TEMA 1: Bazele organizării contabilității financiare

1.1 Scopul și rolul contabilității financiare în cadrul entității.

1.2 Reglementarea contabilității financiare.
1.3 Sistemul de organizare și principiile de bază ale contabilității financiare.
1.4 Politicile contabile și elaborarea acestora.

1.1 Scopul și rolul contabilității financiare în cadrul entității

Entitatea ocupă o poziție centrală în societățile contemporane. Ea este agentul
care elaborează și distribuie produse materiale, prestează servicii ca să satisfacă
nevoile economice ale utilizatorilor/agenților economici. Rolul său în viața economică
și socială face ca oricare ar fi natura sistemului în care își desfășoară activitatea, ea
trebuie să dea socoteală partenerilor, utilizatorilor interni și externi.
Deci, contabilitatea reprezintă un sistem complex de colectare, grupare,
înregistrare, identificare, generalizare a elementelor contabile și de raportare
financiară.
Contabilitatea cuprinde: contabilitatea financiară și contabilitatea managerială.
Aceste două subsisteme ale sistemului informațional contabil pot activa diferit.
Contabilitatea financiară vizează aspectele trecute ale gestiunii entității. Pe când,
contabilitatea managerială permite organelor de conducere să obțină atât informații
privind activitatea trecută a entității, dar servește și ca bază de elaborare a viictoarelor
decizii cu caracter strategic, tactic și operativ.
Conform Legii Contabilității, contabilitatea financiară este un sistem de
prelucrare, grupare, colectare și sistematizare privind existența și mișcarea activelor,
capitalului propriu, datoriilor, veniturilor și cheltuielilor în expresie valorică pentru
întocmirea situațiilor financiare. Obiectivul contabilității financiare îl constituie
prezentarea unei imagini de ansamblu a activității economice în decursul unei
perioade de gestiune, prin intermediul situațiilor financiare.
Conform Legii Contabilității, contabilitatea managerială reprezintă un sistem
de colectare, prelucrare, pregătire și transmitere a informației contabile pentru
planificarea, calculul costurilor, verificarea și analiza executării bugetului, în scopul
pregătirii rapoartelor interne pentru luarea deciziilor manageriale.

1.2 Reglementarea contabilității financiare

În Republica Moldova, legea supremă care reglementează contabilitatea este
Legea Contabilității nr. 287 din 15.12.2017 ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie
2019. Paralel cu Legea Contabilității, entitățile se bazează și pe prevederile
Standardelor Naționale de Contabilitate (normele ce reglementează înregistrarea și
evaluarea, elaborarea și prezentarea informației contabile în situațiile financiare).
Organele de reglementare a contabilității sunt:
 Guvernul Republicii Moldova;
 Ministerul Finanțelor;
 Banca Națională a Moldovei;
 Comisia Națională a valorilor mobiliare;
 Organele centrale de administrație publică;
 Autoritățile administrației publice – locale;
 Serviciul informațional al rapoartelor financiare de pe lângă Biroul Național de
Statistică.
1.3 Sistemul de organizare și principiile de bază ale contabilității financiare
Organizarea contabilității este diferită, fiind definită ca un proces de coordonare
a acțiunilor în cadrul unei entități, prin intermediul mijloacelor administrative,
economice și tehnice, în baza unui plan adecvat, astfel încât să permită executarea
activității economice în condiții optime.
Principalii factori de care se țin cont la organizarea contabilității sunt:
 forma de proprietate;
 forma organizatorico – juridică;
 mărimea entității economice.
Conform Legii Contabilității, articolul 6, la baza activității financiare stau
următoarele principii:
 continuitatea activității;
 contabilitatea de angajamente;
 permaneța metodelor;
 separarea patrimoniului și a datoriilor;
 necompensarea;
 consecvența prezentării.
Principiul "continuitatea activității" presupune ca entitatea economică să-și
desfășoare activitatea pe o perioadă cât mai lungă de timp, indiferent dacă au loc
schimbări în administrația acesteia.
Principiul "contabilitatea de angajamente" presupune ca veniturile și
cheltuielile să fie înregistrate în contabilitate în momentul apariției tranzacției, dar nu
în momentul încasării și plății banilor.
 Principiul "permanența metodelor" prevede ca entitatea să utilizeze acele
metode de calcul a amortizării imobilizării și/sau de evaluare a stocurilor conform
politicilor contabile din perioada de gestiune.
Principiul "separarea patrimoniului și a datoriilor" prevede prezentarea în
situațiile financiare doar a informației despre patrimoniul și datoriile entității, care
trebuie contabilizate separat de patrimoniul și datoriile proprietarilor și al altor
entități.
Principiul "necompensarea" constă în prezentarea distinctă în situațiile
financiare a activelor și datoriilor, veniturilor și cheltuielilor. Compensarea reciprocă
a activelor și datoriilor sau veniturilor și cheltuielilor nu se permite.
Principiul "consecvența prezentării" prevede menținerea modului de
prezentare și clasificare a elementelor în situațiile financiare de la o perioadă de
gestiune la alta.
De asemenea, conform Legii Contabilității, informația din situațiile contabile
trebuie să corespundă următoarelor caracteristici calitative:
 inteligibilitatea;
 relevanța;
 credibilitatea;
 comparabilitatea.
1.4 Politicile contabile și elaborarea acestora
Politicile contabile reprezintă totalitatea principiilor, convențiilor, regulilor și
metodelor aplicate și aprobate de entitate pentru ținerea contabilității și întocmirea
situațiilor financiare.
Destinația de bază și obiectivul politicilor contabile adoptate de entitate
constituie asigurarea furnizării informației veridice și integrale privind situația
patrimoniului, situația financiară și rezultatul activității entității, necesare tuturor
utilizatorilor pentru evaluarea și luarea deciziilor. Modalitatea de evaluare și
prezentare este reglementată de Standardul Național de Contabilitate "Politici
contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori și evenimente ulterioare".
Politicile contabile ale entității se elaborează la constituirea entității și se
precizează pentru fiecare an de gestiune. Acestea se perfectează printr-un ordin sau
dispoziție emisă de conducător. Tot conducătorul poartă reponsabilitatea pentru
formularea și respectarea politicilor contabile.
Politicile contabile ale entității trebuie să includă următoarele capitole:
I. Dispoziții generale;
II. Variantele și metodele de organizare ale contabilității.
 TEMA 2: Contabilitatea imobilizărilor necorporale
2.1 Componența, clasificarea și caracteristica imobilizărilor necorporale.
2.2 Determinarea și evaluarea imobilizărilor necorporale.
2.3 Contabilitatea intrării imobilizărilor necorporale.
2.4 Metodele de calcul a amortizării imobilizărilor necorporale. Contabilitatea
amortizării imobilizărilor necorporale.
2.5 Contabilitatea ieșirii imobilizărilor necorporale.

2.1 Componența, clasificarea și caracteristica imobilizărilor necorporale

Imobilizările necorporale sunt imobilizări nemonetare care nu îmbracă o formă
material, sunt identificabile și controlabile de entitate. Definiția, modul de
determinare și evaluare a imobilizărilor necorporale sunt stipulate și determinate în
Standardul Național de Contabilitate "Imobilizări necorporale și corporale".
Imobilizările necorporale se împart în:
 imobilizări necorporale – active necorporale care nu necesită costuri de
transport, încărcare/descărcare și punere în funcțiune; costul de intrare al acestora
coincide cu costul de procurare;
 imobilizări necorporale în curs de execuție – imobilizări necorporale
procurate sau aflate în proces de creare și pregătire pentru utilizare după destinație;
acestea nu se supun amortizării.
În componența imobilizărilor necorporale se includ:
 invențiile;
 mărcile;
 licențele;
 know-how-urile;
 franzicele;
 programele informatice;
 desenele și modelele industriale;
 website-urile;
Costul de intrare reprezintă costul de procurare sau creare a obiectului de
evidență și costurile direct atribuibile pentru a-l aduce în locul și starea necesară
pentru a-l utiliza după destinație.
Amortizarea imobilizărilor necorporale reprezintă repartizarea sistematică a
valorii amortizabile a unei imobilizări pe perioada de gestiune a duratei de utilizare.
Imobilizările necorporale puse în utilizare se supun amortizării.
 Valoarea amortizabilă a imobilizărilor se determină ca diferența dintre costul
de intrare și valoarea reziduală estimată.
Valoarea reziduală reprezintă valoarea prognozată a unei imobilizări
amortizabile pe care entitatea prevede să o obțină la expirarea duratei de utilizare.
Valoarea contabilă reprezintă diferența dintre costul de intrare și amortizarea,
pierderi din deprecieri.
Valoarea justă reprezintă suma cu care o imobilizare poate fi schimbată
benevol, în cadrul unei tranzacții, în condiții normale, între părți interesate,
independente și bine informate.
Durata de utilizare a unei imobilizări presupune:
 perioada de timp pe parcursul căreia entitatea așteaptă să obțină beneficiu
economic din utilizarea acesteia;
 cantitatea unităților de produse, lucrări, servicii pe care entitatea le
preconizează să le obțină din utilizarea imobilizărilor.
Obiectul de evidență a imobilizărilor reprezintă o imobilizare separată,
destinată utilizării în mod individual sau un complex de componente destinate
utilizării în ansamblu.
2.2 Determinarea și evaluarea imobilizărilor necorporale
La baza contabilității imobilizărilor necorporale stau 2 probleme principale:
1. recunoașterea;
2. evaluarea.
Recunoașterea inițială a imobilizărilor necorporale se efectuează pe obiecte de
evidență a căror nomenclator se stabilește de entitate individual.
Obiectul de evidență se recunoaște ca imobilizare numai în cazul respectării
simultane a următoarelor condiții:
1. obiectul este identificabil și controlabil de entitate;
2. proprietățile și particularitățile obiectului corespund definiției imobilizărilor
necorporale sau corporale;
3. este probabil că entitatea va obține beneficii economice viitoare din utilizarea
obiectului;
4. costul de intrare a obiectului poate fi evaluat în mod credibil.
Evaluarea inițială a fiecărui obiect se efectuează la cost de intrare.
Costul de intrare cuprinde:
 prețul de procurare;
 taxele vamale;
 impozitele și taxele nerecuperabile cu scăderea tuturor rabaturilor, sconturilor
comerciale la procurare.
Imobilizările procurate, a căror valoare este exprimată în valută străină, se
evaluează în monedă națională prin recalcularea valutei străine în modul stabilit de
SNC "Diferențe de curs valutar și sumă". Costul de intrare a imobilizărilor create se
evaluează la cost efectiv (suma tuturor costurilor legate de crearea acestora; exemplu:
costul proiectului, valoarea materialelor consummate, costurile salariale, costuri
legate de CAS și PAM, costuri indirecte de producție).
Imobilizările pot fi primite în scimbul altor active. Astfel de tranzacții se
înregistrează în modul următor:
1. înstrăinarea activului transmis în schimb – ieșirea se evaluează la valoarea
contabilă sau justă;
2. înregistrarea activului primit în schimb – intrarea se evaluează la cost de
intrare.
Imobilizările primite ca aport la capitalul social sunt evaluate în conformitate cu
legislația în vigoare, la valoarea aprobată prin decizia organelor împuternicite de
conducere, cu suplimentarea costurilor direct atribuibile (în caz de necesitate).
Imobilizările primite cu titlu gratuit se evaluează conform datelor din
documentele primare de intrare, cu suplimentarea după necesitate a costurilor direct
atribuibile.
După recunoașterea inițială, imobilizările se evaluează la valoare contabilă.
Amortizarea se calculează lunar, pe fiecare obiect de evidență amortizabil, pornind de
la valoarea amortizavilă a obiectului și durata de utilizare.
Valoarea amortizabilă se determină ca diferența dintre costul de intrare și
valoarea reziduală.
Durata de utilizare și valoarea reziduală se determină de către fiecare entitate
independent, la data transmiterii obiectului în utilizare. Pentru unele obiecte, valoarea
reziduală poate fi 0.
2.3 Contabilitatea intrării imobilizărilor necorporale
Pentru generalizarea informației privind existența și mișcarea imobilizărilor
necorporale sunt destinate consturile de active 111 "Imobilizări necorporale în curs de
execuție" și 112 "Imobilizări necorporale".
111 "Imobilizări necorporale în curs de execuție"
Dt – costuri legate de procurare, creare și alte costuri pentru punerea în funcțiune;
Ct – casarea costurilor sus menționate în costul de intrare al imobilizării.
112 "Imobilizări necorporale"
Dt – costul de intrare al imobilizărilor;
Ct – ieșirea imobilizărilor necorporale.
Ambele conturi au sold debitor, care reflect starea imobilizărilor necorporale la o dată
anumită, într-o anumită perioadă de gestiune.
La intrarea imobilizărilor necorporale sunt perfectate o serie de documente:
factură, factură fiscală, act de achiziție, note contabile, bon de intrare etc.
 Crearea imobilizărilor necorporale în curs de execuție
Dt 111 – suma tuturor costurilor
Ct 211 – consum de material
Ct 213 – consum de OMVSD
Ct 214 – calculul uzurii pentru OMVSD utilizate
Ct 531 – calculul salariului angajaților ocupați cu crearea imobilizărilor
Ct 533 – calculul CAS și PAM
Ct 521, 544 – servicii prestate de terți
Ct 812 – servicii auxiliare
Ct 226, 532 – servicii prestate de titulară cu/fără acordarea avansului
Ct 821 – costuri indirecte de producție
Ct 124 – calculul amortizării mijloacelor fixe utilizate
 Casarea imobilizărilor necorporale în curs de execuție în costul de intrare (la
data punerii în funcțiune)
Dt 112
Ct 111
 Intrarea imobilizărilor necorporale și a imobilizărilor necorporale în curs de
execuție
Dt 111, 112
Ct 521, 522, 544 – procurare de la furnizor, cu achitare ulterioară (fără TVA)
Ct 241, 242, 243 – procurare de la furnizor cu achitare imediată
Ct 221, 223, 224 – intrate prin schimb
Ct 313, 314 – intrate ca aport la capitalul social
Ct 622 – intrate cu titlu gratuit
Ct 226, 532 – procurate prin intermediul titularului
Ct 612 – depistate ca plusuri loa inventariere
Ct 623 – compensații în rezultatul evenimentelor excepționale
 înregistrarea TVA aferentă procurării imobilizărilor necorporale
Dt 534.4
Ct 521, 522, 544
 Evidența imobilizărilor necorporale la sfârșitul lunii (perioadei de gestiune) se
ține în registre de evidență (Jurnal – order) pe conturile distinse 111, 112; ulterior
datele sunt transferate în Cartea Mare, balanța de verificare, iar la sfârșitul anului – în
bilanțul contabil.
2.4 Metodele de calcul a amortizării imobilizărilor necorporale. Contabilitatea
amortizării imobilizărilor necorporale.
Amortizarea calculată pentru un obiect, în perioada de gestiune, va fi determinată
în baza metodelor recomandate de SNC "Imobilizări Corporale și Necorporale",
stipulate în politicile contabile ale entității. Odată pus în utilizare, obiectului de activ i
se determină durata/termenul de utilizare și valoarea reziduală. Dacă valoarea
reziduală este nesemnificativă, atunci se consideră egală cu 0. Conform SNC
"Imobilizări Corporale și Necorporale" se cunosc următoarele metode:
1. metoda liniară;
2. metoda unităților de producție;
3. metoda de diminuare a soldului.
Metoda liniară presupune repartizarea uniformă a valorii amortizabile pe toată durata
de utilizare a activului.
V
 amortizămoi  amortizabilă
Dutilizare
Vamortizabilă  Cint rare  Vreziduală
100%
N anuală / amortizare 
Dutilizare
Metoda unităților de producție presupune calculul amortizării ca produsul mărimii
amortizării pe unitate de produs (servicii) și a volumului de produse fabricate (servicii
prestate) în perioada de gestiune.
V
 amortizămoi  amortizabilă
VPF
Metoda de diminuare a soldului se bazează pe aplicarea unei rate (norme) fixe a
amortizării, care poate fi majorată conform politicilor contabile ale entității nu mai
mult decât 2 ori în comparație cu norma prevăzută conform metodei liniare.
Calcularea amortizării în baza metodei de diminuare a soldului se efectuează,
parcurgându-se etapele:
1. pentru prima perioadă de gestiune norma majorată se aplică față de costul de
intrare al obiectului;
 2. pentru următoarele perioade (cu excepția ultimei) norma majorată a amortizării
se aplică față de valoarea contabilă a obiectului la finele perioadei precedente;
3. pentru ultima perioadă de gestiune suma amortizării se determină ca diferența
dintre valoarea contabilă a obiectului la finele periodei precedente și valoarea
sa reziduală.
Pentru evidența amortizării imobilizărilor necorporale este destinat contul de pasiv
113 "Amortizarea imobilizărilor necorporale".
Dt – casarea sumei de amortizare;
Ct – calculul amortizării.
Soldul creditor se scade din costul de intrare a obiectului pentru a determina valoarea
contabilă a acestuia.
 Calculul amortizării imobilizărilor necorporale
Dt 712 – din sectorul comercial
Dt 713 – din sectorul administrativ
Dt 821 – din sectoarele de producție
Dt 121 – pentru IN utilizate la crearea activelor imobilizare (mijloace fixe)
Ct 113
 Casarea sumei de amortizare (la expirarea duratei de utilizare și alte ieșiri)
Dt 113
Ct 112
În conformitate cu politicile contabile, entitatea calculează amortizarea
imobilizărilor necorporale începând cu data transmiterii în utilizare sau cu prima zi a
lunii după luna în care a fost pusă în funcțiune.
Calculul amortizării obiectului încetează:
1. la data expirării duratei de utilizare sau ieșirii obiectului;
2. începând cu prima zi a lunii după luna expirării duratei de utilizare sau ieșirea
obiectului.
Deprecierile sau pierderile obiectelor sunt înregistrate în contabilitate pe tipuri de
obiecte în mod separat.
2.5 Contabilitatea ieșirii imobilizărilor necorporale
Imobilizările necorporale pot ieși din entitate în cazul:
 cedării/cesiunii dreptului exclusiv de utilizare a imobilizării unui licențiat, fără
a păstra titlul de proprietate;
 în cazul rezilierii contractului de către licențiar;
 expirarea duratei de utilizare;
 modernizarea unei imobilizări necorporale cu înregistrarea titlului de protecție a
imobilizării noi și casării celei învechite.
La ieșirea imobilizărilor necorporale, pentru toate sursele se vor înregistra
următoarele formuli contabile:
 casarea sumei de amortizare
Dt 113
Ct 112
 casarea valorii contabile a imobilizării necorporale
Dt 721
Ct 122
 vânzarea imobilizării necorporale ca preț de piață
Dt 234
Ct 621
Ct 534.4
 depistarea lipsurilor la inventariere
Dt 714
Ct 111, 112
TEMA 3: Contabilitatea imobilizărilor corporale
3.1 Componența, caracteristica și clasificarea imobilizărilor corporale.
3.2 Determinarea și evaluarea imobilizărilor corporale.
3.3 Contabilitatea intrării mijloacelor fixe.
3.4 Contabilitatea terenurilor.
3.5 Metodele de calcul a amortizării mijloacelor fixe și contabilitatea acesteia.
3.6 Contabilitatea reparației mijloacelor fixe.
3.7 Contabilitatea ieșirilor mijloacelor fixe.
3.8 Contabilitatea resurselor minerale.
3.1 Componența, caracteristica și clasificarea imobilizărilor corporale
Imobilizările corporale sunt imobilizări sub formă de mijloace fixe, terenuri,
imobilizări corporale în curs de execuție și resurse minerale.
Mijloacele fixe sunt imobilizări corporale transmise în exploatare, valoarea
unitară a cărora depășește plafonul stabilit de legislația fiscală sau pragul de
semnificație stabilit de entitate în politicile contabile.
 mijloace fixe productive – care aduc profit; pentru această categorie se
calculează amortizarea (exemplu: strunguri, utilaje, linii tehnologice);
 mijloace fixe neproductive – nu aduc profit; nu se supun amortizării
(exemplu: fonduri de bibliotecă, muzee, monumente de artă).
 Terenurile sunt imobilizări corporale sub formă de teritorii funciare deținute de
entitate cu drept de proprietate sau primite în arendă financiară (leasing financiar)
pentru a fi folosite în activitatea entității.
 terenuri fără construcții;
 terenuri cu construcții;
 terenuri cu zăcăminte.
Imobilizările corporale în curs de execuție sunt imobilizările procurate sau
aflate în procesul de creare și de pregătire pentru utilizare după destinație, până la
transmiterea lor în exploatare.
 construcții în curs de execuție;
 utilaj destinat instalării;
 utilaj și alte obiecte până la punerea în funcțiune;
 investiții capitale ulterioare.
Resursele minerale sunt imobilizări corporale sub formă de costuri capitalizate
ale lucrărilor de explorare (pregătire spre extracție) pentru care este demonstrată
fezabilitatea tenică și viabilitatea comercială.

3.2 Determinarea și evaluarea imobilizărilor corporale

La baza contabilității imobilizărilor corporale stau 2 probleme principale:
1. recunoașterea;
2. evaluarea.
Recunoașterea inițială a imobilizărilor corporale se efectuează pe obiecte de
evidență a căror nomenclator se stabilește de entitate individual.
Evaluarea inițială a fiecărui obiect se efectuează la cost de intrare.
Costul de intrare se formează din:
I. Cost de achiziție
1. prețul de cumpărare;
2. taxele vamale;
3. impozitele și taxele nerecuperabile (cu scăderea tuturor reducerilor, rabaturilor
și sconturilor comerciale la procurare);
II. costuri direct atribuibile
1. costuri de transport;
2. încărcare/descărcare;
3. pregătirea locului de instalare;
4. instalare și montaj;
5. testare și inspecție a funcționalității obiectului;
 6. pregătire a terenului pentru folosire după destinație (nivelare, curățare,
demolarea construcțiilor vechi, costul drenajului etc.)
7. achitarea onorariilor profesionale;
8. costurile îndatorării capitalizate conform SNC "Costurile îndatorării".

3.3 Contabilitatea intrării mijloacelor fixe

Pentru generalizarea informației privind existența și mișcarea mijloacelor fixe sunt
destinse conturile de activ 121 "Imobilizări corporale în curs de execuție" și 123
"Mijloace fixe".
121 "Imobilizări corporale în curs de execuție"
Dt – acumularea costurilor legate de creare, transport, încărcare/descărcare, instalare;
Ct – casarea costurilor.
123 "Mijloace fixe"
Dt – intrarea mijloacelor fixe (costul de intrare = costul de procurare);
Ct – ieșirea din patrimoniu.
 intrarea mijloacelor fixe
Dt 123
Ct 521, 522, 544 – procurarea de la furnizori, cu achitare ulterioară (fără TVA)
Ct 242, 243 – procurarea de la furnizori cu achitare imediată
Ct 226, 532 – procurate prin intermediul gestionarului cu/fără acordarea avansului
Ct 313, 314 – intrate ca aport la capitalul social (la momentul înființării și după)
Ct 622 – intrate cu titlu gratuit
Ct 221, 223, 234 – intrate prin schimb
Ct 612 – depistate ca plusuri la inventariere
 procurarea mijloacelor fixe care necesită costuri suplimentare de punere în
funcțiune și crearea mijloacelor fixe
Dt 121
Ct 521, 522, 544 – prestarea serviciilor de transport de către terți
Ct 812 – servicii de transport propriu
Ct 226, 532 – servicii prestate de titular cu/fără acordarea avansului
Ct 242 – taxe vamale etc.
Ct 531, 533 – calculul salariului și contribuțiile aferente acestuia
Ct 542 – asigurarea încărcăturii în timpul transportării
Ct 211, 213 – consum de materiale și OMVSD
Ct 124, 214 – calculul amortizșrii mijloacelor fixe și a uzurii OMVSD utilizate la
creare, montare
Ct 821 – costuri indirecte de producție
 casarea costurilor legate de creare, montare, punere în funcțiune
Dt 123
Ct 121
Documentele primare ce vizează evidența mijloacelor fixe sunt: factura, factura
fiscală, procesul – verbal de primire-predare a mijlocului fix, procesul – verbal pentru
casarea mijlocului fix, note contabile, dispoziții, ordine etc.

3.4 Contabilitatea terenurilor

Evidența terenurilor se ține la contul de activ 122 "Terenuri".
Dt – procurarea terenurilor;
Ct – vânzarea/ieșirea terenurilor.
 intrarea terenurilor la entitate
Dt 122
Ct 521, 522, 544 - procurarea de la furnizori cu achitare ulterioară
Ct 542, 243 – procurarea de la furnizori cu achitare imediată
Ct 313, 314 – intrate ca aport la capitalul social (la momentul înființării și după)
Ct 622 – intrate cu titlu gratuit
Ct 221, 223, 234 – intrate prin schimb
 ieșirea terenurilor
a) casarea valorii contabile a terenurilor ieșite
Dt 721
Ct 122
b) vânzarea la preț de piață
Dt 234
Ct 621
Ct 534.4
c) ieșirea în rezultatul calamităților naturale
Dt 723
Ct 122
!!! Notă: Terenurile și clările se contabilizează separat, chiar dacă sunt aciziționate la
preț unic. Costul de intrare se repartizează între obiectele cumpărate proporțional
valorii juste a fiecărui obiect în parte.
 3.5 Metodele de calcul a amortizării mijloacelor fixe și contabilitatea acesteia
Amortizarea mijloacelor fixe se calculează lunar, pe baza metodelor
recomandate de SNC "Imobilizări corporale și necorporale".
Conform SNC "Imobilizări Corporale și Necorporale" se cunosc următoarele metode:
4. metoda liniară;
5. metoda unităților de producție;
6. metoda de diminuare a soldului.
Metoda liniară presupune repartizarea uniformă a valorii amortizabile pe toată durata
de utilizare a activului.
V
 amortizămoi  amortizabilă
Dutilizare
Vamortizabilă  Cint rare  Vreziduală
100%
N anuală / amortizare 
Dutilizare
Metoda unităților de producție presupune calculul amortizării ca produsul mărimii
amortizării pe unitate de produs (servicii) și a volumului de produse fabricate (servicii
prestate) în perioada de gestiune.
V
 amortizămoi  amortizabilă
VPF
Metoda de diminuare a soldului se bazează pe aplicarea unei rate (norme) fixe a
amortizării, care poate fi majorată conform politicilor contabile ale entității nu mai
mult decât 2 ori în comparație cu norma prevăzută conform metodei liniare.
Calcularea amortizării în baza metodei de diminuare a soldului se efectuează,
parcurgându-se etapele:
4. pentru prima perioadă de gestiune norma majorată se aplică față de costul de
intrare al obiectului;
5. pentru următoarele perioade (cu excepția ultimei) norma majorată a amortizării
se aplică față de valoarea contabilă a obiectului la finele perioadei precedente;
6. pentru ultima perioadă de gestiune suma amortizării se determină ca diferența
dintre valoarea contabilă a obiectului la finele periodei precedente și valoarea sa
reziduală.
Pentru evidența amortizării mijloacelor fixe este destinat constul de pasiv 124
"Amortizarea mijloacelor fixe".
Dt – casarea sumei de amortizare;
Ct – calculul amortizării.
 calculul amortizării mijloacelor fixe
Dt 712 – din sectorul comercial
Dt 713 – din sectorul administrativ
Dt 821 – din sectoarele de producție
Ct 124
 casarea sumei de amortizare (la expirarea duratei de utilizare și alte ieșiri)
Dt 124
Ct 123
3.6 Contabilitatea reparației mijloacelor fixe
Pe parcusul funcționării mijloacelor fixe, acestea se supun treptat reparației. Se
cunoscs 2 tipuri de reparație:
 reparație curentă – schimbarea unor piese neesențiale; procesul de producție
nu se întrerupe;
 reparație capitală – schimbarea unor piese esențiale; are loc întreruperea
procesului de producție.
Sunt posibile 2 variante de evidență a costurilor (cheltuielilor) de raparație – cu și fără
constituirea provizioanelor necesare.
Contabilitatea costurilor (cheltuielilor) de reparație fără constituirea
provizioanelor
A. Contabilitatea costurilor (cheltuielilor) la reparația curentă a mijloacelor fixe
în regie proprie
a) în secția de reparație a entității
Toate costurile legate de reparația curentă în secția secția de reparație a entității se
acumulează la contul 812 "Activitatea auxiliară".
Dt – acumularea costurilor legate de reparația curentă;
Ct – casarea costurilor de reparație.
 acumularea costurilor pentru reparația mijloacelor fixe
Dt 812
Ct 211 – costuri de materiale
Ct 531, Ct 533 – calculul salariilor, calculul CAS și PAM
Ct 812 – servicii auxiliare
Ct 821 – costuri indirecte de producție
 casarea costurilor de reparație
Dt 821 – mijlocul fix aflat în sectorul de producție
Dt 712 – mijlocul fix aflat în sectorul commercial
Dt 713 – mijlocul fix aflat în sectorul administrative
Ct 812
b) la locul de aflare a mijlocului fix
Dt 712, 713, 821
Ct 211 – costuri de materiale
Ct 531 – calculul salariilor
Ct 533 – calculul CAS și PAM
B. Contabilitatea costurilor (cheltuielilor) de reparație a mijloacelor fixe în
antrepriză
La reparația în antrepriză, între beneficiar și antreprenor se încheie un contract în
care se indică: volumul lucărilor, valoarea stabilită prin acord și modul de achitare. La
finalizarea lucrărilor de reparație, antreprenorul întocmește procesul – verbal de
primire – predare a lucrărilor executate, iar în baza lui se perfectează factura fiscală.
Factura fiscală servește drept bază pentru întocmirea formulelor contabile.
 prestarea serviciilor de reparație
Dt 712, 713, 821
Dt 534.4
Ct 521, 522, 544
 stingerea datoriilor față de antreprenor
Dt 521, 522, 544
Ct 242
Contabilitatea costurilor (celtuielilor) de reparație cu constituirea
provizioanelor
A. Executarea lucrărilor în regie proprie
Evidența provizioanelor se înregistrează la contul de pasiv 538 "Provizioane curente".
Dt – utilizarea provizioanelor;
Ct – formarea provizioanelor.
 formarea provizioanelor curente
Dt 713, 712, 821
Ct 538
 utilizarea provizioanelor la reparația mijloacelor fixe din secția de reparație
Dt 538
Ct 812

 utilizarea provizioanelor la reparația mijloacelor fixe aflate la locul lor

Dt 538
Ct 211, 531, 533, 812
 B. Executarea lucrărilor în antrepriză
Formarea provizioanelor se realizează în același mod precum la reparația în regie
proprie.
 prestarea serviciilor de reparație în antrepriză
Dt 538
Dt 534.4
Ct 521, 522, 544
Contabilitatea reparației capitale
Cheltuielile legate de reparația capitală a mijloacelor fixe se contabilizează în
funcție de contribuția reparației la obținerea unui avantaj economic suplimentar față
de volumul preconizat la punerea în funcțiune.
Dacă reparația capitală se efectuează pentru menținerea obiectului în stare
normală de lucru, atunci aceasta s-a luat în considerare la determinarea duratei de
utilizare. Prin urmare, acest tip de reparație capitală nu va duce la majorarea duratei
de funcționare, deci, nici la mărirea avantajelor economice. Cheltuielile privind
reparația capitală se contabilizează, în acest caz, ca și cheltuieli legate de reparația
curentă.
Dacă reparația curentă a mijlocului fix n-a fost luată în considerare la
determinarea duratei de funcționare utilă, atunci, în urma reparației, entitatea va
obține avantaj economic suplimentar în comparație cu mărimea acestuia determinată
la punerea în funcțiune a obiectului. Cheltuielie legate de acest tip de reparație vor fi
capitalizate (trecute) la majorarea costului de intrare a obiectului reparat.
 efectuarea reparației capitale
Dt 121 – la locul de aflare a mijlocului fix
Dt 812 – în secția de reparație a entității
Dt 123 – în antrepriză
Ct 211, 531, 533, 812, 521, 544
Cheltuielile acumulate în conturile indicate se capitalizează în limita valorii de
recuperare, iar suma depășirii se recunoaște drept cheltuială.
 capitalizarea cheltuielilor în limita de recuperare
Dt 123
Ct 812, 821
 suma care depășește limita de recuperare
Dt 721
Ct 812, 821
 3.6. Contabilitatea ieșirilor de mijloace fixe
Imobilizările corporale pot ieși din entitate în cazurile:
1. lichidarea din motivul uzurii fizice și/sau învechirii morale, distrugerii în urma
calamităților naturale etc.
2. transmiterea (înstrăinarea, cedarea) prin vânzare, în baza unui contract de
leasing financiar, schimb, donație etc.
 casarea sumei de amortizare
Dt 124
Ct 123
 casarea valorii contabile a mijlocului fix
Dt 721
Ct 123
 vânzarea la preț de piață
Dt 234
Ct 621
Ct 534.4
!!! Notă: Costurile efective aferente ieșirii (de demontare și înlăturare a activului, de
restabilire a locului etc.), conform politicilor contabile ale entității, se trec la cheltuieli
sau se decontează pe seama provizionului constituit anterior.
La lichidarea imobilizărilor corporale, entitatea poate obține active utilizabile:
 valoarea obținută >valoarea reziduală
Dt 211
Ct 123
Ct 621
 valoarea obținută<valoarea reziduală
Dt 211
Dt 721
Ct 123
3.7 Contabilitatea resurselor minerale
Resursele minerale se recunosc în componenţa imobilizărilor corporale după
finalizarea lucrărilor de explorare dacă:
1. proprietăţile resurselor decopertate corespund definiţiei imobilizărilor
corporale;
2. volumul resurselor decopertate este identificabil, controlabil, pentru care este
demonstrată fezabilitatea tehnică şi viabilitatea comercială;
3. costul resurselor poate fi determinat credibil.
 La recunoaşterea iniţială resursele minerale pregătite spre extracţie sînt
evaluate la cost de explorare сare include:
1. costurile lucrărilor de cercetare topografică, geologică, geochimică, geofizică
a solului, forare în faza de explorare şi decopertare (dezvelire);
2. costurile serviciilor de determinare a fezabilităţii tehnice şi viabilităţii
comerciale a resurselor minerale;
3. alte costuri cum ar fi, amortizarea costului dreptului de extracţie, în timpul
lucrărilor de explorare, pierderile producţiei agricole recuperate de către entitatea cu
drept de extracţie unei entităţi agricole în cazul atribuirii unui teren al acesteia în
scopul extracţiei resurselor ce se conţin în acesta, primele de asigurare şi plata pentru
arendă, locaţiune, leasing al mijloacelor fixe ce participă la executarea lucrărilor de
explorare, costurile îndatorării capitalizate conform SNC „Costurile îndatorării”.
* Pînă la finalizarea lucrărilor de explorare costul de explorare se contabilizează
drept costuri de pregătire a resurselor minerale spre extracţie prin majorarea
imobilizărilor corporale şi diminuare a stocurilor, majorare a datoriilor curente,
amortizării imobilizărilor necorporale şi a imobilizărilor corporale.
* Substanţele minerale conexe (nisip, pietriş, argilă, etc.) obţinute în rezultatul
lucrărilor de explorare se evaluează la valoarea realizabilă netă şi se înregistrează la
intrări ca majorare a stocurilor şi diminuare a imobilizărilor corporale.
Amortizarea resurselor minerale pregătite spre extracție se calculează în baza costului
și duratei de amortizare a acestora, potrivit celor 3 metode prevăzute de SNC
„Imobilizări corporale și necorporale”.
 calculul costurilor de extracție
Dt 125
Ct 211
Ct 213, 214
Ct 521, 544
Ct 812
Ct 531, 533
Ct 113, 124, 126
Ct 821
 obținerea produselor (care nu necesită prelucrare)
Dt 216
Ct 125
 calculul amortizării
Dt 125
Ct 126
Ieşirea resurselor minerale are loc în urma:
1. expirării duratei contractului;
2. epuizării resurselor minerale pînă la expirarea termenului contractual;
3. altor fapte economice (lichidării sau reorganizării persoanei juridice
beneficiare a sectorului (terenului) atribuit, rezilierii contractului din cauza
nerespectării clauzelor contractuale, calamităţilor naturale etc.).
 ieșirea resurselor minerale
a) casarea amortizării
Dt 126
Ct 125
b) casarea valorii contabile
Dt 721
Ct 215

TEMA 4: Contabilitatea stocurilor de mărfuri și materiale

5.1 Noțiunea, clasificarea, determinarea și evaluarea stocurilor de mărfuri și material.
5.2 Contabilitatea materialelor.
5.3 Contabilitatea OMVSD și a uzurii acestora.
5.4 Contabilitatea producției în curs de execuție și a produselor finite.
5.5 Contabilitatea mărfurilor.
-1-
Stocurile au o influență deosebită asupra sistemului logistic al entității, deoarece ele
asigură continuitatea desfășurării procesului de producție și, ca urmare, satisfacerea
cerințelor clienților.
Stocurile sunt active circulante care sunt:
 destinate vânzării în cadrul activității economice ordinare,
 înregistrate ca producție în curs de execuție
 destinate consumului de materie primă ce urmează a fi utilizată în procesul de
producție sau în ale secții ale entității.
Stocurile includ:
 materii prime și materiale de bază
 active biologice circulante
 obiecte de mică valoare și scurtă durată
 producția în curs de execuție
 produse
  mărfuri și ambalaje
Costul de intrare al stocurilor este constituit din totalitatea costurilor aferente
aprovizionării, prelucrării și aducerii stocurilor în starea lor de finisare și costurile
aferente vânzării.
Recunoașterea stocurilor ca active circulante se realizează în cazul respectării
următoarelor condiții:
 sunt controlate de entitate (se află în proprietatea acesteia),
 ecistă probabilitatea de a obține un avantaj economic în rezultatul utilizării
acestora,
 sunt destinate utilizării într-un ciclu normal de producție/prestare de servicii sau
vor fi vândute în termen de până la un an
 costul de intrare poate fi determinat în mod credibil.
Stocurile recunoscute inițial se evaluează la cost de intrare, în dependență de sursa de
proveniență: achiziționate, fabricate, înregistrate ca aport la capitalul social, intrate cu
titlu gratuit, obținute din ieșirea activelor imobilizate, înregistrate ca deșeuri
recuperabile etc.

În costul de intrare nu se includ:

 pierderile materiale, costurile salariale și alte costuri suportate peste limita
normelor,
 costurile de depozitare,
 cheltuielile de distribuire,
 cheltuielile administrative,
 alte costuri care nu sunt legate de intrarea stocurilor.
Costul de intrare al stocurilor procurate cuprinde costul de procurare și costurile
de transport – aprovizionare. Din costul de intrare se scad reducerile comerciale,
rabaturile și alte elemente similare la achiziționare.
Costul de intrare al stocurilor fabricate coincide cu costul efectiv al acestora care
conține: costurile materiale, costurile salariale și costurile indirecte de producție.
Producția în curs de execuție se determină prin inventariere, evaluându-se la cost
efectiv.
Stocurile intrate ca aport la capitalul social sunt evaluate la valoarea aprobată prin
decizia organelor împuternicite, cu includerea costurilor direct atribuibile aferente
intrării.
Stocurile intrate din afara țării (importate) se evaluează în monedă națională, prin
recalcularea valutei străine la cursul valutar stabilit de BNM la data completării
declarației vamale. Diferența de curs valutar apărută se contabilizează în conformitate
cu prevederile SNC-ului "Diferențe de curs valutar și sumă".
Stocurile ieșite se evaluează la valoarea contabilă, care se determină prin aplicarea
uneia din metodele de evaluare curentă:
 metoda costului mediu ponderat
 metoda FIFO
 metoda identificării specifice (determinarea costurilor individuale elementelor
de stocuri).
Evaluarea ulterioară a stocurilor se efectuează la data raportării (data întocmirii
Bilanțului Contabil), ținându-se cont de metoda de evaluare curentă aplicată de
entitate pe parcursul perioadei de gestiune. În acest caz, stocurile se evaluează la
valoarea cea mai mică dintre costul de intrare și valoarea realizabilă netă.
Stocurile se evaluează la valoarea realizabilă netă dacă aceasta este mai mică decât
valoarea contabilă, adică în cazurile:
 deteriorării stocurilor,
 învechirii morale,
 reducerii prețului de vânzare și majorarea cheltuielilor aferente finalizării și
vânzării stocurilor.

-2-
Stocurile de materiale sunt stabilite în expresie naturală și valorică în baza
programului de aprovizionare.
Pentru a îndeplini obiectivele programate, entitatea emite comenzi către furnizor în
baza cărora încheie contracte economice în care este stipulată cantitatea de materiale
ce urmează a fi aprovizionată, termenul de primire, condițiile de ambalare și
transportare, formele de decontare și alte clauze aferente tranzacției respective. Pentru
cantități mai mici de materiale se întocmește doar comanda, care se transmite
furnizorului spre confirmare, care ulterior trimite confirmarea de comandă prin care
își exprimă acordul. La data prevăzută în contract, furnizorul expediază materialele
către entitate, eliberând factura fiscală. Materialele sunt primite în magazii, depozite.
Odată intrate la entitate, stocurile sunt înregistrate în baza bonului de intrare. Această
operație de transmitere se numește recepție.
Recepția poate fi efectuată: cantitativă, calitativă, a transportului.
Evidența analitică a materialelor se ține pe fiecare tip de material, oferind
posibilitatea efectuării unui control operațional asupra existenței și mișcării
materialelor.
Evidența sintetică a stocurilor de materiale se ține la contul de activ 211
"Materiale". Pe debit se înregistrează intrarea materialelor, iar pe credit – ieșirea.
Intrarea stocurilor de materiale se va înregistra prin umătoarea formulă contabilă:
Dt 211
Ct 521, 522, 544 – primite de la furnizor, cu achitare ulterioară (fără TVA)
Ct 242, 243 – primite de la furnizor, cu achitare imediată
Ct 226, 532 – procurate prin intermediul gestionarului
Ct 313, 314 – intrate ca aport la capital
Ct 612 – a) depistate ca plusuri la inventariere b) costul efectiv este mai mic decât
valoarea realizabilă netă
Ct 221, 223, 234 – intrate prin schimb
Ct 622 – intrate cu titlu gratuit
Ct 623 – intrate în calitate de compensații în rezultatul evenimentelor excepționale
Ct 811, 812 – obținute în calitate de deșeuri
Materialele pot fi obținute și în rezultatul casării:
 OMVSD
Dt 211
Ct 213 – valoarea OMVSD este în limita valorii rămase
Ct 612 – suma înregistrată peste limită
 Mijloacelor fixe
Dt 211
Ct 123 – valoarea mijlocului fix este în limita valorii rămase
Ct 621 – suma înregistrată peste limită
Materialele pot ieși de la depozit în diferite cazuri: pentru producție (se întocmește
fișa limită de consum, bonul de consum), pentru defacere/vânzare (se întocmește
factura fiscală), depistate ca lipsuri la inventariere (de întocmește procesul – verbal de
inventariere).
Ieșirea materialelor se contabilizează în modul următor:
Dt 811, 812, 821 – utilizate în producere
Dt 712 – utilizate în sectorul comercial
Dt 812 – utilizate în secția de reparație a entității
Dt 713 – utilizate pentru necesități gospodărești
Dt 721 – utilizate la ieșirea activelor imobilizate
Dt 714 – a) lipsuri la inventariere b) valoarea contabilă a materialelor ieșite
Dt 111 – utilizate la crearea imobilizărilor necorporale
Dt 121 – utilizate la crearea mijloacelor fixe
Dt 723 – ieșite ca pierderi în rezultatul evenimentelor excepționale
Ct 211
La vânzarea materialelor se va întocmi formula:
Dt 221,223
Ct 612
Ct 534.4
Lunar, evidența stocurilor de materiale se ține în Registrul de evidență (Jurnalul
order) la contul Materiale. Apoi datele se trec în Cartea mare , iar la sfârșitul perioadei
de gestiune – în Balanța de verificare, după care în Situațiile financiare, la capitolul
Active circulante.
-3-
Potrivit SNC "Stocuri", OMVSD sunt bunuri valoarea unitară a cărora nu depășește
plafonul stabilit de legislație sau pragul semnificativ stabilit în politicile contabile ale
entității indiferent de valoarea de utilizare sau cu o durată de utilizare nu mai mare de
un an, indiferent de valoarea unitară.
Pentru existența și mișcarea OMVSD este destinat contul de activ 213 "OMVSD". Pe
debit se înregistrează intrarea acestora, iar pe credit – ieșirea.
Intrarea OMVSD se va contabiliza în modul următor:
Dt 213
Ct 521, 522, 544 – primite de la furnizor, cu achitare ulterioară (fără TVA)
Ct 242, 243 – primite de la furnizor, cu achitare imediată
Ct 226, 532 – procurate prin intermediul gestionarului
Ct 313, 314 – intrate ca aport la capital
Ct 612 – depistate ca plusuri la inventariere
Ct 221, 223, 234 – intrate prin schimb
Ct 622 – intrate cu titlu gratuit
Ct 623 – intrate în calitate de compensații în rezultatul evenimentelor excepționale
Ct 811, 812 – obținute în calitate de deșeuri

Transmiterea în exploatare a OMVSD, valoarea unitară a cărora nu depășește 1/6

din plafonul legislativ se va înregistra prin formula:
Dt 821 – în sectorul de producție
Dt 712 – în sectorul comercial
Dt 713 – în sectorul administrativ
Dt 111 – utilizate la crearea imobilizărilor necorporale
Dt 121 – utilizare la punerea în funcțiune a imobilizărilor corporale
Ct 213
Conform Politicilor contabile, aceste obiecte pot fi decontate pe măsura transmiterii în
exploatare.
Transmiterea în exploatare a OMVSD, valoarea unitară a cărora depășește 1/6 din
plafonul legislativ se va înregistra prin formula:
Dt 213.2 (darea în exploatare)
Dt 213.1 (aflate în stoc)
Pentru această categorie de OMVSD se calculează uzura, care se ține la contul de
reglare 214 "Uzura OMVSD". La calculul uzurii se va înregistra formula contabilă:
Dt 821 – OMVSD utilizate în sectorul de producție
Dt 712 – OMVSD utilizate în sectorul comercial
Dt 713 – OMVSD utilizate în sectorul administrativ
Dt 111 – utilizate la crearea imobilizărilor necorporale
Dt 121 – utilizare la punerea în funcțiune a imobilizărilor corporale
Ct 214
Uzura OMVSD se calculează în mărime de 50% din costul de intrare la transmiterea
în exploatare și 50% la casarea OMVSD.
Casarea uzurii OMVSD se va înregistra prin formula:
Dt 214
Ct 213
-4-
Producția în curs de execuție este producția care nu a trecut toate etapele de
prelucrare prevăzute de procesul tehnologic, precum și producția finisată, dar care nu
a fost supusă probelor și recepțiilor cantitative și calitative.
Contabilitatea producției în curs de execuție se ține la contul de activ 215 "Producția
în curs de execuție". Pe debit se înregistrează suma producției și serviciilor în curs de
execuție înregistrate la sfârșitul perioadei de gestiune, iar pe credit – casarea valorii
contabile a producției în curs de execuție la începutul perioadei de gestiune. Soldul
debitor exprimă existența producției nefinisate la un moment dat, într-o anumită
perioadă de gestiune.
 Casarea producției în curs de execuție la începutul perioadei de gestiune
Dt 811, 812
Ct 215
 Obținerea producției nefinisate la finele perioadei de gestiune
Dt 215
Ct 811
  Casarea valorii contabile a producției nefinisate ce urmează a fi vândută
Dt 714
Ct 215
 Înregistrarea lipsurilor la inventariere
Dt 714
Ct 215
 Reflectarea diferenței negative dintre valoarea contabilă și valoarea realizabilă
netă
Dt 714
Ct 215
 Înregistrarea plusurilor la inventariere
Dt 215
Ct 612
 Compensațiile primite în rezultatul evenimentelor excepționale
Dt 215
Ct 623
 Pierderile înregistrate în rezultatul evenimentelor excepționale
Dt 723
Ct 215
La finele perioadei de gestiune producția în curs de execuție se înregistrează în
Jurnalul – order la contul 215, după care datele se trec în Cartea mare și Bilanțul
contabil.
Produsele sunt bunuri, lucrări și servicii obținute din diferite faze ale procesului de
producție sau din alte activități, destinate livrării clienților sau, în unele cazuri, pentru
uz intern.
Contabilitatea produselor, lucrărilor, serviciilor se ține la contul de activ 216 "Produse
finite". Pe debit se înregistrează valoarea produselor finite, lucrărilor executate sau
serviciilor prestate, iar pe credit – ieșirea acestora.
Costul efectiv = Sold inițial 215 + Rulaj debitor 811, 812 – Rulaj creditor 811,
812 – Sold final 215 – deșeuri recuperabile – rebut definitiv
 Obținerea producției finite
Dt 216
Ct 811, 812
 Valoarea contabilă a produselor vândute
Dt 711
Ct 216
  Returnarea produselor livrate
Dt 711 (cu suma în storn)
Ct 216 (cu suma în storn)
 Înregistrarea producției returnate la preț posibil de vânzare
Dt 216
Ct 612
 Depistarea plusurilor la inventariere
Dt 216
Ct 612
 Depistarea lipsurilor la inventariere
Dt 714
Ct 216
 Înregistrarea produselor distruse în rezultatul evenimentelor excepționale
Dt 723
Ct 216
La finele perioadei de gestiune producția în curs de execuție se înregistrează în
Jurnalul – order sau Registrul de evidență la contul 216, după care datele se trec în
Cartea mare și Bilanțul contabil.
-5-
Mărfurile sunt bunuri procurate de entitate în vederea revînzării sau produse
transmise spre vînzare magazinelor proprii. În categoria mărfurilor, de asemenea, se
includ clădirile, terenurile şi alte bunuri imobiliare deţinute pentru vînzare.
Intrarea mărfurilor se va contabiliza prin formula:
Dt 217
Ct 521, 522, 544 – primite de la furnizor, cu achitare ulterioară (fără TVA)
Ct 242, 243 – primite de la furnizor, cu achitare imediată
Ct 226, 532 – procurate prin intermediul gestionarului
Ct 313, 314 – intrate ca aport la capital
Ct 612 – depistate ca plusuri la inventariere
Ct 221, 223, 234 – intrate prin schimb
Ct 622 – intrate cu titlu gratuit
Ct 623 – intrate în calitate de compensații în rezultatul evenimentelor excepționale
Ieșirea mărfurilor se va înregistra prin formula:
Dt 811, 812, 821 – utilizate în producere
Dt 712 – utilizate în sectorul comercial
Dt 812 – utilizate în secția de reparație a entității
Dt 713 – utilizate pentru necesități gospodărești
Dt 721 – utilizate la ieșirea activelor imobilizate
Dt 714 – lipsuri la inventariere
Dt 111 – utilizate la crearea imobilizărilor necorporale
Dt 121 – utilizate la crearea mijloacelor fixe
Dt 723 – ieșite ca pierderi în rezultatul evenimentelor excepționale
Dt 711 – valoarea contabilă a mărfurilor ieșite
Ct 217
La vânzarea mărfurilor se va întocmi formula:
Dt 221,223
Ct 611
Ct 534.4
Lunar, evidența stocurilor de mărfuri se ține în Registrul de evidență (Jurnalul order)
la contul 211 ”Materiale”. Apoi datele se trec în Cartea mare, iar la sfârșitul perioadei
de gestiune – în Balanța de verificare, după care în Situațiile financiare, la capitolul
Active circulante.