Aromitoarea lene dospea in baldachin.

Pe strampe-n jur stramosii piosi ca la o ruga.

De sub blazonul stirpei, de smal si au plin,
Se intindeau tentacule, sa suga.

Si rastignita tara platea tributul grue.

De sange si de lacrimi, de seva si sudoare;
Isi sucutra faptura in spasme lungi, mereu,
Neodihnita, amenintatoare.

Cand zorile venira in vuiete de tun,

A izbucnit sub ceruri ca flacara, mania;
Si-a risipit puterea in valmasag nebun
Stapana de-altadata, trandavia.

Barbati tari si mandri, cu maneca sumeasa,

Au aruncat in flacari tot putredul gunoi,
Si totusi unii trantori prelinsi in noua casa
Au inelat pe deget blazoanele mai noi,

Au pangarit cuvinte rostindu-le tipate,

In noua randuiala si-au cautat culcus;
Razand de munca dura, de-nalta-i demnitate,
S-au rasturnat in valuri de vinuri si de plus.