GLOSAR

noțiuni la Drept procesual Civil

1. Drept processual Civil – disciplina fundamental a dreptului, necesar de a fi studiată și cunoscută de
orice jurist, indifferent de domeniul de specializare. Este acea ramură de drept care include totalitatea
normelor juridice aranjate într-un sistem strict stabilit, ce reglementează examinarea şi soluţionarea
litigiilor civile în sens larg, în cadrul raportului de drept procesual civil, apărute între subiecţii
dreptului procesual civil.
2. Drept –-este totalitatea regulilor de conduita stabilite si sanctionate de lege si care sunt aduse la
indeplinire prin forta de constrangere a statului. Sistemul dreptului se imparte pe ramuri, in functie de
specificul relatiilor sociale pe care le reglementeaza.
3. Drept obiectiv, pozitiv (Law) - totalitatea regulilor juridice care reglementeaza raporturile civile,
sociale dintr-o perioada data.
4. Drept subiectiv – prerogativa ce apartine unei persoane, ce-i permite sa ceara alteia o
prestatie/abtinere sau respectarea unei situatii, sau posibilitatea recunoscuta de dreptul obiectiv,
subiectului activ – persoana fizica sau persoana juridica, in virtutea careia, aceasta poate sa aiba o
anumita conduita, sa pretinda o conduita corespunzatoare – sa dea, sa faca ori sa nu faca ceva – de la
subiectul
pasiv, si sa ceara concursul fortei coercitive a autoritatii publice, in caz de nevoi.
5. Drept natural – totalitatea de reguli de drept bazate pe morala si dreptate care stau/trebuie sa stea la
temelia oricarui sistem de drept.
6. Drept civil – totalitatea normelor juridice care reglementeaza pe baza egalitatii partilor, majoritatea
raporturilor patrimoniale, precum si raporturile personale nepatrimoniale, prevazute de legea civila.
7. Procesul civil reprezintă activitatea instanţei de judecată, reglementată de normele drept procesual
civil cu privire la examinarea şi soluţionarea pricinilor civile, executarea hotărîrilor judecătoreşti,
precum şi atacarea acestora pe căile ordinare şi extraordinare.
8. Norma juridica – regula generala de conduita, obligatorie si impersonala, instituita prin lege sau
obicei si a carei aplicare este asigurata la nevoie de forta de constrangere a statului.
9. Legislatie – totalitatea actelor normative dintr-o anumita tara, domeniu sau perioada de timp.
10. Lege – act normativ stabilit de puterea legiuitoare, ce cuprinde norme generale de conduita
obligatorie, sanctionata prin forta de constrangere a statului.
11. Latură obiectiva - este latura a infractiunii ce consta in manifestarile exterioare prin care se realizeaza
actiunea sau inactiunea si se produc urmarile socialmente periculoase, si care face parte din continutul
constitutiv al infractiunii. Structura laturii obiective este alcatuita din: elementul material (actiunea
sau inactiunea), urmarea imediata si legatura de cauzalitate.
12. Latură subiectiva - consta in atitudinea psihica a persoanei care a savarsit infractiunea si urmarile ei,
avand ca elemente componente: elementul subiectiv (vinovatia cu modalitatile sale), mobilul si
scopul, ca cerinte esentiale la unele infractiuni.
13. Legalitatea - este principiul general de drept, conform caruia autoritatile de stat, institutiile publice si
toti cetatenii sunt obligati sa respecte legea, principiu ce consacra suprematia legii in intreaga
activitate sociala.
14. Legatarii - sunt persoanele desemnate de testator (mostenitori testamentari) sa culeaga mostenirea, in
tot sau in parte.
15. Legatura de cauzalitate - este unul din elementele laturii obiective a infractiunii ce consta in legatura
dintre fapta si rezultatul sau urmarea imediata.
16. Raport juridic reprezinta o relatie sociala ce cade sub incidenta normelor juridice. Elementele
constitutive[2] ale unui raport juridic sunt:
a) subiectul raportului juridic – titular de drepturi si obligatii, de natura a provoca nasterea,
modificarea sau stingerea unui raport juridic (pot fi subiect de drept persoanele fizice si persoanele
juridice)
 b) continutul raportului juridic – ansamblul drepturilor subiective si obligatiilor pe care partile le au
c) obiectul raportului juridic – conduita prescrisa de norma juridica, acțiunea/inacțiunea la care se
refera drepturile si obligațiile subiectului raportului juridic.
17. Persoana fizica – sunt oamenii, membri ai societatii, care apar in raporturile juridice ca entitati proprii
si distincte, indiferent ca au calitatea de cetateni sau straini (persoane cu alta cetatenie sau fara
cetatenie). Persoana fizica are, in conditiile legii, capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu.
18. Persoana juridica – Colectivitate de persoane fizice, cu calitate de subiect distinct, de drept
bucurandu-se de o organizare de sine statatoare si de un patrimoniu propriu, indreptat spre realizarea
unui anumit scop.
19. Capacitatea de exercitiu - Aptitudinea persoanei de a-si exercita si de a-si asuma obligatii savarsind
acte juridice. Sunt lipsiti de capacitatea de exercitiu alienatii sau debilii mintali, persoanele puse sub
interdictie legala sau judiciara, minorii sub 14 ani, prezumandu-se ca nu au discernamant.
20. Capacitatea de folosință - Aptitudinea de a avea drepturi si obligatii in cadrul unor raporturi juridice.
Capacitatea de folosinta apartine tuturor persoanelor fizice, chiar daca nu au o vointa constienta sau
suficient dezvoltata. Spre exemplu si un copil nou-nascut poate fi titular al dreptului de proprietate
asupra unei case.
21. Adjudecarea - este modul de dobandire a dreptului de proprietate constand in atribuirea, prin hotarare
judecatoreasca, a unui bun scos la licitatie publica persoanei care ofera pretul cel mai mare.
22. AD PROBATIONEM - este o locutiune latina, utilizata in legatura cu o conditie de forma a unui act
juridic pentru a exprima ideea ca aceasta este ceruta de lege numai pentru dovada existentei actului
respectiv si nu pentru validitatea acestuia.
23. AFINI - sunt persoanele intre care exista o legatura de rudenie (sotii intre ei nu sunt afini, asa cum
nici rudele unuia dintre soti nu sunt afini cu rudele celuilalt sot).
24. Act - este acel document elaborat de o autoritate de stat, prin care se atesta un fapt, o obligatie,
identitatea cuiva. Exista mai multe categorii de acte: actul juridic, actul administrativ, individual, actul
de administrare, act de dispozitie, act procesual, act procedural.
25. Act autentic - reprezinta mijlocul de proba din categoria inscrisurilor prevazute in Codul civil, care
s-a incheiat cu solemnitatile cerute de lege de un functionar public, care are dreptul de a functiona in
locul unde s-a facut.
26. Actiune civila - este mijlocul legal cel mai important de protejare prin constrangere judiciara a
drepturilor civile incalcate sau a intereselor ocrotite de lege nerespectate. In sens material, reprezinta
posibilitatea reclamantului de a obtine recunoasterea sau realizarea dreptului sau contestat, incalcat,
nerespectat, prin contrangerea judiciara a paratului. In sens procesual, dreptul la actiunea civila
reprezinta posibilitatea unei persoane de a se adresa organului jurisdictional, in vederea apararii
dreptului sau incalcat.
27. Actiune în constatare - este actiunea civila prin care se cere ca instanta de judecata sa constate, prin
hotararea sa, fie existenta unui drept, fie inexistenta unui drept pretins al paratului.
28. Actiune în rezoluțiune- este mijlocul procedural prin care una din partile unui contract poate cere
rezolutiunea contractului pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor celeilalte parti. In cazul in care
partile au stipulat in contract un pact comisoriu de gradul II si III, actiunea in rezolutie este o actiune
de constatare.
29. Actiune în stimulare- este mijlocul procedural prin care se cere instantei de judecata inlaturarea unui
act juridic aparent, simulat, descoperindu-se existenta si cuprinsul actului juridic secret incheiat de
parti. Actiunea poate fi intentata de oricare dintre partile actului juridic, precum si de tertii care au
interesul sa se prevaleze de actul secret.
30. Abatere - incalcarea dispozitiilor cu caracter administrativ sau disciplinar, prevazuta de legi si de alte
reglementari legale si care atrage dupa sine sanctiuni disciplinare sau contraventionale.
31. Abuz de drept - constituie o fapta ilicita si angajeaza raspunderea civila delictuala a celui in culpa, in
masura in care sunt intrunite conditiile legii.
32. Uzanța este o regulă de conduită care, deși neprevăzută de legislație, este larg recunoscută și
respectată în mod regulat într-un anumit domeniu al raporturilor civile. Uzanţa se aplică numai dacă
nu contravine legii, ordinii publice şi bunelor moravuri, precum și actului juridic.
33. Acceptare - este manifestarea vointei de a dobandi un drept, de a primi oferta de incheiere a unui
contract, sau de a primi o succesiune.
34. Obligația – îndatorirea subiectului pasiv al raportului juridic de a avea o anumita conduita,
corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ, conduita care poate consta in a da, a face ori a nu face
ceva si care, la nevoie poate fi impusa prin forța autorității publice.
35. Fapte juridice– împrejurări de fapt care pot duce la nașterea, modificare si stingerea unui raport
juridic.
36. Acte juridice – manifestări de voință apte de a produce consecințe juridice, respectiv de a naște,
modifica sau stinge un raport juridic.
37. Jurisprudenţă - totalitatea soluţiilor date de instanţele judecătoreşti în litigiile ce au ca obiect raporturi
juridice dintr-un anumit domeniu (de exemplu: obligaţii, moştenire, proprietate etc.). În sistemele
juridice din unele ţări jurisprudența constituite izvor de drept.
38. Calitate procesuală - concept juridic folosit pentru a desemna modul de participare a părţilor în
procesul civil. Astfel, o persoană poate participa în procesul civil: a) în nume propriu, atunci când
cererea de chemare în judecată este promovată de însuşi titularul dreptului la acţiune; b) în calitate de
reprezentant, atunci când acţionează în numele şi în interesul altei persoane.
39. Absorbţie - sistem de sancţionare a concursului de infracţiuni constând în stabilirea pedepselor pentru
fiecare dintre infracţiunile concurente deduse judecăţii şi aplicarea celei mai grave dintre ele în care
sunt absorbite celelalte pedepse.
40. Achitare - soluţie pe care o pronunţă instanţa de judecată atunci când constată că: fapta pentru care o
persoană a fost învinuită nu există sau nu este prevăzută de legea penală, ori nu prezintă gradul de
pericol social al unei infracţiuni, sau fapta nu a fost săvârşită de inculpat ori îi lipseşte unul din
elementele constitutive ale infracţiunii, precum şi atunci când există vreuna din cauzele care înlătură
caracterul penal al faptei.
41. Efectul devolutiv al apelului - efect specific acestei căi de atac, care permite transmiterea cauzei şi a
dreptului de a o judeca, în principiu integral, sub toate aspectele de fapt şi de drept, de la instanţa
inferioară la instanţa de grad superior. în consecinţă, în apel se poate proceda la o a doua examinare
sau judecare completă a cauzei.
42. Efectul suspensiv de executare al apelului - regulă procedurală care nu îngăduie punerea în executare
a hotărârii primei instanţe până la soluţionarea apelului. In dreptul nostru, sunt executorii, în principiu,
doar hotărârile definitive, adică hotărârile date în primă instanţă nesusceptibile de a fi atacate cu apel,
cele date în primă instanţă şi menţinute de instanţa superioară, care respinge apelul sau neatacate cu
apel şi hotărârile date în apel.
43. Dezbateri judiciare – modalitate practică şi obligatorie de expunere, în cadrul şedinţei de judecată,
de către părţi, a pretenţiilor şi apărărilor lor, reprezintă cadrul procesual necesar pentru realizarea
justiţiei, cu respectarea principiilor fundamentale care guvernează activitatea de judecată (oralităţii,
contradictorialităţii, publicităţii, dreptului de apărare etc.). D.j. vizează întreaga desfăşurare a
procesului civil în şedinţă publică, a se încheie odată cu retragerea completului de judecată în vederea
deliberării şi pronunţării hotărârii judecătoreşti; d.j. poate continua însă şi în faţa instanţelor de control
judiciar.
44. Revizuirea hotarîrilor – este o cale extraordinară de atac, de retractare, de regulă nesuspensivă de
executare, prin intermediul căreia se poate obţine desfiinţarea hotărîrilor şi încheierilor irevocabile şi
rejudecarea pricinii în cazurile expres prevăzute de lege. Obiect al revizuirii îl constituie hotărîrile,
încheierile şi deciziile irevocabile ale tuturor instanţelor judecătoreşti.
45. Pledoariile – expunerea orală, în şedinţa de judecată, a concluziilor care privesc motivarea - în fapt şi
în drept - a tezei pe care avocatul o propune instanţei de judecată ca soluţie a procesului, de pe poziţia
procesuală a părţii căreia îi apără interesele, este oratorie şi ea presupune, deopotrivă, talent, cultură
 juridică şi o pregătire temeinică, precedată de studierea dosarului cauzei. În mod obişnuit, cuprinde
patru părţi: a) introducerea în care avocatul urmăreşte să facă cunoscut, într-o formulă sintetică,
conţinutul procesului, să fixeze atenţia judecătorilor şi, în acelaşi timp, să creeze o atmosferă
favorabilă părţii căreia îi apără interesele; b) expunerea faptelor care au generat conflictul şi, în
special, a acelora care sunt relevante pentru poziţia procesuală a clientului său; c) discuţia, în cadrul
căreia se face analiza probelor care dovedesc faptele aşa cum au fost expuse şi sunt combătute
afirmaţiile făcute sau anticipate ale părţii adverse; tot în cadrul discuţiei vor fi arătate şi normele
juridice care îşi găsesc aplicarea în cauză, ce interpretare dă doctrina problemelor controversate,
precum şi care este jurispru-denţa în materie; d) concluzia, care este, în principiu, un scurt rezumat al
elementelor şi argumentelor esenţiale ale procesului, urmat de soluţia care se aşteaptă de la instanţă.
46. Probele - orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni,
la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa
soluţionare a cauzei. Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de
organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor
administrate, în scopul aflării adevărului. Mijloacele de probă pentru dovedirea unui act juridic şi forţa
probantă a înscrisului constatator sunt cele prevăzute de legea convenită de părţi, când legea locului
încheierii actului juridic le acordă această libertate. În lipsa acestei libertăţi sau când părţile n-au uzat
de ea, se aplică legea locului încheierii actului juridic.
47. Efectele juridice - sunt consecintele pe care le produc faptele si actele juridice care se bucura de
eficacitate in conditiile si in limitele prevazute de lege.
48. Asigurarea - este masura care se ia in vederea prevenirii, inlaturarii, repararii unor consecinte negative
ce se vor putea produce datorita unor evenimente daunatoare, numite in acest caz riscuri asigurate.
49. Casarea hotărîrii – soluţie pronunţată de instanţa de control judiciar în ipoteza admiterii recursului.
Casarea determină desfiinţarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, adică lipsirea totală sau
parţială a acesteia de efecte juridice. Casarea unei hotărâri judecătoreşti poate fi: a) totală, când
priveşte toate aspectele de fapt şi de drept care au format obiectul judecăţii la instanţa de fond sau de
apel şi toate părţile din proces; b) parţială, când vizează doar anumite aspecte de fapt ori de drept ale
cauzei sau numai unele dintre părţi. Distincţia dintre casarea totală şi casarea parţială prezintă interes
practic pentru determinarea atribuţiilor ce revin instanţei chemate să rejudece litigiul. De aceea, este
recomandabil ca decizia instanţei de recurs să determine în mod expres natura casarii.
50. Caducitatea - reprezinta lipsa de eficacitate a unui act juridic, determinata de un eveniment
independent de vointa sau de culpa partilor, dupa incheierea valabila a actului, si care impiedica
producerea efectelor sale.
51. Calea de atac - este un mijloc juridic procesual, pus la dispozitia partii interesate, procurorului etc.,
prin care se creeaza posibilitatea verificarii legalitatii si temeiniciei, hotararilor judecatoresti si
inlaturarea eventualelor greseli judiciare.
52. Competența generală – instituţie de drept procesual civil prin intermediul căreia se delimitează
atribuţiile instanţelor judecătoreşti de activitatea altor autorităţi sau instituţii.
53. Tratat – actul juridic, indiferent de denumire sau de formă, care consemnează în scris un acord la
nivel de stat, la nivel guvernamental sau la nivel departamental, având scopul de a crea, de a modifica
ori de a stinge drepturi şi obligaţii juridice sau de altă natură, guvernat de dreptul internaţional public
şi consemnat într-un instrument unic ori în două sau în mai multe instrumente conexe.
54. Arbitru – persoana fizică îndreptăţită să desfăşoare procedura arbitrajului, ca modalitate de
soluţionare extrajudiciară a litigiilor.
55. Arbitrajul international - reprezinta modul de reglementare a diferendelor internationale, in care
partile, printr-o conventie formala, se supun deciziei unei terte parti in urma unei proceduri
contencioase din care rezulta o hotarare definitiva. Scopul arbitrajului este acela de a hotari pe baza
aplicarii regulilor convenite anterior de parti si a dreptului international solutionarea intr-un anumit
mod a conflictului ivit intre ele.
56. Titlu executoriu – înscrisul întocmit de către organul competent, cu respectarea prevederilor legii, în
virtutea căruia devine posibilă punerea în executare pe cale silită a creanţei pe care o constată, cu
condiţia ca executarea să se circumscrie obiectului pe care acesta l-a determinat.
57. Hotărâre judecătorească – reprezintă actul final și de dispoziție prin care se finalizeaza procedura și
se aplica legea actul de dispoziţie final şi cel mai important al judecăţii, prin care instanţa
judecătorească pune capăt litigiului dintre părţi. în vederea acestui act se desfăşoară întreaga activitate
procesuală a părţilor, a celorlalţi participanţi la proces, precum şi a instanţei înseşi.
58. Decizie judecătorească – este o hotărâre prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului,
recursului în anulare, precum şi hotărârea instanţei de apel şi de recurs la rejudecarea cauzei. De
menționat că la soluţionarea problemelor prin care nu se rezolvă fondul apelului şi recursului,
dispoziţia se emite în formă de încheiere.
59. Încheiere judecătorească – eprezintă o hotărâre adoptată de către instanţa de judecată până la
pronunțarea sentinţei sau deciziei.
60. Sentinţa este o hotărâre prin care cauza penală se soluţionează în fond de instanţa de judecată. Aceasta
poate fi doar de două tipuri: de condamnare, dacă sentinţa este, parţial sau integral, de condamnare;
de achitare, dacă sentinţa este integral de achitare.
61. Executarea silită - reprezinta o procedura reglementata de lege prin care se asigura, cu ajutorul fortei
de constrangere a statului, realizarea drepturilor creditorului in cazul neindeplinirii de buna voie a
obligatiilor corelative in sarcina debitorului.
62. Fapta juridica - este imprejurarea care determina aparitia, modificarea sau stingerea unor raporturi
juridice, precum si nasterea, modificarea sau stingerea unor drepturi subiective sau obligatii.
63. Medierea Judiciara – modalitate obligatorie de soluționare amiabila a pretențiilor adresate instanței
judecătorești, cu ajutorul si sub conducerea acesteia in cazurile ce țin de protectia consumatorului,
litigiile de familie, litigiile privind dreptul de proprietate sputra bunurilor intre personae fizice sis au
juridice de drept privat, litigii de munca, litigii succesorale alte litigii civile ale caror valoare este sub
200000 lei.
64. Garantia - este un mijloc legal sau conventional de asigurare a executarii obligatiilor; este modalitatea
juridica prin care un bun mobil sau imobil este afectat pentru a asigura pe creditorul obligatiei
indeplinite ca debitorul isi va executa obligatia corelativa asumata.