Ciucă Georgiana - Alexandra

TIPURI DE ÎNTREPRINDERI ÎN ECONOMIA ROMÂNEASCĂ

Prin întreprindere se înțelege orice formă de organizare a unei activități

economice, în scopul obținerii de profit. Bunurile economice sunt vândute pe piață
în condiții de concurență. Întreprinderea constituie locul în care se produc bunurile
economice, lucrările si serviciile destinate satisfacerii nevoilor individuale sau
colective ale oamenilor.
Întreprinderea se definește ca o îmbinare de resurse (idei, credibilitate,
bani, management, energie, informații, bunuri materiale, organizare, mărci de
produse etc.) prin care oamenii produc bunuri si servicii ce vor fi vândute pe piețe
la un preț suficient ca să asigure remunerarea corectă a tuturor celor (proprietarii,
salariații, statul, băncile) care contribuie la funcționarea ei.
În sens economic o întreprindere, ca agent economic, indiferent de
dimensiune, forma de proprietate și organizare produce bunuri și servicii destinate
vânzării pe piață, scopul fiind obținerea profitului. Întreprinderea este veriga
organizatorică unde se desăvârșește fuziunea între factorii de producție cu scopul
obținerii de bunuri economice în structura, cantitatea și calitatea impuse de cererea
de pe piață și obținerea unui profit. Întreprinderea suportă costuri corespunzând
remunerării factorilor de producție utilizați care trebuie recompensați prin
rezultatele producției sale. Cu alte cuvinte, întreprinderea trebuie să producă o
valoare superioară costurilor sale.
Principalele criterii utilizate în literatura de specialitate pentru gruparea pe
tipuri a întreprinderilor sunt:

A. După forma juridică: întreprinderea publică; întreprinderea semipublică,

cu formele sale concesiunea şi societatea în proprietate mixtă; întreprinderea
privată;
B. După scopul înființării și modul de funcționare: regii autonome; societăți
comerciale, de stat sau particulare (private); organizații non-profit, create în scopul
sprijinirii unor activități de natură socială, educațională, religioasă sau alte
Ciucă Georgiana - Alexandra

asemenea servicii necomerciale, fără a se urmări obținerea profitului;

C. După numărul proprietarilor și modul de constituire și exploatare a
patrimoniului: întreprinderi private individuale, cu variantele întreprindere
unipersonala (cu un singur acționar), întreprindere familială și întreprinderea
cooperatistă; întreprinderi societare, sub forma parteneriatelor (sau societăților de
persoane) și a corporațiilor (sau societăților de capitaluri). În țara noastră, potrivit
legii, pot funcționa următoarele tipuri de întreprinderi societare: societate în nume
colectiv (SNC), societate în comandită simplă (SCS), societate în comandită pe
acțiuni (SCA), societate pe acțiuni (SA) și societate cu răspundere limitată (SRL);
D. După apartenența națională: întreprinderi naționale; întreprinderi
multinaționale;
E. După dimensiuni: întreprinderi mari; întreprinderi mici și mijlocii,
respectiv: micro-întreprinderi cu 1-5 angajați, întreprinderi mici cu 6-20 angajați și
întreprinderi mijlocii cu 21-150 angajați;
F. După “forța conducătoare”, care definește profilul activității unei
organizații, distingem: organizații axate pe produs; organizații axate pe profit;
organizații axate pe personal; organizații axate pe client; organizații caritabile,
etnice și religioase.

În sectorul industrial, întreprinderile sunt împărțite în:

1. întreprinderile industriale care realizează producția de diverse bunuri;
2. întreprinderile comerciale care nu produc singure mărfuri, ci îndeplinesc
funcții de distribuție;
3. companiile de transport angajate în transporturi prin intermediul unor
vehicule diverse;
4. întreprinderile de servicii care oferă diverse servicii, cum ar fi hoteluri, firme
de consultanță și altele;
5. companiile de servicii financiare:
o bănci care colectează fonduri, acordă împrumuturi și furnizează alte
tipuri de servicii financiare;
o societățile de asigurare care efectuează asigurarea împotriva
diferitelor tipuri de riscuri.
Ciucă Georgiana - Alexandra