 Lumina (si toate celelalte forme de radiatie electromagnetica) calatoresc în

vid cu o viteza de circa 300.000 km/s, iar în aer ceva mai încet. Viteza
luminii în vid reprezinta o constanta universala, notata cu c , si, conform
teoriei relativitatii, nimic nu poate fi mai rapid. Într-o secunda o raza de
lumina ar putea înconjura de peste 7 ori Pamântul pe la Ecuator, pe când
calatoria ei de la Soare la Pamânt, pe o distanta de circa 150.000.000 km,
dureaza cam 8 minute.
Viteza luminii în vid este la ora actuala determinata precis la valoarea de
299.792.458 m s-1 . Aceasta valoare este folosita la aflarea unor distante
lungi prin masurarea timpului necesar unui puls de lumina sa ajunga într-
un loc si sa se întoarca. Reprezinta de asemenea baza anului lumina
(distanta parcursa de lumina într- 14214w2222o un an), o unitate folosita
la masurarea unor distante astronomice foarte mari. La o scara mai
redusa, valoarea vitezei luminii permite o determinare foarte precisa a
distantelor iar metrul este definit la ora actuala ca lungimea drumului
parcurs de lumina într- 14214w2222o o fractiune de 1/299.792.458 dintr-o
secunda.

 Măsurători ale vitezei luminii

Lumina se propagă cu o viteză atât de mare încăt nici o experienţă
obişnuită din viaţa de toate zilele nu sugerează ideea că semnalele
luminoase nu se propagă cu viteză infinită.Din cele mai vechi timpuri,
intuiţia oamenilor a condus la ideea că lumina se propagă
instantaneu.Totuşi, odată cu dezvoltarea metodelor de măsurare şi
apariţia unor noi modele ce descriau natura, în epoca renaşterii se punea
tot mai frecvent întrebarea :„cât de repede se propagă lumina?”. Galileo
Galilei a fost cel care a ridicat cel mai tranşant această problemă, în prima
jumătate a secolului al XVII-lea, a încercat să determine viteza luminii, mai
întâi pe cale experimentală (în jurul anului 1620), apoi a teoretizat
problema metodei de determinare.În lucrarea sa fundamentală „Dialogo
dei massimi sistemi del mondo” (Dialog despre cele două sisteme
principale ale lumii), apărută pentru prima oară la Florenţa în anul 1632, şi
publicată şase ani mai târziu în Olanda, scrisă sub forma unui dialog
imaginar dintre trei persoane fictive care se numesc Sagredo, Salviati şi
Simplicio, descrie următorul raţionament sub forma unei discuţii:
Simplicio: Experienţa de toate zilele ne arată că lumina se propagă
instantaneu: când vedem o salvă de artilerie, la distanţă mare, lumina
ajunge la ochii noştri fără a pierde nici un timp; dar sunetul ajunge la
urechile noastre cu o întârziere simţitoare.
Sagredo: Bine, Simplicio, dar unicul lucru care eu pot să-l afirm din această
experienţă familiară este că sunetul ce ajunge la urechea noastră merge
mult mai încet decăt lumina; ea nu ne spune în nici un fel dacă lumina se
propagă instantaneu sau dacă ea necesită totuşi un timp, cu toate că ea se
propagă extrem de rapid.....

În fragmentul de mai sus, părerea lui Simplicio întruchipează convingerea

multiseculară a oamenilor, bazată pe experienţa cotidiană, potrivit căreia
lumina se propagă cu viteză infinită, Sagredo, care evident îl reprezintă pe
Galilei, apărător al ideii verificării toriei pe cale experimentală, descrie în
continuare o experienţă simplă prin care se poate măsura viteza
luminii.Experimentul imaginar din cartea lui Galilei a fost efectuată de
autor împreună cu un asistent al său cu aproximativ 12 ani în urmă şi este
cunoscută ca „metoda lanternei şi paravanului”.

Galileo Galilei Viteza Luminii

 Bibliografie:
http://www.scritub.com/stiinta/fizica/Viteza-luminii23214222215.php
http://www.descopera.org/cum-a-fost-masurata-viteza-luminii/

Proiect realizat de:Buțiu Diana

Clasa a VIII-a A