Povestea lui Harap Alb

de Ion Creanga

Basmul reprezintă o specie a genului epic în proză, în care se narează întâmplări fabuloase ale
unor personaje reale, imaginare sau simbolice, reprezentante ale forței binelui și aflate în luptă
cu forțele răului. În basm, binele va triumfa întotdeauna.

Povestea lui Harap-Alb este un basm cult deoarece imită relația de comunicare de tip oral din
basmul popular iar conținutul se articulează pe schema tradițională a acestuia.

Acest basm poate fi considerat un bildungsroman care urmărește formarea spirituală și morală a

feciorului de crai, pregătindu-l pentru a deveni împărat. Basmul urmărește și drumul simbolic al
lui Harap-Alb, de la naivitate, lipsa experienței, la maturitate și înțelepciune iar morala este
enunțată profetic la începutul basmului: “Când vei ajunge și tu odată mare și tare vei crede celor
asupriți și necăjiți pentru că știi acum ce e necazul.”

Harap-Alb este supus la anumite probe care sunt menite să-i însușească calitățile de care are
nevoie  un împărat. Trecând peste aceste probe, personajul principal învață să prețuiască
prietenia, să respecte cuvântul dat, să asculte sfaturile părintești și să iubească.

Drumul feciorului de crai spre Verde-Împărat reprezintă o călătorie inițiatică care începe cu
avertismentul “să se ferească de Spân și de omul roșu.”  Evident, feciorul va încălca promisiunea
făcută tatălui său și îl va accepta ca tovarăș de drum pe Spân. Spânul îl ademenește într-o
fântână din care nu mai iese stăpân ci slugă, dobândind prin jurământ andronimul de Harap-Alb.
Această coborâre în fântână are valoare simbolică, reprezentând moartea și învierea.

Harap-Alb este un antroponim, un paradox literar ce face trimitere la faptele și proveniența

care-i vor schimba destinul. Harap înseamnă rob iar adjectival Alb  reprezintă o recunoaștere a
originii nobile.

Ajunși la curtea lui Verde-Împărat, Harap-Alb este supus la trei încercări de către Spân. În
toate aceste probe, euroul este ajutat de către personajele donatoare: furnicile, albinele,
Sfânta Duminică și cei cinci monștri simpatici.
Tot fantasticul din povestea lui Ion Creangă este localizat, umanizat. Calitățile eroului nu sunt
curajul și vitejia ci milostenia și grija față de cei din jur. Harap-Alb nu luptă cu balauri sau cu
zmei, ci se împrietenește cu uriașii iar când încalcă pentru a doua oară sfatul tatălui său, cei care
îl ajută să treacă de o nouă serie de probe sunt Setilă, Flămânzilă, furnicile și Păsări-Lăți-Lungilă.
După îndeplinirea probelor, Harap-Alb se desparte de prietenii săi, fapt care sublinează ideea
maturității și a independenței.

Întors la curtea lui Verde-Împărat, fata lui Roș-Împărat , îndrăgostită de Harap-Alb, îl demască
pe Spân iar binele trimufă prin pedepsirea impostorului de către calul nazdrăvan și prin învierea
eroului cu ajutorul apei moarte și apei vii. Această parte din acțiune reprezintă un drum invers,
din moarte spre viață.

Oralitatea  este o trăsătură dominantă a artei narative a lui Creangă și reiese din jovialitatea
autorului, din hazul său de necaz, din modul în care-și construiește personajele “Dihanie de om,
cu urechi clăpăuge și niște buzoaie groase”, din proverbe, zicători și vorbe de duh.

O altă notă distinctă o dă limbajul folosit căci majoritatea cuvintelor sunt de origine populară.
Jovialitatea este prezentă pe tot parcursul basmului, fiind valorificată prin categorii ale
comicului: comicul de situație este combinat cu cel de caracter. Așadar, comicul onomastic
precum și cel de limbaj sunt o modalitate importantă de caracterizare a personajelor.

În concluzie, Povestea lui Harap-Alb, este un basm cult care are ca particularități reflectarea
concepției despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, umorul, arta narativă și
individualizarea personajelor. Dar, asemenea basmului popular, cultivă principii morale înalte
precum cinstea, adevărul, prietenia și curajul, transformându-se într-o creație care oglindește
viața.