Tema si viziunea despre lume in comedia O scrisoare pierduta

Ion Luca Caragiale, dramaturg si prozator, a fost un observator ironic al societatii romanesti din
vremea lui, un scriitor realist si moralizator, un exceptional creator de personaje. Comediile sale
(„O noapte furtunoasa”, „O scrisoare pierduta”, „D-ale carnavalului”, „Conu Leonida fata cu
reactiunea”) ilustreaza un spirit de observatie necrutator pentru cunoasterea firii umane, de aceea
personajele lui traiesc in orice epoca prin vicii, impostura, ridicol si prostie.

El foloseste cu maiestrie satira si sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societatii romanesti si a

contura personajele dominate de o trasatura de caracter reprezentativa pentru tipul uman. Intrucat
Caragiale a dat viata unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice in literatura romana, G.
Ibraileanu afirma ca dramaturgul face „concurenta starii civile”, iar Tudor Vianu considera ca
formula artistica a lui Caragiale este „realismul tipic”.

Reprezentata pe scena in 1884, comedia „O scrisoare pierduta” este a treia dintre cele patru
scrise de autor, o comedie de moravuri, in care sunt satirizate aspecte ale societatii contemporane
autorului, fiind inspirata din farsa electorala din anul 1883.

Tema comediei este demascarea prostiei umane si a imoralitatii publice si private, dezvaluirea

impletirii de interese dintre doua grupari politice locale ale partidului de guvernamant, intr-un
oras de provincie, capitala unui judet de munte.Autorul critica minciuna vietii politice, minciuna
activitatii electorale de la sfarsitul secolul XIX. Continutul operei are un puternic caracter social,
dar si de viata familiala. Nimeni nu se sinchiseste de nimic, imoralitatea e suverana peste tot, la
toate nivelele, in oras, in case pretentioase, la mosieri si la burghezi.

Comedia este o specie a genului dramatic, care starneste rasul prin surprinderea unor moravuri, a
unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, cu un final fericit. Conflictul comic este realizat
prin contrastul intre aparenta si esenta. Sunt prezente formele comicului: umorul, ironia si
diferite tipuri de comic.Incadrandu-se in categoria comediilor de moravuri, prin satirizarea unor
defecte omenesti piesa prezinta aspecte din viata politica si de familie a unor reprezentanti
corupti ai politicianismului romanesc.
Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta. Pretinsa lupta pentru puterea
politica se realizeaza, de fapt, prin lupta de culise, avand ca instrument al santajului politic „o
scrisoare pierduta” – pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotarat indinca atat banalitatea
intamplarii, cat si repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiasi scrisori, amplificate prin
repetarea intamplarii in alt context, dar cu accelasi efect).

Piesa este structurata in patru acte, fiecare dintre ele fiind alcatuite din mai multe scene.
Personajele piesei, numite de catre autor „persoane”, sunt mentionate cu numele si statutul social
pe care il are fiecare in cadrul comediei.

Perspectiva spatiala este reala si deschisa, fiind precizata de catre autor, iar timpul in care se
petrec intamplarile este plasat la sfarsitul secolului al XIX-lea: „in capitala unui judet de munte,
in zilele noastre”. Relatiile temporale sunt in cea mai mare parte cronologice, cu exceptia unot
situatii in care perspectiva temporala este discontinua, remarcandu-se alternanta temporala a
intamplarilor, prin flash-back.Actiunea scoate in relief circumstantele in care doua tabere politice
se dusmanesc, se insulta, iar la final se conciliaza. Noua personaje arata ca autorul pune pret pe
personajele tipice, tipurile memorabile.

Actul I incepe cu o scena expozitiva in care se anunta pierderea unei scrisori de dragoste, in jurul
careia se va petrece intreaga actiune.Punctul culminant al acestei scene, il constituie vestea ca
Nae Catavencu nu vrea sa restituie scrisoarea decat in schimbul asigurarii ca va fi numit candidat
pentru un loc de deputat, si aparitia lui Zaharia Trahanache care anunta ca a descoperit o
plastografie a lui Catavencu.

Actul al II-lea incepe cu numaratoarea voturilor posibile si cu teama lui farfuridi si

branzovenescu ca vor fi tradati. O scena importanta este reprezentata de intalnirea prefectului cu
posesorul scrisorii, o scena tipica si de nuante caracteriologice memorabil prinse, gradat redate,
in care vedem tehnica santajului si a schimbului.

Actul al III-lea cuprinde doua parti, dominate de discursul agramat de betia de cuvinte, al lui
farfuridi si de discrusul categoric demagogic al lui catavencu pana la punctul culminant cand se
pronunta numele candidatului propus de centru, dupa care urmeaza vacarmul si bataia.
Actul al IV-lea aduce infrangerea lui catavencu si alegerea senilului agamita dandanache,
adevarat maestru al santajului, de vreme ce cu o scrisoare bine pastrata isi poate asigura alegerea
perpetua. Salvat de consecintele unei plastografii, catavencu accepta ce i-a ordonat zoe si
conduce manifestatia in cinstea noului ales.

Atmosfera destinsa la final reface starea initiala a personajelor, fara nicio modificarea a statutului
lor dinainte pierderii scrisorii. Personajele actioneaza stereotip, simplist, ca niste maruonete
lipsite de profunzime sufleteasca, fara a evolua pe parcursul actiunii, fara a suferi transformari
psihologice.„O scrisoare pierduta”  cuprinde o galerie de tipuri ilustrative pentru epoca
strabatuta de caragiale. Mijloacele prin care sunt realizate aceste tipuri sunt in acelasi timp
procedee de realizare a comicului de moravuri, de caracter, de situatie, de limbaj etc. Comicul e
realizat prin contrast, prin afisarea gesturilor si atitudinilor, prin vorbire in cea mai mare parte
(incoerenta, nonsensuri, tautologii, inadvertente, automatisme lexicale, amestec de stiluri, prin
numele personajelor etc.).

In personaje, ca tipuri reprezentative, este concentrata toata prostia si coruptia societatii trecute
si a familiei, a politicianismului trecut: demagogie, lasitate, perfidie, lacomie, santaj, umilire,
servilism, imoralitate publica si intima, dar mai multa prostie decat toate.In comediile lui
Caragiale, principala modalitate de caracterizare a personajelor si de cosntruire a situatiilor in
care sunt puse acestea il constituie comicul.

Comicul de caracter contureaza personaje ridicole prin trasaturi negative, starnind rasul cu scop
moralizator, deoarece nimic nu indreapta mai bine defectele emane decat rasul. Autorul creeaza
tipologii de personaje, dominate de trasaturi morale negative.Personajele apartin viziunii clasice
pentru ca se incadreaza intr-o tipologie comica, avand o trasatura dominanta de caracter si un
repertoriu fix de trasaturi: tipul incornoratului (trahanache), tipul primului amorez (tipatescu),
tipul cochetei si al adulterinei (zoe), tipul politic si al demagogului (catavencu), tipul
cetateanului, tipul servitorului (pristanda), prostul fudul (farfuridi), prostul ticalos (dandanache).

Scriitorul depaseste, insa, cadrul comediei clasice avand capacitatea de a individualiza

personajele, prin comportament, particularitati de limbaj, nume, dar si prin combinarea
elementelor de statut social si psihologic. Personajele lui Caragiale sunt actuale si astazi,
deoarece „natura nu lucreaza dupa tipare, ci-l toarna pe fiecare dupa calapod deosebit: unul e
sucit intr-un fel, altul intr-alt fel, fiecare in felul lui, incat nu te mai saturi sa-i vezi si sa-ti faci
haz de ei.” (I. L. Caragiale)Comicul de caracter e relevat la fiecare personaj al
piesei. Trahanache se bucura de o veche si solida autoritate, de prestigiu recunoscut chiar si de
opozitie. El sustine ideea integritatii morale a societatii, dar practica inselaciunea, falsificand
listele cu alegatori, se opune coruptiei, dar in jurul sau, peste tot, e coruptie. Ambitia politica si
comoditatea vietii il fac sa pastreze cu strasnicie „enteresul” de a fi prieten cu prefectul.
Politician abil, stie ca functia sa in partid depinde de sefii de la „Centru” si se lasa manevrat cu
usurinta de acestia.

Este incult, trasatura reiesita din comicul de limbaj, dovada fiind ticul verbal „ai putintica
rabdare”, care reflecta viclenia, tergiversarea individului abil, care sub masca batranetii cauta sa
castige timp pentru a gasi o solutie. Pronunta gresit neologismeledin sfera limbajului politic:
„dipotat”, „endependent”. Se exprima confuz, cu abateri de la normele limbii literare – truismul
„unde nu e moral, acolo e coruptie”, tautologia „enteresul si iar enteresul”. Principiul sau de viata
ce explica falsa naivitate a personajului este acela ca „Intr-o sotietate fara moral si fara printip…
trebuie sa ai si putintica diplomatie”.Numele sau este definitoriu pentru comicul onomastic.
Zaharia sugereaza zahariseala, moliciunea, lentoare, iar trahanache, faptul ca poate fi usor
modelat de catre superiorii „de la centru” sau de „enteres” si de zoe.

Tipatescu este prefectul judetului pe care il administreaza ca pe propria mosie, avand o

mentalitate de stapan absolut. Orgolios, abuziv, incalca legea, daca „o cer interesele partidului”
si admite, amuzat, escrocheriile politaiului: „ai tras frumusel condeiul”. Tipatescu este lipsit de
abilitati politice, singura cale de a parveni fiind amorul, de care stie sa profite cu fler si
diplomatie.

Comicul de nume, Tipatescu, trimite la cuvantul „tip”, care semnifica june prim, om rafinat,
amorez abil, adventurier.

 Zoe Trahanache este sotia lui Zaharia Trahanache si amanta lui Tipatescu. Este inteligenta,
autoritara, ambitioasa si isi impune vointa in fata oricui. Este o luptatoare hotarata si foloseste tot
arsenalul de arme feminine ca sa-si salveze onoarea. Penduland intre sot si amant cu inteligenta
si abilitate, conduce din umbra manevrele politicii, toti fiind constienti de puterea si influenta ei,
avand asupra barbatilor o seductie aparte, care o face intelegatoare, generoasa.

Ghita Pristanda, functionarul servil, vrea sa para modest, necajit, devotat unui prefect energic,
dar se preteaza la mici furtisaguri, ghidandu-se dupa o deviza a nevestei lui: „Ghita, Ghita, pupa-
l in bot si papa tot”. Este arogant sau umil, in functie de imprejurari, penduland cu o
siretenieprimitiva si avand ca centru de greutate propriul interes.Incultura, lipsta de instructi sunt
evidentiate pregnant prin comicul de limbaj: deformeaza neologismele – „bampir”, „famelie”,
„catrindala”, „scrofulos”, „renumeratie” -, are ticuri verbale care frizeaza prostia. De exemplu,
alaturarea cuvatului „curat” altor cuvinte, evidentiaza un nestapanit servilism, facandu-l penibil
si ridicol.Comicul de nume al personajului Ghita Pristanda sugereaza principalele sale trasaturi
de caracter – servil si umil fata de sefi, lipsit de personalitate -,deoarece pristanta este un joc
popular, ce se danseaza dupa reguli prestabilite, intr-o parte si in alta, conform strigaturilor si
comenzilor unui conducator de joc.

Nae Catavencu, parvenit, santajist, grosolan si impostor, se conduce dupa deviza „scopul scuza
mijloacele”. Este infumurat si impertinent atunci cand stapaneste arma santajului, spunandu-i
prefectului „asasin”, dar devine umil, slugarnic si lingusitor atunci cand pierde scrisoarea si-i
ureaza aceluiasi prefect, sa traiasca „pentru fericirea judetului”. Lipsit de demnitate si de coloana
vertebrala, el conduce manifestatia festiva in cinstea rivalului sau politic, Dandanache, fara
niciun scrupul, intuind ca sansa de a castiga in viitor este legata de Zoe.

Comicul de limbaj este relevat mai ales de discursurile sale, care ilustreaza personajul semidoct,
dar infatuat, plin de importanta. Atunci cand ia cuvantul la adunarea electorala care precede
alegerile, Catavencu isi construieste cu ipocrizie „o poza” de patriot ingrijorat de soarta tarii,
rostind cu greu cuvintele din cauza emotiei care-l ineaca.

Incultura sa reiese atat din nonsensul afirmatiilor – „Industria romana e admirabila, e sublima
putem zice, dar lipseste cu desavarsire” – precum si din confuzii semnatice, Catavencu numindu-
i „capitalisti” pe locuitorii capitalei, iar el considerandu-se „liber-schimbist”, adica flexibil in
conceptii.
Numele Catavencu sugereaza firea de mahagiu, de palavragiu – cata=mahalagioaica- si ipocrizia,
demagogia – cataveica=haina cu doua fete-, trasaturi ce definesc acest personaj si prin comicul
de nume!

Farfuridi si Branzovenescu sunt doi membri marcanti ai partidului de guvernamant. Ei

formeaza un cuplu de imbecilitate, intruchipare a ramolismentului politic. Cei doi se atrag prin
firilecomplet diferite: Farfuridi este coleric, prost, fudul, infatuat, iar Branzovenescu este,
dimpotriva, placid, moale, fricos, o umbra a celuilalt.

Farfuridi are automatisme ce creioneaza „intruparea prostiei solemne” (stefan cazimir),prin

formule aberante, care-i releveaza incultura: „eu am n-an sa-ntalnesc pe cineva, la zece fix ma
duc la targ”; „am n-am infatisare, la douasperezece trecute fix ma duc la tribunal…”. discursul
sau este un model al comicului de limbaj, care scoate ine evidenta platitudinea gandirii, confuzia
lingvistica a personajului, iar stilul bombastic si infatuat devine caricatural atat prin ticurile
verbale, cat si prin contradictiile in termeni: „din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca,
primesc! dar sa nu se schimbe nimica, ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe
pe ici pe colo si anume in punctele esentiale.”Comicul de nume – farfuridi si branzovenescu –
consta in sufixele onomasticul grecesc „-idi” si romanesc „-escu”, precum si aluzia culinara –
branza si farfurie- care ilustreaza semnificativ relatia de dependenta reciproca dintre ei, fiindu-si
numai unul altuia de folos.

Agamemnom Dandanache se contureaza prin acumularea tuturor defectelor personajelor:

parvenit, demagog, prost, incult, perfid si ramolit. Prost, demagog, amnezic si senil, este o epava
morala si un santajist perpetuu, caci el nu restituie scrisoarea compromitatoare, sper a o putea
utiliza si in alte dati.

Comicul de limbaj este ilustrat prin anacolut: „In sanatatea alegatorilor… car au probat
patriotism si mi-au acordat… asta…cum sa zic, de!… zi-i pe nume, de! […] care va sa zica, cum
am zite… in sfarsit sa traiasca!”. Magistral construit, discursul lui Dandanache este, poate, cea
mai convigatoare si sugestiva ilustrare a incompetentei si demagogiei oamenilor politici, din
toate comediile lui Caragiale.Comicul de nume este relevant, prin alaturarea ridicola a numelui
viteazului razboinic grec, conducator de osti si bun strateg cu dandanache, care sugereaza
incurcatura, dandana.

Cetateanul turmentat, reprezentantul omului simple,al alegatorului care nu are ambitii, nu este
nici el tocmai constit. Vicios pentru ca e mereu beat, asteapta sa fie dirijat, pentru ca el nu are
nicio opinie, „apoi daca-i pe pofta eu nu poftesc pe nimeni” este o fire lenesa, comoda, gasindus-
i scuze superficiale, „da-i cu bere, da-i cu vin, da-i cu vin,da-i cu bere”.

Replica cea mai sugestiva pentru caracterul sau labil si pentru lipsa de opinie a devenit
memorabila: „eu cu cine votez?”, iar pentru ca zoe il lamureste voteaza disciplinat cu cine i s-a
indicat, apoi bea „in sanatatea coanii Joitichii ca e dama buna!”.

El apare in momentele cele mai nepotrivite, enerveaza pe toata lumea cu prezenta lui, este
dispretuit tocmai de clasa politica, desi este reprezentantul electoratului care urma sa se prezinte
la vot pentru a-si desemna alesul in Camera deputatilor. Nu are nume, el este alegatorul anonim,
bulversat de campania electorala confuza pentru omul de rand.

Comicul de situatie e abundent la Caragiale. El reiese din imprejurarile provocate de

coincidente, de incurcaturi, confuzii si situatii echivoce.

Gasirea si prierderea succesiva a scrisorii de amor constituie principala situatie comica in care
sunt implicate personajele si din care reies trasaturile lor de caracter. Se sugereaza astfel, ca
aceasta arma politica a santajului va fi eficenta si in viitor, cinstea si meritele politice neavand
nicio sansa in viata politica.

Catavencu si Dandanache folosesc acelasi mod de santaj, insa izbuteste cel mai astutios si corupt,
care are traditia unor astfelde procedee de la centru.Catavencu spune ca tot romanul trebuie sa
prospere, dar tocmai in acelmoment intra cetateanul turmentat care striga: „Si eu!” unde rasul e
generat de contrastul dintre pretentia teoretca a politicianului demagog si realitatea betiei celui
venit pe scena.Numararea steagurilor de catre Ghita este o alta situatie comica, din care reiese ca
politaiul fura din avutul statului, fiind incurajat si de catre prefect, in calitatea lui de conducator
politic al judetului.Una dintre cele mai sugestive situatii comice este aceea in care Trahanache,
dupa ce fusese la Catavencu si vazuse „scrisoricade amor” adresata Zoei, vina acasa la Tipatescu,
spunanadu-i ca scrisoarea e „plastografie”.

Comicul de intentie este o modalitate foarte aparte in litaratura, ilustrand atitudinea autorului

fata de personaje si situatiile in care acestea actioneaza. Pornind de la afirmatia autorului, aceea
ca „nimic nu ardepe ticalosi mai mult ca rasul”, adept al preceptului clasic „rasul indreapta
moravurile”,caragiae isi propune sa-si exprime opiniile prin scris. Astfel, acest „demon al
veseliei” (Paul Zarifopol) isi uraste personaele, marturisind „ii urasc, ma, ii urasc”.

Dintre toate tipurile de comic, cel de moravuri ilustreaza in mod special rolul educativ, formator
pe care scriitorii il atribuie artei, in general, si literaturii, in particular.moravurile satirizate in”o
scrisoare pierduta” sunt: adulterul, servilismul, prostia, coruptia, incultura, infatuare. Demagogia
si coruptia sunt intalnite la nivelul intregii societati si la nivelul clasei politice inclusiv al marii
burghezii.Comedia „O scrioase pierduta” apartine genului dramatic si are ca moduri de expunere
dialogul si monologul. Caracterizarea personajelor se face atat in mod indirect prin vorbele,
faptele si gandurile personajelor ori direct de catre celelalte personaje. O modalitate aparte o
constituie referirile lui caragial, curpin in didascalii, ca indicatii scenice prin care autorul isi
„misca” personajele, le da viata.

In concluzie, comedia de moravuri „o scrisoare pierduta”exprima vocatia de scriitor realist a lui

caragiale, nu numai prin spiritul de observatie acut si prin luciditatea cu care scruteaza lumea ci
si prin procuparea pentru domeniul social. Obiectivitatea, veridicitatea realizata prin tehnica
acumularii detaliilor, sunt trasaturi esentiale ale acestei capodopere.personajele tipologice sunt
supuse ridiculizarii, pentru ca rasul a fost intotdeauna considerat un mijloc de amelioare a
moravurilor , atitudine prin care scriitoul atinge dezideratul educativ al artei.