Limba Romana

Grigore Ureche

Viata

Născut pe la 1590 sau 1595, Grigore a fost fiul lui Nestor Ureche, boier instruit deținând
funcții politice importante la sfârșitul veacului al XVI-lea, în repetate rânduri purtător de solii la
Poarta Otomană, mare vornic al Țării de Jos pe vremea domniei lui Eremia Movilă. A avut ca frate
pe Nicolae Ureche spătarul.

Cronicarul de mai târziu a învățat carte la Lwów, Uniunea statală polono-lituaniană, la

Școala Frăției Ortodoxe, unde a studiat istoria, geografia, limbile clasice latina și greaca, retorica
și poetica. Reîntors în țară, a participat la viața politică mai întâi ca logofăt, apoi spătar.

În vremea domniei lui Vasile Lupu, a fost unul dintre sfetnicii apropiați ai acestuia, mare
spătar, iar din anul 1642, urmând calea părintelui său, a ajuns mare vornic al aceleiași Țări de Jos.

A murit în anul 1647 în satul Goești din ținutul Cârligăturii și a fost înmormântat într-o criptă de la
mănăstirea Bistrița din Moldova.

Opere

• Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor
carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă; a fost scris spre sfârșitul vieții; se crede că
Grigore Ureche ar fi muncit la el între anii 1642-1647. Baza informativă a cronicii au constituit-o
scrierile slavone de curte, cronica Poloniei a lui Joachim Bielski și o cosmografie latină. Valoarea
ei constă în integrarea faptelor istorice într-un sistem de gândire politică.

Miron Costin

Viata

Miron Costin s-a născut în anul 1633, ca fiu al lui Ioan sau Iancu Costin (ridicat ca boier
nou, mai întâi postelnic) și al Saftei Scoarțeș. Tatăl său, care era, ca și Grigore Ureche, nobil
polon, fusese protejat al domnului Miron Barnovschi-Movilă, rudă cu soția sa.

Ca nobil polon, în 1651, Miron este înrolat în armată și luptă împotriva cazacilor lui Bogdan
Hmelnițki, răsculați contra polonilor, și a aliaților tătari ai acestora, la Beresteczko, lângă cetatea
Camenița, unde se retrăseseră elevii colegiului de la Bar.

În 1653, către sfârșitul domniei lui Vasile Lupu, Miron și frații săi revin în Moldova. Își
începe ucenicia de viitor demnitar pe lângă vistiernicul Iordache Cantacuzino, pe care îl va elogia
în Letopisețul său, arătând: „Toma vornicul și Iordache visternicul, care capete de-abea de au avut
cândva această țară sau de va mai avea”. Acum primește și prima misiune diplomatică, fiind
trimis la starostele Cameniței să obțină ajutor împotriva lui Gheorghe Ștefan, care amenință tronul
șubrezit al lui Vasile Lupu. Noul domnitor Gheorghe Ștefan îl numește sulger (boier care se ocupa
de aprovizionarea cu carne a Curții și a oștii), 1658 și îl trimite în misiune diplomatică în Țara
Românească, spre a negocia un pact antiotoman cu vodă Constantin Șerban Basarab. Urcă rapid
scara ierarhică, devenind paharnic, apoi pârcălab și participă în 1659 la campania împotriva lui
Rakoczi în Transilvania.

În 1661, domnitorul Istratie Dabija îl trimite în solie la Ioan Cazimir, regele Poloniei. În 1663
trece cu oastea lui Dabija vodă prin Muntenia spre a lua parte la războiul turco-austriac și vede
ruinele podului lui Traian.

I se acordă, 1664, titlul de mare comis, în 1667, Iliaș Alexandru vodă îl înalță la rangul de
vornic al Țării de Sus, iar doi ani mai târziu, Gheorghe Duca vodă îl numește mare vornic al Țării
de Jos, rang acordat și lui Grigore Ureche.

Este trimis, 1671, de domnul Ștefan Petriceicu în solie la hatmanul Ioan Sobieski (viitorul
rege al Poloniei), cu care Costin avea strânse relații.

Page 1 of 2
 Când Ioan Sobieski este ales rege (1674), Dumitrașcu Cantacuzino, domnul Moldovei, îl
face mare logofăt. Este trimis în misiune diplomatică la Constantinopol, apoi în Polonia. În vremea
domniei lui Antonie Ruset-vodă, logofătul îl întâmpină pe Ioan Gninski, marele sol polon care
îndeplinise misiuni diplomatice în Franța, în Danemarca și în Rusia, aflat în drum spre Poartă,
pentru ratificarea păcii de la Zurawno. Cu acest prilej se pare că i-a înmânat Cronica Țărilor
Moldovei și Munteniei (Cronica polonă), dedicată prietenului său Marcu Matezynski. Scrisă în
polonă sub formă de epistolă, încearcă demonstrarea romanității poporului nostru și a latinității
limbii, având drept scop, nemărturisit direct, să-i determine pe polonezi să ne ajute spre a ne
elibera din jugul otoman. Oferă astfel creștinității, înaintea Descrierii Moldovei a lui Cantemir,
posibilitatea să afle date despre istoria, geografia și organizarea politică a românilor.

Opere

• Viața Lumii - este prima sa operă originală, un poem filozofic pe tema fortuna labilis, scris cam
în aceeași perioadă cu psalmii lui Dosoftei. În Predoslovia voroavă la cititor prezintă scopul
lucrării: de a arăta în românește ce este stihul.

• Letopisețul Țării Moldovei de la Aron vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche – vornicul -
continuă cronica lui Ureche din 1594 până în 1661, anul morții lui Ștefăniță Lupu.

• De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor - lucrare neterminată, păstrată în 29 de
copii manuscrise și publicată pentru prima dată de M. Kogălniceanu în 1852, are un caracter
savant și o noblețe a ideilor care o va face cartea de căpătîi a Școlii Ardelene.

Ion Neculce

Viata

Ion Neculce s-a născut în anul 1672, în satul Prigorenii Mici (azi Ion Neculce) din județul
Iași. Tatăl său a fost Avram Neculce vistiernicul, se pare grec de origine, iar mama - Catrina era
fiica vistiernicului Iordache Cantacuzino și a Catincăi Bucioc.

Al doilea soț al Catrinei a fost Enache (Ienachi) grămăticul, tatăl vitreg al cronicarului. În
anul 1686, un podghiaz polon (podghiaz sau poghiaz = grup de ostași care execută o incursiune
pe teritoriul străin cu scopul de a jefui) a ars conacul familiei de la Prigoreni și l-a ucis pe Enache.
Catrina cu copiii (mai avea două fete) a fost nevoită să plece în Țara Românească, pentru a se
adăposti la rudele de acolo, la stolnicul Constantin Cantacuzino. Ea mai era însoțită de mama ei,
Iordăchioaia, și de fratele ei, Iordachi stolnicul.

În 1691 se întoarce în Moldova, unde capătă slujba de postelnic. În 1700 era vătaf de
aprozi, apoi devine vel-agă ( mare agă, rang boieresc, echivalent șefului poliției), fiind însărcinat cu
găzduirea solului polon Rafael Leszczynski în Iași. În aceeași perioadă s-a căsătorit cu Maria, fiica
biv-hatmanului Lupu Bogdan,nepoată de soră a lui Dimitrie Cantemir.

Sub Antioh Cantemir a înaintat până la rangul de vel spătar, și, după ce a stat retras un
timp, a fost făcut mare hatman (1710-1711) de către Dimitrie Cantemir, la trecerea acestuia de
partea lui Petru cel Mare și a luat parte la războiul rușilor cu turcii.

După ce rușii au pierdut războiul, în bătălia de la Stănilești (1711), Neculce a trecut cu

Cantemir în Rusia și a stat acolo câțiva ani, până la 1719, după care, capătă învoirea de a intra în
Moldova , sub domnul Mihai Racoviță.

A primit marea dregătorie de vel vornic al Țării de Sus, acordată de Grigore al II-lea Ghica,
în 1731. A murit după 1744, lucru ce se dovedește prin ultimele cuvinte ale cronicii lui, unde
spune că Constantin Mavrocordat, fiind scos din domnia Moldovei, nu a stat mazilit nici un an
întreg, ci a fost numit în Muntenia, ceea ce s-a întâmplat în anul 1744.

Opere

• Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija Vodă până la a doua domnie a lui Constantin
Mavrocordat. Lucrarea cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743, la care a fost mai
totdeauna părtaș sau le-a cunoscut de aproape. Cel mai probabil, cronicarul și-a început lucrul
la Letopiseț după anul 1732, când avea deja cca 60 de ani și a lucrat la Letopiseț până în anul
1744.

Page 2 of 2