Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie

„Nicolae Testemiţanu”

Referat la tema:

Corpul absolut negru

Iaşan Nicolae
 Corp absolut negru
Un corp absolut negru (numit şi corp negru) este în fizică un model pentru sistemele radiante
de energie electromagnetică. Necesitatea intoducerii acestui concept a apărut în studiul proceselor
de interacţiune a radiaţiei cu materia (emisia şi absorbţia radiaţiilor)

Prin definiţie, un corp absolut negru este un corp care absoarbe integral radiaţia , fără să reflecte
sau să transmită nicio fracţiune din energia radiaţiei incidente. El însă poate emite radiaţie. Spectrul
electromagnetic al radiaţiei emise de corpul negru depinde numai de temperatura sa absolută. În
natură, un asemenea obiect nu există, el reprezentând o situaţie limită (absorptivitate completă) a
proceselor de emisie-absorbţie a radiaţiilor. Conceptul a fost creat de către fizicianul german
Kirchhoff în anul 1860. Etimologia termenului sugerează faptul că un asemenea corp va apare
„negru” (sau „absolut negru”) fiindcă nici o rază de lumină nu va fi reflectată de pe suprafaţa lui.
Spre deosebire de corpul negru, care nu există, distribuţia spectrală a radiaţiei corpului negru este
întâlnită în natură foarte des, ori de câte ori materia se află în echilibru energetic cu radiaţia. Aceast
aspect explică de ce studiul "radiaţiei corpului negru" a atras atenţia fizicienilor.

Modelul corpului negru

Din punct de vedre energetic, orice radiaţie emisă de un corp este însoţită de un consum de
energie. În emisia radiaţiilor electromagnetice, de exemplu a luminii în procesele de
chemiluminescenţă, energia radiaţei se dobândeşte din reacţiile chimice; în procesele de
electroluminnescenţă, ea provine din energia electronilor care excită moleculele şi atomii; în
catodoluminiscenţă, din energia razelor catodice care ciocnesc substanţa luminescentă.

Prin încălzirea lor, corpurile emit radiaţie: energia este luată de la corpurile înconjurătoare, sau
în cazul încălzirii metalelor datorită trecerii curentului electric din energia electrică care se
transformă în căldură.Radiaţiile electromagnetice care se generează prin transformarea căldurii în
energie radiantă se numesc radiaţii termice. Când cantitatea de căldură absorbită de la corpurile
înconjurătoare compensează energia radiată de corpul emisiv, atunci se realizează un proces de
echilibru, care se menţine la o temperatură constantă T. În acest caz radiaţia termică se mai numeşte
şi radiaţie de temperatură sau de echilibru.

Mecanismul producerii şi absorbţiei radiaţiilor termice se poate explica pe baza teoriei câmpului
electromagnetic al lui Maxwell. Materia este formată din atomi şi molecule, aranjate într-o structură
spaţială caracteristică fiecărui material şi stare de agregare. Din punct de vedere dinamic, particulele
constituente ale materiei (atomi, molecule, electroni, protoni) se află într-o perpetuă stare de agitaţie
termică, constând în mişcări de translaţie, rotaţie şi de vibraţie. Intensitatea agitaţiei termice este
direct proporţională cu temperatura absolută a sistemului, anulându-se la zero absolut (temperatură
la care încetează orice formă a mişcării). Atomii constituenţi, datorită distribuţiei spaţiale a sarcinii
electrice formează dipoli oscilanţi, care potrivit teoriei lui Maxwell generează radiaţii
electromagnetice ce sunt emise în spaţiul înconjurător. Atât punerea în evidenţă cât şi descrierea
cantitativă exactă a generării radiaţiilor electromagnetice de către dipolii oscilanţi a fost făcută de
Heinrich Hertz. Calitativ, cu cât temperatura corpului este mai mare, cu atât creşte şi intensitatea
oscilaţiilor dipolurilor hertz şi ca urmare intensitatea radiaţiilor emise va fi mai mare. Procesul
invers, de absorbţie a radiaţiilor are loc prin excitarea atomilor la nivele energetice superioare.
Diagrama în care se reprezintă valoarea intensităţii radiaţiilor emise (în valori absolute sau relative)
în funcţie de lungimea de undă (sau frecvenţa) rediaţiei emise se numeşte spectrul energetic al
radiaţiei termice. Radiaţia emergentă este amestecul tuturor componentelor.
 Ipotezele corpului negru

Radiaţia într-o cavitate închisă şi opacă este identică cu radiaţia corpului negru

Mărimi fizice proprii radiaţiilor termice

Emitanţa

Emitanţa(sau radianţa) suprafeţei corpului negru este energia radiaţiei termice emisă pe unitatea
de suprafaţă şi de lungime de undă:

Ea este dependentă de lungimea de undă λ şi de temperatura de echilibru la care se află corpul.

Emisivitatea

Prin emisivitatea (sau puterea de emisie) EC a corpului negru se înţelege cantitatea de energie
electromagnetică radiată de corpul negru aflat în echilibru termic cu radiaţia având lungimile de
undă cuprinse într-un interval (λ, λ+dλ), emisă în unitatea de timp de un element de suprafaţă dA al
corpului cu normala n într-un unghi solid dΩ din jurul unei direcţii n1 dată de unghiurile (θ,φ) (n n1
= cos θ, produsul scalar al celor două normale) şi raportată la dλ(dAcosθ)dΩ (dA cosθ este proiecţia
elementului dA pe planul perpendicular pe direcţia de emisie) :

Absorptivitatea

Reflectivitatea

Intensitatea radiaţiei (radianţa spectrală)

 Radiaţia corpului negru

La descreşterea temperaturii vârful curbelor caracteristice se deplasează în jos, spre intensităţi mai mici
şi la dreapta, spre lungimi de undă mai mari.

Culoarea (cromatica) radiaţei corpului negru depinde de temperatura la care se află corpului negru; Locul
geometric al tuturor acestor culori, prezentat aici în spaţiul x,y CIE 1931, este cunoscut şi sub denumirea de
locul geometric planckian .

Imaginea WMAP a anizotropiei fondului cosmic de microunde. Este cea mai precisă descriere a unui spectru
de radiaţie termică cunoscut până în prezent şi corespunde unei temperaturi de emisie de 2.725 kelvin (K)
cu un maxim de emisie la frecvenţa de 160.2 GHz.