DESPRE SFÂNTUL ŞI ECUMÉNICUL AL

ŞASELEA SINOD

Sfântul şi Ecumenicul [a toată lumea] al

şaselea Sinod [Sobor], (care se numără al 3-lea
din cele ce s-au făcut în Constantinopol) s-a
adunat în anul de la Hristos 680 în anii lui
Constantin Pogonatului [bărbosului], nepotul lui
Iráclie, în secretul zeiescului Palát, care se zice
Trúlă, şi se cuprinde în optsprezece Práxe (la
foaia 527 a Tomului 2 al Sinodicalelor) şi s-au
adunat la dânsul 170 Părinţi la număr după
Fótie, Nichífor, Nil, Anonimul (Ne numitul), sau
după alţi 289 iar căpeteniile lor ce au figurarisit
mai mult, au fost Gheorghe al
Constantinopolului; Teódor şi Sérghie Presbíterii
împreună cu Ioan Diaconul, Exárhii lui Agáton al
Romei; Petru Monahul în locul celui al
Alexandríei; Gheorghe Presbíterul în locul celui al
Ierusalimului. Au fost de faţă însă şi trei Episcopi
în locul celor Apuseneşti ce în Roma atunci se
adunaseră. Iar Sinodul acesta a osândit pe
Sérghie, pe Pirr, pe Pávlu, şi pe Petru Patriarhii
Constantinopolului. Pe Onórie al Romei 1 pe Kir al

1 Toată funia, şi toată Ánghira o mişcă Latinii (după proverb), silindu-se a

desvinovăţi pe marele lor Pontífic, pe Onórie zic al Romei. Şi nesuferind a
auzi pe cel de dânşii crezut fără de păcat, răucinstitor şi eretic, şi de un
Ecumenic Sinod anatematisit. Uneori adică, cutează semeţii a zice, că au
greşit acest Ecumenic Sinod, necercetând bine cele ale lui, şi fără cercetare
osândindu-l. Iar alteori, că Onorie l-a singură Omenirea lui Hristos cugetă
că se află o voie, fiindcă toate puterile sufletului se supuneau stăpânitoarei
Minţii lui Hristos, şi nu era în omenirea lui alta cugetare a Trupului, şi alta
cugetare a Duhului (despărţite adică precum este în ceilalţi oameni) şi altă
dată, multe altele bârfesc şi în deşert grăiesc. Deci, către acestea toate, se
cuvine a zice, că un Sinod Ecumenic, precum este acesta, este îndestul în
loc de multe zeci de mii de latini, şi socoteala şi hotărârea lui negreşită
fiind, se cinsteşte mai mult decât toate latineştile socotinţe greşite fiind şi
păcătoase. Dar ce zic unul? Şi două, şi trei Sinoade, şi nu unul, ci doi, şi trei
Papi împreună. Că nu numai Sinodul al 6-lea, ci şi cel al 7-lea în Práxa a 6-a
Alexandríei, pe Teódor ce a fost Episcop cetăţii
Farán după Zonará şi Valsamón, sau că se trăgea
din Farán, după Léon al 2-lea al Romei ce scrie
către împăratul. Pe Macarie al Antiohíei,
împreună cu Ştefan ucenicul lui, şi pe bătrânul
Plihrónie cel cu minte de prunc, care toţi aceştia
au îndrăznit a dogmatisi la Hristos o voie, şi o
lucrare. Şi a dogmatisit Sinodul dimpotrivă, că
cel unul cu Faţa Domnul nostru Iisus Hristos,
după Întrupare, precum are două Firi, aşa are şi

pe Onórie împreună l-au osândit; încă şi cel ce după acesta s-a făcut, care şi
al 8-lea de latini se numeşte, pe acesta l-a osândit în Práxa a zecea, dar şi
Léon al 2-lea puţin în urma sinodului al 6-lea împreună cu Práxele
Sinodului al 6-lea şi pe osândirea lui Onórie o au primit. Şi către
Avtocrátorul acestea scria: „Anatematisim pe aflătorii rătăcirii celei noi, pe
Teódor Faranitul, şi pe Onórie, care pe aceasta Apostolească Biserică, nu cu
învăţătura Apostoleştei predări o strălucea, ci cu spurcata propovăduire pe
nespurcata Biserică a se spurca au dat voie. Şi Adrián al 2-lea iarăşi
asemenea zice, că scaunul celui al Romei de nimenea se judecă; afară numai
de va fi cuvântul pentru eres, şi pentru această pricină Onórie s-a
anatematisit. Şi Papa Agáton scriind către împăratul Pogonat, de eretic
mărturiseşte pe Onórie. Deci, cum poate cineva a zice că toţi Părinţii ai
atâtor Sinoade, şi mai ales Léon şi Adrián, şi Agáton Papii, s-ar fi orbit, şi
cu nedreptate ar fi osândit pe cel la dânşii drept? Sau cum locoţiitorii
Patriarhului Romei, cei ce au fost de faţă în Sinod, ar fi tăcut, dacă Sinodul
cu nedreptate a osândit pe Onórie, şi nu ar fi prihănit hotărârea Sinodului.
Dar cum şi Constantin Împăratul preacinstitor de Dumnezeu fiind, şi prieten
al Bisericii Romanilor, ar fi suferit-o aceasta, care de faţă fiind în Sinod a
pecetluit cu împărătescul său inel hotărârea Sinodului, pentru a nu mai putea
cineva, să adaoge, sau să scadă? Este dar, este adevărat Dumnezeu, care a
grăit prin Sinodul acesta Ecumenic, iar tot omul, şi toată aflarea de cuvinte a
celor împotrivitori este zadarnică şi minciunoase, după Apostolul. Frumoasă
este însă Dílima (adică propoziţia care se ia în două chipuri) ce un mare şi
preaînţelept Dascăl al nostru în vremile acestea, pentru Onórie acestea
propune Papistaşilor: „Onórie, ori a fost eretic, ori nu; de a fost, iată se află
Papă greşit în Credinţă. Iar de nu a fost eretic, au greşit în Credinţă Léon şi
Adrián, şi Agáton nedrept pe le ca pe un eretic osândindu-l şi
anatematisindu-l. Şi aşa, ori dintr-o parte, ori dintru alta, nepăcătuirea ceea
ce se zice a Papei despre cele ale Credinţei, s-au dezlegat întru a nu fi, şi las
a zice pe Papa Markelín ce s-a făcut închinător de idoli; pe Livérie ce s-a
făcut Arián; pe Anastásie al doilea ce a ajutat pe Ariéni, şi pe alţii
nenumăraţi greşiţi întru Credinţă.
două Fireşti voi, şi două Fireşti lucrări 2
Dumnezeiască adică voie, şi lucrare; şi
Omenească voie, şi lucrare, nedespărţite
împreună şi neamestecate. Fiindcă nici
Dumnezeirea, nici Omenirea; adică amândouă
firile lui Hristos, nu au rămas fără voie şi fără
lucrare după unire. Căci, dacă însuşirile firilor s-
ar fi stricat, care sunt voia, şi lucrarea, şi
negreşit şi însăşi firile împreună cu ele s-ar fi
stricat. Căci toată firea cu fireştile sale însuşiri
împreună stă şi este, şi fără de acestea a sta nu
poate. Şi în scurt a zice, a dogmatisit Sinodul
acesta, că, în Ipostásul (Faţa) Dumnezeu-omului
Cuvântului lucra în fiecare chip cu împărtăşirea
şi a unuia, şi a altuia, care însuşire o avea.
Cuvântul adică lucrând aceasta, care este a
Cuvântului; iar Trupul săvârşind, ceea ce este al
Trupului. Precum a dogmatisit adică Sinodul al 4-
2 Fireşte se cuvine să zicem voile, şi lucrările lui Hristos, şi nu Ipostaticéşti.
Pentru că de le vom zice Ipostaticeşti, vom fi siliţi să dăm şi la Sfânta
Treime trei voi şi lucrări, fiindcă trei Ipostásuri sunt ale Ei. Şi precum o voie
şi o lucrare întru Sfânta Treime se zice şi este, aşa şi o fire a ei este, aşa şi
întru Hristos, două voi, şi două lucrări zicem, că şi firi două sunt, din care, şi
întru care, iar mai ales, care el însuşi este. Foarte bine înalt grăieşte
Dumnezeiescul Ioan Damaschin şi preateologhiseşte pentru aceste două voi
şi lucrări ale lui Hristos nedespărţite totodată şi neamestecate, înalt zicând:
„Un Ipostás fiind Hristos din două firi Dumnezeiască şi omenească, acestea
Dumnezeieşte, şi acele omeneşte, acestaşi voia şi lucra pe cel Dumnezeieşti,
şi Dumnezeu-bărbăteşte pe cel omeneşti. Că, deşi ca Dumnezeu voia pe cel
Dumnezeieşti, şi ca omul pe cele omeneşti, dar însă nici ca Dumnezeu gol
voia pe cele Dumnezeieşti, nici ca omul gol, cele omeneşti, ce ca Dumnezeu
îmbărbăţit, adică înomenit, cu firească Dumnezeiască voie şi lucrare, ca
Dumnezeu şi om acestaşi, voia şi lucra cel omeneşti, fireşte fiind a voi şi a
lucra ca omu cel omeneşti. Că voieşte şi lucrează cel însuşite amândurora
firilor, cu împărtăşirea amândurora Părţilor, a Dumnezeirii adică cu de
sineşi stăpânire şi atot stăpâneşte prin omenirea sa lucrându-le, iar omenirea
cu de sineşi stăpânire, şi întru toate Dumnezeieştei sale voi supunându-se, şi
acestea voindu-le, care Dumnezeiasca voie voieşte a le vrea, pentru unimea
Ipostasului. (Din Libélul adică mărturisirea Credinţei, cel pentru dreapta
cugetare, ce s-a povăţuit adică de Damaschin. Şi s-a dat de Ilie Episcopului
Petru Mitropolitul Damáscului.)
lea prin Epistolía lui Léon. Că nu a fost însuşire a
uneia şi aceeaşi lucrări, precum zice prea-
înţeleptul Fótie, de a scula pe cel slăbănog, şi de
a osteni din călătorie, de a învia pe Lazăr, şi de a
lăcrima pentru el. Dar nici a fost însuşire a uneia
şi aceeaşi voi, a cere să treacă de la El paharul
morţii, şi a o numi iarăşi pe moarte Slava sa, şi a
voi lucrul cel nevrut. Că cele dintâi, era lucrare a
Dumnezeirii, iar cele al doilea, lucrare a
Omenirii. Şi dimpotrivă voia cea dintâi era a
Omenirei, iar cea a doua a Dumnezeirei.
Canoane însă şi acest Sinod nu au aşezat.