Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dreptul Mediului
Dreptul Mediului
I. General.
1. Definiţia, metoda de reglementare şi obiectul dreptului mediului.
DREPTUL MEDIULUI = ramurã de drept distinctã din sistemul de drept românesc, formatã din
totalitatea normelor juridice care reglementeazã relaţiile dintre persoane stabilite în legãturã cu
protecţia şi dezvoltarea mediului.
Trãsãturile specifice dreptului mediului sunr reprezentate de:
- ramurã de drept distinctã în sistemul nostru de drept;
- ramurã de drept formatã din norme juridice specifice, ce prezintã trãsãturi comune;
- normele dreptului mediului reglementeazã relaţiile sociale formate în procesul de prevenire a
poluãrii, în ameliorarea şi dezvoltarea mediului, în sancţionarea faptelor poluante.
OBIECTUL dreptului mediului îl reprezintã relaţiile sociale ce se nasc în legãturã cu conservarea şi
dezvoltarea mediului natural şi artificial.
Relaţiile sociale reglementate de normele dreptului mediului sunt:
~ relaţii sociale stabilite în scopul prevenirii poluãrii mediului şi producerii pagubelor ecologice;
~ relaţii sociale formate în scopul evitãrii producerii unor daune ecologice;
~ relaţii sociale stabilite în scopul îmbunãtãţirii condiţiilor de mediu;
~ relaţii privitoare la structura organizatoricã a protecţiei mediului.
METODA de REGLEMENTARE în dreptul mediului reprezintã poziţia sau atitudinea pe care
statul o alege pentru reglementarea relaţiilor sociale de mediu. Relaţiile sociale privind protecţia şi
dezvoltarea mediului sunt reglementate prin norme imperative, obligatorii, de la care nu se poate
deroga.
Statul intervine în mod autoritar şi direct în reglementarea juruducã a raporturilor sociale de
mediu datoritã faptului cã protecţia şi dezvoltarea mediului reprezintã o problemã de interes naţional.
1
Principiul dezvoltãrii armonioase a activitãţilor economico-sociale şi de protecţie a mediului =>
exprimã cerinţa integrãrii activitãţii de protecţie a mediului în complexul activitãţilor
economico=sociale, a realizãrii unei armonii între aceste activitãţi, în scopul satisfacerii intereselor
globale.
2
mãsurile de prevenire şi de protecţie a mediului sã reprezinte un factor al oricãrui proces economic al
oricãrui popor.
PROTECŢIA MEDIULUI = activitate umanã ce are ca scop concret prevenirea poluãrii,
menţinerea şi îmbunãtãţirea condiţiilor de viaţã pe Pãmînt. Sarcina protecţiei mediului aparţine întregii
societãţi şi se realizeazã în interesul întregii omeniri. Aceasta este privitã sub 2 aspecte şi anume: -
protecţia mediului are ca sarcinã generalã descoperirea cauzelor şi surselor poluãrii, stabilirea
modalitãţilor de prevenire, reducere şi înlãturare a efectelor poluãrii; - protecţia mediului are ca
sarcinã concretã, protecţia diferitelor elemente componente ale mediului natural şi artificial.
Prin – IMPACT ASUPRA MEDIULUI = se înţelege orice efect direct sau indirect alunei activitãţi
umane desfãşurate într-o anumitã zinã, care produce o schimbare a sensului de evoluţie a calitãţii
mediului şi a ecosistemelor, schimbare care poate afecta sãnãtatea omului, integritatea mediului, a
patrimoniului cultural sau a condiţiilor socio-economice.
Obiectivele “studiului de impact” au în vedere:
~modurile de amplasare a obiectivului în mediu;
~modificãrile posibile ce pot interveni în calitatea factorilor de mediu prin promovarea proiectului
sau activitãţii;
~ nivelul de afectare a factorilor de mediu, a sãnãtãţii populaţiei şio a riscului declanşãrii unor
accidente sau avarii cu impact major asupra mediului;
~ modul de încadrare în reglementãrile legale privind protecţia mediului;
~ posibilitãţile de acceptare sau nu a proiectului sau activitãţii.
Pentru efectuarea “studiul de impact”, Autoritatea Teritorialã pentru Protecţia Mediului, împreunã
cu titularul proiectului sau activitãţii analizeazã scopul activitãţii propuse şi stabileşte dacã proiectul
sau activitatea poate fi reglementatã pe linie de protecţie a mediului.
Fazele procedurii de evaluare a impactului asupra mediului sunt:
- cererea, însoţitã de descrierea proiectului;
- încadrarea acţiunii propuse în tipurile de activitãţi care se supun sau nu studiului de impact
asupra mediului;
- analiza scopului acţiunii propuse;
- întocmirea îndrumarului cu problemele rezultate pe baza analizei fãcute;
- prezentarea de cãtre titularul proiectului sau al activitãţiia raportului privind studiul de impact
asupra mediului;
- analiza preliminarã a raportului de cãtre Autoritatea pentru Protecţia Mediului şi acceptarea
sau dispunerea motivatã a refacerii acestuia;
- aducerea la cunoştinţa publicã a raportului;
- decizia finalã a autoritãţii de mediu;
- eliberarea sau respingerea motivatã a acordului sau autorizaţiei.
STUDIUL de IMPACT = este un acord provizional ce anticipeazã apariţia efectelor complexe,
generînd scenarii şi strategii de acţiune.
ACORDUL de MEDIU = actul tehnico-juridic ce se emite în primã fazã de proiectare a obiectivelor
de investiţii, potrivit prevederilor legale privind protecţia factorilor de mediu şi se solictã pentru fiecare
investiţie în parte.
Proiectantul, beneficiarul şi constructorul AU OBLIGAŢIA respectãrii stricte a acordului de mediu
emis, precum şi a lucrãrilor suplimentare faţã de documentaţia de bazã înscrise în acestea. Autoritatea
Teritorialã pentru Protecţia Mediului analizeazã documentele depuse în vederea obţinerii acordului de
mediu, încadreazã acţiunea propusã în tipurile de obiective şi activitãţi care se supun sau nu studiului
de impact asupra mediului şi stabileşte competenţa de emitere a acesteia.
AUTORIZAŢIA de MEDIU – actul tehnico-juridic prin care sunt stabilite condiţiile şi parametrii
de funcţionare pentru activitãţile existente şi pentru cele mai noi, pe baza acordului de mediu.
II. Special.
1. Regimul ariilor protejate şi a monumentelor naturii – Regimul juridic de protecţie şi conservare
a rezervaţiei biosferei Delta Dunãrii.
ARIA PROTEJATÃ = reprezintã zona delimitatã geografic, cu elemente naturale rare sau în
procent ridicat, desemnatã sau reglementatã şi gospodãritã astfel încît sã atingã unele obiective specifice
de conservare, ea cuprinde parcuri naţionale, rezervaţii naturale şi ale biosferei, monumente ale naturii
şi altele. Conform Ord. de Urg. nr. 236/2000, aria protejatã este definitã ca fiind zona cu perimetrul
legal stabilit ce are un regim special de ocrotire şi conservare, zonã în care existã specii de plante şi
5
animale sãlbatice, elemente şi formaţiuni biografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice
sau de altã naturã, cu valoare ecologicã, ştiinţificã sau culturalã deosebitã.
Constituirea ariilor protejate şi declararea de monumente ale naturii ocupã un loc important în
cadrul modalitãţilor, al mijloacelor de protecţie şi conservare a naturii.
Categorii de arii protejate avem:
a). Rezervaţiile naturale => zone de o frumuseţe particularã ce cuprinde elemente sau specii
animale sau vegetale ce posedã caracteristice unice, reprezentative. Ele cuprind suprafeţe de teren sau
de apã, destinate conservãrii unor medii de viaţã caracteristice. Existã rezervaţii naturale forestiere,
botanice, geografice, speologice, ornitologice, zoologice, maritime, etc. Ele sunt supuse unui regim de
protecţie, strict din partea statului, fiind interzise activitãţile şi accesul omului, cu excepţia scopurilor
ştiinţifice.
b). Parcurile naturale =>sunt supuse controlului statului, avînd limitestabilite ferm. Accesul
publicului este permis însã, vînãtoarea şi pescuitul sunt permise numai în anumite condiţii.
c). Rezervaţiile ştiinţifice => cuprind ecosisteme deosebite, specii de plante şi animale de importanţã
ştiinţificã naturalã, ce reprezintã subiect de studiu pentru cercetarea şi cunoaşterea ştiinţificã.
d). Monumentele naturii => cuprind specii de plante şi animale rare sau pe cale de dispariţie, arbori
seculari, fenomene geologice unice de interes ştiinţific sau peisagistic (peşteri, chei, cascade). Ele
desemneazã un element natural individualizat, concret şi fac parte din ariile protejate.
Pentru asigurarea mãsurilor speciale de protecţie a bunurilor patrimoniului natural, se instituie un
regim juridic diferenţial pentru categoriile de arii protejate stabilite la nivel naţional şi internaţional.
Persoanele fizice şi juridice au urmãtoarele atribuţii în ceea ce priveşte regimul juridic general al
ariilor protejate:
- sã respecte statutul suprafeţelor limitrofe ariilor protejate, monumentelor naturii pe care s-au
identificat elemente ce necesitã a fi ocrotite;
- sã gospodãreascã ecologic şi durabil suprafeţele pe care le deţin în calitate de proprietari şi care
sunt declarate arii protejate sau monumente ale naturii;
- sa nu culeagã şi sã nu comercializeze plante declarate monumente ale naturii;
- sã nu captureze, deţinã sau sã comercializeze animale declarate monumente ale naturii;
- sã nu disloce, deţinã sau sã comercializeze piese mineralogice, speologice, paleologice, ce provin
din locuri declarate monumente ale naturii;
- sã nu introducã în ţarã, cu excepţia celor prevãzute de lege, culturi de microorganisme, plante şi
animale vii, fãrã acordul autoritãţii centrale pentru protecţia mediului.
Toate suprafeţele terestre şi acvatice ce aparţin domeniului public şi care datoritã valorii
patrimoniului natural, necesitã instituirea regimului de arie protejatã, vor rãmîne în proprietatea
statului şi vor dobîndi regim de protecţie. Modul de constituire şi de administrare a ariilor protejate va
lua în considerare interesele comunitãţilor locale în scopulpãstrãrii practicilor şi cunoştinţelor
tradiţionale locale în valorificarea acestor resurse în beneficiul lor.
Ariile naturale protejate se evidenţiazã în planurile naţionale şi în zonele de amenajare teritorialã şi
de urbanism.
Potrivit art.18 din Ord. de Urg. nr. 236/2000 – administrarea ariilor protejate se face prin:
- structuri ale administraţiei special constituite;
- regii autonome;
- companii;
- societãţi naţionale şi comerciale;
- autoritãţi ale administraţiei locale;
- servicii descentralizate ale administraţiei publice centrale;
- instituţii de cercetare, de învãţãmînt, ştiinţifice;
- muzee;
- organizaţii non-guvernamentale;
- persoane fizice cu calitatea de custode, pentru ariile ce aparţin domeniului public şi nu necesitã
structuri ale administraţiei special constituite.
Legea nr. 137/1995 dispune cã menţinerea şi dezvoltarea reţelei naţionale de arii protejate şi de
monumente ale naturii are drept scop, conservarea unor habitate naturale, a biodiversitãţii, a
structurilor cu valoare ecologicã, ştiinţificã şi peisagisticã.
Pe plan internaţional avem:
~ Conferinţa Generalã ONU de la Stockholm 1972 unde s-au adoptat Recomandãrile 37 – document
internaţional ce reglementeazã protecţia ariilor şi monumentelor naturii. Se cere guvernelor sã-şi
uneascã şi coordoneze eforturile pentru gospodãrirea zonelor protejate, sã încheie acorduri în domenii
6
ca: schimbul de informaţii, dispoziţii legislative de interes mondial, protecţia plantelor şi animalelor,
reglamentãri privind pescuitul, vînãtoarea, etc.
~ La Conferinţa ONU şi UNESCO pentru Educaţie, Ştiinţã şi Culturã de la Paris din 1972 s-a
adoptat Convenţia privind patrimoniul cultural şi natural care şi-a propus sã realizeze o reunificare şi
reconciliere între patrimoniul cultural şi cel natural, considerate componente ale patrimoniului
universal, pentru a cãrui ocrotire trebuie sã coopereze întreaga comunitate internaţionalã;
~ Convenţia asupra protecţiei naturii în Pacificul de Sud – 1976 recomandã crearea de zone
protejate, parcuri şi rezervaţii naţionale în aceastã zonã a glogului;
~ Convenţia Bennelux în domeniul conservãrii naturii şi al protejãrii peisajelor din 1982 propune
delimitarea şi acordarea unui statut special zonelor protejate transfrontaliere şi a zonelor importante
pentru speciile migratoare;
~ Acordul Internaţional asupra pãdurilor tropicale, Geneva, 1983;
~ Convenţia asupra conservãrii naturii şi a resurselor naturale, Kuala Lumpur, 1985 – care prevede
2 categorii de zone protejate, respectiv parcurile naţionale şi rezervaţiile.
Prin lungimea şi volumul sãu de apã, Dunãrea este al II-lea fluviu din Europa şi unul dintre cele
mai importante la nivel internaţional.
În scopul opririi proceselor de degradare a Deltei Dunãrii şi a reconstrucţiei sale ecologice, au fost
luate o serie de mãsuri, inclusiv legislative. Astfel, prin Decretul nr 103/1990 s-a dispus oprirea
lucrãrilor de aplicare a programului de amenajare şi exploatare integralã a Deltei, în scopul elaborãrii
de studii ce cuprind mãsuri pentru utilizarea raţionalã, redresarea şi menţinerea echilibrului în zonã.
Prin Decretul 187/1990 ţara noastrã a aderat la Convenţia privind patrimoniul mondial, cultural şi
natural iar Delta Dunãrii a fost înscrisã în 1991 pe lista patrimoniului mondial, fiind declaratã
rezervaţie a biosferei. Delta Dunãrii a fost înscrisã şi pe lista aferentã Convenţiei asupra zonelor umede
de la Ramsar/1972 prin care I s-a stabilit un regim naţional şi internaţional de protecţie şi conservare.
Delta Dunãrii este o regiune de importanţã naţionalã şi internaţionalã, dar care este şi foarte
fragilã, fiind supusã poluãrii sub diferite forme dar şi unei explotãri naţionale cu consecinţe negative.
Avînd calitatea recunoscutã de patrimoniu natural mondial şi de zonã umedã de importanţã
internaţionalã, Delta Dunãrii trebuie supusã unui regim de protecţie şi dezvoltare durabilã. Legea nr.
82/1993 – priveşte constituirea Rezervaţiei Deltei Dunãrii şi cuprinde dispoziţii referitoare la regimul
general şi special de protecţie, regimul de administrare şi regimul sancţionator. Pe lîngã sistemul
complex de protecţie şi conservare a Deltei Dunãrii, Legea nr. 82/1993 cuprinde şi un ansamblu de
sancţiuni juridice (contravenţionale, civile, penale) menite sã contribuie la asigurarea aplicãrii şi
respectãrii sale. Regimul juridic general al Deltei Dunãrii este completat şi de prevederile documentelor
internaţionale în materie (ratificate de ţara noastrã), în scopul menţinerii echilibrului ecologic, a
stabilirii unor mãsuri de gestionare şi dezvoltare durabilã a acestei resurse naturale.
8
4. Protecţia faunei sãlbatice.
Globalizarea concepţiilor a condus la prefigurarea gestionãrii speciilor sãlbatice nu numai izolat, ci
şi în cadrul ecosistemelor. Una dintre dispoziţiile cele mai perfecţioniste şi semnificative este reprezentat
de textul art. 2 alin. 2 din Convenţia de la Canberra (20 mai 1920) privind conservarea florei şi faunei
Antarcticii, care enunţã principiile conservãrii speciilor sãlbatice, avînd ca habitat Antarctica.
Instrumentul juridic ce cuprinde cele mai bune soluţii pentru problemele pe care le ridicã conservarea
speciilor sãlbatice este Acordul ASEAN din 9 iulie 1985.
Contigenarea = este una din tehnicile cele mai perfecţioniste de gestionare a speciilor de florã şi
faunã constînd în stabilirea predeterminatã a numãrului de specimene care pot fi prelevate, ţinîndu-se
cont, eventual, de vîrsta şi de sexul lor, precum şi de repartiţia acestei cantitãţi printre speciile care pot
fi explorate. Convenţia pentru protejarea focilor în apele Pacificului septentrional, semnatã la
Washington, la 7 iulie 1918, aplicã acest sistem.
Convenţia de la Berna din 1979 – interzice culegerea, adunarea, tãierea, dezrãdãcinarea
intenţionatã a plantelor strict protejate şi prevede interzicerea distrugerii speciilor din fauna sãlbaticã
strict protejatã. O anexã specialã enumerã mijloacele şi metodele de vînãtoare şi alte forme de
exploatare interzise separat:
-pentru mamifere = capcanã, groapã, exploziv, plase, otrãvuri şi momeli otravite, gazare, afumare,
etc;
-pentru pãsãri = ramuri înmuiate în clei, pãsãri vii orbite sau mutilate, folosite ca momealã, surse
luminoase artificiale, oglinzi, etc.
Tratatul semnat la Oslo la 22 noie. 1957 prevede mãsuri restrictive privind vînarea focilor în
Atlanticul de Nord-Est, iar Acordul dintre Canada şi Norvegia, semnat la 15 iulie 1971, prevede
restricţii privind vînãtoarea de foci şi conservarea populaţiei acestei specii în Atlanticul de Nord-Est.
O convenţie europeanã referitoare la protecţia animalelor în transportul internaţional a fost
adoptatã la Paris, la 13 dec. 1968, deşi ea nu se referã la animalele sãlbatice decît în o parte din clauzele
sale, un anumit numãr de dispoziţii este comun şi animalelor vizate, fie cã sunt domestice, fie cã sunt
sãlbatice.
___***___
12