Liceul Tehnologic “Petre P.

Carp”, Țibănești

PROIECT PENTRU
EXAMENUL DE CERTIFICARE A
COMPETENȚELOR PROFESIONALE
Nivel IV

SPECIALIZARE:
TEHNICIAN OPERATOR TEHNICĂ DE CALCUL

Îndrumător: Prof. Vervega Ilie Elev: Leonte Remus Iulian

- Iunie 2020 -
AMPLIFICATOARE
OPERAȚIONALE

1
 Cuprins
1. Introducere.............................................................................................................................3
2. Mărimi caracteristice AO.......................................................................................................5
2.1 Amplificarea.....................................................................................................................5
2.2 Factorul de rejecție a modului comun..............................................................................6
2.3 Tensiunea de decalaj la intrare.........................................................................................6
2.4 Curentul de polarizare la intrare.......................................................................................6
2.5 Curentul de decalaj la intrare............................................................................................7
2.6 Impedanța de intrare.........................................................................................................7
2.7 Factorul de rejecţie al tensiunilor de alimentare...............................................................8
2.8 Viteza de variație a semnalului de ieșire..........................................................................8
2.9 Caracteristica de frecvență................................................................................................9
2.10 Factorul de zgomot.........................................................................................................9
2.11 Temperatura de funcționare..........................................................................................10
3. Amplificatorul operațional ideal..........................................................................................11
4. Configurații de bază pentru AO ideal..................................................................................13
4.1 Amplificatorul neinversor...............................................................................................13
4.2 Repetorul.........................................................................................................................14
4.3 Amplificatorul inversor..................................................................................................15
4.4 Amplificatorul diferențial...............................................................................................16
5. Aplicații principale ale AO..................................................................................................17
5.1 Circuitul sumator............................................................................................................17
5.2 Circuitul de integrare cu AO...........................................................................................18
5.3 Circuitul de derivare cu AO............................................................................................19
5.4 Redresorul de precizie....................................................................................................20
5.5 Redresorul de precizie....................................................................................................22
5.6 Convertorul curent-tensiune...........................................................................................23
6. Caracterizarea performanțelor unor AO reale......................................................................24
7. Amplificatoare speciale........................................................................................................25
7.1 Amplificatoare de instrumentație (AI)............................................................................25
7.2 Amplificatoare izolatoare (AII)......................................................................................28

2
3
 1. Introducere

Amplificatoarele operaţionale AO reprezintă o categorie de circuite analogice

amplificatoare cu performanţe deosebite. Denumirea are o justificare istorică fiind datorată
faptului că au fost create şi utilizate pentru realizarea unor operaţii matematice în
calculatoarele anlogice. Primele tipuri de AO aveau componente discrete şi performanţe
relativ modeste. Tehnologia circuitelor integrate a condus la variantele actuale de AO care au
performanţe spectaculoase.

Un AO integrat este un circuit integrat monolitic care conţine tranzistoare, diode,

rezistoare şi condensatoare realizând:

 O amplificare în tensiune de valoare ridicată : în buclă deschisă, în regiunea liniară de

funcţionare: A0 =104 ÷ 106
 O impedanță de intrare foarte mare: Z¿ =106 ÷ 1015 Ω
 O impedanță de ieșire foarte mică: Zieș =102 ÷ 103 Ω
 O bandă de trecere începând din current continuu și cuprinsă uzual
între 0 Hz ÷ 106 Hz Ω
 Două intrări şi o ieşire pentru semnal: intrarea neinversoare la care un semnal aplicat
este regăsit la ieşire cu aceeaşi fază şi intrarea inversoare la care acelaşi semnal aplicat
este regăsit la ieşire defazat cu π
 Un raport semna-zgomot foarte bun în procesul de amplificare
 Sensibilitate deosebită la intrare: 10−8 ÷ 10−6 V ef
 Consum redus de putere și alimentare la tensiuni joase (±12V)

În fig. 1. este prezentată schema bloc a unui AO. Aceasta conţine trei blocuri
distincte, fiecare putând fi constituit din unul sau mai multe etaje de amplificare realizate cu
tranzistoare.

Fig. 1. Schema bloc a unui AO

AD – amplificator diferențial de intrare;

AI – amplificator intermediar;

4
AE – amplificator de ieșire.
Blocul de intrare, (AD), este un amplificator diferenţial numit astfel deoarece
−¿ ¿

amplifică diferenţa semnalelor Vin+¿ șiVin ¿ . Acesta este cel mai important bloc realizând o
amplificare ridicată în condiţii de derivă minimă şi un raport semnal-zgomot favorabil.
Blocul de intrare, prin structura sa, permite şi amplificarea semnalelor de curent continuu,
fapt extrem de important în multe aplicaţii. Blocul intermediar, (AI), are rol de adaptare spre
blocul de ieşire, (AE), care trebuie să asigure curenţi tipici de ordinul zecilor de miliamperi.
O particularitate a AO este alimentarea cu tensiune simetrică faţă de masă astfel încât atât
tensiunile de intrare cât şi tensiunea de ieşire pot fi pozitive sau negative. În fig.2 se prezintă
simbolul AO în care sunt figurate bornele de conexiune principale. (Toate tensiunile sunt
aplicate faţă de masa comună; AO nu are de regulă bornă de masă).

Fig. 2 Simbolul AO cu principalele borne de conexiune

¿−¿¿ – intrarea inversoare;

¿+¿ ¿ – intrarea neinversoare;
E – ieșirea;
+V cc – bornă de alimentare cu tensiune pozitivă;
−V cc – bornă de alimentare cu tensiune negativă.

5
 2. Mărimi caracteristice AO

2.1 Amplificarea

Pentru un AO tensiunea de ieșire este de forma:

V 0=−A 0 V d + A MC V MC +V D 0
unde:
A0 – amplificarea diferenţială pe modul diferenţial şi simetric de excitaţie în buclă deschisă;
A MC – amplificarea pe mod comun de excitație în buclă deschisă;
V d – tensiunea de excitație pe modul diferențial și simetric de excitație,
+ ¿¿
−¿−V ¿ ¿
V d =V ¿

V MC – tensiunea de excitație pe modul comun de excitație;

V MC =¿

V D 0 – tensiune de decalaj care apare la ieșire când tensiunile de intrare sunt nule.

Neliniaritatea amplificării este definită ca abaterea maximă a tensiunii de ieșire față

de răspunsul liniar ideal: V 0= A 0 V d ,măsurată pe întreg domeniul de variație al V d .

Fig. 3 Caracteristica de transfer a unui AO

6
2.2 Factorul de rejecție a modului comun, CMR, este definit ca:

A0
CMR=
A MC

Acest factor se exprimă de obicei în dB:

A0
CMR(dB)=20 log
A MC

CMR nu are o valoare constantă ci este o funcţie neliniară de tensiunea de mod

comun şi variază cu temperatura. Concluzia este că trebuie specificate clar condiţiile în care
este măsurat. Trebuie menţionat că măsurătorile indică o scădere a CMR cu creşterea
frecvenţei de lucru AO.

2.3 Tensiunea de decalaj la intrare, V D 0, se raportează de obicei la intrare pentru a putea fi

comparată cu mărimea de intrare ce urmează a fi amplificată. VD0 poate fi considerată ca o
perturbaţie în cazul amplificării tensiunilor continue. Se determină o tensiune VD care,
aplicată pe una din intrări, cealaltă intrare fiind conectată la masă, conduce la anularea
tensiunii de decalaj V D 0 . Această tensiune se numeşte de decalaj sau offset (în limba
engleză-aducere la zero) la intrare. Tensiunea de offset depinde de temperatură şi pentru o
funcţionare corectă AO trebuie adus la zero periodic.

Valori tipice: V D=1 ÷ 3 mV cu o derivă termică de ordinul 10 μV /° ∁ .

2.4 Curentul de polarizare la intrare, I B, este valoarea medie a curenților de intrare: I B -

+¿¿

−¿¿
curentul în intrarea neinversoare, I B - curentul în intrarea inversoare (curenți care sunt
capabili să aducă ieșirea la zero).
−¿
IB
+¿+ ¿
2
I B=I B ¿

Valori tipice:

 la AO cu tranzistoare bipolare (TB) în etajul de intrare:

I B=10÷ 100 nA
 la AO cu tranzistoare cu efect de câmp (TEC) în etajul de intrare: I B=1÷ 10 pA

7
2.5 Curentul de decalaj la intrare, I 0, este diferența curenților de polarizare la intrare când
tensiunea de ieșire devine nulă.
−¿¿

I 0=I +¿−I B ¿
B

Valori tipice:

 la AO cu tranzistoare bipolare (TB):

I B=0,05÷ 100 nA
 la AO cu tranzistoare cu efect de câmp (TEC): I B=0,05÷ 10 pA

Observații importante:

a) Tensiunea de offset , curenţii de polarizare la intrare şi curentul de decalaj se schimbă

cu temperatura , adică suferă un fenomen de "drift". Acest element concură la
principalele erori introduse de AO în aplicaţii de precizie. Driftul este neliniar în
raport cu temperatura şi evoluează când are loc o abatere faţă de temperatura de lucru
a laboratorului de cca 25℃. De obicei producătorii de AO indică driftul la două
temperaturi extreme TH şi T (temperatura înaltă şi respectiv joasă) de funcţionare.
Suma celor două drifturi trebuie să fie mai mică decât rata specificată în μV /℃ sau
nA / ℃.
b) Tensiunea de offset, curenţii de polarizare şi curentul de decalaj suferă o modificare şi
datorită timpului de funcţionare a AO. Componentele electronice suferă o îmbătrânire
care conduce la alterarea funcţionării acestora.

2.6 Impedanța de intrare

 Impedanţa diferenţială de intrare este definită ca impedanţa între cele două intrări la
250C în condiţiile unei tensiuni de ieşire nulă. Ca schemă echivalentă aceasta poate fi
modelată de un rezistor de valoare ridicată în paralel cu un condensator de valoare
redusă.
 Impedanţa de mod comun se defineşte ca fiind impedanţa între fiecare intrare şi masa
tensiunilor de alimentare a AO la 25 ℃. Schema echivalentă poate fi modelată la fel
ca la impedanţa diferenţială. Impedanţa de mod comun este o funcţie neliniară de
temperatură şi de tensiunea de mod comun. În raport cu temperatura suferă o scădere
la creşterea acesteia (ex. la AO cu TEC în intrare impedanţa de mod comun scade la
jumătate la fiecare creştere a temperaturii cu 10℃).

8
2.7 Factorul de rejecţie al tensiunilor de alimentare, SVR (în limba engleză supply voltage
rejection) reprezintă raportul dintre variaţia tensiunii de alimentare care antrenează o anumită
variaţie a tensiunii de ieşire şi o variaţie de tensiune aplicată între intrări pentru a anula
(contracara) modificarea tensiunii de ieşire,adică pentru a readuce tensiunea de ieşire la
valoarea avută înainte de variaţia tensiunii de alimentare.

Valori tipice: 90 ÷ 110 dB

2.8 Viteza de variație a semnalului de ieșire, SR, (în limba engleză slew rate) reprezintă
viteza maximă de variație a semnalului de ieșire la aplicarea unui semnal treaptă de nivel
mare la intrarea AO.

dV 0
SR=
dt

Valori tipice: 0,1÷1000V/μs.

Fig. 4. Comportarea AO la aplicarea unui semnal de intrare tip trea

Mărimile notate în fig. 4 reprezintă:

t 0 - timpul mort este timpul din momentul aplicării impulsului la intrare până ce răspunsul
creşte la 10% din valoarea maximă;
t d - timpul de întârziere reprezintă timpul după care răspunsul creşte la 50% din valoarea
finală;
t r - timpul de creştere reprezintă intervalul de timp în care răspunsul creşte de la 10% la 90%
din valoarea finală;
t p - timpul de atingere a supracreşteri, P0;
t s - timpul de stabilizare reprezintă timpul după care valoarea răspunsului diferă cu 2% faţă
de valoare finală de regim staţionar V0.

9
2.9 Caracteristica de frecvență
La AO sunt definite trei frecvențe caracteristice:
 f s - frecvenţa corespunzătoare funcţionării în regim sinusoidal şi la semnal mic pentru
care amplificarea în buclă deschisă se reduce cu 3dB faţă de valoarea maximă.
Valori tipice: 700kHz ÷1MHz.

Fig. 5. Caracteristica de frecvență la AO

 f u – frecvența corespunzătoare amplificării unitare ( Au =0 dB ¿.

Valori tipice: 5 ÷10MHz.
 f 0 max – frecvența maximă corespunzătoare unui semnal sinusoidal aplicat la intrare
pentru care se obţine tensiunea de ieşire maximă nedistorsionată.

2.10 Factorul de zgomot, F, este definit prin:

P0R
F=
P0I

unde P0 R este puterea de ieşire de zgomot a amplificatorului şi P0 I puterea de ieşire a

amplificatorului ideal, lipsit de zgomot. Alegerea AO privind zgomotul propriu este extrem
de importantă în aplicaţiile de prelucrare a semnalelor slabe. De obicei sursele de semnal cu
impedanţă ridicată provoacă un zgomot mare la intrare care se sumează cu zgomotul propriu
al AO. Există şi zgomote captate în amplificator prin cuplaj inductiv sau capacitiv : prin firele
de conexiune, prin sursele de alimentare sau terminalele de ieşire. Se iau măsuri pentru
reducerea influenţei acestora prin: ecranarea AO şi a conductoarelor de semnal , decuplarea
alimentărilor cu condensatoare cât mai aproape de terminalele amplificatorului, utilizarea
unor filtre de bandă, de regulă trece-jos, care să reducă ponderea zgomotelor în spectrul
amplificat.
Temperatura este foarte importantă pentru mărimea zgomotului generat. Creşterea
acestuia înrăutăţeşte raportul semnal/zgomot.

10
2.11 Temperatura de funcționare, T a.

AO sunt produse pentru a acoperi diferite domenii de aplicaţii din punct de vedere al
temperaturilor de funcţionare în care parametrii nu se schimbă semnificativ.

 domeniul comercial (bunuri de larg consum)

T a=0 ÷ 70 ℃
 domeniul profesional (industrial)
T a=−25 ÷ 85 ℃
 domeniul militar
T a=−55 ÷ 125℃

11
 3. Amplificatorul operațional ideal

În cele mai multe analize AO este considerat un dispozitiv ideal. Intrările sunt
reprezentate prin două fire care se termină în gol, iar ieşirea este conectată la o sursă de
tensiune a cărei valoare este dată de relaţia:

V 0=∞¿

Fig. 6. Schema echivalentă a unui AO ideal.

Proprietățile unui AO ideal:

1. Impedanţă de intrare infinită. Pe schema echivalentă firele din intrare se termină în

gol, deci nu vor exista curenţi de intrare. Această proprietate este satisfăcută bine de AO real
cu tranzistoare TEC de intrare.
2. Impedanţă zero la ieşire. Terminalul de ieşire fiind comandat de o sursă de tensiune
cu impedanţă internă nulă va avea în el o impedanţă nulă.
3. Amplificare infinită. Prin definiţie, pentru un AO ideal:

V 0
¿ =∞¿
+¿−V −¿
V ¿ ¿

4. Amplificare zero de mod comun. Amplificarea de mod comun este definită ca

raportul dintre tensiunea de ieşire şi cea de intrare când pe ambele terminale de intrare sunt
aplicate tensiuni identice. Prin definiţie, la AO ideal amplificarea de mod comun este zero.
5. Bandă de trecere infinită. În schema echivalentă neexistând element care să
stocheze energia AO va răspunde din curent continuu până la frecvenţe oricât de ridicate.
6. Tensiune de offset la intrare nulă. Legând bornele de intrare la masă tensiunea de
ieşire este nulă.
7. Curent nul de polarizare la intrare.
8. Zgomot echivalent la intrare zero. Nu există zgomot la ieşirea circuitului când
bornele de intrare sunt legate la masă.

12
Reguli de bază la analiza unui AO ideal:

RI. În intrările AO nu circulă curenți. Aceasta este o consecință a impedanței de

intrare infinită.

−¿¿

RII. Tensiunile pe terminalele de intrare sunt egale. V +¿=V ¿

¿ ¿

Aceasta este o consecinţă a reacţiei negative în circuitele cu AO la care o parte din

tensiunea de ieşire este aplicată direct sau indirect pe intrarea inversoare prin elemente
ajutătoare.
Pentru ca ieşirea AO să fie la o valoare de tensiune finită (să nu se ajungă la saturaţie)
V ¿ trebuie să fie egal cu V −¿
+¿¿ ¿
¿ . AO este un circuit activ care îşi ajustează mereu valoarea
tensiunii de ieşire până când V ¿ devine egal cu V −¿
+¿¿ ¿
¿ pentru orice configuraţie de circuit
(atâta timp cât funcţionează reacţia negativă şi AO nu se saturează).

RIII. Impedanța de ieșire a AO este zero. AO poate comanda orice sarcină.

13
 4. Configurații de bază pentru AO ideal

4.1 Amplificatorul neinversor

Un semnal pozitiv aplicat la intrare produce o tensiune de ieşire pozitivă. Există o

rezistenţă de reacţie R f conectată între ieşire şi intrarea inversoare care asigură o reacţie
negativă cu efect de reducere a amplificării.

Fig. 7.: a. Schema electrică a AO neinversor; b. Schema echivalenta pentru AO ideal neinversor

Aplicând RI. se poate scrie:

V +¿=V ¿ ¿
¿

Deoarece nu circulă curent în terminalele de intrare, V −¿ este tensiunea pe Riprodusă

¿
¿

de tensiunea de ieşire:

V0 Ri
−¿=I f ∙ Ri = ∙R = ∙V ¿
R f + Ri i Rf + Ri 0
V¿
−¿¿

Trebuie observat că există reacție negativă, deci se aplica RII. și V +¿=V

¿
¿ ¿
:

V 0 Ri
V ¿=
R f + Ri

sau:

V 0 R f + Ri R
= =1+ f
V¿ Ri Ri

Concluzia este că AO în montaj neinversor are întotdeauna amplificarea mai mare ca

1 pentru valori nenule ale rezistoarelor R f şi Ri .

14
4.2 Repetorul

Repetorul este un amplificator neinversor particular care are ieşirea conectată direct la
intrarea inversoare. Dacă R f =0 rezultă o amplificare unitară.

Fig. 8.: a. Schema electrică a unui repetor cu AO.

Acest montaj realizează o amplificare semnificativă în putere.

V 2¿
P¿ =
R¿

V 20
P 0=
R0

P 0 V 20 R¿
= ∙
P¿ V 2¿ R 0

Deoarece amplificarea în tensiune este 1, rezultă că

P0 R¿
V 0=V ¿ și =
P ¿ R0

AO având R¿ de ordinul 109 Ω și R0 de ordinul 102 Ω rezultă o amplificare în putere de

ordinul 107. Acesta este motivul pentru care repetorul este folosit ca transformator sau
adaptor de impedanţă care poate cupla traductoare cu impedanţă foarte ridicată la sarcini de
impedanţă joasă.

15
4.3 Amplificatorul inversor

Fig. 9.: a. Schema electrică a AO inversor; b. Schema echivalenta pentru AO ideal inversor

Fig. 10.: Reprezentarea circuitului intrare-ieșire a AO inversor

Pentru a calcula amplificarea se aplică regulile stabilite anterior.

−¿¿

Existând reacție negativă se aplică RII. V +¿=V

¿
¿ ¿

V +¿¿
¿ fiind egal cu zero, rezultă că V −¿=0
¿
¿
. Pentru că în intrări nu circulă curent,
înseamnă că I ¿=I f .
V ¿−V 0
−¿=V ¿ −I ¿ ∙ Ri =V ¿ − ∙ Ri ¿
Ri + Rf
V¿

Dar V −¿=0
¿
¿
, deci:

V ¿ ( Ri + R f ) =V ¿ Ri−V 0 Ri

Ri + R f
V 0=V ¿ (1− )
Ri

Rf
V 0=−V ¿ ∙
Ri

La AO inversor amplificarea poate fi pozitivă sau negativă, mai mare sau mai mică
decât unitatea.

Trebuie de observat că la AO inversor intrarea neinversoare conectată la masă

−¿¿
conduce la micşorarea impedanţei de intrare până la valoarea Ri ∙V ¿ reprezintă o masă
virtuală pentru că V +¿¿
¿ este conectat direct la masă.

16
4.4 Amplificatorul diferențial

Fig. 11.: Schema electrică a amplificatorului diferențial realizat cu un AO

V2
+¿= ∙R ¿
R2 + R 4 4
V¿
V 1−V 0
−¿=V 1−I 1 ∙ Ri =V 1− ∙R ¿
R1 + R3 1
V¿

Egalând ecuațiile precedente se obține:

(R 1+ R 3)∙ R 4 R
V 0= ∙ V 2− 3 ∙V 1
(R 2+ R 4 )∙ R1 R1

Pentru ca circuitul să rejecteze semnalele de mod comun (pentru care V 2=V 1 )

coeficienţii mărimilor V 1şi V 2din relaţia precedentă trebuie să fie egali. Efectuând alculele
algebrice rezultă condiţia:
R1 R 4 =R 2 R3

Cu această restricţie pentru valorile rezistoarelor circuitul va fi un amplificator

diferenţial adevărat. Tensiunea de ieşire este:

R3
V 0= (V −V 1 )
R1 2

Amplificarea este dată de raportul:

R3
Ad =
R1

Impedanța de intrare diferențială este:

Rind =R 1+ R 2

Dacă condiția R1 R 4 =R 2 R3 nu este satisfăcută amplificarea devine:

17
 R 4 R1−R2 R3
ACm =
R 1 ( R 2 + R 4)

18
 5. Aplicații principale ale AO

5.1 Circuitul sumator

Sumatorul cu AO este un amplificator inversor cu mai multe intrări:

Fig. 12.: Schema unui sumator cu AO

Tensiunea la ieșire va fi dată de relația:

Rf Rf Rf Rf
v 0=−( ∙ v 1 + ∙ v 2 + ∙ v 3+ …+ ∙ v n )
R1 R2 R3 Rn

Dacă se aleg valorile:

R1=R 2=R3=…=Rn =R=R f

Atunci relația devine:

v 0=−( v 1 +v 2 + v3 + …+v n )

Pentru a micşora dezechilibrul provocat de curenţii de intrare se introduce rezistorul

RC , între intrarea neinversoare şi masă, care satisface relaţia:

RC =R 1 ∥ R2 ∥ R 3 ∥ … R n

Pentru cazul satisfacerii condiției R1=R 2=R3=…=Rn =R=R f , rezultă:

R
RC =
n

19
 O aplicaţie directă a sumatorului este "mixarea semnalelor" cu avantajul că fiecare
semnal este amplificat independent fără a afecta celelalte semnale.

Se poate realiza şi un circuit sumator-scăzător. care conţine două AO în montaj

inversor conectate în cascadă. La intrarea inversoare a AO1 se aplică tensiunile de adunat, iar
la intrarea inversoare a AO2 se aplică tensiunea de la ieşirea lui AO1 care are faza schimbată
şi tensiunile care se scad. Formula de calcul a tensiunii de ieşire este:

v 0=( v 1+ v 2 +v 3 −v 4 −v 5 −v 6 )

Fig. 13.: Schema unui sumator-scăzător cu 2 AO

5.2 Circuitul de integrare cu AO

Fig. 14.: Schema circuitului de integrare cu AO

Intrarea inversoare fiind conform RII masă virtuală, curentul de intrare este:

v¿
i=
R

Curentul circulă și prin condensator (conform RI.):

av 0
i=i C =−C
dt

20
 Se obține:
t
−1
v 0= ∫ v ¿ dt + v 0 (0)
RC 0

Unde v 0( 0) este valoarea inițială a tensiunii de ieșire.

5.3 Circuitul de derivare cu AO

Fig. 15.: Schema circuitului de derivare cu AO

Dacă se aplică RII, punctul A este masă virtuală iar conform RI curentul i C care
circulă prin condensator este acelaşi cu cel care străbate rezistenţa R.

i C =i

dv ¿
i C =C
dt

−v 0
i=
R

dv ¿
Se poate scrie: v 0=−RC
dt

Se constată că prin acţiunea circuitului de derivare realizat tensiunea de ieşire este

proporţională cu viteza de variaţie (derivata) semnalului aplicat la intrare.

21
5.4 Redresorul de precizie

În circuitele de măsurare a tensiunilor alternative mici nu pot fi folosite redresoare

simple cu diode deoarece tensiunile măsurate sunt comparabile cu tensiunea de deschidere a
diodelor (tipic 0,6V). Redresoarele de precizie cu AO se bazează pe obţinerea unei
caracteristici de diodă ideală prin introducerea unei diode în bucla de reacţie a
amplificatorului care reglează automat căderea de tensiune la bornele acesteia, ca în timpul
conducţiei să existe o dependenţă liniară între tensiunea de intrare care se redresează şi
tensiunea redresată, pentru tensiuni mici de ordinul sutelor de microvolţi.

Fig. 16.: Circuit de redresare monoalternanță cu AO

În semiperioada pozitivă a tensiunii de intrare aplicate, in v ¿, bucla de reacţie negativă

se închide, amplificatorul funcţionând ca repetor de tensiune, iar tensiunea de ieşire v 0este
identică cu v ¿. În semiperioada negativă dioda D este polarizată invers, bucla de reacţie se
întrerupe, iar AO se saturează la −V CC . Tensiunea de ieşire devine nulă deoarece dioda D nu
conduce. La acest montaj tensiunea minimă de deschidere a redresorului de precizie, v p , este:
VD
vp =
A0
unde V D este tensiunea de deschidere a diodei D iar A0 este amplificarea AO în buclă
deschisă.
Luând ca exemplu un amplificator cu A0 =105 și o diodă cu siliciu cu V D=0,6 V ,
rezultă o tensiune de deschidere de 6 μV ceea ce reprezintă o performanță.
Un dezavantaj major al circuitului prezentat este intrarea în saturaţie a AO în
semiperioada negativă a semnalului, fapt care reduce frecvenţa maximă de funcţionare.
Dacă se utilizează schema de redresare din fig. 16 se înlătură intrarea în saturaţie a
AO fapt care creşte frecvenţa de lucru. Este un montaj inversor.

22
 Fig. 17.: Circuit de redresare de precizie inversor

Semnalul de ieșire în perioada negativă este:

−R 2
v 0= ∙v
R1 ¿

În semiperioada pozitivă AO are o reacţie negativă care limitează tensiunea de ieşire

la valoarea tensiunii de deschidere a diodei D2, iar tensiunea de ieşire v 0este nulă deoarece D1
nu conduce. AO nu mai intră în saturaţie şi astfel frecvenţa de lucru a redresorului creşte de
cca 10 ori.

În fig. 18 se prezintă schema unui circuit de redresare bialternanţă. AO1 funcţionează

ca circuit de redresare monoalternanţă iar AO2 este sumator şi inversează tensiunile v ¿ şi 2 v 1
producând tensiunea v 0cu valoarea medie pozitivă. Diagramele care descriu funcţionarea sunt
date în fig. 19.

Fig. 18.: Circuit de redresare bialternanță de precizie cu AO

23
 Fig. 19.: Diagramele de funcționare ale redresorului din fig. 18.

5.5 Redresorul de precizie

Acest tip de circuit, care se mai numeşte şi sursă de curent comandată în tensiune,
asigură o dependenţă liniară între o tensiune de comandă şi curentul care trece prin impedanţa
de sarcină, independent de valoarea acesteia. Convertorul tensiune-curent poate fi realizat în
configuraţia neinversoare sau în configuraţia inversoare având sarcina conectată cu un capăt
fie la masă, fie la una din bornele surselor de alimentare.

Fig. 20.: Convertor tensiune-curent: a. cu amplificator inversor; b. cu amplificator neinversor

Aplicând RI. pentru cele două variante, se poate scrie:

v¿
iS =
R
ceea ce înseamnă că există o independență a curentului i S față de impedanța de sarcină Z S și o
liniaritate a acestuia față de tensiunea de intrare.
24
 Practic trebuie de reţinut că la AO uzuale curentul de sarcină nu poate depăşi 10mA,
fapt dictat de puterea etajului de ieşire cu care este echipat.
Pentru a realiza o extindere a curentului de ieşire se utilizează montaje în care se
introduc pe partea de ieşire tranzistoare bipolare sau tranzistoare cu efect de câmp.

5.6 Convertorul curent-tensiune

Există numeroase aplicaţii în care trebuie măsurate semnale de la surse de curent (ex.
celula fotoelectrică, fotodioda, diferite traductoare). Cu AO se poate realiza direct o sursă de
curent-tensiune.

Fig. 21.: Convertor curent-tensiune

Dacă curentul de polarizare la intrare I B al AO este neglijabil față de curentul măsurat

i, atunci se poate scrie relația:

v 0=−iR

Pentru a se reduce zgomotul în circuit, de regulă se introduce un condensator de

reacţie negativă a cărui valoare se determină în funcţie de frecvenţa maximă a curentului pe
baza relaţiei:
1
C=
2 π 10 f max R C

25
 6. Caracterizarea performanțelor unor AO reale

Pentru o mai bună înţelegere a celor discutate despre amplificatoarele operaţionale, se

prezintă în continuare caracteristicile unui AO real şi câteva aplicaţii ale acestuia.
Caracteristicile şi performaţele sale pot fi luate ca exemplu pentru AO actuale.

Amplificatorul operaţional LF156 National Semiconductor

Seria completă: LF155/LF156/LF256/LF257/LF355/LF356/LF357 – tipurile diferă
prin capsulă, putere disipată, domeniul temperaturilor de funcţionare şi o serie de performanţe
electrice. Pentru simplificare vom prezenta doar caracteristicile amplificatorului LF156.
Schemele de utilizare sunt identice pentru toate tipurile.

Descriere generală
Este un amplificator operaţional în structură monolitică care conţine în intrare
trazistoare TECJ (JFET) iar în etajele următoare tranzistoare bipolare. Este caracterizat prin
curenţi de intrare reduşi (< 30pA), curent de decalaj la intrare mic (< 3pA), impedanţă
ridicată la intrare (>1012Ω), printr-o tensiune de offset mică şi o derivă extrem de redusă cu
temperatura. Are o rată mare de creştere (12V/μs), bandă largă (5MHz) zgomot redus în
funcţionare.

Aplicaţii principale:
 Amplificatoare de bandă largă cu zgomot şi drift reduse.
 Repetoare cu impedanţă foarte mare.
 Integratoare de precizie.
 Convertoare analog numerice şi numeric analogice de precizie
 Amplificatoare logaritmice
 Circuite de filtrare
 Circuite de eşantionare şi memorare

26
 7. Amplificatoare speciale

Există numeroase aplicaţii în care trebuie amplificate semnale slabe de la surse

diferite cu impedanţe specifice (de cele mai multe ori foarte ridicate) în prezenţa zgomotelor
externe şi a unor tensiuni mari de mod comun. Pentru a realiza o amplificare corectă se
utilizează tipuri speciale de amplificatoare destinate câte unei categorii de aplicaţii. În
continuare se face o prezentare a celor mai importante tipuri de amplificatoare speciale din
care unele au în structură amplificatoare operaţionale integrate sau sunt circuite hibride.

7.1 Amplificatoare de instrumentație (AI)

Amplificatoarele de instrumentaţie sunt amplificatoare cu intrare diferenţială

prevăzute cu reacţie negativă, cu o amplificare în tensiune finită, precis determinată şi
reglabilă (A=1÷1000), cu impedanţă de intrare foarte ridicată Z¿ >109 Ω, cu un coeficient de
rejecţie a tensiunii de mod comun ridicat (RMC > 100dB) . Neliniaritatea AI este mai mică
de 0,01%.

Fig. 22.: Variantă simplă de AI cu trei AO

În fig. 22 se prezintă o variantă de AI cu trei AO în care AO1 și AO2 sunt repetoare,

realizând o creștere semnificativă a impedanței de intrare, iar AO3 este un amplificator
diferenţial care realizează amplificarea propriu-zisă şi rejecţia de mod comun. O atenţie
specială trebuie acordată preciziei rezistoarelor folosite în montaj pentru a se asigura condiţia
de rejecţie. Dacă se completează schema din fig. 22 cu câteva rezistoare se obţine un AI cu
posibilitatea reglării amplificării prin acţiunea unui singur rezistor.

27
 Existând reacţie negativă se aplică RII pentru fiecare AO astfel încât curentul care
trece prin circuitul de reacţie i F poate fi scris:
v 1−v 2
iF =
Ra

Fig. 23.: AI cu trei AO cu posibilitatea reglării amplificării dintr-un singur rezistor

Știind curentul de reacție se poate calcula tensiunea la ieșirea fiecărui AO:

v1− v2
−¿+iF Rb=v 1+iF Rb=v 1+ ∙ Rb ¿
Ra
v 01=v 1

Rb Rb
v 01=v 1 1+( ) Ra
−v 2
Ra

v 1−v 2
−¿−i F ∙R c =v2 −i F ∙ Rc =v 2− ∙ Rc ¿
Ra
v 02=v 2

Rc Rc
v 02=v 2 1+( ) Ra
−v 1
Ra

(R 1+ R 3)∙ R 4 R
Pentru amplificatorul AO3 se folosește relația V 0= ∙ V 2− 3 ∙V 1, în care
(R 2+ R 4 )∙ R1 R1
se introduc expresiile găsite pentru v 01 și v 02, obținându-se:

v 0=v 2 ¿

( Rc / Ra ) ( R1 + R3 )−R 4 R b R3
−v 1 [ +(1+ )∙ ]
(R 2+ R 4 )∙ R1 R a R1

28
 Pentru ca amplificarea de mod comun să fie zero, coeficienţii tensiunilor v1 şi v 2
trebuie să fie egali, ceea ce conduce la condiţia:
R1 R 4 =R 2 R3
Din relația precedentă rezultă că amplificarea de mod comun nu depinde de
rezistențele Ra , Rb , R c și cu această condiție satisfăcută se obține:
R3
v 0=( v 2−v 1) (R +R +R )
Ra ∙ R 1 a b c
Amplificarea diferențială devine:

v0 R3
Ad = = (R + R +R )
v 2−v 1 R a ∙ R1 a b c

Dacă se impune: Ra =Rc, rezultă:

R3 R 2R
Ad = ( R a +2 R b )= 3 (1+ b )
R1 ∙ Ra R1 Ra

Dacă se alege: R1=R 3, rezultă:

2 Rb
Ad =(1+ )
Ra

Din ultima relaţie se constată că amplificarea diferenţială poate fi modificată prin

acţiunea asupra unei singure rezistenţe. În fig. 24 se prezintă schema unui AI la care
amplificarea se modifică, conform relaţiei precedente, prin varierea rezistorului a R.

Fig. 24.: Schema unui AI cu modificarea amplificării prin varierea unui singur rezistor

29
7.2 Amplificatoare izolatoare (AII)

AII se utilizează în două cazuri principale :

a. Semnalul care trebuie măsurat este suprapus peste tensiuni de mod comun de valori
ridicate, periculoase pentru utilizator sau aparatura de măsurare şi prelucrare.
b. Semnalul supus amplificării este preluat de la fiinţe şi există pericolul ca, prin distrugerea
unor componente sau străpungerea unor izolaţii electrice, tensiunea de alimentare să ajungă
în intrare devenind periculoasă pentru viaţa subiectului.
AII elimină cuplajul galvanic între partea de intrare şi partea de ieşire. Transmiterea
semnalului amplificat între cele două părţi se face prin câmp electromagnetic, asigurându-se
protecţia, fie a aparaturii de măsură cuplată în ieşire (cazul a), fie a fiinţelor de la care se
culege semnalul (cazul b). AII sunt realizate în prezent mai ales sub formă de circuite
integrate, existând însă şi variante hibride. Etajul de intrare este de tip amplificator de
instrumentaţie şi este izolat de etajul de ieşire prin transformator sau prin cuplaj optic
(optocuplor). O altă modalitate de separaţie este de a transmite semnalul amplificat prin
purtătoare radio la partea de înregistrare sau prelucrare.

Fig. 25.: Schema electrică a AII

În montajele cu AII se remarcă trei tipuri de borne de masă independente galvanic:

masa circuitelor de intrare, masa pentru alimentarea în curent continuu a circuitelor de ieşire,
masa circuitelor de alimentare din ieşirea amplificatorului. În fig. 25 se prezintă schema
generală a unui amplificator de instrumentaţie izolator la care nu este explicitat modul de
transfer al semnalului din partea de intrare spre ieşire, dar este arătat modul în care se face
alimentarea în curent continuu a părţii de intrare prin intermediul unui sistem de separaţie

30
cu transformator special.
Caracteristicile care definesc şi deosebesc un AII faţă de un AI sunt:
A. Tensiunea de izolaţie, V iz reprezintă tensiunea continuă care poate fi aplicată în
mod permanent în bariera de izolaţie în timpul utilizării fără distrugerea circuitului (domeniu
de valori uzual 400V÷5000V).
B. Tensiunea de test, V TEST reprezintă tensiunea continuă care poate fi aplicată un timp
scurt (0,1÷5s) în bariera de izolație fără a provoca străpungerea.
V TEST =(1000 V +2 V iz )
C. Rejecția modului de izolație, RMI arată dependența tensiunii de ieșire de tensiunea

V iz
existentă în bariera de izolație. R MI=20 log
V0
Valori uzuale: 120÷160dB
D. Rezistența de izolație, Riz este valoarea rezistenţei electrice a barierei de izolaţie la
aplicarea tensiunii continue în bariera de izolaţie egală cu V iz
Valori uzuale: Riz >1012 Ω
E. Capacitatea bateriei de izolație, C iz reprezintă capacitatea măsurată la aplicarea
unei tensiuni în bariera de izolație egală cu V iz
Valori uzuale: 3÷12pF

Pentru un AII în configuraţie de AD tensiunea de ieşire poate fi scrisă ca:

R2 V V
V 0=
R1( RMC RMI)
V ID + IC + iz

AII se realizează în prezent sub formă integrată. În fig. 24. este prezentat circuitul Burr-
Brown 3652 care realizează : 0,05%, liniaritate, bandă de 15 kHz, SR = 1,2V/μs , tensiune de izolaţie
de 2000V continuu , tensiune de test 5000V (10s) , rejecţia modului de izolaţie mai bună de 140 dB.

31
Fig. 26.: Amplificatorul izolator integrat Burr-Brown 3652 utilizat la preluarea unor biopotențiale.

Fig. 27.: Structura internă și terminalele la AO 3652

32