Efectul Peltier 1. Scopul lucrării Evidenţierea efectului Peltier şi evaluarea parametrilor experimentali. 2.

Noţiuni introductive Efectul Peltier a fost descoperit în 1834 şi poate fi enunţat astfel: Un curent electric
care străbate punctul de contact dintre două fire sudate cauzează apariţia unei diferenţe de
temperatură între cele două puncte sudate. În urma străbaterii punctului de contact de către purtătorii
de sarcină prin consecinţă, căldura este absorbită şi respectiv eliberată fiind indus un flux de căldură de
la un capăt la celălalt al firelor. Apariţia fluxului de căldură la joncţiuni poate fi înţeleasă luând în
considerare conservarea energiei în interiorul joncţiunii şi modificarea energiei totale a purtătorilor de
sarcină la trecerea acestora prin joncţiune. Din punct de vedere fenomenologic, într-o anumită măsură,
efectul Peltier descrie inversul efectului Seebeck. Cu toate acestea, în accepţiunea mai largă, efectul fizic
prezintă unele diferenţe, deoarece efectul Peltier apare doar în prezenţa unui curent electric în timp ce
efectul Seebeck cauzează apariţia unei tensiuni electrice în condiţiile în care există un circuit deschis.
Figura 1. Reprezentare schematică a unui termocuplu. 2 Fluxul de căldură de la un capăt la celălalt al
firelor (QPeltier) depinde de curentul purtătorilor de sarcină (j) precum şi de coeficientul Peltier (ab)
după cum urmează: Q qj Peltier  πab . (1) Coeficientul Peltier al joncţiunii, ab, este definit ca fiind egal
cu diferenţa coeficienţilor materialelor constituente (ab = a- b). Astfel, direcţia de curgere a căldurii
printr-o joncţiune depinde atât de materialele alese cât şi de curentul care străbate joncţiunea. Mai mult
decât atât, coeficientul Peltier este dependent de temperatură. Ne propunem în cele ce urmează să
realizăm o analiză a parametrilor circuitului prezentat în Fig. 2 prin intermediul unui caz particular,
având în minte pe de o parte informaţiile menţionate mai sus referitoare la efectul Peltier, iar pe de altă
parte influenţa pe care o poate avea rezistenţa internă a unui circuit asupra parametrilor acelui circuit.
Astfel, poate fi obţinută dependenţa tensiunii la bornele acumulatorului, U(V), de intensitatea curentului
debitat, I(A), prin rezistenţa R. Utilizând datele din această dependenţă se va determina rezistenţa
internă a sursei de curent folosind următoarea relaţie: r I I U U I U tg       1 2 2 1    (2) unde r
reprezintă rezistenţa internă a termocuplului Caz particular: din reprezentarea liniară U = f(I) se obţine
tangeta unghiului α, utilizând ecuaţia (2). U (mV) I (mA) E Isc I2 I1 U1 U2 α Figura 2. Reprezentarea
dependenței U = f(I), utilizată pentru determinarea rezistenței interne a unui termocuplu 3 3.
Desfăşurarea experimentului Pe masa de lucru se găsesc următoarele: două multimetre digitale, un
termometru IR, un montaj cu zece termocuple cupru-constantan, o sursă de tensiune (curent continuu)
si şase conductori. Se realizează circuitul din Fig. 3. Se porneşte sursa de tensiune şi se monitorizează
temperaturile de la cele două zone unde sunt grupate sudurile termocuplurilor împreună cu tensiunea şi
curentul ce trece prin circuit. Datele se trec în tabelul de mai jos. Tabelul 1. Parametrii obţinuţi în urma
efectuării experimentului pentru evidenţierea efectului Peltier. Nr. crt. U (V) I (mA) t1 ( 0C) t2 ( 0C) 1. mA
V + - t1 t2 termocupluri Figura 3. Schema de principiu a circuitului utilizat pentru evidenţierea efectului
Peltier. Figura 4. Montaj practic realizat pentru evidenţierea efectului Peltier.