Dreptul de proprietate publică

Dreptul de proprietate publică este acel drept real care aparține statului și unităților
administrativ – teritoriale, în cazul bunurilor care prin natura lor sau prin efectul legii sunt de
uz sau de interes public.
Titularii dreptul de proprietate publică sunt statul român și unitățile administrativ –
teritoriale.

Caracterele juridice

1. Inalienabilitatea
- bunurile ce fac obiectul unui astfel de drept nu pot fi transmise prin niciun fel de acte
juridice. Bunurile din proprietatea publică sunt scoase din circuitul civil. Prin
inalienabilitate mai înțelegem că asupra dreptului de proprietate publică nu se pot
constitui dezmembrăminte.
2. Insesizabilitatea
- asupra bunurile ce fac obiectul dreptului de proprietate publică nu se pot constitui garanții
reale de genul ipotecă, gaj, privilegii. Bunurile ce fac obiectul dreptului de proprietate
publică nu pot fi urmărite silit de către creditorii titularilor dreptului de proprietate
publică.
3. Imprescriptibilitatea
- este imprescriptibil extinctiv (nu se stinge prin neuz iar acțiunea titularului dreptului de
proprietate, în revendicarea bunului din domeniul public este imprescriptibilă). Bunurile
din domeniul public nu pot fi dobândite pe cale de uzucapiune (bunuri imobile) sau prin
posesie de bună credință (bunuri mobile).

Obiectul dreptului

Articolul 136 din Constituție enumeră anumite bunuri ce aparțin exclusiv proprietății
publice: bogățiile de interes public ale subsolului, căile de comunicație, spațiul aerian, apele
cu potențial energetic valorificabil, plajele, marea teritoriale, resursele naturale ale zonei
economice și ale platoului continental. Legea 213/1998 dispune în mod expres în anexele sale
3 categorii de bunurile din domeniul public:
1. bunurile care sunt de interes național și care fac obiectul dreptului de proprietate al
statului român.
2. bunurile care sunt de interes județean și care fac obiectul dreptului de proprietate public al
județelor.
3. bunurile de interes local care fac obiectul dreptului de proprietate pentru municipii, orașe
și comune.

Condiția generală privind valabilitate dobândirii (858 CC, art. 6 din legea 213/1998)

1
 Un bun nu se poate afla în domeniul public decât dacă a fost dobândit cu respectarea
legii, iar dacă un bun a fost dobândit prin preluare fără vreun titlu sau cu vicierea
consimțământului fostului proprietar, el nu se poate afla în domeniul public.

Criteriile de identificare ale bunurilor din domeniul public

Pot face obiectul dreptului de proprietate publică bunurile enumerate în articolul 136
din Constituție și bunurile care sunt de uz și interes public.
Prin bun de interes public se înțelege toate acele bunuri care sunt destinate să fie
folosite sau exploatate pentru desfășurarea unor activități sau servicii publice (școli, spitale).
Sunt bunuri de uz public toate acele bunuri care prin natura lor sunt destinate a avea o
folosință generală (parcuri, poduri).

Moduri de dobândire (cu excepția celor din articolul 136)

Statul și unitățile administrativ – teritoriale pot să dobândească bunuri în domeniul
public prin următoarele modalități:
- Achiziție publică
- Exproprierea pentru o cauză de utilitate publică
- Donație sau legat acceptate în condițiile prevăzute de lege
- Contract cu titlu oneros dacă bunul ce urmează a fi contractat este de interes sau uz public
- Transferul bunului din domeniul privat al statului român în domeniul public al statului
român, transfer care se realizează prin hotărâre de guvern, precum și prin transferul
bunului din domeniul privat al unități administrativ – teritoriale în domeniul public al
acelorași unități administrativ – teritoriale, transfer care se poate realiza prin hotărâre de
consiliu local
- Trecerea unui bun din domeniul public al statului român în domeniul public al unități
administrativ – teritoriale, transfer care se realizează la cererea consiliilor locale prin
hotărâre de guvern
- Trecerea unui bun din domeniul public al unități administrativ – teritoriale în domeniul
public al statului român la cerea guvernului.
- Trecerea unui bun din domeniul public în domeniul privat prin hotărâre de guvern,
hotărâre a consiliului local.

Exercitarea dreptului de proprietate publică

Titularii au o dublă calitate: sunt subiecți de drept public și subiecți de drept privat
2
a) Ca titulari de patrimonii, titularii dreptului de proprietate publică acționează întotdeauna
ca subiecți de drept public, ei exercitând prerogativele dreptului de proprietate publică
prin acte de putere, sens în care administratorul general al bunului din domeniul public
pentru statul român este guvernul României, iar administratorul general pentru bunuri din
domeniul public al unități administrativ – teritoriale sunt consiliul județean și consiliul
local.
b) Ca titulari de drepturi reale asupra unor bunuri determinate din domeniul public, statul
român și unitățile administrativ – teritoriale exercită atributele dreptului de proprietate
publică în mod direct sau indirect. În mod direct statul român exercită aceste atribute prin
intermediul Ministerului Finanțelor iar unitățile administrativ – teritoriale prin intermediul
consiliului județean și consiliului local. În mod indirect exercitarea dreptului de
proprietate publică se poate face prin altul. Acestea sunt cazurile în care titularii dreptului
de proprietate publică decid prin acte de putere sau prin acte juridice ce îmbracă forma
unor contracte să încredințeze bunuri din domeniul public altor persoane spre a fi folosite.

Apărarea dreptului de proprietate publică

Apărarea dreptului de proprietate publică cade în sarcina titularului dreptului, iar în

concret apărarea se realizează prin intermediul acțiunilor în revendicare, care sunt
imprescriptibile.
În numele statului român, acțiunea în revendicare o face Ministerul Finanțelor, iar în
numele unități administrativ – teritoriale astfel de acțiuni se fac prin intermediul consiliului
județean și consiliului local.

Stingerea dreptului de proprietate publică

Stingerea dreptului de proprietate publică are loc atunci când:

a) bunul piere
b) bunul este transmis din domeniul public în domeniul privat, dacă a încetat să mai fie de uz
sau de interes public.

Drepturile reale corespunzătoare dreptului de proprietate publică

1. Dreptul de administrare ( art.867-870)
2. Dreptul de concesiune (art.871-873)
3. Dreptul de folosință cu titlu gratuit (874-875)

Dreptul de administrare

Dreptul de administrare este un drept real, corespunzător dreptului de proprietate

publică. Se caracterizează prin aceea că:
- Este un drept real, pentru că este opozabil tuturor, mai puțin titularului dreptului de
proprietate publică, care l-a constituit și care în poate revoca oricând, dacă cel ce a primit
bunul în administrare nu își execută în mod corect drepturile și obligațiile care îi revin.
3
- Este un drept principal, pentru că are o existență de sine stătătoare
- Este un drept derivat, pentru că izvorăște din dreptul de proprietate publică.

Particularitățile dreptului de administrare

 În situațiile în care titularul dreptul de proprietare înțelege să revoce dreptul de
administrare, atunci cel care a primit bunul în administrare nu are la îndemână pentru a se
apăra împotriva actului de revocare decât calea acțiunii în contencios administrativ, iar o
astfel de acțiune nu se poate promova decât pentru 3 motive:
- Când revocare s-a dispus cu încălcarea legii
- Când revocarea s-a dispus cu depășirea competențelor
- Când revocarea s-a dispus cu încălcarea regulilor de procedură
 Dacă în justiție este contestată de o terță persoană, însăși existența dreptului de proprietate
publică titularul dreptului de administrare chemat în judecată este obligat să arate cine
este titularul dreptului de proprietate publică și să ceară instanței să îl introducă în cauză.
 Dreptul de administrare se constituie prin hotărâre de guvern și prin hotărâre de consiliu
local sau județean.
 Dreptul de administrare se poate constitui în favoarea regiilor autonome, autorităților
administrației publice centrale sau locale, în favoarea instituțiilor publice de interes local.

Conținutul dreptul de administrare

Conferirea dreptului de administrare permite titularului dreptului de administrare să

intre în posesia bunului din domeniul public, să îl folosească pentru realizarea obiectului său
de activitate, să execute asupra lui acte de dispoziție materială dar îi este absolut interzis să
exercite acte de dispoziție juridică (să vândă, să concesioneze).

Dreptul de concesiune

Dreptul de concesiune este un drept real care se caracterizează prin aceea că:
- Este un drept real deoarece este opozabil tuturor, mai puțin titularului dreptului de
proprietate publică
- Este un drept principal pentru că are o existență de sine stătătoare
- Este un drept temporar

Constituirea dreptului de concesiune

Constituirea dreptului de concesiune are loc prin contract de concesiune. Titularii
dreptului de concesiune sunt persoanele fizice sau juridice.

4
Conținutul dreptul de concesiune:
- dreptul de concesiune permite celui care a primit bunul să îl folosească întocmai ca și
proprietarul bunului însă nu poate să facă acte de dispoziție juridică.

Dreptul de folosință cu titlu gratuit

Dreptul de folosință cu titlu gratuit este un drept real, corespunzător dreptului de

proprietate publică care se caracterizează prin aceea că:
- Este un drept principal pentru că are o existența de sine stătătoare
- Este un drept temporar
- Se constituie cu titlu gratuit
Titularii dreptului de folosință cu titlu gratuit pot fi numai instituțiile de utilitate
publică.

Constituirea dreptului de folosință cu titlu gratuit

Dreptul de folosință cu titlu gratuit se constituie prin hotărâre de consiliu județean sau
consiliu local.

Conținutul dreptului de folosință cu titlu gratuit

Un astfel de drept permite instituțiilor de utilitate publică care au primit un bun din
domeniul public să îl folosească conform obiectului lor de activitate, însă nu pot să culeagă
fructele.
5
6