Până vine berea discutăm chestii neutre, cum se obișnuiește.

Ce mai faci, ce mai zici,

cu ce te mai lauzi ș.a.m.d. Dar când sosește chelnărița cu halbele, Bogdi o inaugurează pe-a
lui înclinând-o ușor spre podea, până când un strop de spumă aterizează pe pardoseală.
- Cine a murit? întreb.
- Păi, tu să-mi spui! Cine a murit? întreabă și el.
- N-a murit nimeni.
- Și atunci? Ce-i bă cu moaca asta de înmormântare? Hai noroc și să ne trăim!
Înalț și eu halba, ciocnim, apoi trage fiecare câte un gât zdravăn. Abia pun halba jos,
că și încep să transpir.
- Țuchi, zic, cuvântul “clamidioză” îți zice ceva?
- ClamidiAZĂ, nu clamidiOZĂ. Doar din facultate, în amor n-am avut ocazia.
- Uite că eu am avut-o.
- Serios, coaie? Cum ai reușit? Ți-a făcut Paula bucata?
- Nu fi idiot! zic.
- Iartă-mă, da’ altfel cum? De când sunteți pe felie doar după curu’ ei te uiți, parcă s-au
terminat femeile pe planetă. Tot timpul stați bot în bot, doar prin gașca ei te învârți, de când s-
a mutat la tine abia mai scapi la o bere cu băieții. Te transformi într-un monovaginal jalnic. Ce
așteptări să mai am de la tine?
- Uite că între timp s-a remediat situația.
- Cu o bere nu se face primăvară, coaie, filozofează Bogdi.
- Nu de bere ziceam. De monovaginism...
- Scuipă tot! ordonă el.
- Mare lucru nu e de scuipat. Am avut un teambuilding acum două săptămâni.
- Și vrei să zici că de-acolo te-ai căptușit?
- De ce te miri?
- Astea nu prea sunt boli de publicitari, coaie.
- A fost cu femeia de serviciu.
Știrea îl prinde cu berea în gură și doar cu noroc reușește să o înghită înainte să mi-o
pulverizeze mie în față.
- Lasă-mă să ghicesc, zice, după ce se oprește din râs, era în haine de lucru?
- Nimeni nu mă cunoaște cum mă cunoști tu, țuchi!
- Cred că ai fute și o maimuță dacă ar avea uniformă.
- Cu condiția să aibă, totuși, pizdă.
Se bucură de ce i-am spus cum s-a bucurat tatăl de întoarcerea fiului risipitor.
- Un lucru, totuși, nu înțeleg. Am mai fost la teambuilding-uri fără să înțep nimic. Dar
fără prezervativ la mine n-am fost niciodată. Ce-a fost în capul tău?
- Frate, uite ce e, s-a întâmplat așa, netam-nesam. Nu mă dusesem chitit pe vrăjeală.
M-am dus cu bună credință.
- Dacă te duceai cu bună știință acum nu te mai scărpinai la coaie! observă el.
Și e greu să-l contrazici.
- În fine, zic, vestea bună e că se tratează ușor. Antibiotic, azitromicină, două pastile,
şapte zile fără zbenguială şi gata, sunt curat.
Pun cutia cu medicament pe masă.
- Și vestea proastă?
- Vestea proastă e că trebuie să îi dau și lu gagică-mea vestea bună.
- Cum, coaie? nici cu Paula nu pui prezervativ? Vrei să împingi cărucioru’ prin parc
mâine-poimâine?
- Liniștește-te! Ia pastile. Prezervativ punem doar o lună pe an, când face pauză.
- Măcar unul din voi are minte, conchide Bogdi.
- Mai doriți ceva? întreabă ospătărița.
 Bogdi îndreaptă un deget spre o halbă, apoi două către ea.
- Bun, și? se întoarce la mine. Te-ai gândit cum o să îi spui?
- Adică ce, tu ai vrea să îi spun?
- Un bărbat matur, responsabil așa ar face.
- Vrăjeală! De fapt de-abia aștepți să-mi dea papucii, nu?
- De fapt m-aș bucura să scapi de sub papuc, atâta tot!
- Deci, Bogdi, nici nu mă gândesc să-i spun, să fie clar. De-aia am apelat la tine.
- Am înțeles: vrei să-i spun eu!
- N-ai înțeles nimic. Vreau să m-ajuți s-o păcălesc, că la chestii de-astea îți merge
mintea.
- Da, da, eu te-ajut și-apoi iar nu mai aud de tine juma’ de an, se văicărește el.
- Hai nu mă mai bâzâi și ascultă-mă puțin: drăcia asta trece cu două pastile, ți-am zis:
două eu, două ea. Chestia e că lu’ Paula trebuie să i le dau pe șestache cumva. Ai înțeles? Să
nu se prindă. Dă-mi o idee, cum să fac. I le amestec în mâncare? I le picur în ceai? I le bag pe
gât în somn? Învață-mă tu, că doctor ești, curvar ai rămas, cunoști problema pe toate părțile.
Un rânjet imbecil îi înflorește pe față.
- Asta e simplu, coaie. Spune-mi tu cum o s-o ții pe Paula șapte zile fără sex?
Poftim, ce-l fute pe el grija!
- Țuchi, zic, asta e problema mea numărul doi acum. Când o să-ți tragi și tu gagică pe
termen lung o să vezi că, după o vreme, o săptămână de pauză nu mai e chiar un capăt de țară.
- Uite, coaie, poate că de-aia nici nu-mi trag! Dă-mi puțin chestia aia – solicită el cu un
aer subit profesional. Îi întind cutia, din care el scoate prospectul și începe să îl parcurgă.
Când fata ne aduce berile, nu se uită nici la ea, nici la bere.
Am ajuns cu halba pe la jumate când Bogdi arborează în sfârșit mutra lui victorioasă,
de stelist:
- Hai că te-am rezolvat, coițe, mă alintă el, întizându-mi țanțoș prospectul. Ia citește
acolo, la “utilizări”.
-“Infecții la nivelul toracelui cum sunt bronșita și pneumonia, infecții ale amigdalelor,
faringite și sinuzite”.
- Stop, fluieră Bogdi. Deci faringita te scoate din rahat! Farigită îți trebuie ție, coaie.
- De unde dracu’ să-mi mai trag și faringită?
- Nu trebuie să-ți tragi. Simulezi! Faringita e doar o amigdalită mai nașpa, cu
streptococ, nu-i mare mister. Avantajul e că în teorie și practică se poate da și lua prin sărut.
-Așa, și?
Am doar juma’ de bere în fața lui, dar, nu știu, parcă gândesc cu încetinitorul:
- Treaba e simplă, explică Bogdi. Mâine dimineață îi spui lu’ Paula că te doare-n gât.
Te vaiți, nu mănânci, nu poți să înghiți, te dai și tu lovit, ca la fotbal. Apoi bagi învoială la
muncă pe motiv de boală și te faci și tu că dai o tură pe la medicul de familie.
- Păi cu boala nici nu-i minciună, că chiar sunt bolnav, nu?
- Corect. Și dacă ne vedem și mâine la o bere nici faza cu medicul n-o să mai fie
minciună.
- Păi, de când ești tu medic de familie?
- De când mă strofoc ca să-ți salvez ție familia!
Unu zero pentru Bogdi. Face o pauză de hidratare, apoi revine:
- Când te întorci acasă la gagică îi pui pe masă azitromicina și îi spui că e musai să ia
și ea, că așa-i tratamentul, îi zici că ai faringită, că poate s-a molipsit și ea și că nu-i cazul să
plimbați streptococu’ de la unul la altul când vă luați limba-n gură.
- Problema e, țuchi, că pe ea n-o s-o doară în gât, că n-are de unde.
 -N-are a face, coaie. Poa’ să aibă infecția și fără simptome. Iar la mozolează poa’ să ți-
o dea înapoi, înțelegi? Sau poți să i-o dai tu ei. Deci e normal să vă tratați împreună. Cu asta
ești total acoperit, coaie. Mai alibi de-atâta nu se poate.
Sunt invidios că nu mi-a venit mie o idee așa de simplă și de eficace. Dar fericit că i-a
venit cuiva. Am băut doar o bere jumate, dar zău că-mi vine să sar pe el, să-l îmbrățișez și să-l
pup!
- Țuchi, să trăiești, ești genial, mi-ai salvat curu’ cu chestia asta, merci mult! zic.
- Stai, coițe, se eschivează el, că n-am terminat. Vezi că la azitromicină e bine să mai ia
și-un fluconazol.
- Ce-i ăsta? Mai zi o dată, să-mi scriu în telefon.
- Flu-co-na-zol, silabisește el. E antifungic, se dă contra ciupercilor. Îl iei fără rețetă de
la orice farmacie. Dă-i o pastilă și e suficient!
- Da’ ca ce chestie? Dacă face gât să știu ce să-i zic.
- N-o să facă gât, dacă a mai luat antibiotice la viața ei atunci știe și ea cum stă treaba.
Faza e că de la antibiotic muierile fac o ciupercă. În toată cariera ta n-ai auzit de candida până
acum?
Chelnărița noastră, în drum spre altă masă, a întors involuntar capul spre noi.
- Ăăăă, mai doriți ceva?
- Nu, mersi, poate mai încolo, zic.
- Ai văzut? rânjește Bogdi. Cine știe, cunoaște! Important e să ia fluconazolu’ înainte,
ca să nu dea în candidoză de la antibiotic. Altfel se complică tratamentul.
- Adică?
- Adică ciupercuța asta se transmite și ea prin frichi-frichi. Și dacă o face ea, atunci
amândoi trebuie să vă tratați - și iar stați pe tușă o săptămână, înțelegi? Ca să nu vă infectați
unul pe altul. Exact ca la BTS. Și de ce să țineți post două săptămâni, când puteți ține una
singură?
La toate s-a gândit doctor veneris causa! Știam eu că e alegerea potrivită.
- Mersi că îmi porți de grijă, țuchi.
- Pentru gagică-ta o fac, coaie, returnează Bogdi, cu amabilitate. Hai noroc! zice și
înalță halba aproape plină.
Dar momentul festiv nu ține prea mult.
Every little thing she does is magic, every thing she do just turns me on...
- Time out, zic, și scot telefonul din pantaloni. Alo?
- Bună, unde ești?
Glasul ei ajunge la mine mixat cu răgetele traficului bucureștean.
- A trebuit să mai stau puțin peste program, improvizez eu, încercând să maschez cu
cealaltă mână zgomotul de cârciumă.
- Te cred, mă asigură ea, cu zeamă de varză în glas. Vino acasă mai repede te rog, am
fost la ginecolog și avem de vorbit lucruri.
- Ce s-a întâmplat?
- Hai că e poliție, trebuie să închid, pa!
Când iau telefonul de la ureche parcă e mai liniște în bar. Parcă s-a lăsat o tăcere grea,
ca atunci când înscrie echipa oaspeților pe un stadion mare. Muzica din cârciumă, acuma văd,
e de la radio. Sau poate de la un calculator. La televizor merge, fără sonor, clipul altei piese.
S-a dus dracului faringita mea.
- Răz, ești bine, mă? se agită Bogdi pe margine. Ai pățit ceva? Mai zic de o bere?
Bere? Ce idee!
O vodcă ar trebui acum.
- A aflat! rezum eu.
- Ce a aflat? Ți-a zis ea că a aflat? insistă Bogdi.
 Îi explic și lui ce și cum.
- Fugi de-aci, coaie, mă potolește el. Te știi cu musca pe căciulă și de-aia te panichezi
ca o pizdă proastă! Parcă te văd că te duci acasă și îi scuipi tot. Vezi să nu faci tâmpenia asta!
Boala asta e mai tăcută la gagici, nu face gât așa devreme. Tu când ai expus-o prima oară?
Acum două săptămâni, nu?
- Deja sunt două jumate, zic eu.
- Stai cuminte, că e prea devreme pentru suspiciuni. Ar trebui să ai ghinion cu caru’.
Oh, exact de argumentul ăsta mi-era frică!
- Iar dacă știa ceva, îți zic eu că te făcea cu ou și cu oțet, nu te lua așa frumos!
- Și-atunci? De ce crezi s-a dus la ginecolog?
- Dracu știe! A răcit la ovare. Are o infecție urinară. Are bucurii când simte mână-n ea.
De un’ să știu eu? Femeile au un milion de probleme acolo jos, nu e așa simplu ca la noi.
- Și-atunci de ce m-a sunat special ca să îmi zică că a fost la ginecolog și că să vorbim?
A mai fost și până acum - și nu m-a sunat mai niciodată expre ca să îmi dea de știre.
- Și de unde știi tu că te-a sunat expre pentru asta? Pun pariu că a mirosit că ești la
cârciumă și a băgat la înaintare chestia asta doar ca să dai tu fuga acasă.
- Ceea ce am să și fac, îi zic.
- Stai bă, se oftică Bogdi, așa îmi mulțumești? Măcar termină-ți berea!
- Iartă-mă, frate, da’ vreau să lămuresc mai repede chestia asta cu Paula.
- N-aștepți restul?
- Nu. Berile astea le dau eu.
- Păi dacă tot îți iei zborul, ia-ți și cutia de pe masă, nu mi-o lăsa mie, că n-am ce face
cu ea.
- Mersi. Hai că te sun să-ți zic – promit eu compensatoriu, apoi dăm mâna și o
zbughesc la metrou.
Dar când ajung acasă, după șapte stații cu metroul, glasul Paulei mă salută din baie, eu
sunt cu două beri în mine și regret sincer că nu l-am ascultat!
- Ies peste două minute, îmi strigă ea. După care dă drumul la apă, ca barieră sonoră.
Problema cu Paula e că nu știi niciodată câte secunde durează minutele ei. Ca orice
femeie, luna e singura subdiviziune a timpului pe care o înțelege. Și asta, probabil fiindcă e pe
pastile.
Când ușa de la baie se crapă în sfârșit, sunt plin și de pipi, și de draci. Un minut dacă
mai stătea cred că rezolvam la chiuvetă!
- Ce faci? zice.
- Fac pe mine, zic și mă reped la budă ca disperatul.
Dar exact când să încep treaba, îmi strigă Paula de afară, prin ușă:
- Să îmi spui dacă simți vreo usturime sau vreo mâncărime.
Și cu treaba asta îmi pune capac.
Mă blochez instantaneu.
- Ca ce chestie? o întreb.
- Am o scurgere dubioasă de niște zile încoace.
Împing. Dar degeaba. Parcă aș fi la pisoar, între doi cunoscuți care vorbesc unul cu
altul peste capul meu.
- Și de-aia te-ai dus la doctor?
- Da. N-o să ghicești ce mi-a zis!
Mă opintesc, mă screm, o scutur, dar nici un strop nu vrea să mă părăsească. Berea m-
a luat prizonier și nu vrea să mai îmi dea drumul.
- Ce?
- Cică s-ar putea să fie de la tine.
- CE?
 - Zice doctorul că s-ar putea să fie de la tine.
Mă așez pe WC.
- Cum adică de la mine? De unde să știe doctorul așa ceva?
- Să-ți explic. Mai ții minte când ai fost în teambuilding?
Uneori, cu toată bunăvoința, e imposibil să te piși dacă nu dai afară și rahatul.
Poate asta ar trebui să fac. Să dau rahatul afară.
Să îi spun: fii atentă. Ce ai tu, nu ai fiindcă ți-am făcut bucata. Ai pentru că nu mi-am
luat prezervative la mine.
Și nu mi-am luat, dintr-un singur motiv: că te iubesc.
Penibilă scuză, dar adevărată.
Poate ar trebui să îi spun asta. Dacă aș fi în stare să ies din budă și s-o privesc în ochi.
- Ce treabă are teambuilding-ul cu chestia asta?
Nu sunt în stare.
- Are, cât ai fost tu la teambuilding m-a bușit o răceală. Nu-ți amintești ce răgușită
eram la telefon?
Abia îmi mai amintesc cum mă cheamă.
- Nu.
- Eram, îți spun eu. Eram cobză. Și chestia e că am luat ca proasta antibiotice și am
făcut o ciupercă.
- Nu cumva se cheamă clamidioză? mă interesez eu cu un firicel de speranță.
Iar după ce termin fraza sesizez că iar am greșit numele. Și că din toți idioții pe care-i
cunosc sunt probabil cel mai mare.
Dincolo de ușă se lasă tăcere..
Dacă aș putea m-aș arunca în WC și aș trage apa după mine.
- Confunzi, răspunde glasul Paulei într-un târziu, aia e altă chestie. Asta se numește
candida. Candidoză.
- Și asta e ce ai tu?
- Da, chestie muierească.
Vesel, sărbătoresc, berea începe să curgă din mine.
Doamne, mulțumescu-ți.
- În orice caz, eu m-am tratat, se disculpă ea. Dar când te-ai întors tu din teambuilding
probabil că nu dispăruse chiar complet.
- Adică ce vrei să zici? Că ți-ai luat înapoi infecția de la mine?
- Cam așa ceva!
- Și de-asta ai zis că ți-a zis doctorul că e de la mine?
- Da, bineînțeles. Ce-ți închipuiai?
Și eu care era să mă dau singur în gât!
Bine că n-am mușcat-o, ar fi fost autogolul secolului.
- Bine, da’ eu n-am nimic, să știi, mint eu cu grație.
- Păi, de obicei noi suntem alea cu simptomele. Voi sunteți mai mult purtători.
Când prind un moment liber trebuie să îi dau un SMS lu’ Bogdi, să văd ce facem cu
faringita, dacă o mai amân sau nu..
Dar, una peste alta, de ce mi-era frică am scăpat. Deocamdată.
Când trag apa, jetul ei parcă țâșnește festiv cumva, ca rezonanțe de arteziană.
- Și care e planul acum? mă interesez din ușa toaletei.
- Acuma planul e că trebuie să luăm niște medicamente și șapte zile să stăm cuminței.
Ceea ce știu deja, de la Bogdi. Dar mă oftic sincer, fiindcă de bucurie am început să
dau iar din coadă.
- Șapte zile fără tine? La rând? Mă omori...
- Ai fost la bere? mi-o retează ea, când îi bag limba în gură și îmi simte damful.
 Ar fi culmea să ne luăm de la asta acum!
- Ete, na! Am avut o aniversare la birou și a trebuit și eu să ciocnesc cu ceva. Dar am
eliminat-o, zău – arăt eu cu capul spre toaletă.
Are aerul că mă crede.
- Bine, vezi că mai ai o bere în frigider. Așteaptă-mă puțin, și dispare iar în baie.
Auzi ce idee, bere! O șampanie ar merge acum.
O aud cotrobăind prin baie. Poate își caută chiloțeii sexy prin coșul de rufe. Sau poate
un prezervativ rămas în dulăpior din perioada de pauză. Ce naiba, dacă tot vin șapte zile de
post, măcar s-o punem și noi de-o Lăsata Secului!
Dar când iese, e lipsită de orice arsenal. Are doar două pastile în palmă, pe care mi le
pune pe masă.
- Nu ți-ai deschis berea? se miră ea.
Parcă de bere îmi arde mie acum!
- Nu mai bine te mai deschid pe tine o dată? Înainte să luăm astea...
- Amândouă sunt pentru tine. Pe-ale mele le-am luat deja. Și oricum n-aș fi putut, că
mă cam ustură..
- Cum? zic eu. Deci nu luăm pastilele amândoi?
- Nu, zice ea, sunt amândouă pentru tine. Poate ai și un frate acasă!
E o glumă internă de-a noastră. Doar că nu prea îmi vine să râd.
- Ești sigură că două? Una n-ajunge?
- Sunt absolut sigură, așa mi-a zis doctorul.
Atunci mă uit eu mai cu atenție la pastilele alea.
- Auzi, Paula, da’ ăsta ce medicament e?
- Sincer, nu mai țin minte cum se cheamă, dă ea din umeri.
- N-ai prospectul la tine?
- Nu. Cutia am aruncat-o cu prospect cu tot
Atunci scot doza din frigider, iau pastilele și dau cu bere după ele, să alunece pe gât.
Golesc repede restul de bere și arunc cutia în sacul de sub chiuvetă.
- Mă duc să duc gunoiul, anunț eu.
Iau sacul menajer și ies pe palier să îl arunc la ghenă. Dar înainte îl pun jos și încep să
examinez conținutul. Scormonesc prin gunoi, ca boschetarii după cutii. Și găsesc. Tot o cutie.
Dar de carton. De medicamente. Verde cu alb. Identică cu a mea. Cu aia de azitromicină, pe
care i-am arătat-o lu’ Bogdi. Aia pe care mai aveam un pic și-o uitam în cârciumă. Unu la unu.
- Paula, întreb când mă întorc în casă, nu e asta cutia de la medicament?
- Ce faci, ai început să cauți prin gunoaie?
- Te rog frumos, nu mă lua la mișto. Ăsta e ce ai luat tu?
- Parcă da, șovăie ea.
- Parcă? Sau sigur?
- Cred că sigur.
- Păi, ăsta nu-i antibiotic, scumpo?
- O fi, scumpule - se acrește și ea - nu știu, crezi că io m-am uitat?
- N-are nicio logică să iei antibiotic.
- Uite care-i faza, eu nu știu, da? Iau și io ce îmi spune doctorul! Dacă îmi spune
doctorul să beau spirt medicinal, beau spirt medicinal.
- Și acum ce ți-a zis, să mănânci rahat?
Trebuia să mă abțin. Imediat îmi pare rău că am spus asta. Boala mea. Mai bine încep
un război, decât să renunț la o replică.
- Te-ai îmbătat dintr-o bere? Ce dracu’ ai? urlă la mine, cu glasul urcându-i o octavă.
Probabil că și un etaj.
 Atunci îmi adun și eu în plămâni toate forțele. Nu ca să urlu. Dimpotrivă, ca să reușesc
să vorbesc normal.
- Iartă-mă, iubito. Nu știu ce m-a apucat. Dar pur și simplu nu înțeleg. Ai spus că
ciuperca e de la antibiotic. Cum naiba să iei tot antibiotic ca să te tratezi?
- Uite așa, cui pe cui se scoate! Ce, tu nu te dregi tot cu bere după bere?
Nu e cazul să zbier. Nici să o înjur. Nici s-o plesnesc.
Ce obțin cu asta?
Acum eu trebuie să fac cercetările. Să aflu ce ascunde ea. Și de când. Și cu cine.
Iar pentru asta e nevoie de calm. E nevoie de liniște.
- Ai și tu dreptate! îi zic.