Terapie Focus pe Soluție

Modelul de terapie Focus pe Soluție:

Prima Sesiune; Partea 1

Conținuturi

• Presupuneri care afectează contextul terapiei focus pe soluție

• Structura primei sesiuni
• Problemă
• Schimbări pre-sesiune
• Excepții
• Scale
• Întrebarea miracol

Acest capitol descrie și explică logica primei sesiuni în terapia scurtă focus pe soluție, urmărind
secvența de motive de mai sus, care vor fi analizate în text. Capitolul 2 urmărește pauza și
sesiunile ulterioare, urmate de discuții pe baza unor aspecte de specialitate a muncii focusate
pe soluție.

Tot ceea ce este necesar este ca persoana implicată într-o situație supărătoare să facă ceva diferit.
(de Shazer, 1985, p. 7)

Pentru Steve de Shazer, esența psihoterapiei a fost ca clientul să fie ajutat să facă o schimbare
în situația sa. Urmând mai departe instruirea sa la Institutul de Cercetare Mentală, el a realizat
că orice schimbare este probabil să fie benefică. Singurul lucru pe care cineva îl poate schimba
cu siguranță este propria persoană. Primul interviu în terapia focus pe soluție este cel mai
important. Pentru mulți clienți este momentul în care cea mai mare parte a muncii este făcută.
Spre deosebire de alte psihoterapii, procesul de tratament începe imediat. Nu este luată nicio
istorie detaliată.

7
 Terapie Focus pe Soluție

Pentru a te alătura clientulu în momentul în care vorbește despre problemă, de fapt

descriesituații anterioare primei sesiuni, cu atenție la schimbările făcute anterior terapiei. Apoi
atenția se mută la aici și acum, examinândobiectivele și excepțiile la problemă. Situațiile sunt
definite folosind întrebări despre scale de la 0-10. „Întrebarea miracol” încurajează gândirea
creativă și explorează caracteristici posibile ca mijloc pentru dezvoltarea planurilor. Feedback-
ul structurat din partea terapeutului caută să descopere puncte forte și pași către viitor pe
măsură ce se apropie de încheierea sesiunii. Cea de-a doua vizită și cele ulterioare urmăresc un
model mai simplu, căutând să descopere ceea ce s-a îmbunătățit de la sesiunea anterioară,
utilizarea ulterioară a scalelor și discutarea pașilor următori. Progresia de la trecut la viitor
pare a fi o secvență utilă. Acest capitol și următorul descriu procesul te intervievare în detaliu,
cu exemple.
Ordinea prezentată a fost aleasă prin experiență clinică și prin predarea de cursuri acreditate la
Colegiul St. Martin din 1997. După învățarea metodei, practicienii dezvoltă propriul lor model
de utilizare și propriile lor modificări și adăugiri. În orice caz, așa cum ai învăța să cânți la un
instrument muzical, este necesar să începi cu abilități de bază înainte să începi să improvizezi.
În același timp, fluxul interviului este important. Dacă cineva menționează un miracol sau o
scală sau un procent, atunci terapistul poate să aleagă să treacă imediat la acel subiect decât să
urmeze secvența obișnuită. Răspunsul la întrebările despre obiective și scale poate fi atât de
detaliat și de pozitiv, încât întrebarea miracol nu mai este necesară. În orice caz, din experiența
mea, punând întrebarea miracol va aduce aproape întotdeauna aspecte adiționale ale celor mai
bune speranțe pentru viitor.

Presupuneri care afectează contextul Terapiei Focus pe Soluție

Presupunerea centrală este că obiectivele terapiei vor fi alese de client și că înșiși clienții au
resursele pe care le vor utiliza ca să facă schimbări. Terapeuții promovează descrierile în pași
specifici, mici și pozitivi și în termeni interactivi. Descrierile favorizează prezența soluțiilor
mai degrabă decât absența problemelor; începerea a ceva nou decât oprirea a ceva ce deja se
întâmplă. Terapeuții adoptă o poziție respectuoasă, neînvinovățitoare și cooperantă,
orientându-se către obiectivele clienților și în cadrul de referință al acestora.
O istorie detaliată nu este esențială în scurta terapie focus pe soluție. Totuși, dacă o poveste nu
a fost spusă niciodată, atunci s-ar putea să fie nevoie să fie auzită înainte de a continua.
Evaluarea siguranței poate solicita acest lucru în orice situație, dacă materialul dezvăluit are
implicații asupra siguranței clientului sau a altor persoane. „Discuțiile despre probleme” și
speculații despre „motive” sau „scopuri” ale simptomelor sunt evitate.
Este de preferat ca orice presupuneri anterioare despre motive și mecanisme subconștiente din
partea terapeutului să nu interfereze cu atenția clientului asupra conținutului discuției. În
cuvintele lui Shazer (1994), interviul este „axat pe text”; adică, informația vine din materialul
oferit de client și sunt angajate înțelegerea și limbajul său. Alternativa, aplicată în terapiile
tradiționale, este ”atenția cititorului”, în care cititorul/terapeutul are cunoștințe speciale și are
nevoie de destule informații de la client pentru a face o potrivire cu ideile și planurile
preconcepute ale terapeutului. Acest concept de terapie ca focus pe text se coroborează bine
cu punctul de vederea al lui Wittgenstein (1965) asupra limbajului ca unealtă esențială pentru
gândire. Clientul are textul, iar ideile din mintea terapeutului nu ar trebui să interfereze cu
acest material. Lipsa de limbaj tehnic în scurta terapie focus pe soluție este atât o consecință a
acestui punct de vedere al terapiei, cât și avantaj în comunicarea cu clienții.

8
 Terapie Focus pe Soluție

Steve de Shazer a dus această idee mai departe pentru a vedea efectul utilizării ad literam a
unor cuvinte ale clienților și a unor moduri de exprimare în fiecare răspuns dat. Aceasta este
o tehnica uluitor de eficientă pentru a construi repede relația cu clienții. Este la fel de
folositoare și în alte conversații cu clienții. Această abilitate este menționată în mod
convenabil ca „potrivire de limbaj” și reprezintă o modalitate de a rămâne conectat cu clientul
și cu experiența sa în situația în care se află. Potrivirea de limbaj asigură nu numai că
terapeutul este atent la fiecare cuvânt al clientului, dar și că este recunoscut clar de către client.
Ideal, terapeutul va folosi cuvinte din ultimul său răspuns în fiecare comentariu sau întrebare.
Dacă răspunsul este monosilabic sau „Nu știu”, atunci poate fi utilizat un cuvânt din răspunsul
anterior. Abilitatea terapeutului stă în capacitatea de a pune întrebările necesare în timp ce
utilizează ceva din răspunsul clientului pentru a face asta.
Terapeuții psihodinamici spun că dacă o emoție este menționată într-o sesiune, atunci acea
emoție urmează să apară, adesea acompaniată de amintiri și experiențe conectate cu aceasta.
Acest lucru este comparabil cu metoda Stanislavsky utilizată de actori în portretizarea
emoțiilor. Prin urmare nu este înțelept să introduci tematici sau emoții în sesiune decât dacă
clientul a făcut-o primul. Dr. Plamen Panayotov din Bulgaria a sugerat că secvența este
gândire, apoi împărtășire, discutare și acționare. Asa că în echipa noastră întrebăm tot timpul
„Ce crezi despre asta?”, nu „Ce simți în legătură cu asta?”, pentru că un răspuns despre
sentiment va fi mai puțin precis, mai puțin comportamental și mai puțin deschis către
schimbare prin mijloace directe. Sentimentele pot fi modificate prin hipnoză, desensibilizarea
mișcării ochilor și reprocesare (EMDR) și cu ajutorul medicamentelor (incluzând drogurile
stradale). Toate aceste metode necesită o anumită dependență de terapeut sau de furnizorii de
medicamente. În caz contrar schimbările de sentimente apar prin evenimente cognitive sau
comportamentale.
Un număr de studii psihologice au arătat influența cuvintelor asupra funcționalității și
comportamentului nostru. Hausdorf et al. (1999) au arătat că persoanele vârstnice expuse la
comentarii pozitive despre îmbătrânire au prezentat mai puține tulburări de mers după aceea,
decât cei expuși la comentarii negative.Bargh et al. (1996) au arătat că vorbind cu persoanele
mai bătrâne despre dificultățile vieții la bătrânețe s-a redus viteza mersului în grupul
experimental. Într-un studiu detaliat, Rosenkranz et al. (2005) au arătat că atunci când
astmaticii au auzit cuvinte asociate cu astmul ca „respirație îngreunată”, atunci creierul lor și
funcțiile plămânilor s-au schimbat către modele asociate cu boala. Van Baaren et al. (2003) au
descoperit că ospătărița care repetă comanda clientului primește un bacșis mai mare decăt cea
care nu repetă. Selingman (2002) a dezvoltat Psihologia Pozitivă, a cărei întreagă premiză
este că folosind cuvinte și resurse pozitive duce la o funcționare mai eficientă personală și
emoțională.
Structura Primei Sesiuni

Când programezi sesiunea poate fi folositor să le spui clienților tăi că familia sau prietenii pot
veni la programare dacă va fi de ajutor. Este cel mai productiv să lucrezi cu aceia care vor să
facă schimbări sau care pot să furnizeze resurse. În acest sens, terapia focus pe soluție este
diferită de terapia de familie pentru că în cele mai multe cazuri de terapie de familie este
normal să vezi toți membrii familiei, chiar dacă sunt dezbinători sau nu vor să facă schimbări.
Este de asemenea util să rogi clienții să noteze ce schimbări fac, înaintea primei sesiuni. Să
facă acest lucru implică faptul că schimbarea este inevitabilă și clienții vor fi chiar ei activi în
promovarea schimbării.

9
 Terapie Focus pe Soluție

Introducere

Introducere: Întrebări Cheie

Prezintă-te.
Cum îți place să ți se spună?
Ce vrei să obții în urma participării tale la această întâlnire?

Începând cu acest moment, folosește cuvintele și limbajul clientului oricând este posibil.
Muncitorii Institutului de Cercetare Mentală, care au construit terapia strategică (Waltzlawick
et al., 1974), au observat că este mai eficientă utilizarea numelui oferit problemei de către
client, decât aplicarea unui titlu profesional asupra acesteia. Aplicarea unui nou titlu conferă
clientului, de obicei, impresia că este contrazis. Devalorizează cunoștințele sale asupra
situației. Este recomandată evitarea „jargonului” expert cu excepția introducerii sale pentru un
scop specific. Limbajul, în acest sens, include comportamentul non-verbal. În conversația de
zi cu zi, 55% din informație este redată cu ajutorul indicațiilor non-verbale, precum
îmbrăcămintea sau postura, 38% verbal, precum tonul vocii sau volumul, iar 7% este
reprezentată de conținutul lingvistic (Mehrabian 1981). De asemenea, limbajul este el însuși
un comportament, așadar o descriere comportamentală poate consta într-o conversație
raportată. Dacă cineva folosește limbajul să se descrie pe sine făcând ceva, atunci acel
comportament este cel mai probabil să devină parte din repertoriului său. Așadar, dacă cineva
spune „Aș putea face asta” atunci devine mai probabil că va fi făcut. Acesta este un element
comun în toate terapiile care includ vorbitul despre schimbare.
Multor terapeuți le place să parafrazeze sau să recapituleze raportul clientului, dar clientul ar
putea experimenta acest lucru ca fiind o contradicție. Așadar, este important să faci acest lucru
respectuos, făcând clar faptul că este menit ca o clarificare a faptului că înțelegi clientul corect.

Problemă

Informațiile obținute în această etapă vor fi de asemenea folositoare în conversația despre

obiective și excepții (vezi mai jos). Având o descriere de bază a problemei face mai ușoară
evaluarea progresului mai târziu. Descrierile repetitive ale problemei sunt comune, poate
pentru că oamenii cred că terapia necesită acest lucru. Una dintre bazele tehnicii de asociere
liberă a lui Freud (1895) a fost convingerea sa că fiind dată oportunitatea de a se vorbi despre
problemă, clienții își vor epuiza la un moment dat puterile descriptive și vor fi nevoiți să
dezvăluie material nou. Participând la descrierea problemei la început, este mult mai ușor să
întrerupi sau să redirecționezi conversația mai târziu dacă clientul reîncepe să vorbească
despre problemă.

10
 Terapie Focus pe Soluție

O perioadă lipsită de conversații legate de problemă (George et al., 1999) este deseori un bun
început, mai ales dacă clienții par nesiguri la început de ceea ce vor de la sesiune. Câteva
minute de conversație despre ceva ce le place sa facă sau despre o aptitudine pe care o posedă,
le oferă timp să se gândească la ceea ce vor. Altă opțiune este să colectezi informație faptică
despre ceea ce fac ei, unde locuiesc și ce familie au acasă sau în apropiere. Acestea sunt de
obicei neutre sau lipsite de probleme și oferă informații valoroase despre contextul lor social
și abilitățile pe care le au. Similar, dacă sesiunea pare că se mișcă prea repede pentru un
client, o scurtă conversație despre o aptitudine sau o plăcere ajută la încetinirea, în mod
corespunzător, a ritmului. Întrebările de mai jos despre excepții produc deseori subiecte ce pot
fi dezvoltate în această direcție.
Dacă este prezentă mai mult de o persoană, este important să le întrebi dacă sunt de acord cu
descrierea problemei sau cu alte schimbări care au avut loc. Acest lucru va genera informații
utile și-i va încuraja pe ceilalți să contribuie cu soluții.

Problemă: Întrebări Cheie

Cât de des se întâmpla...? (zile/părți ale zilei)

De cât timp se întâmpla?
S-a mai întâmplat și înainte?
Cum te-ai descurcat cu ea atunci?

Este important să obții o descriere practică în termeni comportamentali:

Ce se spune/face?
Cine o spune/face?
Cine observă?
Ce se întâmplă mai departe? Apoi ce?
Ce altceva?

Dacă descrierea este neclară poți întreba „Dacă ai face un filmuleț cu... când
se întâmplă, ce aș vedea eu în înregistrare?” sau „Dacă eu aș fi o muscă pe
perete ce aș vedea?

Terapeut: Ce vrei să obții din prezența ta aici astăzi?

Client: Nu știu. Presupun că vreau să mă ajuți să scap de băut.
Terapeut: Câte zile pe săptămână se întâmplă să bei?
Client: În fiecare zi.
Terapeut: Bei la fel în fiecare zi?
Client: Da; patru sau cinci halbe de bere, atât la prânz cât și după-masa, de asemenea
vin seara și băuturi spirtoase în weekend.
Terapeut: Bere și vin... Ce se întâmplă când bei atât de mult?
Client: Beau până îmi pierd cunoștința.
Terapeut: Când ai început să bei până iți pierzi cunoștința?

11
 Terapie Focus pe Soluție

Client: Aș spune că este așa intens de doi ani.

Terapeut: Doi ani... Cine a mai observat că bei atât de intens?
Client: Mama mea... Am lovit-o săptămâna trecută când mi-a spus să mă opresc din
băut.
Terapeut: Cine, în afară de mama ta, a mai observat fenomenul?
Client: Alți membrii ai familiei mi-au spus să îmi rezolv problema după ce am lovit-o
pe mama.

Clienții spun deseori că există multe probleme sau că nu știu de unde să înceapă. În orice caz,
în contextul terapiei scurte, este important să lucrezi cu o singură problemă pe rând. Dacă
atenția trece dintr-o parte în alta între probleme diferite, poate fi dificil pentru client și pentru
terapeut să facă progres. Următorul exemplu arată cum un asemenea tip de răspuns din partea
clientului poate fi gestionat:

Terapeut: În majoritatea cazurilor putem lucra doar cu o singură problemă pe rând.

Care este cea mai mare problemă pentru tine în prezent?
Client: Băutul mă îngrijorează cel mai tare, dar vine din cauza depresiei.
Terapeut: Putem să ne mutăm asupra altor probleme dacă este necesar, după ce o
rezolvăm pe cea cu băutul.

În practică se întâmplă rar să trebuiască să tratezi și o a doua problemă. Rezolvarea unei

probleme mari eliberează destulă energie pentru clienți cât să își rezolve singuri și celelalte
probleme. Asta nu exclude situația în care clienții „te încearcă” cu o problemă minoră și abia
după aceea dezvăluie o îngrijorare majoră. În acest caz este necesar să clarifici cu aceștia care
este problema pe care vor să o trateze mai întâi.
În munca focusată pe soluție, Steve de Shazer a spus în multe ocazii că întrebarea „De ce?” ar
trebui evitată. „De ce?” duce către răspunsuri speculative și generale care de obicei nu
clarifică obiective sau comportamente. Dacă sunt necesare mai multe detalii ca procesul care
să ducă către un rezultat, la care ne referim când punem întrebarea „De ce?”, atunci „Cum
de...?” este o bună alternativă, din moment ce este mult mai probabil să conducă către o
descriere comportamentală.
Dacă auzi „ar trebui” de la un client, ascultă atent. În engleză „ar trebui” are două înțelesuri.
Sensul concret este arătat în propoziții precum „Departamentul de Contabilitate ar trebui să iți
trimită un ordin de plată”. Această propoziție enunță faptul că este responsabilitatea corectă a
Departamentului de Contabilitate să ducă această sarcină la bun sfârșit. Celălalt înțeles, mai
puțin concret, este „Această acțiune ar trebui realizată”. Acest context se refera, în general, la
o acțiune emoțională, care nu poate sau nu va fi controlată de client. Acest înțeles intră în
acțiune în fraza „Ar trebui să îl iert...” sau „Ar trebui să nu mă mai îngrijorez”. Acest lucru ar
putea nsemna de fapt "Mi s-a spus că nu ar mai trebui să..." Poate fi util să întrebi „Cine spune
că ar trebui să...?”. De obicei această întrebare se referă la o persoană influentă, specifică din
trecutul sau prezentul său. Opinia acestei persoane s-ar putea să fie nepotrivită sau
nefolositoare în situația prezentă. Similar, dacă există remarci precum „Oamenii cred că...” sau
„Toată lumea știe că...” este util să întrebi „ Ce persoană din viața ta spune asta/crede asta/știe
asta?”. Din nou, este de obicei o persoană influentă. Câteodată implicarea acelei persoane în
terapie poate fi de ajutor, sau întrebând ce ar crede această persoană despre miracol și alte
schimbări ce apar mai târziu în timpul sesiunii.
Rareori cineva se va prezenta cu o poveste a unei probleme care nu a mai fost spusă niciodată.
Dacă acest lucru se întâmplă, problema este, în general, abuzul sexual în timpul copilăriei sau
alt secret major de familie. Într-un astfel de caz ar fi necesar să asculți povestea înainte să
treci la munca focusată pe soluție. Capitolul 8 include discuții despre metodele de gestionare
ale acestor probleme.

12
 Terapie Focus pe Soluție

În orice caz, deseori dezvăluirea nu este necesară pentru ca terapia să progreseze; depinde de
obiectivele clientului. Poate fi util câteodată să întrebi „Să presupunem că te prefaci că mi-ai
spus deja; cum vor fi lucrurile diferite pentru tine?”. Dacă un client insistă să repete o
povestire lungă, nararea poate fi păstrată în mișcare dacă întrebi „Ce s-a întâmplat mai
departe?” la fiecare pauză. Asta arată că terapeutul este interesat în mod constant, reduce
utilizarea detaliilor străine și păstrează fluxul narațiunii.

Schimbări Pre-sesiune

Adresarea asupra unei probleme nu începe prin a vedea un terapeut. Majoritatea oamenilor au
încercat alte idei mai întâi. Întâlnirea cu un clinician este de obicei un rezultat al încercării de
rezolvare a unei probleme, nu primul pas în rezolvarea unei probleme. În Salamanca,
Beyebach et al. au descoperit că acei clienți care se văd capabili să influențeze evenimente, au
făcut deseori schimbări pre-sesiune și asta prezice un rezultat bun al terapiei lor (vezi
Capitolul 6).

Schimbări Pre-sesiune: Întrebări Cheie

Există schimbări de bine sau de rău de când ai decis să treci la acțiune?

Cine altcineva a observat?

Unii clienți vor critica tratamente anterioare sau terapeuți când sunt întrebați despre schimbările
pre-sesiune. Acest lucru îi permite terapeutului să știe ce sugestii sunt cel mai probabil să fie
refuzate când vine momentul feedback-ului. Dacă un alt clinician este criticat, un răspuns util
care poate fi dat este „Am auzit oamenii vorbind doar de bine despre X până acum.” Acest lucru
demonstrează respect față de opinia sa, dar atenționează că terapeutul nu va fi ademenit într-o
bârfă sau alte confruntări.

Terapeut: Ce schimbări s-au întâmplat de când ai decis să încetezi să mai bei?

Client: Am mai redus puțin din cantitate așa că am reușit să introduc în programul meu
patru sarcini pentru facultate, ceea ce a fost o ușurare.
Terapeut: Ce altceva s-a mai întâmplat, asemenea sarcinilor pentru facultate?
Client: Am început să iau lecții de condus și să petrec mai mult timp cu niște prieteni
care nu beau, sau cel puțin care nu beau foarte mult. Sunt prieteni buni pentru mine!

Obiective

Urmăriți să obțineți descrieri specifice și practice ale obiectivelor. Verifică realitatea, de

exemplu „Chiar nu o să te mai cerți niciodată?”. Dacă terapia eșuează în a progresa sau dacă
acțiunile unui client nu par să aibă sens, este important să confirmi care sunt obiectivele sau
să întrebi: „Obiectivul tău când ai venit a fost să...; Cum te ajută asta să te îndrepți în acea
direcție?”. Pentru terapeuții strategici ai Institutului de Sănătate Mentală, un client cu
obiective vagi sau slab formate, necesita o gândire atentă pentru că metoda de intervievare
solicita informații specifice. În activitatea focusată pe soluție, un obiectiv specific este mai
puțin important pentru că întrebările „Ce va fi diferit?”, „Ce

13
 Terapie Focus pe Soluție

vei face în schimb?” pot fi deseori descrise clar, chiar dacă obiectivul în sine nu poate fi
definit. Obiectivele se referă des la problemă și astfel s-ar putea să nu fie esențiale pentru
soluție. Toate întrebările sunt încadrate cu ajutorul utilizării timpului viitor „Ce vei face
când...?” și nu a viitorului condiționat „Ce ai face când...?”. Este util să păstrezi această
utilizare a verbelor pe tot parcursul interviului atunci când este posibil. Creează o presupunere
constantă în mintea terapeutului și a clientului că ceva se va întâmpla cu siguranță, nu că ar
exista doar o vagă posibilitate ca ceva să se întâmple. Acest lucru atrage conceptul
Ericksonian a pseudo-orientării în timp, concept în care povești ale unui viitor de succes sunt
construite în colaborare (de Shazer, 1988). Conversația face acest viitor de succes mai ușor de
recunoscut și de realizat.
Întrebarea „Ce altceva?” este neprețuită. Presupune că urmărești povestea îndeaproape și că
ști că mai sunt multe lucruri care urmează să se întâmple. Este surprinzător cât de des vor
reacționa clienții la aceasta întrebare simplă prin producerea mai multor informații și idei.
Pentru a evita să devii repetitiv, poți extinde întrebarea adăugând-o la ultimul lor răspuns: „La
fel ca X, ce altceva se mai întâmplă atunci?”; „La fel ca X, ce altceva ajută?”. Lingvistic, „Ce
altceva?” implica un dialog continuu, așadar ajută la menținerea relației cu clientul chiar dacă
terapeutului nu îi este, deocamdată, clară situația. Aceeași frază poate fi utilă în confruntarea
cu o suferință a clienților unde puțină informație a fost de viitor. Odată ce informațiile noi se
opresc sau dacă timpul e prețios, să întrebi „Altceva?” va implica faptul că acest element al
discuției se apropie de un sfârșit. O altă expresie utilă este „în loc de”. Orice propoziție care
conține o negație poate fi inversată ușor în „Ce vei face în loc de X?”. Această singură
schimbare poate face o diferență enormă pentru informația oferită și pentru atmosfera sesiunii.

Obiective: Întrebări Cheie

Cum va fi atunci când problema va fi rezolvată?

Ce vei face în loc de X?
Când asta se întâmpla, ce diferență va face?
Cum vor ști alți oameni că lucrurile sunt mai bine?
Cine va observa prima dată? Apoi cine?
Ce altceva va fi diferit?
Ce altceva?
Ce altceva?

Este important să întrebi ce vor face, nu ce vor înceta să facă.

Terapeut: Deci, când lucrurile sunt bine, vei face aceste lucruri?
Client: Da, și nu voi mai bea atât de mult.
Terapeut: Deci vei bea mai puțin?
Client: Da.
Terapeut: Ce altceva se va îmbunătăți atunci când vei bea mai puțin?
Client: Voi petrece mai mult timp făcând lucruri cu vechii mei prieteni de la scoală și
îmi voi preda sarcinile pentru facultate la timp. Nu mă voi mai simți atât de obosit și
sătul.
Terapeut: Cum te vei simți în loc de obosit și sătul?
Client: Gata să accept orice provocare!

14
 Terapie Focus pe Soluție

Pentru a menține focusul pe soluții este important să pătrunzi sau să întrerupi „conversația
despre problemă” a clientului. Cu toate că acest lucru poate fi inconfortabil la început, este
posibil să îi arăți clientului că încă ești conectat cu îngrijorările sale, utilizând potrivirea de
limbaj și vorbind despre ceea ce vor să obțină din terapie.

Client: Vorbitul despre obiective este inutil în timp ce băutul e problema.

Terapeut: Abia acum mi-ai spus despre anii de băut. Acest lucru a fost o problemă
pentru mult timp și vreau să o înțeleg așa cum trebuie. Mă va ajuta să înțeleg problema
dacă știu ce vrei să obții.

Multe răspunsuri în conversație pot fi rezumate ca „da”, „nu” sau „poate”. De îndată ce va fi
clar care este răspunsul, următoarea întrebare poate fi adresată. Atâta timp cât adresarea este
făcută cu respect și cu potrivire de limbaj, pare a fi acceptabilă pentru clienți. Acest lucru poate
economisi timp într-o sesiune, precum și să nu ceri clientului să se ocupe inutil de subiecte
dureroase.

Excepții

Punând întrebări despre excepții este în mod particular util cu obiectivele care sunt văzute în
mod normal ca rezistente la schimbare, precum folosirea abuzivă a alcoolului sau a drogurilor
sau violența domestică. Clienții s-ar putea simți lipsiți de speranță în legătura cu abilitatea lor
de a-și schimba sau de a-și controla situația. Ei sunt surprinși să afle că există excepții în care
ei controlează sau întârzie în mod clar comportamente. Acest lucru îmbunătățește simțul lor
de stăpânire de sine și abilitatea lor de a planifica următorii pași mici.

Excepții: Întrebări Cheie

Ce se întâmplă atunci când problema nu se întâmpla?

Sau când e mai mică?
Ai menționat mai devreme că anumite zile/momente sunt mai bune. Cum este în
aceste momente?
Ce faci în loc de asta în aceste momente?
Ce altceva este mai bine în aceste momente?
Cine observă prima oară că lucrurile sunt mai bine pentru tine?
Apoi cine?
Ce observă ei în aceste momente?
Ce altceva?

Din nou, ca și cu obiectivele, este important să obții descrieri despre ceea ce

fac ei, nu despre ceea ce nu fac.

15
 Terapie Focus pe Soluție

Terapeut: Spunem despre alte momente în care lucrurile merg mai bine?
Client: Mă înțeleg mai bine cu toată lumea acasă, în special cu mama. Mă bucur mai
mult de facultate și mă simt mai sănătos, în general.
Terapeut: Ce mai este diferit în facultate?
Client: Petrec mai mult timp vorbind cu persoanele pe care le cunosc atunci când nu am
o mahmureală.
Terapeut: Cine altcineva observă că nu ai o mahmureală și vorbește cu tine?
Client: Prietenii mei observă și familia mea când merg acasă.

Următoarele întrebări vin mai degrabă din terapia sistemică de familie decât din terapia focus
pe soluție. În orice caz, răspunsurile sunt deseori utile.

• Cine este șeful în familia ta?

• Cum sunt luate deciziile?
• Cine ce decizii face?

Problemele legate de putere sunt o realitate a vieților umane și aceste întrebări le scot în
evidență la un nivel relevant. Punând întrebările, face ca aceste probleme să fie analizate,
câteodată pentru prima oară. Răspunsurile s-ar putea să nu fie verbale. De exemplu, dacă toată
lumea se uită la mamă înainte să răspundă că „Nu există un anume șef”, atunci este cel mai
probabil că mama este factorul cheie de decizie. Pentru cele mai multe dintre familii este
important ca cineva să facă aceste decizii pe care restul să le poată urma. Lipsa completă a
luării de decizii eficiente este, în general, inconfortabilă pentru orice familie sau orice grup
de persoane. Dacă șeful familiei vrea ca schimbările să se întâmple, este mult mai probabil să
se întâmple. Dacă șeful familiei este alcoolic sau un adolescent care se comportă în feluri
nedorite, atunci ar putea fi util ca ceilalți să recunoască acest lucru. Într-un caz, noii părinți
devotați i-au dat voie micuțului lor să decidă când e ora mesei sau ora de culcare, cu rezultatul
că ar putea fi încă treaz la miezul nopții sau că nu mănâncă după-masa. Odată ce au
recunoscut că acest lucru este o sursă de dificultate ei au decis să îl restricționeze din poziția
de conducere la un spectru mai limitat de activități, cu rezultate benefice pentru toți cei
implicați.

Scalarea

Întrebările de scalare sunt unele dintre cele mai bune calități ale terapiei focus pe soluție. Ele
ajută clientul să treacă de la obiective totul-sau-nimic la pași mai puțini descurajanți. Scala nu
are nicio realitatea în afara negocierii cu terapeutul, dar este o metodă care poate fi utilizată
instant pentru urmărirea progresului. Scalele cresc de asemenea claritatea comunicării cu alți
profesioniști care ar putea fi implicați cu clientul.
Scalarea este de asemenea utilizată și în alte modalități. De exemplu, „Cât de încrezător ești
că vei atinge numărul pe care l-ai ales pentru acest obiectiv?”. Oamenii care au venit la terapie
ca ultimă resursă ar putea fi capabili să identifice țeluri, dar inițial nu vor avea încredere că le
pot atinge. Într-o problemă de relație este util să întrebi „Pe o scară de la 0-10, cât de
încrezător ești că veți fi împreună pentru doi ani?”. Clienții învață deseori din propriile lor
răspunsuri, chiar dacă partenerul este prezent sau nu. Dacă ambii sunt prezenți, atunci aceeași
întrebarea ar putea fi eficientă. Dacă unul spune „2” și celălalt „10”, atunci au învățat ceva
despre felul în care comunică unul cu celălalt. Nu este întotdeauna necesar ca terapeutul să
comenteze asupra acestui lucru în mod direct.

16
 Terapie Focus pe Soluție

Scalarea: Întrebări Cheie

Te rog gândește-te la o scală de la 0-10 unde 10 este foarte bine. Zero este așa
cum te-ai simțit când lucrurile s-au aflat în cel mai rău stadiu. Zece este cel mai
bun fel în care lucrurile pot fi în relația cu această problemă.

Unde te afli pe această scară acum? (pauză) Dă-i un număr. De exemplu 2 sau 3.
Dacă nu e precis, „mai aproape de 2 sau mai aproape de 3”?
Cât de mult va dura să ajungi la 10? (insistă dacă este necesar pentru a obține o
perioadă de timp – 5 ani? Mai mult? Mai puțin?)
Poate 10 este un obiectiv prea mare?
Este o valoare mai mică mai realistă?
Ce număr ar fi acceptabil pentru tine?
Cum vei recunoaște dacă ai urcat un punct pe scală?
Ce altceva va fi diferit după ce ai urcat un punct pe scală?
Cine va observa?
Cât timp va lua să urci un punct pe scală?

Clienții au nevoie deseori de câteva insistențe pentru a răspunde la „Cât timp...?”. Dacă oferi
„Poate un an? Sau mai mult?” vor răspunde des că se așteaptă ca schimbarea să fie mai rapidă.
Atunci poți propune o perioadă mai scurtă. Estimările clienților legate de timpul necesar sunt
de regulă greșite, dar procesul le demonstrează clienților că au mai multe predicții în legătură
cu situația decât știau ei. Îi arată de asemenea și terapeutului care este ritmul care le place pentru
a face schimbări. Dacă cineva vrea rezultate imediate, atunci în feedback poate fi sugerat că
este puțin probabil, dacă problema s-a dezvoltat într-o perioadă mai lungă de timp. Dacă o
persoană se așteaptă ca schimbările să fie foarte lente, atunci o pauză mai mare între sesiuni ar
putea fi adecvată. Este o regulă bună că terapeutul nu ar trebui să lucreze mai mult decât
clientul sau să încerce să meargă mai repede decât clientul poate accepta. Fraza „soluție
forțată” a fost folosită pentru a descrie acest fenomen (Nylund și Corsiglia, 1994). Folosește
„vei” nu „ai” în întrebări oricând este posibil, pentru că acest lucru crește efectul predictiv al
planificării viitorului.

Terapeut: Unde se află problema astăzi pe o scală unde 0 este egal cu foarte rău și 10
este egal cu cele mai bune așteptări ale tale?
Client: Aș spune poate 4 sau 5.
Terapeut: Mai aproape de 4 sau mai aproape de 5?
Client: 5.
Terapeut: Ce trebuie să se întâmple sau să se schimbe ca tu să urci pe această scală cu
jumătate de punct?
Client: Să îmi rezolv problemele cu „prietenii” mei răi de băut.
Terapeut: Cum vei rezolva problemele cu ei?

17
 Terapie Focus pe Soluție

Client: Le voi spune că trebuie să mă concentrez mai mult pe lucrurile pentru facultate.
Terapeut: La fel ca și concentratul tău, cum vor recunoaște alți oameni că tu ai urcat
un punct pe scală?
Client: Mă vor vedea mai fericit, mult mai în control asupra tuturor lucrurilor și vor
vedea că beau vizibil mai puțin. Voi fi mai puțin irascibil și nepoliticos cu oamenii, în
special cu mama. Voi fi mai drăguț, în general, iar oamenii vor sta în preajma mea.

Întreabă celelalte persoane prezente dacă sunt de acord cu răspunsul dat. Este util să îi întrebi
dacă numărul pe care clientul l-a ales pe scală a fost ceea ce s-au așteptat.
Este câteodată sugerat că scurta terapie focus pe soluție ignoră sentimentele. În orice caz, în
practică este un lucru comun ca primul răspuns la întrebarea „Cum vei recunoaște că ai urcat
un punct pe scală?” să ia forma „O să simt...”. Recunoscând acest sentiment, el poate fi extins
mai târziu în comportamente care se potrivesc cu sentimentul și cu reacția altor persoane la
aceste schimbări: „Atunci când simți..., ce altceva va fi diferit?”
„Pe o scală de la 0-10, cât de hotărât ești să realizezi obiectivul pe care ți l-ai propus?”.
Răspunsurile la această întrebare sunt deseori utile în identificarea punctelor forte și a
resurselor, în special dacă clienții se simt pesimiști.

Terapeut: Spui că astăzi te afli pe scală la 5. Dacă ne gândim la o altă scală de la 0-10,
cât ești de hotărât să îți controlezi problema cu băutul? Îi dai un număr?
Client: Cât de hotărât... vrei să spui cât de determinat sunt să îmi rezolv problema?
Cred că 8 sau 9 din 10; Nu aș vrea să mai am această problemă în câteva luni.
Terapeut: Ce te va ajuta să stai în afara problemelor, ținând cont că te afli la 8 în
hotărârea de a le rezolva?
Client: Am mai reparat și alte lucruri în viața mea înainte, iar familia și prietenii mei
mă vor ajuta.

Steve de Shazer (2005) atrage atenția asupra faptului că obiectivele sunt asociate cu
problema, în timp ce scalarea sau întrebarea miracol sunt orientate către viitor și sunt asociate
cu soluțiile.

Întrebarea Miracol

Întrebarea miracol este o unealtă comună folosită de terapeuții focus pe soluție. Clienții par să
experimenteze emoții plăcute în timpul răspunsurilor pe care le oferă, ceea ce intensifică
experiența lor cu terapia și este în sinea sa o excepție a stării lor anterioare. Gândirea creativă
este stimulată. Este obișnuit în rândul clienților ca aceștia să găsească timid, dar spontan un
nou obiectiv sau o nouă ambiție.

Întrebarea Miracol
Să presupunem (pauză)
că te duci la culcare în seara asta ca de obicei (pauză)
și în timp ce adormi se întâmplă un miracol (pauză)
O să îți adresez o întrebare puțin mai ciudată.

18
Lucrarea lui Bandler și Grinder, fondatorii Programării Neuro-Lingvistice (1979),
accentuează mișcarea ochilor ca un indicator al proceselor interne. Specific, ei afirmă că
pentru majoritatea oamenilor cu organizare neurologică normală, vizualizarea unor materiale
noi implică o mișcare fugitivă a ochilor în sus și la dreapta sau o defocusare scurtă a ochilor.
Este ceva comun ca acest lucru să se întâmple atunci când urmărim clienții răspunzând la
întrebarea miracol. Oricare dintre aceste evenimente este un semn promițător, sugerând că un
răspuns util la întrebarea miracol va fi de viitor. Acest lucru se aplică chiar dacă Bandler și
Grinder spun că 50% dintre persoane sunt orientate vizual, 30% favorizează informația
auditivă și 20% favorizează informațiile kinestezice/somatice. Cu toate acestea, o astfel de
mișcare a ochilor este comună majorității clienților, nu doar celor 50%. Poate fi datorat faptul
că miracolul este inițial o experiență vizuală.
Cele mai obișnuite prime răspunsuri sunt tăcerea sau „Nu știu”. Acest lucru pare să fie o
întârziere în gândire, deoarece este deseori urmată de răspunsuri mai detaliate. Harry Korman,
din Suedia, a identificat prin studierea videoclipurilor conținând comportamentul terapeuților
că este important ca terapeutul să nu se miște sau să vorbească pentru o scurtă perioadă după
primul răspuns. El a sugerat că dacă te miști sau faci un sunet, implică faptul că este rândul
tău să vorbești, ceea ce va opri comentariul din partea clientului. Steve de Shazer a susținut
această descoperire; el a sugerat că o pauză de șase până la zece bătăi este destul de lungă.
Bryson (1990) citează studiile lingvistice care arată că pentru limba engleză, patru secunde
durează cea mai lungă pauză care poate fi tolerată într-o conversație normală. Dacă încă nu
apare nici un comentariu, atunci întrebările de mai jos pot fi utilizate pentru a obține
informații.

• Vei ști la un moment dat că miracolul s-a întâmplat? Cum vei ști?
• Ce se va întâmpla mai departe?
• Cine va mai observa?
• Cum își vor da seama?
• Și apoi cine?
• Ce se întâmplă mai departe?

Dacă este necesar, acest lucru poate fi extins prin întrebări legate de modificări la micul
dejun, la îmbrăcăminte, la muncă și interese. Obiectivele descrise anterior și excepțiile vor
oferi idei pentru acest lucru. Alte persoane prezente pot fi rugate să comenteze despre cum va
arăta acest miracol.

Copii mici preferă „Dacă ai avea o baghetă magică...” sau „Să presupunem că magia există...”.

19
 Terapie Focus pe Soluție

Unii adepți ai islamului ar putea considera insolent ca oamenii să vorbească de miracole, pe

care ei le consideră aparținând sferei lui Dumnezeu. Unele tradiții ale budismului vor refuza
formula miracolului pentru că Buddha a interzis miracolele pentru adepții săi. Interesant este
că, el a făcut acest lucru pentru că miracolele erau frecvente și nu trebuiau utilizate ca și căi de
a convinge oamenii despre orice adevăr religios particular.
Dacă formula „miracol” nu este acceptabilă poți utiliza „Când o să ne întâlnim peste cinci ani
și problema este rezolvată, ce ne vei spune că se întâmplă?”, sau „Când ne trimiți un videoclip
despre ce faci într-o perioadă de cinci ani, ce vom vedea în înregistrare?”, sau tehnica lui
Erickson (de Shazer, 1985): „Dacă ne-am putea uita într-un glob de cristal și am vedea viitorul,
ce vom vedea?”.

Terapeut: Aș vrea să îți adresez o întrebarea mai ciudată: presupunând că te duci la

culcare la noapte ca de obicei și în timp ce dormi se întâmplă un miracol, iar problema
cu care ai venit astăzi aici este rezolvată. Dar tu dormi și nu ști că acest miracol s-a
întâmplat; care vor fi primele mici semne, când te trezești, că acest miracol s-a întâmplat
și că problema este rezolvată?
Client: Nu știu. Nicio mahmureală? Și... m-aș simți mai fericit. Nu aș mai bea după-
masa.
Terapeut: Cine va observa că acest miracol s-a întâmplat?
Client: Toată lumea! În special mama!
Terapeut: Cum vei ști că mama a observat?
Client: Îmi va spune și îmi va zâmbi în loc să fie cicălitoare.

Ferdinand Wolf și colegii săi din Viena au examinat utilizarea lui „voi” în loc de „aș” în
răspunsurile la întrebarea miracol. Au descoperit că utilizarea, de către clienți, a oricărui timp
nu a prezis rezultatul general sau probabilitatea că elemente specifice ale miracolului vor fi
realizate. Ei nu au analizat utilizarea acestor timpuri de către terapeut. Ei au descoperit că orice
răspuns legat de întrebarea miracol a prezis un rezultat bun (de Shazer, 2005).
Cu unii clienți care au experimentat o pierdere recentă sau un doliu, miracolul lor va reprezenta
o reintegrare a pierderii, cum ar fi „Iubita mea va veni înapoi”, „Bunica mea nu ar fi moartă”.
Aceasta este o dovadă că ei se află încă în stadiul de „amorțeală” a doliului și că încă nu au
acceptat pierderea. Punând întrebarea miracol este o metodă rapidă de a determina dacă
aceasta este situația lor. Ei nu vor fi capabili să dezvolte noi viziuni ale viitorului până când nu
acceptă pierderea, așa că detaliile ulterioare ale miracolului sunt improbabil utile în acest
stadiu. Răspunsuri posibile sunt: „Există vreo șansă să fii din nou împreună cu iubita ta?” sau
„Ar fi bine dacă bunica ta s-ar putea întoarce, dar presupun că acest lucru este puțin probabil
să se întâmple? Focusul este atunci pe întrebări de intervenție de criză, ca cele de mai jos.
Alte întrebări utile pot fi găsite în discuția de auto-agresiune în Capitolul 2.

Supraviețuind Prezentului: Întrebări Cheie

Cum vei trece peste restul zilei de astăzi?20
Cum te-ai descurcat până acum?
Ce altceva mai ajută?
Mai este cineva care împărtășește acest lucru cu tine?
Scala lui Sharry (2002) de la 1-10 poate fi utilă: „Cât de încrezător ești că poți trece peste
această zi/ acest weekend? Ce va face ca acest punct să crească?”. El folosește acest interviu,
de asemenea, pentru a face un bilanț al efectelor evenimentului în sine: „Acest eveniment te-a
făcut mai puternic sau mai slab? Există lucruri la care te gândești acum și care nu ți-au venit
în minte înainte? Este posibil ca ceva bun să iasă din acest lucru? Dacă peste șase luni te uiți
înapoi la acest moment și vezi că totul s-a terminat cu bine, ce vei face atunci?”
Conceptul de „rezistență”, găsit în multe școli de terapie, asumă că dacă terapia nu
progresează, atunci clienții eșuează în a coopera din motive proprii conștiente sau
inconștiente. În mare, acest lucru scutește terapeutul de responsabilitate și implicare sau
învinovățește explicit clientul. Într-o lucrare timpurie intitulată „Moartea rezistenței”, Steve
de Shazer (1984) critică această poziție. El a susținut că nu există un asemenea lucru ca
rezistența, doar metoda unică a clientului de a coopera. Face parte din sarcinile terapeutului să
găsească metode de a-și angrena cu clientul cu succes. Dacă clientul nu a realizat o sarcină,
atunci problema este la sarcină și la durata sa de prezentare, nu la client. Institutul de
Cercetare Mentală a susținut acest punct de vedere a rezistenței versus cooperare.
Walter și Peller (1992) creează ideea că „Înțelesul mesajului este răspunsul pe care îl
primești” (p. 26). În munca focusată pe soluție, întrebarea poate părea clară pentru terapeut,
dar înțelesul construit interacțional/social este numai aparent când răspunsul vine de la client.
Acest lucru este contrar ideii că este „vina” clientului pentru că a interpretat greșit înțelesul
sau a rezistat înțelesului unei întrebări. Este sarcina terapeutului să ia responsabilitatea unei
comunicări clare. În mod egal, este sarcina terapeutului să recunoască și să folosească
răspunsul care este dat. Dacă răspunsul este neașteptat, atunci el oferă indicii în legătură cu
claritatea terapeutului și cu privire la acest client particular și la problemele care sunt
importante pentru acest client particular.
În aceeași ordine de idei, este important să nu lucrezi mai mult decât clientul. Cursul
interviului este important. Să fii „forțat pe soluție”, să sari cu complimente premature sau să
ceri forțat răspunsuri la întrebări standard, nu este adecvat. Acest proces este analizat de
Nylund și Corsiglia (1994). Ei văd acest lucru ca o greșeală de novice, deseori în legătură cu
entuziasmul excesiv și cu volumul mare de cazuri. Ei evidențiază importanța ritmului și a
sincronizării în interviurile focusate pe soluție. În ultimii ani, Steve de Shazer (2005) a spus că
dacă ar trebui să renunțe la o întrebare focusată pe soluție, el ar renunța mai de grabă la
întrebarea miracol și ar păstra întrebările de scalare. El a sugerat că este mai ușor să păstrezi
fluxul interviului utilizând întrebările de scalare.

21
 Terapie Focus pe Soluție

Concluzie

Acest lucru completează partea inițială a unui interviu. Clientul a descris problema, a
identificat oiective și excepții la problemă și a utilizat întrebările de scalare ca modalitate de
măsurare a schimbării și de identificare a pașilor mici pentru a înainta. Întrebarea miracol s-a
extins pe acest proces și posibil să fi generat noi posibilități. În acest punct, mulți terapeuți iau
o pauză de reflectare, iar această opinie va fi explorată în următorul capitol.

Puncte Cheie

• Potrivirea de limbaj este un punct forte major al terapiei focus pe soluție

• Ordinea întrebărilor poate varia odată ce terapeutul se simte încrezător în legătură cu
acest lucru
• Menținerea fluxului interviului este foarte importantă
• Descrierile concrete și comportamentale ale evenimentelor clarifică situații și le fac să
pară mai realizabile
• Vorbitul despre problemă este o metodă de apropiere față de client
• Schimbările pre-sesiune sunt blocuri de construcție pentru progres
• Obiectivele sunt centrale pentru monitorizarea progresului
• Excepțiile sunt comune, dar deseori trec neobservate
• Scalele pot fi folosite în multe moduri diferite
• Întrebarea miracol încurajează gândirea creativă și câteva schimbări surprinzătoare
apar în urma utilizării ei

22