Modificarile Morfologice ale pulpei dentare

Morfologia cavităţii pulpare variază odată cu înaintarea în vârstă, se constată diminuarea

pulpei dentare şi modificarea tridimensională a formei cavităţii pulpare. La vârstnici, ţesutul
pulpar prezintă aceleaşi modificări cu ale ţesutului conjunctiv: procese de involuţie ale
fibroblaştilor, fibrelor colagene şi substanţei fundamentale, însoţite de modificări ale vaselor
sangvine. Scăderea celularităţii şi creşterea numărului şi grosimii fibrelor de colagen sunt mai
accentuate în pulpa radiculară, iar bandeletele conjunctive pot servi ca focare de calcificare
pulpară. În ceea ce priveşte fenomenul de senecenţă şi calcificarea pulpară, la ora actuală se
recunoaşte faptul că reacţia de calcificare pulpară este direct influenţată şi precedată de
modificările degenerative care caracterizează îmbătrânirea organului pulpar.

Structura normală a organelor dento-parodontale suferă modificări importante odată cu

înaintarea în vârstă. În pulpa îmbătrânită apare odontoblastul de tranziţie şi îmbătrânit. Celulele
îşi diminuă treptat volumul, spaţiul dintre ele se măreşte, iar leziunile degenerative sunt extrem
de frecvente.
Cercetările histopatologice realizate pe dinţii extraşi de la pacienţii cu vârste cuprinse între 25
şi 45 de ani, au pus în evidenţă următoarele aspecte :
 La adulţii tineri a fost evidenţiată pulpa dentară cu aspect normal: echilibru între
numărul celulelor şi numărul fibrelor colagenice, prezenţa unui număr mai mare al fibroblaştilor
comparativ cu fibrocitele.
 Cele mai numeroase celule sunt reprezentate de fibroblaşti, celule de formă
rotundă şi cu citoplasmă bine reprezentată.
 Activitatea dentinogenetică este indicată prin prezenţa stratului de predentină şi a
stratului de odontoblaşti, de aspect normal, aşezaţi sub formă de palisadă.
 Odontoblaştii se prezintă sub forma de odontoblast secretor, celulă înalt polarizată, cu
două părţi componente: corpul celular şi prelungirea celulară (procesul odontoblastic) extinsă în
predentină şi dentină, fiind situată într-un canalicul dentinar. Corpul celular este alungit, iar
nucleul este localizat în poziţie bazală, citoplasmă bazofilă.
Cercetările histopatologice realizate pe dinţii extraşi de la pacienţii cu vârste cuprinse între 60
şi 80 de ani, au pus în evidenţă următoarele modificări
 Ţesutul pulpar este un ţesut conjunctiv lax, în care fibrele de colagen sunt slab
reprezentate. Odată cu înaintarea în vârstă creşte frecvenţa şi grosimea fibrelor colagenice,
dispare aspectul reţea fină, reticulară, acesta fiind înlocuit cu mănunchiuri groase de fibre
conjunctive. Fibrele conjunctive sunt mai numeroase, în contrast cu scăderea numărului
celulelor, apare o fibroză difuză coronară asociată cu formarea de fascicule de colagen în pulpa
radiculară.
 Simultan cu condensarea macromoleculelor de ţesut conjunctiv, creşte frecvenţa
denticolilor în pulpa dentară, precum şi frecvenţa calcificărilor difuze.
 Celulele pulpare suferă modificări importante în fenomenul de senescenţă, cele mai
afectate fiind celulele înalt specializate, odontoblaştii. Se remarcă scădrea numerică a
odontoblaştilor asociată cu degenerescenţa vacuolară a celulelor, în final apărând atrofia
fibrilară completă. Odontoblaştii dispar pe alocuri, iar în locul lor rămân vacuole pline cu o masă
plasmatică, apărând întreruperea şirului de odontoblaşti.
 Odontoblaştii se prezintă sub forma de odontoblast de tranziţie şi îmbătrânit. Celulele îşi
diminuă treptat volumul, iar spaţiul dintre ele se măreşte. Nucleul devine mic şi compact., iar
citoplasma acidofilă.
 Scăderea numărului de celule este observată la toate tipurile de celule pulpare,
aspectul general al ţesutului fiind paucicelular. În pulpa îmbătrânită se întâlnesc celule mature,
fibrocite, recunoscute după forma lor aplatizată, dimensiunea redusă, citoplasmă în cantitate
mai mică şi prelungiri citoplasmatice lungi şi subţiri.
 Apar modificări la nivelul vaselor sangvine manifestate prin îngustare, aplatizare şi
fragmentare, exprimată prin apariţia extravazatului seros în pulpa dentară.

Discuţii
Morfologia cavităţii pulpare variază odată cu înaintarea în vârstă, se constată diminuarea
pulpei dentare şi modificarea tridimensională a formei cavităţii pulpare.
 Ţesutul pulpar al vârstnicilor prezintă modificări consecutive vârstei, prin apariţia unor
transformări ale odontoblaştilor care, dispuşi pe mai multe straturi îşi pierd capacitatea de a
iniţia şi a menţine vitalitatea dentinei. Scade numărul şi dimensiunea odontoblaştilor, aceştia
putând dispare din anumite zone ale pulpei, mai ales la nivelul bi- sau trifurcaţiei
radiculare. Massler M. citat de Bäckman Tuula, evidenţiază reacţiile diferite ale odontoblaştilor
în funcţie de vârsta dinţilor şi rata de progresiune a cariei dentare.
La vârstnici, ţesutul pulpar prezintă aceleaşi modificări cu ale ţesutului conjunctiv: procese de
involuţie ale fibroblaştilor, fibrelor colagene şi substanţei fundamentale, însoţite de modificări ale
vaselor sangvine. Scăderea celularităţii şi creşterea numărului şi grosimii fibrelor de colagen
sunt mai accentuate în pulpa radiculară, iar bandeletele conjunctive pot servi ca focare de
calcificare pulpară. Cu vârsta există o progresivă reducere a numărului fibrelor nervoase şi a
vaselor sangvine.
Cercetările histopatologice realizate de Schneider Solanj, pe un lot de 48 de persoane, cu
vârste cuprinse între 60 şi 80 de ani, au pus în evidenţă următoarele modificări:
- nivele diferite de colagenizare şi fibrozare a pulpei dentare,
- apariţia de-a lungul mănunchiurilor de fibre de colagen şi printre acestea a
zonelor de mineralizare,
- după 70 de ani predominanţa colagenizării pronunţate a pulpei şi prezenţa
zonelor cu foarte scăzută celularitate, matrice extracelulară de aspect mucoid în vecinătatea
unor zone formate din mănunchiuri groase de colagen, cu rari fibrociţi fuziformi printre acestea,
- pulpă dentară cu aspect fibros şi infiltrat polimorf (limfocite, macrofage şi rare
polimorfonucleare) în jurul unei arii cavitare centrale, arteriolele prezintă modificări de la simple
îngroşări ale tunicii medii, până la hialinizarea acesteia, însoţită de tumefieri endoteliale,
colagenizări ale epi- şi perinervului la nivelul unor fibre nervoase vegetative mielinice şi
amielinice.
Din punct de vedere histologic pulpa dentară la vârstnici este fibroasă, ca urmare a creşterii
bandeletelor conjunctive. La persoanele vârstnice se remarcă prezenţa calcificărilor pulpare
într-un procentaj mai mare decât la tineri. Un studiu realizat pe 52 canini incluşi la persoane cu
vârste cuprinse între 11 şi 76 ani arată că prezenţă denticulilor este constantă la toate grupele
de vârstă, nefiind legată de fenomenul de îmbătrânire, în schimb calcificarea difuză prezintă o
creştere constantă după 25 de ani.
Cercetările actuale au evidenţiat două tipare de calcificare pulpară: denticuli (pulpolit, calcul
pulpar) şi calcificare difuză. Există două forme principale de concreţiuni calcaroase pulpare:
denticuli adevăraţi şi falşi. Cei reali deţin o structură care se aseamănă cu dentina, fiind mai
frecvent situaţi în camera pulpară decât în canalele radiculare. Ei pot fi prezenţi şi în interiorul
ţesutului pulpar ca „denticuli liberi”. Concreţiunile false pulpare sunt constituite dintr-un material
calcificat care pare să fie depus în straturi concentrice în jurul unui cuib central.
Distincţia netă între calcificările pulpare apărute ca urmare a bolii carioase sau a
traumatismelor din cursul procedurilor terapeutice ori a vârstei înaintate este greu de făcut
histologic.
În plus, există o corelaţie între prezenţa leziunilor parodontale şi statusul pulpar, precum şi
între boala parodontală şi formarea nodulilor pulpari, iar la seniori creşte numărul dinţilor cu
afectare parodontală. Un studiu histologic efectuat pe dinţi cu pungi parodontale, arată un
număr mic de dinţi cu pulpă intactă, neinflamată şi aparent sănătoasă . Leziunile parodontale au
efecte degenerative asupra pulpei dinţilor implicaţi: se produc leziuni degenerative, inflamatorii
şi necrotice. Atrofia pulpară este prezentă la mulţi dinţi cu afectare parodontală, fiind
caracteristică scăderea numărului celulelor în pulpa coronară şi radiculară.
Calcificarea difuză este o altă modificare pulpară întâlnită la persoanele vârstnice, de obicei la
nivelul canalelor radiculare. La examenul histologic se remarcă nişte benzi liniare neorganizate
de material amorf evidenţiabile prin colorarea preparatului cu hematoxilină-eozină, însoţind
vasele sanguine ale pulpei dentare care sunt îngroşate. Calcificarea difuză la nivelul pulpei
radiculare, urmează traiectul vaselor şi filetelor nervoase principale, situându-se paralel cu
acestea. Iniţial, calcificarea urmăreşte un tipar linear, ca ulterior zonele calcificate să fuzioneze,
conferind aspectul difuz.
În ceea ce priveşte fenomenul de senecenţă şi calcificarea pulpară, la ora actuală se
recunoaşte faptul că reacţia de calcificare pulpară este direct influenţată şi precedată de
modificările degenerative care caracterizează îmbătrânirea organului pulpar, ritmul de
calcificare pulpară fiind de 10 ori mai mare la vârstnici ca la tineri.
Din punct de vedere clinic degenerescenţa pulpei dentare, determină: evoluţie a proceselor
carioase fără fenomene inflamatorii zgomotoase, puţin dureroase, dar spre necroză lentă;
scăderea răspunsul la stimuli şi agenţii iritanţi; reducerea capacităţii de vindecare pulpară.
Datorită diminuării capacităţii de vindecare pulpară la vârsta a treia este contraindicat coafajul
direct. După Gafar M. şi Iliescu A. coafajul direct se efectuează la pacienţi de până la 30 de
ani, vârstă la care încep, în general, metaplaziile regresive ale pulpei dentare şi la pacienţi clinic
sănătoşi.

Concluzii
1. Îmbătrânirea pulpei dentare este un proces fiziologic complex, care interesează toate
componentele structurale, în funcţie şi de condiţiile la care este expus dintele de-a lungul vieţii
pe arcadă. Din acest motiv sunt dificil de delimitat modificările pulpare determinate strict de
fenomenul de îmbătrânire şi cele induse de factori externi.
2. În esenţă, îmbătrânirea pulpei este similară îmbătrânirii unui ţesut conjunctiv, care
evoluează spre scleroză şi atrofie progresivă, cu pierderea rolului său de nutriţie şi apărare.
3. Aspect paucicelular prin scăderea numărului de celule şi creşterea numărului fibrelor de
colagen.
4. Fibroblastele se transformă în fibrocite, celulele au mai puţină citoplasmă, mai puţine
prelungiri şi organite citoplasmatice. Numărul fibrocitelor scade progresiv odată cu înaintarea în
vârstă.
5. La nivelul odontoblaştilor s-a constatat reducerea numerică, apariţia modificărilor
distrofice şi întreruperea „palisadei”. Celulele îşi diminuează volumul, nucleul devine mic şi
compact şi creşte spaţiul intercelular.
6. Apar modificări la nivelul vaselor sangvine pulpare manifestate prin îngustare, aplatizare
şi fragmentare.