Sunteți pe pagina 1din 1

Don Quijote de la Mancha

Don Quijote este un hidago sărac din La Mancha, om cu mintea rătăcită din pricina lecturilor
insistente profilate pe un singur tip de cărti: romanele cavalerești; între care Amadis de Gaula ocupă un
loc de cinste. Astfel sub influența lecturii , Don Quijote pornește la drum ca un adevărat cavaler,
încălecând pe Rosinanta ,o mârțoagă, alegându-și niște arme din carton și consacrându-și faptele alesei
inimii sale, Dulcineea din Toboso, de fapt o simplă țărancă nu prea frumoasă. În drumul său se oprește
mai întâi la un han unde îl ia pe hangiu drept castellan. Întâlnind un țăran ce-și bătea servitorul legat de
un copac,îl obligă pe acesta să-l dezlege și să-i plătească simbria. Întâlnește apoi niște negustori cărora
le cere să proclame pe Dulcineea drept cea mai frumoasă doamna din lume. Este însa grav bătut și
astfel trebuie să se întoarcă acasă,îmbolnăvidu-se. Prietenii lui știu că responsabile pentru demența lui
sunt cărțile de aventuri,pe care hotărăsc să le ardă, crutând doar două: Dina de Montemayor și Amadis
de Gaula. După însănătoșire, eroul hotărăște să plece din nou, de aceasta data luându-și un însoțitor,
Sancho Panza,pe care îl convinge să-i fie scutier. Ia niște mori de vânt drept uriași, cu care vrea să se
bată, iar în trăsura pe care o însoțesc niște călugări benedictini își închipuie că se află o prințesa răpita.
Pornind la atac împotriva convoiului,este din nou lovit. Unor pastori care îl adăpostesc le ține niste
discursuri despre vârsta de aur a omenirii,când mișcările iubitoare ale sufletului se arătau cu naivitate,
făra ca cineva să caute a le pune într-o lumină mai bună, prin ocolul meșteșugit al cuvintelor. Nu există
înșelaciune ,miciuna și răutate, care să se amestece cu inima deschisă și cu buna credința. De la pastori
află Don Quijote de povestea lui Grisostomo, care își dăduse viața pentru a obține iubirea frumoasei
pastorate Marcela.
După ce pleacă de la pastori ,cei doi sunt atacați de păzitorii unor iepe, din pricina Rosinantei,care
fusese atrasă de nechezatul acestora. O turmă de oi capată in ochii celor doi aspectul unei armate de
dușmani și o ataca.Ciobanii îi bat din nou.Eliberează un convoi de condamnați în lanțuri, convins că a
reparat o nedreptate. Pușcăriașii, în schimb,îi atacă cu pietre,iar unul îi fură măgarul lui Sancho.
Întâlnind pe bărbierul unui sat,îi iau lighenașul,pe care îl cred coiful unui vrednic cavaler,coif pe care
Don Quijote hotărăște să-l poarte ca pe un trofeu de cinste. În Sierra Morena află pe nefericitul
Cardenio,nebun din pricina unei iubiri neîmpărtășite.Pe malul unei ape o descoperă pe Dorothea, iubita
lui Fernando. Dorothea îi povesteste lui Don Quijote de Lucinda, iubita răpita a lui Cardenio. Ajunși la
un han,Don Quijote și Sancho Panza iau butoaiele cu vin drept uriași și le spintecă,spre marea supărare
a hangiului.La han apar călători mascați. Sunt Don Fernando și Lucinda,pe care Don Quijote o redă lui
Cardenio,iar Fernando o regăsește pe Dorothea. După alte întâmplări, Don Quijote este dus acasă ,în La
Mancha într-o colivie.Ajunge într-o duminică după-amiază,mai mult mort decât viu.
După o luna ,el încă nu este vindecat de nebunie și încearcă să-l convingă pe Sancho să pornească din
nou spre El Dorado. Palatul Dulcineei nu se vede nicăieri și spre a-l consola Sancho îi arată lui Don
Quijote o țărancă oarecare, acesta consideră că ceva necurat s-a întâmplat și ca sub chipul hâd al aceleia
se află gingașa doamna sufletului său. Dupa un duel cu bacalaureatul Sanson Carrosco,un
compatriot,învingatorul Quijote atacă un transport de lei ,care obosiți nu reactionează. Don Quijote
cavaleru tristei figuri se va autointitula de acum cavalerul leilor.
Quijote îi făgăduise de multă vreme lui Sancho guvernământul unei insule, ca răsplată pentru
osteneala și loialitatea lui. Ajunși la castelul unui duce, acesta îl determină pe Quijote să-și țină
promisiunea. El îl numește pe Sancho drept guvernator al insulei Barratoria. Sancho se dovedește însă
incapabil și renunță la înalta însărcinare ce-I fusese oferită.
După o mulțime de alte peripeții, Quijote se întoarce în casa sa și cade într-un somn greu. Când
se trezește este vindecat de nebunie,și înțelege tot ceea ce făcuse înainte și simte că i se apropie
sfârșitul. Sancho Panza îl plânge, pentru ca-i plăcuse jocul nebunesc al stăpânului său, deși de multe ori
el fusese cel care încercase să-i arate absurditatea și inutilitatea tuturor actelor sale, în care, de altfel, se
va complace el însuși. Don Quijote moare cu mintea vindecată complet,ca prin minune.

S-ar putea să vă placă și