Producţia de apă caldă menajeră se numără printre cele mai eficiente aplicaţii ale

utilizării energiei solare, în special pentru sistemele colective din clădirile rezidenţiale şi
terţiare, acolo unde cererea de apă caldă menajeră este semnificativă şi constantă; în special
pentru locuinţele colective şi instituţiile de sănătate. Cerinţele actuale pentru locuinţele
colective (clădiri de locuit, hoteluri, spitale,...) arată o cerere crescândă pentru apă caldă, nu
numai pentru nevoile sanitare, dar şi pentru sarcinile domestice. Utilitatea unui sistem de
alimentare cu apă caldă menajeră este caracterizată de disponibilitatea apei calde, intr-o
cantitate suficientă, la o temperatură dată, atunci cand este necesar şi la un preţ cât mai mic
posibil.
Necesarul zilnic de apă calda menajeră pentru locuinţele colective
Alimentarea cu apă caldă menajeră şi încălzirea reprezintă cheltuielile cele mai ridicate cu
exploatarea locuinţelor.
În sectorul rezidential, sarcina energetică a unei clădiri, poate fi calculată plecând de la
ecuaţia următoare:
Becs = S 1,16 . Vecs . D T . lp
Unde:
Becs = suma consumurilor de energie în fiecare locuinţă (Wh)
Vecs = 35 litri de apă caldă menajeră pe zi pe locatar.
ΔT = 45 K lp = numărul de locatari din locuinţe

Încălzirea apei cu ajutorul energiei solare Un sistem de alimentare cu apă caldă menajeră
folosind energia solară se compune din 5 sub-sisteme: ƒ
 Un sub-sistem colector, ƒ
 Un sub-sistem de transfer de energie, ƒ
 Un sub-sistem de stocare, ƒ
 Un sub-sistem de energie auxiliară, ƒ
 Un sub-sistem de distribuţie.

Energia economisită faţă de un boiler convenţional depinde atât de climă, de schema

colectorului, de dimensiuni şi de modelul sistemului cât şi de părţile componente şi de
întreţinerea acestora. Astfel, este esenţial să se găsească cel mai bun raport între costuri,
dimensiunea sistemului şi necesar în faza de design a proiectului; aceasta trebuie să includă
cel mai eficient dintre toate sub-sistemele, astfel încât: ƒ
  Colectarea şi stocarea energiei solare este optimă, ƒ
 Sursele de energie solară şi de energie auxiliară sunt disociate, ƒ
 Energia solară este folosită cu prioritate, ƒ
 Sursa de energie auxiliară este folosită doar ca sursă de energie complementară.
Colectarea

Un sistem de alimentare cu apă caldă pe bază de energie solară este în general compus din
colectoare solare de tip lamelar cu circulaţie de fluid, care transformă emisia solară a radiaţiei
electromagnetice în căldură. Aceasta este transmisă unui fluid de transfer termic.

Transferul şi stocarea energiei

Stocarea
Stocarea energiei colectate face posibilă compensarea naturii discontinue a energiei solare.
Acumularea energiei stocate este reprezentată de creşterea temperaturii. Pentru a vizualiza
randamentul sistemului de stocare, trebuie amintit că randamentul unui colector depinde în
principal de temperatura medie a fluidului care intră în el şi de aceea, de temperatura fluidului
evacuat din sistemul de stocare. Una dintre caracteristicile esenţiale ale unui sistem de stocare
eficient est capacitatea de alimentare a colectoarelor cu un fluid având o temperatură pe cât
de scăzută posibil.
Transferul de căldură din colectoare înspre rezervorul de stocare are loc în două moduri
diferite:
 Prin circulaţia forţată, utilizând o pompă acţionată de un sistem de
comandă,
 Prin circulaţia naturală ou cu ajutorul unui termosifon.
Sistemele de exploatare prin termosifon prezintă un avantaj în comparaţie cu sistemele
obişnuite pe bază de pompe, deoarece acestea nu au nevoie de nici un sistem de comandă
pentru câştigul de energie solară, nici de pompe pentru deplasarea fluidului pentru transferul
de căldură. Cu toate acestea, în practică, instalaţiile din termosifon presupun doar anumite
tipuri de boilere individuale şi sunt excepţionale în instalaţiile colective. Din cauza
problemelor de tip hidraulic întâlnite în gamele de colectoare de mari dimensiuni şi a
constrângerilor arhitecturale datorate necesităţii de a plasa colectoarele sub rezervorul de
stocare, circulaţia fluidului de transfer termic prin termosifon nu este în general adaptată la
sistemele colective

Schimbătoare de căldură
Echipamentul de captare a energiei solare trebuie protejat împotriva riscului de îngheţ. În
majoritatea cazurilor, colectoarele sunt protejate prin folosirea unui lichid antigel şi presupun
folosirea unui schimbător de căldură. Există două categorii de schimbătoare de căldură:
 Schimbătoarele de căldură integrate în rezervorul de stocare.
 Schimbătoarele de căldură exterioare rezervorului de stocare.
În cazul schimbătoarelor de căldură exterioare rezervorului de stocare, schimbul se face prin
convecţia forţată. Aria suprafeţei schimbătorului de căldură extern este în general mai mică
decât cea a schimbătorului de căldură integrat.

Fig
Schimbător de căldură extern tip lamelar Schimbător de căldură integrat

În orice caz, randamentul unui schimbător de căldură nu depinde de temperatura fluidelor ci

de geometria schimbătorului şi de debitul de căldură. În practică, randamentul
schimbătoarelor de căldură se situează între 0,6 şi 0,8.
Notă: dacă randamentul schimbătorului de căldură este mediocru, nu numai transferul de
căldură va fi mai redus, dar şi temperatura fluidului de retur spre colectoare va fi mai mare şi
deci randamentul colectorului mai redus. Atunci când un schimbător este integrat în
rezervorul de stocare, acesta este plasat în partea inferioară a rezervorului. Această dispunere
face posibilă, dacă aria suprafeţei de schimb est suficient de mare, încălzirea volumului de
apă în mod omogen, până când temperatura din partea inferioară atinge 3 sau 4 grade din
temperatura din partea superioară a rezervorului. Apa caldă pătrunde pe fundul rezervorului
de stocare de fiecare dată când este folosită apa caldă, evitându-se astfel introducerea apei
insuficient încălzite în partea superioară a rezervorului (Stratificarea temperaturii). Această
dispoziţie face posibilă de asemenea alimentarea colectoarelor solare cu un fluid având o
temperatură cât de scăzută posibil la ieşirea din schimbătorul de căldură, în raport cu
consumul de apă caldă sşi cu stratificarea temperaturii. În plus, limitele sale de risc privind
pierderile de căldură prin debitul inversat în colectoare, în cazul unei funcţionări incorecte a
clapetei antiretur.

Comenzile circuitului primar

Principii
Principiile de bază pentru comanda sistemului colectiv de alimentare cu apă caldă menajeră
sunt simple.
Un senzor este montat în colectorul solar, iar altul în partea de jos a rezervorului de stocare a
apei calde (la 1/9 din înălţime).
Imediat ce temperatura colectorului solar este cu câteva grade mai ridicată decât cea a
rezervorului de stocare, o pompă intră în funcţiune; atunci când temperaturile se egalizează,
pompa se opreşte. O comandă diferenţială simplă este suficientă pentru aceste operaţii.
Rolul echipamentului de comandă este de a controla transferul energiei colectate numai
atunci când temperature fluidului primar din colectoarele solare este mai mare decât cea a
apei din rezervorul de stocare.
În cazul sistemelor i (cu o suprafaţă a colectorului solar >40 m2), se foloseşte un sistem dublu
diferenţial, cu un senzor suplimentar montat pe circuitul primar din spaţiul tehnic. Acesta va
porni pompa de pe circuitul secundar. În acest caz sistemul poate fi pornit în doi paşi. Primul
pas este reprezentat de pornirea pompei circuitului primar, ceea ce va conduce la echilibrarea
temperaturilor fluidului din colectoarele solare şi din tubulatura. Al doilea pas constă în
pornirea pompei circuitului secundar, ceea ce conduce la transferul energiei de la circuitul
primar la cel secundar.de comanda diferenţial. Pe lângă dificultatea alegerii unei componente
potrivite (circuitul se închide atunci când intensitatea luminoasă depăşeşte un anumit prag,
dar nu se va închide în cazul unui fulger, utilizând un nivel de comandă mai mare decât cel
folosit pentru lumina fulgerelor), nu se recomandă această soluţie în măsura în care timpul de
operare pentru circuitul primar este relativ mai mare decât cel al circuitului secundar, ceea ce
va conduce la
un consum inutil de energie electrică.

Fig 4343 Principiile de comandă diferenţială

Estimarea necesarului de apă caldă menajeră

Analiza necesarului este o parte indispensabilă a studiilor preliminare. Aceasta trebuie
efectuată înainte de alegerea echipamentului de producție.
Atunci când necesarul este corect estimat, dimensionarea şi uneltele de calcul pot fi folosite
pentr a estima randamentul teoretic.
Contractul Guaranteed Solar Results (GRS), prin care companiile care au proiectat şi
construit sistemul îşi asumă responsabilitatea proiectului, se bazează pe producţia teoretică de
energie, care este calculată pe baza estimării necesarului preliminar de apă caldă menajeră.
De aceea, este esenţial ca necesarul să fie cunoscut cu cea mai mare precizie.
Cu toate acestea, datele de consum real sunt de multe ori necunoscute. În acest caz, statisticile
cunoscute sunt utilizate pentru a estima consumul tipic al tipului de clădire în cauză sunt
insuficiente şi măsurători reale pe şantier sunt recomandate înainte de începerea concepţiei
proiectului, în special în cazul sistemelor mari implementate în sectoarele terţiare sau de
sănătate, unde există variaţii importante ale necesarului.
În cazul în care se cunoaşte, prin utilizarea unui debitmetru volumetric, de exemplu,
cantitatea de apă caldă menajeră Vecs (m3/zi) furnizată la consumatori, se poate determina
necesarul de energie zilnică Becs, în kWh/zi, utilizând următoarea ecuaţie:
Becs = 1,16 . Vecs . DT
Unde ΔT reprezintă diferenţa medie de temperatură dintre apa caldă menajeră distribuită
consumatorilor şi sursa de apă rece.
Atunci când datele despre consumul măsurat de apă caldă menajeră nu sunt disponibile,
necesarul zilnic poate fi estimat pe baza cantităţilor de apă caldă necesare pentru nevoile
convenţionale principale, luând în considerare faptul că nu toate consumurile se desfăşoară în
acelaşi timp (coeficientul de simultaneitate).
Pre-dimensionarea circuitului primar şi a schimbătorului de căldură
Aspecte termice
Din punct de vedere termic, sunt doi parametri caracteristici privind circuitul primar şi
schimbătorul de căldură în relaţie cu suprafaţa captatorului:
 Coeficientul de pierdere de căldură în circuitul primar pe metru pătrat de suprafaţă
captator (kt1 în W/°C/ m2). Se referă la m2 de captator şi nu la suprafaţa ţevilor,
 Coeficientul de schimb al schimbătorului de căldură pe metru pătrat de suprafaţă
captator (Kéch1 în W/°C/m2). Se referă la m2 de captator şi nu la suprafaţa
schimbătorului de căldură.

Obiectivele care trebuie atinse se stabilesc pentru cei 2 parametri, prin modificarea grosimii
izolaţiei termice din circuit în funcţie de lungimea ţevilor, tipul de schimbător de căldură şi de
suprafaţa de schimb.
Pre-dimensionarea fixează plaja de valori care trebuie folosite în cazul SOLO pentru
calculele de dimensionare, utilizând următoarele cifre de referinţă:
- Ţevi circuitul primar: Kt1 = 1 W/°C/m2
- Schimbător de căldură: Kéch1 = 50 W/°C/m2.
Trebuie reţinut că acest lucru se referă la caracteristicile teoretice minime. În practică, trebuie
să fie vorba de un schimbător de căldură unde Kéch1 ≥ 100 W/°C/ m2.

Aspecte hidraulice
Detaliile circuitului hydraulic nu trebuie specificate în procesul de pre-dimensionare deoarece
ele nu privesc simulările, cu excepţia debitelor din circuitele primar şi secundar predefinite în
versiunea simplă a SOLO. Acest punct se va lua în considerare după dimensionarea suprafeţei
captatoarelor şi a volumului pentru rezervorul de stocare.

Dimensionarea suprafeţei captatoarelor şi a volumului rezervorului de stocare

După strângerea datelor necesare şi realizarea pre-dimensionării, se foloseşte metoda SOLO

pentru executarea unui studiu de dimensionare cu precizie şi pentru calculul performanţei
sistemului ales.
Suprafaţa captatorului, Sc şi volumul de stocare, Vs sunt cei mai importanţi parametric de
dimensionare. Ei nu pot fi trataţi separat. Astfel, diferitele cupluri (Sc, Vs) trebuie testate şi
trebuie comparate rezultatele care au la bază criteriile şi restricţiile de proiectare. Studiul de
pre-dimensionare a stabilit un cuplu median (Sc0, Vs0) şi valorile extreme (Scmin, Scmax) şi
(Vsmin, Vsmax).
Se pot încerca următoarele cupluri: (Sc0, Vs0), (Sc0,Vsmin), (Sc0,Vsmax), (Scmin,Vs0),
(Scmax,Vs0) pentru stabilirea diverselor posibilităţi de dimensionare.
O bună înţelegere a interacţiunii dintre parametrii şi performanţa sistemului va ajuta la
limitarea numărului de calcule. Vom arăta aici o analiză a influenţei suprafeţei de captare şi
apoi a volumului de stocare asupra performanţei.