1. NOTIUNI DE PUERICULTURA.

CRESTEREA SI
DEZVOLTAREA SUGARULUI SI COPILULUI

1.1DEFINIREA PUERICULTURII
Termenul de puericultură, folosit pentru prima dată de medicul francez Caron
în anul 1866, îşi are originea din contopirea a două cuvinte latine: puer - copil şi
cultură - creştere. Puericultura reprezintă latura profilactică a medicinii copilului, în
timp ce pediatria reprezintă latura curativă.

Puericultura cuprinde ansamblul măsurilor care asigură creşterea şi

dezvoltarea normală, somatică şi psihică a copilului.

Copilul nu este un adult în miniatură; el prezintă unele particularităţi în

dinamică, care nu se întâlnesc la adult. În schimb unele boli ale adultului debutează
în copilărie.

Disciplina de puericultură oferă posibilitatea însuşirii semiologiei infantile,

cunoaşterea particularităţilor morfologice şi funcţionale caracteristice fiecărei grupe
de vârstă ale copilăriei.

Medicina copilului sănătos se constituie în prezent ca unul dintre obiectivele

fundamentale ale programelor de sănătate nationale.. Conform definiţiei OMS
“sănătatea” reprezintă nu doar absenţa bolii, ci o completă stare de bine fizic, mental
şi social.

Pediatria preventivă reprezintă totalitatea măsurilor care conduc la

împiedicarea apariţiei îmbolnăvirilor sau a disabilităţilor severe la copil, la menţinerea
stării de sănătate.
Profilaxia include toate măsurile menite să menţină starea de sănătate şi să
împiedice apariţia bolilor. Starea de sănătate depinde de factori endogeni, biologici şi
exogeni: socioeconomici, sanitari, culturali, ecologici, demografici, de educaţie.
Promovarea sănătăţii şi prevenirea bolilor la nivelul populaţiei generale se
poate realiza la trei nivele:

 profilaxia primară – în scopul evitării îmbolnăvirii copilului sănătos

 profilaxia secundară – pentru recunoaşterea şi eliminarea precursorilor bolii

1
  profilaxia terţiară – urmăreşte ameliorarea consecinţelor bolii deja instalate,
evitând evoluţia spre invaliditate.

1.2PROFILAXIA PRIMARĂ
Primul nivel, însumează totalitatea măsurilor care se impun pentru împiedicarea
apariţiei îmbolnăvirilor; se adresează persoanelor sănătoase în dorinţa de a nu face
boala. Măsurile de profilaxie primară reprezintă un proces continuu şi nu episodic,
incluzând măsuri individuale şi măsuri aplicabile comunităţii (vaccinările, clorizarea şi
fluorizarea apei, pasteurizarea laptelui, etc.). Profilaxia primară urmăreşte evitarea
apariţiei bolii, scăderea incidenţei bolii prin influenţarea factorilor de risc; se
realizează la nivelul medicinii preventive, aplicată de medic, precum şi la nivelul
sănătăţii publice (măsuri luate şi de alte sectoare, nu doar medicale).

Profilaxia primară specifică pediatriei constă în prevenirea bolilor, asigurarea

unei dezvoltări sănătoase, promovarea activităţilor ce menţin starea de sănătate, a
alimentaţiei corespunzătoare, alimentaţia la sân, efectuarea vaccinărilor, profilaxia cu
vitamina K a bolii hemoragice a nou-născutului, profilaxia cu vitamina D a
rahitismului, mişcare educativă, îmbrăcăminte adecvată vârstei, igienă
somatomentală – legături optime familie – copil.

Toate aceste măsuri de îngrijire de rutină a copilului urmăresc dobândirea

deplinului potenţial fizic, intelectual şi emoţional la vârsta adultă. Aceste măsuri încep
prenatal şi continuă pe perioada întregii copilării.

La vârsta de sugar: Măsurători antropometrice, evaluarea dezvoltării psihomotorii

la vârsta de sugar precum şi după vârsta de 1 – 1 ½ ani, îngrijirea dentiţiei,
măsurarea TA, dezvoltarea pubertară, fac deasemenea obiectul profilaxiei primare.

Sunt trei componente de bază: (1) screening-ul care include anamneza,

examenul clinic, testarea organelor de simţ; (2) educaţia pentru sănătate şi (3)
îngrijirea şi urmărirea copilului.

Măsuri de profilaxie primară la nivel comunitar:

 asigurarea apei potabile, drenajul adecvat al apei menajere, pasteurizarea

laptelui, iodizarea sării de masă, fluorizarea apei potabile;

2
  prevenirea accidentelor, intoxicaţiilor, arsurilor prin educaţia publică, crearea
unui mediu de siguranţă la domiciliu, modificarea mediului copilului (haine
ignifugate, containere speciale ce nu pot fi deschise, protejarea ferestrelor,
transportul sugarilor în vehicule, jucării lipsite de risc; sinuciderea şi
omuciderea au cauze legate de factori socioeconomici;
 prevenirea sarcinii la adolescente, implicarea şcolii în orele de educaţie
sexuală
 prevenirea consumului de droguri, a fumatului

1.3PROFILAXIA SECUNDARĂ
Se adresează unor grupe de copii cu risc înalt pentru o anumită boală şi
constă în depistarea precoce a bolii, tratarea bolilor acute (se adresează eşecului
măsurilor profilaxiei primare), prevenind complicaţiile, sechelele (ex.: faringita
streptococică, infecţiile tractului urinar, etc.), sfatul genetic, controlul evoluţiei bolii,
prevenirea complicaţiilor, schimbând cursul nefavorabil al evoluţiei bolii la nivelul
individului.

Aplicate la nivelul grupurilor omogene de bolnavi, aceste măsuri duc la

scăderea prevalenţei bolii prin vindecare şi reducerea duratei bolii, prevalenţa fiind
rezultatul produsului dintre incidenţă şi durata bolii.

În cadrul profilaxiei secundare se plasează screeningul (pentru TBC, ITU,

proteinurie, scolioză, luxaţie congenitală de şold) dispensarizarea, controlul periodic,
în cadrul examenelor medicale preventive.

Măsuri de profilaxie secundară specifice pediatriei sunt: recunoaşterea precoce

a bolilor, tratamentul precoce, adecvat, asigurarea vindecării complete, reprezentând
cea mai mare parte a activităţii medicale (tratamentul bolilor până la vindecare – fără
complicaţii sau sechele); recunoaşterea şi tratamentul precoce al bolilor “ ascunse “.

3
 1.4PROFILAXIA TERŢIARĂ
Profilaxia terţiară este reprezentată de tratamentul şi supravegherea copiilor
cu boli cronice potenţial invalidante, copii cu deficienţe motorii, psihice sau
senzoriale.

Cuprinde o serie de măsuri care urmăresc evitarea handicapului prin

recuperarea medicală, profesională, socială; evitarea incapacităţii complete prin
stabilizarea morfofuncţională ca urmare a aplicării măsurilor terapeutice; asigurarea
unei autosatisfacţii a vieţii şi a unei autosuficienţe în dezvoltarea unor activităţi cu
caracter social.

Profilaxia terţiară specifică pediatriei constă în măsuri de prevenire a

decompensării bolnavului cronic, îngrijirea bolnavilor cronici, asigurarea unei
reabilitări complexe, suportul psihic al bolnavului şi familiei, ajutarea alegerii unei
cariere corespunzătoare.

IMUNIZĂRILE
Măsurile de creştere a rezistenţei specifice a organismului faţă de diferite infecţii
fac parte din arsenalul mijloacelor utilizate în activitatea de prevenire şi combatere a
bolilor infecţioase.

Imunizare - inducerea imunităţii în mod artificial prin vaccinare (imunizare

activă) sau administrare de anticorpi (imunizare pasivă).

Imunizările active: sunt mijloace de creştere a rezistenţei specifice a

organismului faţă de diferite infecţii. Vaccinările reprezintă măsura principală de
prevenire eficientă şi decisivă a bolilor transmisibile. Ele se efectuează în
conformitate cu instrucţiunile organelor de resort, programul lor se poate modifică în
funcţie de contextul epidemiologic şi de progresul profilaxiei.

Periodic se elaborează un Program Naţional de Imunizări din România care are

ca obiective de control până la o anumită dată eradicarea, eliminarea sau reducerea
drastică a frecvenţei şi gravităţii bolilor prevenibile prin vaccinarea sistematică şi de
masă (poliomielita, difteria, tetanosul, rubeola, rujeola, tusea convulsivă, hepatita B).

4
 În prezent, există 26 de boli infecţioase care pot fi prevenite prin vaccinare, dar
acest număr este în creştere. Sunt în curs de desfăşurare sute de proiecte de
cercetare pentru dezvoltarea de noi vaccinuri.

Vaccinare - administrarea unui vaccin sau toxoid (toxină inactivată) pentru

prevenirea bolii.

Vaccin - preparat imunobiologic care conţine microorganisme vii sau inactivate,

sau fracţiuni ale acestora, care se administrează pentru prevenirea unei boli sau a
consecinţelor acesteia.

Mecanismul – stimularea producerii în organism a unor anticorpi protectori

împotriva anumitor agenţi patogeni.

Clasificarea vaccinurilor

 După mecanismul de acţiune:

 Vaccinuri care acţionează prin activarea mecanismelor imunităţii umorale

(producerea activă de anticorpi specifici de către organismul vaccinat).
Din această categorie fac parte majoritatea vaccinurilor.

 Vaccinuri care acţionează prin activarea mecanismelor imunităţii

celulare: vaccinul BCG (împotriva tuberculozei).

 După conţinutul biologic:

 Vaccinuri care conţin microorganisme vii atenuate

 Vaccinuri care conţin microorganisme inactivate

 Vaccinuri care conţin componente microbiene purificate, proteice sau

polizaharidice conjugate proteic

 Vaccinuri care conţin proteine recombinate

 Vaccinuri care conţin anatoxine

Campanii de vaccinări:

 vaccinări sistematice de masă

5
 vaccinări administrate în condiţii de risc epidemiologic

 călătorii în zone epidemice

 sezon epidemic – vaccinarea antigripală

 vaccinări după expunere la agent infecţios

 vaccinarea antirabică

 vaccinări la gazde imunodeprimate

 antipneumococică, antimeningococică, anti-hemophillus influenzae,

antivariceloasă, antihepatita A

6
Tabel I Vaccinările incluse în Programul Naţional de Imunizare

Vârsta recomandată Vaccin(uri) Comentarii Număr vaccinuri

1
Primele 24 de ore Hep B In maternitate
1
2 – 7 zile BCG (antituberculos) In maternitate

DTPa-VPI-Hib, Hep B
(difterie – tetanos – tuse
convulsivă – poliomielită –
2 luni Simultan 2
haemophilus influenzae tip
B, hepatita B)

4 luni DTPa-VPI-Hib Simultan 1

6 luni DTPa-VPI-Hib, Hep B Simultan 2

DTPa-VPI-Hib, RRO
12 luni Simultan 2
(rubeolă – rujeolă –oreion)

4 ani DTPa 1

Campanii
7 ani (cls I) RRO 1
şcolare

Campanii
9 ani (cls a III-a) VPI 1
şcolare

Hpv (virus papilloma

12 ani 1
uman)

Campanii
14 ani (cls a VIII-a) dT 1
şcolare

7
 Tabel 2 Vaccinări din Programul Naţional + opţionale

Vârsta Vaccin Vaccin Vaccin Număr

recomandată vaccinuri

Primele
Hep B 1
24 de ore

2 – 7 zile BCG 1

Boli
pneumococice
Rotavirus (Boli
DTPa-VPI-Hib,
pneumococice
2 luni Hep B 2+1 oral
invazive + otita
medie
pneumococică)

Boli
pneumococice
Rotavirus (Boli
4 luni DTPa-VPI-Hib pneumococice 1+1 oral
invazive + otita
medie
pneumococică)

Boli
pneumococice
(Boli
DTPa-VPI-Hib,
6 luni pneumococice 2
Hep B
invazive + otita
medie
pneumococică)

RRO (rubeolă –
12 luni DTPa-VPI-Hib 2
rujeolă –oreion)

Varicela Boli
13 luni pneumococice 2
(Boli
pneumococice

8
 invazive + otita
medie
pneumococică)

Hep A
15 luni Hib (hepatita A 2
junior)

4 ani DTPa 1

7 ani (cls I) RRO 1

9 ani (cls a III-a) VPI 1

Hpv (virus
12 ani 1
papilloma uman)

13 ani Varicela 1

14 ani (cls a VIII-

dT 1
a)

Hep A Adult
Hep B Adult (dacă (dacă nu s-a
2
nu s-a administrat administrat
anterior) anterior)
Peste 16 ani
Hep A + Hep B
(dacă nu s-a
1
administrat
anterior)

9
 Reacţiile postvaccinale - practic, nici un vaccin nu este lipsit de reacţii
secundare, dar de cele mai multe ori, acestea sunt minore şi nu necesită nici un
tratament. În practică, se obişnuieşte să se recomande un tratament local - compresa
la locul injecţiei şi unul general - 1 supp. Paracetamol a 125 mg după administrarea
vaccinului.

 Reacţiile locale: fenomene inflamatorii (eritem, edem, durere, impotenţă

funcţională), durează 24 ore, nu necesită tratament (sau compresă,
paracetamol).
 Reacţii generale: febră, stare generală alterată, greţuri, vărsături, diaree-
necesită tratament simptomatic.
 Reacţii de organ: rare: nefropatie (după vaccinarea antitetanică); encefalită
(după vaccinarea antipolio); paralizie de neuron periferic (după vaccinarea
antirabică).
 Reacţii focale- agravarea unor boli preexistente – rar

Vaccinări în cazuri speciale

 Nefropatiile cronice – se pot vaccina antitetanic, antipolio, antiholeric,

antivariolic şi BCG.
 Diabetul zaharat – se poate vaccina antidifteric, antitetanic, antipolio.
 Afecţiunile neurologice – se evită vaccinurile din virusuri/bacterii cu
neurotropism.
 Eczema constituţională – nu se vaccinează antivariolic şi BCG.
 Sarcină – se interzic vaccinarile cu virus viu în primele 3 luni de sarcină; se
poate administra anatoxina tetanică şi vaccinare antipolio cu virus omorât.
 Corticoterapia prelungită – poate produce imunodepresie, se evită vaccinările
cu virusuri vii atenuate.
 Administrarea de imunoglobuline – se va temporiza vaccinarea cu 3 - 4
săptămâni.

Contraindicaţii generale ale vaccinărilor: reacţie anafilactică la vaccinul respectiv,

reacţie anafilactică la un constituent al vaccinului, caşexia, agamaglobulinemia, bolile
neoplazice, hemopatii maligne (bolnavul nu produce anticorpi, vaccinarea agravează

10
boala); boli infecţioase acute sau în convalescenţă; pacientul a avut boala pentru
care urmează să primească vaccinul; tuberculoza activă; afecţiuni cardiovasculare
decompensate; afecţiuni hepatice cronice agresive.

Alte contraindicaţii: sarcina – se interzic vaccinările cu virus viu în primele 3 luni de

sarcină; corticoterapia prelungită – se evită vaccinările cu virus viu; administrare de
imunoglobuline – se va temporiza vaccinarea cu 3-4 săptămâni.

Motive incorecte pentru a amâna sau inactiva vaccinarea: o infecţie minoră fără
febră, cum ar fi o răceală sau tuse; istoric de reacţii adverse după vaccinare, în
familie; boli anterioare, cum sunt: tusea convulsivă, rubeola, rujeola sau oreionul;
naşterea prematură; afecţiuni neurologice stabile, cum este paralizia cerebrală;
contact cu boli infecţioase; astm, alergii sezoniere, eczemă, rinite alergice; tratament
cu antibiotice sau steroizi (perioadă scurtă); sarcina mamei (pentru vaccinarea
copilului); alăptarea; icter după naştere; greutatea copilului este sub medie; copilul
este peste vârsta de imunizare recomandată în schemă; istoric de alergii (altele
decât la componentele vaccinului); istoric personal sau familial de tulburări digestive
inflamatorii (boala Crohn sau colita ulceroasă); istoric personal sau familial de autism;
operaţii recente sau planificate.

Imunizările pasive: inocularea de seruri imune heteroloage (provenienţă animală),

homoloage (provenienţă umană) sau de imunoglobuline. Imunitatea creată prin
administrarea de seruri imune are un efect imediat, dar de scurtă durată.

Seruri imune: antitetanic, antirabic, antigangrenos, antibotulinic, antiveninos.

Imunoglobulinele sunt de două tipuri:

 normale (indicate în profilaxia antihepatita A, rujeolă, rubeolă, parotidită

epidemică, gripă, varicelă)
 specifice, utilizate în scop profilactic şi curativ (antitetanos, antipertusis,
antirabie, antiherpes, anti-D).

Vaccinuri combinate bacteriene şi virale

INFANRIX Vaccin combinat difteric, tetanic, pertussis acelular (DTPa), conţine

anatoxina difterică, anatoxină tetanică şi trei antigene pertussis purificate adsorbite
pe săruri de Al.

11
 Indicaţii: pentru imunizarea activă primară împotriva difteriei, tetanosului, tusei
convulsive, începând de la vârsta de 2 luni. Este deasemenea indicat la doza de
rapel pentru copiii care au primit în prealabil 3 doze de alt vaccin DTPa sau DTPw.

Schema de primo imunizare: se administrează trei doze a câte 0.5 ml

intramuscular; între administrări se respectă un interval de 1 lună. Prima doză nu se
va da înainte de 2 luni. Rapelurile vor fi efectuate după prima vaccinare conform
programului naţional de vaccinări.

Contraindicaţii: hipersensibilitate cunoscută la una dintre componente sau stări

febrile grave sau boli acute febrile severe. Se contraindică la copiii care în
antecedente au encefalopatie necunoscută, survenită la 7 zile după o vaccinare
anterioară cu un vaccin cu componentă pertussis.

ENGERIX B (PEDIATRIC) Vaccin hepatitic B recombinat, adsorbit. 1 doză vaccinală

conţine antigen de virus hepatitic B recombinat şi adsorbit 10 µg, produs pe celule
modificate prin inginerie genetică şi adsorbit pe oxid de aluminiu hidratat.

Indicaţii: pentru imunizarea activă împotriva infecţiei cu virusul hepatitei B

(VHB) a subiecţilor neimunizaţi faţă de toate subtipurile cunoscute de VHB, de la
naştere până la 15 ani.

Schema de imunizare primară: la naştere se utilizează două scheme de

vaccinare:

1. la 0, 1, 2 şi 12 luni
2. la 0, 1, 6 luni, care conferă o protecţie optimă la 7 luni şi determină apariţia
unui titru înalt de Ac anti-HBs. La sugari aceasta schemă permite
administrarea simultană a vaccinului antihepatitic B cu alte vaccinări
recomandate în perioada copilăriei.
!! Pentru nou născuţii din mame purtătoare de HBV: se începe imunizare cu
ENGERIX B 10 µg la 0, 1, 2, 12 luni ori 0, 1, 6 luni, iar când este posibil se va
administra simultan imunoglobulină specifică anti-hepatită B, în locuri separate de
administrare (pentru creşterea titrului protector).

Mod de administrare: intramuscular în regiunea antero-laterală a coapsei.

12
 Contraindicaţii: hipersensibiliatea cunoscută la una dintre componente sau
stări febrile grave.

ENGERIX B se poate administra concomitent cu vaccinurile BCG, DTP,

antipoliomielitic, rujeolic, urlian, Haemophilus influenzae.

INFANRIX HEXA Vaccin difteric, tetanic, pertussis acelular, hepatitic B recombinat

(adsorbit), poliomielitic inactivat şi Haemophilus influenzae.

Indicaţii: pentru primovaccinarea sau ca rapel împotriva difteriei, tetanosului,

tusei convulsive, hepatitei B, poliomielitei şi bolii determinate de Haemophilus
influenzae tip B.

Schema de imunizare primară: se administrează trei doze a câte 0.5 ml, între primele
2 administrări se respectă un interval de 1 lună (exemplu vaccinarea în lunile 2, 3, 4
sau 3, 4, 5 sau lunile 2, 4, 6.

Rapel se face la 6 luni de la prima vaccinare, preferabil înainte de vârsta de 18 luni

Mod de administrare: intramuscular profund

Contraindicaţii: hipersensibiliatea cunoscută la una dintre componente sau

stări febrile grave sau boli acute febrile severe.

Reacţii adverse: febră, reacţii locale, rar convulsii (la cei cu anamneză de
convulsii febrile - vor fi atent monitorizaţi).

INFANRIX–IPV+HIB Vaccin conjugat difteric, tetanic, pertussis acelular, poliomielitic

inactivat şi Haemophilus influenzae tip B.

Indicaţii: pentru imunizarea activă primară împotriva difteriei, tetanosului, tusei

convulsive, poliomielitei şi infecţiilor cauzate de Haemophilus influenzae tip B.

Începând de la vârsta de 2 luni.

Nu se indică copiilor peste 5 ani.

Schema de imunizare primară: se administrează două-trei doze, între primele 2

administrări se respectă un interval de 1 lună. Vârsta de începere a imunizării 2 luni.
Rapel la cel puţin 6 luni de la vaccinarea primară.

13
 Mod de administrare: intramuscular profund

Contraindicaţii: hipersensibilitatea cunoscută la una dintre componente sau

stări febrile grave. Infecţiile acute uşoare nu contraindică vaccinarea.

Avantaje

 toxinele difterice şi tetanice sunt detoxifiate şi purificate reducându-se nivelul

reacţiilor alergice
 componentele vaccinului pertussis acelular sunt preparate din faza I de creştere a
Bordetellei pertussis din care sunt extrase, purificate şi detoxifiate → componentă
acelulară
 componenta vaccinului poliomielitic → virus inactivat
 administrarea injectabilă elimină posibilitatea eliminării prin scaun a virusului
antipolio activ din administrarea per orală a vaccinului
 răspunsul imun superior
 mod de administrare: o singură administrare injectabilă intramuscular profund
 conţinând componente virale acelulare şi inactivate, pot fi administrate
persoanelor imunodeprimate, deasemenea se reduce mult intervalul liber între
momentul vaccinarii şi administrării de produse biologice.

PRIORIX Vaccin rujeolic, urlian, rubeolic, viu atenuat.

Indicaţii: pentru imunizarea activă primară împotriva rujeolei, oreionului,

rubeolei.

Se administrează copiilor > 12 luni, adolescenţi sau adulţi, fie ca vaccinare primară,
fie ca rapel. Se administrează subcutanat.

Contraindicaţii: hipersensibiliatea cunoscută la una dintre componente, stări

febrile grave, sindrom de imunodeficienţă congenitală primară sau secundară.

La cei cu HIV asimptomatici poate fi efectuat vaccinul. Infecţiile acute uşoare nu

contraindică vaccinarea.

ROTARIX Vaccin rotavirus, viu atenuat.

14
 Indicaţii: pentru imunizarea activă primară împotriva gastroenteritei produse de
infecţia cu rotavirus.

Se utilizează la sugari începând de la vârsta de şase săptămâni. Este un

vaccin administrat pe cale orală. Se administrează în două doze, la un interval de cel
puţin patru săptămâni. Prima doză se administrează când sugarul are vârsta peste
şase săptămâni. Este de preferat ca ambele doze să se administreze înainte de
vârsta de 16 săptămâni şi trebuie administrate înainte de vârsta de 24 de săptămâni.

Contraindicaţii: hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre

excipienţi; hipersensibilitate după administrarea anterioară de vaccinuri rotavirus;
antecedente de invaginaţie; subiecţi cu malformaţii congenitale necorectate ale
tractului gastro-intestinal care predispun la invaginaţie; administrarea rotarix trebuie
amânată la subiecţii cu boli febrile acute severe; prezenţa unei infecţii minore nu
reprezintă o contraindicaţie pentru vaccinare; administrarea rotarix trebuie amânată
la subiecţii cu diaree sau vărsături.

SYNFLORIX Vaccin pneumococic conjugat.

Indicaţii: Imunizarea activă împotriva bolilor invazive şi a otitei acute medii

cauzate de Streptococcus pneumoniae la sugarii şi copiii cu vârste cuprinse între 6
săptămâni până la 2 ani.

Administrare: injectare intramusculară. Locurile de elecţie sunt partea

anterolaterală a coapsei la sugari şi muşchiul deltoid al braţului la copiii mici.

Contraindicaţii: hipersensibilitate la substanţele active sau la oricare dintre

excipienţi sau la oricare dintre proteinele transportoare. Similar altor vaccinuri,
administrarea Synflorix trebuie amânată la subiecţii care suferă de boală febrilă acută
severă. Cu toate acestea, prezenţa unei infecţii minore, cum ar fi o răceală, nu
trebuie să determine amânarea vaccinării.

15
 1.5 PERIOADELE COPILĂRIEI
Copilăria defineşte perioada de la naştere şi până la adolescenţă, perioadă în
care organismul se află într-o evoluţie progresivă datorită procesului de creştere şi
dezvoltare. Modificările de ordin morfologic şi funcţional, care au loc într-o anumită
succesiune în această perioadă, au permis împărţirea copilăriei în mai multe
perioade, fiecare cu caracteristicile ei.

Perioada prenatală (intrauterină) defineşte perioada din momentul fecundaţiei până

la naştere, cu durată de 40 săptămâni sau 280 +/- 10 zile. Se împarte în:

 perioada de ou sau zigot (0 – 14 zile)

 perioada embrionară (14 zile – 12 săptămâni), perioadă în care are loc
organogeneza
 perioada fetală, de la vârsta de 12 săptămâni până la naştere.

Perioada postnatală se împarte în:

A. Prima copilărie este reprezentată cronologic de la naştere până la vârsta de 3

ani, vârstă la care se realizează definitivarea dentiţiei primare (se încheie erupţia
dentiţiei temporare). Este perioada cea mai importantă a dezvoltării, nutriţiei şi
patologiei copilului.
Prima copilărie a fost divizată convenţional în perioadele de:
 nou-născut (0 – 28 zile) – cuprinde primele 28 zile de viaţă, perioadă în
care are loc adaptarea la viaţa extrauterină;
 sugar (1 – 12 luni) – cuprinsă între vârsta de 1 lună şi 1 an
 copil mic (antepreşcolar) se delimitează cronologic între vârsta de 1 an şi
3 ani.
B. Copilăria a II-a este perioada preşcolară cuprinsă între vârsta de 3 şi 6 ani,
delimitată de încheierea erupţiei dentiţiei temporare şi erupţia primilor dinţi
definitivi.
C. Copilăria a III-a reprezentată de perioada de şcolar, cronologic cuprinsă între
vârsta de 6 şi 18 ani. Ea cuprinde următoarele subdiviziuni:
 perioada de şcolar mic, care începe la vârsta de 6 ani şi durează până la
vârsta de 10-11 ani la fete şi 12-13 ani la băieţi;

16
  perioada de şcolar mare (pubertatea) are o durată variabilă în raport cu
sexul şi condiţiile socio-economice: la fete 11-14 ani, la băieţi 13-16 ani.
Adolescenţa (perioada postpubertală) marchează sfârşitul copilăriei; ea se
delimitează cronologic la fete între 14 şi 18 ani, iar la băieţi între 16 şi 21 de ani. La
sfârşitul adolescenţei creşterea este terminată individul fiind considerat adult.

Particularităţile primei copilării

Nou-născutul se caracterizează printr-o creştere accelerată, atât ponderală
cât şi staturală, cu nevoi mari de principii nutritive şi cu posibilităţi limitate de digestie;
alimentaţia este exclusiv lactată, termolabilitate şi dependenţă de confortul termic
ambiant, activitate nervoasă subcorticală reflexă fără inhibitie corticală, imunitate
transmisă transplacentar şi prin laptele matern cu tendinţa la infecţii generalizate, cu
prezenţa fenomenelor caracteristice (scădere în greutate, criza genitală, icter
neonatal), dependenţă totală de mamă şi familie, cu patologie dominată de MCC,
boală hemoragică şi infecţiile plăgii ombilicale, şi cu mortalitatea cea mai ridicată.
Perioada de sugar: creşterea staturo-ponderală este accelerată, cu
diferenţieri ale ritmului de dezvoltare ale segmentelor corpului, nutriţie intensă şi
nevoi metabolice crescute, alimentaţia este particulară (lactată, apoi diversificată), cu
apariţia dentiţiei temporare “dentiţia de lapte“ (caracteristica principală); dezvoltarea
neuropsihică este rapidă, cu dependenţă totală de mamă şi familie. Este perioada în
care se efectuează majoritatea vaccinărilor, iar patologia este dominată de infecţii ale
aparatului respirator, digestiv şi excretor, rahitism şi malnutriţie. Mortalitatea şi
morbiditatea sunt crescute.
Perioada de copil mic sau antepreşcolar se defineşte prin creştere staturo-
ponderală mai lentă, se definitivează dentiţia temporară, perioadă caracterizată prin
mobilitate, activitate neuro-psihică şi motorie crescute, se dezvoltă limbajul
(pasiv/activ) şi relaţiile afective. Patologia este dominată de bolile infecţioase
specifice copilăriei, infecţii de tract respirator, malformaţii congenitale şi intoxicaţiile
accidentale cu predominanţa “accidentelor domestice”.

Copilăria a doua durează de la vârsta de 3 ani la 6 ani; este definită perioada

preşcolară şi se caracterizează prin: creşterea staturo –ponderală este lentă, dar
uniformă, cu metabolism bazal scăzut şi nevoi nutriţionale reduse; alimentaţia este
apropiată de cea a adultului. Dezvoltarea neuropsihică este intensă, în special

17
vorbirea şi mersul care se etalează foarte bine în joc; reactivitatea la agenţii nocivi
este bună, fără tendinţă de generalizare ca la sugar; morbiditatea mai redusă, dar
dominată de accidentele “de casă“, bolile infecto-contagioase ale copilăriei, boli
alergice şi imunonologice, limfoame, leucemii, patologie tumorală; mortalitatea este
scăzută (pusă exclusiv pe seama accidentelor şi a intoxicaţiilor acute).

Copilăria a treia se încadrează cronologic între vârsta de 6 ani şi 18 ani, definită

şi perioada şcolară şi cuprinde următoarele subdiviziuni:

 Perioada de şcolar mic (6-10 ani fetele şi băieţii 6-12 ani), este perioada care
precede pubertatea şi are următoarele particularităţi: creştere staturo-
ponderală mai lentă, nevoi nutriţionale mai reduse; alimentaţia este apropiată
de cea a adultului; înlocuirea progresivă a dentiţiei de lapte cu dentiţie
definitivă; dezvoltare intelectuală intensă; imunitate deplină consolidată prin
revaccinări; morbiditatea mai redusă, dominată de afecţiuni respiratorii, boli
alergice şi imune, accidente, reumatism articular acut, hemopatii maligne,
nefropatiile; mortalitatea este scăzută.
 Perioada de şcolar mare (pubertatea) este o perioadă dificil de delimitat. În
condiţiile noastre, la fete debutează la vârsta 10-14 ani, iar la băieţi la 12- 16
ani. La debutul pubertăţii (primii 2 ani) avem o stabilizare a estrogenilor şi
androgenilor şi un adevărat salt în creşterea taliei, denumită şi perioada de
prepubertate. Sfârşitul pubertăţii corespunde vârstei maturizării sexuale; în
general de la 18-21 de ani vorbim de matur (cartilagiile de creştere s-au
osificat).
Particularităţiile perioadei puberale: creştere staturo-ponderală intensă în
perioada prepuberală, cu modificarea dimensiunilor şi raportului dintre
segmentele corpului; apariţia caracterelor sexuale secundare; dezvoltare
intelectuală intensă, însă cu o mare labilitate psiho-emoţională (tranzitorie);
sensibilitate şi rezistenţă mai scăzută la infecţii; morbiditatea este dominată de
afecţiuni digestive, tulburări ale stării de nutriţie, endocrine, incluzând
patologia pubertăţii, defecte posturale, afecţiuni ortopedice, probleme
oftamologice (miopia este foarte frecventă la această vârstă); mortalitatea este
scăzută (mai ales prin accidente rutiere, unele cardiopatii, patologie tumorală
malignă, leucemii).

18
  Adolescenţa, perioada postpubertală, marchează sfârşitul copilăriei.
Particularităţi: oprirea creşterii staturale şi osificarea cartilajelor de creştere ale
oaselor, desăvârşirea funcţională a tuturor organelor.

1.6 CRESTEREA SI DEZVOLTAREA SUGARULUI SI COPILULUI

Complexul proces al cresterii si dezvoltarii este elementul esential care

deosebeste copilul de adult. Adultul reprezinta un grup relativ omogen spre
deosebire de grupa de varsta pediatrica, reprezentata de un grup biologic complex,
in continua transformare si impartit in grupe de varsta pe baza particularitatilor
morfofunctionale si patologice distincte.

Cresterea si dezvoltarea constituie un proces dinamic care incepe in

momentul conceptiei si continua intrauterin, apoi pe perioada intregii copilarii si
adolescente.

Cresterea este fenomenul prin care organismul isi mareste masa, realizandu-
se o acumulare de substanta organica care se traduce prin cresterea taliei, greutatii
si a suprafetei corporale, reprezentand o marire cantitativa a celulelor, tesuturilor si
organelor corpului.

Dezvoltarea este fenomenul calitativ, de modificare structurala si functionala a

organelor, aparatelor si sistemelor organismului in scopul adaptarii la conditiile de
viata. Dezvoltarea este rezultatul a doi factori: maturarea si invatarea. Maturarea se
transmite genetic si constituie capacitatea normala de dezvoltare sub aspect fizic,
mental, emotional. Invatarea este dobandita ca rezultat al experientei si educatiei.

Acest proces complex, continuu si dinamic, implica atat modificari cantitative

cat si modificari ale formei, dimensiunilor, compozitiei si distributiei tesuturilor, ale
complexitatii functionale si maturatiei biologice.

Cresterea si dezvoltarea au loc concomitent, fiind doua fenomene inseparabile

ale unui proces unic de maturare a materiei vii, dar cu un ritm propriusi cunosc trei
sigmoide (accelerari ale ritmului) : intrauterin, postnatal perioada de sugar si o faza
finala de accelerare la pubertate.

19
 Cresterea si dezvoltarea sunt rezultatul unui proces complex (genetic,
nutritional, socio-economic si cultural) in conditiile in care predomina anabolismul si
se realizeaza prin trei mecanisme principale: proliferarea celulara, hipertrofie
celulara, diferentiere celulara.

Dezvoltarea psiho-motorie se refera la maturarea elementelor neurologice si

musculare care definesc comportamentul; dezvoltarea intelectuala se refera la
maturarea memoriei, rationamentului si a proceselor de gandire.

Factorii care influenteaza cresterea si dezvoltarea

Intregul proces este influentat de factori ereditari si de mediu.

1. Factorii endogeni: cuprind factorii genetici si hormonali

Factorii genetici actioneaza direct asupra tesutului osos sau indirect prin
intermediul altor organe si sisteme.

Cresterea copilului este hotarata din momentul fecundatiei ovocitului si

constituirii patrimoniului sau ereditar.

Factorii genetici sunt responsabili de caracterele constitutionale imprimate

produsului de conceptie, precum si de dinamica cresterii pana la maturitate, dupa
tipul morfologic familial. Gemenii monozigoti crescuti in conditii de educatie diferite au
un coeficient de inteligenta apropiat.

Interventia factorilor genetici este evidenta in instalarea mai precoce a

pubertatii la fete. Cartilajele de crestere ale oaselor au o mai mare sensibilitate la
estrogeni fata de androgeni.

Factorii neurohormonali, sistemul hipotalamo-hipofizar, coordoneaza

cresterea, determinand un echilibru intre diverse glande endocrine.

Hormonii fetali au un rol minor in multiplicarea celulelor. Sinteza hormonului

somatotrop si a hormonilor tiroidieni este prezenta la fat, dar controlul ei prin factorii
de eliberare hipotalamici apare abia in perioada neonatala.

Hormonii materni: somatotrop, glucocorticoizii si mineralocorticoizii

traverseaza in cantitate suficienta placenta, pe cand insulina si hormonii tiroidieni ai
mamei traverseza in mica masura placenta. Gonadostimulinele placentare

20
actioneaza asupra gonadelor fetale. Hormonul lactogenic placentar are actiune
asemanatoare hormonului somatotrop.

Dupa nastere, sistemul hipotalamo- hipofizar reprezinta un centru coordonator

al cresterii copilului, realizand un echilibru intre glandele endocrine.

Hipofiza intervine in procesul de crestere prin hormonul somatotrop (STH). El

produce cresterea in lungime a oaselor prin proliferarea condrocitelor in cartilajul
seriat, promoveaza proliferarea si diferentierea mai multor tipuri de celule. STH
participa la sinteza proteinelor, favorizeaza patrunderea in celula si fixarea acizilor
aminati pe ribozomi, stimuleaza sinteza de ADN si ARNm, produce retentie de azot,
apa si sodiu. Actiunea STH asupra condrocitelor din cartilajul de crestere se exercita
direct si independent fata de somatomedine. STH actioneaza asupra celulelor tinere
in curs de diferentiere, iar somatomedinele stimuleaza proliferarea condrocitelor cu
potential redus de multiplicare. Intre hormonul somatotrop si somatomedine exista o
relatie de feedback. STH induce elaborarea somatomedinelor, iar acestea reduc
raspunsul hormonului la actiunea factorului de eliberare.

Tiroida intervine prin hormonii: tiroxina si triiodotironina. Hormonii tiroidieni

cresc activitatea enzimelor respiratorii, stimuleaza procesele oxidative, tisulare,
regleaza glicogenoliza, stimuleaza sinteza proteinelor si produc lipoliza cu
mobilizarea acizilor grasi din tesutul adipos. Tiroxina produce hipertrofia condrocitelor
din cartilajul de crestere al osului, mineralizarea scheletului si cresterea dintilor.
Hormonii tiroidieni potenteaza actiunea STH-ului. In mixedem apare nanismul.
Tiroida participa la dezvoltarea creierului si in termogeneza.

Paratiroidele actioneaza prin parathormon in calcifierea scheletului.

Glandele suprarenale intervin in crestere prin hormonii glucocorticoizi si

mineralocorticoizi.

Hormonii glucocorticoizi inhiba cresterea, activeaza catabolismul proteinelor si

diminua patrunderea aminoacizilor in celule. Corticoizii reduc sinteza colagenului,
inhiba proliferarea si diferentierea condroblastilor, cresc eliminarile de Ca si K.
Terapia cu cortizon in doze mari produce osteopenie. Glucocorticoizii inhiba actiunea
hormonului somatotrop prin stimularea inhibitorilor somatomedinelor.

21
 Hormonii mineralocorticoizi stimuleaza sinteza de ADN, de ARNm, reabsorbtia
tubulara a sodiului si a apei.

Timusul intervine in crestere in primele luni de viata si are actiune sinergica cu

STH. El participa in imunologie avand rol in maturarea limfocitelorT, timodependente.

Pancreasul endocrin intervine in crestere prin insulina si glucagon.

Insulina participa la sinteza de ARN, favorizeaza patrunderea acizilor aminati

in celule, oxidarea celulara a glucozei cu eliberare de energie pentru sinteza
proteica.

Glucagonul inhiba cresterea. El favorizeaza catabolismul proteic si inhiba

gluconeogeneza.

Glandele sexuale intervin prin hormonii androgeni si estrogeni.

Hormonii androgeni stimuleaza proliferarea celulelor cartilajului si participa la

diferentierea si maturarea sexuala. La pubertate androgenii determina dezvoltarea
umerilor si faciliteaza calcifierea cartilajului cu incetarea cresterii staturale.

Estrogenii determina largirea bazinului la pubertate si produc calcifierea

cartilajului de crestere.

2. Factorii exogeni. Factorii exogeni actioneaza intr-un mod mai mult sau mai
putin reversibil, asupra cresterii si dezvoltarii determinate genetic. Ei sunt numerosi
si actioneaza de obicei asociati.
Cei mai importanti factor exogeni sunt: alimentatia, conditiile de mediu
geografic, mediul socio economic, regimul afectiv educativ si exercitiile fizice.

Alimentatia isi exercita influenta asupra cresterii inca din viata intrauterina.
Subnutritia gravidelor duce la nasterea copiilor cu greutate mica. Subnutritia
calitativa a gravidei poate determina embriopatii si fetopatii. Alimentatia postnatala
trebuie sa asigure toate elementele nutritive plastice, energetice si biocatalizatoare in
raport optim pentru diferite varste. Alimentatia cu lapte de mama accelereaza
cresterea prin modulatori pe care ii contine laptele.

Carentele alimentare produc tulburari mai severe in perioadele cu crestere

intensa, la sugari si in perioada prepubertara. Carenta alimentara se repercuta in

22
primul rand asupra cresterii ponderale. Subnutritia indelungata afecteaza cresterea in
lungime a oaselor. Tulburarile au o influenta mai mica la fete datorita celor doi
cromozomi X din genotipul lor, gena care controleaza inaltimea fiind localizata pe
bratul scurt al acestui cromozom. Carenta de proteine reduce volumul celulelor.
Carenta energetica impiedica multiplicarea si diferentierea celulelor.

Supraalimentatia precoce induce sistemul enzimatic din lipogeneza, care

va produce hipertrofia adipocitelor rezultand obezitate.

Mediul geografic influenteaza cresterea prin microclimat cu componentele

sale: aer, soare, lumina, temperatura, umiditate, presiune atmosferica si raze
ultraviolete.

Clima temperata are actiunea cea mai favorabila asupra cresterii. Clima
excesiva alpina sau de desert se coreleaza cu o statura mica. Incidenta greutatii mici
la nastere este de 2-3 ori mai mica in localitatile situate la peste 2000m altitudine,
datorita hipoxiei. Cresterea in lungime este mai mare primavara, iar in greutate este
mai accelerata toamna. Razele X si ultraviolete in doze mici stimuleaza cresterea, iar
in doze mari o opresc.

Mediul socioeconomic influenteaza cresterea copiilor prin situatia materiala

si conditiile de locuinta ale parintilor. Situatia materiala si pozitia sociala a parintilor
se reflecta in calitatea alimentatiei, conditiile de igiena, ambianta psihica si accesul la
facilitatile civilizatiei. Conditiile de locuinta in camera individuala, insorita, cu confort
termic si umiditate adecvata asigura conditiile optime de crestere.

Copiii unici in familie au o statura mai mare decat cei din familiile numeroase.
Media inaltimii si greutatii este mai mare la copiii din mediul urban decat la cei din
rural. Copiii emigrantilor in tarile dezvoltate economic au inaltimea mai mare decat
media copiilor din tara lor de origine.

Regimul afectiv - educativ influenteaza dezvoltarea intelectuala a copilului.

Mediul familial calm, afectiv, constituie baza dezvoltarii psihice sanatoase a copilului.
Primii 3 ani de viata au cea mai mare importanta, fiind perioada cand se pun bazele
inteligentei.

23
 Dezvoltarea intelectuala a copiilor este mai buna in familiile cu preocupare
educativa mai mare si sustinuta. Copiii din familii numeroase au o dezvoltare psihica
mai buna, avand exemplul fratilor mai mari. Adaptarea scolara a copiilor care au
frecventat gradinita este mai prompta in mediul urban, unde instruirea se face la un
nivel mai exigent, performantele scolare sunt mai mari.

Exercitiile fizice aplicate sporesc dezvoltarea somatica si motorie a copilului.

Ele activeaza circulatia, cresc aportul de oxigen la tesuturi si faciliteaza termogeneza.
Inotul este sportul care dezvolta cel mai armonios organismul. Sinteza
mucopolizaharidelor este mai mare in articulatiile supuse unei forte mecanice si
diminua in paralizii. La copiii imobilizati in aparate gipsate apar atrofii musculare si
incurbatii ale diafizelor.

Factorii patologici- indiferent de perioada (ante, intra sau postnatal) cand

actioneaza, influenteaza negativ procesul normal al cresterii: endocrinopatii, boli
cromozomiale, boli de metabolism, boli cronice.

Prenatal: factori chimici-substante cu efect teratogen (alcoolul, nicotina,

citostaticele,antitiroidienele), factori infectiosi (lues congenital, toxoplasmoza s.a.),
factori imunologici: incompatibilitatea de grup sanguin si de Rh.

Postnatal: numerosi factori patologici pot afecta cresterea si dezvoltarea.

Bolile cronice genereaza nanism. Actiunea lor este mai grava daca intervin in
perioadele cu crestere intensa (ex. primul an de viata).

Cresterea prenatala. In perioada embrionara prima saptamana este denumita

germinala. In saptamanile 2-3 se formeaza cele trei foite: ectodermul, endodermul si
apoi mezodermul, apoi somitele, iar in saptamana 4-8 au loc procese de diferentiere
rapide care duc la organogeneza. La varsta de 8 sapt., embrionul masoara 2,5 cm si
cantareste 1g, iar la 12 sapt. are 7,5cm si 14g. In perioada fetala continua cresterea
in lungime si greutate asociate cu modificari ale compozitiei organismului fetal
(scaderea continutului de apa si acumulare de lipide).

24
 Evaluarea cresterii si dezvoltarii.

Aprecierea dezvoltarii fizice a copiilor se face prin: indici de crestere (valoarea

absoluta si viteza de crestere a dimensiunilor corporale) si indici de maturatie
(modificari osoase, caractere sexual, transformari enzimatice)

Aprecierea se face prin compararea parametrilor fizici ai copilului cu cei ai altor

copii sanatosi, de aceeasi varsta , sex si din aceeasi zona geografica. Curbele de
referinta folosite sunt rezultatul unor studii longitudinale (masurarea unui copil la
diferite varste) sau transversale (masurarea unor loturi largi de copii de aceeasi
varsta). Masuratorile au stabilit curbe dinamice, derivate matematic si numite
percentile sau deviatii standard. Curbele au aspect gaussian (de clopot) media
grupand cel mai mare numar de copii, iar extremele reprezentand limitele normalului.
Deviatiile standard descriu gradul de dispersie a valorilor studiate fata de medie.

Modalitatile uzuale de evaluare a cresterii si dezvoltarii sunt: maturatie

scheletica si dentara, talia, greutatea, perimetrul cefalic, starea de nutritie,
fontanelele, etc.

Cresterea ponderala

Nou nascutul la termen are greutatea la nastere (GN) de 3000-3500g (2500-

4000g), baietii sunt mai grei decat fetele cu aprox. 100-150g.

GN este influentata de durata gestatiei, starea de nutritie si greutatea mamei,

numarul de sarcini, toxice materne (nicotina, alcool,etc.), altitudine, diversi factori
patologici.

GN reflecta starea de nutritie si de sanatate a mamei in timpul sarcinii si este

un important factor de prognostic pentru mortalitatea infantila.

Nou nascutii cu GN sub 2500g sunt considerati subponderali, iar cei cu

greutatea peste 4500g sunt supraponderali.

In primele zile de la nastere are loc scaderea fiziologica in greutate,

reprezentand 5-8% din greutatea de la nastere; in ziua a 5-a de viata aceasta
scadere in greutate se opreste, greutatea initiala va fi atinsa cel mai tarziu in 12 zile.

25
Nerecuperarea in primele 2 saptamani de viata a acestei scaderi initiale ridica
suspiciunea de subalimentatie sau prezenta unei patologii.

Dupa recuperare, cresterea in greutate este continuu ascendenta.

In primul an de viata cresterea ponderala este urmatoarea:

- in primele 4 luni: cate 750g/luna

- intre luna V-luna VIII: cate 500g/luna
- intre luna IX-luna XII: cate 250g/luna
- la 4 luni sugarul isi dubleaza greutatea, la 1 an isi tripleaza greutatea de
la nastere ; copilul la 1 an are G: 9kg
Intre 1-2 ani creste cu 250g/luna; iar la varsta de 2 ani are greutatea de 12kg.

Peste varsta de 2 ani, cresterea in greutate se apreciaza dupa formula lui

Hermann, G=9+2xV (G:greutatea, V:varsta).

La pubertate formula nu mai e aplicabila, copilul creste mai intens, respectiv

cu 3-4kg/an.

Exista diferente intre curbele greutatii intre sexe, respectiv fetele au greutate
mai mica la nastere, situatie care se mentine pana aproape de 8 ani, cand curbele
greutatilor se egalizeaza, pentru ca la 9-10 ani greutatea fetelor sa fie mai mare
decat la baieti, raport mentinut pana la varsta de 14 ani, cand greutatea baietilor este
mai mare.

Determinarea greutatii : copilul va fi cantarit intotdeauna dimineata inainte de

prima masa; cantarirea in institutii de copii se face zilnic intre 1-6 luni, o data la 2 zile
intre 6-12 luni, saptamanal dupa varsta de 1 an. In mediul familial copiii vor fi cantariti
o data la 1-2 saptamani.

Cresterea staturala-lungimea(L)

La nastere fetele au L= 46cm, iar baietii de 50cm.

In primul an de viata cresterea se produce astfel:

- in prima luna-4cm,
- in luna a doua -3cm,

26
 - in luna a treia- 3cm,
- in luna a patra- 2cm,
- din luna a cincea si pana la varsta de 1 an cate 1cm/luna
- la sfarsitul primului an copilul are aproximativ 70-75cm
In anul al doilea mai creste 12cm (aproximativ l cm/luna).

Peste varsta de 2 ani, lungimea se calculeaza dupa formula lui Geldrich:

L=80+5V (L= lungimea,V =varsta, iar 80= lungimea la 2 ani).

Dupa varsta de 2 ani, copilul creste cu 5 cm/an, la pubertate creste mai intens,
cu 10 cm/an.

Lungimea de la nastere (care reprezinta 30% din L final) se dubleaza la varsta

de 4-5 ani si se tripleaza la 13-14 ani.

Evaluarea taliei se face lunar. Masurarea taliei sugarului se va face cu

pediometrul, un aparat format dintr-o parte plana, gradata in cm, co o extremitate
fixa si una mobila (cursorul). Sugarul este culcat in decubit dorsal, asistenta tine
capul copilului tangent la extremitatea fixa a pediometrului. Examinatorul
imobilizeaza genunchii copilului in hiperextensie si cu cealalta aduce cursorul mobil
la planul care trebuie sa faca un unghi de 90 grade cu planul pediometrului. Se ridica
picioarele sugarului, mentinandu-se cursorul imobil si se citeste talia.

Determinarea taliei cu antropometrul se face din pozitie ortostatica, cu

calcaiele si coloana vertebrala lipite de tija gradata a aparatului. Se aduce cursorul
tangent la vertexul copilului, dupa care se citeste talia in cm.

Cresterea accentuata a membrelor modifica proportiile corpului. Jumatatea

lungimii corpului este situata deasupra ombilicului la sugar, la nivelul ombilicului la 2
ani, sub ombilic la 6 ani si sub epifiza pubiana la adult. Capul reprezinta 1/4 din L la
nou-nascut,1/3 la 2 ani, si 1/8 la varsta de 8 ani.

Inceperea adolescentei accentueaza diferentele individuale de crestere in

lungime.Cresterea staturala este mai accentuata in lunile de primavara.

In general, agresiunile acute influenteaza in special greutatea, in timp ce bolile

cronice influenteaza talia.

27
 Aprecierea starii de nutritie a sugarului foloseste o serie de indicatori bazati pe
greutate si lungime:

- indice ponderal:G actuala/G ideala (valoarea normala:0,9-1,2)

- indicele statural: talia actuala/talia ideala pentru varsta (normal 1)
- indice nutritional IN: G actuala/G varstei taliei (normal 1)
Indicele statural reflecta starea de sanatate si de nutritie pe termen lung, iar
cel nutritional reflecta malnutritia acuta.

Perimetrele

Perimetrul cranian (PC): reflecta, in primii 2-3 ani, cresterea encefalului .Se
estimeaza ca encefalul atinge aproximativ 50% din dimensiunile sale adulte la varsta
de 6 luni si aproximativ 80% la varsta de 2 ani, atingand masa finala la 5 ani.

Punctele de reper pentru masurarea perimetrului cranian sunt glabela

(proeminenta de deasupra radacinii nasului si protuberanta occipitala externa)

- PC la nastere: 35cm
- in primul trimestru creste 2 cm/luna
- in trimestrul II creste cu 1 cm/luna
- in semestrul II creste cu 0.5 cm/luna
- la vasta de 1 an atinge 45cm, iar la 6 ani 50 cm
O crestere peste aceste valori normale apare in caz de hidrocefalie

PC nu mai creste in caz de craniostenoza.

Perimetrul toracic (PT): la nastere este cu 1-4 cm mai mic decat PC (32-33
cm), cel mai folosit in practica curenta este PT mediu.

- la nastere diametrul transvers toracic este egal cu cel antero-posterior, ulterior

primul crescand mai rapid
- PT creste cu cate 1cm lunar, ajungand la varsta de 1 an la 45 cm (egal cu cel
cranian), la varsta de 2 ani PT =50cm
- proportia intre PT mediu si cel cranian arata gradul de dezvoltare al toracelui,
raportul dintre diferitele perimetre toracice reflecta conformatia toracelui.

28
 Perimetrul abdominal (PA): la nastere nu trebuie sa depaseasca PC, masoara
cca 38cm. La copilul sanatos si alimentat corect, culcat pe spate, abdomenul nu
trebuie sa depaseasca planul toracelui.

Suprafata corporala (SC) - importanta pentru posologia medicamentelor

- nou-nascutul are SC de cca 0,25m2

- in primul an de viata 0,5m2
- la mijlocul copilariei 1m2
- formula Fanconi: SC=T2x0,92 (T:talia)
Alte date antropometrice sunt: pliul cutanat, circumferinta gambei si a
bratului, grosimea tricepsului brahial, diametrul pelvin (biiliac), largimea umerilor
(diametrul biacromial).

Varsta osoasa. Sistemul osos al copilului se caracterizeaza prin bogatia in

apa si saracia in saruri minerale. Cu inaintarea in varsta raportul se inverseaza.

Osificarea scheletului incepe in viata intrauterina. La nastere diafizele oaselor

sunt deja osificate, iar epifiza proximala a tibiei si cea distala a femurului, cuboidul si
uneori capul humeral prezinta nuclei de osificare. Osificarea continua la toti nucleii
oaselor, astfel la sfarsitul pubertatii se produce calcifierea tuturor cartilajelor de
conjugare diafizo-epifizare.

Varsta osoasa este cel mai fidel indicator al cresterii fiind independent de
varsta sau inaltime. Se evalueaza prin compararea radiografiei mainii copilului cu
atlase standard.

- varsta osoasa se stabileste pe baza numarului si dimensiunilor centrilor

epifizari, la varste cronologice date, aparitia si fuziunea centrilor de osificare urmeaza
un program relativ bine definit, program care poate fi perturbat de anomalii osoase
sau generale
- varsta osoasa se stabileste fie comparand cliseele subiectului cu atlase-
standard ale zonei date, fie comparand numarul centrilor epifizari aparuti la o varsta
data cu datele obtinute de la loturi mari de copii
- intarzieri in aparitia nucleilor de osificare apar in: rahitism, hipotiroidism,
malnutritie protein-calorica, boli ereditare

29
 Craniul: la copil este proportional mai mare decat la adult, la nastere capul
reprezinta ¼ din lungimea corpului, la varsta de 6 luni reprezinta 1/6 din lungimea
corpului, iar la adult 1/8 din lungimea corpului.Osificarea boltei craniene se realizeaza
prin mai multe puncte de calcifiere care prin extindere se unesc, la nastere fiind
neosificate fontanelele.

Suturile craniene persista pana la varsta de 3-4 luni, sunt dehiscente in caz de
hidrocefalie si se sudeaza precoce in microcefalie si craniostenoza.

Fontanela anterioara : reprezinta lipsa de substanta osoasa intre osul frontal si

cele doua parietale, are forma de romb si este deschisa la nastere. Diametrele : 2,5-
3-3,5 cm. Incepe sa-si micsoreze diametrele de la varsta de 5 luni si se inchide
complet intre 12-18 luni.

FA suporta urmatoarele modificari: deprimare (stari de deshidratare), bombare

(hidrocefalie, meningite, tumori), inchidere precoce (craniostenoza, microcefalie),
inchidere tardiva (rahitism, hipotiroidie, prematuritate, malnutritie, boli ereditare).

Fontanela posterioara : este situata intre occipital si cele doua parietale, are
forma triunghiulara si dimensiuni de 0,5/1,5cm. Este deschisa la nastere numai la
25% din nou-nascutii eutrofici, la prematuri este deschisa 100%; se inchide inaintea
varstei de 4 luni. Suporta aceleasi modificari ca si FA.

Dentitia. . Copilul prezinta o dentitie temporara sau primara si una definitiva.

Calcifierea dentitiei primare incepe in a saptea luna de sarcina

La nastere nou-nascutul nu are dinti (exceptional sunt nou-nascuti care la

nastere prezinta incisivii mediani inferiori.

Dentitia temporara sau de lapte insumeaza 20 de dinti iar succesiunea eruptiei

este urmatoarea:

- intre 6-8 luni incisivii mediani inferiori

- intre 8-10 luni incisivii mediani superiori
- intre 10-12 luni incisivii laterali superiori apoi cei inferiori
- intre 1 an - 1 an si 6 luni primii molari mici superiori si inferiori
- intre 1 an si 6 luni – 2 ani apar caninii
- intre 2 ani – 2 ani si 6 luni apar molarii secundari

30
 Schimbarea ordinii de aparitie sau o intarziere in aparitia dintilor de lapte cu
variatii pana la 2-3 luni se considera variatii normale. Posibile cauze ale intarzierii
peste aceste limite sunt: rahitism, malnutritie, hipotiroidism, boli ereditare.

Eruptia dentara este precedata, obisnuit, de iritatie gingivala, subfebrilitate,

sialoree, agitatie, usoara indispozitie, simptome usoare care cedeaza in cateva zile.
Eruptia dentara nu produce febra, stare toxica sau tulburari digestive.

Dentitia definitiva sau permanenta cuprinde 32 de dinti care erup in urma

erodarii dintilor de lapte de catre tesutul granulos din sacul folicular al dintilor
permanenti.Eruptia se face in urmatoarea ordine cronologica:6-7 ani primii molari; 6-
7 ani incisivii mediani; 8-9 ani incisivii laterali; 9-10 ani caninii; 11-12 ani ultimii
premolari; 12-14 a doua pereche de molari; 18-30 ani a treia pereche de molari (de
minte).

Morfologia si calitatea dintilor sunt influentate de ereditate, boli de nutritie, boli

cronice.

Cresterea si dezvoltarea este un proces unitar, aprecierea finala bazandu-se

pe: anamneza, examen fizic, examinari paraclinice. Limitele intre normal si anormal
sunt foarte largi, ca atare confera fiecarui copil un tip unic de crestere.

Dezvoltarea neuro-psiho-motorie. La nastere nou nascutul este doar o fiinta

bulbo-spinala cu activitate nervoasa redusa la prezenta unor reflexe arhaice si a unor
miscari involuntare, limitate. Dezvoltarea neuro-psiho-motorie este conditionata de
integritatea SNC, de dezvoltarea acestuia si de conditiile oferite de mediu si de
educatie. Important este de retinut faptul ca ritmul de dezvoltare neuro-psihica
prezinta mari variatii individuale. Diferentele de la graficul normal permit o mai fina
interpretare a aspectelor clinice nu numai in sensul unui retard al dezvoltarii, dar si in
cazul unei dezvoltari precoce.

Graficul dezvoltarii neuro-psihice 0-12 luni:

luna I: motor- in decubit ventral tine capul ridicat cateva secunde, tine
degetele flectate in pumn; psihic- tresare la zgomote puternice

luna II: motor- in decubit ventral ridica capul pentru 1-2 min., tine degetele
mainii usor deflectate; psihic- urmareste un obiect colorat plimbat in fata ochilor

31
 luna III: motor- in decubit ventral tine capul ridicat cateva minute, flecteaza
activ ultimele 2 degete in palma; psihic – isi agita mainile dupa obiecte colorate,
sonore, gangureste

luna IV: motor- se intoarce de pe spate pe abdomen, prinde obiectele intre

degetele 4-5 si palma; psihic- cauta sursa sonora, gangureste ca raspuns la
stimulare

luna V: motor- sustinut, se sprijina pe plante pentru scurt timp, flecteaza si

deflecteaza activ ultimele 2 degete ale mainii; psihic- intinde mana dupa o jucarie,
emite grupe de sunete (a-bu, a-gi)

luna VI: motor- sprijinit sta in sezut, prinde obiectele intre toate degetele si
palma; psihic- ridica singur jucaria din apropierea sa, articuleaza silabe izolate

luna VII: motor- din decubit dorsal se ridica in sezut, apuca obiectele intre
degetele 2-3 si palma; psihic- cauta o jucarie pierduta, pronunta silabe repetate
stereotip (ma-ma-ma)

luna VIII: motor- sustinut de axile, paseste, apuca obiectele cu primele 3

degete; psihic- manifesta interes crescut pentru jucarie, intelege semnificatia a 2
cuvinte

luna IX: motor- sustinut de ambele maini, merge, apuca obiectele cu varfurile
primelor 3 degete; psihic- se joaca imitand pe adult (bau-bau, pa)

luna X: motor- sprijinit se ridica singur in picioare, ridica si lasa jos obiectele;
psihic- pricepe interzicerea, repeta cuvinte simple, prin imitatie

luna XI: motor- merge sustinut de o mana sau ham, apuca folosind primele 2
degete; psihic- ofera obiectele ce i se cer, pronunta 1-2 cuvinte cu sens (mama,
papa)

luna XII: motor- nesprijinit, face cativa pasi stand in picioare, se apleaca si
ridica o jucarie; psihic- arata partile corpului denumite de adult, pronunta 3-4 cuvinte.

Graficul dezvoltarii neuro-psiho-motorii intre 15-36 luni:

32
 luna XV (1 an si 3 luni): motor- are siguranta in mers, urca scarile cu ajutorul
palmelor, introduce cuburile intr-o cutie; psihic- arata cu mana ce doreste,
coopereaza la imbracat si dezbracat

luna XVIII (1 an 6 luni): motor- ajutat urca o scara treapta cu treapta, alearga
cu genunchii neflectati, suprapune 3 cuburi, rasfoieste o carte 3-4 pagini odata;
psihic- asculta ce i se cere si executa, se integreaza intr-o colectivitate, apare in
vorbire verbul

luna XXIV (2 ani): motor- urca o scara alternand picioarele, se apleaca si

revine fara sa cada, plaseaza corect cercul in castru, prinde mingea cand i se
arunca; psihic- are format reflexul de evacuare, se joaca cu alti copii, vorbeste in
propozitii din 3-4 cuvinte, are o buna coordonare a miscarilor si executa miscari
fine, complexe (incheie nasturi, danseaza); isi spune numele

luna XXX (2 ani 6 luni): motor- sare pe loc cu ambele picioare, alearga si se
opreste la comanda, reconstituie un obiect in 3 parti, tine corect creionul si poate
desena; psihic- isi spune numele intreg si varsta, apare prenumele « eu » , se
autoserveste, foloseste in vorbire trecutul si pluralul

luna XXXVI (3 ani) : motor- isi leaga sireturile, arunca si prinde mingea,
descheie si incheie nasturi, poate sta intr-un picior; psihic- povesteste mici
evenimente, alcatuieste fraze scurte, vocabularul este format din 5-600 cuvinte,
raspunde la intrebari

Dezvoltarea neuro-psihica la copilul prescolar:

Din punct de vedere psihic intre 3-7 ani se produce o largire si perfectionare a
activitatii de cunoastere prin imbogatirea sferei afective.

La 4 ani : motor- activitatea motorie se perfectioneaza, sare si se catara bine,

arunca mingea inainte; psihic- reda o poveste auzita, capacitate redusa de
diferentiere intre realitate si fantezie

La 5 ani : motor- sare coarda, patineaza, alearga bine, deseneaza figuri

umane; psihic- imaginatie bogata pana la confabulare, raspunde la persoana I.

Dezvoltarea neuro-psihica a copilului scolar si adolescent:

33
 La 6 ani : apare gandirea logica, apare conceptul cauzal, exista coordonare
intre miscarile mainii si ale globilor oculari permitand scrisul, astfel copilul este
pregatit sa mearga la scoala

Intre 7-12 ani : sexele se separa in grupe, apar actiuni aprobate si realizate in
grup; vocabularul se imbogateste

intre 12-18 ani: se dezvolta adevarata gandire independenta; tovarasii de

grup exercita mai multa influenta, apare interesul heterosexual; apare gandirea
abstracta, idealismul este predominant, se maturizeaza rationamentul.

Dezvoltarea afectiva. Afectivitatea joaca rolul principal in formarea si

modelarea temperamentului copilului. Este cunoscut faptul ca un copil crescut intr-un
mediu cu tonus afectiv pozitiv creste si se dezvolta mult mai bine decat unul lipsit de
afectivitate. Frustrarile timpurii, cum ar fi lipsa alimentatiei la san, ablactarea brusca,
contactul brutal cu o colectivitate pot duce la tulburari afective, care ulterior se
manifesta prin tulburari comportamentale sau stari conflictuale, care la randul lor
conduc la forme negative de manifestare comportamentala (dezinteres fata de
scoala, necinste, lasitate).

Jocul este o componenta importanta a dezvoltarii emotionale. Acesta ofera

posibilitatea socializarii, exprimarii sentimentelor precum si invatarea unor noi
deprinderi motorii si intelectuale. Tipurile de joc se modifica in functie de stadiile de
dezvoltare ale copilului.

Socializarea nu este o trasatura inascuta, se invata in relatiile cu cei din jur,

parintii si in special mama fiind factori importanti in socializare, in special in perioada
de sugar si copil mic.

34