Sunteți pe pagina 1din 2

Biserica "Învierea Domnului" din Timişoara

Biserica Militarilor

Este cunoscută cu numele de Biserica Militarilor şi se află în Piaţa 700 din


Timişoara. Lăcaşul de cult a fost amenajat în Bastionul Eugeniu, după unirea
Banatului cu România.
Biserica ortodoxă din Piaţa 700 este cel mai vechi lăcaş de cult românesc
care a existat în Cetatea Timişoara. Mai exact în actualul cartier care poartă
numele Cetate. Biserica a luat fiinţă la scurt timp după unirea Banatului, din
1919, cu destinaţie de biserică a Garnizoanei Militare. S-a întâmplat cu mult
înainte ca în centrul oraşului să fie construită Catedrala. Chiar dacă lucrările la
Catedrală au început în 1936, aceasta a fost târnosită de abia în 1946.
E important de precizat că românii au folosit împreună cu sârbii Catedrala
Sârbească din Piaţa Domuluii (actuala Piaţa Unirii), până în anul 1865. Biserica
din Piaţa 700 a fost amenajată chiar lângă zidul de apărare, lângă Bastionul
Eugeniu. Pe planul zonei Spitalului Militar de la 14 septembrie 1776, se poate
vedea existenţa la vest unei construcţi relativ în forma actuală, plasată în zona
centrală a vechiului Bastion. Era, cel mai probabil, una dintre anexele cazărmii
militare ale cetăţii de tip Vauban ridicată în secolul al XVIII-lea.

Conform datelor de pe placa exterioară comemorativă din stânga intrării


principale, în 1919 încep amenajările ca şi biserică ortodoxă militară iar sfinţirea
are loc la 21 aprilie 1935, prilej cu care se aşează o placă de comemorare şi în
interiorul bisericii.
Regele Carol al II-ea este amintit în biserică Sunt evocaţi Carol al II-lea,
Regele României de la aceea vreme, cât şi pe episcopal militar Ioan Stroilă de la
Alba Iulia, cât şi pe episcopal Grigore Comşa de la Arad. Pe o hartă a oraşului
Timişoara din anul 1941, construcţia apare înconjurată de un parc amenajat,
destul de întins, între strada Brediceanu şi strada Gh. Lazăr.
La 1948, regimul comunist instaurat în România, închide biserica, aceasta
urmând să aibe destinaţii total nepotrivite, respectiv depozite şi magazii de
mărfuri şi alimente.
Mitropolitul Banatului şi primarul Ciugandu au redeschis biserica După
căderea regimului comunist construcţia redevine biserică militară ortodoxă,
prima liturghie oficiindu-se la data de 22 iunie 1999. La redeschidcerea bisericii
şi-au adus contribuţia mitropolitul Nicolae Corneanu şi primarul Gheorghe
Ciuhandu. După 51 de ani, la 27 iunie 1999, se oficiază prima liturghie. În
prezent biserica este biserică parohială apartinând Parohiei Ortodoxe Române
Timişoara – Cetate, şi beneficiază de o serie de lucrări de refacere a finisajelor şi
a picturii interioare, iar o parte din spaţiile închise şi cele deschise adiacente
bisericii propriu-zise sunt reamenajate şi utilizate.

1
Osama bin Laden pictat în biserică Biserica a devenit cunoscută în toată
ţara după ce pe pereţi a fost pictată, întruchipând iadul, teroristul Osama bin
Laden, “călare” pe un avion, cu trimtere la atentatele de la New York, din 2001.
În jurul anului 2001, când pictorii Ion şi Ana Bădilă pictau biserica din
Piaţa 700, au avut loc evenimentele din 11 septembrie. Aşa că lor le-a venit
ideea să îl picteze şi pe Osama bin Laden.

S-ar putea să vă placă și