Sunteți pe pagina 1din 1

Efectele unei

fapte asupra făptuitorului pot fi însă foarte diferite, în funcţie de starea lui su
fletească în momentul
respectiv. Dacă vezi un copil în pericol să se înece şi îl salvezi dintr‐un impuls
direct de a oferi ajutor,
nu ţi se va putea reproşa nimic din punct de vedere moral. In schimb, dacă‐ţi spui
în sinea ta: „Este o
virtute să dai sprijin celor aflaţi la ananghie, iar eu vreau să fiu un om virtuos,
deci trebuie neapărat
să salvez acest copil“, vei fi după aceea un om şi mai nevrednic decât erai înainte
. Ceea ce se aplică
în acest caz extrem se aplică şi în multe alte cazuri, mai puţin evidente.
Mai există şi o altă diferenţă, un pic mai subtilă, între atitudinea faţă de viaţă
pe care o
recomand eu aici şi cea pe care o recomandă moraliştii tradiţionali. Moralistul tra
diţional va spune,
de pildă, că iubirea trebuie să fie altruistă. El are dreptate într‐un anumit sens
— acela că ea nu
trebuie să fie egoistă dincolo de un anumit punct —, dar fără îndoială că trebuie s
ă fie de o
asemenea natură încât în ea să fie cuprinsă şi propria fericire. Dacă un bărbat ar
cere în căsătorie o
femeie pe temeiul că îi doreşte din tot sufletul să fie fericită, iar în acelaşi ti
mp ar considera că ea i‐ar crea oportunităţi ideale pentru abnegaţie, fie‐
mi îngăduit să mă îndoiesc că femeii i‐ar fi cu totul pe
plac o astfel de situaţie. Fără îndoială că trebuie să dorim fericirea celor pe car
e‐i iubim, dar nu ca pe
o alternativă la propria noastră fericire. De fapt, toată antiteza dintre eu ş
i restul lumii pe care o
presupune doctrina abnegaţiei dispare de îndată ce avem o preocupare sinceră pentru
persoane şi
lucruri din afara noastră. Prin astfel de preocupări un om ajunge să se simtă parte
componentă a
fluxului vieţii, şi nu o rigidă entitate separată aidoma unei bile de biliard, care
nu poate avea cu alte
asemenea entităţi decât relaţii de coliziune. Orice nefericire rezultă dintr‐un fel
de dezintegrare sau
lipsă de integrare: dezintegrare poate exista înăuntrul eului, prin lipsa de coordo
nare între psihicul conştient ş
i cel inconştient; lipsă de integrare există între eu ş
i societate când cele două nu sunt
sudate între ele de forţa unor interese şi simţăminte obiective. Omul fericit este
acela care nu suferă
de nici una din aceste dezbinări, acela a cărui personalitate nu este nici divizată
lăuntric, nici pornită
împotriva lumii. Un astfel de om se simte cetăţean al universului, se delectează cu
spectacolul oferit de acesta ş
i cu bucuriile pe care i le pune la îndemână. Nu este frământat de gândul la moarte
, pentru că nu se simte cu adevărat rupt de cei ce vor veni după el. Într‐
o asemenea profundă unire
instinctivă cu fluxul vieţii rezidă pentru om maxima fericire.

S-ar putea să vă placă și

  • Excellence
    Excellence
    Document10 pagini
    Excellence
    tigau diana lavinia
    Încă nu există evaluări
  • Nu e Fraier
    Nu e Fraier
    Document6 pagini
    Nu e Fraier
    tigau diana lavinia
    Încă nu există evaluări
  • Corpus
    Corpus
    Document7 pagini
    Corpus
    tigau diana lavinia
    Încă nu există evaluări
  • Plangi
    Plangi
    Document2 pagini
    Plangi
    tigau diana lavinia
    Încă nu există evaluări
  • Suzeta
    Suzeta
    Document9 pagini
    Suzeta
    tigau diana lavinia
    Încă nu există evaluări
  • Arta Subtilă A Nepăsării de Mark Manson
    Arta Subtilă A Nepăsării de Mark Manson
    Document18 pagini
    Arta Subtilă A Nepăsării de Mark Manson
    tigau diana lavinia
    100% (1)
  • Razi
    Razi
    Document2 pagini
    Razi
    tigau diana lavinia
    Încă nu există evaluări
  • Voit
    Voit
    Document2 pagini
    Voit
    tigau diana lavinia
    Încă nu există evaluări
  • Shakespeare
    Shakespeare
    Document1 pagină
    Shakespeare
    tigau diana lavinia
    Încă nu există evaluări
  • DEZV Citate
    DEZV Citate
    Document4 pagini
    DEZV Citate
    tigau diana lavinia
    Încă nu există evaluări
  • Ratat
    Ratat
    Document3 pagini
    Ratat
    tigau diana lavinia
    Încă nu există evaluări
  • Trai
    Trai
    Document2 pagini
    Trai
    tigau diana lavinia
    Încă nu există evaluări