KARELIA MIHAELA NEACȘU

DEPOZIŢIA UNEI
INFRACTOARE

1
2
CUPRINS
O altfel de toamnă
Când cad eu pe gânduri !
Eu, clipa
8 si 9
Doamna de Martie
Spectacolul timpului
Land of Christmas
Omulețul de pe Luna
Clip mind
Binecuvântata ești, Românie !
Relocare
Așa...despre mine si toamna
Hai, intra!
…iar eu vad Brăila așa!
Sufăr de "orfanism"
Răscrucea intre DA si NU
Lacul din ochiul stâng
Unde sunt, ca nu mă găsesc?
Periferica
Iubire verde
Banu Manta
Depoziția unei infractoare
Unde ne sunt femeile ?
Păcatul nepăsării
Iubirea ca un teatru
Trăim intr-o lume patronata de big boss -
BANUL
DIALOG - MONOLOG

3
XXXX
YYYYY
PCR
Îmi plac filmele cu Fred Astaire si
bărbații care plâng
Singurătatea lui Făt-frumos
Memoria unei frunze
SA VINA MOȘ CRĂCIUN
Ghetuțe lustruite
Locuri, gânduri, sentimente, oameni,
posibilităţi ...
„Mai avem de nevoie si de iarba!"
Imaterialele temeri
Nimic intamplator!
Pe marginea căzii
Cafea,frunze si o acuarela
Ce căutai in visul meu?
Îmi ploua peste duminica!
Si azi viața trece pe la tine!
Intr-o zi cu prea multa iubire
XCV
Si azi m-am gândit la tine, mama!
Îmi apar vara
Hotărâta sa te iubesc
vcx
M-am încruntat!
SN
Internată în România

4
O altfel de toamnă

Doamne, era să nu te recunosc! Ce e cu tine? Chiar

ești tu, cea care te parfumai cu vara și zburdai printre
primăveri cu ușurința fluturelui? Cum de te-ai ascuns
în locul ăsta plin neîmpliniri și frici? Privirea ta, în
care se zbătea zborul pescărușilor, acum este doar un
zid plin de igrasie. Ce mâini reci ai! De când nu ai
mai mângâiat cuvântul iubire? Paloarea obrajilor tăi
mă sperie! Când te-am cunoscut aveai toți macii puși
în ei. Ai buzele crăpate. Ți-e sete și nu îndrăznești să
sorbi măcar o picătura din acest azi? Nu-ți fie teamă,
nu este amar, are doar gust de gutuie și de prezent.
Trece-ți degetele prin păr, ai o pânza de păianjen
care-ți acoperă strălucirea! Și rochia…!... da rochia
ta s-a sifonat și s-a acoperit de praf și frunze zbârcite.
Hai scutur-o puțin și lasă să se vadă ce model frumos
are. Of, doamne, chiar nu-nțeleg cum de lași fereastra
deschisa spre noapte când afară este soare și lumina
curge frumos printre castani. Pune mâna, ia o matură
și curăță pe aici, e prea multă tristețe, chiar nu vezi că
până și pereții plâng cu tencuiala spartă? Ridica-te, e
frig în preajma ta, pune câteva zâmbete pe buze,
doua-trei speranțe în suflet, să vezi cât îți va fi de
bine în locul ăsta, care este ființa ta!

5
Când cad eu pe gânduri!

Încă o săptămâna în care să mă lupt cu dezamăgirile,

să înfrunt iarăși o lume pe care îmi este din ce în ce
mai greu să o înțeleg.
Purtând eticheta "50 de ani+" , ești tot mai des pusă
pe raftul articolelor cu "defect". Momentele de
îndoială încep să se succeadă la intervale tot mai
dese, iar sentimentul excluderii dă târcoale, hămesit.
Apoi este rândul întrebărilor care stau la coadă, mai
bine zis se îmbulzesc să capete un răspuns cât de cât
logic. Trebuie să le cer scuze că nu găsesc nici
măcar un răspuns de bun simț ci doar unul de
complezență : ”societate grav bolnavă”.
Diagnosticul: surzenie, miopie avansată și demență
progresivă. Mă tem să nu mă molipsesc !
Ar fi înfricoșător să nu mai pot fi altruistă, să mă
îndrăgostesc de un card “posesor” de persoana
masculină sau să-mi selectez prietenii în funcție de
statutul social. Asta ar mai lipsi! Și așa sufăr de
“normalitate” acută , ar însemna să devin o
contradicție ambulantă.
Mă duc să iau un hap de optimism, trag de colțul
buzelor spre zâmbet, pun un plasture cu speranță pe
suflet , deschid umbrela (între timp a început
ploaia) și mă arunc în vâltoarea vieții, convinsă că
pană la prima intersecție va ieși soarele.

6
Eu, clipa

M-am născut într-un răgaz de haos. Pământul

se oprise să respire și atunci am venit eu. Apar când
sunt așteptată mai puțin și schimb totul. Eu sunt cea
care te ridică la fericire și te coboară în disperare. Nu
o fac intenționat. Tatăl meu e timpul și mama,
schimbarea. Rău sau bine, eu fac doar să se întâmple.
Nu fac mereu ceva memorabil, dar și când o fac,
nimic nu mai seamănă cu ce a fost.
Mi se mai spune și Efemera, deși nu eu îmi
doresc să fiu doar în trecere, mai ales atunci când pot
să-ți fac sufletul să vibreze. Poate mi-ar place să
zăbovesc, să te bucur o viață. Nu sunt întâmplătoare,
sunt parte a planului ce ți-a fost hărăzit. Nimeni nu
vrea să mă păstreze, cum am venit sunt deja amintire,
chiar și atunci când înalț atât de sus în fericire că
aproape se poate atinge Dumnezeu cu mâna.
Unii mă uita, alții doresc să mă reîntorc, prea
puțini mă iubesc. Mă pot renaște la infinit, trebuie
doar ca tu să-ți găsești motivația. Și doamne câte ai
avea! Nu o să mă apuc să fac liste acum, le ști la fel
de bine ca mine. Păstrează-mă, prelungește-mă când
aduc frumusețe, încântare, fericire, cearta-mă dacă
aduc întunecare și poate cine știe, voi face lumină,
dar nu mă ignora căci sunt parte din tine pentru că tu
nu ești decât infinita mea înșiruire.

7
8 si 9

8 - ea născută dintr-o coastă a unuia pe nume

Adam, mare amatoare de mere, iubitoare de animale
(șarpe), promotoare a viticulturii (vezi frunza) si o
ilustră cercetătoare (cutia Pandorei).
9 - el, o forma de lut ușor maleabil (vezi Eva),
predispus la umezire (patruzeci de pahare),
vegetarian convins (mere în special), proprietar de
grădina (rai ) și colecționar pasionat (de Eve).
Apoi au venit 10 si 11 și au zis: voi doi ăștia 8
și 9 strângeți rândurile să încăpeți în week-end și
puneți și voi de o petrecere la comun, 8 să se ocupe
cu de-ale gurii (mai un pupic, mai o cicăleala, mai o
bârfuliţă), 9 să facă rost de tărie (mai un bătut de
covoare, un spart de lemne, un mutat de șifonier) și
antren (mai un fotbal, mai o bere, mai o pipița).
Numai că 8 și 9 au vrut ceva special, ca si cum ar fi 8
(și) 9.
8 s-a pus pe treabă: a adunat toate iubirile (de
mamă, de iubită, de soră), le-a pus laolaltă pe un
platou de primăvară chiar în mijlocul mesei, a
împletit colaci de îmbrățișări și i-a rumenit cu
zâmbete, iar din bucurii a făcut o mare prăjitură să se
înfrupte pe săturate toți cei dragi.
9 s-a întrecut pe sine: din soiuri alese a
decantat licoare de bărbat puternic și ocrotitor, a
îndulcit vinul aspru al vieții și a tocmit lăutari vestiți

8
să-i danseze lui 8 sufletul într-o veșnică horă a
iubirii.
10 și 11 au zâmbit complice și și-au zis în
barbă, hâtru: uite cum ne iau ăștia locul in calendar.

Clip mind

Las pleoapele sa facă întuneric si cobor in

mine. Primele trepte, verde. Clorofila irișilor urcând
din ochii tai. Continui. Roșu. Răsăritul, pecetluind
atingerea mâinilor noastre. Cobor spre galben.
Decupaj de trandafir, asteptandu-ma, in mana ta.
Ajung pe albastru. Cer, privind sărutul întâi, timid si
cercetător. Pliez treptele si le fac evantai policrom.
Culorile cânta, eu dansez printre ele,gravitația nu mai
exista. Melodie in spirala. Amețesc. Dulce amețeala a
fericirii. Urc, zig-zag de imagini. Ating sufletul si fac
curcubeu de iubire. Îl vezi?

9
Doamna de Martie

Și-a anunțat venirea tumultos, fluturând

rafale de vânt peste acoperiș. Însoțită de un soare
rece și distant ca un lord englez, care cu ironie deloc
subtilă, mi-a tulburat somnul, a pus stăpânire pe
grădină.
S-a încruntat spre zăpada cam ponosita și a
zâmbit celor trei ghiocei zgribuliți, care, cu
timiditate, au răsărit lângă ușa casei. Apoi s-a pus pe
treabă, mai topind ici, colo, un petec de gheată,
scuturând smocurile de iarbă ciufulite de somnul
iernii, inspectând copăceii cu tendințe de înmugurire.
Culmea, nici nu m-a lăsat să stau prea mult să
lenevesc în pat și mi-a pus laptopul în brațe și hai
Mihaelo la pus mărțișoare pe la prieteni, pe site-urile
bine știute. Dar nu s-a mulțumit cu atât, mi-a luat
bărbatul și mi l-a dus de-acasă, ce-i drept când s-a
întors îi crescuseră în brațe zambile și lalele, iar în
buzunar o cutiuța legata cu șnurulețul acela alb cu
roșu. Ba m-a scos și pe mine la poarta de vreo cinci
ori, că am vecini atenți care au ținut neapărat să-mi
aducă mărțișoare și floricele, dar recunosc… mi-a
cam plăcut

10
 Una peste alta, doamna în cauză, cam
vijelioasă azi, a adus bucurii, reale sau virtuale, cu
șnur sau fără, dar a adus, așa cum face la fiecare
început de martie când tot omul dă semne de
primăvară și de dragoste.

DIALOG - MONOLOG

E vremea să tulbur noaptea, căzută în deruta

ceţii mele si a toamnei. Scrijelesc un gând cu tocul de
la pantof, exact pe urma lăsată de vorbele tale.
Semne de punctuație cad bolovănos pe asfalt si fac
frunzele rătăcite sa șoșotească-n întuneric. Ceva din
mine te cearta cu toata vehementa de care este in
stare o tăcere. Trântesc cu putere ușa dintre noi si jur
să arunc cheia în primul canal. Doar o mâtă
zgribulită se sperie, lovisem un pet jigărit si strivit.
Pașii mei de abia mai țin pasul cu galopul inimii.
Respir adânc, aproape ca inhalez negrul unui cer uitat
de stele. Am ajuns. Mâna, palidă de frică, schițează
un ciocănit. Ușa se deschide si o fantă de lumină
rupe nesiguranţa beznei. Iți sar de gat si mă pierd
intr-un "te iubesc" epuizant.

11
Spectacolul timpului

Forfota mare! Doamne nehotărâte in alegerea

rochiei, coafeze dorindu-si doua perechi de mâini,
cuptoare rumenind fripturi, șampanie răcorindu-se
intre cuburi de gheata, șosele ticsite de mașini.
Ultimele ore pana la marele spectacol al
timpului. In fiecare an, fix la ora 12 din noapte,
cortina se ridica si un alt decor, o alta piesa, alți
actori alături de cei vechi. Stagiunea este declarata
deschisa pentru inca 365 zile. Ca orice premiera care
se respecta, are toate ingredientele care sa te tina in
priza si sa-ti dezlănțuie bucuria... Dans, artificii,
pupaturi, indigestii, ebrietări, toate făcute cu multă
voie bună și exces de zel. Deja începi să uiți
stagiunile trecute și te simți incitată și nerăbdătoare,
ca in fața unui cadou care încă nu poți să-l deschizi
și, mai știi că și tu poți să regizezi mare parte dintre
piese chiar dacă vor fi despre subiecte vechi de când
lumea.
Dar ești optimistă, în fond ai fost
nominalizată an de an, chiar dacă de destule ori nu ai
luat nici un premiu. Ce mai contează, acum ești în
lumina reflectoarelor, ești o învingătoare, și meriți
aplauzele anului care a trecut pentru că nu ai uitat să
fi femeie!

12
 La mulți ani! vouă celor care faceți din viață
un cult al iubirii, la mulți ani Feminis!

Omulețul de pe Luna

Demult, in vremea când zburdam in Tara

Copilăriei, intr-o noapte atât de geroasa, încât zăpada
părea ca adunase in ea toate stelele, mi-am făcut un
prieten. Era atât de mic încât încăpea sub o geana si
atât de drăgălaș ca l-ai fi ciupit tot timpul de obrăjori.
Stătea pe un colt de luna si privea copiii care, in
preajma Crăciunului, căutau cu ochișori somnoroși
urme de sanie pe cer. Se distra aruncând raze de luna
in ferestre, poate, poate va găsi un partener de joaca.
In acea noapte, dantelata cu gheata, m-a
văzut. Cocoțata pe un scaun, cu nasul lipit de geam,
scrutam cerul aurit din jurul Lunii, in nădejdea ca o
sa găsesc drumul spre căsuța lui Moș Crăciun. De
bucurie ca m-a găsit, a luminat țurțurii de la streașina
si a pus mărgăritare pe ramuri.
L-am întrebat daca știe unde sta Moș Crăciun,
daca l-a văzut, cum este sania lui, de unde are atâtea
jucării, daca se duce la toți copiii din lume, cum are
timp sa ajungă la toți intr-o singura noapte si daca are
si pentru mine darul care mi-l doream, ca doar
fusesem cuminte, nu mai zaharisisem dulceața
bunicii si nici nu mai făcusem rochițe păpușii, din
salul mamei. M-a sfătuit sa-mi pun dorința in cutiuța
unei stele si el o va trimite Moșului, dar numai cu o
singura condiție: când el se va juca cu pernițele

13
norilor, scuturând fulgi de nea, eu sa-i fac cu mana de
la fereastra, dovada ca nu l-am uitat.
Mai sunt câteva zile pana la Crăciun, anii au
trecut, mulți, si mă întreb ce mai face oare Omulețul
de pe Luna? Mă îndrept spre fereastra si chiar daca
nu ninge trimit salutul meu către el... Mă aștepta,
avea Carul Mare pregătit gata, sa înconjuram Luna si
sa umplem steluțele cu vise ca Moșul sa le găsească.
L-am îmbrățișat sub pleoape, atât de tare ca era sa-l
scap pe obraz. Noroc ca s-a agățat de o raza de luna
ce iscodea chipul tău.
Mi-a mărturisit ca in fiecare iarna, a așteptat
sa-l caut, sau măcar sa mai pun ceva in cutiuța
pentru Moș Crăciun. Ba chiar Moș Crăciun întrebase
de mine si i se păruse ciudata tăcerea mea, așa ca au
hotărât împreuna sa-mi facă cel mai frumos dar care
si-l poate dori cineva.
Întorc privirea către tine, tu zâmbești in somn
complice si înțeleg. Te iubesc Omuleț de pe Luna,
Crăciun fericit si salutari lui Moș Crăciun! Sa nu uiți
sa-i spui ca eu nu am încetat nici o clipa sa cred in
el!

14
Land of Christmas

E vremea calatoriilor de iarna. Poți lua

avionul sau inorogul, alegerea iți aparține. Sfatul
meu: alege inorogul, el te va duce acolo unde visele
au cea mai frumoasa stațiune de iarna, Tara
Crăciunului ! Cum treci granița , te vei intalni cu
tine, cea care cu ani in urma privea, pentru prima
oara, uimita si fermecata, bradul împodobit. Te va lua
de mana si te va duce direct la casuta de turta dulce,
unde totul este pufos si miroase a scorțișoara. Te va
așeza pe scăunelul de langa soba, te va ospăta cu
toate bucuriile si amintirile copilăriei, si-ti va șopti
ca daca ești cuminte, Moș Crăciun o sa-ti facă o
vizita.
Afara ninge feeric, ca intr-o scuturare de mar
înflorit si totul pare zămislit din ciocolata pudrata cu
zahar. Ușa se deschide si…ghici cine intra? Tu,
îmbujorata de primul sărut sub crenguța de vâsc si
răspândind parfum de mar copt si de iubire.
Te așezi lângă tine si nerăbdătoare, te pui pe
povestit,despre EL. O, doamne este atât de frumos
totul, incat era sa uiți ca trebuie sa faci si oleacă de
shopping.
Inorogul te așteaptă, nechezând colinde. Te
prinzi de coama lui si lași fantezia sa-ti fie ghid. Uite

15
si mall-ul dorințelor strălucind ispititor printre
troienele gândurilor. Vitrine pline cu de toate:
începând de la zâmbete dulci, pana la iubiri mai mari
sau mai mici. Le-ai lua
pe toate dar nu încap in cos, așa ca te mulțumești cu
toata gama de zâmbete a copilului tău, cu parfumul
unicat al brațelor mamei si cu ediția de unic tiraj a
dragostei lui. Acum te poți întoarce fericita si
relaxata la făcut cozonaci si sarmale, in cealaltă Tara
a Crăciunului, Cea a Crăciunul cu cei dragi!

16
Binecuvântata ești, Românie !

Te-am iubit mereu, aproape fără știu, sau mai

exact atât de firesc precum iți iubești mama.
Am plâns si m-am bucurat pentru tine,m-am
supărat pe tine deși nu era vina ta dar tot timpul m-
am bucurat ca mă înconjori cu toate minunile tale.
Recunosc am avut momente in care am vrut sa fug de
tine, dar știam ca fără tine nu as fi întreagă, ca mi-ar
lipsi drumurile tale prăfuite si muscate de
gropi,fântânile tale ,cu brațul in cumpăna,
străjuindu-le marginile, căpițele de fan, blonde
rubincude, răsfățându-se pe câmpuri, munții înțepând
cerul cu sulițe de brazi, oamenii ei așa cum sunt dar
care ii simt ai mei.
Te iubesc pentru ca ești naturala si fireasca, ca
o țărăncuță care nu a fost încă la oraș si nici la
televizor nu se uita, te iubesc pentru ca ești a mea!

17
Relocare

Mi-am luat inima in dinți si m-am hotărât sa

fiu si sa fac cea ce stătea in stare latentă in ființa
mea: sa meșteșugesc si sa simt sub tălpi verdele
pământului.
Am pus la naftalina contabilitatea si acum
colaborez doar cu creativitatea. Si pentru asta aveam
nevoie de spațiu, de aer proaspăt, de mine nevirusata
de tumultul capitalei.
Iată-mă așezată confortabil in casă, care fie
vorba intre noi, mi-a luat doua săptămâni sa o
dichisesc cum vreau eu, si scriind aici, mânata de
dorul acestui loc.
Pai, cu ce sa încep? Azi de exemplu, cocosul
vecinei si-a pus orologiu in funcțiune si a dat
deșteptarea pe la cinci. M-am si repezit sa fac focul
in casa, ca sa nu-mi înghețe degetele pe tastatura si
apoi repede la cafea, sa fac priza cu realitatea. Acum
ca lemnele torc molcom in soba si soarele s-a
deșteptat , dând ceața la o parte, mă pregătesc de

18
treaba. Moș Nicolae mi-a dat o comanda si nu pot sa
refuz tocmai pe cel care umple ghetuțele.
Cam atât pentru azi, ca doar de abia a început
ziua si aici zilele sunt pline de o munca
binecuvântata.

Așa...despre mine si toamna

Sfârșit de septembrie sărutat de soare cu

aceeași patimă de vară in călduri. Îmi sprijin
gândurile pe palme de struguri si caut noi vise
printre gutui si prune nerăbdătoare sa se așeze cu
dulceața in borcane. Vreau sa trăiesc toamna , cu
bogatei si parfum de pere busuioace. Vreau sa umplu
cămara sufletului cu tot soiul de bunătăți sa-mi
ajungă încă o viața de acum încolo.
Vreau sa stau de vorba cu toamna la un pahar
de must si sa-mi plimb speranțele printre frunze
șoptitoare .
O sa fac asta pe îndelete departe de prea
complicatul si asfixiantul oraș, acest înghițitor de
destine șablonate.
O sa iubesc toamna așa cum se cuvine,
printre copaci năpădiți de rod, printre butuci de vie
scăpați de povara vinului rupt din soare .

19
 Încep ceva nou si am nevoie de sfatul si
răbdarea toamnei, de culorile ei măiestrit amestecate.
Mai am nevoie de răgaz fără ploi si fără vânt isteric.
Mai am nevoie de tine toamna frumoasa sa-mi mut
viața, acolo la poale de munte unde apa zburda din
piatră in piatră si unde brazii fac hora la margine de
drum, acolo în noua mea casă, să încep sa scriu
drumul care mă așteaptă de atâta vreme.

Hai, intra!

Hai, îndrăznește! Nu trage cu ochiul pe la

ferești! Toate sunteți binevenite dragele mele
"feministe".
Avem șampanie la rece cat cuprinde, tort pe
toate gusturile, muzica cat sa spargem NET-UL. Așa
ca sus paharele si LA MULȚI ANI pentru toate
MARIILE de pe aici, cu toata forța sa răsune site-ul.
Nu contează ca e doar virtual totul, contează
ca aici ne simțim noi bine, in fiecare zi, ca aici ne
împărtășim gândurile,ne spunem frământările, ne
citim cu nesaț si ne dam cu părerea. Aici este locul in
care nu ne strâng pantofii cu tocul de 14, nu se vede
când ni s-a cam întins machiajul sau parul s-a cam
ciufulit. Hai fetele, luați de beți, mâncați si dansați ca
aici nimic nu îngrașă, nu pătează, nu ebrietează si nu
dăunează grav sănătății. La mulți aniiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!

20
 Sa înceapă petrecerea!!!!!!

…iar eu vad Brăila așa!

Ridicata pe o buza de Dunăre, intr-un

îndepărtat secol (se pomenește prima oara in hărți
catalane Angellino de Dalorto, 1325 –1330 și
Angelino Dulcert, 1339), purtând un nume cam
ciudat pentru urechile mele de profan (Drinago),
Brăila sta față în față cu timpul, păstrând istoria si
istoriile in fiecare piatra, in fiecare zid de casa. Nu
voi intra in amănunte legate de arhitectura si nici nu
intenționez sa scriu o cronica a orașului, vreau doar
să vorbesc un pic despre Brăila, așa cum o vad si o
simt eu. Daca ar fi să mi-o imaginez ca persoana, ar
fi o bătrână și frumoasa doamnă, anacronica în rochia
impecabila chiar dacă pe alocuri e un pic ciupita de
molii, stând într-o fotoliu de răchită, pe veranda casei
sale boierești, si privind lung printre amintiri, către o
Dunăre , acum nu prea albastră. Draga
mea doamna, te-am iubit din ziua in care, căutând
prin biblioteca mamei, l-am găsit pe Mihail
Sebastian. El te-a adus la mine, chiar într-o zi când
salcâmii din curte înfloreau cu ciorchini mari si

21
albi,candele de mai parfumate. A fost momentul în
care mi-am spus că vreau să te cunosc, să locuiesc
acolo unde ești tu. A trebuit sa treacă aproape o viața
ca sa-mi împlinesc visul, de care sincer, uitasem,
acolo undeva între copilărie și adolescență. Acum
sunt aici lângă tine și nu mă satur sa te descopăr in
fiecare zi. Ai atâtea sa-mi spui si eu am atâtea care
vreau sa le aflu.
Maine este ziua ta, împlinești …dar ce
contează, important este că exiști, ca sunt lângă tine
si ca nu voi înceta să-ți ascult poveștile si așa cum
pot eu, sa-i ajut si pe alții sa te cunoască, pe tine cea
adevărata, mama de Aslan, Istrati, Hariclea, Fănuş,
Goanga si mulți alți copii minunați.
La mulți ani, stimată si distinsă doamnă de pe malul
stâng al Dunării Albastre!

22
Sufăr de " orfanism "

Prima oara s-a manifestat când nu a mai sunat

telefonul și nu am mai auzit întrebarea:”ai ajuns cu
bine la serviciu?” In fiecare zi, ani buni, acest telefon
era prezent în diminețile mele, și deși nu-i înțelegeam
rostul, totuși m-ar fi îngrijorat lipsa lui.
Apoi au urmat zilele în care deschideam ușa
casei și nu am mai auzit:”ai venit acasă,Mihăiluța?”
Si așa s-au acutizat simptomele “ orfanism-ului “.
Vine o vreme când, cea mai importantă ființa
din viața noastră, MAMA, se retrage discret, dar mai
ales definitiv, urmând ciclul firesc al lucrurilor.
Mulțumesc celui de sus, asta mie mi s-a întâmplat
când deja eram om în toată firea, dar cred ca aș fi
mulțumit și mai mult dacă nu s-ar fi întâmplat.
Au trecut deja doi ani și deși sunt conștientă
că ar fi fost imposibil altfel, nu-mi pot umple golul
din ființa-mi ce se simte trunchiată. Privind în urmă,
mă cert pentru atâtea clipe cărora le-am risipit
valoarea.

23
 Poate părea platitudine, dar cat de dureros
este faptul că estimăm cu adevărat just doar în
momentul în care nu mai avem. Sigur că nu m-ar mai
revolta întrebările de genul: ai mâncat, ți-ai pus
căciula, de ce bei apa așa rece, de ce stai in curent?
Ar fi extraordinar să mă mai simt copilul
cuiva, să mai simt acea grija exagerată , de care mă
simțeam de-a dreptul jignită la cei 50 de ani ai mei.
Of,
doamne cum am putut să simt așa, cum mă putea
enerva ceva care nu era decât dragoste în forma cea
mai pură? De ce n-am primit-o cum trebuie, cu toate
onorurile ce i se cuveneau ? Unde sunt, a cui sunt?
Cordonul ombilical a dispărut printr-o operație mult
prea dureroasă. Privesc speriată în jur, și-mi spun :
sunt doar un orfan fără șanse la adopție!

24
Răscrucea intre DA si NU

Da sau nu? Aceasta este întrebarea care ne

mistuie. Orice ce dorim tinde sa oscileze, un balans
hipnotic, cu argumente pro si contra. Rațiune versus
suflet. Si totul doare, caci alegerea finala păgubește
una din parți. Doamne, câtă nevoie avem de
certitudinea ca am luat decizia corecta, ca am reușit
sa împăcam, sa mediem dualitatea noastră
incontestabila. Dar oare exista acesta certitudine,
oare regretele vor fi ca am făcut sau ca nu am făcut?
Nesiguranța vine din faptul ca nu ne dorim
ceva cu adevărat sau din faptul ca trebuie sa facem
acel ceva? Cu siguranță ca trebuie sa îmbinam
puzzel-ul care se numește EU, sa fim doar ce ne
place sa fim, nu ce si-ar dori cei din jur, sa facem cu
plăcere cea ce facem, chiar daca uneori pare rutina
sau banal, sa fim unici prin respingerea imitării.

25
 Este greu dar nu imposibil ,caci ne suntem
noua datori cu sinceritate si cu obiectivism ca sa
putem sa alegem cu hotărâre intre DA si NU.

Lacul din ochiul stâng

Mi-e cald ! Atât de cald încât simt ca aerul

parca se materializează, prinde consistenta, si nu mai
pot sa-l respir ! Mi-e cald, ca atunci când intri in
panica si sudorile au debit de Niagara. Mi-e cald,
dintr-o groaza de motive : ca este vara, ca mi-e frica
de atât de multe lucruri, ca simt crescând in mine
revolta împotriva lucrurilor strâmbe, ca....
Si atunci mă așez in ochiul tău stâng, acolo la
margine de iris verde si răcoros, unde un strop de
albastru mi-a făcut mie lac ca sa mă scald in tine. Mă
răcoresc, ești acolo, ești pentru mine, tu cel care îmi
risipești îndoielile si nesiguranța. Mi-e bine aici,
intre verde si albastru, simt adiere de codru si
murmur de apa.

26
 Respir din nou, respir cu sufletul, aerul tău
bun, proaspăt, liniștitor, si lumea este deja un alt
târam pe care vreau sa-l străbat si sa-l descopăr. Mă
las ocrotita de privirea ta si adorm liniștita umbrita
de genele tale, pe malul lacului din ochiul stâng.

Unde sunt, ca nu mă găsesc?

De la o vreme am senzația din ce in ce mai

puternică că nu mă găsesc. Măi sa fie, și eram sigură
că mă pusesem așa de bine intr-o iubire, ca nu aveam
cum să mă pierd.? Oare mi-a schimbat cineva locul
sau m-a scăpat pe jos? Habar nu am. Oare eu m-am
rostogolit si am căzut intr-un colt de viața prăfuit și
uitat de bucurie ?
Poate mi-am schimbat singură locul, m-am
pus mai la soare, ca nici în umbră nu-mi place, nu
pot străluci nici cu ochii nici cu sufletul. Sigur sunt
pe aici pe undeva, că doar nu m-a furat tristețea si
nici nu m-a spart nepăsarea.

27
 Locul meu a fost la vedere, nu ascunsă după
gânduri sau vorbe deșarte. Nu, categoric, pe polița cu
fotografii nu sunt, m-am uitat atentă și sigur nu am
devenit amintire, nu-mi plac lucrurile cuminți așezate
în ramă, vecinătatea lor, mă deprima.
Să fiu oare în sertar?
Cine știe? Intr-un moment de lehamite poate
m-am băgat sub niște file albe așteptând să fie scrise
de o mână drăgăstoasa.
Încep să mă strig, să mă chem., să mă rog
frumos să ies de acolo, de unde m-am ascuns, mi-e
dor de mine, mi-e frică că aș putea ajunge, prin
colțuri uitate, limitată de o ramă, pe post de poză,
uitată în sertar până la îngălbenire de o mână care
nici măcar nu știe sa scrie.
M-a ascuns iubirea?

Distanţe învinse

Simbioza sufletelor de aceiași consistenţă fac

distanţele să se anuleze. Iți scriu ție dragă prietenă cu
nume sau doar pseudonim, iți scriu aici , căci sigur
mă vei găsi urmând imboldul contopiri. Iți scriu
despre speranțele, amintirile, iubirile, fericirile mele
care s-au întâlnit cu ale tale intr-o firească rezonanţă.

28
Tu te-ai regăsit în mine, eu te-am găsit știind că-mi
semeni. Contează să știu că mă citești, că-ți aduc
bucurie sau că te pun pe gânduri. Contează că mă
faci să simt că exist pentru tine. Cuvântul tău sau al
meu are putere de gest, de mângâiere, de bătaia pe
umăr care te face să mergi mai departe. Nu suntem
singure, suntem aproape, pentru că încă știm să fim
oameni , pentru că suntem copiii mamei albastre.

Periferica

Întuneric învălmășit de gânduri si percepții,

luminat sporadic de o luna înecata in gaze de
esapament. O umbra cu spate gârbovit se prelinge
jilav printre betoane cenușii si muscate de vărsat. In
groapa unui utopic asfalt,o mașina se poticnește
zdrăngănind din toate fiarele ei luate in leasing. Prin
parcul gunoaielor o potaie jigărita,se lasă alintata de
mana unei pungi cu aurolac. Aerul duhnește a
mâncare ieftina cu E-uri si a tei corcit cu ceapa călita.

29
Lângă coșmelia de tabla cu pretenții de magazin,
sticle de bere ieftina obosesc pe la guri căscate de ras
grosolan si umplute cu înjurături. Jalnice ferestre urlă
manele, peste bâzâit de țânțari. Un petec de pământ
crăpat de excremente si pet-uri sfidează urbanul cu
un smoc de iarba sfrijit de nepăsare. Speriat de
prezent,un fir de păpădie scăpat de apoplexia poluării
scoate cap galben si optimist căutând amintirea
codului genetic. Si firescul da bir cu fugiții, urmărit
de hoarda malformației (anormalității)!

Depoziția unei infractoare

"JUR SA SPUN ADEVĂRUL SI NUMAI

ADEVĂRUL, ASA SA-MI AJUTE DUMNEZEU!"
Parca așa suna jurământul depus intr-o sala de
tribunal, deci așa voi începe si eu mărturia mea intr-
un proces de conștiința, cu mai multe capete de
acuzare. Da, am fost chemata de mine in judecata
pentru ultraj si vătămare, pentru omor prin
imprudenta si favorizarea infractorului.
Vătămarea a fost adusa unui suflet care
dăduse dovada de buna credința si-mi oferise șansa

30
sa castig o seama de bunuri fără sa le merit. L-am
escrocat cu buna știință si i-am promis ca-i pot
înlesni trecerea frontierei dintre vis si realitate si
obținerea unui contract pe termen nelimitat, in cadrul
concernului LOVE FOREVER.
Am omorât prin nepăsare si egoism un
sentiment de iubire durabil , care mă păzea si mă
ocrotea din umbra, mă accepta așa cum sunt, fără sa
mă îngrădească.
Am crezut in permanenta ca nici nu exista ,
pentru ca era sărac in declarații dar atât de darnic in
dovezi pe care, din păcate nici nu le-am luat in
seama , nu din rea voința, ci din superficialitate. Mi-
am administrat victimizare si cu neînțelegerea mea
am otrăvit singura sursa care-mi alimenta forța
existentei.
Am înlesnit prin toate mijloacele
pătrunderea infractorului, am fost complice la furtul
de încredere si deteriorare de sentimente, am adus
prejudicii inestimabile unei vieți ce-mi era draga,
ajutând un intrus să-şi însu-
şească bunuri de care avea nevoie doar ca sa-si
trateze plictiseala.
Nu, nu insistați nu am nevoie de avocat din
oficiu, nici de clementa, nici de amânare a
procesului. Insist sa primesc pedeapsa maxima.
Regret sincer faptele mele si îmi recunosc in
totalitate vina, fiind gata sa mă supun rigorilor legii
nescrise a singurătății.

31
Iubire verde

S-ar vrea poveste daca nu s-ar fi întâmplat

aievea. Copilăria mea a fost un vis intr-o gradina. Vis
țesut de mama si bunici cu fir de regina nopții pe
gherghef dolofănit cu flori de tot soiul si păzit cu
strășnicie de doi brazi voinici. Mânuțele mele de
copil, împărțeau darnice mângâieri daliilor si
nalbelor si îmbrățișări cu nemiluita celor trei făcători
de fructe ce odihneau in fundul curții.

32
 Dintre toți, cel mai drag mie îmi era prunul.
Era bătrân si scoarța lui mereu lăsa lacrimi lipicioase
iar gura scorburii șoptea povesti aduse de vânt.
Lui i-am spus prima poezie, aia cu Zdreanță
si i-am citi prima poveste când începusem sa
deslușesc interesul literelor. Lângă el, îmi așezam
somnul in iarba si-mi certam păpusa sa facă si ea
nani.
In ziua aceea, de vara clocotita, pe portița din
spate s-a furișat un câine cu ochii roșii si botul albit
de spuma turbării.
Speriata, nici nu am mai apucat sa tip când el
si-a luat avânt, mârâind, spre mine.
Prunul bunul, a aruncat o creanga de-a lui
groasa chiar pe spatele câinelui punându-l pe fuga.
Întâmplare? Noroc? Sau doar iubire împărtășită?

Banu Manta

Pe strada doar praf amestecat cu flori de tei

așternute de vântul fierbinte. Soarele coace asfaltul
devenit acum capcana pentru tocuri. Ici-colo cate un
trecător asudat grăbește pasul in căutarea umbrei.
Pașii mei zoresc spre niciunde. Unde sa te
grăbești marți, intr-o vara bucureșteana? Nu am chef
sa mă duc acasă, nu am chef de cutreierat mall-uri,

33
nu am chef pur si simplu cam de nimic. Fac ștanga si
mă îndrept spre stația de tramvai. O amintire îmi
pune piedica si-mi schimba direcția. Privesc înapoi
către o alta vara. Da, da, aici era. Același gard verde
si înalt, aceiași alee ducând spre ușa cu vitralii.
Terasa însa are alt look, acum unduiește voaluri
pastelate printre armonii discrete ale unei muzici
eterice. Pare a fi in veșnica așteptare a unei
MAYTREI. Deschid poarta, mă îndrept către primul
fotoliu primitor ce-mi iese in cale si mă scufund intr-
o pașnică răcoare. O voce se insinuează in urechea
mea si mă întreabă care este alegerea mea. Care
alegere?
Oare am știut sa mă descurc in viața prin
labirintul alegerilor? Ah, da, normal sunt cu meniul
in mana si ar cam trebui sa fac o alegere. M-am
hotărât: ceva nou, nemaigustat, nemaibaut. Of, știu,
sunt confuza, caci oricum nu mai încercasem așa
ceva si oarecum jenata îmi exprim repede dorințele
culinare incitata de ineditul bucatelor ce zâmbeau din
poze.
Închid ochii si-i deschid in suflet. E vara.
Aceiași terasa dar învăluita in lumina difuza a
felinarelor. La o masa doi îndrăgostiți împart același
suflet.
Eu si cu mine bem o cafea la bar si surâdem
unei dorințe lăsate in uitare. Apoi, a venit glasul
acela, care m-a smuls din absenta. Nu mai știu exact,
mi-a cerut bricheta sau iubirea. Știu ca i le-am dat pe
amândouă. Poate mai bine nu aveam bricheta sau
poate nu trebuia sa beau cafea sau poate chiar trebuia

34
sa ne întâlnim, sa ne mixam o vreme sufletele ca sa
plecam mai departe. Cine știe ?!
Deschid ochii. In vara de acum! Probabil
energia acestui loc, probabil decorul amintind
categoric de un Eliade drag mie, toate la un loc
deschid o parte din mine pe care mi-as fi dorit-o
mereu prezenta.
Sunt doar eu, a naibii de prezenta si a naibii
de “doar eu”. Sunt doar eu, cu un chef nebun sa mă
bucur de aromele ce plutesc dinspre platoul pus pe
masa, sa mă bucur de pacea si armonia din jur, sa mă
bucur de mine cea conectata la univers, intr-un
colțișor de Indie rătăcit in București, sa mă bucur de
o zi perfecta. Neașteptat de perfecta, in Banu Manta,
la numărul 25.

Unde ne sunt femeile ?

Pai, dragi românce, stau si mă întreb unde-mi

sunteți voi, femeile aprige, gata sa se ia cu toata
lumea de piept pentru căminul ei ? Oare ați uitat ca
voi sunteți cele ce ţineţi frâiele vremilor ? Ca voi
sunteți cu cheile vieții in mâini ?

35
 Ne-am dorit drepturi egale cu ale bărbatului,
si n-am făcut decât sa ne împovăram si cu ale lui,
ciuntindu-i din masculinitate. Uite așa am devenit
mult prea ocupate in a concura cu ei si uitam de
rostul nostru pe acest pământ.
Un pic de ajutor, pentru memorie ? Va mai
amintiți cum eram alintate, cum sunau protector si
admirativ expresiile: sexul slab, sexul frumos…?
Caci noi chiar suntem frumoase prin însăşi
natura lucrurilor si slabe fără iubirea si ocrotirea
bărbatului. Haideți sa-l reînvățam ca avem nevoie de
el, sa-i redăm importanta in viaţa noastră, sa nu-l mai
„efeminizăm”. “Zoe, fi bărbată!” sa rămână doar o
încurajare când ne doare la epilat, nu sa fie o
modalitate de a duce cat mai multe si mai grele la
bun sfârșit, total singure. Este din ce in ce mai
evidenta necesitatea reașezării valorilor,
reîntoarcerea noastră la feminitatea estompata de
“mușchii” câștigați in bătăliile solitare.
Nu va încruntați, aveți răbdare sa duc
judecata pana la capăt !
Ce implica noțiunea de femeie puternica, de
succes, care pare a nu avea nevoie de nimeni
alături? Multa munca si dedicație (chiar daca avem
șansa unui job care sa ne placa), multe ore petrecute
departe de cei dragi (in eventualitatea ca vrem sa
avem si o familie). Cum sa le împaci in mod
satisfăcător pe amândouă, de unde sa mai ai timp sa-i
dezmierzi, sa-i cerți, sa-i îndrumi? Când mai ai timp
sa stai de vorba cu tine însuti ?
Când mai deretici printre vise si mai aerisești
odaia sufletului?

36
 Si uita așa, vine o zi când omul drag rătăcește
drumul spre tine, copiii te ignora, si realizezi ca
singurătatea s-a instalat confortabil la tine in casa si
in gând.
Te consolezi o vreme ca totuși ai statutul
femeii care a răzbătut in viața prin propriile forte, ca
ai in fata o cariera de succes. Culmea, este ca nu mai
ești chiar așa de incantata?
Ba chiar ai si angoase, privești mereu in spate
ca nu cumva cineva sa treacă in depășire.
Tot cu dezaprobare citiți? Pledoaria mea este
pentru ierarhizarea priorităților noastre, pentru
soluția optima de a nu ne știrbi feminitatea, in sensul
ancestral al cuvântului.
Mă scuzați daca sunt sceptica si nu pot crede
ca timpul îngăduie sa le facem pe toate bine si din
belșug, si ca mama, si ca șotie, si ca femeie de
cariera in doar 24 de ore a unei zile.
Se va impune o alegere: familie sau succes?
Ce-ar fi sa le clădiți împreuna cu cel ce va sta
alături, tu o cărămida, el cealaltă. El cu
pragmatismul, tu cu flerul tău si cu cel de-al șaselea
simt specific noua si amândoi cu multa dragoste.
Ascultați-va, observați-va, anticipați-va, pârguiți-va
in căldura iubirii copiilor voștri.
Nu reduceți totul la material, acesta se poate
diminua cantitativ si calitativ dar iubirea dăruita si
primita din tot sufletul este o permanenta ce ne da
stabilitate. Fără ea, si nu romanțez absolut deloc,
mulțumirea, fericirea, împlinirea, sunt episodice.
Propun un exercițiu de imaginație: gândește-
te ca ai un super-job, o super-casă, o super-mașină, si

37
roiesc in jurul tău cei mai faini bărbați. Fi sincera, nu
ti-ai dori uneori sa fi iubita, nu doar dorita, ocrotita,
nu doar însoțita, înțeleasa, nu doar aprobata?
Putem brava, putem minimaliza, putem
ignora o vreme setea sufletului dar nu o vom putea
face la nesfârșit. De ce? Pentru ca ești femeie, pentru
ca ești din coasta…lui si ai fost creata din iubire si
pentru iubire.

Păcatul nepăsării

Mulțumesc lui Dumnezeu ca dinte păcatele

inerente vieții, nu-l am si pe cel al nepăsării. Nici o
mie de mătănii nu m-ar fi spălat de el.
M-a durut si m-a bucurat tot ce s-a întâmplat
in preajma mea. M-a durut mana întinsa, cu sfială, a
unui bătrân cu pensia simbolica, privirea unui copil,
lipita de o jucărie pre scumpa chiar si in vis, ridurile

38
unei femei prea încărcata de probleme si prea săracă
in bucurii, singurătatea celor dezamăgiți, tristețea
celor uitați de cei dragi.
M-a bucurat porumbelul așezat pe sârma
pentru rufe, corcoduşul scuturând flori pe umerii
mei, maidanezul gudurându-se pe lângă mine in
stația de autobuz, incandescenta răsăritului de soare ,
mijind intre doua blocuri înghesuite, păpădia
crescută intr-o spărtură de asfalt, tandreţea unui
cuplu copleşit de ani, trandafirul aşteptând cuminte,
in mana unui bărbat.
Atâta bogăţie sărăcita de nepăsare, intr-o
nesfârșită goana spre niciunde, intr-o cursa
contracronometru.
Oprește-te alergătorule, odihnește-te, privește
in jur, si minunează-te de atâtea contraste; ele sunt
substanța plămădelii tale. Simte că eşti om, că poţi
iubi, că poţi urî, că te poţi bucura, că te poţi întrista.
Cineva a spus că: “ oamenii îi
invidiază pe îngeri pentru ca pot zbura, iar ei ne
invidiază pentru că putem mângâia!”.
Omule, nu uita…fi demn de INVIDIAT !

Te-am iubit de când mă știu, poate chiar de

când nu mă știam nici eu.

39
 Viața mea a fost doar drum către tine, chiar
daca a trebuit să ocolesc, să urc, să cobor, să mă
rătăcesc, să obosesc, să mă răzgândesc, să plâng, să
strâng din dinți, nu conta, știam că voi ajunge. Si ști
de ce? Trebuia să mă întregesc, nu puteam umbla
prin lume fără verde in priviri, fără să-mi fie încălzite
mâinile când uit mănușile acasă, fără să-mi fi sărutate
lacrimile de fericire, fără bucuria de a privi lebedele
în dimineţi de vară, de a mototoli zăpada abia ninsă
cu trupurile noastre, de a foșni frunzele toamnei
îmbătați de culorile ei, fără duminici cu sendvișuri
calde mâncate în pat, fără somn cuibărit la pieptul
tău.
Cum altfel sa definesc totul decât IUBIRE,
când nu mai știu unde se termina EU si începe TU,
când, sfidând matematica vieții, 1+1=1

Iubirea ca un teatru

Un EL si o EA si o CĂSNICIE. Pana acum

nimic extraordinar. A fost si o poveste de iubire dar
doar EA știe sa o povestească. Apoi s-a deschis

40
stagiunea teatrala:EL juca rolul unui tip care iubea iar
EA rolul femeii fericite.
Ca in orice teatru exista si RELACHE. EL
schimba decorul, EA făcea curat cu lacrimi in ochi ca
era prea multa mizerie si simțea ca nu mai face fata
la mormanele de gunoi lăsate de figurante. Au urmat
25 de stagiuni cu aceeași piesă, aceeași actori, însa
jocul lor nu mai era convingător, era ceva mecanic si
anost dar încă se mai vindeau bilete; era un loc curat
si civilizat si cafeaua era gratis , ba chiar erau si
bonusuri pentru fidelitate.
Intr-o dimineața, stupoare, in locul vechiului
afiș, apăruse un altul care anunța premiera unei alte
piese iar rolul feminin era atribuit unei alte actrițe.
Si o vreme nu s-a mai știut nimic nici despre
piesa, nici despre actor doar despre EA s-a mai auzit
cate ceva: ba ca juca pe la mai multe teatre in piese
avangardiste, ba ca ar lucra jumătate de norma la circ
(cică făcea acrobaţii pe sârma), ba ca avea un
sponsor cam bătrân dar cu bani.
Anii au trecut si in pauza dintre doua
piese(teatru scurt)la EA in cabina a apărut spăsit EL.
Nu mai vroia nimeni sa-l angajeze si partenera cea
noua fugise cu regizorul unui teatru cu buget mai
mare.

EA l-a ascultat cu inima împietrita (se

îmbolnăvise in anii când căra gunoiul) si a promis sa-
i facă rost de un rol secundar in piesa in care juca ea;
oricum nu mai avea nici o importanta cine ii da
replica.

41
 Va veți întreba unde este ineditul in aceasta
poveste; ei bine aflați ca EA a luat marele premiu
pentru interpretare si elogiile criticilor de specialitate
si a reușit sa se vindece de inima intr-o singura
noapte.
O sa spuneți ca este imposibil dar știu chiar
de la medicul ei care nu putea sa-si explice
fenomenul: cum inima ei bolnava de împietrire se
acoperise de flori albe ba chiar avea si un izvor de
unde un călator prin stele venea zilnic să-şi
potolească setea.

Trăim intr-o lume patronata de big boss - BANUL

42
 Îl cunoașteți? Ați stat sa analizați cat de
puternic este? Cum poate cumpăra orice, de la banala
dar indispensabila hârtie igienica, pana la mult
doritele iubiri si prietenii? Chiar voi care citiți aici, si
aveți un altfel de statut in viață, vă întreb câți prieteni
adevărați aveți care nu corespund acestui statut, deși
din punct de vedere intelectual si al caracterului sunt
mult peste medie? Câți dintre actualii prieteni ar mai
fi in preajma voastră dacă azi nu aţi mai fi,
psihologul de succes, scriitoarea bine cotată sau
patroana unei firme de top?
Banul pentru mulți nu este un scop, dar poate
fi un mijloc de a se bucura de acea normalitate dragă
nouă tuturor: să te bucuri de familie, prieteni şi un
timp liber de calitate. În momentul când nu îl ai la un
nivel satisfăcător, când vezi că cei de acasă rămân cu
dorințe (mă refer la cele de bun simţ, nu
extravagante) neîmplinite, când prietenii nu prea te
mai caută, căci garderoba ta dă semne de oboseala si
nu iți mai permiți să vă întâlniți la o cafea undeva in
downtown, când stai să socotești cum să-ţi împarți
bugetul si vezi că nu-ţi mai rămâne si ție de o oja
ieftina, nu mai spun de un concediu măcar la marea
noastră, timpul liber nu mai poate fi contorizat in
momente frumoase.
In primul rând ar trebui sa ne schimbam noi
in atitudinea fata de ceilalți care nu sunt din aceiași
categorie sociala cu noi si atunci sigur ca se vor
putea schimba si premizele unei societăți a cărui
singur criteriu de evaluare este BANUL.
Cat timp nu vom încerca sa ieșim din cercul
nostru restrictiv, cât nu vom încerca să-i ajutăm și pe

43
cei care nu au avut oportunităţile noastre (nu mă refer
doamne fereşte, la ajutoare bănești, căci astea vin și
se duc fără să schimbe nimic), lucrurile din jur vor fi
frumoase doar la stadiul teoretic. Nu uitați, totul în
viață este un up-down; cine știe ce moment ţi se
pregătește si atunci vei dori să fi apreciat si iubit
pentru cea ce ești tu ca om, nu ca poziție sociala, și
vei înțelege demersul meu de acum.
Vă urez înțelepciune și altruism!

Poate că ploua chiar si peste mine, ploua cu

clipe venind din trecut, cu momente eșuate în
încercări, cu fraze frumoase si doar atât, cu imagini
stocate în suflet si încerc să dau up-load acelei părți
din mine care încă mai crede în tine!

44
 Te-ai imaginat vreodată că ai fi ploaie? Ţi-ai
dorit să plângi peste lume sperând să-i speli
neajunsurile si nedreptățile? Ţi-ai fi revărsat apele
peste câmpuri însetate sperând să le înflorești? Si te-
ai fi oprit atunci când fluviile înfuriate ar fi vrut să
schimbe harta uscatului? Sau poate ai vrut să fi doar
ploaia care picura blând pe chipul celui drag?
Privesc în jur o lume complicată în cuvinte si
gesturi, în alegeri si în renunțări. Mă întreb ce destin
ne mână spre împuținarea valorilor, spre sofisticării
frizând bunul gust si bunul simţ.
Intoxicați zilnic cu extravaganţe ale unor
pseudovedete, cu violenţe, cu manipulări murdare, cu
lipsa de respect si cinste, clădim o societate gata
oricând să se auto-devoreze.
Ne este frică de cel de lângă noi, de vecin, de
trecătorul ce se apropie pe stradă, ne este frică de zi,
de noapte, de orice, pentru că totul a devenit teribil
de complicat având atâtea ascunzișuri, atâtea
cotloane labirintice, derutante.
Suntem rătăciți, din ce în ce mai debusolați si
sperăm într-o minune care să ne întoarcă la
simplitate, aceea simplitate aducătoare de liniște,
bucurie si de timp , de mult timp, ca atunci când,
vom părăsi aceasta viață, să putem a ne spune „da, a
meritat sa fac acesta călătorie!”

45
 Undeva in Brăila, privind spre
Dunărea,care curge imperturbabil, o clădire,
declarată monument istoric, tinde pe zice ce trece
să iasă din peisaj. Pe fruntea ei, o jumătate de
lozincă, pare acum o întrebare pertinentă: SI
POPORUL?

Îmi plac filmele cu Fred Astaire şi bărbații care

plâng

Aparent asocierea pare forțată sau hazardată.

Nu este deloc așa!
Zilele trecute mă uitam la un film cu Fred
Astaire. Pe lângă virtuozitatea incontestabilă căpătată
probabil in urma unor multe ore de repetiții, n-am
putut să nu observ de fiecare dată, cât de multe poate
transmite acest om doar dansând. Este acolo, bucurie,
emoție, iubire, un amalgam care dacă ar fi să-l
asemuiesc cu ceva, ar fi cu acea iubire adolescentină
când sufletul înflorește în dragoste si primează în

46
defavoarea erotismului (care astăzi se manifesta cam
prea precoce si la întâmplare).
Numai un suflet luminos poate să transmită
cu atâta forța, printr-un act artistic, acel ceva care să
facă privitorul de rând să rezoneze. Așa s-a produs
acel declic, născător al asocierii de mai sus. Da, îmi
plac bărbații care plâng. Acești bărbați sunt cu
adevărat cei puternici!
Ei au curajul să nu se ruşineze de propriile lor
sentimente si au înțelepciunea de a nu confunda
slăbiciunea cu sensibilitatea. O
femeie adevărata, nu v-a rămâne indiferentă la așa
ceva. Pentru ea va fi dovada de necontestat că acela
este bărbatul care o va înveli in nopțile friguroase,
care îi va încălzi mâinile când uită mânușile acasă,
care va ști ce culoare au ochii ei, care o va face să
plângă doar de bucurie, care nu va uita niciodată
nimic din tot ce înseamnă EA.

Memoria unei frunze

Firavă în uscăciunea ei ,odihnea în sarcofagul

filelor îngălbenite. Între pagina unui ieri și pagina
unui mâine, trecuseră anii fără adieri de primăvara
sau arșițe de vara. Memoria sevei se pierduse pe
undeva printre cuvintele acum aproape șterse de
nepăsarea timpului. Atingerea ușoara a mâinii
parfumate, îi declanșa frica prezentului. Dacă mă voi
risipi în pulbere, dacă mă voi trezii printre resturi de

47
varză sau coji de oua? Totuși am însemnat ceva la un
moment dat in viața cuiva, nu pot sa sfârșesc așa, ca
o simplă frunză! Sunt păstrătoarea unei amintiri care
într-o toamnă a înflorit toți merii unui suflet; așa ceva
nu se întâmplă prea des în viață! Zbătându-se în
argumentări, simți cu întârziere o picătura ca de rouă
umezindu-i ruginiul îmbătrânit. Apoi, cartea se
închise şi frunzei nu-i rămase decât să se întrebe,
oare chiar a fost roua sau poate doar o lacrimă ?

Singurătatea lui Făt-Frumos

Am intrat zilele acestea intr-o librărie si ca de

fiecare dată după ce mi-am cumpărat ce aveam
nevoie, am trecut si pe standul cărților pentru copii.
Trebuie să recunosc că cel mai bine realizate sunt
cele din Republica Moldova. Mi-a atras atenția in
mod special o poveste cu Făt-Frumos si...așa am
ajuns la concluzia că este foarte singur si nu-si mai
poate trăi povestea.
Să vă explic de ce! In primul rând, balaurul nu mai
este interesat să se lupte cu mijloacele tradiționale,
acum că si-a deschis bănci peste tot e foarte ocupat
cu cei care intră in gura lui de bunăvoie. Muma
Pădurii s-a mutat la Bruxelles că a rămas fără pădure
de când s-a cam tăiat toată si oricum acolo
vrăjitorește legal si european. Zmeului nu-i mai arde
de înfruntări si a făcut si burtă că nu mai trebuie sa
alerge după Ilene Cosânzene, vin ele cu nemiluita,
care mai de care mai nurlie si mai dornică să-i fie
partenera că doar are ditamai palatul in Pipera si cai

48
putere cu sutele. Ileana Cosânzeana s-a făcut
fotomodel si nu mai poți să o cucerești cu fapte de
vitejie, mai ales că ea vrea să se mărite moartă-
coaptă cu Zmeul-Zmeilor. Nici copiii nu-l mai caută.
Cum să-si imagineze ei un erou pe cal alb cu o
simpla spadă, când Transformer are laser si distruge
tot doar cu un simplu gest? Și uite așa Făt-Frumos a
rămas tot mai singur între coperțile unei cărți care a
încântat generații de-a rândul si a făcut copiii să
viseze că vor fi, fie eroi, care apără dreptatea si
iubirea, fie zâne care ajută pe cei aflați la nevoie.
Poate de aceea fetița aceea din parc, când a fost
întrebată ce vrea sa devina ea, a spus: Monica
Columbeanu

Ghetuțe lustruite

In holul acum intunecat, dorm cuminti cateva

perechi de incaltaminte: unele mai imbatranite de
drumurile vietii, altele mai zvelte, cu pielea inca
neridata de ploi, altele mititele cu lustru jucaus ca o
privire de copil pus pe sotii. Toate viseaza ca
dimineata le va gasi pline de daruri, fie ca vor fi
jucarii sau mangaieri, dulciuri sau imbratisari. Asa ca
draga Mos Nicolae, te rog sa nu uiti nici o ghetuta, sa
le umpli pe toate macar cu iubire si sanatate! Cu
drag, un suflet vesnic de copil, care crede in
bunatatea ta!

49
SĂ VINĂ MOȘ CRĂCIUN

Poate pare pueril, copilăresc, dar este dorința

de mea de sezon: să vină Moș Crăciun! Un Moș
Crăciun în carne și oase, care primeste scrisorile
noastre tot anul, le citeste si isi umple sacul cu tot ce-
si doreste fiecare, caci nu uita pe nimeni, nici pe cei
care nu i-au scris sau nu cred ca el exista. El stie ca l-
as astepta cu prajituri si o cana cu lapte cald, stie ca
mi-as dori sa-i sarut obraji inrositi de ger si l-as
strange in brate de bucurie ca a venit. M-as oferi sa il
ajut in noapte magica, sa fiu si eu spiridus, sa zbor
peste lume cu sania fermecata, sa pot face sa ninga
peste Pamant cu bucurie, prietenie, bunatate. O sa-i
fac si o cafea, una ALINTAROMA, binenteles, ca
asa am vazut eu intr-o reclama, sunt sigura ca nu o sa
ma refuze si nu o sa ma ocoleasca, ca prea il iubesc
mult si prea este buna cafeaua!

50
Locuri, gânduri, sentimente, oameni, posibilități...

In fiecare gasesti ceva proaspat, neatins.

neintinat, nedescoperit , asemeni unei paduri virgine,
in care"mana omului inca nu a pus piciorul"
(conform unei perle apartinand unui elev tare in
exprimare). Ignoram tot mai des curiozitatea ce nu
are legatura cu oportunitatea materiala, rabdarea a
devenit o notiune abstracta si de multe ori asimilata
nepasarii, si uite asa ratam locuri, ganduri,
sentimente, oameni, posibilitati… Atat de
multe sentimente, atat de multe ganduri, atat de
multe trairi...si toate nedescoperite inca, in graba
noastra de a strabate viata! In ziua in care ajungem la
final, retrospectiva este atat de saraca, incat automat
se naste intrebareaare doar asta a insemnat "sa
traiesc"?

Intr-o zi cu prea multa iubire

Intr-o zi cu prea multa iubire,atat de multa ca mi-era

frica sa pasesc sa nu o rastorn,m-am impiedicat de un
ochi verde si am varsat-o toata peste el.A clipit
speriat si a fugit de frica sa nu prinda radacini…

„Mai avem de nevoie si de iarba!"

51
 …asa suna un refren al unui cantec, doar ca
se referea la iarba aceea verde si prietenoasa pe care
ne place sa calcam , desculti.
Acum, sensul a fost deturnat, devenind sloganul sub
care se lafaie tendinta de ametire, de aiurire a unei
generatii, care se vrea sa fie canalizata spre
neimplicare, neasumare, neresponsabilizare. O masa
de manevra usor de manipulat, nu-i asa? O generatie
care in marea majoritate, nedandu-i-se la ce sa spere,
primeste doar clipa, in detrimentul viitorului, doar
iluziile, in detrimentul vietii reale. Substantele
etnobotanice, perfect legale, la vedere, destul de
accesibile ca pret, nu sunt altceva decat una din
modalitatile de a intretine aceasta stare de fapt, stare
care subrezeste exact segmentul de populatie care ar
trebui sa fie viguros. Se flutura concepte despre
filozofia vietii, descoperirea sinelui, se baga la
inaintare intoarcerea la natura, un fel de "flower
power" care se stie in ce context de criza socio-
economico-politica, a aparut (vezi anii "70). Stau si
ma intreb, DE CE ? Fiind un om care am fost educat
sa respect viata, cu tot ce implica ea, pana acum nu
am gasit un raspuns de bunsimt si care sa nu frizeze
diabolicul. Poate pana la urma totul se va limpezi si
raul din lume va muri odata pentru totdeauna

Imaterialele temeri

Pe zi ce trece ne sunt inoculate din ce in ce

mai multe temeri indiferent incotro privim sau
incotro ne aplecam urechea. Ne este indusa o teama

52
permanenta cu directia precisa de inrobire, de
inregimentare intr-o multime muta si supusa. Daca
am avea puterea de a ne rupe de cea ce ne inconjoara
si cateva momente sa privim la rece si obiectiv, am
constata cu stupoare ca sunt doar presupuse scenarii,
ca nu se poate ca in aceasta lume sa nu se intample si
lucruri bune, ca prezicerile faimoase ale lui X sau Y
nu s-au adeverit, ca cerul mai poate fi albastru si
iarba verde, ca cele mai mari bucurii nu se cumpara
din mall-uri si adevaratele iubiri nu tin cont de
conturile din banca.
Avem puterea sa facem lucrurile bune sa se
intample, dar pentru asta trebuie sa ne opunem
intoxicarii cu frica. Sa lasam farama de divinitate din
noi sa creasca si atunci frica va muri inecata in
propria-i otrava.

Nimic intamplator!

Ca astazi sunt degete de ceata ce-ti mangaie

obrazul,ca frunze mai odihnesc pe ramuri golase, ca
lumea este grabita si indiferenta, ca pasari intarziate
mai tulbura cerul cu zborul lor, ca trec masini lasadu-
ti stropi pe haine, ca ai uitat sa-ti intrebi parinti cum

53
le mai este viata, ca nu te bucuri ca se apropie
Craciunul, cand totul are doar masura ce banul o
poate da, nimic nu este deloc intamplator, este pur si
simplu Noiembrie, luni, secol XXI.

Cafea,frunze si o acuarela

Pe masa de lemn,lustruita de timp,cafeaua si-a

pierdut aburul in lumina ca de gutuie a soarelui.
Alaturi o frunza prea grabita sa-nvete drumul
toamnei, se aseaza lin,cu gratie de fluture indragostit.
Las pensula deoparte,ma scald in linistea gradinii si
simt in nari parfum de strugure metamofozat in must
si muraturi captive in borcan. E doar o iluzie din
cauza de…frunza-ngalbenita!

Pe marginea cazii

Azi am mai vazut un rid! Nu-l vreau! Trebuie sa-mi

fac pedichiura! Oja asta iar s-a mai cojit un pic.
Imm,parca sanii nu mai sunt asa fermi. Mi-as pune
silicoane? Nuuu,ca doare tare,asa am auzit. Oare el
ma mai gaseste atragatoare? Sa ma machiez un pic,sa
nu ma gaseasca asa cand vine acasa. Cu parul strans
sau nu? Poate ar trebui sa-i schimb culoarea?
Hopa,parca talia a mai luat un centrimetru (cel

54
putin),azi mananc doar pepene si de maine
gimnastica obligatoriu! De ce trupul nu tine pasul cu
sufletul? Unde se grabeste?Oare mai arat la fel ca
ieri? Oare mai gandesc ca ieri?

Imi apar vara

Leg iubirea de copaci sa-i tin cu frunza verde, pun jar

in soare sa nu-i se stinga focul, pictez cu descantec
florile ofilite, curat cerul cu privirea sa nu-mi duca
pasarile departe,imi apar vara.

Ce cautai in visul meu?

Ce cautai in visul meu azi noapte? Stii ca m-ai facut

sa-mi fie dor de tine,desi credeam ca niciodata nu as
mai simti asta? M-am trezit in durere,ma durea
absenta ta! Venisesi acasa iar. O părăsiseși sau te
alungase? Nici nu te-am întrebat! Mi-era frică să
aflu, mi-era frică să nu pleci iar. Erai slab si trist.Ti-
am sarit in brate si te-am intrebat: iti fac cartofi
prajiti? Te-am luat de maini si te-am dus sa te asezi
pe canapeaua noastra veche.Taceai. Pareai ca nu stii
ce sa faci cu bucuria mea ca esti iar acasa. Te simțeai

55
stânjenit.Ai dat din cap apoi m-ai luat în brațe cu
disperarea unui copil care nu mai dorea să se
rătăcească. În vis am avut curajul să te intreb:tu m-ai
iubit si daca da, cum de nu ai reusit sa te faci inteles?
Poate nu am putut eu sa inteleg? Poate eu doream sa
fiu iubita altfel?Mereu am avut nevoie de un raspuns
dar...m-am trezit si nici macar in vis n-a fost sa fie
sa-mi raspunzi!

Imi ploua peste duminica!

E o pace patriarhala stropita cu picaturi mici si

parfumata cu toamna.
Undeva,in fundul curtii doi porumbei s-au adapostit
pe crengile gutuiului. Nici o frunza nu misca,doar
ploaia danseaza in soapta pe tabla acoperisului,ca un
cantec de adio dedicat verii. Intind bratele si sper sa
apuc vara care se pregateste sa plece. Nu reusesc sa
prind decat cativa stopi,lacrimi parca venite din
regretele mele.

56
Si am o multime legate de vara asta:nu am reusit sa
pictez tot ce mi-am propus,nu am ajuns la munte,nu
am scris despre tot ce m-a bucurat sau intristat,nu mi-
am cusut rochia care am croit-o...off,cate sunt! Ma
asez direct pe iarba uda si ma gandesc la lumea asta
grabita,imputinata in sentimente,mereu mai departe,
de cer,de ape,de paduri si mult prea aproape de
tristete,insingurare,frica,rautate,egoism. Nu cred ca
am fost creati asa,oare ce ne-a determinat sa alegem
aceasta cale? Unde-i greseala?Poate pentru ca ni s-a
dat posibilitatea sa alegem?Ne facem cruci cand
trecem pe langa biserici,aprindem lumanari,dar totusi
unde este crestinul din noi?

Si azi viata trece pe la tine!

Avem momente cand ne par zilele a fi una singura.

Uniforme si plate par sa nu duca nicaieri,un deja-vu
ce tine timpul impietrit.
Prea atenti la rutina,ne miscam automat,fara
abateri,fara stationari.
Si totusi cerul este inca acolo si asteapta sa-i adresezi
o privire,si totusi se mai naste un copil,se mai
infiripeaza o iubire,mai exista flori,diminetile au inca
roua si pasarile n-au incetat sa zboare.
In fiecare zi VIATA trece pe la tine,iti mai arata
una,alta,chiar daca tu privesti in alta parte,chiar daca
tu iti feresti privirea de teama sa nu-ti strici minimul
de confort sufletesc. Invata sa o privesti drept in ochi
si sa-i vezi partea frumoasa,caci daca este sa

57
extrapolez ti-as aminti ca''nu-i frumos ce e frumos,e
frumos ce-mi place mie'' si este imposibil sa nu-ti
placa chiar nimic azi

Ne-am intalnit dupa o lunga despartire. Plecasem

fiecare sa ne cautam in altcineva crezand ca asa nu
vom sfarsi goi sau nefericiti. Ce naiba fusese in
mintea noastra? Acum,cand stam unul in fata
celuilalt ne dam seama ca de fapt nu am facut decat
sa obosim si sa traim secvential, ca singurul lucru
care ne mai dadea senzatia ca suntem erau doar niste
amintiri comune despre o viata in doi. Ne-am prins
de mana speriati sa nu ne pierdem iar si fara sa ne
spunem nimic ne-am laut prezentul si l-am dus in
trecut ca sa nu murim nici goi,nici nefericiti.

58
 Colbul ulitei si-a potolit freamatul de peste zi, cand
inghioldit de vantul carpanos, se tot ducea cu frunze
cu tot inspre zarea pacloasa. Pomii cam chilugi
sosotesc intre ei leganand umbre peste becul chior
din colt. Un cocos cu ora setata gresit, trage un
cucurigu gatuit, starnind protestul hamait al cainilor.
Linistea revine unind cerul cu pamantul, intr-o
negreala cu miros de toamna. Pe gard o pisica
pazeste stelele sa nu cada in fantana acum secata. Pe
fundal de luna,clopotnita bisericii face de straja peste
somnul satului. Noapte buna!

Si azi m-am gandit la tine,mama!

Te-am adunat intr-o singura imagine si iar ti-am
multumit pentru fiecare secunda a vietii mele alaturi
de tine! Dumnezeu a fost tare bun ca mi te-a dat ca
mama,nici nu cred ca ar fi existat una mai buna
pentru mine! Inca te aud cum imi spui sa-mi pun
fularul,sa fiu atenta cum traversez strada, sa nu uit sa
mananc si sa nu car prea multe sacose. Mi-e atat de
dor de tine incat am zile cand daca as putea as veni la
tine cu prima stea si as ramane acolo fara sa regret ca
nu mai nici o cale de intoarcere! Mami sa ma ierti
daca nu ti-am fost tot timpul alaturi,daca nu te-am
inteles sau daca te-am mahnit! Te-am iubit atat de
mult si atat de firesc incat nu-mi pot imagina cum ar
fi fost viata mea fara tine. Cand eram mica mi-era
frica de moarte,acum stiu ca ea este doar sansa de a
ne revedea si de a nu ne mai desparti niciodata! Te

59
iubesc atat de mult incat Universul paleste de invidie
ca l-am intrecut in infinit!

Hotarata sa te iubesc

Am venit pe lume hotarata sa te iubesc. Sa te iubesc

cu toata caldura unei zile toride de vara, cu gingasia
florii de margaritar, cu forta furtunii si neclintirea
stancii. Sunt aici ca sa iubesc felul in care respiri, in
care ma tii de mana, in care ma invelesti cand dorm,
in care ma certi, sau ma faci sa rad. Cum as putea sa
nu iubesc, felul tau de a te bucura de noua zi,
ezitarile tale, fricile, visele, ascunzisurile, bunatatea,
tristetea, nesiguranta candoarea ta ? Mi-ar fi
imposibil sa nu stralucesc cand esti langa mine, sa nu
simt ca toate relele lumii ma ocolesc, sa nu freamat la
sarutul tau, sa nu ma cuibaresc in bratele tale.
Am venit pe lume doar ca sa te gasesc.

60
M-am încruntat!

M-am incruntat peste mine, peste oameni, peste

locuri crezand ca asta este intelepciunea unei
atitudini de dezaprobare fata de strambatatea acestei
societati. Intelepciunea m-a privit uimita dar si
jignita ca am asociat-o cu incruntarea incrancenarii
mele. Cat de nobila ar fi aceasta incrancenare, cate
justificari altruiste i-as fi gasit, nu faceam decat sa
ma micsorez la suflet, fiindu-mi tot mai incomod sa
locuiesc in fiinta mea, contribuind si mai mult la
hidosenia din jur. Atunci am facut pace, pace cu mine
si cu lumea din jur, am dat voie ochiului sa-mi arate
ca mai sunt nopti in care stelele par atat de aproape
de pamant, ca sunt campuri de floarea soarelui ce-si
rotesc galbenul dupa el, ca marea poate fi drumul
spre soare in dimineti de vara,ca albul zapezii are
nestemate. Si cand toate astea au ajuns la mine, am
stiut ca locul meu este aici, acum,chiar daca doar
pentru a ma minuna ca toate acestea exista si ma
accepta in mijlocul lor.

61
Ultimul fluture

Dupa mult of si jale, ploile si-au luat norii in spinare

si s-au dus mai la vale, lasand cerul proaspat ras, tuns
si frezat. Hop si soarele, cam tarzior si cam rosu la
fata, ca deh, urcusul e mai greu toamna . Se misca el
oleaca batraneste dar e inca in putere. Se sprijina de
bradul cel batran, apoi catinel trece peste salcia cam
galbejita si se protapeste fix deasupra campului chelit
de floarea soarelui. Undeva la picioarele mele, Crisul
Negru boscorodeste poticnindu-se de
pietre,despre...dar cine intelege ce spune? Motanul
vecinei, Don Juan de profesie, satul sa tot traga
ochiade pisicii fitoase cocotate pe gard, vine langa
mine, se tolaneste confortabil pe un pietroi si se pune
pe tors. Din curtea popii doi gutui cu state vechi de
plata, isi scot fructele parfumate peste uluci, doar,
doar te-or baga-n pacat, si vei sterpeli,una, doua
asa...de gust. Turandu-si motoarele la maxim,un roi
de albine lucreaza cu spor la un ciorchine de strugure
scapat vigilentei lui nea Zolt , vasnicul nostru
posesor de vie a-ntaia si cazan prima, pentru palinca.
De nicaieri, o minune de fluture, de-ti taie respiratia
cat e de frumos, isi face numarul cu gratie intre o
papadie si un trandafir aproape scuturat.
Nu-i asa ca este o amiaza perfecta de toamna?

62
Sergiu Nicolaescu

Așa vreau eu să mi-l aduc aminte! Și mai ales

seara când, din întâmplare am nimerit în aceiași casă
cu el, casa unei regizoare TV, undeva pe o stradă din
hățișul Dorobanților. Eu, o puștoaică timidă, atârnând
speriata de brațul vărului meu, pe vremea aceea
jurnalist la Romania Libera, mă fâstâcisem toată
văzându-l. Știu că nu-mi puteam
dezlipi ochii de pe figura lui. Mă șoca faptul că, deși
încăperea era plină de femei superbe, el privea
impasibil și total indiferent la încercările lor de ai
atrage atenția. La un moment
dat a sosit Ileana Popovici. Nu voi putea niciodată
uita lumina care i-a invadat expresia feței. Era tot
sufletul lui acolo, așternut în iubire. Din acea clipă
singura femeie prezentă acolo, pentru el, a fost doar
ea.
Maestre dă-mi voie să te contrazic, chiar dacă
o fac post-mortem: ai iubit aceasta femeie, atunci,
mai mult decât filmul!

Internata in Romania

M-am născut perfect sănătoasa, jur! N-am

fost niciodată bolnavă de comunism. Toți din jurul
meu mă priveau ca pe o curiozitate: cum reușesc să
trăiesc fără să am nici cel mai mic simptom, fără să
strănut lozinci, fără să tușesc sloganuri, fără dureri de

63
sale din cauză de compromisuri, fără răgușeli de la
înghițit cuvinte, fără anchilozări în gândire.
Mă întrebau adesea cum reușesc, iar eu le
răspun-deam: sunt libera! Aveam libertatea să
gândesc ce vreau eu, când vreau eu, cum vreau eu.
Mă priveau nedumeriți și cu timpul au renunțat să
mai întrebe. Eu aveam timp și aveam cărți, multe
cărți.
Timpul meu era altfel decât al lor. Chiar și
timpul când stăteam la coadă ca să-mi iau rația.
Acolo era locul în care îmi dezlegam rebusul sau îmi
citeam cartea. Aveam și prieteni, chiar mulți și buni,
și adevărați. În fiecare sâmbătă ne adunam la o icră
de fasole, creveți vietnamezi și clătite făcute din
paste lăsate la înmuiat în apă și vorbeam, dezbăteam,
glumeam, filozofam. Aveam teatrul: Teatrul Mic,
Nottara, Bulandra, Național și mai ales aveam timp,
mult timp. Apoi treptat m-am îmbolnăvit, da, m-am
îmbolnăvit de democrație. Nu, n-a fost chiar dintr-o
dată! A fost un proces lent
dar sigur. Am început să nu mai am timp. Cărțile
începuseră să fie doar niște coperți frumoase iar
prietenii se risipiseră prin lume în goana
după bani."Acasă'' însemnă tot mai mult locul de
unde luam salariul, iar duminica o mai găseam în
calendar cel mult de doua ori pe lună.
Ușor capul mi s-a aplecat, cuvintele s-au
aplatizat, gândurile au devenit subcutanate și
libertatea, acea libertate a mea, s-a tot anemiat până
când am ajuns pe acest pat de spital. Aici suntem
mulți și toți bolnavi de spaime, de nesiguranță, de
ziua de mâine. Nu avem medici, ne tratăm fiecare

64
cum putem, avem doar niște supraveghetori, care
dacă unul dintre noi dă semne că s-ar însănătoși, ne
mai bagă câte o frică pe gât și boala revine. Au mai
plecat dintre noi și pe la alte spitale, dar s-au ales cu
inimi rupte și copii mutilați la suflet. Acolo cică te
plătesc bine când ești bolnav, de aia unii nici nu au
mai venit. E drept, pot să mă mișc unde vreau, când
vreau , pot să și urlu cât mă ține gura, pot să scriu ce
vreau pe pereți, pot să înjur. Nu mă aude nimeni,
trebuie doar să plătesc, chiar dacă nu am, trebuie,
altfel, îmi pierd singurul drept care-l mai am : acela
de a fi bolnav.

Omul care nu calca pe melci

Ploua! Ploaia asta are ceva ce aminteste de glasul

mamei spunand povesti ca sa-ti cheme somnul.
Cuibarita sub marul cel batran,ca sub o
umbrela,privesc stropii mari si lenesi cum se sparg de
pietrisul aleei. Intre doua pietricele, un melc pare
neputincios sa-si urmeze drumul.Il iau si-l pun in
iarba. Zambesc.
Asa facea ''omul care nu calca pe melci'',cum imi
place mie sa-i spun in gand. Nici acum nu stiu de ce
facea asta ori de cate ori vedea unul ratacit in calea
trecatorilor. Felul in care il lua si-l aseza in in
iarba,avea un ceva anume incarcat de dragoste,incat

65
eram teribil de geloasa pe toti melcii din lume. As fi
facut schimb cu ei oricand.O singura data daca as fi
simtit acel ceva si fata de mine,mi-ar fi ajuns o viata.
Daca stau sa ma gandesc bine, cred ca eram prea
ocupata sa-i arat in fiecare zi iubirea mea,incat am
neglijat-o pe a lui. N-aveam timp sa o vad, sa o
descopar, sa ma bucur de ea. Probabil de aici a venit
nesiguranta mea si dorinta unei confirmari. Habar n-
am! Cert este ca-mi doream enorm sa-mi spuna ca
ma iubeste. Doamne, ce naiva am fost! De ce nu-mi
erau suficiente gesturile lui? Cand stau acum si le
analizez imi dau seama ca fiecare era un ''te iubesc''.
De ce mai eram geloasa pe melci?
Incet,incet,n-am mai vrut nimic. M-am impacat cu
neputinta mea si intr-o zi am plecat.
Ploua! La fel de staruitor ca si intrebarile mele
ramase fara raspuns.
Chiar asa, ce-o mai face''omul care nu calca pe
melci'' ?

Nu-mi sufla in ceafa!

Lasa-ma sa fac asa cum stiu eu! Felul in care
actionez ma caracterizeaza. E dreptul tau sa-ti placa
sau nu metoda mea dar nu te grabi sa ma corectezi
sau sa ma judeci inainte sa vezi rezultatele. Ma
stanjenesti! Ma faci sa ma simt supravegheata si
nedemna de increderea ta.Te asigur ca nu te-am
exclus din ecuatie,ca tin cont si de tine.
Tu draga mea jumatate, nu ma urmari cata sare pun
in supa, stiu cum sa fac sa fie ''mancabila'', ai laudat-

66
o mereu si nu ai facut-o doar din complezenta.Nu esti
genul.
Tu draga sefule, nu trage cu ochiul cand lucrez,am
scurtaturile mele,rezultatele te-au multumit
intotdeuna. Stiu asta,pentru ca altfel ai fi facut
taraboi in stilul caracteristic.
Nu-mi sufla in ceafa cand fac ceva, indiferent cine
esti tu in viata mea! Te astept sa ma critici sau ma
lauzi abia cand am terminat.
Si era Paste...
Se lasa inserarea si pe masa mare din sufragerie
langa glastra de cristal incarcata cu lalele si liliac
tronau ouale frumos lustruite de bunica cu untura,
inghesuite cu arta in vasul cu poale argintate. Peste
tot in casa mirosul de cozonac si pasca dantuia
punandu-mi rabdarea de copil la grea incercare. Abia
asteptam sa iasa din cuptor mica mea pasca facuta
special pentru mine. Cautam sa ma gandesc la
altceva,dar ce puteam? Mi-aduc aminte ca dadeam
buzna in bucatarie,imi luam scaunelul meu si ma
puneam de staja langa cuptor. Mama infasa drobul cu
grija ca pe un prunc, bunica dichisea mielul cu fel de
fel ierburi si mirodenii iar bunicul inspecta cozonacii
rotofei ce se odihneau in forme, asteptand sa le vina
randul la copt. De nu era pascuta mea care se
ambitiona sa nu mai iasa din cuptor as fi avut timp sa
ma gandesc la pantofiorii de lac si rochita de catifea
pe care urma s-o imbrac la slujba de Inviere. Erau
noi noute si eu eram tare mandra incat as fi dormit cu
ele. Mai mereu insa atipeam in bratele primitoarele

67
ale bunicului inainte sa mi se coaca pasca si ma
trezeam abia spre miezul noptii ca sa mergem la
biserica .
Doamne, ce dor imi este de toate acestea, acum cand
cozonacii se cumpara din hipermarket,ouale le gaseti
gata vopsite,drobul e la caserola,mielul este prea
scump,prietenii s-au imprastiat prin lumea mare iar
cei dragi s-au inaltat la ceruri!
A mai ramas doar lumina din noaptea de Inviere!
Paste binecuvantat, cititorule!

Drumul catre tine

E vremea să tulbur noaptea, cazuta în deruta cetii

mele și a inceputului de toamna. Scrijelesc un
gând cu tocul de la pantof, exact pe urma lasata
de vorbele tale. Semne de punctuatie cad
bolovanos pe asfalt și fac frunzele ratacite să
sosoteasca-n intuneric. Ceva din mine te cearta
cu toata vehementa de care este în stare o tacere.
Trantesc cu putere usa dintre noi și jur să arunc
cheia în primul canal. O mata zgribulita imi taie
calea în viteza, speriata de petul jigarit și strivit
în care imi infipsesem cu sete varful de la
pantof. Pasii mei de abia mai tin pasul cu
galopul inimii. Respir adanc, aproape că inhalez
negrul unui cer uitat de stele. Am ajuns. Mana,
palida de frica, schiteaza un ciocanit. Usa se
deschide și o fanta de lumina rupe nesiguranta
beznei. îți sar de gat și ma pierd într-un "te
iubesc"epuizant.

68
Rochia ei si Scaunul lui

-Neata Rochie! E luni?

-Buna dimineata Scaune! Da,e luni! . Scuza-ma ca
stau inca pe tine!
-Nu-i nimic,sunt obisnuit! Cate rochii,sutiene si
chilotei am avut pe cap numai eu stiu! Ma mir ca ma
mai tin picioarele! Daca as putea. as scrie o carte...
-???
-Nu fosni asa a intrebare! Desi sunt confortabil si
rabda-tor, toate au fost trecatoare. Mai mult de doua
trei week-end-uri, n-au prea facut purici pe aici!
-Adica s-ar putea sa nu te mai vad?
-Pai ce, de mine depinde? Nu eu hotarasc! E drept,
nu m-am prea omorat dupa multe dintre ele! Au fost
una sau doua pe care mi le-as fi dorit sa nu mai plece
nici luni, nici marti,niciodata. Aveau un ceva
aparte.Cum sa-ti ex-plic eu tie ca sa intelegi? E ca si
cum tu ai fi o rochie de mireasa si nimeni n-ar
indrazni sa te murdareasca, sa te ignore sau sa te dea
la haine vechi.
-Cred ca inteleg! Adica sper ca inteleg! Intr-un fel ma
simt ca o rochie de mireasa. Stii de ce? E prima oara
cand stau aruncata pe un scaun. Mereu am stat
cuminte pe u-meras, perfect calcata,fara nici o cuta,
fara sa impart sifo-nierul cu o pereche de pantaloni
sau cu un sacou. O fi de bine?
-Stai sa ma uit! Trage-te un pic intr-o parte ca nu vad
nimic!

69
-Asa e bine? Vezi acum?
-Daaa! Si ma bucur de ceea ce vad! Pe corsaj cineva
ti-a lasat o floare! Pe bune! Zau, e prima oara cand
vad asa ceva! Eu zic ca e de bine! Ai sanse sa ne
tinem de urat mult timp de acum incolo! Cine stie,
poate o sa imbatranim impreuna!

Fara amintiri
Pot sa intorc capul in alta parte,pot privi inainte,in
zadar.Amintirile ma urmaresc,tenace nu ma scapa din
ochi. Primele care vin sunt cele frumoase,dar ce sa
fac daca nu le pot scoate din contex?
Masor,impart,adun tai,adaug! Si ce daca?Vin la
pachet si cu cele care credeam ca le-am dat delete!
De ce mereu amintiri,de ce din ce in ce mai multe?
Probabil pentru ca nu mai am timp sa-mi fac altele
sau sunt prea putine care merita sa le
stochez.Trecutul ia prizonier prezentul pentru simplu
motiv ca are cu CE!

Cu cheia la gatul...lui
Si acum ma intreb de unde atata incredere sa las
cheia tocmai la el ? De obicei o puneam in cuiul
batut in tocul usii care da spre mine.Era un loc
sigur.Tocmai pentru ca atarna acolo la vedere,nu
trezea interesul nimanui. O luam doar cand mai

70
descuiam sertarul dulapului cel vechi din colt. In el
inghesuisem de-a valma un berloc cu turnul Eiffel, o
gheisa ciufulita,cam sleampata in chimonoul
sifonat,o miniatura a Sf.Patrick cu nasul ciobit,un
trandafir din matase ,acum ingalbenita,o gondola
candva poleita, o vedere aproape stearsa cu Sagrada
Familia si un sfinx de lut infasurat intr-un hijab
decolorat. Calatoream printre ele fara bagaje,fara
bilet, fara regrete.Simple escale in zile cu ploi cand
uiti umbrela acasa si lumea nu te intreaba de ce ai
obrajii uzi.
Nimeni nu-si dadea seama cand plecam.Credeau ca
sunt pe acolo,pe undeva stergand geamul sau dand cu
matura.Ma stiau ca urasc petele de degete lasate pe
soare si podeaua murdarita de pasi care nu duc
nicaieri. Pana la urma apaream eu cumva in fotoliul
ponosit de langa fereastra.
De fapt de la fotoliu a plecat totul.I se rupsese in
picior.
Devenise instabil.Nu ma mai puteam cuibari in el cu
tot cu ganduri.Atunci a aparut el. Nici nu-mi aduc
aduc aminte cine il chemase.La inceput n-am prea
crezut ca ar fi in stare sa-l repare.Parea ca el insusi
are nevoie de reparatii dupa felul in care isi purta
viata in buzunarul de la spate al blugilor.A tot studiat,
a tot masurat si intr-o zi m-a chemat sa-mi spuna ca a
terminat.A fost un soc! Cat tupeu ! Schimbase tot!
Fotoliul meu cuminte avea acum o husa noua
inflorata,picioarele lui disparusera cu totul.Doua talpi
de balansoar le luasera locul, stirbindu-i din
siguranta.Nervoasa.am strambat din nas! Intr-un

71
final,crispata si nesigura, m-am asezat,din politete.
A fost o experienta unica.Un du-te- vino, intre copil
si femeie, intre noapte si zi,intre veri cu tei si toamne
cu miros de gutui. Nu stiam cum sa-l rasplatesc! M-
am repezit, am insfacat cheia sertarului si ...i-am pus-
o la gat. Era tot ce aveam eu mai de pret: cheia unei
vieti de sertar. .

SCARA

Privesc in sus.O multime de trepte.Obosesc doar

cand ma uit.
Una dupa alta,ca o cochilie de lemn sfarsindu-se
obscur sub un bec chior.Bine ca macar exista si asta.
Ma motiveaza.Acolo este lumina. Pun piciorul pe
prima treapta.Scartie.Daca se rupe,daca o sa cad?
Dar daca raman aici unde e frig si intuneric e mai
bine? Nu,nu este.Incep sa urc. Bajbai intr-un
semiintuneric care ma stanjeneste. Undeva in spate
se aud pasi. Cineva urca in urma mea.Maresc
ritmul.Cine o fi?Sa ma opresc?Dar daca ma
depaseste,ajunge inaintea mea si stinge lumina? Daca
e un hot?

72
Frica devine aproape materiala.Devine un alt eu care
imi strange inima intre degete. Ma impiedic. O mana
ma prinde si nu ma lasa sa-mi julesc genunchii.
-Nu mai puteai sa astepti inca cinci minute? Ti-am
spus ca o sa vin,ca nu te las singura!
Nu-i raspund. Ce sa-i spun? Ca nici nu stiam ca
exista?Ca-l asteptasem mai mult de cinci minute ci
cam o jumatate de viata?Ca-l zamislisem in mintea
mea demult intr-o toamna cand simtisem ca ma
destram si ma amestec cu frunzele de pe trotuar ?Ca
nu speram sa-l intalnesc tocmai acum cand ...
Ma sprijin de bratul lui si impacata urc ultimele
trepte.
Povestea Toamnei

Buna seara dragi copii! Voua va plac

legumele si fructele? Parca aud un nu sau mi se pare?
Toamna e aproape si si vine incarcata cu bunatati :
struguri,pere,mere,gutui, dovleci, varza, ardei gras,
castraveciori, vinete...o multime de minunatii pline
vitamine ca nu o sa-l mai vizitati niciodata pe
domnul doctor pentru ca o sa fiti foarte sanatosi. Dar
voi stiti cum de se aduna ele toate toamna si de ce?
Vreti sa stiti?Iata povestea:

Demult,tare demult, Zana Timpului a impartit

anul celor patru surori care stapaneau Regatul
Anotimpurilor, fiecare primind podoabe care sa le
imprastie pe pamant spre bucuria copiilor.
Sorei mai mari, pe numele ei Iarna,pentru ca
locuia in tinutul ghetarilor, i-a daruit fulgi mari de

73
zapada, turturi stralucitori si marea Bucurie a
Craciunului.
Primavara,cea de-a doua sora, a primit
ghiocei,zambile, lalele, liliac, cirese coapte,visine
rumene si caise dolofane.
Vara, care era cea mai zburdalnica, a primit
campuri intregi de maci si floarea soarelui, holde
aurii de grau, pepeni rotunjori si gustosi, prune si
piersici zemoase.
Pentru Toamna,mezina familiei mai
ramasesera doar frunze uscate, ghinde si ploi
plangacioase . Trista,Toamna a luat niste lut si a
inceput sa mestereasca jucarii in forma de
pere,gutui,mere si din picaturile ploii a facut
ciorchini mari de struguri, Le-a pus pe toate intr-un
cos si a plecat prin lume sa le imparta copiilor.
Copiii au fost atat de fericiti vazand cat erau
de frumoase, incat ele s-au transformat in fructele pe
care le stim noi astazi.
De atunci Toamna umbla prin lume cu
cosurile pline de roade aducand bucurie copiilor.

E atat de liniste acum cand noaptea stapaneste ! Mi-

aud doar gandurile cum tropaie sa-si incalzeasca
calcaile incalcite in lucruri neterminate,vorbe
nerostite,gesturi frante, adevaruri obosite si
hotarari...nehotarate. Aprind o tigara si incerc un
ultim zbor pana la Luna alburie si injumatatita. Mi-e
frig!Ma ridic de pe banca,imi bag mainile adanc in

74
buzunare si-mi promit o alta viata incapand de
maine. Pasi-mi suna sec si neobisnuit de tare pe
dalele din curte, Deschid usa si i-o trantesc noptii in
nas! In fond am o perna care ma asteapta si inca o zi
de sfarsit! Pe maine,suflete!

Iarna asta mi-a înzăpezit cuvintele si nu vor nici sa

fie scrise, nici rostite. Tăcerea troienește apropierea
noastră si nu pot sa mai ajung la tine. Mi-e dor sa-mi
fie cald lângă tine !

Primăvara doarme încă somn adânc sub oameni de

zăpadă. Încă ne dam cu sania peste perna ei si nici
măcar nu oftează când gerul mai musca cate un
ghiocel amăgit de soarele ce-a dat cu pumnul in nori.
Câteodată mai plânge in somn împrăștiind parfum de
pământ reavăn si iarba frageda. Doar pletele-i de
muguri mai amintesc ca ea este acolo si ca intr-o
dimineață o sa ne înflorească si sufletul si copacii.

Simți că încă te caut? Privesc la nesfârșit ochii tăi, nu

ești acolo. Caut un semn pentru mine dar în ei nu se
oglindește decât fereastra în care o rază de soare se
joacă printre frunze. Oare te-am întâlnit vreodată sau

75
am fost doar două linii paralele pe aceeași coală de
hârtie?

Pentru tine Marie, din această Românie!

Ne-am întâlnit intamplator în fața unui magazin. Eu

dădeam să intru, ea tocmai ieșea. ''Bună ziua doamna
Maria, ce mai faceți, acum lucrați aici?'' A dat din
cap cu tristețe și mi-a spus: ''aș vrea eu, dar ei nu mă
vor! ''Am renunțat să mai intru, am luat-o de braț și
ne-am îndreptat spre o bancă din fața unui bloc de
peste drum. O știam de mult timp, lucrase la un
magazin de lenjerie intimă tocmai din buricul
București-ului. E drept că asta se petrecea prin anii
80! Devenise magazinul meu
preferat pentru simplul motiv că această doamnă mă
servise impecabil, cu o solicitudine ce nu întâlnisem
decât în magazinele din Ardeal. Știa să te facă să te
simți important și să-ți recomande cu mult
profesionalism exact ce te avantaja, încât era
imposibil să nu cumperi ceva, măcar un chilot sau un
dres. O
privesc admirativ. Anii trecuseră peste ea cu milă,
arata foarte bine, îmbrăcată cochet, zveltă, cu aceiași
distincție în ținută. Dacă n-ar fi fost zâmbetul acela
amar, în colțul buzelor nu i-ai fi dat 55 ani (pe
parcursul discuției am aflat că-i împlinise în iarnă).
De doi ani nu mai avea serviciu, magazinul se
închisese din cauza chiriei prea mari. A mai avut pe
ici pe colo de muncă, sezonieră, la negru, pe la

76
buticurile acelea de tablă ascunse printre blocuri. Am
întrebat-o totuși de ce nu a reușit să se angajeze. A
zâmbit și mi-a spus: ''draga mea sunt expirată, ei
caută numai prospături! ''
Simțeam cum revolta mă înăbușea. Cum este
posibil să respingi un om fără să ai măcar
curiozitatea să afli ce știe, ce este capabil să facă? Pe
criteriu de vârstă? Doamne, ce vremuri scârboase
trăim! Este de preferat una care stă cu telefonul la
ureche și ignoră clientul sau în cel mai fericit caz
pune întrebarea stupidă: ''vă pot ajuta cu ceva?'' de
parcă omul respectiv ar fi handicapat loco-motor?
Habar nu aveau ei, patronașii aceștia cu aere de
Donald Trump, ce pierd, refuzând să o angajeze pe
doamna Maria! Mă rog, poate că ei vor să
câștige și în pat și la raft, așa că angajatele trebuie să
''presteze'' peste tot pentru banii primiți, nu?
I-am promis că o să vorbesc cu o prietenă
care are o florărie și poate îi găsim ceva. I-am văzut
chipul frumos, încă proaspăt, luminându-se la gândul
că există o speranță. Ne-am despărțit hotărâte să ne
revedem. Știu că azi prietena mea a sunat-o și i-a
spus că de luni începe munca. Dragi
patroni din Romania, mai puneți și voi mana pe carte
și mai citiți ce implică să fi patron, este și asta o artă;
dacă vrei să te bucuri pe termen de lung de
prosperitate trebuie să ai profesioniști pe lângă tine,
nu ţâţe sau poponeţ-uri apetisante! Dacă
vrei să te bucurii doar de domnişoare nurlii,
“patroane”, îți recomand să faci mai bine o vizită la
salonul de masaj erotic din coltul străzii. Hai nu te
zgârcii, doar eşti patron, ce naiba!

77
Duminicile pasnice

Unde or fi ele? Departe de aglomeratie,de

noxe,de agitatia inutila tipica
''metrocetaceanului'',buimacit de atractii care-i
dau 0 satisfactii pe termen lung. Au ramas
cumva captive intr-un inceput de sec. XX,cand
"resedinta mea de vara era la tara'', cand
duminicile erau prilej de lungi plimbari pe
dealuri, de cules flori de camp sau de ''savurat'' o
carte la umbra copacului din fundul gradinii?

M-am cuibarit in mine si am ascuns de privirea mea

o lume din care vreau sa scap pentru ca nu pot sa o
inteleg.De ce ne omoram pentru ca Dumnezeu are alt
nume decat al tau desi este acelesi pentru noi toti,de
ce exista granite,de ce sunt razboaie,de ce nu iubim
aceasta planeta care ne-a primit in bratele ei, de ce
mintim,de ce, de ce...?

Poveste despre bunatate

Chiar daca sub brad ne vei gasi cadouri

scumpe eu mereu iti voi pune in suflet bunatate si
sper sa o gasesti acolo in fiecare zi a vietii tale, nu
doar de Craciun! Iata povestea!
Intr-o seara cand viscolul aduna zapada in
troiene albe ca de zahar,in casuta mica de la

78
marginea padurii unde bunica Maria locuia cu cei doi
nepoti,focul ardea vesel in soba veche si peticita
cu lut. Era seara de Ajun! Mirosul cozonacului gadila
narile copiilor si laptele cald umplea canile
pantecoase si frumos impodobite cu ingerasi si
stelute.Bunica Maria ii privea cu drag pe cei doi
copii ramasi in grija ei, de cand parintii plecasera sa-
ti castige painea prin alte tari. Nici Craciunul asta nu
ii va aduce acasa.
-Vreti sa stiti cine avut grija de pruncul Isus cand s-a
nascut?
Vladut facu ochii mari si intreba:
- Si el avea parintii plecati ?
- Da!
Ilinca isi trase scaunelul mai aproape si spuse:
- Te rugam bunico,spune-ne povestea!
Asa aflara ei ca Pruncul Sfant fusese incalzit
de rasuflarea magarului,oitele se cuibarisera langa el
sa-l incalzeasca iar vacuta ii daduse lapte ca sa-l
hranesca. Cand bunica termina povestea,ii vazu pe
cei doi nepoti sosotind intre ei,apoi amandoi o
zbughira in camera alaturata si se intoarsera cu o
paturica,,o caciulita si un fular.
- Bunico, te rugam sa-i spui tu lui nenea Vasile sa ia
caruta si sa se duca pana la Betleem sa-i duca astea
lui Isus ca sa nu raceasca ca e mic si el nici macar
bunica nu are.
Bunica isi sterse pe furis o lacrima si luandu-i in
brate multumi lui Dumnezeu ca le-a dat nepotilor ei
cel mai frumos dar din lume: bunatatea.

79
HOROSCOPIA MEA

Viata,cred ca lumea stie,fara cafea ar fi pustie,

asa ca actionand pe baza acestui principiu imi
incep ziua cu o stationare in bucatarie si
binenteles cu mai sus pomenita cafea. Daca era
vara, eheee ,eram fix sub bolta de vita.
Gataaaaaaa! E toamna asa ca sed bland in
bucatarie, imi aprind o tigara(inca nu e interzis
fumatul acasa) si indemnata de necuratul
pornesc televizor.Acu, sa va zic si voua cum am
a ajuns tv-ul aici:eu m-am impotrivit dar
consortul,nu si nu, eu ba,el da si am lasat de la
mine ca sunt fata intelegatoare si deschisa la
provocari.Mi-am luat eu revansa la
cumparaturi,acolo am eu ultimul cuvant
intotdeauna.
Asadar, pornesc tv-ul si ce sa vezi,horoscopul
zilei! Ascult eu, si aud numai de bine:ma paste o
avansare si noi proiecte de colaborare. Booooon!
Schimb eu postul,ca deja alte zodii nu ma prea
interesau si ce sa vezi? Horoscop! Ciulesc
urechile si...deceptie totala: azi ma cert cu
partenerul si o duc si prost cu banii! Nu se poate!
Pai ce ii las eu pe astia sa-mi strice ziua?
Ma pun pe butonat si...victorie! Horoscopul zilei
era in plina desfasurare.Rabd cu stoicism ce ii
asteapta pe lei, scorpioni si alte vietati
si...stupoare: azi o sa fiu ceruta in casatorie intr-
un loc romantic! Nu se poate asa ceva! Pai sunt
maritata deja, iar ma marit?Vazand ca sunt gata
''sa comit'' o bigamie, apuc telecomanda si dupa

80
 cautari disperate gasesc un horoscop fix la zodia
mea. Ce aud insa e dezastru: cheltui toti banii si
apelez la o fost iubire sa ma scoata din impas!
Total confuza,ma hotarasc sa nu plec din casa ca
sa nu fac gaura in buget,nu raspund la telefon sa
nu ma sune vreun fost si partenerului ii zic c-am
racit si ma doare in gat,deci n-am cum sa o pun
de-o cearta,avand in vedere ca mi-e greu sa
vorbesc .
Cu aceste masuri de prevedere luate sunt gata sa
incep ziua de azi in deplina siguranta! Ceea ce
va urez si voua!

Bat clopote de vânt

Dimineata, scapata din fraiele noptii, ia vara

in primire si mi-o inghesuie pe fereastra, sa-si faca
culcus fix pe perna mea. Somnul, fuge cat il tin
visele, acum uitate in baia rasaritului. Miroase a roua
pe iarba si a fan cosit ieri pe arsita. Ma asez binisor
pe margine de pat si ma bucur ca inca este august.
Sunt gata pentru ritualul zilei: cafeaua de langa brad,
tigara si ocheadele catre gradina, acum imbujorata de
tufele de trandafiri. Ma hotarasc brusc sa merg la
pescuit, stiu eu ca langa gard, acolo la umbra, stau
ramele gata sa ademeneasca don juanii cu solzi. Imi
iau undita pe umar, ca pe coasa, borcanul cu rame,
ceaiul rece, rece, si iau in picioare drumul prafuit de
la marginea satului. Pe marginea albastra a Dunarii,
soarele deja pune la topit tot ce intalneste. Umbrele

81
sunt fierbinti iar aerul isi tine respiratia. Toropita de
caldura, ma insotesc cu o salcie, si-i jur prietenie
vesnica, macar pana la asfintit, cand o mai osteni
soarele asta voinic tare. Privirea-mi lenesa, se
ascunde printre frunzele unei trestii, batoasa ca un
soldat de la Buckingham Palace. Este o pace speriata
de greul unei linisti parca aducatoare de sentite.
Arunc undita in apa, ce pare ca a uitat sa se miste, si
visez la o scrumbie sau la o stiuca. De langa mine,
din stufaris un cormoran, sparge tacerea in falfait de
aripi, deranjand o ceata intreaga de broaste. Apoi,
totul revine la nemiscare. Pozam cuminti si eu, si
undita si Dunarea pentru un pictor inexistent.
Departe, aproape de celalalt mal, o
lotca se leagana languros, tragand navodul dupa ea.
In surdina, se aude fluierata o melodie, doar de
pescar stiuta. Aproape atipesc! Scot undita din apa,
imi iau orice speranta ca voi pescui ceva si ma intind
cat sunt de lunga, sub umbra tot mai generoasa a
prietenoasei salcii. Privesc Dunarea, nehotarata intre
albastru si verde si il inteleg acum deplin pe Johann
Strauss. Din senin, vantul,starnit
de niciunde, ia la pieptanat in rafale pletele salciilor
si papurisul, tragand dupa el nori nevricosi si
supraponderali. Stropi mari plesnesc luciul apei,
vantul e clopot de nunta intre cer si pamant. Ploua cu
soare, ploua dezmatat, ploaie de vara in calduri. Sunt
uda pana la piele. Pana ma dezmeticesc, totul
inceteaza, ramane doar o tentativa de racoare si
binenteles eu, proaspat imbaiata, cu haine cu tot.
Rad, imi storc pe ici pe colo, cat se poate, poala
rochii, imi iau slapii in mana, undita pe umar si

82
desculta, pornesc spre casa.
Asa-i pe-aici, cand ''bate clopotul'' vantul din
Baragan!

DE CE NUMAI DESPRE ELE SI DESPRE NOI NU?

Astept la coada la banca. Deja rabdarea mea este

aproape de limita, Nici daca ar scrie cu pixul nu
ar dura atat, e mai ceva ca la cozile alea de trista
amintire. Fara sa vreau asist la discutia dintre
cele doua femei din fata mea.
-Uite draga si tu! Plina revista asta numai cu ce
fac doamnele VIP-uri : ce au mancat,unde au
fost in vacanta, cum si-au decorat casa, unde au
fost la shoping,la ce clinici s-au operat, ce
tratamente isi aplica. Auzi tu, cred ca am aruncat
banii pe fereastra cand am cumparat asta ! Asta
este pentru Esca sau Adreea Marin nu pentru noi
niste bugetare de 40 ani.
- Eu ti-am zis ca nu se merita! N-ai vazut
articolul ala cu dieta? Pai daca tin eu dieta aia, s-
a dus tot bugetul pe o luna alocat pentru mancare
si as manca doar eu, restul s-ar uita la mine sa
vada daca slabesc. Dar cremele alea de te scapa
de riduri ai vazut cat costa? Cat intretinerea si
cablul la un loc !
- Chiar asa, de ce nu se scrie si depre noi, ca in
fond noi astea, femeile obisnuite, care suntem
ale dracului de multe, avem si noi preocupari,
idealuri, vise, povesti de viata mai ceva ca ele?

83
 Si noi ne imbracam, mancam,ne dam cu
crema,iubim, plangem,ne bucuram...
- Lasa draga nu te enerva, zi mersi ca ne cheama
la vot si ne iau taxe si impozite, asta inseamna ca
inca suntem importante! Se pornesc pe ras
amandoua si continua sa rasfoiasca revista plina
de sfaturi si informatii ''pretioase''(la propriu
vorbind).
Da doamnele mele, gandesc eu, aveti perfecta
dreptate, cine sa fie interesat de domniile voastre
care mergeti de Paste si Craciun la coafor, care
va duceti in concediu in cel mai fericit caz la
mare,cand este programul acela ''Marea pentru
toti'',care faceti shoping doar cand sunt reduceri
iar rasfatul de tip SPA este o baita cu spumant in
cadita voastra de la bloc ? Dar nu uitati, fara voi
VIP-urile ar crapa de ciuda ! Cine l-ar mai da
like-uri pe facebook, cine le-ar mai urmari la TV
cum se marita,divorteaza sau se balacaresc ? Asa
in cerc restrans, n-are farmec daca nu le stie o
natie intreaga, viata lor are nevoie de spectatori ,
deci fruntea sus, voi sunteti de mii ori mai
impotante decat ele!

TU, ASTA CARE TOT SPUI ''TE IUBESC''!

84
Afla drag utilizator al acestor doua cuvinte ca nu
joci un rol intr-un film american sa fi nevoit sa le
repeti din cinci in cinci minute,ca nu le poti
folosi doar ca sa capeti ceva in schimb,nici ca
asa e la moda, ( in trend, ca poate in engleza
intelegi mai bine)si nici ca sa impresionezi. Daca
tot le folosesti ar trebui sa le si sustii
cu niscai fapte,nu crezi? .Poate nu stii ce
inseamna sa iubesti? Pai uite cum sta treaba cu
iubirea asta ! Iubirea este o permanenta nu apare
asa cand ne aducem aminte,ne plictisim sau cand
dam de dracu. Nu implica batutul cu pumnul in
piept ca faci asta si nici vreun troc.Iubirea nu
este motiv de santaj si nici de repros. Pe bune,
cand faci doar tampenii dupa tampenii fara sa te
gandesti ca cei care te iubesc vor suferi ,isi vor
face griji pentru tine, chiar crezi ca te mai crede
cineva cand te crizezi si te dai de ceasul mortii
tot spunand TE IUBESC ? Iubirea e chestia aia
care se simte nu se vorbeste. Gargara ieftina si
lacrimogena nu face doi bani dupa ce ai dovedit
in nenumarate cazuri ca singura persoana pe care
o iubesti esti doar tu. Iubeste fara sa astepti
vreun premiu pentru asta iar daca nu poti asta,
nu mai da cu TE IUBESC-ul tau in dreapta si in
stanga,arata un pic de respect macar fata de
aceste doua cuvinte.
P,S. Valabil pentru iubire in general,fie pentru
partenerul de viata, fie pentru
parinti,copii,prieteni.

85
Mi-s frumoasa!

Puse mana pe stergar si dupa ce sufla sa o

abureasca, prinse a lustrui oglinda asezata sub
icoana afumata.Isi scutura pletele bogate si
inganand o doina veche de cand lumea, incepu
sa-si impleteasca cozile.Se privi lung in oglida si
zambi cu mandrie.
''Tare mi-s frumoasa asa cu parul asta negru ca
brazda intoarsa de plug primavara! Si ce ochi
am! Verzi si aprigi cum ii Dunarea cand se zbate
intre munti.De gura ce sa mai zic! Rosie ca
muscatele de pe prispa Agapiei.Domnul sa-l
fereasca pe ala de mi-o saruta,ca nu-i mai uita
gustul dar si pe ala de-mi calca pe inima ca nu-l
mai uita blestemul! Ia te uita si colea in
adancitura camasii ! Mai sa fie, nici macar prima
zapada ce cheama colindatorii nu-i mai alba ca
pielea mea si tare bine imi mai sta cu ia asta!
Apoi zici ca am strans pe ea toate raurile repezi
de munte si toate florile campului. Zau,chiar mi-
s frumoasa!
D-apoi cum sa nu fiu? Doar mi-s romanca!"

...si ''iarna vrajbei noastre'' continua! E drept ca nu la

nivelul lui John Steinbeck ci la unul
dambovitean, adica puternic condimentat de
''caragialisme'' si droburi de sare care, culmea,
stau la loc de cinste pe biblioteci scumpe, alaturi
de fel de fel de diplome care mai de care mai

86
 ''rasunatoare''. Surprinzatoare vecinatate,nu-i
asa? Sau nu. Inclin sa cred ca nu, altfel stimatii
posesori ai acestor vecinatati, n-ar mai musti de
ura si si-ar insusi temeinic termenul de
democratie. O sa-mi permit sa le propun un
exercitiu de imaginatie: daca in familia voastra,
unul dintre membrii ar avea un handicap sau ar
fi mai prostut,l-ati exclude?Extindeti notiunea de
familie asupra conationalilor vostri si daca va da
cu virgula,mai incercati pana obtineti rezultatul
corect, ala care ia in calcul si marea voastra
necunoscuta, constiinta.

Intrand pe poarta sectiei de votare aproape m-am

ciocnit cu o doamna de varsta a treia care tocmai
iesea."Da-le Doamne suflet!" soptea,privind spre
pamant,cu capul plecat. In cuvintele ei erau toate
durerile unei generatii acum uitate, erau durerile
unui razboi,erau anii de foamete,erau umilintele
unei pensii nerusinat de mici,erau anii de munca

87
 ca sa creasca doua generatii,erau fabricile
daramate, padurile taiate,
De 26 de ani sunt ignorati, exclusi, dar curtati in
preajma alegerilor si neuitati la plata taxelor!
Intr-o societate sanatoasa nu arunci la gunoi nici
un membru al ei si sunt tratati toti cu aceeasi
grija,fara diferentieri.
SA LE FIE RUSINE POLITICIENILOR CARE
I-AU UITAT!
SI EI SUNT AI NOSTRI! Fara ei nu avem trecut
si cineva fara trecut nu poate avea prezent si fara
prezent nu exista VIITOR!

Dragi prieteni,daca tot stau la o cana cu lapte aici cu

voi,vreau sa va povestesc ceva care mi-a lasat un
gust amar (de-aia beau lapte acum). Imi pare rau
cand vad ca unii parinti au uitat sa puna in
bagajul copilului lor cei sapte ani de acasa. Fara
minimul de educatie primita in familie deja se
creaza un handicap greu de depasit pentru
viitorul adult. Stiti ca din dragoste fata de
Craciun si de tot ce inseamna el,am creat pagina
MOS CRACIUN ESTE AICI! Mi-am facut mie
o bucurie si am vrut sa fac si altora.

88
 Au inceput sa apara pe mesagerie tot felul
persoane. Unii chiar sunt copii, altii...nu se stie
ce sunt pentru ca n-au nici un istoric pe
facebook,pentru unii scriu parintii,ma rog! Totul
a fost ok pana in ziua in care un pusti de 14 ani
mi-a tras niste injuraturi care am convingerea, ca
ar eclipsa limbajul multor ''exegeti''ai genului!
Apoi au aparut si duduci nurlii,ma rog asa
doreau sa para in selfie-urile afisate cu
generozitate la profil,in pozitii provocatoare. Ca
varsta lor este intre 13 si 15 ani,nu mai
comentam ca n-are rost de vreme ce ''fetilii'' sunt
emancipate dar crezand ca sunt barbat au inceput
sa-mi ceara numarul de telefon si o intrevedere
pe chat.
Iata cum intentia mea frumoasa s-a trezit
''terfelita'' de niste fiinte carora greu imi vine sa
le zic oameni,desi la varsta lor inca ar putea fi
numiti copii.

Ninge molcom,ca din perna bunicii sfasiata de

nazdravania copilariei.Albul de inger e neintinat
de pasi. Lumea inca doarme aici in satul unde
ma aflu acum. Doar fumul straveziu de la
cosurile caselor tulbura linul fulgilor. Sunt cu voi
aici si cu multe amintiri ale copilului ce am fost
odata. Se amesteca ''Iarna pe ulita"cu ''Creiasa
zapezilor'',mirosul de paine iesita aburind din
cuptor cu pufosenia cojocelului de miel si o
lacrima mi se agata de gene ca intotdeauna cand
ninge molcom ca din perna bunicii.

89
Stiti cand am simtit dureros de adevarat ca iubesc
aceasta tara? Cand am vazut la cinematograf
filmul Mihai Viteazul in regia lui Sergiu
Nicolaescu. Inca copilaream pe atunci si iubirea
de tara mi se parea doar un automatism,ceva ca
mersul sau incuiatul usii cand plec de-acasa. Am
plans cand Mihai Viteazul (Amza Pelea)a intrat
in Alba Iulia. De ce am plans? De mandrie ca
neamul asta a dat asa conducator si de manie
caci stiam ca va fi tradat si ca boierii romani nu
fusesera straini de acest lucru.
'' Nu-mi las nimanui tara si mosia pana ce nu ma
vor smulge de acolo tarandu-ma de picioare ".
La multi ani tara draga,fie sa mai ai parte de
oameni ca Mihai Viteazul, eu te iubesc oricum!

Buna dimineata copii de pretutindeni! V-am promis

ca voi citi aici cele mai frumoase scrisori primite
si azi o sa va citesc scrisoarea Mirunei din
Brosteni.
Draga Mosule
Eu sunt Miruna si nu scriu eu ci sora mea mai
mare Smaranda.
Eu nu stiu sa scriu inca. Vreau ca tu sa-mi aduci
mie o gaina si o pereche de sosete pentru tusa
Gherghina ca-i batrana si singura si n-are oua si
o dor picioarele de frig. Pentru mine, niste
bonboane ca n-am mai mancat demult si pentru
Smaranda niste caiete ca le-a terminat si acum
scrie pe niste hartii de la tanti Ana de la

90
 magazin.Mai adu-mi si o caciula pentru tata si o
basma pentru mama,Atat! Sa nu uiti,da?Eu stau
in Brosteni in casa aia mai mica de la margine.
Anul asta te rog sa nu ne ocolesti ca acum avem
si horn pe unde sa intri. Te iubesc bunule!

Suna telefonul! Eu,concentrata aici( ca doar unde sa

fiu pana pe la ora 1) ii dau intai un cot,ca sa cada
de pe birou si apoi raspund!
Fara mari politeturi sau alte de-astea,amica
turuie la foc continuu ceva despre nu stiu ce
invitatie,la nu stiu care salon de infrumusetare,cu
nu stiu ce tratamente. Ce am inteles foarte clar e
ca ar fi musai sa merg cu ea. Astept sa ia o pauza
de respiratie si ma var si eu in dialog,strecurand
un NU. Au urmat o serie de ''de ce-uri''si o tona
de argumente. Eu stand pe scaun,e clar ca am
ramas neinduplecata( si la propriu si la figurat).
Cu maioneza usor taiata amica mea s-a botosit si
in final a rabdat tacuta 5 min. ca sa asculte si ce
aveam eu de spus. Pana la urma a zis ca mai bine
vine la mine sa o ''tratez''ca e mai bio si mai
fancy. Pai cum sa nu fie? Cu
patrunjel,miere,lamaie si alte de-astea ii fac un
tratament de n-o sa mai scap de ea! Se vede pe
mine cat e eficace,nu-i asa? Gata,am fugit ca
suna la usa! Pa,pa!

91
Cand fusei à Pari, shac soar a comanse o Moulin
Rouge! D-acolo she am invatat sa ma
frantuzesc,sa dantuiesc si sa fac politica.
Parol de va mintesc! Intrebati-o si pe Coana
Chirita! ( ha, ha, ha ) Acusica ca am venit la
capitala o sa candidez dependenta !
Ma jur pe ce-am mai sfant,adica pe cardul meu
de cumparaturi, ca fac legea prin care orice
conita va lucra 2 zile pe saptamana(pai sa aiba
timp de coafor,de cumparaturi,de SPA...) si va fi
scutita pe viata de spalat rufe si facut mancare.
Eeee,ce ziceti ma votati duducilor? O revoar!

Sigur in lumea asta mare,grabita si prea

tehnologizata,mai exista cineva care-si face
ceaiul nu si-l cumpara la sticla de plastic,cineva
mai face clatite fara sa se sperie ca-i creste
colesterolul,isi strica unghiile si o sa-i miroasa
parul a prajeala. Sigur undeva,poate chiar alaturi
mine,de tine, mai exista cineva care iubeste
lucrurile simple invatate din mama in
fica,randuite undeva demult cand netul si

92
 smartphone-ul nu erau ''must have-uri '' care
acum tin de loc de educatie si bun simt!

Daca stau sa privesc peste ziua de azi simt un gust

amar pana in adancul sufletului. De ce? Pentru
ca imi pasa! Imi pasa cand romanii mei se lupta
cu apele,cu bolile,cu saracia.Asa am fost eu
invatata de parinti! Nu conteaza cine este cel
care are nevoie de tine,nici cate clase are,nici cat
de sarac este, nici cat este de inteligent. Tot ce
conteaza este ca la greu sa-i fi alaturi cum poti
tu,asa imi spunea mama. Fac parte dintr-o
familie de intelectuali dar niciodata n-am vazut
dispret sau nepasare fata de semeni fie ei
muncitori sau directori.Bunicul meu cand se
ducea la piata ii spunea batranelei care vindea
patrunjel ''doamna va rog,multumesc,sarut
mainile''. Cum doamne iarta-ma,sa inteleg eu pe
toti astia cu nasul pe sus,pe toti politicienii astia
execrabili,cum sa inteleg lipsa de respect si
bipurile din emisiuni difuzate la ore de maxima
audienta,cum sa inteleg un act de cultura
profund vulgar, cum sa inteleg ? Caci vreau sa
inteleg,cu riscul de a ma murdari ! Noapte
buna,om bun !

93
Bine ati venit in bucataria mea! Va pregatesc niste
vorbe bune care sa va mearga la suflet! Cum de
fac asta in plina vara?Pentru ca in inima unui
omu bun e mereu Craciun!
Deci dragi copii(indiferent de varsta)tineti
minte:
- fiecare floare iti arata ca daca este ea atat de
frumoasa si perfecta, inseamna ca tie nimic nu-ti
poate fi imposibil!
-cand cineva iti zambeste,zambeste-i si tu,
zambetul e o raza de suflet!
-invata sa pui in cuvinte dragoste,chiar daca ele
exprima o opinie contrara celei emise de
partenerul de dialog
-nu uita ca si tu vei fi batran intr-o zi si atunci ar
fi bine sa nu uiti ca ai fost tanar candva.
Va pupa Mosul si tineti minte,Craciunul este o
stare de spirit!

Un ”te iubesc” de hârtie

Hei Romania sti tu ca toti cei care cica ti-au vrut

binele,te-au iubit cum au stiut ei mai bine?Ti-au facut
o constitutie care ei nici nu o respecta,ti-au dat legi

94
care tot ei le-au incalcat primii,te-au saracit
spunandu-ti ca asa vei fi mai ”europeana”, ti-au
vandut tot, spunandu-ti ca vei fi mai bogata si ti-au
luat si copiii si i-au trimis in lume spunandu-ti ca asa
e normal, iar pe cei care au ramas i-au bagat tarcuri
de legi cretine si de mizerie, sustinand ca doar asa tu
vei continua sa traiesti. Acum intelegi de ce iubirea
nu poate sta pe un petec de hartie?

1MAI, motiv de mișto

Ce simplu este sa stai cu fundul pe scaun si sa dai cu

pietre in semenii tai,pardon cu parerea intr-un ziar si
sa mai iasa si bani din asta tot din buzunarele alora
pe care ii acuzi ca nu muncesc,ca le plac micii si
berea. Pai nu ti-e rusine bai ziaristule sa faci tu
asta,tu care crezi ca munca este doar din condei si din
dat din gura pe la televiziuni finantate politic (ca si
ziarul unde lucrezi tu), tu crezi oare ca painea creste
asa cum o vezi, direct pe camp, asa, din flora

95
spontana,ca pantofii ii fata vaca si curentul electric o
fi ceva ce vine dintr-un fir care a crescut intre niste
stalpi? Ai tupeu sa razi de ala care munceste pe un
salariu de nimic, in schimb tu pupi vartos orice dos
de politician care-ti da mai mult?Tare sunt curioasa
daca in viata ta ai facut si tu ceva palpabil,concret
inafara de vorbe ! Sti tu ce inseamna sa te scoli la trei
dimineata si sa conduci un autobuz plin de oameni,
intr-un trafic infernal si sa-i duci cu bine la
destinatie, sti tu ce inseamna sa stai zi lumina sa
aduni pe camp rosii,sti tu ce inseamna sa lucrezi la
un patron care din prostie da faliment si te lasa pe
drumuri fara posibilitatea de a incasa ajutor de somaj
pentru el nu a platit contributia la asigurari si
pensii,desi tie ti le-a retinut din retributie,sti tu ce
inseamna sa nu-ti gasesti un loc de munca chiar
inferior pregatirii tale ? Cred ca habar n-ai, coci
vorbe dospite de altii prin statistici si sondaje, dar tu
esti rupt de realitate.Condamni micii si berea,
nestiind ca doar atat le permite bugetul lor de cacao
din care sunt nevoiti foarte multi romani sa
supravietuiasca,nu sa traiasca. Si ei au dreptul la
viata chiar daca nu au fost la Oxford, chiar daca n-au
stiut sa traga tunuri ca sa se imbogateasca peste
noapte, si nici nu s-au vandut pe taraba politicii,cu
toate astea ei contribuie constiincios la buget. De
douazeci de ani tot bateti moneda cu tampenia asta ca
romanului nu-i place sa munceasca, atunci cum naiba
ai tu tot ce-ti trebuie, chiar toate sunt din import?
Poate ne spui tu unde sa munceasca si sa fie platit
corespunzator, incat sa se poata hrani sanatos,sa-si
poata face un concediu, sa se imbrace si sa-si

96
plateasca si facturile la utilitati sau de someri n-ai
auzit,poate crezi ca stau acasa din cauza ca sunt prea
multe locuri de munca si nu pot sa se hotarasca pe
care sa-l aleaga ? Hai arata-ti desteptaciunea si da-le
tu solutia astora prosti si puturosi, care in loc sa-si
bea banii la Bamboo si sa manance la Marriott n-au
putut decat sa-si ia o bere la pet si un kil de carne de
mici. Pana atunci scrie tu de silicoane sau despre ce-
au mai facut dusmanii politici ai celor care te platesc.

Unicitatea ta

Crestem in umbra parintilor si a bunicilor.Ii copiem

involuntar in gesturi si comportament.Apoi vine o
vreme in care ne cautam alti idoli si incepem sa ne
punem pe imitat. Ne fortam sa fim ca ei si nu ne
intrebam nici o secunda,oare noi cum suntem?
Treptat devenim un amalgam de piese din puzzle-uri
diferite,devenim chiar derutanti pentru noi insine. De
aici pana la disconfortul nostru interior mai este doar
un pas. Urmarile vor incepe sa se arate:vesnic
nemultumiti,repede plictisiti,confuzi in ce ne-am
dori.Cu toate ca fiecare suntem unici ne dorim cu
disperare sa fim ca ceilalti,tocmai pentru ca nu
incercam sa ne cunoastem suficient,nu avem
incredere in cea ce suntem si lipsiti de indrumarea
necesara la o anumita varsta cand personalitatea
noastra doreste sa se afirme (a nu se confunda cu
obraznicia,tupeismul si altele de genul) din varii
motive (educatia de acasa,cea de la scoala)incet,incet

97
devenim membrii unei turme care se misca in functie
de comenzile adresate subtil sau mai fatis, si
subordonate economic si politic.

Plenitudinea simplității

Privesc in jur o lume complicata in cuvinte si

gesturi ,in alegeri si in renuntari.Ma intreb ce destin
ne mana spre imputinarea valorilor,spre sofisticari
frizand bunul gust si bunul simt. Intoxicati zilnic cu
extravagantele unor pseudovedete, cu violente, cu
manipulari murdare,cu lipsa de respect si
cinste,cladim o societate gata oricand sa se
autodevoreze. Ne este frica de cel de langa noi,de
vecin,de trecatorul ce se apropie pe strada, ne este
frica de ziua, de noapte, de orice, pentru ca totul a
devenit teribil de complicat avand atatea ascunzisuri
, atatea cotloane labirintice,derutante. Suntem
rataciti, din ce in ce mai debusolati,si speram intr-o
minune care sa ne intoarca la simplitate,aceea
simplitate aducatoare de linste, bucurie si de timp ,de
mult timp,ca atunci cand,vom parasi aceasta viata,sa
putem a ne spune”’da a meritat sa fac acesta
calatorie!”

98
Nopțile albe de pe net

Este momentul in care,asezati intre azi si

maine,cautam ceva ce toata ziua ne-a lipsit. Si
cautam asta intr-o imagine care ne satisface dorinta
de frumos, pe care am uitat cum si unde mai
este,intr-un citat celebru ce ne dezvaluie adevaruri
prea simple incat nu le-am luat in seama, intr-un
”noapte buna” spus de un necunoscut si lucrul asta
ne face mai putin singuri. Strabatem kilometrii de
site-uri in dorinta de a evada fara costuri si fara fara
suspiciuni din partea partenerului,ca ai plecat fara el.
Nu avem chef de cuvinte,de aceea dam like-
uri,pentru ca atatea ganduri tropaie insistent prin
universul nostru, incat am face zgomot inutil,ar fi
incoerenta.Oricum oamenii devin din ce in ce mai
muti,in fond un mouse poate face multe in locul
nostru. Noaptea ne lasa si mai singuri decat ne
inchipuim ca suntem,desi multi flutura ideea ca
”singuri ne nastem si singuri murim”,totusi intre cele
doua momente este viata cu tot,toate si toti. Ziua este
doar o noapte bantuita de vise urate,intr-un somn al
inertiei,iar noaptea devine ziua in care totul este cum
vrem…din pacate doar pe net.Noapte buna!

Eu i-am iertat

99
Eu i-am iertatpe cei care au fost! De ce? Pentru ca
am termen de comparatie,pentru ca mi-am trait viata
in cumpana dintre doua lumi,pentru ca nimic si
nimeni nu-i perfect,pentru ca nu pot sa amestec asa
de tare binele cu raul incat sa nu le mai pot
deosebi.Aceleasi degete se ridica acuzatoare spre ce
a fost desi apartin acelorasi maini care candva
aplaudau pana faceau basici in palma si pupau fesele
buculate ale ”prea iubitilor si stimatilor” si care azi
strang banii in gramezi pe zi ce trece mai mari
furandu-ne pe noi,acelorasi maini care azi semneaza
eutanasierea noastra prin injectare cu saracie si
ignoranta.Aceiasi ”hoti” care striga ”hotul”,aceasi
ura maladiva pe care,culmea tot ei o condamna cand
vine vorba de perioada stalinista si de puscarii,aceiasi
”ei”, iute cumparati de cine da mai mult si
progeniturile lor marsave cu masterate prin
”sorbone” departate.Pe ei,cei de atunci,i-am iertat,pe
cei de azi nu am cum caci doar Dumnezeu il poate
ierta pe diavol!

10