Schitul românesc Prodromu, de la Muntele Athos

Schitul românesc Prodromu se află la extremitatea estică a peninsulei Athos, numită Vigla, într-un ţinut
pietros, bântuit de teribile furtuni şi vânturi puternice. Locul sălbatic, dar încântător prin frumuseţea
coloristică a împrejurimilor, este prielnic retragerii isihaste la care te îndeamnă liniştea muntelui înălţat
în partea vestică a mănăstirii până la altitudinea de 2033 de metri. Marea Egee întregeşte varietatea
reliefului cu nemărginirea ei albastră.

Pentru cineva care nu e obişnuit să cuprindă cu ochiul dintr-o singură privire marea, muntele şi pădurea,
peisajul este ameţitor. Dar toate surprind aici, în Athos.

Odată intrat pe poarta mănăstirii, călătorul ostenit de căldură şi oboseală este invitat la arhondaric unde
are loc ritualul primirii închinătorilor, numit în limba greacă kerasma. La Prodromu, un tânăr monah,
fratele Marius, întâmpină pe cei veniţi cu rahat, un pahar de apă rece şi puţin uzo, o băutură spirtoasă,
tradiţională, grecească.

Locul preferat al primilor pustnici athoniţi

Asprimea locului unde a fost ridicată mănăstirea românească a făcut, ca din vechime, să se stabilească
aici pustnici dornici de o înaltă vieţuire duhovnicească. Mai întâi, Petru Athonitul şi-a ales în această
parte a peninsulei sălăşluirea. După el, Sfântul Atanasie, întemeietorul Lavrei, şi-a săpat peştera în
peretele stâncos al muntelui abrupt, care formează un mic golf la intrarea în mare.

Primii monahi români veniţi pentru nevoinţă în Vigla sunt menţionaţi în jurul anului 1750. Ei
pustniceau sub povăţuirea unui ieromonah pe nume Macarie la Paraclisul „Sfântul Ioan Botezătorul“, de
la care şi-a luat mai târziu numele şi schitul.

Alungătorul lăcustelor

Rugăciunile şi privegherile obositoare de noapte au făcut ca monahii de la paraclis să fie recunoscuţi

pentru sfinţenia vieţii lor. Istoria Athosului consemnează o minune care s-a petrecut în jurul anului
1800, când asupra Mănăstirii greceşti Lavra s-a abătut un nor de lăcuste care distrugea grădinile şi
livezile monahilor. Părinţii greci au făcut rugăciuni şi litanii cu sfintele moaşte pe care le avea
mănăstirea, cu capul Sfântului Mihail, episcopul Sinadelor, renumit pentru darul deosebit de alungare a
lăcustelor. Dar lăcustele nu au plecat în urma acestor rugăciuni.

Tot în acea vreme, la chilia Sfântul Ioan Botezătorul din Vigla se nevoiau trei sihaştri români: bătrânul
duhovnic Iustin împreună cu doi ucenici ai săi, Patapie şi Grigorie. Văzând grecii că nu reuşesc nimic,
s-au gândit să-l cheme pe Iustin Vlahul, ştiindu-l monah îmbunătăţit. Duhovnicul român a mers la
Lavră, a făcut Aghiazmă, iar când a început să stropească cu apă sfinţită şi să cânte „Mântuieşte
Doamne poporul Tău…“, norul de lăcuste s-a ridicat şi a plecat.

Renumele marelui duhovnic român a făcut ca în jurul lui să se adune mai mulţi fraţi care s-au gândit să
ridice o aşezare monahicească mai mare, un schit. Deşi obţinuseră aprobare din partea Marii Lavre,
evenimentele petrecute în prima jumătate a secolului al XIX-lea nu au permis împlinirea acestui gând.

În 1816, bătrânul Iustin murea, iar la cinci ani după aceea începea Revoluţia în Grecia.

Ieromonahul Nifon, ctitorul Schitului Prodromu

Ucenicii fostului conducător al obştii au plecat înapoi în România, ducând cu ei actele primite de la
lavrioţi. Altor monahi le va reveni sarcina de a întemeia schitul dorit. Nifon şi Nectarie, călugări ai
Mănăstirii Horaiţa, după ce stau o perioadă la schitul athonit Sfânta Ana, se stabilesc la Kerasia, nu
departe de Prodromu. Apoi răscumpărară cu mulţi bani chilia dată unor greci, iar Nifon pleacă înapoi în
Moldova de unde obţine de la mitropolitul Sofronie Miclescu şi domnitorul Moldovei, Grigorie Ghica,
suma de 3000 de galbeni şi aprobarea de a strânge alte ajutoare din ţară.

Patriarhul ecumenic Chiril încuviinţa şi el, în 1856, construirea acestui lăcaş românesc de rugăciune, iar
un an mai târziu, avea loc punerea temeliei bisericii celei mari, lucrare care se va termina în 1866.

Sfinţirea ei s-a făcut de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în acelaşi an, slujba fiind
săvârşită de arhiereul moldovean Isaia Vicol, egumenul Mănăstirii Golia.

Stăreţia rodnică a ieromonahului Nifon s-a încheiat în anul 1870, când bătrânul s-a retras de la
conducerea obştii, alegându-şi ca loc de rugăciune o chilie aproape de peştera Sfântului Atanasie, unde a
vieţuit până la moartea sa, în 1899. Pentru că a fost pildă de viaţă duhovnicească, părinţii de la
Prodromu au luat osemintele cuviosului şi le-au aşezat în locul pregătit sub altarul bisericii celei mari,
unde le găsim şi astăzi. Testamentul către monahii prodromiţi mărturiseşte ceva din duhul acestui mare
nevoitor: „Fraţilor, să aveţi grijă de sufletele voastre, ştiind că aicea este vremea nevoinţelor, iar dincolo
a plăţilor şi a cununilor. Să aveţi dragoste între voi. Să fiţi smeriţi, buni şi ascultători şi lesne iertători
unii altora. Siliţi-vă din toate puterile să păziţi pacea dintre voi, iar asupra patimilor şi gândurilor celor
necurate să ne înarmăm cu postul, cu privegherea şi, mai mult decât toate, cu aducerea-aminte de
moarte…“.

Cu timpul, schitul a sporit ca număr de vieţuitori şi i s-au adăugat alte construcţii: arsanaua de la mare,
biblioteca, spitalul şi farmacia, camerele pentru oaspeţi.

În 1963, odată cu serbarea unui mileniu de viaţă monahală în Athos, la ceremoniile care au avut loc au
participat toţi patriarhii ortodocşi. Atunci s-a luat hotărârea de a se trimite călugări tineri care să
continue în duhul de nevoinţă al bătrânilor. Lucrările de renovare a schitului au început odată cu venirea
mai multor monahi pe care Patriarhia Română i-a trimis din ţară spre Athos, începând cu anul 1976.

În 1978 ploua în biserică

Părintele egumen, Petroniu Tănase, născut în 1916, este nelipsit de la slujbele care se ţin zilnic la schit.
Alături de el, celălalt duhovnic al mănăstirii, părintele Iulian este îndrumătorul spiritual al monahilor
din mănăstirea românească.

„În 1978, când am venit aici, povesteşte părintele Petroniu, ploua în biserică. Ferestrele de la turla
naosului nu mai aveau geamuri, iar în trapeză nu se mai văruise de peste 30 de ani. Era Postul Paştilor.
Am zis fraţilor din obşte să întâmpinăm Învierea cu puţină curăţenie. Şi acesta a fost începutul. Nu
existau fonduri. Din ţară nu venea nimic. Nici oameni tineri, în putere, pentru că formalităţile de
obţinere a paşaportului în acea vreme erau grele, nici vreun ajutor bănesc. Mulţi părinţi de la noi au fost
nevoiţi să muncească în alte lavre, la grădină, la coasă sau la ridicarea unor clădiri pentru a strânge
fonduri din care să trăiască. Am apelat la sprijinul cunoştinţelor sau rudelor pe care le aveam în
străinătate şi, cu ce am primit, am construit clădirile existente astăzi.“

De atunci au trecut mulţi ani. În ultimii zece ani, Prodromu a suferit transformări mari. Munca depusă
cu pricepere de părintele Justinian, economul mănăstirii, alături de părinţii şi fraţii din obşte, nu a
întârziat să-şi arate roadele. Au fost reînnoite biserica mare, chiliile monahilor şi clădirile din afara
incintei mănăstirii. Lucrările de zidire la biserică au fost executate de monahii mănăstirii, dintre care un
aport deosebit l-a avut părintele Iorest, monah venit din ţară, de la Sâmbăta de Sus.

Dar grija principală pe care a avut-o în vedere stareţul Petroniu de la Prodromu a fost ca membrii obştii
să aibă o viaţă duhovnicească aleasă. Duhul bătrânului se simte din plin aici. Smerenia şi blândeţea se
însoţesc cu înţelepciunea adâncă a monahului, probată în focul duhovnicesc al încercărilor la care te
supune şederea într-o mănăstire.

Frumuseţea slujbelor de noapte

Rânduielile liturgice din mănăstirile athonite diferă mult de ceea ce poţi găsi în România. În Athos,
slujbele de noapte încep zilnic la ora două dimineaţa şi se termină după ora şapte. Numai duminică
privegherea se prelungeşte până mai târziu, spre ora nouă şi jumătate. În această rânduială intră
Miezonoptica, Utrenia, Ceasul I, III, VI şi Sfânta Liturghie. Se cântă frumos în lavra românească. Mulţi
monahi tineri cu feţe luminoase şi blânde împletesc cântările simple din Utrenier cu piese muzicale mai
dificile din antologhioane şi buchete athonite. Slujbele sunt impresionante. Biserica Înaintemergătorului
este luminată doar de candele şi lumânări de ceară curată. Nici chiliile nu beneficiază de lumină
artificială, ci folosesc lămpile cu gaz. De aceea, între mănăstirile din Sfântul Munte, cel mai autentic
simţi duhul de nevoinţă la Prodromu. Aici toate s-au păstrat în simplitate.

Athosul are în cuprinsul lui multe mănăstiri, mai mari şi mai bogate decât Prodromu. De fapt, lavra
românească nici nu are, conform noului regulament al Sfântului Munte, statutul de mănăstire între
obştile mari athonite, ci de schit. E durerea monahilor de aici. Cu toate acestea, aici te simţi între ai tăi,
te simţi acasă. Bucuria şi smerenia cu care călugării prodromiţi întâmpină pe orice pelerin fac de
neconceput ca românii sosiţi în Athos să ocolească acest colţ de rai.

Prodromiţa, icoana nefăcută de mână omenească

Între odoarele de preţ pe care monahii le păstrează cu sfinţenie sunt câteva icoane făcătoare de minuni.
Cea mai vestită dintre ele este icoana nefăcută de mână a Maicii Domnului pe care o găsim în biserica
mare.

Istoria Prodromiţei spune că în anul 1863, ctitorul schitului, ieroschimonahul Nifon, a dorit ca şi în
schitul pe care îl conducea să aibă, asemenea tuturor lavrelor athonite, o icoană cu Maica Domnului.
Iordache Nicolau din Iaşi a fost pictorul căruia i s-a încredinţat sarcina pictării acestei icoane. Potrivit
rânduielilor bisericeşti, iconarul trebuia să citească zilnic Acatistul Maicii Domnului şi să ia masa după
încetarea lucrului din acea zi. Evlaviosul zugrav s-a apucat cu sârg de muncă şi a reuşit să lucreze
icoana în afară de chipurile Maicii Domnului şi al Pruncului Iisus, pe care nu izbutea deloc să le picteze
cum se cuvine. Plin de mâhnire, abătut, meşterul a întrerupt lucrul şi, acoperind cu o pânză icoana, s-a
închis în odaia sa, unde s-a rugat fierbinte Maicii Domnului să-l ajute în osteneala sa. Ziua următoare,
când a intrat în atelier, a aprins candela şi pe când dădea la o parte pânza, minune!, icoana era terminată
şi pictată în chip de negrăit.

În urma acestei întâmplări, icoana a fost dusă cu multă cinste la Muntele Athos, iar în timpul călătoriei,
ea a săvârşit mai multe minuni.

Peştera Sfântului Atanasie

Dacă cobori spre mare pe drumul pietruit care ocoleşte mănăstirea, în stânga te întâmpină o chilie
grecească. Lăsăm chilia şi ţinem calea dreaptă către Egee. De o parte şi de alta, arbuşti de dafin cu
frunze înmiresmate, măslini şi curmali străjuiesc calea. Se spune că în acest loc ar fi vipere. Ele stau
paşnice la soare, pe stânci, să se încălzească. Doar dacă părăseşti poteca şi ai neşansa să calci din
greşeală pe vreuna, poţi fi muşcat. Ca să ajungi la chilia Sfântului Atanasie trebuie să te abaţi din drum
şi să cobori mai multe trepte săpate în piatra muntelui care se înalţă ca un perete în latura dreaptă a
scărilor. Chilia Sfântului este situată la 100 de metri deasupra nivelului mării. O peşteră săpată în stâncă
şi o cămăruţă lângă care s-a amenajat astăzi o chilie mărturisesc vechimea monahismului athonit.

Biblioteca mănăstirii

Peste 5000 de volume de carte veche adăposteşte biblioteca mănăstirii Prodromu, din care majoritatea
sunt cărţi de slujbă. Între exemplarele de mare valoare pe care le poate admira pelerinul venit aici se
numără: „Cazania lui Varlaam“ din 1643, „Pravila de la Govora“ din 1652, „Noul Testament de la
Bălgrad“ al lui Simion Ştefan din 1648, „Biblia lui Şerban Cantacuzino“ de la 1688 sau „Evangheliarul“
lui Antim Ivireanul de la Snagov din 1697.

Pe lângă aceste rarităţi, biblioteca conţine şi aproape 200 de manuscrise, unele provenind din ţară, de la
alte biblioteci mănăstireşti sau chiar scrise de monahii de la Prodromu. Cel mai însemnat loc îl ocupă
„Istoria mănăstirilor athonite“, scrisă de schimonahul Irinarh Şişman (1845-1920). Alcătuită în zece
volume, lucrarea cuprinde istoria Athosului, a aşezămintelor monahale de aici şi consemnează faptele de
seamă petrecute la sfârşitul secolului al XIX-lea în Athos şi în lume.

Telefon contact - schitul prodromu - tel.0030.2377.023.294

Schitul Lacu

O altă aşezare monastică românească este Schitul Sfântul Dumitru (sau Lacu) situat la o jumătate de oră
distanţă de mers pe jos faţă de Sfânta Mănăstire Sfântul Pavel, de care aparţine. Este construit la o
altitudine de 280 m între Marphonou şi Antiathon. A fost fondat în secolul X de călugării din Moldova.
Astăzi este format din 8 chilii şi este locuit de 39 de călugări români.

Schitul LACU cuprinde:

- Biserica Mare cu hramul Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir, unde sa fac
slujbele in Duminici si sarbatori
- schitul lacu tel.0030.2377.023.858

si 8 (opt) chilii razletite pe o suprafata relativ intinsa, fiecare cu paraclisul (biserica) ei, unde in fiecare
se slujesc zilnic Sfanta Liturghie si cele sapte laude:

1. Chilia BUNA VESTIRE - 9 vietuitori

Staret: parintele Stefan - tel 0030.2377.023.636

2. Chilia SFANTUL ARTEMIE - 8 vietuitori

Staret: parintele Pimen

3. Chilia SFANTUL PROOROC ILIE - 2 vietuitori

Staret: parintele Sofronie

4. Chilia INTAMPINAREA DOMNULUI - 4 vietuitori

Staret: parintele Acachie
5. Chilia INALTAREA DOMNULUI - 4 vietuitori
Staret: parintele Paisie – tel. 0030.2377.023.858

6. Chilia SFANTUL IERARH NICOLAE - 5 vietuitori

Staret: parintele Rafael

7. Chilia ACOPERAMANTUL MAICII DOMNULUI - 3 vietuitori

Staret: parintele Isidor (ajutor grabnic)

8. Chilia SFANTUL ANTONIE CEL MARE - 4 vietuitori

Staret: parintele Nichifor (ajutor grabnic)

Muntele Athos este cel mai important centru al creştinităţii, locul unde se păstează cu fidelitate cultura
şi civilizaţia milenarului imperiu bizantin.

Chiar de la început a fost ajutat şi protejat de împăraţii bizantini şi de prinţii din casa domnitoare a
Georgienilor (a Ivriţilor); apoi de ţarii bulgari şi sârbi; iar după căderea acestora sub Turci, Muntele
Athos a primit ajutor masiv de la voievozii, boierii şi poporul din Principatele dunărene: Ţara
Românească şi Moldova, timp de peste 4 secole; ca apoi, după legea secularizării averilor mănăstireşti
din 1863, ajutorul să fie continuat de poporul şi ţarii Rusiei până în 1913. Ajutorul dat de Români este
scos în evidenţă de Porfir Uspenschi: ”Nici un alt popor pravoslavnic nu a făcut atâta bine pentru
Athos, cât au făcut Românii.” Operă a multor naţiuni, Muntele Athos a fost considerat bun
internaţional şi trebuie să rămână tot internaţional. Nu este întâmplător că Protectoarea tuturor
creştinilor, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, este şi Protectoarea Sfântului Munte Athos.

Maica Domnului a spus că acest Munte îi este hărăzit ca Grădină a ei, în care nici o naţiune nu este
favorizată, unde să se înmulţească rânduiala monahicească.

Multe din mânăstirile de pe Sfântul Munte s’au înfiinţat prin minuni. Simonos Petra s’a ridicat pe locul
în care a pogorât steaua luminoasă pe care Sfântul Simon a văzut-o în noaptea Naşterii Domnului.
Dionisiu s’a ridicat pe stânca pe care Sfântul Dionisie a văzut o făclie aprinsă. În anul 1337, cuviosul
Marcu, ucenic al Sfântului Grigore Palama, a văzut deasupra locului ce i se zice Vigla Ianicopole o
femeie îmbrăcată în veştminte împărăteşti, şezând pe un tron, înconjurată de sfinţi cuvioşi părinţă, de
îngeri şi arhangheli care cântau şi tămâiau. Sfântul Grigore Palama i-a spus: “Fiule Marcu, vei şti că în
vremile ce vor urma se va zidi în acel loc un locaş spre slava lui Dumnezeu, a Maicii Sale, Pururea
Fecioara Maria şi a cuvioşilor părinţi ai Atonului. Iar în acel loc multe suflete se vor mântui dacă vor
păzi canonul şi pravila lor, unirea şi dragostea între toţi”. Pe acel loc s’a sfinţit la 1866 biserica mare
de la Schitul Românesc Prodromu, construit de cuvioşii Nifon şi Nectarie.

În Sfântul Munte sunt 20 de mânăstiri, dintre care 17 sunt greceşti, una sârbească, una rusească şi una
bulgărească. Românii n’au nici o mânăstire; au doar două schituri şi câteva chilii şi colibe
răspândite pe tot Muntele.

!!!!!!!! O alta arma duhovniceasca importanta a crestinului ortodox rugist este "Imnul Acatist la Rugul Aprins al
Maicii Domnului".
Aceasta rugaciune isi merita cu prisosinta numele de "Imn Acatist", pentru ca prin inaltimea sufleteasca si
duhovniceasca la care a fost compus, depaseste in continut, limbaj si forma toate celelate acatiste. Imnul Acatist,
este o scara de duh, care iti da putinta sa urci pana la acea zare la care poate sa se pogoare peste tine
descoperirea dumnezeiasca, fara a se strica si prihani prin aceasta.
Dupa cum spunea un batran schimonah din Muntele Athonului, Imnul Acatist este ca o roata heruvimica de
cantec si de smerenie, care suie, suie mereu la Cer. Dar in acelasi timp, Imnul Acatist se arata ca un cerc de foc
si flacari sfinte, al tuturor avantarilor noastre incordate, prin care evlavia crestina se scrie si creste mereu in jurul
Maicii Domnului, care a fost aleasa ca sa stea in fata, drept model si ajutor in indumnezeirea noastra.
Experienta de peste sase ani pe care o avem in tiparirea, distribuirea si citirea zilnica la miezul noptii a "Imnului
Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului", convorbirile si scrisorile primite de la crestini ortodocsi romani din
toata lumea, care ne relateaza despre mari binecuvantari si minuni dumnezeiesti, ne intaresc credinta ca acest
Imn Acatist, citit cu smerenie si credinta, va contribui mult la invierea duhovniceasca a neamului romanesc.
"Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului" poate fi citit, cu binecuvantarea duhovnicului, si in locul oricarui
canon de rugaciune catre Maica Domnului.
Citind "Imnul Acatist", in special la miezul noptii, crestinii se vor impartasi tainic de darurile dumnezeiesti, prin
mijlocirile Maicii Domnului, Sfintii si Parintii "Rugului Aprins", iar cei mai putin sporiti duhovniceste se vor
binecuvanta tainic de la cei mai sporiti duhovniceste. Rugandu-ne cu evlavie, cu credinta, cu frica de Dumnezeu
si cu smerenie, vom calatori tainic impreuna cu Maica Domnului, cu parintele Daniil Tudor si cu ceilalti parinti
duhovnicesti, spre adancul inimii noastre. Aici, se va intalni Mireasa-sufletul nostru, cu Mirele-Mantuitorul nostru
Iisus Hristos.
Iar dupa ce ne rugam citind "Imnul Acatist", sa practicam "Rugaciunea lui lisus". (In anul 2001, peste o suta de
mii de crestini, monahi si parinti duhovnicesti, citeau Imnul Acatist la miezul noptii.)

Initiativa aducerii Braului Maicii Domnului in Romania a pornit de la doi monahi romani, care au tiparit cartea:
"Braul Maicii Domnului; Icoane Facatoare de minuni de la Manastirea Vatopedi" si au scris credinciosilor
ortodocsi romani ca sa citeasca "lmnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului", rugandu-se Maicii Domnului
ca sa ne invredniceasca si pe noi, romanii, de aceasta mare binecuvantare dumnezeiasca.

Vazand marile binecuvantari si numeroasele minuni care se petrec in intreaga lume cu cei care citesc "Imnul
Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului", indemnam pe crestinii ortodocsi romani sa se roage pentru ca:
-sa ne pazeasca Prea Bunul Dumnezeu pentru rugaciunile Prea Curatei Maicii Sale de nenorocirile celui de-al III-
lea Razboi Mondial.
-sa mijloceasca Maica Domnului la Prea Milostivul Dumnezeu, ca sa se uneasca in diversitate, Biserica Ortodoxa
cu Biserica Catolica.
-sa ne rugam ca Prea Sfanta Nascatoarea de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria sa arate intregii lumi ca
Romania este Gradina Maicii Domnului si nu Dracula Land (Tara Dracilor).

Cei care doresc, pot trimite pomelnice fara bani, pentru a fi pomeniti la Sfanta Liturghie la Sfanta Manastire
Vatopedi.

Pe pomelnic alaturi de numele de Botez a celor pentru care va rugati, scrieti si cererile mai sus
mentionate. In limita timpului disponibil, parintii romani athoniti vatopedini va vor raspunde la scrisori si
va vor trimite iconite, untdelemn sfintit si cordelute care s-au sfantit prin atingere de Braul Maicii
Domnului.

Adresa:
Sfanta Manastire Vatopedi, Schimonah Luca Vatopedinul
Careia 63086 Mount Athos, Greece

Donatii si pomelnice
Schiturile si chiliile romanesti din Sfantul Munte Athos au putine mijloace financiare si materiale pentru constructii,
reparatii si intretinere. De aceea donatiile financiare si materiale sunt binevenite.
Din orasele resedinta de judet, unde sunt oficii postale cu vama, se pot trimite alimente nealterabile (nuci si ceara
curata pentru lumanari) precum si donatii (Biblii, Ceastoave, Moliftelnice, Aghiazmatare, Mineiuri, Acatistiere,
Psaltiri, Carti de rugaciune, etc.) Pentru aceste donatii, parintii athoniti romani va vor pomeni la Sfintele rugaciuni.

Pentru cei care vor sa doneze bani si pomelnice, dam in continuare adresele:

► Schitul Romanesc Prodromul

Staret, Protos. Petroniu Tanase, Careia 63086 Mount Athos, Greece P.O. Box l, pentru pomelnice si colete, iar
pentru bani (lei romanesti) prin mandat postal:
ING BANK BUCURESTI CONT RO83INGB0001000135188915.
Pomelnicul se va trimite prin scrisoare pe adresa Schitului Romanesc Prodromul si chitanta sau copia dupa
mandatul postal prin care s-au trimis banii.

►Schitul Sf. Dimitrie – Lacu Chilia Buna-Vestire

Staret Protos. Stefan Nutescu, telefon 0030377023636 Careia K. 63086, Mount Athos pentru scrisori, colete si
pentru editarea de carti si casete audio. Iar pentru donatii in lei:
Cont 2511.421-21153.2/Rol si Cont 2511.2-21153.3 pentru USD, Banca Comerciala Romana, Sucurasala Unirii,
Sect. 3 Bucuresti
Chilia Buna-Vestire – Schitul Lacu, are in Romania o Asociatie: Editura Evanghelismos, str. Pridvorului nr.
15, Bl. 12, sc.A, ap.1, sect. 4, Bucuresti, Telef. 0213311022 si 0722690272, de unde se pot obtine carti, tamaie si
mir.
Chilia Gheorghe Colciu,
Staret Ierosch. Dionisie Ignat, Careia, K.63086, Mount Athos Greece, P.O. Box 25. - Pe aceasta adresa se pot
trimite scrisori cu pomelnice, chitanta pentru banii trimisi si colete cu carti si alimente nealterabile. Parintii de la
Chilia Gheorghe Colciu au dat binecuvantarea ca banii pentru pomelnice (lei romanesti) sa fie virati prin mandat
postal pentru:
Asociatia pentru Isihasm, cont 240.1.B.C.R.-Sucursala Fagaras, jud Brasov, cod 2300, si sa fie folositi pentru
miscarea "Rugul Aprins".

http://www.rugulaprins.ro/rugaciunea.htm