194

CAPITOLUL 8 SALVAREA DE LA ÎNĂLŢIME

8.1 PRIMUL AJUTOR

Primul ajutor este asistenţa acordată unei persoane aflate într-o situaţie critică, accident sau
îmbolnăvire, din momentul producerii acesteia până ce un personal sanitar calificat ajunge să acorde
asistenţă de specialitate.
Toţi alpiniştii utilitari ar trebui să cunoască şi să aplice rapid şi eficient tehnicile de acordare a
primului ajutor, în situaţiile în care victime pot fi chiar colegii lor de echipă, urmând un curs de prim
ajutor organizat de societatea de Cruce Roşie din localitatea de reşedinţă. Fiecare alpinist trebuie să
aibă în vedere că este posibil ca propria sa persoană să fie salvată în viitor.
Este foarte important ca primul ajutor pe care îl acordăm să se bazeze pe cunoştinţe şi experienţe
temeinice.
8.1.1 Principiile de bază ale primului ajutor
În toate cazurile de acordare a primului ajutor este important să se:
a. asigure locul accidentului împotriva altor pericole exterioare;
b. ia măsuri de prevenire pentru ca starea de fapt să nu se înrăutăţească;
c. stabilească contactul cu victima;
d. acţioneze corespunzător când victima este lipsită de cunoştinţă;
e. aline durerea;
f. stabilească priorităţile.
8.1.1.a În cazul alpinismului utilitar, cel mai grav accident se produce în urma unei alunecări, căderi
libere sau în cap de coardă, situaţii în care victima se poate lovi de sol, regrupări sau de un obiect aflat în
zona în care se deplasează.
Echipierii trebuie să asigure cu maximă urgenţă zona periculoasă, astfel ca accidentatul să nu fie
antrenat într-o nouă cădere sau avalanşă. Deasemenea, se va evalua situaţia celorlaţi echipieri care pot fi
antrenaţi în cădere sau avalanşă.
Ajungerea la victimă este uneori foarte dificilă şi periculoasă, necesitând operaţii şi tehnici
complexe, cum ar fi coborârea unui perete vertical sau surplombat.
Chiar dacă dispune de corzi, pitoane, carabiniere şi alte echipamente necesare unei astfel de acţiuni,
unui singur echipier îi va fi extrem de greu să ajungă la victimă, fără un risc extrem. Doi echipieri sunt
mult mai utili în asemenea intervenţii, deoarece se pot asigura reciproc în timpul deplasării.
Evaluarea situaţiei cuprinde tocmai găsirea rapidă a posibilităţilor de salvare şi evaluarea
riscului la care s-ar supune alpiniştii în timpul acestei acţiuni.
Trebuie ştiut că există şi situaţii în care alpiniştii nu au posibilităţi fizice (starea avansată de
oboseală), tehnice (dificultăţi care depăşesc nivelul de performanţă), psihice (stare de şoc, lipsă de
experienţă) sau materiale (lipsa corzilor, carabinierelor, pitoanelor etc) ca să ajungă la victimă.
După cum există situaţii în care riscurile exterioare (avalanşă, căderi de pietre, ploaia, frigul,
noaptea) amplifică peste limitele admisibile riscul unei intervenţii, punând în pericol iminent viaţa
salvatorilor de ocazie, dar şi a victimei.
Înainte de a porni o acţiune de prim ajutor şi salvare, persoana în cauză trebuie să aibă deplină
încredere în posibilităţile, cunoştinţele şi experienţa sa din acest domeniu.
Acţiunea începe prin deplasarea unui alpinist la victimă şi asigurarea sa în această poziţie.
8.1.1.b Evaluarea stării victimei
Victima poate fi în stare de conştienţă sau poate fi inconştientă. În primul caz, salvatorul trebuie să
aibă o atitudine optimistă, să vorbească şi să încurajeze victima ţinând-o de mână, iar cu cealaltă să
palpeaze capul, toracele şi abdomenul pentru a evidenţia eventualele traumatisme fizice, fig.8.1.
 195

Evaluarea stării victimei trebuie să stabilească, Fig.8.1

în primul rând, pericolul afectării funcţiilor vitale:
starea de conştienţă, respiraţia şi circulaţia sanguină.

Trebuie reţinut că întreruperea fluxului de oxigen

la creier, pe o durată de timp mai mare de 3 – 5
minute conduce la deces.

Starea de conştienţă poate avea una din următoarele forme:

- treaz, dar confuz;
- conştienţă redusă, dar reacţionează la dureri;
- fără cunoştinţă, nu reacţionează la dureri.
Respiraţia
O persoană fără conştienţă se află în pericol de a-şi întrerupe respiraţia, prin următoarele semne:
- respiraţie imperceptibilă;
- respiraţie greoaie, gemete şi bolboroseli;
- culoare albastră a feţei;
- dureri în zona toracelui;
- semne externe ale afectării zonei pieptului.
Circulaţia sîngelui
O eventuală problemă de circulaţie se pune în evidenţă prin următoarele semne sau simptome:
- piele palidă, rece şi umedă;
- puls absent, rapid sau slab; pulsul normal al unui adult este de 70 bătăi / minut;
- accidentatul este confuz, neliniştit, cu stări de vomă;
- dureri abdominale (hemoragie internă);
- rupturi şi/sau coapsă ruptă.
În cazul în care persoana este inconştientă, sau cazul mai grav, în care sunt mai multe persoane în
această stare, se face o evaluare cât mai exactă a gravităţii accidentaţilor, stabilind priorităţile.
Persoanele se aduc în poziţia laterală stabilă şi
prin semnele exterioare se apreciază necesităţile de
ajutor, verificând pulsul şi respiraţia, fig.8.2.
Dacă există mai mulţi salvatori aceştia se
repartizează fiecare la altă victimă.
Una dintre persoane trebuie să fie acceptată ca
lider şi îşi asumă conducerea acţiunii. Fig.8.2
8.1.1.c După evaluarea stării şi selecţionarea victimelor se face anunţarea/raportarea accidentului la
telefonul Salvării sau a Salvamontului. Trebuie anunţat:
- Cine telefonează şi locul în care se află;
- Ce s-a întâmplat şi numărul de victime;
- Unde se află victima şi necesităţile pe care le are.
Se aşteaptă confirmarea raportului şi sosirea ambulanţei.

8.1.2 Acordarea primului ajutor

Este foarte important ca la persoanele care au afectate funcţiile vitale să se acorde imediat primul
ajutor, celelalte persoane, care respiră, sunt aşezate în poziţia laterală stabilă şi sunt supravegheate.
Accidentatul care nu respiră şi nu are puls (stare de comă) trebuie resuscitat cât mai rapid.
 196

8.1.2.1 Resuscitarea
a. Deschiderea căilor respiratorii prin aplecarea capului pe spate şi înlăturarea corpurilor străini
din gură cu ajutorul degetelor, fig.8.3. Se observă dacă accidentatul respiră.
Sub cap nu se pun perne sau alte obiecte. Se controlează pulsul cu degetele pe carotidă, fig. 8.4.

Fig.8.3 Fig.8.4

b. Respiraţia artificială prin metoda ”gură la gură”

- aşezaţi o mână pe capul victimei şi strîngeţi-i nările între degetul arătător şi cel mare;
- aşezaţi două degete de la cealaltă mână sub bărbie;
- aplecaţi capul spre spate şi în acelaşi timp ridicaţi uşor bărbia înainte, fără să-i închideţi gura;
- inhalaţi adânc şi acoperiţi cu buzele gura victimei; insuflaţi timp de 2 sec, verificând ridicarea
pieptului, fig.8.5; eventual, pe gura victimei se pune o batistă sau un tifon steril;
- îndepărtaţi gura şi lăsaţi să iasă aerul din victimei, fig.8.6, observând decompresia pieptului;
- repetaţi insuflaţiile de 10 ori pe minut.

Fig.8.5 Fig.8.6

c. Masajul cardiac extern

Dacă se observă o întrerupere a circulaţiei sîngelui (oprirea inimii remarcată prin lipsa pulsului şi
culoarea albă a feţei) se trece, concomitent cu respiraţia artificială, la compresia externă a pieptului.
- se aşează accidentatul pe spate, pe o suprafaţă tare;
- aşezaţi-vă alături, în genunchi;
- daţi victimei 2 insuflaţii;
- găsiţi punctele corecte de apăsare, la două degete deasupra sternului, fig. 8.7;
- aşezaţi o mână peste cealaltă şi apăsaţi de 80–100 ori pe minut, cu amplitudine de 4–5 cm,
fig.8.8;
- se execută 15 compresii, urmate de 2 insuflări, numărând cu voce tare compresiile;

Fig.8.7 Fig.8.8
 197

- din 5 în 5 minute se verifică pulsul;

- insuflaţiile se întrerup la revenirea respiraţiei sau după cel puţin 30 minute de resuscitare;
- după revenirea funcţiilor vitale, victima trebuie dusă neîntârziat la spital.
8.1.2.2 Hemoragiile
În caz de accident se pot produce hemoragii interne şi externe.
La o hemoragie internă primul ajutor
constă în aşezarea victimei culcat pe spate,
cu picioarele ridicate, fig.8.9, fără a se
administra lichide.
Persoanele inconştiente trebuie Fig.8.9
aşezate în poziţia laterală stabilă.
Hemoragiile externe sunt de trei feluri: arteriale, venoase şi capilare.
O hemoragie a arterelor sau a venelor mari poate fi foarte periculoasă, datorită pierderii unei cantităţi
mari de sânge şi din acest motiv trebuie oprită cu mijloacele care le avem la îndemână:
- se exercită presiune asupra punctului hemoragic, fig.8.10;
- se foloseşte o compresă sau orice alt material textil curat, cu care se bandajează rana;
- victima se aşează în aşa fel încât rana să fie mai sus decât planul corpului, diminuând sângerarea;
- se aplică un bandaj compresiv, peste care se pune un corp solid, apoi se bandajează strâns rana,
până la oprirea hemoragiei, fig.8.11; victima se protejează împotriva frigului.

Fig.8.10 Fig.8.11

8.1.2.3 Plăgile
Plăgile, sau tăieturile pielei, sunt foarte frecvente în alpinismul utilitar, fiind simple sau complexe
(situaţie în care sunt afectate şi alte organe, oase, ligamente etc).
După gradul de gravitate plăgile sunt superficiale, care afectează doar pielea, cu incizii adânci, cu
penetrări de obiecte, prin împuşcare ş.a.
În afară de hemoragie, plăgile pot fi urmate de alte complicaţii:
- infecţia, care poate conduce la inflamarea plăgii şi a întregului organ;
- leziuni interne, datorate perforaţiei cu corpuri ascuţite, secţionări de nervi, ligamente;
- tetanos, infecţie care poate apare la zile sau o săptămână după rănire.
Corpii străini pătrunşi în plagă nu se înlătură, pentru a nu agrava starea victimei.

8.1.2.4 Fracturile
Fracturile sunt ruperi ale oaselor ce pot fi deschise, fig.8.12 la care pielea a fost străpunsă şi închise,
fig.8.13.
Toate fracturile produc durere, umflarea suprafeţei respective şi reduc mişcarea.
 198

Fig.8.12 Fig.8.13

Fracturile pot fi însoţite de hemoragii, infecţii şi de afectare a nervilor. Primul ajutor constă în:
- acoperirea rănii şi oprirea hemoragiei;
- imobilizarea părţii afectate a osului rupt;
- prevenirea întreruperii circulaţiei;
- transportarea cu atenţie a accidentatului.
Imobilizarea cu atele, sau alte mijloace improvizate, trebuie să aibă în vedere:
- atela trebuie să acopere osul în zona de deasupra şi de sub fractură;
- atela se căptuşeşte pentru a evita strângerea şi frecarea;
- se evită strangularea circulaţiei;
- atela trebuie să fie rigidă;
- atela nu trebuie să fie prea grea.
Atelele se pot improviza din carton, tablă
metalică, plastic, hârtie, pături ş.a.
În cazul fracturii de şold, imobilizarea trebuie Fig.8.14
făcută de la subţioară până la talpi, fig.8.14.
Fractura membrului inferior se imobilizează
cu ajutorul unei atele bine capitonate, de la
degete la şold, fig.8.15. Fig.8.15
Fractura labei piciorului şi a gleznei se
imobilizează de la genunchi la degete.
Imobilizarea gleznei nu impune o atelă
fixă, un bandaj gros fiind suficient, fig.8.16. Fig.8.16
Fracturile antebraţului şi ale încheieturii
mâinii se pot imobiliza cu ajutorul unei eşarfe, ca în fig.8.17 a, sau a cămăşii, ca în fig.8.17.c.
Fracturile antebraţului,ale
încheieturii şi ale claviculei
se imobilizează cu două eşarfe,
ca în fig.8.17.b

Fig.8.17

a. b. c.
 199

Fracturarea unor coaste în timpul unei alunecări sau căderi poate fi periculoasă deoarece poate
conduce la oprirea respiraţiei, hemoragii şi infecţii.
Primul ajutor constă în aplicarea unui bandaj în jurul coşului pieptului pentru alinarea durerii.
Traumatismele gâtului pot fi cauzate de căderile de la înălţime şi se recunosc după dureri sau după
poziţia rigidă a capului. Există situaţii în care accidentatul nu este conştient şi nici nu există semne
exterioare care să identifice acest tip de traumatism. Pentru orice eventualitate, scoaterea, ridicarea şi
transportul victimei se face cu susţinerea sau imobilizarea capului de către o persoană desemnată în acest
scop, ca în fig.8.18 şi 8.19.

Fig.8.18 Fig.8.19

Fracturarea coloanei vertebrale în urma unei lovituri sau căderi este un accident foarte periculos şi
poate conduce la afectarea măduvei. Din acest motiv victima trebuie verificată în etapa de evaluare, dacă
reacţionează la atingerea extremităţilor. Ridicarea şi transportul accidentatului trebuie să se facă cu
coloana vertebrală cât mai nemişcată, în poziţia în care a fost găsită, pe o suprafaţă tare.
Traumatismele craniene, pot fi închise sau deschise, însoţite de hemoragii. Primul ajutor constă în:
- se bandajează fractura deschisă;
- urechea care sîngerează se acoperă cu un bandaj curat, fără a încerca oprirea hemoragiei;
- dacă nu se simpte respiraţia se deschid căile de acces al aerului;
- accidentatul se transportă pe o targă plană.
Primul ajutor în caz de entorsă, însoţită de fractură, constă în tratarea fracturii; dacă nu există semne
de fractură se:
- ridică piciorul în sus;
- aplică un bandaj elastic strâns;
- se scade temperatura prin aplicarea unui pachet de gheaţă sau apă rece;
- zona respectivă se ţine în repaus, până la un control medical de specialitate.
Luxaţiile se tratează exact ca o fractură, fără a încerca punerea la loc a articulaţiei dislocate.

8.1.2.5 Arsurile
În funcţie de gradul de penetrare al ţesuturilor, arsurile se clasifică în trei grade:
- gradul întîi, la care este afectată superficial pielea, care devine roşie, uscată şi dureroasă;
- gradul doi, la care pielea prezintă în plus şi băşici umplute cu lichid (plasmă de sînge);
- gradul trei, la care pielea şi ţesuturile de sub ea sunt afectate, provocând răni şi carbonizări.
Primul ajutor la arsuri constă în:
- zona se răceşte rapid cu apă rece (15 - 20ºC);
- se acoperă rana cu un pansament steile sau comprese umede;
- îmbrăcămintea arsă nu se înlătură de pe arsură după stingerea arderii;
- plăgile se curăţă imediat după accident;
- se preîntâmpină o întrerupere a circulaţiei;
 200

- se observă şi se verifică circulaţia sîngelui şi respiraţia;

- se transportă accidentatul la spital.

8.1.2.6 Electrocutările
Există trei tipuri de traumatisme legate de eletrocutări:
a. arsurile prin contact sunt arsuri produse de curentul electric localizate de obicei pe membrele care
au avut contact cu conductorul electric;
b. arsurile în formă de arc sunt produse de o scânteie eletrică produsă între două fire eletrice;
c. combinaţii între aceste două forme, posibilă în cazul în care o persoană, în contact cu pământul,
atinge altă persoană care suferă un şoc eletric.
Trăznetul reprezintă o formă majoră de descărcare eletrică, foarte periculoasă deoarece poate produce
oprirea funcţiilor vitale şi arsuri pe suprafeţe mari de corp.
Primul ajutor constă în:
- scoaterea victimei din influenţa curentului electric, fără a pune în pericol propria viaţă;
- stingerea focului, fără a atinge cu apă în instalaţiile electrice;
- reanimarea şi stropirea cu apă rece a victimei, timp de 30 min;
- acoperirea rănii;
- transportul victimei.

8.1.2.7 Degerăturile
Degerăturile locale se produc în condiţiile temperaturilor reduse, când corpul omenesc încercă să
diminueze pierderile de căldură prin retragerea sângelui din extremităţi (mâini, picioare, nas, urechi).
Vântul agravează efectele temperaturii scăzute, fiecare m/s fiind echivalent cu 1,8 – 1 ºC. De ex. la
temperatura de 0ºC şi vânt cu viteza de – 5 m/s, efectul este similar cu cel al temperaturii de - 9ºC.
Umiditatea aerului din timpul averselor de ploaie are un aport la fel de negativ, în condiţii de vară.
Călirea organismului este o cale lungă, dar sigură, pentruca alpiniştii să reziste, fără urmări, la
temperaturi scăzute şi la variaţii mari de temperatură.
Rezistenţa organismului uman la temperaturi scăzute se reduce prin: starea proastă, oboseală, foame,
teamă, vîrstă înaintată, degerături anterioare, defecte fizice, fumat, alcool.
Degerăturile locale pot fi superficiale (la nivelul pielii) sau profunde.
Degerăturile superficiale se manifestă sub formă de furnicături ale pielii extremităţilor, dureri
moderate şi în final, apariţia de pete albe pe piele. Ele trebuie tratate imediat prin încălzire directă, prin
contact cu o piele normal de caldă (mână, subsuoară, la piept), până la revenirea culorii. În nici un caz nu
se freacă, cu atât mai puţin cu zăpadă.
Degerăturile profunde, care pot cuprinde şi straturile inferioare ale pielii, muşchii şi oasele, nu trebuie
să fie tratate la locul respectiv, victima trebuind să fie transportată într-un loc în care se poate face un
tratament adecvat. Partea afectată se înveleşte pentru a localiza degerătura, fără a cauza traumatisme şi
presiuni. Pentru menţinerea temperaturii ridicate a corpului se iau următoarele măsuri:
- se scoate victima din vînt, umezeală şi frig;
- se dau victimei băuturi (dar nu alcool) calde;
- se înveleşte în haine uscate şi călduroase;
- se aduce în spaţiu închis, ţinând victima la temperatura normală;
- dezgheţarea unei zone profunde produce dureri mari;
- degerătura nu se bandajează, masează şi nici unge cu loţiuni sau pudră;
- zona degerată nu se apropie de foc, fiind insensibilă se poate arde;
 201

- fumatul este interzis;

- tratamentul final trebuie făcut în spital.
Pentru prevenirea degerăturilor:
- nu se iese în exterior după baie;
- înainte de a ieşi se masează extremităţile şi se ung cu o loţiune specială;
- muşchii faciali şi degetele se mişcă în timpul deplasării sau staţionării în frig;
- mănuşile şi ciorapii uzi se schimbă;
- mâinile reci se introduc în buzunare;
- se folosesc mai multe straturi de haine uşoare, lejere, curate şi călduroase, ultima trebuind să fie şi
rezistentă la vânt;
- în pauzele din timpul acţiunii se consumă: fursecuri, dulciuri, pâine, fructe zaharisite, băuturi
calde;
- se lucrează în echipă, echipierii controlându-se şi ajutându-se unul pe altul.

8.1.2.8 Hipotermia
Reducerea temperaturii generale a corpului omenesc sub + 35ºC conduce la starea de hipotermie,
mică (33ºC), medie (30ºC) şi severă (sub 30ºC). Umezeala şi vântul agravează mult starea de hipotermie
cauzată de frig şi îmbrăcăminte neadecvată.
În prima fază victima este cuprinsă de frig, începe să tremure şi devine dezorientată.
În faza medie, victima nu mai tremură, devine apatică, poate avea halucinaţii şi face gesturi
necontrolate, cum ar fi scoaterea hainelor.
Sub 32ºC victima este parţial inconştientă, cu puls rar şi slab.
Sub 30ºC victima este total inconştientă, cu respiraţie foarte rară şi slabă, cu puls imperceptibil.
Prevenirea hipotermiei se face prin următoarele măsuri:
- alpinistul trebuie să se îmbrace optim, funcţie de condiţiile de mediu şi calităţile sale;
- starea de sănătate, condiţia fizică şi psihică sunt esenţiale;
- se mănâncă şi se consumă lichide în mod raţional, cu minimum două ore înainte de efort;
- în timpul lucrului/mersului se pot consuma lichide calde;
- se evită fumatul şi alcoolul;
- dacă se observă pierderea funcţiilor vitale se începe resuscitarea;
- se încearcă încălzirea victimei „corp la corp” sau în încăperi încălzite;
- dacă nu există hainele uscate de schimb, se păstrează cele ude, în loc de nimic.
Primul ajutor în hipotermie constă în încălzirea victimei din interior spre exterior cu băuturi calde,
apărând-o de vânt, frig, umiditate, schimbând hainele, montând un cort în care se porneşte un primus,
folosind o folie de supravieţuire şi alte măsuri adecvate situaţiei.

8.1.2.9 Insolaţia
Dacă se lucrează vara în arşiţa soarelui, poate apare pericolul insolaţiei, temperatura corpului
depăşind limita critică de 40ºC. Stare periculoasă de greţuri, dureri de cap, ameţeală, dezorientare se poate
agrava prin pierderea cunoştinţei şi poate conduce la deces.
Principalele cauze ale insolaţiei sunt:
- temperatură şi umiditate mare;
- transpiraţie redusă din cauza îmbrăcămintei neadecvate;
- oboseală fizică;
- obezitate;
- infecţii;
- alcool;
- boli de inimă.
Primul ajutor în caz de insolaţii constă în:
 202

- deschiderea căilor de acces al aerului;

- scăderea temperaturii corpului victimei prin aducerea la umbră şi stropirea cu apă;
- administrarea de lichide reci;
- transportul la spital pentru control.
Căldura ridicată poate produce şi un atac de cord urmat de pierderea cunoştinţei, epuizare şi
convulsii. Cantitatea de transpiraţie pierdută din corp poate atinge 6 – 10 litri pe zi, odată cu lichidele se
pierde şi sarea. Ambele trebuie puse la loc pentru a nu produce convulsii şi spasme ale organismului.

8.1.2.10 Bandajarea
Un bandaj are mai multe funcţii:
a. bandajul pe rană – are rolul de a proteja împotriva infecţiilor;
b. bandajul compresiv – are rolul de oprire a hemoragiei;
c. bandajul de suţinere – are rolul de a proteja tăieturile, fig.8.17.
Bandajul pentru răni/tăieturi este format din partea interioară, sterilă, şi cea exterioară, de suport.
Bandajul interior este, de obicei, o compresă simplă şi sterilă, fixată cu o bandă de tifon, fig.8.10.
Pentru bandajul exterior se poate folosi o bandă elastică, fără a strânge prea tare şi fără ca nodul să fie
deasupra rănii.

8.2 TRANSPORTUL ACCIDENTATULUI

Transportul accidentatului se face numai după o analiză rapidă, dar de mare răspundere, a stării
accidentatului sau accidentaţilor şi stabilirea priorităţilor:
a. Necesitatea ca victima să fie transportată imediat, înainte de a-i acorda un prim ajutor. Această
variantă are în vedere starea sa fizică şi psihică, condiţiile de ridicare şi transport concrete, dar şi
pericolele exterioare la care se expun salvatorii şi victimele.
Înainte de a încerca să facem un bine, trebuie să fim convinşi că nu facem mai mult rău.
Transportul unui accidentat se poate face de o singură persoană, prin tragere, fig.8.20, sau prin
ridicare, fig.8.21, numai dacă este absolut necesar, dar pe suprafeţe orizontale, de câţiva zeci de metri.

Fig.8.20 Fig.8.21
Ridicarea şi transportul unui rănit de către două persoane este mai uşor, prin două metode, fig.8.22 şi
fig.8.23.

Fig.8.22 Fig.8.23
 203

Ridicarea şi transportul accidentatului se face, de obicei, după acordarea unui prim ajutor la locul
accidentului, cu posibilităţile şi riscurile existente. De exemplu, resuscitarea şi oprirea unor hemoragii
trebuie realite în timpul cel mai scurt, cu asumarea unor riscuri inerente.
După scoaterea victimei din zona periculoasă, ajungând la o bază mai sigură, mai stabilă şi mai
adăpostită, primul ajutor poate fi continuat sau amplificat.
Se alarmează zona şi se cere ajutorul altor persoane aflate în apropiere, mai ales pentru transportul,
supravegherea şi protejarea victimelor, în ordinea priorităţilor.
8.2.1. Coborârea accidentatului
Cea mai rapidă, sigură şi uşoară metodă de a scoate accidentatul din locul de muncă în care s-a
accidentat/îmbolnăvit este coborârea sa cu ajutorul echipamentelor pe care le avem la îndemână.
Soluţiile prezentate în continuare corespund pregătirii tehnice a alpiniştilor utilitari cu o pregătire
medie şi cu experienţă de cel puţin un an (de muncă zi de zi) în specialitatea respectivă.
Lăsarea victimei în coardă, cu ajutorul unei frâne dinamice, se poate aplica dacă accidentatul este
conştient şi poate să se folosească, într-o oarecare măsură, de membrele sale, pentru a ocoli obstacolele.
Un singur echipier nici nu poate să facă mai mult în această situaţie limită.
Recuperarea unui alpinist căzut în cap
de coardă şi coborârea sa la regrupare sau
la sol se face de sus în jos, de către un
secund, ambii fiind asiguraţi de sus de cel
puţin încă un coechipier.
Schema de salvare prezentată în fig.8.24
se poate întâlni numai în cazurile ideale,
la şcolile de salvamont de exemplu, când
echipa cuprinde cel puţin trei salvatori şi 10 Nod
puncte de ancorare, iar montarea întregului
ansamblu poate dura peste jumătate de oră. Fig.8.24
În cazurile reale se dispune de un singur
secund şi cel mult două puncte de ancorare, unul fiind folosit pentru autoasigurare, al doilea pentru
asigurarea accidentatului şi a salvatorului. Dacă timpul de montare şi coborâre pe 40 m a victimei
depăşeşte 5 minute, salvarea poate fi compromisă, având în vedere că mai sunt necesare încă alte
câteva asemenea cicluri de coborâre pentru pereţi de 200 m.
Un alpinist în perfectă condiţie fizică nu trebuie să stea suspendat în centură mai mult de 20 minute, cu
atât mai puţin un accidentat, conştient sau inconştient.
Dacă accidentatul este suspectat de traumatisme grave la cap sau la coloană, coborârea sa se face
numai cu targa, de către personalul Salvamont.

8.2.2 Ridicarea accidentatului

Există situaţii în care victima trebuie urcată din locul în care s-a accidentat, coborârea fiind imposibilă.
 204

Blocator de siguranţă
În aceste cazuri, dacă nu există helicopter, 0,4G
troliu sau alte mijloace moderne, folosim 1,1G 0,55G

anticii scripeţi: de gradul I, II sau III,

prezentaţi în fig.8.25. Fig.8.25 I. II III
Scripetele de gradul I foloseşte o rolă simplă, amplasată la un punct de ancorare superior. Forţa de
tracţiune T a unei greutăţi G este de cca TI ≈1,1 G, iar în punctul fix apare RI ≈ 2 G.
Scripetele de gradul II foloseşte două role simple, amplasate la două puncte de ancorare superioare.
Forţa de tracţiune T a unei greutăţi G este de cca TII ≈ 0,55 G, iar în punctele fixe apare RII ≈ 1,55 G.
Scripetele de gradul III foloseşte două role simple, amplasate la un punct de ancorare superior şi la un
blocator. Forţa de tracţiune T a unei greutăţi G este de cca TII ≈ 0,4 G, iar în punctul fix apare RIII ≈ G.
Toate trei sistemele trebuie să mai includă un blocator de siguranţă, amplasat cât mai aproape de
sarcina G, care se recomandă a se ancora la alt punct fix.
Cel mai simplu şi rapid sistem de ridicare este tot scripetele de gradul I, cu condiţia ca tracţiunea să
se facă de jos cu ajutorul mai multor oameni, fig.8.26, sau cu ajutorul unei maşini.

Fig.8.26 Fig.8.27
În fig.8.26 şi 8.27 se prezintă ridicarea unui alpinist căzut într-o crevasă, folosind scripeţi de gradul I
şi respectiv III.
Salvarea din crevasă trebuie să se facă foarte repede, deoarece pericolul hipotermiei, combinat cu alte
posibile traumatisme al accidentatului (stop respirator şi/sau cardiac, fractură, contuzie, comoţie,
hemoragie), sunt foarte mari şi câteva minute sunt vitale pentru viaţa sa.
 205

8.2.3 Traversarea accidentatului

Transportul unui accidentat peste anumite obstacole ale terenului se poate face foarte convenabil şi
rapid prin procedeul de tiroliană, legat direct în centură (dacă nu este grav rănit) sau într-o targă.
improvizată.
Amenajarea unei tiroliene simple, se face cu o singură coardă semistatică tipul A, cu o doua coardă
accidentatul fiind asigurat din spate de către un echipier.
În funcţie de înclinarea corzii fixe, uneori este necesară şi asigurarea din faţă, după cum pot exista
situaţii în care victima trebuie protejată de un echipier pe întreaga durată a traversării.
 206

ANEXA 2

INDICATOR DE CALIFICARE

SPECIALITATEA-OPERATOR ALPINIST INTERVENTII

COD. 00.01.06

Elaborator: Societatea Comercială G.I.P.-S.A. Bucureşti

Prefaţă:

Prezentul indicator de calificare cuprinde specialitatea de operator alpinist intervenţii.

Indicatorul de calificare serveşte la încadrarea lucrărilor de intervenţie la înălţime pe clădiri sau coşuri
industriale sau pe pereţi naturali, cât şi la încadrarea tuturor muncitorilor din specialitatea respectivă.
Caracteristicile de calificare, caracterizarea generală a lucrărilor, cunoştinţelor şi exemplele de lucrări
prevăzute în ordine crescândă a complexităţii lor. Cunoştinţele teoretice prevăzute in indicatorul de
calificare la diferite categorii se referă numai la tehnologie, organizare, echipamentele de lucru şi măsuri
de protecţie a muncii specifice locului de muncă şi nu în general.
În cadrul fiecărei categorii sunt prevăzute numai caracteristicile de calificare reprezentative pentru
categoria respectivă, lucrătorii fiind obligaţi să le cunoască si pe cele din categoriile precedente.
Lucrătorii care vor fi promovaţi în categoria IV, îşi vor însuşi cunoştinţele necesare conducerii
formaţiei de lucru şi a procesului tehnologic. Încadrarea lucrărilor specifice neprevăzute în indicatorul de
calificare se va face pe baza caracterizării generale a lucrărilor şi prin asimilare cu exemplele prevăzute.
Încadrarea şi promovarea muncitorilor în categoriile de calificare se va face pe baza verificării
cunoştinţelor de către Agenţiile de Formare şi Ocupare a Forţelor de Muncă.. Promovarea muncitorilor se
va face numai în categoria imediat superioară, promovarea în salturi fiind interzisă.
În afara sarcinilor prevăzute expres în indicatorul de calificare, muncitorii care execută lucrări în
cadrul procesului tehnologic trebuie să cunoască:
- normele de protecţia muncii şi PSI pentru specializarea de operator alpinist şi intervenţii la
înălţime.

II. Caracterizarea tehnologiei utilizate – alpinist de intervenţii

Lucrările constau în: expertizări ale stării construcţiei şi anexele sale; reparaţii, montări şi demontări
a elementelor fixe; protecţii anticorozive şi estetice; demolări; etc.
Tehnologia de lucru specifică acestei specialităţi prevede modul de apropiere (urcare, coborâre sau
traversare) spre locul de lucru şi menţinerea poziţiei de lucru pentru efectuarea unor operaţii de bază (care
necesită o calificare superioară sau muncă de rutină).
 207

În general, tehnologia de alpinism utilitar înlocuieşte schelele şi instalaţiile de ridicat, atunci când
intervenţiile sunt rapide şi de durată relativ scurtă.
Siguranţa şi eficienţa lucrărilor este asigurată de o calificare corespunzătoare, de organizarea
judicioasă a locului de muncă şi a echipei de lucru.
Executarea anumitor operaţii presupune o bogată experienţă specifică, precum şi o pregătire fizică
şi psihică superioară.
Durata efectivă a anumitor operaţii poate fi redusă în cazul lucrului în condiţii deosebite de muncă
(precipitaţii, noxe, temperaturi înalte sau joase, etc.).
Aplicarea tehnologiilor de alpinism utilitar este uneori superioară tehnologiilor clasice (scule şi
instalaţii de ridicat).

III. Stagiul minim în categorie şi în specialitate

Pentru încadrarea în una din categoriile de calificare a reţelei se cere nu numai capacitatea de a
executa probele practice, de a însuşi cunoştinţele teoretice respective ci şi un stagiu minim în
specializarea de operator alpinist intervenţii, după cum urmează:

Pregătirea profesională Stagiul minim pentru

promovarea în categorie
categoria
-Absolvenţi ai învăţământului de 8 ani
calificaţi prin cursul de specializare - 12 24 36
- Absolvenţi ai învăţământului liceal
şi curs de specializare - 9 18 24

Pentru înscrierea la cursul de specializare, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- vârsta minimă 18 ani împliniţi;
- vârsta maximă de 35 ani, limita maximă poate fi majorată la 45 ani cu avizul medicului;
- experienţă de minim un an în alpinismul sportiv; dovada va fi eliberată de secţii sau asociaţii
sportive şi vor fi avizate de federaţia de specialitate;
- viza medicală de specialitate cu menţiunea ”apt pentru lucrul la înălţime”.

Categoria a I-a

a)Caracterizarea generală a lucrărilor

Lucrările se execută până la înălţimea de 45 m faţă de sol, numai prin coborâre (procedeu rapel) cu
asigurarea de sus de către un alt coechipier. Plecarea se face de pe elemente fixe şi confortabile (balcoane,
platforme, podeşte); urcarea se face pe scări sau ascensoare.

b)Cunoştinţe
- caracteristici de bază a echipamentului de lucru şi de protecţie a muncii (corzi elastice, centuri de
siguranţă şi căşti specifice, carabiniere, bucle de siguranţă, frâne coborâtoare, mod de utilizare);
 208

- cunoaşterea procedeelor de urcare (căţărare) de bază, de coborâre în rapel, de asigurare dinamică

şi de autoasigurare;
- alegerea punctelor fixe şi cunoaştere a nodurilor de legare la corzi fixe şi la autoasigurări.

c)Exemple de lucrări
Nr. Număr de pct. pe grupe de factori
crt. Lucrări Calif. Greut. Răspund. Cond. Total
muncii de
---------------------- mediu
a b c a b c
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1.Expertizarea vizuală pe suprafeţele
interioare sau exterioare a pereţilor
din beton ale clădirilor sau coşurilor
până la înălţimea de 45 m 1 2 2 1 1 2 4 1 14
2.Reparaţii şi protecţii anticorozive
până la înălţimea de 45 m 1 2 2 1 2 3 4 3 18
3.Mont. şi demont. scări şi
balustrade până la 45 m 2 2 3 2 3 3 4 3 22
4.Curăţarea canalelor de fugă 2 3 4 3 4 5 2 2 25
şi a pantelor (pereţilor) înclinate

Categoria a II-a

a)Caracterizarea generală a lucrărilor

Lucrările se execută până la înălţimea de 90 m faţă de sol, numai prin coborâre sau traversări oblice
descendente, cu asigurare sus de către un alt coechipier. Plecarea şi sosirea se face de pe platforme fixe
sau demontabile; urcarea se face pe scările de acces ale construcţiei.

b)Cunoştinţe
Caracteristicile tehnice detaliate ale echipamentului de lucru şi de protecţie a muncii; mod de
utilizare; comportament în timp (uzură, îmbătrânire).
Montarea punctelor fixe de ancorare (pistoane şi ancore, schema de fixare şi asigurare pe platforme
fixe şi demontabile).
Metode şi procedee moderne de asigurare dinamică.
Metoda de scripeţi şi trolii realizate din corzi, role şi blocatoare.
Metode de coborâre verticală şi oblică.
Transportul şi organizarea materialelor şi echipamentelor.
Intervenţii în condiţii dificile de climă (vânt, soare, umiditate, căldură, frig, etc.). Noduri de legare cu
corzi statice şi dinamice.
 209

c)Exemple de lucrări
Nr. Număr de puncte pe grupe de factori
crt. Lucrări Calif. Greut. Răspund. Cond. Total
muncii de mediu
---------------------
a b c a b c
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1.Expertizări de pereţi
înalţi de beton, cărămidă
la înălţimi cuprinse
între 45-90 m 3 3 4 4 5 6 3 2 30
2.Demolări de coşuri şi
construcţii din cărămidă
şi plăci din beton 2 2 3 5 6 7 3 7 35
3.Reparaţii montări, demont.
şi protecţii anticorozive
ext. şi int. pe înălţimi
cuprinse între 45-90 m 3 3 4 5 6 7 7 5 40

Categoria a III-a
a)Caracterizarea generală a lucrărilor
Lucrările se execută la înălţimi de peste 90 m faţă de sol, prin urcare, prin traversări laterale sau
oblice, sau prin coborâre.
Asigurarea se face de către alt coechipier sau prin mijloace proprii (autoasigurare), atât pe timpul
deplasării cât şi la oprire.
Zona de lucru este expusă unor pericole obiective sau expune o altă zonă aflată la sol, lucrul sub
exploatare.
Condiţiile de intervenţie sunt foarte dificile (noxe, praf, temperatură, vânt, iluminat impropriu,
radiaţii, vibraţii, etc.).

b)Cunoştinţe
Caracteristicile tehnice (detaliate) privind modul şi durata utilizării echipamentului de lucru în
condiţii periculoase (noxe, temperatură, umiditate, substanţe chimice, etc.).
Montarea şi demontarea platformelor sau regrupări; dotarea cu sisteme fixe de asigurare şi
autoasigurare; dotarea cu mijloace de ridicat şi transportat materiale.
Organizarea zonelor de protecţie la sol; protecţia instalaţiilor aflate în această zonă.

c)Exemple de lucrări
Nr. Număr de puncte pe grupe de fact.
crt. Lucrări Calif. Greut. Răspund. Cond. Total
muncii de mediu
 210

-------------------
a b c a b c
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1.Expertizări la pereţi şi constr.
în stare avansată de corodare
sau degradare şi cu înalţimi
mari 4 4 5 2 2 3 12 10 42
2.Mont. demont., reparaţii la
c-ţii f. înalte şi degradate
care necesită frecvent urcături
şi traversări în cap de coardă
cu asigurări intermediare 5 6 7 5 6 7 12 8 56
3.Lucrul în zone expuse unor
noxe, cu instal. care trebuiesc
protejate, intervenţii rapide şi
pline de pericole obiective 6 7 8 3 3 4 10 20 61
4.Intervenţii pe timp de noapte
intervenţii în zone cu noxe
cu concentraţii mari 6 7 8 5 6 7 10 20 69
5.Intervenţii în zone
radioactive 6 7 8 5 6 7 13 25 77

Categoria a IV-a

a)Caracterizarea generală a lucrărilor

Conducerea lucrărilor de intervenţie la orice înălţime în condiţii deosebite de lucru.
Aplicarea tehnologiei de lucru în funcţie de condiţiile de lucru şi modul de acţiune a agenţilor externi.
b)Cunoştinţe
Procesul tehnologic al lucrărilor de intervenţie la înălţime, toate tipurile de lucrări.
c)Exemple de lucrări
Nr. Număr de puncte pe grupe de factori
crt. Lucrări Calif. Greut. Răspund. Cond. Total
muncii de mediu
--------------------------
a b c a b c
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1.Verificarea echipamentului de
lucru şi de protecţie 7 7 8 4 4 5 35 8 78
2.Organizarea zonei de lucru
şi de protecţie 7 7 8 4 4 5 35 8 78
3.Pregătirea şi repartizarea
operaţiilor pe lucrători 7 7 8 4 4 5 35 8 78
 211

4.Preluarea şi predarea zonei

de lucru la început şi respectiv
la sfârşitul programului 7 7 8 4 4 5 35 8 78
5.Verificarea stării de sănătate
a lucrătorilor 7 7 8 4 4 5 35 8 78
6.Repartizarea echipamentului
de lucru şi de protecţie
pe lucrători 7 7 8 4 4 5 35 8 78
7.Repartizarea materialelor şi
a sarcinilor pe lucrători 7 7 8 4 4 5 35 8 78
8.Urmărirea aplicării tehnologiei
de lucru şi a măsurilor de
protecţie a muncii pe toată
durata de lucru 8 9 10 5 6 7 35 10 90
9.Urmărirea calităţii lucrărilor,
a disciplinei şi ordinii în
zona de lucru şi protecţie 8 9 10 5 6 7 35 10 90

MODEL DE PLAN TEMATIC

al cursului de calificare în specialitatea: Operator alpinist intervenţii - Categoria I-a
A. Noţiuni Teoretice Durata
Lecţia 1 Noţiuni introductive 1 oră
Lecţia 2 Echipamente 2 ore
Lecţia 3 Tehnica asigurării 2 ore
Lecţia 4 Tehnica de căţărare 1 oră
Lecţia 5 Tehnica coborârii în rapel 2 ore
Lecţia 6 Protecţia muncii 4 ore
---------
Total A 12 ore
B. Aplicaţii Practice
Lecţia 7 Echiparea 1 oră
Lecţia 8 Protecţia zonei de lucru 2 ore
Lecţia 9 Noduri 2 oră
Lecţia10 Baterea pitoanelor, montare ancore 6 ore
Lecţia11 Tehnica regrupării 5 ore
Lecţia12 Ancoraje şi balustrade 4 ore
Lecţia13 Ridicarea sarcinilor (materialelor) 2 ore
Lecţia14 Căţărarea liberă 4 ore
Lecţia15 Căţărarea artificială 6 ore
Lecţia16 Tehnica coborârii în rapel 10 ore
----------
 212

Total B 42 ore
C. Examen de absolvire
Proba scrisă – trei subiecte din noţiunile teoretice predate 1 oră
Proba practică – două teme din aplicaţiile practice 1 oră
----------
Total C 2 ore
D. Durata cursului
= Pentru alpinişti neclasificaţi (cat I-a) = 7 zile 56 ore
= Pentru alpinişti clasificaţi (cat.II – IV) = 7 zile 56 ore
E. Calificative
Probele scrise şi practice se punctează de către membrii comisiei de examinare cu note de la 1 la 10.
Promovarea se face cu nota generală 7.