LICEUL TEORETIC ORAȘ POGOANELE

SEISMELE

Elev: Manea Elena-Alexandra

Clasa: a XI-a A
Materie: Fizică
 Ce sunt seismele ?

Cutremur sau seism sunt termenii folosiți pentru mișcările pământului, ce

constau în vibrații generate în zonele interne ale Terrei, propagate în formă de unde
prin roci. Aceste vibrații rezultă din mișcările plăcilor tectonice, fiind des cauzate de o
activitate vulcanică.
Cuvântul cutremur este folosit doar pentru acele mișcări ale plăcilor tectonice care
provoacă daune majore, seism sau mișcări seismice pentru cele care trec neobservate
și mișcări non-seismice pentru cele provocate de om.
Cutremurele puternice pot distruge construcții, clădiri, chiar localități întregi,
provoacă alunecări de teren, chiar catastrofe naturale. Cutremurele submarine pot
declanșa formarea de valuri uriașe (de până la 30 de metri înălțime și atingând viteze
neașteptate (800 km/h). Astfel, în Oceanul Pacific fenomenele tsunami (provocate de
cutremurele submarine) au produs pagube materiale foarte mari, cu pierderi de vieți
omenești.
Știința care se ocupă cu studiul cutremurelor (mișcărilor seismice) se
numește seismologie.

 Cutremurele în istorie
Între secolul al V-lea î.Hr. și secolul al XIV-lea d.Hr., oamenii considerau
că seismele sunt provocate, de regulă, de curenți de aer aflați în interiorul
cavităților Pământului.[1] Exista însă și ideea conform căreia cutremurele apăreau
ca urmare a tensiunilor existente în scoarță între apă și pământ, idee avansată
de filosoful grec Thales din Milet, în secolul al VI-lea î.Hr.[1] Mai târziu, în primul
secol al erei noastre, Plinius cel Bătrân vorbea despre seisme ca fiind „furtuni
subpământene”.

 Cutremurul de pământ
Prin studiul cutremurelor, la observatoarele seismice răspândite pe glob,
cu ajutorul unui aparat de înregistrare a cutremurului s-a constatat că aceste
mișcări ale scoarței pământului au un centru în adâncime de propagare circulară
a undelor seismice. Punctul de la suprafață, (situat deasupra hipocentrului), în
care se măsoară intensitatea cutremurului este numit epicentru. De aceea
intensitatea cutremurului este definită nu numai de intensitatea și direcția de
propagare a undelor, ci și de profunzimea hipocentrului (adâncimi măsurate până
la 700 km). Intensitatea cutremurului, măsurată în epicentru, va fi cu atât mai
mare cu cât hipocentrul este mai aproape de suprafață. La un cutremur se pot
deosebi mișcări orizontale, verticale și de torsiune. În funcție de cauzele care le
 produc, se deosebesc: cutremure tectonice, cutremure vulcanice și cutremure de
prăbușire.

 Distribuția cutremurelor
Harta seismicității evidențiază teritoriile în care seismele se manifestă puternic și
frecvent:

 centura de foc a Pacificului, căreia îi revin circa 80% din cutremurele puternice
globale și 90% din toată energia seismică anuală
 brâul Mediteranean-Himalaian, care cuprinde și munții Carpați cu zona seismogenă
Vrancea
Celelalte zone seismice, Oceanul Atlantic, partea interioară a Oceanului Pacific, Riftul
Est-African ș.a. au o activitate seismică mai redusă.
Țara cu cele mai frecvente cutremure este Japonia. Cele mai puternice cutremure
din România își au focarul în munții Vrancei, fiind produse de mișcări ale scoarței
terestre.
Există și zone unde cutremurele nu se produc. Aceste zone, numite aseismice sunt
următoarele: scutul baltic, canadian, brazilian, african, australian, platforma
rusă, Groenlanda ș.a..

 Cauzele producerii cutremurelor

Cauzele producerii cutremurelor pot fi de două feluri:
1. Naturale:

 deplasarea plăcilor tectonice

 erupții vulcanice
 impactul cu meteoriți
2. Antropice ( non-seismice)

 mijloacele de transport(produc minicutremure)

 explozii subterane antropice (de exemplu un test nuclear subteran)
 edificii care se surpă (mine abandonate de exemplu)
Anual se înregistrează circa 500.000 de mișcări seismice, însă doar 0,2% din ele pot
provoca pagube.
Urmări ale mișcărilor seismice: energia eliberată declanșează avalanșe și valuri
seismice, produce modificări ale mediului natural și antropic în funcție de intensitatea și
de modul de propagare a undelor, cu pierderi umane și economice.
  Producerea cutremurelor
În momentul în care se declanșează cutremurul, din epicentru, adică din punctul
situat deasupra vetrei cutremurului, vor porni unde de șoc. Primele valuri care vor porni
se numesc unde primare sau unde P. Acestea sunt valuri longitudinale, care se
propagă asemănător cu undele sonore: produc mișcări în sens înainte – înapoi, în
direcția de propagare. Undele primare sunt urmate de undele secundare, sau undele S.
Sub efectul acestora, rocile se vor zgudui perpendicular pe direcția de mers. Al treilea
tip de unde, undele de suprafață, provoacă unduirea solului și accentuează efectul
distrugător al undelor secundare.
1. Unda P :

 este o undă longitudinală, de compresie

 determină mișcarea particulelor solului paralel cu direcția de propagare
 unda se deplasează prin compresie-dilatare în direcția de mers
 amplitudinea acestei unde este direct proporțională cu magnitudinea (energia
cutremurului)
 este percepută la suprafață de către oameni ca pe o săltare, un mic șoc în plan
vertical
 nu este periculoasă pentru structuri (clădiri) deoarece conține (transportă)
aproximativ 20% din energia totală a cutremurului
2. Unda S :

 este o undă transversală, de forfecare

 determină mișcarea particulelor solului perpendicular (transversal) față de direcția
de propagare
 deplasarea acestei unde este similară cu înaintarea unui șarpe (mișcări ondulatorii
stânga-dreapta față de direcția de înaintare)
 este resimțită la suprafață sub forma unei mișcări de forfecare, de balans în plan
orizontal
 este periculoasă, deoarece transportă aproximativ 80% din energia totală a
cutremurului
 determină distrugeri proporționale cu magnitudinea cutremurului și cu durata de
oscilație
 clădirile cad datorită intrării în rezonanță a frecvenței proprii de oscilație a structurii
clădirii cu frecvența undei incidente, în acest caz efectul distructiv fiind puternic
amplificate.

1.Margini divergente
Dacă se întâlnesc două plăci a căror margini sunt formate din crustă oceanică și care
se mișcă depărtându-se una de alta, în spațiul care apare, iese la suprafață roca
încinsă din manta, formându-se vulcani. Această rocă încinsă se răcește în apa
oceanului, se întărește și duce la formarea unei noi cruste oceanice. Ea împinge cele
două plăci forțându-le să se depărteze ducând la apariția cutremurelor în locul
respectiv. Locul în care acest fenomen apare se numește zonă de divergență.

2.Margini convergente
Când două plăci se ciocnesc, o parte din marginile lor se distruge. Rezultatul acestor
distrugeri depinde de tipul de cruste de la marginea plăcilor care se ciocnesc. Astfel: -
dacă se ciocnește o placă oceanică de una continentală, cea oceanică, fiind mai subțire
și mai densă va fi forțată să intre sub cea continentală care este mai ușoară și mai
groasă. Aici apare fenomenul de subducție . Crăpătura scoarței pe unde placa pătrunde
în manta se numește fosă. -când se ciocnesc 2 plăci oceanice, de asemenea una poate
fi împinsă sub cealaltă. -când se ciocnesc două plăci continentale, se creează arii de
munți pentru că marginile care se ciocnesc se vor încreți, se vor compresa și vor fi
împinse la suprafață. Acesta este procesul formării munților prin încrețire (ex.:
Himalaya). Zona în care două plăci se ciocnesc se numește zonă de convergență.

3.Când plăcile tectonice trec unele pe lângă altele ele vor aluneca, se vor lipi, se
vor freca una de alta ducând la apariția unei presiuni care va face ca plăcile să se
zguduie, să se smucească formând cutremure.

 Măsurarea cutremurelor
Ulterior, pentru aprecierea intensității unui cutremur s-a folosit Scara Mercalli,
inventată de vulcanologul și seismologul italian Giuseppe Mercalli (1902) - o scară
care stabilește intensitatea unui cutremur pe baza observațiilor personale,
subiective, din timpul cutremurului. În prezent, în Statele Unite este folosită Scara de
intensitate Mercalli modificată. O măsură strict cantitativă a cutremurelor a fost
introdusă de Kiyoo Wadati în 1931 în Japonia. Pentru astfel de măsurători sunt
utilizate diverse aparate, denumite generic seismometre, destinate măsurării
caracteristicelor cutremurelor, precum accelerometrele. În 1855, Luigi Palmieri din
Italia a inventat un seismometru pe bază de mercur. Azi, pe baza acestor
caracteristici precis măsurate, cutremurele sunt evaluate folosind Scara Richter,
dezvoltată în 1935 de Charles Richter în California, SUA, pornind de la scara
Wadati. Aceasta este o scală logaritmică, folosită pentru evaluarea magnitudinii
evenimentului seismic.

 Măsuri de protecție

Pentru protecţia înainte de cutremur este necesar să se realizeze măsuri de

protecţie a locuinţei şi în afara acesteia. În măsurile de protecţie a locuinţei este
necesar : - recunoaşterea locurilor în care ne putem proteja : grinda, tocul uşii,
birou sau sub masa rezistentă etc.; - identificarea şi consolidarea unor obiecte
care pot cădea sau deplasa în timpul seismului; - asigurarea măsurilor de
înlăturare a pericolelor de incendiu : protecţia şi evitarea distrugerilor la
instalaţiile de alimentare cu electricitate, apă şi gaze; - cunoaşterea locurilor de
întrerupere a alimentării cu aceste surse; - asigurarea stării de rezistenţă a
locuinţei. La nevoie se consultă organele de protecţie civilă locale sau alţi
specialişti; - asigurarea, în locuri cunoscute şi uşor accesibile, a îmbrăcămintei
pentru timp rece, a unei rezerve de alimente uscate şi conserve, a unor materiale
şi obiecte necesare realizării unei truse de prim ajutor familial; - asigurarea unei
lanterne, a unui aparat radio cu tranzistoare şi a bateriilor necesare; În măsurile
de protecţie în afara locuinţei este necesar: - cunoaşterea locurilor celor mai
apropiate unităţi medicale, sediilor inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, de
poliţie, de cruce roşie, precum şi alte adrese utile; - buna cunoaştere a drumului
pe care vă deplasaţi zilnic la şcoală, cumpărături având în vedere pericolele care
pot apărea (spargeri de geamuri, căderea unor obiecte de pe balcoane, conducte
de gaze, abur, apă etc.; păstrarea calmului, să nu se intre în panică şi să liniştiţi pe
ceilalţi membri ai familiei: copii, femei, bătrâni; - prevenirea tendinţelor de a
părăsi locuinţa: putem fi surprinşi de faza puternică a mişcării seismice în holuri,
scări, etc. Nu se foloseşte în nici un caz ascensorul; - dacă suntem în interiorul
unei locuinţe – rămânem acolo, departe de ferestre care se pot sparge, să se stea
înspre centrul locuinţei (clădirii), lângă un perete. Protejarea se face sub o grindă,
toc de uşă solidă, birou masă sau bancă din clasă suficient de rezistente spre a ne
feri de căderea unor lămpi, obiecte mobile suprapuse, tencuieli ornamentale etc.;
- dacă suntem surprinşi în afara unei locuinţe (clădiri) rămânem departe de
aceasta, ne ferim de tencuieli, cărămizi, coşuri, parapete, cornişe, geamuri şi care
de obicei se pot prăbuşi pe stradă;

 Seismele în România
În România, au loc frecvent cutremure de pământ.România are un risc seismic
major în privința cutremurelor între 6 - 7 grade pe scara Richter.Dintre aceste arii
epicentrale, zona seismică Vrancea este cea mai importantă, prin energia cutremurelor
produse, extinderea ariei lor de macroseismicitate și caracterul persistent și concentrat
al epicentrelor. Seismicitatea din România este grupată în mai multe zone
epicentrale: Vrancea, Făgăraș - Câmpulung, Banat, Crișana, Maramureș și Dobrogea
de Sud. Alte zone epicentrale de importanță locală pot fi găsite în Transilvania, Galați,
în zona Jibou și râul Târnava, în partea de nord și de vest a Olteniei, în nordul Moldovei
și în Câmpia Română.

sursă: www.wikipedia.org