1.

ENTORSELE

Entorsele fac parte din categoria traumastismelor articulare închise în care, în urma acțiunii unui
agent traumatic direct sau indirect, se realizează un complex de leziuni posttraumatice capsulo –
ligamentare de diferite grade care se produc datorită depăşirii limitelor fiziologice de mobilitate ale
articulaţiilor, fără a modifica însă contactul permanent dintre suprafeţele articulare ale structurilor
osoase care participă la formarea articulaţiilor respective.

Entorsele sunt mai frecvent întâlnite în accidentele de sport, stradale și de muncă, sexul masculin
fiind des afectat.

Frecvenţa:

Entorsele se produc mai frecvent la adulţi , fiind mai rare la vârste extreme

CLASIFICARE

După N. Gorun, entorsele se împart, din punt de vedere clinic, în entorse ușoare, moderate și grave.

Entorsele ușoare sunt caracterizate de întinderi ligamentare și distensii capsulare, articulația fiind
stabilă.

În entorsele grave se produc rupturi capsulo – ligamentare, cu sau fără smulgerea unui fragment
osos, rezultând o articulație instabilă.

DIAGNOSTIC

Examenul clinic al unei entorse cuprinde următoarele semne subiective :

- durere: cu debut imediat după accident, intensă, uneori sincopală, exacerbată de palpare și
mișcări: se poate diminua în intensitate după producerea entorsei, dar se accentuează o dată cu
instalarea edemului;

- impotența funcțională: poate să fie parțială sau totală.

Examenul clinic obiectiv evidențiază:

- poziția antalgică a segmentului de membru respectiv;

- tumefacția articulației, fenomen ce se instalează rapid, având diverse grade de volum, uneori 35

aspect globulos ce maschează reliefurile osoase ale regiunii respective;

- tegumentele sunt hipertermice;

- echimozele situate în special la nivelul zonelor ligamentare;

- punctele dureroase, evidențiate prin palpare, au localizare specifică fiecărei articulații;

- hemartroza;

- mișcări de laxitate anormală;

- în entorsele grave, cu distrugeri totale de ligament, mișcările anormale de la nivelul unei

articulații pot atinge limite extreme.

ENTORSELE DE GLEZNĂ

Definiție

Reprezintă afecțiunea clinică în care se produce afectarea traumatică a părților moi de la nivelul
gleznei, fără pierderea raporturilor anatomice între elementele osoase.

Sunt cele mai frecvente tipuri de entorsă, datorate pe de o parte atât stresului mecanic permanent
la care este supusă această regiune, cât și particularităților anatomice ale articulației tibio-
astragaliene.

Clasificare

În funcție de gradul de afectare a elementelor stabilizatoare, entorsele de gleznă se clasifică în 3

grade:

Gradul 1: reprezentat de întindere/elongare ligamentară

Gradul 2: reprezentat de o ruptură parțială/fibrilară ligamentară

Gradul 3: reprezentat de o ruptură ligamentară completă, uneori însoțită și de o smulgere de

pastilă osoasă la nivelul inserției (fractură parcelară)

Aspectul clinic diferă în funcție de întinderea leziunilor părților moi și se traduce prin:

Durere locală: atât la mobilizarea pasivă cât și activă a piciorului în special la nivelul regiunii
submaleolare

Tumefacție și edem local datorită contracturii musculare reflexe și leziunilor vasculare de la acest
nivel

Instabilitate la mobilizarea activă a gleznei

 Echimoza peri sau submaleolară în principal la entorsele de grad 3

Tratament

Entorsele de grad 1: pot fi tratate prin imobilizare în fașă elastică 10-14 zile cu evitarea efortului
fizic intens până la 21 zile; elevatia membrului afectat, asociat cu AINS (local sau general),
miorelaxante

Entorsele de grad 2: imobilizare in fașă elastică sau imobilizare în atelă gipsată 7 zile, fără
încărcare pe membrul imobilizat, repaus fizic până la 21 zile, asociat cu tratament medicamentos
AINS și miorelaxante

Entorsele de grad 3: imobilizare în atelă gipsată 21 zile, cu lipsa încărcării active. Se asociază
tratament medicamentos cu AINS și miorelaxante. Pentru diagnosticarea exactă a rupturii complete
ligamentare, se recomandă în momentul existenței acestei suspiciuni, suplimentarea examenului
imagistic cu efectuarea unui examen RMN

Pentru rupturi de ligament colateral sau deltoid există următoarele metode de tratament:

- Prelungirea imobilizării gipsate până la 4-6 săptămâni, urmat de o perioadă de gimnastică

medicală și recuperare funcțională într-un centru de specialitate

- Tratament chirurgical reprezentat de sutura elementelor ligamentare rupte cu fire lent resorbabile
(se obțin cele mai bune rezultate)

Evoluție și prognostic

Tratamentul corect condus și respectat, duce la recuperarea completă a mobilității și confortului

articular, prognosticul fiind excelent

Cea mai frecventă complicație este reprezentată de recurența entorselor, aparatul ligamentar de
susținere cedând la mișcări de intensitate din ce in ce mai scazută.

Entorsa la mana este leziune traumatica care apare in urma intinderii sau ruperii
ligamentelor de la nivelul articulatiei mainii provocata de o miscare brusca de rasucire sau o
lovitura violenta. Afectiunea se produce atunci cand la nivelul articulatiei se aplica o forta
foarte puternica sau cand forta respectiva are o directie neobisnuita, intinzand ligamentele
peste limita de suportabilitate.
In timpul loviturii sau suprasolicitarii, ligamentul incheieturii mainii poate suferi de la mici
intinederi la rupere totala si poate afecta si cartilajul, muschiul sau tendonul din regiunea
respectiva.

Simptome

In functie de gravitate, entorsa la mana prezinta simptome cu usoare variatii, primele dintre
acestea fiind durerea acuta, urmata de tumefactia mainii.

De obicei, durerea persista pentru aproximativ o ora, apoi scade in intensitate. In tot acest
timp, incheietura va incepe sa setumefieze, sa acumuleze lichid, ca reactie normala de aparare.

Cele mai comune simptome ale entorsei de mana sunt :

· durere acuta si imediata

· scaderea durerii dupa o ora de la accident

· inflamatie, umflarea, inrosirea zonei afectate, echimoza

· pocnitura in momentul producerii entorsei

· limitarea miscarilor, miscare anormala a mainii

· durere si sensibilitate la palpare

Tipuri de entorse la mana

Leziunile ligamentare pot fi usoare, moderate sau grave, intensitatea fortelor aplicate pe
incheietura ducand la 3 tipuri sau stadii de entorse la mana.

Entorsa mana grad I este cel mai usor tip de entorsa a incheieturii in care apar intinderi sau mici
rupturi ligamentare. Simptomele sunt: durere, sensibilitate, umflare si rigiditate la incheietura.

Entorsa mana grad II este o entorsa moderata ce prezinta ruptura severa si incompleta a
ligamentelelor mainii. Simptomele sunt: durere in timpul folosirii incheieturii, sensibilitate la
palpare, umflare si invinetire.

Entorsa mana grad III este cel mai sever tip de entorsa in care se evidentiaza o desprindere de
pe os sau ruptura totala de ligament. Simptomele sunt: durere ascutita, incheietura imposibil
de miscat,tumefactie si echimoza.
De asemenea, in functie de localizarea la incheietura, entorsa la mana poate fi de doua
tipuri: entorsa radiala sau entorsa ulnara.

Tratament

In cazurile usoare, incheietura se imobilizeaza initial cu un bandaj si se folosesc comprese

cu gheata.
Timpul de recuperare si metodele de tratament al entorsei de mana variaza corespunzator cu
gradul de lezare al ligamentelor incheieturii, de la cateva saptamani, pana la cateva luni.
Indiferent de gravitatea leziunii, prima masura in cazul de entorsa la mana este imobilizarea
articulatiei, fie cu ghips, fie cu orteza sau fasa elastica.
Imobilizarea este o etapa extrem de importanta in tratamentul entorsei incheieturii de mana,
deoarece permite refacerea ligamentara chiar si in unele cazuri grave, atunci cand ligamentul
este total rupt.
Prima actiune benefica pentru reducerea inflamatiei, tumefactiei si durerii la incheietura sunt
compresele cu gheata. Orice tratament prin compresie cu gheata se efectueaza in primele zile
prin mentinerea temperaturii scazute in regiunea incheieturii mainii timp de aproximativ 30 de
minute, de 3 - 5 ori pe zi.
Tratamentul pentru entorsa de mana continua cu exercitii de recuperare, kinetoterapia fiind
foarte utila in vindecarea corespunzatoare a ligamentelor incheieturii afectate.
In functie de gradul entorsei, kinetoterapia contine exercitii specifice de recuperare a
ligamentelor lezate si are ca scop restabilirea mobilitatii incheieturii. Abia dupa ce mobilitatea
se restabileste la nivelul articulatie, kinetoterapia poate continua cu exercitii pentru
recapatarea abilitatii de sprijin total pe mana.
Exercitiile kinetoterapeutice mentin musculatura in conditii optime, previn rigidizarea si recidiva
de entorsa a mainii, de aceea este util ca spre finalul tratamentului sa se continue cu activitati
fizice ce implica flexii si extensii ale incheieturii.

Fizioterapia se recomanda pentru ameliorarea durerilor si inflamatiei, dupa disparitia acesteia

din urma, atunci cand incheietura devine slab irigata cu sange.

Scopul fizioterapiei la mana este de a accelera procesul de refacere prin stimularea circulatiei
sanguine, respectiv prin concentratarea celulelor reparatorii exact in zona ligamentara lezata.