. Miscarea de protruzie care depaseste pozitia de 'Long
Centric' duce la scoaterea din ocluzie a dintilor laterali si ghidarea miscarii numai pe panta
retroincisiva.

Depasirea in miscarea de lateralitate a pozitiei maxime in 'Wide Centric' conduce la

pierderea contactelor pe partea de balans si pastrarea celor de pe partea activa, incepand
cu caninii si cuspizii vestibulari ai premolarilor si molarilor de pe partea activa. Acest contact
in grup al lateralilor si caninului de pe partea activa a fost numit 'group fonction' sau functie
de grup. Relatiile cuspid-arcada antagonista se realizeaza dupa principiul cuspid-ambrazura,
ca o consecinta a contactului dintre antagonisti. In pozitia de ocluzie centrica, contactele
cuspizilor cu suprafetele antagoniste se fac printr-o dispozitie foarte precisa:

a) Cuspizi inferiori

Cuspid vestibular inferior Suprafata de contact a antagonistului superior

Primul premolar Ambrazura dintre primul premolar si canin
Al doilea premolar Ambrazura dintre primul si al doilea premolar
Primul molar - cuspid V-M Ambrazura premolarului doi si molarului unu

- cuspid V-C Foseta centrala primul molar

- cuspid V-D Foseta distala primul molar

Molarul doi - cuspid V-M Ambrazura dintre primul si al doilea molar

- cuspid V-D Foseta centrala molarul doi

 b) Cuspizi superiori

Cuspid palatinal superior

Suprafata de contact cu dintii inferiori

Primul molar Foseta distala primul premolar inferior
Al doilea premolar Foseta distala premolar doi inferior
Primul molar - cuspid M-P Foseta centrala primul molar

- cuspid D-P Ambrazura primul si al doilea molar

Molarul doi - cuspid M-P Foseta centrala molar doi

- cuspid D-P Ambrazura distala molar doi

Aceasta arata ca in majoritatea lor cuspizii maxilari intra in contact cu fosetele

dintilor mandibulari, exceptand cuspizii distopalatinali ai molarilor unu si doi.

Pe partea activa caninul maxilar este in contact cu caninul mandibular, eliberand de

orice contact arcada distala, chiar din momentul cand acesta paraseste ocluzia centrica.
Dupa unii autori, la aceasta disocluzie participa caninul, incisivul lateral superior sau chiar
centralul. Pentru altii, caninul singur produce disocluzia, fapt ce a dus la introducerea
notiunii de protectie canina sau 'Cuspid function', 'cuspid protected occlusion' sau a dirijarii
prin canin. Teoria a fost intrevazuta de NAGAO si SHOW, dezvoltata de AMICO in 1958.

Posesia de catre canin a unor receptori desmodontali care sa-i permita dirijarea
ocluziei, este un fenomen recunoscut, care insa nu a fost deplin verificata. 'Cuspid fonction'
se intalneste, in 57 % din cazuri pe ambele arcade, unilateral in 16,4 % si lipseste in 26,6
% din cazuri. Gnatologii considera ca ghidajul canin trebuie pastrata ori de cate ori se
intalneste si reconstituita atunci cand s-a pierdut.

In dentitia naturala cuspizii nu sunt niciodata in raport de cuspid-foseta (Crousillat).

Totusi proteticienii realizeaza aceste contacte in scopul obtinerii unei stabilitati ocluzale si a
echilibrarii fortelor. Intr-o ocluzie echilibrata este necesar ca cel putin 100 de puncte de
contact din cele 172, sa fie asigurate. Totalitatea contactelor nu va depasi 4 mm patrat.
Pentru gnatologi, schema contactelor ocluzale in pozitie centrica ar fi urmatoarea:

a) Cuspid vestibular inferior Suprafata de contact superior

Primul premolar Foseta meziala primul premolar superior
Premolarul doi Foseta meziala premolar doi superior
Molarul unu - cuspid V-M Foseta meziala molar unu

- cuspid V-C Foseta centrala molar unu

- cuspid V-D Foseta distala molar unu

Molar doi - cuspid V-M Foseta meziala molar doi

- cuspid V-D Foseta centrala molar doi

b) Cuspid palatinal superior Suprafata de contact inferioara
Premolarul unu Foseta distala premolar unu
Premolar doi Foseta distala premolar doi
Molarul unu - cuspid P-M Foseta centrala molar unu

- cuspid P-D Foseta distala molar unu

Molar doi - cuspid P-M Foseta centrala molar doi

- cuspid P-D Foseta distala molar doi

Figura. Nu are nume si prenume si nici dupa cine este reprodusa
 5.3. Criteriile unei ocluzii functionale optime dupa THOMSON sunt:

1. masticatia bilaterala, simultana;

2. contact usor in pozitia de intercuspidare maxima;

3. miscarile de masticatie sa se desfasoare fara prezenta interferentelor lucratoare

sau nelucratoare;

4. sa nu existe miscari de adaptare ale buzelor si obrajilor in timpul deglutitiei;

5. sa nu existe miscari parafunctionale, de inclestare sau frecare a dintilor;

6. sa nu existe jena articulara in timpul masticatiei sau la deschiderea larga a gurii;

7. mandibula sa nu prezinte derivatii in timpul miscarii de coborare-ridicare;

8. sa nu existe contacte interdentare in timpul fonatiei sau mimicii;

9. in timpul realizarii ocluziei sa existe o senzatie de confort.

5.4. Cele 10 norme, care atesta o ocluzie functionala optima:

1. pacientul nu se plange de prezenta unei parafunctii;

2. stabilirea pozitiei de postura permite inchiderea relaxata a buzelor;

3. in miscarea mandibulei intre pozitia de postura si pozitia de intercuspidare

maxima nu exista interferente;

4. liniile mediane, dintre incisivii superiori si inferiori coincid, iar inclinarea dintilor
este optima;
 5. in timpul adoptarii pozitiei de intercuspidare maxima nu apar zgomote;

6. lungimea si directia alunecarii din relatia centrica in pozitia de intercuspidare

maxima se inscriu in limite normale;

7. absenta fatetelor de abrazie, semne secundare unei parafunctii;

8. miscarile de la si spre pozitia de intercuspidare maxima se desfasoara fara

interferente;

9. in timpul deschiderii maxime a gurii nu apare devierea mandibulei sau o jena in

ATM;

10. palparea ATM si muschilor mobilizatori ai mandibulei nu reflecta prezenta unor

tulburari in timpul functiilor ADM.

6. IMPORTANTA STOPURILOR OCLUZALE

Importanta stopurilor ocluzale se poate rezuma astfel:

1. Prin stabilitatea stopurilor ocluzale se realizeaza una din pozitiile esentiale ale
mandibulei: pozitia de intercuspidare maxima (PIM), in care contactele dento-dentare dintre
cele doua arcade sunt in numarul cel mai mare. IM este cea mai stabila pozitie functionala a
ADM si incheie fiecare ciclu masticator.

2. Stopurile ocluzale au importanta si in functionalitatea ADM, in procesul de triturare

a alimentelor. Bolnavii care in urma pierderii dintilor din grupul lateral, pastreaza pe arcade
numai dintii frontali tritureaza alimentele cu stopurile ocluzale din grupul frontal, evident cu
miscari mandibulare mai numeroase si cu eficienta mai redusa.

3. Mentinerea dimensiunii verticale de ocluzie (DVO) este poate rolul cel mai
important al stopurilor ocluzale.

Pentru ca stopurile ocluzale sa poata sa-si indeplineasca aceste trei roluri principale,
este necesar ca aceste contacte dintre dintii antagonisti sa fie stabile si eficiente. Numai
astfel se realizeaza contactele dento-dentare functionale.

7. TIPURI DE CONTACTE OCLUZALE

Analiza contactelor ocluzale statice sau mecanice arata patru feluri de intalniri
interdentare:

1. Contacte functionale;

2. Contacte nefunctionale;

3. Contactul in suprafata;

4. Absenta contactelor ocluzale.

7.1. CONTACTE FUNCTIONALE

Acest tip de contact pot fi:

- contactul varf cuspid - fund foseta. Este esential, ca varful cuspidului sa fie mai
putin voluminos decat foseta, pentru a putea sa patrunda in aceasta. Pentru refacerile
protetice realizarea prezinta marele avantaj de a se adapta cu usurinta prin slefuire
selectiva. Un alt avantaj rezida din faptul, ca acolo unde stereotipul masticator o cere
alunecarea mandibulei in Long Centric se face cu usurinta.

Figura 8.

Contactul varf cuspid - fund foseta.

- contactul versantelor cuspidului cu versantele fosetei. Se realizeaza cel putin in trei

puncte, de unde si denumirea acestui tip de contact 'tripodic'. Este esential, ca volumul
cuspidului sa fie mai mare decat spatiul oferit de foseta, motiv pentru care varful cuspidului
nu mai ajunge in fundul fosetei.

Este un contact functional eficient, deoarece cu minimum de presiune se strivesc

alimentele cu usurinta. Este greu de realizat in cazul lucrarilor protetice fixe.

Figura 9.

Contactul versantelor cuspidului cu versantele fosetei.

- contactul dintre marginea libera a dintilor frontali mandibulari si fata palatinala a

dintilor frontali maxilari infracingular. Bolnavii care au pierdut stopurile ocluzale din zona
laterala beneficiaza de sustinerea ocluziei de catre grupul frontal, datorita acestor contacte.
 Figura 15 .10.

Contactul dintre marginea libera a dintilor frontali mandibulari care articuleaza cu

fata palatinala a dintilor frontali maxilari in imediata vecinatate a cingulumului.

Este regretabil ca, modelarea configuratiei anatomice a fetei palatinale a

incisivilor superiori este rareori respectata de tehnicienii dentari. Ma refer mai ales
la crestele marginale si cingulum. Lipsa de modelaj duce la suprafete plane,
planuri inclinate care permit usor derapajele in ocluzia dinamica, dar si statica.

7.2. CONTACTE NEFUNCTIONALE

Cand contactele dento-dentare se realizeaza pe pante inclinate, ele nu pot fi stabile,

iar daca relieful cu care intra in contact nu reuseste sa efectueze cu usurinta triturarea
alimentelor, stopurile ocluzale nu sunt eficiente. In acest sens deosebim:

- contactul varf cuspid - versant foseta este un contact dento-dentar care provoaca
deraparea mandibulei;

- contactul versant cuspid - versant foseta este un contact nefunctional, instabil;

Figura 11.

a/. Contactul varf cuspid - versant foseta;

b/. Contactul versant cuspid - versant foseta.

- contactul varf cuspid - varf cuspid prezinta multiple aspecte nefunctionale: este
instabil, eficienta redusa, transmit solicitarile ocluzale in afara axului longitudinal al
antagonistului.

Figura 12.

Contactul varf cuspid - varf cuspid.

 16.7.3. CONTACTUL IN SUPRAFATA

In urma abraziunii patologice, relieful ocluzal devine sters transformandu-se intr-o

suprafata aproape plana. Zonele de contact interdentar se maresc in suprafata si
concomitent se produce o deplasare spre mezial a intregului grup lateral. Desi aceste
contacte sunt stabile ele sunt nefunctionale, deoarece triturarea se face insuficient.

Figura 13.

Contactele ocluzale in suprafata sunt greu de retusat prin slefuire selectiva si duc la
marirea suprafetei ocluzale.

Tehnicienii dentari deseori comit o greseala la acest tip de contact interdentar.

Atunci cand modelarea fetelor ocluzale ale lucrarilor protetice fixe se face prin 'impingerea'
modelului din ghips al arcadei antagoniste in ceara de macheta moale, modelarea se face
automat, dupa relieful oferit. Ulterior in piesa finita pot apare obstacole in dinamica
mandibulara, date de cuspizii linguali 'ridicati', care pot fi indepartate cu greutate, prin
slefuirea intregii suprafete ocluzale.

Metoda corecta si mai exacta de modelare a machetelor din ceara este cea care
foloseste elemente ocluzale prefabricate, din ceara sau rasini termoplastice. Acestea se
adapteaza in spatiul protetic prin plastifiere, radiere sau aditie de ceara. Contactele tripodice
se pot construi usor iar Long Centric-ul se modeleaza prin aditie de ceara, dar numai pe
modelele montate cel putin intr-un articulator semiadaptabil.

In concluzie: toate lucrarile protetice fixe se vor realiza astfel incat sa existe posibilitatea
Long Centricului. La edentatul total se produce de regula o stergere a oricarui stereotip al
miscarilor mandibulei si pentru o stabilizare optima a protezelor totale pe campul protetic,
arcadele dentare artificiale se realizeaza cu Point Centric. Singurul reper constant la edentatul
total este relatia centrica.

7.4. ABSENTA CONTACTELOR OCLUZALE

Stopurile ocluzale din zona frontala nu se realizeaza. Intre marginea libera a dintilor
frontali mandibulari si fata palatinala a dintilor frontali maxilari ramane un spatiu de
inocluzie sagitala. Reabilitarea ocluziei in aceste situatii cere contributia ortodontului,
proteticianului si uneori al chirurgului.
 Figura 14.

Inocluzia frontala sagitala.

Nu este scris nimic despre principiile refacerilor

ocluzale la edentatul total, la edentatul partial
protezat cu proteze mobilizabile

Nu este scris nimic despre stereotipurile de

masticatie si posibilitatile protetice de refacere a
acestora

Evaluarea unghiurilor de masticatie dupa Planas, cu observatii cu privire la masticatie

unilaterala sau expresia de masticatie de frecatoe, intermediar, tocator
 CRISTINA BORTUN, LERETTER MARIUS, LILIANA SANDU: Inregistrarea unghiurilor de masticatie
conform legilor lui Planas, Ars Medica Tomitana, Revista Facultatii de Medicina si Farmacie 'Ovidius'
Constanta, anul VIII / numarul 29 / 2002, pg. 17 - 22, ISSN 1223 - 9666.

8. DINAMICA MANDIBULARA
Dinamica mandibulara constituie un proces complex, fara de care exercitarea
functiilor sistemului stomatognat nu ar fi posibila. Este un act motor, la realizarea caruia
participa, in principal, muschii sistemului stomatognat si articulatia temporo-mandibulara.
In timpul efectuarii dinamicii mandibulare, sub actiunea muschilor, intre mandibula si
maxilar se stabilesc rapoarte dinamice atat din punct de vedere al rapoartelor osoase cat si
ocluzale.

8.1. Clasificarea miscarilor mandibulare

Indeplinirea functiilor complexe ale sistemului stomatognat nu este posibila fara

realizarea actului motor de mobilizare a osului mandibular. Dinamica mandibulara poate fi
sistematizata dupa numeroase criterii, neexistand o clasificare unica si atotcuprinzatoare.

LEJOYEUX clasifica miscarile mandibulare in: miscari mandibulare elementare fara

interpunerea de alimente, miscari de masticatie cu dinti naturali, miscari de masticatie cu
dinti artificiali.

In cadrul miscarilor elementare ale mandibulei, autorul descrie doua grupuri: miscari
simetrice pure realizate fara contact interdentar (miscari de coborare si ridicare, de
propulsie si retropulsie, miscari de retractie fortata), iar in al doilea grup cuprinde miscarile
efectuate cu contact interdentar fara interpozitiune de alimente.

COSTA utilizeaza in clasificarea miscarilor mandibulare criterii diferite, descriind

miscari pure si miscari combinate, miscari simetrice sau asimetrice, cu sau fara contact
interdentar, reduse, extreme sau fortate, miscari functionale stereotipe si voluntare.

RAMFJORD clasifica miscarile mandibulei in miscari limita si functionale. Miscarile

limita ale mandibulei sunt la randul lor clasificate in miscari limita efectuate in plan sagital,
in plan orizontal si in plan frontal. Miscarile functionale sunt clasificate in miscari de
masticatie, miscari de deglutitie, miscari de fonatie.

POSSELT ofera o clasificare ce cuprinde miscari fundamentale ale mandibulei, miscari

intermediare, miscari limita, miscari in perimetrul limita, miscari functionale si miscari
parafunctionale. El considera ca miscarile mandibulare de baza sunt urmatoarele:

1. miscare de deschidere si inchidere;

2. miscare de protruzie cu contact dentar si revenire;

3. miscare de retruzie si revenire, cu contact dentar;

4. miscare de lateralitate si revenire, pastrand contactul dentar;

ACKERMANN clasifica miscarile in:

1. miscare de deschidere si inchidere;

2. miscare incisiva;

3. miscare de lateralitate;
 4. miscare de retractie (aceasta fiind o miscare fortata si nu fiziologica);

Indiferent de clasificarea adoptata, dinamica mandibulara este influentata si realizata

pe baza unor factori anatomici si functionali. Exista patru determinante ale dinamicii
mandibulare, dintre care trei anatomice si una functionala. Determinantele anatomice ale
dinamicii mandibulare sunt: ATM dreapta, ATM stanga si ocluzia.

Aceste determinante au rolul de a programa activitatea celui de al patrulea

determinant fiziologic si anume sistemul neuromuscular, care poate avea o activitate
normala in cadrul functiilor sistemului stomatognat, sau o activitate parafunctionala.
Determinantele anatomice se impart, la randul lor, in cele posterioare (ATM.) si cele
anterioare (relieful ocluzal).

In cazul unor disfunctii ale sistemului stomatognat, reabilitarea orala actioneaza

asupra celui de al treilea determinant anatomic - ocluzia - pe care, in anumite limite, il
poate modifica, dar este aproape neputincios in tentativa sa de modificare a articulatiei
temporo-mandibulare.

8.2. Miscarile limita ale mandibulei

Miscarile mandibulare sunt oglinda configuratiei anatomice si functionale a

determinantilor anatomici posteriori (A.T.M.) si anteriori (ocluzia), precum si a
determinantilor functionali (muschii mobilizatori ai mandibulei).

8.2.1. Miscarile si perimetrul limita in plan sagital

Aceste miscari au fost studiate si descrise de POSSELT si LAVIGNE. Inregistrarea

miscarilor limita ale mandibulei se efectueaza inscriind pe un ecran vertical miscarile
sagitale ale punctului interincisiv mandibular. Pentru obtinerea perimetrului limita, POSSELT
recomanda pacientului sa execute, pornind de la pozitia de relatie centrica o miscare de
protruzie maxima cu contact dentar. Din pozitia de protruzie maxima urmeaza o miscare de
deschidere maxima, cu mandibula mentinuta in propulsie. Urmeaza apoi o alta miscare test,
care inregistreaza o miscare de deschidere maxima plecand de la punctul initial de relatie
centrica. In ansamblul sau, perimetrul miscarilor limita in plan sagital are forma unui
triunghi cu baza superioara si varful orientat inferior.

Figura

a/. Aria miscarilor functionale in plan sagital ( diagrama lui POSSELT)

b/. Aria miscarilor functionale in raport cu articulatia temporo-mandibulara.

Texul de mai jos este f. Lung si nu cred ca-i foloseste practic tehnicianului. Ar fi bine
sa fie diminuat

Partea superioara a perimetrului miscarilor sagitale rezulta din miscarea de protruzie

cu contact interdentar. Aspectul traseului de protruzie se afla in mod normal sub influenta
stricta a determinantului anterior al miscarilor mandibulare - ocluzia. Dar ocluzia nu
participa in intregime la miscarea de protruzie, ci numai prin determinantul anterior al
ocluziei, prin ceea ce se numeste ghidajul incisiv.

Punctul de plecare pentru aceasta miscare limita il constituie pozitia de relatie

centrica, notat pe diagrama lui POSSELT cu numarul: l. Asa cum s-a amintit, la 85 - 9o %
din subiecti relatia centrica nu corespunde cu ocluzia de intercuspidare maxima, din care
cauza punctul interincisiv, in miscarea sa de protruzie va parcurge mai intai distanta pana la
intercuspidarea maxima - notata cu nr. 2.

Aceasta distanta este in jur de 0,25 - l,7 mm. si corespunde Long Centricului. Intre
punctul l si 2 mandibula parcurge un segment inclinat catre superior si anterior, miscarea
executandu-se pe pantele meziale ale cuspizilor maxilari si pantele distale ale cuspizilor
mandibulari. Acest traseu de la relatia centrica la intercuspidarea maxima poate fi alterat de
puncte de contact prematur aparute pe pantele de alunecare anterioara, situatie in care
diagrama va inregistra o linie franta in segmentul l - 2 . In situatia in care relatia centrica
corespunde cu intercuspidarea maxima, segmentul l - 2 lipseste, deoarece cele doua puncte
coincid si avem situatia de Point Centric, intalnita la l0 - l5% din cazuri.

Ajuns in punctul nr. 2. punctul interincisiv mandibular suporta ghidajul anterior al

pantei retroincizale, care, in functie de inclinarea sa fata de orizontala, asigura traiectoriei
incisive o inclinare si o lungime corespunzatoare. Lungimea traiectoriei incizale este in
functie de gradul de overbite, precum si de raza de curbura a arcadei dentare.

Dupa traversarea traiectoriei incisive, cele doua arcade ajung in pozitia cap-la-cap,
materializata pe diagrama prin portiunea incipienta a platoului orizontal, notat cu nr.
3. Trecerea de la pozitia cap-la-cap catre ocluzia inversa realizata prin protruzie, se
inregistreaza pe diagrama printr-un segment ascendent notat cu nr. 4. a carui inclinare este
in functie de caracteristicile contactului fetelor linguale ale incisivilor mandibulari cu fetele
vestibulare ale frontalilor maxilari. Protruzia maxima este notata cu nr. 5.

In ocluziile deschise, ca si in edentatiile frontale mono- sau bimaxilare, absenta

ghidajului incisiv face imposibila dezocluzia dintilor din zonele laterale care vor suporta si
vor realiza ghidajul de protruzie. In ocluziile cap-la-cap, in ocluziile foarte adanci sau adanci
acoperite, in ocluziile inverse frontale, configuratia diagramei lui POSSELT va suferi
schimbari esentiale caracteristice acestor anomalii dento-maxilare.

Miscarea anterioara de deschidere larga, plecand de la punctul 5, de protruzie

maxima, inregistreaza un traseu curb cu convexitatea catre anterior, mergand de la 5 la III
(punctul de deschidere maxima a gurii). Traiectoria 5 - III a punctului interincisiv este
influentata de A.T.M. si grupul muschilor coboratori ai mandibulei care realizeaza miscarea.
Gradul sau de curbura depinde de distanta condil-punct interincisiv, precum si de
amplitudinea miscarii de translatie condiliana.

Latura posterioara a perimetrului limita al miscarilor mandibulare in plan sagital este

de fapt compusa din doua portiuni: segmentul l - II si cel II - III. Ambele segmente sunt
curbe si se intalnesc facand un unghi foarte deschis spre anterior. Aceasta latura
posterioara este inscrisa de punctul interincisiv mandibular in timpul miscarilor de
deschidere fiziologica. Ea se realizeaza exclusiv sub influenta ghidajului condilian si a
muschilor coboratori ai mandibulei.
 Prima portiune, segmentul l - II se inscrie in timpul executarii de catre mandibula a
unei miscari de rotatie pura, in timp ce condilii se rotesc in articulatia menisco-condiliana,
dupa un ax orizontal, numit si axul sarniera. In aceasta miscare, rotatia pura se mentine
pana la executarea de catre mandibula a unei deschideri de l9 - 27 mm interincisiv, ceea ce
corespunde unui unghi de l2 grade.

In momentul in care depaseste aceasta limita a deschiderii, miscarea de rotatie in

articulatie menisco-condiliana se continua cu miscarea de translatie menisco-temporala, iar
punctul interincisiv inscrie segmentul II - III. In momentul trecerii de la miscarea de rotatie
la miscarea de translatie, axul sarniera migreaza spre posterior si inferior, devenind ax
instantaneu de rotatie.

Distanta h-2 reprezinta distanta de la pozitia de postura la pozitia de intercuspidare

maxima.

8.2.2. Miscarile si perimetrul limita in plan orizontal

Inregistrarea incepe printr-o miscare de protruzie maxima, care are ca punct de

plecare relatia centrica, acul inscriind o linie dreapta antero-posterioara. Plecand de la
extremitatea distala a segmentului antero-posterior, se invita pacientul sa execute o
miscare de lateralitate dreapta si apoi stanga. In acest moment acul inscrie doua segmente
angulate in punctul ce marcheaza extremitatea distala a miscarii antero-posterioare,
formand arcul sau unghiul gotic cu o deschidere de aprox. 120 grade. Plecand de la punctul
de protruzie maxima, acul va inregistra miscari de lateralitate dreapta si stanga, mentinand
protruzia maxima.

Se vor inscrie astfel alte doua segmente angulate in extremitatea anterioara a

segmentului antero-posterior, inchizand astfel suprafata de miscare in plan orizontal.
Perimetrul acestei suprafete are forma unui romb cu unghiurile ascutite asezate lateral,
inchizand astfel locul geometric al tuturor miscarilor pe care mandibula le poate face in plan
orizontal. Partea spre care se executa miscarea poarta denumirea de parte activa,
lucratoare, iar partea opusa, parte inactiva, nelucratoare sau de balans.

Figura 16.

Aria miscarilor mandibulei in plan frontal

8.3. Miscarile functionale

Miscarile functionale reprezinta combinatii ale miscarilor fundamentale, realizandu-se

concomitent in mai multe planuri. Rareori se poate izola in cadrul miscarilor functionale o
miscare pura. La realizarea miscarilor functionale concura A.T.M., muschii mobilizatori ai
mandibulei in corelatie cu activitatea altor tesuturi si organe de la nivelul sistemului
stomatognat, cum ar fi: muschii oro-faciali, glandele salivare, limba, dintii si tesuturile
parodontale, buzele, obrajii si bolta palatina.

9. DISFUNCTIA OCLUZO-ARTICULARA
Definitie

In armonie morfologica si functionala cu celelalte elemente ale sistemului

stomatognat, fetele ocluzale ale dintilor participa la protectia reciproca, jucand un rol
important in asigurarea unei functionalitati optime la nivel odontal, parodontal, muscular si
articular. Orice denivelare a planului de ocluzie sau orice interferenta ocluzala neadecvata
are posibilitatea de a declansa modificari patologice la nivelul elementelor componente.

Impreuna cu volumul coronar al dintilor, relieful ocluzal creeaza ceea ce Ackermann

denumeste tampon ocluzal, care protejeaza ATM., opunandu-se distalizarii exagerate a
condilului mandibular. Pierderea sprijinului in zonele laterale ale arcadelor dentare, duce la
micsorarea etajului inferior al fetei si instalarea unei ocluzii coborate, datorat disparitiei
tamponului ocluzal, care preia forta si dirijeaza spre elementele dento-parodontale.

9.1. Etiologia modificarilor ocluzale

Literatura de specialitate acorda o importanta egala anomaliilor de ocluzie,

interferentelor ocluzale si denivelarilor planului de ocluzie. Studiind cauzele care pot duce la
aparitia ocluziei traumatogene deosebim doua grupe: factori directi si factori indirecti.

Factori etiologici directi:

1. dizarmonii primare intre arcadele dentare

a. dizarmonii maxilare;

b. dizarmonii alveolare;

c. dizarmonii dentare de grup;

d. dizarmonii dento-alveolare;

e. dizarmonii dentare izolate.

2. dizarmonii secundare

a. accentuarea dizarmoniilor primare sub influenta factorilor

biomecanici;

b. disparitia punctelor de contact cu urmari in cascada

a complicatiilor;

c. restaurari protetice si ortodontice defectuoase.

3. dizarmonii dentare

a. tulburari de eruptie (molarul de minte);

b. modificari morfologice;

c. modificari dimensionale (incongruenta);

 d. modificari de forma;

e. modificari de volum;

f. modificari de structura;

g. modificari de pozitie;

h. alterarea integritatii coronare.

- prin carie - afectarea fosetelor,

- crestelor marginale,

- ariei de contact interdentar;

- prin uzura - abrazie fiziologica, patologica;

- atritie.

4. dizarmonii secundare unuia sau mai multor dinti dupa pierderea

antagonistilor.

a. axiala;

b. orizontala;

forme clinice: - mezializarea;

- extruzia;

- egresiunea;

- bascularea;

- rotari.

5. restaurari coronare prin incorecta reabilitare ocluzala

a. in supraocluzie;

b. in infraocluzie.

Factori etiologici indirecti: starea patologica a parodontiului poate produce migrarea

dintilor, diferite miscari habituale pot produce alterarea ocluziei (de ex. fumatul pipei),
fracturi gresit reduse si consolidate vicios, tratamente ortodontice gresit dirijate, modelare
ocluzala inadecvata in cadrul restaurarilor conservatoare sau protetice. Dupa un grup de
autori germani 70% din restaurarile protetice cauzeaza disfunctii prin incorecta reabilitare
ocluzala.

9.2. Consecintele ocluzale statice negative

a. modificari in pozitia dintelui pe arcada;

b. modificarea bazei osoase de implantare;

 c. schimbarea planurilor cuspidiene;

Toti acesti trei factori concura la afectarea rapoartelor de ocluzie. Consecintele

ocluzale negative constau din:

- disparitia suprafetelor de sprijin pentru cuspizii de sprijin;

- instabilitate in stopurile centrice;

- favorizarea plonjarii cuspidului de sprijin;

- modificarea rapoartelor ocluzale prin contacte premature.

9.3. Consecintele ocluzale dinamice negative

Interferentele sunt contacte ocluzale nedorite, care impiedica pozitionarea

mandibulei in relatia centrica sau desfasurarea normala a miscarilor sale. Exista patru tipuri
de interferente ocluzale.

1. Interferentele centrice sunt de fapt „contacte premature”!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!la

terminologie: contact prematur apare doar in PIM sa RC, iar interferente in dinamica
mandibulara: propulsie, lateropulsie de parte activa sau inactivacare se interpun cand
mandibula este condusa in relatia centrica si o deviaza anterior si/sau lateral.

2. Interferentele de partea lucratoare sunt contacte premature care apar intre

versantele orale ale cuspizilor palatinali ai molarilor superiori si versantele ocluzale ale
cuspizilor linguali ai molarilor inferiori sau intre versantele ocluzale ale cuspizilor vestibulari
superiori si versantele vestibulare ale cuspizilor vestibulari inferiori in timpul miscarii de
lateralitate pe partea activa.

In acest caz este vorba de interferenta doar daca contactul dento-dentar prezent la
acest nivel este suficient pentru a produce singur dezocluzia dintilor frontali.

3. Interferentele de partea nelucratoare, in miscarea de lateralitate sunt deosebit de

nocive si se materializeaza sub forma unor contacte intre versantele interne ale cuspizilor de
sprijin (vestibulari inferiori si orali superiori) de pe partea de balans a mandibulei.

Ele sunt cotate ca factori principali de aparitie a dezechilibrului temporo -

mandibular, deoarece modifica efectul de parghie de la nivelul mandibulei, fortele ocluzale
nu mai sunt transmise in axul lung al dintelui.

4. Interferentele in propulsie pot fi, deasemenea lucratoare si nelucratoare. Despre

interferentele lucratoarevorbim atunci cand in timpul miscarii de propulsie, ghidajul
mandibulei, prin intermediul dintilor frontali inferiori, este preluat de un singur dinte
superior. Interferentele nelucratoare in propulsie ocupa al doilea loc ca nocivitate si se
materializeaza sub forma unor contacte premature intre versantele meziale ale cuspizilor
inferiori si versantele distale ale cuspizilor superiori (de ex. intre panta distala a cuspidului
caninului superior si panta meziala a cuspidului vestibular al primului premolar inferior).

In concluzie: Ocluzia poate fi considerata nodul gordian al stomatologiei.

Insusirea notiunilor prezentate trebuie sa permita tehnicianului dentar sa observe

complexitatea cazurilor de disfunctie ocluzala care se cer rezolvate, dar mai cu seama sa evite
instalarea unei dizarmonii ocluzale, pentru ca cea mai mare pondere in etiologia disfunctiei
ocluzale revine reabilitarilor orale gresite.
BIBLIOGRAFIE

1. BRATU, D., IEREMIA L., URAM-TUCULESCU S.: Bazele clinice si tehnice ale protezarii
edentatiei totale. Ed. Imprimeria de Vest. Oradea, 2003;
2. BRATU D., NUSSSBAUM R.: Bazele clinice si tehnice ale protezarii fixe. Ed. Signata,
Timisoara, 2001;
3. BRATU D.: Notiuni de Ocluzologie. Lito UMFT, 2001;
4. BURLUI V.: Gnatologie clinica. Ed. Junimea, Iasi, 1979;
5. BURLUI V., MORARASU C.: Gnatologie, Ed. Apollonia, Iasi, 2000;
6. ** * Glosarul termenilor protetici, J. Prosthet. Dent, vol. 81, nr.1, 1999;
7. HOHMANN A., HIELSCHER W.: Lehrbuch der Zahntechnik. Quintessenz Bibliothek,
vol: I-II-III, Berlin, 2001;
8. IEREMIA L., BRATU D., NEGRUTIU M.: Metodologia de examinare in protetetica
dentara. Ed. Signata. Timisoara, 2000;
9. IEREMIA L., BRATU D.: Viziunea intersistemica in medicina dentara. Ed. Univ. „Petru
Maior”, Targu-Mures. 2006;
10. IONITA S., PETRE A.: Ocluzia dentara. Editia 2.-a; Ed. Didactica si Pedagogica R.A.,
Bucuresti, 1998;
11. LERETTER M., MARIS D.A., FABRICKY M.: Ocluzologie. Ed. Ovidius University Press.,
Constanta, 2003;
12. MATEKOVITS, GH.: Reabilitare orala pentru tehnicienii dentari. Ed. Nero G.,
Timisoara, 2000;
13. MILLER-KEANE, Enciclopedia si dictionarul de medicina, asistenta si sanatate, editia a
6-a. 1997;
14. ROMINU M et colab.: Morfologia functionala clinica a aparatului dento – maxilar. Lito.
UMFT, 2001;
15. VIG, RG., GRUNDO, GC.: Dinamica aranjarii dintilor anteriori, J Prosthet
Dent, 1978;