Morometii – Tema si viziunea despre lume

Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acţiune

care se desfăşoară pe mai multe planuri la care participă un număr mare de
personaje.
Romanul „Moromeţii” a luat naştere în urma unui îndelung proces de elaborare,
din anul 1949 si pana in 1955, cand va vedea si lumina tiparului.
Cea mai importantă temă a prozei lui Marin Preda este dispariţia ţărănimii
tradiţionale, dar, alături de această problemă, autorul tratează şi tema relatiei dintre
individ si istorie si tema timpului, „care nu mai avea răbdare”, care trece fără a ţine
cont de dorinţele oamenilor şi care aduce cu el schimbări radicale şi neaşteptate.
Titlul „Moromeţii” pune în centrul romanului tema familiei, însă evoluţia şi criza
familiei sunt simbolice pentru transformările din satul tradiţional românesc.
Perspectiva narativă este una obiectivă, naraţiunea fiind realizată la persoana a
III-a de către un narator omniscient si omniprezent. Această perspectivă narativă se
completează prin personajele reflectoare: în primul volum rolul de personaj-reflector îi
aparţine lui Ilie Moromete.
Primul volum utilizează tehnica decupajului şi accelerarea gradată a timpului
naraţiunii şi poate fi considerat o monografie a familiei ţărăneşti şi a satului românesc
din Câmpia Dunării într-o perioadă de frământări social-istorice.
Volumul este structurat în trei părţi, cu o acţiune care se desfăşoară pe parcursul
verii, cu trei ani înaintea celui de-al doilea război mondial când „timpul era foarte
răbdător cu oamenii” din satul Siliştea-Gumeşti.
Prima parte se desfasoara de sâmbătă seara până duminică noaptea si conţine
scene care ilustrează viaţa rurală: cina, tăierea salcâmului, întâlnirea duminicală din
fierăria lui Iocan, hora.
Partea a doua se derulează pe parcursul a două săptămâni, începând cu
plecarea lui Achim cu oile, la Bucureşti.
Partea a treia se desfasoară de la seceriş până la sfârşitul verii si se încheie cu
fuga băieţilor.
Cele trei părţi conferă echilibrul compoziţiei. Fiecare parte începe cu o
prezentare de ansamblu: masa, prispa şi secerişul. Simetria compoziţională este dată
de legătura dintre incipit şi final prin care este subliniată tema timpului. Daca la
început, „timpul era foarte răbdător cu oamenii”, în final imaginea timpului se schimba,
acesta devenind necruţător şi intolerant: „timpul nu mai avea răbdare.”.
În centrul primului volum se află figura lui Ilie Moromete şi problema paternităţii, a
raporturiolor acestuia cu fiii lui, care reprezintă însă o deghizare a problemelor sociale
generale. Familia Moromete este formată din Ilie Moromete, soţia sa, Catrina, trei băieţi
din prima căsătorie a lui Ilie, Paraschiv, Nilă şi Achim, o fată a Catrinei, Tita, şi doi copii
din a doua căsătorie, Ilinca şi Niculae.
Familia Moromete se destramă ca urmare a producerii mai multor conflicte
exterioare.
Cel mai important conflict exterior este cel dintre tată şi cei trei fii ai săi din prima
 Morometii – Tema si viziunea despre lume
căsătorie, Paraschiv, Nilă şi Achim. Ilie Moromete nu poate să înţeleagă dorinţa de
îmbogăţire a celor trei fii, si nici pătrunderea valorilor civilizaţiei urbane în lumea satului.
Al doilea conflict exterior izbucneşte între Moromete şi Catrina, soţia lui.
Moromete vându-se în timpul secetei un pogon din lotul soţiei, promiţându-i, în schimb,
trecerea casei pe numele ei. De teama celor 3 fii care îşi urau mama vitregă,
Moromete amână îndeplinirea promisiunii. Din acestă cauză, femeia simte „cum i se
strecoară în inimă nepăsarea şi sila de bărbat şi de copii”, găsindu-şi iniţial refugiul în
biserică.
Al treilea conflict se desfăşoară între Moromete şi sora lui, Guica, care şi-ar fi dorit
ca fratele ei să nu se mai căsătorească şi a doua oară si sa ramana văduv, urmand ca
ea sa aiba grija de gospodarie si de copii, pentru a nu rămâne singură la bătrâneţe.
Acţiunea primului volum este structurată pe mai multe planuri narative. În prim
plan se află destinul familiei Moromeţii. Ilie Moromete încearcă să păstreze întreg, cu
preţul unui trai modest, pământul familiei pentru a-l putea transmite mai apoi băieţilor.
Din pacate insa, fiii cei mari nu împărtăşesc idealurile tatălui, deoarece ei isi
doresc independenţa economică. Ei se simt neîndreptăţiţi pentru că, după moartea
mamei lor, Moromete s-a însurat cu altă femeie si pentru că numarul copiilor s-a dublat.
Îndemnaţi de Guica, cei trei băieţi pun la cale un plan care va amplifica
problemele econimice ale familiei.
Planurile secundare completează acţiunea romanului, conferindu-i caracterul
de frescă socială: boala lui Boţoghină, revolta ţăranului sărac Ţugurlan, discuţiile din
fierăria lui Iocan, rolul instituţiilor şi al autorităţilor în satul interbelic.
In concluzie, in romanul “Morometii”, paralel cu procesul de destrămare a
familiei, este prezentată si destrămarea satului tradiţional. Relaţia dintre Ilie Moromete şi
fii sai, este transpusă la nivel social, reprezentând opoziţia dintre un susţinător al clasei
ţărăneşti şi cativa declasati ai ei, conflictul dintre ei simbolizând conflictul dintre două
concepţii diferite despre ţăran.