Ca o consecinta a evolutiei muzicii bisericesti, la inceputul secolului al XIX-lea s-a oficializat la

Constantinopol si imediat in Tarile Romane o reforma radicala, care rupea legatura, intr-un
anumit sens, cu vechile melodii bizantine. Aceasta se intrezarea din a doua jumatate a secolului
precedent, fiind inceputa de Petru Lampadarie (+ 1777), cel care a compus intr-un stil nou toata
gama de cantari bisericesti necesare cultului divin. Ideile acestuia sunt aplicate mai departe in
practica de ucenicii sai: Agapie Paliermul si Gheorghe Cretanul, care la un moment dat, derutati
oarecum de aceasta intorsatura radicala, au cautat o alta solutie in inventarea notatiei alfabetice,
dar n-au reusit, deoarece traditia neumelor era foarte puternica. Protagonistii oficiali ai acestui
nou sistem de cantare sunt: Chrysant de Madit, Grigorie Lampadarul (Levitul) si Hurmuz
Gheorghiu (Chartofilax). Noua reforma a muzicii psaltice sau "sistema cea noua", cum este
cunoscuta de toata lumea, s-a aplicat la Constantinopol, in scoala de muzica bisericeasca,
infiintata, se pare, in mod special, in 1814, ca sa predea cei trei muzicieni amintiti, noul sistem.
Dupa majoritatea muzicologilor, aceasta reforma a stabilit urmatoarele :

- a inlocuit ftongurile polisilabice (acestea desemnau un fel de formule melodice, un fel de aide-
memoire pentru fiecare glas sau eh) cu altele monosilabice (ex.: ananes - pa, neanes- vu, nana -
ga, haghia - di; aneanes - ke; aanes - zo; neaghie - ni).

- a stabilit felurile
tonurilor la trei : mari - 4 sferturi de ton (ton mare), mijlocii - 3
sferturi de ton (ton mic) si mici - 2 sferturi de ton (ton mai mic).
- genurile au ramas aceleasi : diatonic, cromatic si enarmonic.
- s-a adoptat in stilul cantarilor tempoul sau tactul: irmologic,
stihiraric si papadic.

- s-a redus foarte mult numarul semnelor notatiei neumatice, ramanand la zece vocale simple,
care, sprijinite unele de altele si combinate intre ele, indica toate intervalele suitoare si
coboratoare ; patru timporale cu dublarile sau triplarile lor; optsprezece ftorale (semne de
alteratie), dintre care opt diatonice (cate una pentru fiecare treapta a scarii diatonice); cinci
cromatice, dintre care doua pentru glasul 2, doua pentru glasul 6 si una pentru scara mustar; cinci
enarmonice : nisabur, hisar, agem, general diez si general ifes; cinci semne consunante : varia,
psifistonul, antichenoma, omalonul si eteronul.

Cauzele reformei de la 1814-1815 sunt puse de multi muzicologi pe seama

influentelor reciproce, pe care le exercitau atunci Orientul si Occidentul, unul asupra altuia, nu
numai in muzica ci in mai toate artele si, in general, in toata cultura.

Reforma sau noul sistem muzical bisericesc s-a impus foarte repede in lumea ortodoxa de atunci,
gasindu-si numerosi adepti aici in tarile romane. La 6 iunie 1817, se deschide oficial o scoala
pentru deprinderea sistemei celei noi pe langa biserica Sf. Nicolae - Selari din Bucuresti. Aici va
fi "asezat" profesor

Petru Emanoil Efesiu, grec de origine, care insusi se "desavarsise" la scoala

din Constantinopol. Prin el s-a raspandit la noi noua notatie muzicala si tot el pune bazele primei
tipografii de note muzicale psaltice din lumea ortodoxa orientala(1820). Din cauza evenimentelor
de la 1821 nu va apuca sa-si tipareasca intreaga gama de cantari necesare stranei, ci numai doua
volume: 1. Noul Anastasimatar, si 2. Doxastarul pe scurt. Printre primii elevi au fost Macarie
Ieromonahul, Panaiot Enghiurliu (mai apoi, Pangratie pe numele de calugarie) si Anton Pann. De
acestia se leaga indeplinirea unui mai vechi ideal - romanirea definitiva a cantarii bisericesti -
ideal propus cu o suta de ani mai inainte, de catre autorul primei "Psaltichii romanesti", Filotei
Ieromonahul din Sf. Mitropolie, la 1714, dar care acum devine o realitate sigura.

Este remarcabil faptul ca atat scoala cat si tipografia au avut roluri foarte importante in aplicarea
reformei: primul este acela ca a format primii specialisti in noua notatie iar al doilea este faptul
ca profesionalismul acestora a oferit Mitropolitului Dionisie Lupu posibilitatea infiintarii primei
scoli de muzica bizantina in limba romana, si a unei comisii care sa se ocupe de traducerea
cantarilor bisericesti.