Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Piete
Voi începe acest capitol prin a face o distincţie clară între conceptul de piaţă financiară şi
piaţă de capital prezentând în acest sens cele două abordări: continental europeană şi anglosaxonă
pentru a putea sesiza diferenţele, asemănarile, relaţiile de interdependenţă şi incluziune dintre cele
două pieţe. Făcând această delimitare voi prezenta apoi conceptul de cerere şi ofertă de capital,
urmând ca la sfârşitul capitolului să prezint componentele pieţei de capital şi structuta acesteia în
funcţie de mai multe criterii.
În economia financiară, circuitul activelor financiare are loc între mulţimea ofertanţilor de
fonduri (investitorii) şi mulţimea utilizatorilor acestora, în vederea realizării unicului scop:
satisfacerea nevoii economice, a cărei finalitate este profitul.
Investitorii sunt cei care efectuează investiţii, prin plasarea fondurilor în scopul valorificării
lor, iar utilizarorii sunt cei care mobilizează fondurile, pentru a-şi finanţa propria activitate
economică. Se transferă, astfel, o parte din resursele financiare existente într-o economie, între cei
care le deţin, prin disponibilizare, către agenţii economici care le folosesc, fie pentru iniţierea unei
activităţi, fie pentru întreţinerea şi dezvoltarea unei afaceri existente. În acelaşi timp, se naşte o relaţie
feed-back, de la utilizatorii de fonduri la investitorii iniţiali, prin distribuirea profitului, obţinut în
urma valorificării resurselor financiare. Într-o economie de piaţă, distribuirea profitului poate fi, însă,
oricând substituită cu distribuirea riscului, în cazul unei utilizări neprofitabile a fondurilor care au
făcut obiectul transferului. Astfel, cei doi parteneri devin, prin propria voinţă, noduri ale unui circuit
financiar, a cărui finalizare poate fi profitul sau eşecul. Tranzacţiile între cele două categorii de
participanţi la fluxul financiar se realizează prin intermediul pieţelor financiare. O schemă simplă cu
privire la circuitul activelor financiare şi asumarea profitului sau riscului între cele doua grupuri de
actori este prezentată în figura 1.1
Piata de capial 2
Piaţa financiară
Investitori Utilizatori
Ofertanţii de Utilizatorii de
capital capital
Din punctul de vedere al sferei sale de cuprindere, în literatura de specialitate s-au structurat
două concepţii referitoare la piaţa de capital:
- concepţia continental -europeană ( de sorginte franceză)
- concepţia anglo -saxonă
În concepţia clasică continental –europeană, piaţa de capital are o structură complexă, care
cuprinde piaţa monetară, piaţa ipotecară şi piaţa financiară.
Piaţa monetară este piaţa capitalurilor pe termen scurt şi mediu, fiind reprezentată de piaţa
interbancară şi de piaţa titlurilor de creanţă negociabile. Pe piaţa interbancară operează banca de
emisiune, băncile comerciale, băncile specializate, trezoreria statului, casele de economii, care au
calitatea de creditori, dar şi de debitori în cazul completării fondurilor proprii. Tranzacţiile pe această
piaţă îmbracă forma acordării-rambursării creditelor. Pe piaţa titlurilor de creanţă negociabile,
operatorii pot fi toţi agenţi economici. Instrumentele negociate sunt: certificatele de depozit (titluri
negociabile ce atestă existenţa unui depozit în cont), biletele de trezorerie (emise de societăţi
comerciale, cu excepţia instituţiilor de credit), bonurile de tezaur (emise de trezoreria statutului),
titlurile pe termen scurt (emise de instituţii financiare).
Piaţa ipotecară este o piaţă specifică finanţării construcţiei de locuinţe, pe care acţionează
organismele ce acordă împrumuturi sub forma creditului ipotecar, organismele specifice de
refinanţare care asigură reântregirea fondurilor creditoare, precum şi băncile ipotecare. Acestea emit
obligaţiuni ipotecare tranzacţionabile pe pieţele reglementate în scopul obţinerii de lichidităţi.
Piaţa financiară este piaţa capitalurilor pe termen lung, pe care se emit şi se tranzacţionează
valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri. Piaţa financiară este cea pe care
se cumpără şi se vând active financiare, fără a fi schimbată natura lor. Ea exprimă o relaţie directă
între deţinătorul şi utilizatorul de fonduri.
Piata de capial 3
Piaţa de capital
Piaţa Paţa
monetară ipotecară
Piaţa
financiară
Piaţa financiară
Piata Piaţa
Investitori monetară asigurărilor Utilizatori
Piaţa
de capital
Practica din România pune în evidenţă opţiunea pentru concepţia anglo-saxonă potrivit
căreia piaţa de capital este o componentă a pieţei financiare.
O dată făcută această delimitare strictă între cele două concepte de piaţă financiară şi piaţă de
capital voi încerca în continuare o mai bună definire a pieţii de capital şi a elementelor definitorii ale
acesteia.
Piaţa de capital este specializată pe tranzacţii cu active financiare pe termen mediu şi lung,
prin intermediul lor asigurându-se transferurile de capitaluri disponibile către utilizatorii ale căror
nevoi depăşesc posibilităţile interne de acoperire. Motivaţia principală a unei pieţe de capital constă
în economia şi plasarea valorilor mobiliare ale agenţilor economici în căutare de capital, către
posibilii investitori, deţinătorii excedentelor de capital. Valorile mobiliare emise în vederea atragerii
Piata de capial 4
Piaţa de
Plasament capital Investiţii financiare
Aşadar într-o economie mişcarea fondurilor disponibile se pot realiza prin două modalităţi:
- finanţare indirectă care presupune concentrarea disponibilităţilor băneşti la bănci şi
utilizarea de către acestea a resurselor pentru creditare
- finanţare directă ce se realizează prin emisiune de instrumente financiare de către
utilizatorii de fonduri pe piaţa finanaciară
Piata de capial 5
Cele două componente ale pieţei de capital privite prin prisma momentului în care se face
tranzacţia sunt: piaţa primară şi piaţa secundară.
Piaţa primară are rol de plasare a emisiunilor de titluri mobiliare pentru atragerea
capitalurilor financiare disponibile pe termen mediu şi lung atât pe pieţe interne de capital cât şi pe
piaţa internaţională. Aceasta are câteva caracteristici pe care le voi enumera şi descrie în continuare:
1. Este acel segment de piata pe care se emit si se vand sau se distribute valori mobiliare catre
primii detinatori, emitenţii de titluri obţinând astfel fondurile necesare pentru dezvoltarea afacerilor
lor.
2. Tot în cadrul acestei pieţe se pot majora capitalurile sociale prin reinvestirea profiturilor.
3. Piaţa primară are rolul de a transforma active financiare pe termen scurt în capitaluri
disponibile pe termen lung.
4. Pe piaţa primară se vând valorile mobiliare de catre entităţi care au nevoie de resurse
financiare şi se cumpără de către alte entităţi sau persoane fizice posesoare de economii pe termen
mediu şi lung.
Piata de capial 6
Emitenţii de valori mobiliare pot opta privitor la lansarea pe piaţă a titlurilor, între a derula ei
operaţiunea sau a apela la intermediari. Observăm apariţia celui de-al treilea participant pe piaţa
primară după solicitantul de capital şi ofertantul de capital şi anume intermediarul. Aceşti
intermediari au un rol deosebit pe piaţa de capital şi automat pe piaţa primară prin faptul că sunt cei
care asigură vânzarea titlurilor pe piaţă. Aceştia pot fi Societăţi de Servicii de Investiţii Financiare,
bănci comerciale, societăţi de investiţie.
Indiferent de modalitatea aleasa emitentii atrag resurse financiare pe piata primara in scopuri
anuntate in mod public inainte de derularea ofertei.
Piata primara permite atragerea capitalurilor in scopul constituirii sau majorarii capitalului
social, precum si apelarea la resurse imprumutate, ofera cadrul practic ca o societate inchisa sa devina
societate comerciala deschisa, prin oferta publica de vanzare de actiuni, prin emiterea unor
obligatiuni convertibile in actiuni.
Cea de-a doua componentă principală a pieţei de capital este piaţa secundară. Odată puse în
circulaţie titlurile mobiliare prin emisiunea pe piaţa primară, acestea fac obiectul tranzacţiilor pe piaţa
secundară. Existenţa acestui tip pe piaţă oferă posibilitatea deţinătorilor de acţiuni şi obligaţiuni să le
valorifice înainte ca acestea să aducă profit (dividende sau dobânzi). Piaţa secundară reprezintă, în
acelaşi timp, modalitatea de a concentra în acelaşi loc investitorii particulari sau instituţionali, care
pot vinde sau pot cumpăra titluri mobiliare, având garanţia că acestea au valoare şi pot fi reintroduse
oricând în circuit.
Piaţa secundară este expresia aproape perfectă a reglării libere între cererea şi oferta de
valori, fiind un barometru, în primul rând, al nevoii de capital, dar şi al stării economice, sociale şi
politice a unei ţări. Din acest punct de vedere, piaţa secundară de capital poate fi considerată o piaţă
absolută, unde legea cererei şi a ofertei găseşte terenul propice acţiunii sale neângrădite. Asigurând
mobilitatea capitalurilor, a lichidităţilor pe termen lung şi mediu, a negociabilităţii oricărui titlu trecut
pe piaţa primară, piaţa secundară atrage, deopotrivă investitori “ de profesie”, dar şi investitori “ de
ocazie”, în speranţa unui profit maxim într-un timp record.
Piaţa secundară asigură prin intermediul bursei de valori mobiliare atât buna funcţionare a
pieţei primare, cât şi lichiditatea şi mobilitatea economiilor. Investitorii au posibilitatea de a negocia
în orice moment acţiunule şi obligaţiunile deţinute în portofoliu sau pot cumpăra noi valori mobiliare.
Piata de capial 7
Lichiditatea pieţei le permite să realizeze rapid arbitraje de portofoliu, fără a aştepta scadenţa
titlurilor obţinute. Piaţa secundară concentrează cererea şi oferta derivată, care se manifestă după ce
piaţa valorilor mobiliare s-a constituit.
Orice piata de capital poate concura la realizarea unor mutatii in structura de productie a unei
economii.
Piata secundara este o piata organizata, care asigura operatorilor urmatoarele avantaje:
ofera informatii referitoare la produsul ce urmeaza a fi tranzactionat;
informatiile despre produs si despre emitent sunt difuzate in marea masa a investitorilor.
ofera informatii privind nivelul si miscarea pretului de piata.
Obiectivele pietei secundare sunt:
1. -protectia invetitorilor, realizata prin transparenta, reglementarea si supravegherea
pietei.
2. -lichiditatea pietei si stabilirea cursului- nu exista fluctuatii mari de prêt pe o piata
matura, iar pretul este intodeauna corelat cu rentabilitatea societatii cotate.