Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Suport Curs Management Facultatea de Drept
Suport Curs Management Facultatea de Drept
FACULTATEA DE DREPT
MANAGEMENT
2
Unitatea de învăţare nr. 1
INTRODUCERE ÎN MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIEI
3
1.3. Procesele şi relaţiile manageriale
Procesele desfăşurate într-o organizaţie sunt cunoscute sub titulatura
generică de „procese de muncă”. Procesele de muncă includ procese
manageriale şi procese de execuţie.
Procesele manageriale sunt cele în care o parte a forţei de muncă
Procese (managerii) acţionează asupra celeilalte părţi (majoritatea resurselor
manageriale umane dintr-o firmă) în vederea obţinerii unei eficienţe economice şi
sociale cât mai ridicate.
Procesele de execuţie sunt cele în care forţa de muncă acţionează
Procese de asupra obiectelor muncii în vederea obţinerii unor bunuri materiale şi
execuţie servicii care să corespundă din punct de vedere cantitativ, calitativ şi
sortimental exigenţelor manifestate de purtătorii cererii.
Complementare proceselor de execuţie, procesele manageriale deţin o
pondere mică în economia proceselor de muncă desfăşurate într-o
organizaţie, însă au un impact decisiv asupra performanţelor
economice şi sociale.
Procesul de management reuneşte o suită de etape dispuse într-o
succesiune logică în cadrul cărora se stabilesc obiectivele organizaţiei
şi ale subsistemelor încorporate (departamente, compartimente,
servicii, birouri ş.a.), resursele şi mijloacele necesare realizării acestora
şi se coordonează activitatea resurselor umane în vederea obţinerii
unei eficienţe economice şi sociale cât mai ridicate.
Conţinutul procesului de management este dat de funcţiile sau
atributele conducerii, şi anume:
previziune;
organizare;
coordonare;
antrenare;
control - evaluare.
Un proces managerial cuprinde 3 faze importante:
o faza previzională (în cadrul căreia se manifestă cu predilecţie funcţia
Faze ale de previziune);
procesului o faza operaţională (în care se exercită, cu precădere, funcţiile de
managerial organizare, de coordonare şi de antrenare);
o faza de măsurare şi de interpretare a rezultatelor, în cadrul căreia se
manifestă în principal funcţia de control – evaluare
Relaţiile manageriale reprezintă raporturile care se stabilesc între
Relaţii membrii unei organizaţii precum şi între aceştia şi membrii altor
manageriale organizaţii în procesele de previzionare, de organizare, de coordonare,
de antrenare şi, respectiv, de control - evaluare.
Managementul organizaţiei reprezintă o disciplină economică de
sinteză şi, totodată, are un caracter multidisciplinar.
o este o disciplină economică deoarece aplicarea unor sisteme,
metode şi tehnici manageriale poate conduce la creşterea
performanţelor economice ale organizaţiei;
o este o disciplină de sinteză deoarece preia o serie de concepte şi
noţiuni de la alte discipline, cum ar fi: economie politică, finanţe,
marketing, analiză economico-financiară, statistică etc.;
4
o caracterul multidisciplinar este dat de faptul că managementul
integrează în cadrul său noţiuni, concepte şi categorii matematice,
sociologice, juridice, informatice, statistice etc.
În ultima perioadă s-au conturat conceptele de ecomanagement şi de
management bazat pe cunoştinţe.
Ecomanagementul presupune o armonizare între îndeplinirea
Ecomanagement obiectivelor organizaţiei (cel mai important dintre aceste obiective fiind
obţinerea profitului, care permite reluarea ciclului economic) şi
menţinerea echilibrului ecologic.
Conceptul de ecomanagement este în strânsă legătură cu cel de
dezvoltare sustenabilă, care reuneşte totalitatea formelor şi a metodelor
de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă, în
primul rând, asigurarea unui echilibru între sistemele socio-economice
şi elementele capitalului natural. Obiectivul fundamental al dezvoltării
Dezvoltare sustenabile îl constituie, aşadar, identificarea unui spaţiu al interacţiunii
sustenabilă dintre sistemele economic, social, ambiental şi tehnologic, într-un
proces dinamic şi flexibil de funcţionare.
Cea mai cunoscută definiţie a dezvoltării sustenabile este cea propusă
de către Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (WCED) în
raportul "Viitorul nostru comun", cunoscut şi sub numele de Raportul
Brundtland. Conform Raportului WCED, dezvoltarea sustenabilă „este
dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoile prezentului, fără a
compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile
nevoi".
Managementul bazat pe cunoştinţe constituie un nou tip de
Management
management care are în vedere, în principal, producerea, acumularea,
bazat pe protecţia şi integrarea cunoştinţelor. Managementul bazat pe cunoştinţe
cunoştinţe situează cunoştinţele, ca produse ale proceselor de cunoaştere, în
prim-planul resurselor unei organizaţii.
Cunoştinţele au un impact determinant asupra performanţelor unei
organizaţii. Există 2 categorii principale de cunoştinţe: explicite şi
implicite. Cunoştinţele explicite se regăsesc în studii, brevete, proiecte,
licenţe, standarde, programe informatice, în timp ce cunoştinţele
implicite se află în minţile membrilor organizaţiei (know-how tehnic,
know-how tehnologic, know-how informatic, know-how managerial etc.).
CUPRINS
6
de purtătorii cererii. Organizaţia funcţionează având la bază
principiul autofinanţării.
7
dimensiunea;
nivelul de specializare;
apartenenţa naţională.
Forma de proprietate
întreprinderi private - patrimoniul aparţine unei persoane sau
grup de persoane fizice care au avut iniţiativa creării lor;
întreprinderi de stat - iniţiativa creării lor aparţine statului, care
este proprietarul întregului patrimoniu de care dispun;
întreprinderi mixte - participaţiile la crearea şi exploatarea
patrimoniului aparţin atât statului, cât şi unor persoane fizice.
Numărul de proprietari şi modalităţile de constituire şi de
exploatare a patrimoniului
întreprinderi private individuale - sunt proprietatea unei persoane
fizice, dispun de un personal sub 10 salariaţi, iar proprietarul este
responsabil de patrimoniul întreprinderii şi participă la procesul
de producţie;
întreprinderi unipersonale cu răspundere limitată - patrimoniul
întreprinderii este separat de cel al proprietarului,
responsabilitatea acestuia fiind limitată numai la patrimoniul
întreprinderii.
întreprinderi societare - au personalitate juridică, capitalul
societăţii este repartizat între două sau mai multe persoane, fiind
divizat în titluri numite acţiuni sau părţi sociale, iar asociaţii
primesc dividende.
întreprinderi cooperatiste - create prin participarea mai multor
persoane care au desfăşurat activităţi similare în perioada
anterioară înfiinţării întreprinderii, în calitate de mici proprietari;
întreprinderi familiale - patrimoniul se află în proprietatea
membrilor unei familii, care, de cele mai multe ori, sunt şi
lucrători în cadrul întreprinderii.
În conformitate cu prevederile legislative aflate în vigoare,
întreprinderile din România se împart în două mari categorii:
regii autonome;
societăţi comerciale.
Regiile autonome sunt acele întreprinderi care se organizează şi
funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale (energetică,
exploatarea minelor şi gazelor naturale, transporturi feroviare, industria
de armament şi alte domenii stabilite de guvern). Astfel de întreprinderi
sunt persoane juridice care îşi desfăşoară potrivit principiilor gestiunii
proprii şi al autonomiei financiare.
Regiile autonome de interes naţional se înfiinţează prin hotărâri
guvernamentale, iar cele din perimetrul judeţean şi local în urma unor
decizii adoptate de către consiliile judeţene şi, respectiv, locale.
Regiile autonome trebuie să-şi acopere în totalitate cheltuielile (inclusiv
amortizarea investiţiilor şi rambursarea creditelor contractate) din
veniturile obţinute şi, totodată să-şi constituie un fond de rezervă şi un
8
fond de dezvoltare.
Societăţile comerciale sunt persoane juridice care desfăşoară
activităţi de producţie şi de prestări de servicii, în vederea obţinerii unui
profit. Microîntreprinderile şi întreprinderile mici care au acest statut
juridic sunt conduse, de regulă, de întreprinzători, iar firmele mijlocii şi
mari de către un manager general, în baza unui contract de
management încheiat de Adunarea Generală a Acţionarilor.
Organismele reprezentative de management participativ care se
regăsesc cel mai frecvent în societăţile comerciale mijlocii şi mari sunt
Consiliul de Administraţie şi Comitetul de Direcţie.
În România există în prezent următoarele tipuri de societăţi comerciale:
societate în nume colectiv (SNC) - societate de persoane cu
număr redus de asociaţi, obligaţiile sociale fiind garantate de
către toţi asociaţii care răspund nelimitat şi solidar.
societate în comandită simplă (SCS) - societate de persoane,
obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu
răspunderea solidară şi nelimitată a asociaţilor comanditaţi
(comanditarii răspund numai în limita aportului lor);
societate în comandită pe acţiuni (SCA) - societate de capitaluri,
capitalul este divizat în acţiuni, obligaţiile sociale sunt garantate
cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a
asociaţilor comanditaţi (comanditarii răspund numai în limita
aportului lor);
societate pe acţiuni (SA) - societate de capitaluri, capitalul este
divizat în acţiuni, iar acţionarii sunt răspunzători numai în limita
aportului la capitalul social;
societate cu răspundere limitată (SRL) - societate de capitaluri,
răspunderea este limitată la aportul social, aportul social este
format din părţi sociale, numărul de asociaţi nu poate fi mai mare
de 50.
Ramura de activitate
întreprinderi industriale;
întreprinderi agricole;
întreprinderi de construcţii;
întreprinderi de servicii (comerţ cu amănuntul, transporturi,
turism, servicii de piaţă prestate populaţiei etc.).
Gradul de continuitate al activităţii
întreprinderi cu funcţionare continuă, pe tot parcursul anului;
întreprinderi cu activitate sezonieră (întreprinderi de conserve, de
zahăr, de cărămizi etc.).
Dimensiunea
întreprinderi mari – peste 250 de salariaţi;
întreprinderi mici şi mijlocii – 1-249 salariaţi
microîntreprinderi – 1-9 salariaţi;
întreprinderi mici – 10-49 salariaţi;
9
întreprinderi mijlocii – 50-249 salariaţi.
Nivelul de specializare
întreprinderi specializate - realizează produse finite sau
componente ale acestora (subansambluri, repere etc.) în cantităţi
mari, utilajele aflate în dotare sunt specializate în executarea
operaţiilor unor procese tehnologice omogene, iar forţa de
muncă posedă un nivel corespunzător de calificare;
întreprinderi universale - au un nomenclator extins de produse,
care sunt fabricate în serii mici sau unicate, utilajele sunt
universale, iar personalul este policalificat;
întreprinderi mixte - execută o mare varietate de produse, unele
dintre acestea fabricându-se în serii relativ mari, iar altele în serii
mici sau unicate.
Apartenenţa naţională
întreprinderi naţionale – patrimoniul acestora se află integral în
proprietatea unei persoane fizice sau juridice dintr-o anumită
ţară;
întreprinderi multinaţionale – sunt, de regulă, proprietatea unui
grup economic internaţional şi au filiale care îşi desfăşoară
activitatea în două sau în mai multe ţări;
întreprinderi joint-venture – se creează prin participarea cu
capital în proporţii diferite a unor persoane fizice sau juridice din
două sau din mai multe ţări.
11
mediu turbulent - caracterizat prin schimbări mari, de regulă
imprevizibile, produse cu o frecvenţă ridicată. Acest tip de mediu
se întâlneşte pe intervale scurte de timp.
CUPRINS
Obiectivele Unităţii de învăţare nr. 3
3.1. Funcţia de previziune
3.2. Funcţia de organizare
3.3. Funcţia de coordonare
3.4. Funcţia de antrenare
3.5. Funcţia de control-evaluare
3.6. Răspunsuri la Testele de autoevaluare
3.7. Lucrare de verificare Unitatea 3
3.8. Bibliografie pentru Unitatea 3
13
3.2. Funcţia de organizare
14
3.4. Funcţia de antrenare
Funcţia de antrenare cuprinde un ansamblu de procese de muncă prin
care se determină resursele umane să participe la stabilirea şi la
realizarea obiectivelor organizaţiei pe baza luării în considerare a
Motivarea factorilor care le motivează.
resurselor Suportul acestei funcţii îl reprezintă motivarea complexă a resurselor
umane umane.
În esenţă, motivarea constă în corelarea satisfacerii necesităţilor
resurselor umane cu nivelul realizat al obiectivelor şi al sarcinilor
atribuite.
Motivarea poate fi pozitivă şi negativă.
Motivarea pozitivă are în vedere creşterea satisfacţiilor resurselor
Motivare
pozitivă umane în condiţiile îndeplinirii obiectivelor previzionate, nivelul acestora
fiind unul accesibil spre realizare majorităţii resurselor umane.
Motivare Motivarea negativă constă în sancţionarea resurselor umane în cazul
negativă nerealizării obiectivelor, în condiţiile în care nivelul acestora este înalt,
inaccesibil majorităţii angajaţilor.
Pe parcursul timpului au fost elaborate mai multe scări motivaţionale,
cea mai cunoscuta dintre acestea fiind cea a lui Abraham Maslow.
Scara motivaţională a lui Maslow cuprinde 5 categorii de necesităţi ale
resurselor umane:
necesităţi fiziologice;
Scara necesităţi de securitate şi siguranţă;
motivaţională
necesităţi legate de contacte umane şi afiliere la grup;
a lui Maslow
necesităţi legate de stimă şi de statut social;
necesităţi de autorealizare.
Procesul de motivare a resurselor umane trebuie sa îndeplinească 3
Atribute ale condiţii:
procesului
de motivare o să fie complex (motivare materială + motivare moral-spirituală);
a resurselor o să fie diferenţiat - managerii trebuie să adopte modele
umane motivaţionale în funcţie de personalitatea fiecărui angajat al
organizaţiei;
o să fie gradual - amplificarea creşterii satisfacţiilor pe măsura
nivelului de realizare a obiectivelor.
CUPRINS
Obiectivele Unităţii de învăţare nr. 4
4.1. Consideraţii introductive privind subsistemul organizatoric
4.2. Organizarea procesuală a firmei
4.3. Structura organizatorică a firmei
4.4. Organizarea informală
4.5. Răspunsuri la Testele de autoevaluare
4.6. Lucrare de verificare Unitatea 4
4.7. Bibliografie pentru Unitatea 4
16
4.1. Consideraţii introductive privind subsistemul organizatoric
17
Organizarea structurală se reflectă în structura organizatorică a firmei şi
are în componenţă următoarele elemente:
postul;
Elemente ale
structurii funcţia;
organizatorice nivelul ierarhic;
compartimentul;
ponderea ierarhică;
relaţiile organizatorice
21
În firmele moderne se manifestă tendinţa de creştere a ponderii
compartimentelor funcţionale.
Nivelurile ierarhice sunt, în general, reduse ca număr în întreprinderile
mici şi mijlocii.
Nivelul ierarhic cuprinde totalitatea subdiviziunilor organizatorice
situate la aceeaşi distanţă ierarhică faţă cel mai înalt organism de
Nivel management participativ (Adunarea Generală a Acţionarilor, Comitetul
ierarhic de Direcţie etc.)
Un număr redus de niveluri ierarhice influenţează în mod favorabil
activitatea desfăşurată în organizaţii, prin:
scurtarea circuitelor informaţionale;
creşterea operativităţii în procesul de fundamentare a deciziilor
manageriale;
diminuarea distorsiunilor, a filtrajelor, a redundanţelor, precum şi
a supraîncărcării canalelor sistemului informaţional;
îmbunătăţirea procesului de comunicare în cadrul organizaţiei.
Relaţiile organizatorice surprind raporturile care se stabilesc între
posturi, funcţii şi compartimente existente într-o organizaţie.
Relaţii
organizatorice Relaţiile organizatorice pot fi:
o relaţii de autoritate;
o relaţii de cooperare;
o relaţii de control.
Relaţiile de autoritate pot fi, la rândul lor, relaţii ierarhice, funcţionale şi
de stat major
Relaţiile ierarhice se stabilesc între titularii posturilor manageriale şi cei
ai posturilor de execuţie, precum şi între titularii unor posturi
manageriale situate pe niveluri ierarhice diferite.
Relaţii de Relaţiile funcţionale se stabilesc între două compartimente ale firmei,
autoritate unul dintre acestea având autoritate funcţională asupra celuilalt şi se
concretizează în transmiterea de indicaţii şi proceduri din domeniul său
de activitate.
Relaţiile de stat major apar atunci când unor persoane sau grupuri de
persoane li se deleagă de către un manager sarcina soluţionării unor
probleme care afectează obiectivele unuia sau mai multor
compartimente.
Relaţiile de cooperare se stabilesc între posturi situate pe acelaşi nivel
Relaţii de ierarhic, care aparţin însă unor compartimente diferite. Acest tip de
cooperare relaţii organizatorice facilitează soluţionarea operativă a unor probleme
ce apar în firmă cu o anumită periodicitate.
Relaţiile de control se stabilesc între două compartimente, unul dintre
Relaţii acestea având competenţă de control asupra celuilalt (spre exemplu,
de control relaţia dinte compartimentul tehnic al calităţii produselor şi o secţie de
fabricaţie).
Principalele documente de formalizare a structurii organizatorice sunt:
organigrama;
Documente de
formalizare a 22
structurii
organizatorice
regulamentul de organizare şi funcţionare;
descrierile de funcţii;
descrierile de posturi.
Organigrama este o reprezentare grafică a structurii organizatorice cu
ajutorul anumitor simboluri şi pe baza unor reguli specifice. Organizaţiile
utilizează trei tipuri principale de organigrame:
Tipuri de organigrame piramidale (cel mai frecvent folosite);
organigrame
organigrame ordonate de la stânga la dreapta;
organigrame circulare.
Regulamentul de organizare şi funcţionare este cunoscut şi sub
denumirea de „manualul organizării” şi cuprinde două secţiuni. În prima
dintre acestea sunt cuprinse datele de identificare a firmei, profilul şi
obiectul de activitate, organigrama generală, precum şi organismele de
management participativ.
Cea de a doua secţiune se constituie într-o prezentare detaliată a
principalelor subdiviziuni organizatorice ale firmei (departamente,
compartimente, servicii şi birouri).
Descrierile de funcţii cuprind elementele definitorii pentru fiecare funcţie
din organizaţie. O descriere de funcţie cuprinde:
o denumirea funcţiei;
o obiectivele funcţiei;
o principalele relaţii organizatorice stabilite între funcţia respectivă
şi celelalte funcţii din organizaţie.
Descrierile de posturi cuprind:
o denumirea posturilor;
o obiectivele individuale ale posturilor;
o sarcinile, competenţele şi responsabilităţile circumscrise
posturilor;
o cerinţele specifice ale posturilor.
23
Autoritatea informală constituie influenţa interpersonală pe care un
membru al unui grup informal o are asupra celorlalţi membri ai acestuia,
prin intermediul informaţiilor posedate, a remarcilor, a cunoştinţelor, a
experienţei dobândite etc.
Liderul informal este persoana care are cea mai ridicată autoritate
informală în cadrul unui grup informal.
Norma de conduită informală constă în modul de a se comporta şi de a
acţiona al membrilor unui grup informal, obligatoriu pentru toţi
componenţii acestuia.
Relaţiile informale desemnează raporturile care se stabilesc între
membrii unui grup informal, precum şi între diferite grupuri informale
dintr-o organizaţie.
CUPRINS
Obiectivele Unităţii de învăţare nr. 5
5.1. Decizia managerială - concept şi parametri calitativi
5.2. Tipuri de decizii manageriale adoptate în organizaţii
5.3. Procesul decizional în cadrul organizaţiei
5.4. Răspunsuri la Testele de autoevaluare
5.5. Lucrare de verificare Unitatea 5
5.6. Bibliografie pentru Unitatea 5
24
Principala componentă a subsistemului decizional o reprezintă decizia,
care poate fi definită ca un act raţional de alegere a unei linii de acţiune
Decizia,
componenta în vederea realizării unuia sau mai multor obiective.
principală a Spre deosebire de o simplă decizie cotidiană, decizia managerială
subsistemului constituie acea decizie care are efecte directe şi propagate asupra
decizional activităţii şi comportamentului a cel puţin unei alte persoane decât
decidentul.
Rezultă că decizia de management presupune:
existenţa unui obiectiv sau a mai multor obiective;
identificarea a cel puţin două variante decizionale pentru
îndeplinirea obiectivelor;
generarea unor efecte directe şi propagate asupra
comportamentului a cel puţin unei alte persoane decât
decidentul.
În organizaţii, deciziile de management prezintă două forme principale:
o acte decizionale - se referă la situaţii decizionale cu caracter
repetitiv, rutinier, a căror rezolvare se bazează pe intuiţia şi
Forme ale
deciziei
experienţa managerilor;
manageriale o procese decizionale - sunt specifice situaţiilor decizionale cu un
grad mai ridicat de complexitate şi presupun parcurgerea mai
multor etape în vederea soluţionării problemei decizionale.
O decizie managerială trebuie să îndeplinească o serie de parametri
calitativi, şi anume:
fundamentare ştiinţifică - în procesul decizional, decidentul
trebuie să utilizeze un instrumentar managerial ştiinţific pentru a
evalua atât coordonatele specifice ale mediului
intraorganizaţional, cât şi variabilele care definesc mediul
ambiant al organizaţiei;
împuternicire - fiecare decizie trebuie adoptată de către
managerul în ale cărui sarcini este înscrisă în mod expres şi,
totodată, este necesar ca decidentul să posede un complex de
calităţi în vederea fundamentării, elaborării şi adoptării deciziei
respective;
Parametrii claritate şi concizie - o decizie trebuie formulată adecvat, astfel
calitativi încât persoanele implicate în procesul decizional să perceapă
ai deciziei corect situaţia decizională;
manageriale
coerenţă - decizia managerială trebuie să se constituie într-un
tot unitar şi armonios;
oportunitate - pentru a avea efecte economice maxime, este
imperios necesar ca decizia să fie adoptată şi aplicată într-un
anumit interval de timp, fapt care impune o abordare de tip
previzional a procesului decizional;
completivitate - în fundamentarea deciziei, trebuie luate în
considerare toate elementele implicate în situaţia decizională,
precum şi interdependenţele care se manifestă între acestea;
25
integrabilitate - integrarea deciziilor manageriale, atât în plan
vertical, cât şi în plan orizontal, asigură realizarea principiului
unităţii de decizie şi acţiune;
eficienţă - reflectă efectele directe şi propagate care se obţin
prin implementarea deciziei manageriale, sintetizând conţinutul
parametrilor calitativi prezentaţi anterior.
26
decizii strategice
- vizează orizonturi de timp cuprinse între 3 şi 5 ani, se referă
la probleme organizaţionale de importanţă majoră şi
influenţează întreaga activitate a organizaţiei sau principalele
sale componente;
- se adoptă în grup, în cadrul centrelor de decizie situate pe
palierele ierarhice superioare.
decizii tactice
- vizează perioade de timp mai scurte (aproximativ 1 an), se
Decizii strategice, referă la domenii importante ale organizaţiei şi influenţează o
tactice şi curente parte a activităţii acesteia;
- se fundamentează şi se elaborează la nivelul
managementului superior, în grup sau individual.
decizii curente
- se adoptă pentru intervale de timp de maximum câteva luni,
au un caracter operativ, repetitiv şi se referă la un segment
restrâns al activităţii organizaţiei;
- se fundamentează în cadrul eşaloanelor manageriale medii şi
inferioare.
Numărul de decidenţi
decizii unipersonale (individuale)
Decizii - sunt fundamentate şi elaborate de către o singură persoană;
individuale
şi de grup - se referă la problemele curente ale organizaţiei.
decizii de grup
- sunt adoptate de un grup de persoane;
- prezintă o pondere tot mai mare în contextul promovării
managementului participativ în organizaţii.
Frecvenţa adoptării
decizii periodice - se adoptă la intervale de timp determinate
Decizii periodice, (anual, semestrial, trimestrial, lunar etc.), reflectând caracterul
aleatorii şi unice ciclic al proceselor manageriale desfăşurate în organizaţii;
decizii aleatorii - se repetă în mod neregulat, fiind determinate
de factori necontrolabili;
decizii unice - se elaborează la intervale mari de timp şi prezintă
o importanţă majoră pentru viitorul organizaţiei.
Numărul de criterii decizionale
decizii unicriteriale - se fundamentează şi se elaborează pe
Decizii
baza unui singur criteriu decizional;
unicriteriale şi
multicriteriale decizii multicriteriale - prezintă o bază de fundamentare care
cuprinde cel puţin două criterii decizionale.
Eşalonul managerial
decizii adoptate de către decidenţi situaţi pe niveluri
ierarhice superioare - sunt predominat decizii strategice şi
tactice;
27
decizii adoptate în cadrul eşaloanelor manageriale medii -
sunt, în marea lor majoritate, decizii curente şi tactice;
decizii adoptate în centrele decizionale situate pe niveluri
ierarhice inferioare - sunt, în exclusivitate, decizii curente.
Posibilitatea anticipării
decizii anticipate
- variabilele implicate în situaţia decizională sunt cunoscute cu
mult timp înainte;
Decizii
anticipate - sunt preponderente în organizaţiile în care se practică un
şi imprevizibile management profesionist, ştiinţific.
decizii imprevizibile
- variabilele care definesc problema decizională se cunosc cu
puţin timp înainte;
- sunt influenţate în mod determinant de capacitatea
decizională a managerului.
Amploarea sferei decizionale a decidentului
decizii integrale
- se adoptă de către decident, nefiind necesar avizul unor
manageri situaţi pe un palier ierarhic superior;
Decizii
integrale - sunt, în majoritatea lor, decizii curente, periodice şi anticipate.
şi avizate decizii avizate
- sunt decizii a căror aplicare presupune avizul eşalonului
managerial superior;
- fac parte, de regulă, din categoria deciziilor strategice şi
tactice.
Sfera de activitate
decizii de cercetare-dezvoltare;
decizii comerciale;
decizii cu privire la activitatea de producţie şi de prestări de
servicii;
decizii financiar-contabile;
decizii din sfera resurselor umane.
Consecinţe
mediul legislativ, crearea şi dezvoltarea unor noi sisteme de relaţii între
organizaţii etc.
Consecinţele decizionale reprezintă rezultatele potenţiale care s-ar
obţine potrivit criteriilor decizionale stabilite anterior. Estimarea
consecinţelor reprezintă o activitate de previziune care nu se poate
realiza întotdeauna cu multă exactitate, întrucât nu se cunosc în mod
cert cauzele care ar putea determina producerea lor.
Decidentul are misiunea de a identifica diferitele componente ale
procesului decizional. Fiecare proces decizional prezintă anumite
particularităţi, în funcţie de specificul şi de importanţa componentelor
decizionale pe care le include.
Eficienţa procesului decizional din cadrul unei organizaţii este
condiţionată de parcurgerea progresivă a mai multor etape, dispuse în
următoarea succesiune logică:
identificarea şi formularea problemei decizionale;
Etape ale definirea criteriilor şi a obiectivului decizional;
procesului
decizional stabilirea variantelor decizionale;
alegerea variantei optime;
implementarea deciziei;
evaluarea rezultatelor aplicării deciziei.
Identificarea şi formularea problemei decizionale
În această etapă - care reprezintă punctul de origine pe axa procesului
decizional - decidentul stabileşte dacă problema cu care se confruntă
are sau nu o dimensiune decizională.
În evoluţia unei organizaţii există evenimente declanşatoare de procese
decizionale şi evenimente care nu constituie mobilul unor astfel de
Problemă procese.
decizională
Evenimentele sigure, cu o probabilitate de apariţie maximă, nu
declanşează, de regulă, procese decizionale. În schimb, evenimentele
probabile, care survin cu o probabilitate ce poate fi apreciată şi
evenimentele posibile, care au loc cu o probabilitate pe care decidentul
nu o poate estima sunt, în general, generatoare de cicluri decizionale.
Încadrarea unui anumit eveniment în sfera decizională depinde în
exclusivitate de decident şi, în consecinţă, această acţiune prezintă o
doză consistentă de subiectivism.
Un aspect important în economia acestei etape îl constituie structurarea
precisă a problemei. O problemă decizională este bine structurată
atunci când atât situaţia existentă, cât şi cea dorită sunt clare, iar
maniera în care se poate trece dintr-o stare în alta este evidentă.
Aceste probleme sunt repetitive şi familiare, provocând puţine
controverse.
Dat fiind faptul că procesul decizional necesită un consum de timp
apreciabil şi este însoţit adesea de erori, unele organizaţii au elaborat
programe pentru soluţionarea problemelor bine structurate. Aceste
programe reduc durata ciclului decizional, conferind decidentului
posibilitatea de a trece direct de la identificarea problemei la alegerea
variantei optime.
30
Limita majoră a acestor programe decizionale rezidă în tendinţa lor de a
se menţine pe aceeaşi linie, deşi, în multe cazuri, condiţiile problemei
se modifică.
Următorul pas este formularea problemei decizionale. Există mai multe
variante de formulare a acesteia, şi anume:
31
Inventariere
a variantelor
decizionale
variantelor decizionale care, în funcţie de gradul de implicare a
decidentului, poate fi:
pasivă - decidentul nu participă la determinarea variantelor de
decizie;
activă - decidentul se implică efectiv în procesul de stabilire a
variantelor decizionale.
Decidentul alege soluţia optimă din mulţimea variantelor decizionale. În
acest sens, pot fi utilizate metodele de stimulare a creativităţii resurselor
umane - sinectica, brainstorming-ul, tehnica Delphi etc.
\\
32
Unitatea de învăţare nr. 6
SUBSISTEMUL INFORMAŢIONAL AL ORGANIZAŢIEI
CUPRINS
Obiectivele Unităţii de învăţare nr. 6
6.1. Subsistemul informaţional - definire şi componente
6.2. Funcţii ale subsistemului informaţional
6.3. Principiile subsistemului informaţional
6.4. Răspunsuri la Testele de autoevaluare
6.5. Lucrare de verificare Unitatea 6
6.6. Bibliografie pentru Unitatea 6
Componente informaţia;
ale circuitul informaţional;
subsistemului
informaţional fluxul informaţional;
procedura informaţională;
mijloacele de tratare a informaţiilor.
Data reprezintă descrierea cifrică sau letrică a unor acţiuni, procese şi
fenomene desfăşurate în organizaţie.
Informaţia constituie acea dată care aduce adresantului un plus de
cunoaştere cu privire la un proces sau la un fenomen desfăşurat în
organizaţie, furnizându-i elemente noi, utilizabile în îndeplinirea
sarcinilor ce îi revin.
33
Informaţiile vehiculate în organizaţii prezintă o mare diversitate şi pot fi
grupate în funcţie de o serie de criterii, între care amintim:
mod de exprimare;
Criterii de
grad de prelucrare;
clasificare sensul vehiculării;
a informaţiilor
mod de evidenţă;
provenienţă;
destinaţie;
natura proceselor reflectate.
Modul de exprimare
informaţii orale
- sunt exprimate prin viu grai;
- au o viteză mare de circulaţie;
- sunt nuanţate şi interpretabile.
Informaţii
informaţii scrise
orale, scrise şi
audiovizuale - sunt consemnate, de regulă, pe hârtie;
- pot fi stocate;
- se transmit cu o viteză mai redusă comparativ cu cele orale.
informaţii audiovizuale
- au o viteză mare de circulaţie;
- sunt sugestive şi nuanţate;
- pot fi consemnate integral şi rapid.
Gradul de prelucrare
informaţii primare
- nu au suferit un proces de prelucrare informaţională;
- sunt analitice şi predominant informative.
Informaţii
primare, informaţii intermediare
intermediare
şi finale
- se află în diferite stadii de prelucrare informaţională;
- sunt vehiculate îndeosebi la nivelul palierelor manageriale
medii şi inferioare din cadrul organizaţiilor.
informaţii finale
- au parcurs toate etapele procesului de prelucrare
informaţională;
- prezintă un caracter sintetic şi sunt complexe;
- se adresează cu precădere managerilor de nivel superior din
organizaţii.
Sensul vehiculării
informaţii descendente
34
- se transmit în interiorul organizaţiei, de la eşaloanele
manageriale superioare la cele inferioare;
- se concretizează în decizii, dispoziţii, proceduri, instrucţiuni,
Informaţii metodologii etc.
descendente,
ascendente informaţii ascendente
şi orizontale - se vehiculează între palierele manageriale inferioare şi cele
superioare ale unei organizaţii;
- se regăsesc în rapoarte cu privire la stadiul îndeplinirii unor
obiective şi la modul de aplicare a unor decizii manageriale.
informaţii orizontale
- se transmit în cadrul unei organizaţii, între compartimente
situate pe acelaşi nivel ierarhic;
- au un caracter funcţional şi contribuie la integrarea pe
orizontală a activităţilor organizaţionale.
Modul de evidenţă
informaţii curente
- se regăsesc în rapoarte care reflectă nivelul realizat al
obiectivelor previzionate la un moment dat, precum şi
Informaţii dinamica activităţilor desfăşurate în organizaţie;
curente - prezintă un grad redus de prelucrare.
şi statistice
informaţii statistice
- evidenţiază nivelurile realizate la principalele obiective ale
organizaţiei într-o formă sintetică;
- se regăsesc în baze şi bănci de date, constituind un
instrument frecvent utilizat de manageri în activitatea de
evaluare a performanţelor organizaţiei, precum şi în
previzionarea unor obiective care vizează orizonturi mari de
timp.
Provenienţă
informaţii endogene
- au parcurs diferite stadii de prelucrare informaţională în
cadrul organizaţiei;
Informaţii - prezintă un caracter eterogen, determinat de varietatea
endogene
proceselor şi a activităţilor desfăşurate în organizaţie.
şi exogene
informaţii exogene
- provin din mediul ambiant al organizaţiei;
- se concretizează în decizii, instrucţiuni şi metodologii cu
caracter obligatoriu.
Destinaţie
informaţii interne
- se adresează unor titulari de funcţii şi posturi din organizaţie;
- prezintă un grad redus de formalizare.
Informaţii
interne şi 35
externe
informaţii externe
- sunt vehiculate între emiţători din organizaţie şi receptori din
mediul ambiant al acesteia;
- au un caracter selectiv şi sunt formalizate.
Natura proceselor reflectate
informaţii de cercetare-dezvoltare;
informaţii comerciale;
informaţii cu privire la activitatea de producţie;
informaţii financiar-contabile;
Transmiterea unei informaţii între doi titulari de funcţii sau de posturi
presupune un circuit şi in flux informaţional.
Circuitul informaţional constituie traseul pe care îl parcurg informaţiile
de la emiţător la receptor.
Într-o organizaţie există mai multe tipuri de circuite informaţionale, care
pot fi grupate în funcţie de următoarele criterii:
sensul de vehiculare;
frecvenţă;
configuraţie.
Sensul de vehiculare
circuite informaţionale verticale
- se stabilesc în cadrul unei organizaţii între posturi sau
compartimente situate pe niveluri ierarhice diferite şi aflate în
relaţii de subordonare;
Tipuri
de circuite - vehiculează informaţii ascendente şi descendente.
informaţionale circuite informaţionale orizontale
- se creează între posturi sau compartimente aflate pe acelaşi
nivel ierarhic în cadrul structurii organizatorice a unei firme;
- vehiculează informaţii orizontale.
circuite informaţionale oblice
- se stabilesc în cadrul unei organizaţii, între posturi şi
compartimente situate pe paliere ierarhice diferite, între care
nu există relaţii de subordonare;
Frecvenţă
circuite informaţionale periodice
- se repetă la intervale de timp determinate;
- reflectă ciclicitatea proceselor şi a activităţilor desfăşurate în
Tipuri organizaţie;
de circuite
informaţionale - vehiculează informaţii care sunt utilizate în elaborarea unor
situaţii şi rapoarte solicitate de managementul superior al
organizaţiei.
circuite informaţionale ocazionale
36
- se stabilesc cu o frecvenţă aleatoare;
- sunt mai puţin numeroase, fiind determinate de situaţii şi
evenimente deosebite.
Configuraţie
circuite informaţionale liniare - vehiculează informaţii între
posturi şi compartimente aflate în relaţii de tip ierarhic, de stat
Tipuri major şi de cooperare;
de circuite
informaţionale circuite informaţionale ondulatorii - reflectă schimbarea
permanentă a nivelului ierarhic;
circuite informaţionale în formă de arc - urmăresc traseul unor
informaţii referitoare la modul de aplicare a unor decizii
manageriale;
circuite informaţionale în formă de spirală - vehiculează
informaţii atât pe orizontală, cât şi pe verticală.
38
vehiculate în organizaţii să reprezinte baza de fundamentare a unor
decizii manageriale eficiente.
Principiul unităţii metodologice a tratării informaţiilor
În vederea asigurării compatibilităţii între toate componentele sistemului
informaţional, este necesar ca modul de culegere şi de prelucrare a
informaţiilor să fie unitar din punct de vedere metodologic. O astfel de
abordare conferă sistemului informaţional un plus de rigurozitate,
facilitând operarea unor modificări în structura şi în funcţionalitatea sa,
precum şi extinderea utilizării computerelor şi a aplicaţiilor informatice.
Principiul concentrării asupra abaterilor semnificative
Pe verticala sistemului de management al organizaţiei trebuie transmise
numai informaţiile care reflectă abateri semnificative de la obiectivele
previzionate.
Aplicarea acestui principiu determină o economie de timp atât pentru
Principii manageri, cât şi pentru executanţi, datorită reducerii numărului,
ale dimensiunii şi frecvenţei situaţiilor informaţionale întocmite, transmise şi
subsistemului analizate. Prin transmiterea informaţiilor esenţiale, se asigură
informaţional degrevarea subsistemului informaţional de informaţii nerelevante, care
afectează calitatea proceselor de înregistrare, prelucrare şi transmitere
a informaţiilor esenţiale.
Principiul asigurării unui timp corespunzător de reacţie
componentelor sistemului de management al organizaţiei
Desfăşurarea proceselor de management din organizaţii prezintă
caracteristici temporale diferite şi, în consecinţă, este necesar ca şi
viteza de reacţie a componentelor sistemului managerial să fie diferită.
Astfel, timpii de culegere, prelucrare şi transmitere a informaţiilor şi,
implicit, timpii de fundamentare şi elaborare a deciziilor manageriale
trebuie diferenţiaţi. Acest fapt se realizează prin utilizarea unor
proceduri şi a unor mijloace variate de tratare a informaţiilor.
Principiul asigurării de maximum de informaţii finale din fondul de
informaţii primare
Cele mai importante decizii manageriale se fundamentează pe
informaţii finale. În acest context, se impune ca fondul de informaţii
primare existent într-o organizaţie să fie valorificat la maximum, în
vederea obţinerii unor informaţii finale pertinente.
Principiul flexibilităţii
Acest principiu presupune adaptarea permanentă a parametrilor
subsistemului informaţional la schimbările înregistrate în mediul
ambiant. În acest sens, este recomandată o abordare modulară a
sistemului informaţional, care facilitează accesul operativ la informaţiile
relevante. Un sistem modular - alcătuit din componente bine delimitate,
cu autonomie operaţională, însă integrate din punct de vedere
funcţional - permite operarea rapidă a modificărilor necesare în
modulele implicate, fără a necesita, de regulă, schimbări la nivelul
concepţiei de ansamblu.
Principiul eficienţei
Corolar al principiilor prezentate anterior, principiul eficienţei are în
vedere un proces continuu de evaluare şi comparare a efectelor
39
cantitative şi calitative ale sistemului informaţional cu costurile necesare
realizării şi funcţionării acestuia. Trebuie luate în considerare şi efectele
propagate, îndeosebi cele din sfera decizională, mai dificil de
cuantificat, însă esenţiale pentru eficienţa economică şi socială a
organizaţiei.
CUPRINS
Obiectivele Unităţii de învăţare nr. 7
7.1. Conţinutul şi funcţiile subsistemului metodologico-managerial
7.2. Sisteme şi metode generale de management
7.3. Metode şi tehnici specifice de management
7.4. Răspunsuri la Testele de autoevaluare
7.5. Lucrare de verificare Unitatea 7
7.6. Bibliografie pentru Unitatea 7
41
formalizarea managementului prin obiective;
monitorizarea procesului de implementare a managementului
prin obiective;
evaluarea rezultatelor obţinute prin comparare cu obiectivele
previzionate;
aplicarea de recompense şi sancţiuni în funcţie de performanţele
realizate;
efectuarea ajustărilor ce se impun şi continuarea aplicării
managementului prin obiective.
43
şedinţe de explorare - sunt axate pe investigarea unor aspecte
necunoscute referitoare la viitorul organizaţiei, fiind destinate
stimulării creativităţii resurselor umane.
Metoda şedinţei presupune parcurgerea a patru etape:
pregătirea şedinţei;
Etape ale
deschiderea şedinţei;
şedinţei
desfăşurarea şedinţei;
finalizarea şedinţei.
CUPRINS
Obiectivele Unităţii de învăţare nr. 8
8.1. Accentuarea dimensiunii previzionale a managementului
8.2. Informatizarea managementului
8.3. Flexibilizarea managementului
8.4. Modernizarea instrumentarului managerial utilizat în organizaţii
44
8.5. Profesionalizarea managementului
8.6. Răspunsuri la Testele de autoevaluare
8.7. Lucrare de verificare Unitatea 8
8.8. Bibliografie pentru Unitatea 8
Programe
suport prevederile cuprinse în strategia adoptată în etapa anterioară.
Un alt instrument folosit în activitatea de previziune este programul,
care rezidă într-un set de acţiuni, lucrări şi operaţii eşalonate în timp, cu
durate fixate şi resurse alocate pentru fiecare secvenţă în parte.
Programele pot fi de coordonare operativă (spre exemplu, programe de
aprovizionare tehnico-materială) şi respectiv de măsuri (formulate de
managementul superior şi care trebuie puse în aplicare de către
subdiviziunile organizatorice situate pe palierele manageriale medii şi
inferioare).
47
Flexibilitatea financiară poate fi o restricţie în realizarea flexibilităţii
fabricaţiei, care, la rândul său poate stimula şi completa flexibilitatea
comercială. Managementul are rolul de a crea şi menţine un echilibru
între cele şapte tipuri de flexibilitate amintite anterior.
Abordând flexibilitatea dintr-o altă perspectivă, Henk Volberda
consideră că există patru tipuri de flexibilitate: conservatoare,
operaţională, structurală şi strategică. Flexibilitatea conservatoare
rezidă în proceduri statice de optimizare a performanţelor organizaţiei în
condiţiile în care rezultatele se menţin constante în timp, flexibilitatea
operaţională (prezentă cel mai frecvent) constă într-un ansamblu de
abilităţi, în cvasitotalitate de rutină, prin care se urmăreşte în principal
creşterea volumului de activitate, flexibilitatea structurală are în vedere
schimbări de fond în plan organizatoric şi decizional, în scopul adaptării
la evoluţiile din mediul ambiant, în timp ce flexibilitatea strategică
generează modificări în sfera obiectivelor şi a activităţilor încorporate,
manifestându-se în special atunci când în mediul ambiant se produc
schimbări inedite. Flexibilitatea strategică prezintă un dublu caracter -
calitativ şi inovativ.
Din perspectiva organizării structurale, flexibilizarea activităţii
Flexibilitate manageriale din organizaţii vizează următoarele direcţii:
structurală specializarea orizontului de cunoaştere al salariaţilor în vederea
îndeplinirii obiectivelor;
existenţa unei comunicări permanente între subdiviziunile
organizatorice ale organizaţiei, precum şi în interiorul acestora;
deplasarea centrului de autoritate spre zona în care se
realizează sarcinile complexe;
redefinirea constantă a sarcinilor, a competenţelor şi a
responsabilităţilor prin ajustare şi interacţiune;
susţinerea resurselor umane în demersul lor de a-şi realiza
obiectivele specifice postului, prin transmiterea de informaţii utile
şi acordarea de consultanţă.
O mutaţie majoră în sfera managementului organizaţiei o constituie
trecerea la un nou tip de organizare structurală şi anume „structura în
reţea”. Această formă modernă de organizare se integrează perfect în
specificul organizaţiilor şi se caracterizează printr-un comportament
inovativ şi flexibil al resurselor umane, prin accelerarea vitezei de
transfer a informaţiilor între verigile organizatorice şi prin simplificarea
schemei ierarhice, cu consecinţe favorabile în sfera costurilor
administrative.
Flexibilitatea managerială se reflectă, de asemenea, în conţinutul şi în
Planificare modul de realizare a diferitelor categorii de previziuni (prognoze,
glisantă planuri, programe), respectiv în aşa-numita „planificare glisantă”, care
asigură armonizarea obiectivelor şi continuitatea abordărilor strategice
şi tactice, constituind astfel un suport al menţinerii organizaţiilor în
perimetrul eficienţei economice şi sociale.
49