Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic


Modulul II

Data depunerii: 09.02.2020

PROIECT/PROGRAM EDUCATIV

,, Libertinaj vs Libertate ’’

DAVID I. CEZAR

Curs postuniversitar octombrie-martie 2019-2020


UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic
Modulul II

Educația este cea mai puternică armă ce o putem folosi pentru a schimba lumea!
Nelson Mandela

Lumea așa cum am creat-o este un proces al gândirii noastre. Nu o putem schimba fără să ne
schimbăm gândirea!
Albert Einstein

I. Justificare:
Acest proiect a luat fiinţă în urma constatării numărului mare de adolescenţi care cad victime
consumului de dorguri.
Lipsa de comunicare în familie, dar şi plecarea unuia sau a ambilor părinţi în străinătate au
generat turburări de conduită sau practicarea unor vicii precum consumul de alcool și tutun,
consumul de droguri, începerea vieţii sexuale, chiar din adolescența timpurie și nu în ultim rând
apariţia anturajelor infracţionale în cadrul grupurilor de adolescenţi.
În acest sens, proiectul oferă alternative pentru cei peste 100 de elevi din clasele IX – XII
înscriși în cadrul Liceului Teoretic Alexandru Rosetti Vidra, dar şi altor elevi ai liceului (clasele
gimnaziale) de a petrece timpul liber în scopul înlăturării barierelor de comunicare,
comportamentelor dezadaptative şi a practicilor nocive vârstei.

Iniţiatorul proiectului și coordonatorii de proiect:


- Psiholog, Psihoterapeut / Profesor Itinerant și de Sprijin David Cezar, Liceul Teoretic
Alexandru Rosetti Vidra;
- Prof. Marin Elena Iuliana, Director;
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic
Modulul II

- Prof. Zegrea Luminița Gabriela, Director adjunct;


- Consilier educațional, prof. Viviana Petcu;
Alte 10 cadre didactice participante ale Liceului Teoretic Alexandru Rosetti Vidra

II. Coordonatorii proiectului la nivelul CȘEI Periș și CJRAE Ilfov:


- Prof. Canelea Constanța, Director CSEI Periș;
- Psiholog / Prof. Adriana Sandu, metodist CSEI Periș;
- Alte 5 cadre didactice delegate de CSEI Periș;
- Prof. Rodica Cozma, Director CJRAE Ilfov;
- Consilier Școlar / Prof. Constanța Florea;
- Alte 5 cadre didactice delegate de CJRAE Ilfov.

III. Scopuri:
1. Îmbunătăţirea comunicării cu peste 60% dintre elevii ,,problemă’’ și părinţii lor, dar și cu
profesorii acestora;
2. Corijarea comportamentelor antisociale în cadrul grupului țintă pilot;
3. Diminuarea factorilor de risc prin auto-cunoaștere și dezvoltare personală.

IV. Obiective:
O1 – evaluarea și consilierea celor peste 100 de elevi (grupul țintă pilot), de către psihopedagogul
şcolii;
O2 – organizarea de întâlniri între elevii ,,problemă’’ şi elevii ,,model’’ – scop: oglindirea
comportamentelor dezirabile, înlăturarea preconcepțiilor negative vis a vis de ce înseamnă a fi un
elev bun, model;
O3 – implicarea părinţilor elevilor din liceu în cadrul întâlnirilor dintre elevii ,,problemă’’ şi
elevii ,,model’’;
O4 – identificarea a cel puţin 2 instituţii specializate în consilierea elevilor aflaţi în dificultate
psihologică şi emoţională;
O5 – ameliorarea ,,problemei’’ consumului de droguri prin discuţii libere cu persoane specializate
(medici, preoţi, psihilogi, etc);
O6 – identificarea a cel puţin 3 alternative de petrecere a timpului liber a elevilor cu în mod plăcut,
adecvat și util vârstei lor.
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic
Modulul II

V. Activităţi:
Nr. Activitate Ob. Loc de Responsabil Perioada
crt. desfăşurare
1. ,,Devierea compor- O1 -Liceul Teoretic Prof. Itinerant / sprijin: David Martie 2020
tamentală, o A. Rosetti Vidra Cezar
problemă dramatică -Spaţiile CSEI
a adolescenţei’’
2. ,,Familia- factor de O3 -Sala de festivităţi -Prof. Itinerant / sprijin: David Martie 2020
observare şi a liceului Cezar
modelare a -Spaţiile CSEI -Prof. Canelea Constanța,
conduitei copilului’’ Director CSEI Periș;
(elevului) -Psiholog / Prof. Adriana Sandu,
metodist CSEI Periș
-Profesorii coordonatori
desemnați
4. ,,Tineri ca noi sunt O2 -Biblioteca -Prof. Itinerant / sprijin: David Aprilie 2020
şi ei’’ comunală Cezar
-Cons. Șc., Prof. Constanța Florea

5. ,,Şcoala şi O4 -Liceul Teoretic -Prof. Itinerant / sprijin: David Aprilie 2020


comunitatea în A. Rosetti Vidra Cezar
căutarea de -Spaţiile CSEI -Cons. Șc., Prof. Constanța Florea
modalităţi ale -Biblioteca -Prof. Rodica Cozma
dezamorsării comunală -Profesorii coordonatori
conflictelor’’ desemnați

6. ,,Adolescenţa şi O2 -Liceul Teoretic -Prof. Itinerant / sprijin: David Mai 2020


modelele din jurul A. Rosetti Vidra Cezar
tinerilor’’ -Spaţiile CSEI -Prof. Canelea Constanța,
Director CSEI Periș;
-Psiholog / Prof. Adriana Sandu,
metodist CSEI Periș
-Profesorii coordonatori
desemnați
Prof. Apopei Camelia
7. ,,Fii liber şi O4 -Liceul Teoretic -Prof. Itinerant / sprijin: David Iunie 2020
independent’’ A. Rosetti Vidra Cezar
-Spaţiile CSEI -Cons. Șc., Prof. Constanța Florea
-Prof. Rodica Cozma
-Profesorii coordonatori
desemnați
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic
Modulul II

8. ,,Tinerii între ei’’ O2 Spitalul Sf. Stelian -Prof. Itinerant / sprijin: David Iunie 2020
Cezar
-Cons. Șc., Prof. Constanța Florea

VI. Grupuri ţintă:


Grupul I, grup pilot – peste 100 elevi din cadrul Liceului Teoretic A. Rosetti Vidra;
Grupul II – Beneficiari direcţi: 500 de elevi ,,problemă’’ ai şcolilor şi liceelor din județul Ilfov;
Grupul III – Beneficiari indirecţi: părinții, prietenii sau rude ale elevilor, comunitatea locală.

VII. Locul de desfăşurare:


Liceul Teoretic Alexandru Rosetti Vidra
Biblioteca comunală Vidra
Spitalul Sf. Stelian București

VIII. Durata:
Proiectul va avea o durată totală de patru luni, perioada propusă este martie – iunie 2020.

IX. Resurse:
 umane: cadre didactice, consilieri şcolari, profesori de religie, psihopedagogi, medici,
psihologi, preoţi, părinţi şi alţi membri ai comunităţii locale, invitaţi ai instituţiilor.
 materiale: aparatură audio-video, chestionare, clipuri publicitare, afişe, DVD –uri, CD – uri.

X. Parteneri:
- Primăria Vidra;
- Centrul de Evaluare și Tratament a Toxicodependențelor pentru Tineri Sf. Stelian, București;
- IPJ ilfov, PP Vidra;
- DGASPC Ilfov;
- Biblioteca comunală;
- Parohia Vidra.

XI. Rezultate aşteptate:


 100 interviuri ale elevilor ,,problemă’’ din liceu;
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic
Modulul II

 4 ateliere de lucru în care sunt implicaţi elevi aflaţi în dificultate cu familia şi elevi
instituţionalizaţi;
 realizarea unei reviste – forum a elevilor;
 jurnalul proiectului;
 stabilirea unui parteneriat între liceu şi Poliţia de Proximitate.

XII. Evaluare:
 periodic, la sfârşitul fiecărei activităţi a Proiectului;
 prin 100 de chestionare aplicate elevilor după cel puţin două activităţi desfăşurate
în cadrul proiectului;
 la sfârşitul proiectului, prin raporturile întocmite de psihopedagogul liceului în
legătură cu evoluţia stărilor emoţionale şi/sau materiale ale elevilor implicaţi în
proiect.
Se va urmări şi valoriza schimbarea benefică, progresul înregistrat în comportamentele observabile
ale celor 100 de elevi implicaţi în proiectul pilot.

Se va evalua activitatea coordonatorilor de proiect prin: observarea directă a activităţilor, analiza


documentelor întocmite şi a materialelor realizate de elevi, focus – grup, analiză SWOOT, procese
verbale, înregistrări audio, fotografii, filme, rapoarte finale ale activităţilor proiectului.

XIII. Diseminare:
a. prin întâlnirea dintre elevii ,,problemă’’ şi elevii ,,model’’ din liceu;
b. prin organizarea atelierelor de lucru pe tema hobby-urilor adolescenţilor la Spitalul Sf. Stelian
București;
c. 4 interviuri ale elevilor implicaţi în proiect la Radio Vocea Ilfoveană;
d. prin publicarea a 3 articole în presa ilfoveană despre activităţile proiectului;
e. prin feed-back primit de la elevii implicaţi în proiect de către profesorii şi reprezentanţii
instituţiilor abilitate responsabile cu desfăşurarea proiectului.

Proiectul are ca efect pe termen lung buna practică de parteneriate precum şi rezolvarea imediată a
problemelor comunităţii prin implicarea activă a tuturor instituţiilor abilitate în dezamorsarea
conflictelor. Un alt efect pe termen lung al proiectului îl reprezintă deblocarea căilor de comunicare
între elevi – profesori – părinţi şi ameliorarea tulburărilor de comportament ale tinerilor adolescenţi
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic
Modulul II

prin implicarea lor permanentă în programe educative care asigură suportul afectiv, psihologic
pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii acestora.

AVIZ AVIZ

Liceul Teoretic A. Rosetti Vidra, CSEI Periș,


Director, Prof. Marin Elena Iuliana, Director, Prof. Canelea Constanța

Consilier educațional,
Psiholog, Prof. Viviana Petcu

Coordonator,
Psiholog, Psihoterapeut,
Prof. Itinerant și de Sprijin

David Cezar

S-ar putea să vă placă și