Absenteism Studiu de Caz

S-ar putea să vă placă și

Sunteți pe pagina 1din 1

Studiu de caz privind problema

absenteismului în școală
20/10/2013

Share

Subiectul: X, 12 ani, este elev în clasa a VI-a, mediu rural.


Prezentarea cazului: X are 12 ani și este elev în clasa a VI-a. În clasa a V-a a fost
considerat atât de către colegi, cât și de către profesori un elev cu rezultate
mediocre la învățătură, dar care ar putea mult mai mult. Totuși pe atunci avea o
evoluție constantă. Odată cu trecerea în clasa a VI-a situația elevului la învățătură s-
a înrăutățit, înrăutățire care s-a datorat în mod deosebit absenței de la cursuri a
copilului.
Istoricul evoluției problemei: Ambii părinți ai copilului sunt plecați în Spania,
acesta împreună cu cei doi frați mai mici rămânând în grija bunicilor. Elevul a profitat
de lipsa de cunoaștere și interes a bătrânilor față de problemele școlii și a început să
chiulească, manifestând totodată tulburări de comportament.
Comportamentul elevului și cauzele care au generat problema: X vine din ce
în ce mai rar la școală, având astfel numeroase absențe nemotivate. Colegii de clasă
și profesorii nu știu exact care sunt preocupările acestuia în afara școlii. Z spune că l-
a văzut de vreo două ori ieșind dintr-un bar cu un pachet de țigări în mână. Atunci
când vine la școală nu este deloc activ la ore, nereușind să termine exercițiile sau
fișele de lucru și neavând niciodată tema făcută. În plus, este considerat de colegi un
singuratic, în pauze fiind mai tot timpul deprimat și refuzând să vorbească cu ceilalți.
Dialog cu elevul: Deși nu este un copil sociabil, totuși diriginta clasei a reușit într-
una din zile să discute cu X. Copilul și-a manifestat dorul de părinți și s-a plâns de
faptul că acasă nu este lăsat să învețe pe motiv că trebuie să aibă grijă de frații lui
mai mici sau să facă alte treburi casnice. De multe ori bunicii îl ceartă dacă nu
termină treaba la timp sau dacă își manifestă dorința de a merge a doua zi la școală.
Propunerea unei soluții. Metode și strategii: Încercarea dirigintelui și a altor
profesori de a discuta cu bunicii sau chiar cu părinții copilului în vederea reducerii
numărului mare de absențe care ar putea constitui cauza unei viitoare exmatriculări.
De asemenea, copilul trebuie încurajat atât de colegi, cât și de profesori să participe
la ore, să-și facă temele și să rezolve sarcinile de lucru care i se dau (sarcini care,
pentru început, trebuie să aibă un grad de dificultate mai redus). În egală măsură i
se vor da anumite responsabilități (să șteargă tabla, să aibă grijă de cretă, să
mențină curățenia în clasă), explicându-i că are o sarcină la fel de importantă ca cele
ale colegilor săi. Profesorii trebuie să manifeste pentru acest copil o atenție
deosebită în timpul orelor de curs, ajutându-l să rezolve problemele, să termine
fișele de lucru sau să răspundă la întrebări. Un rol important îl vor avea ședințele de
consiliere, ședințe la care se recomandă și prezența unuia dintre părinți, măcar o
dată pe lună.

S-ar putea să vă placă și