CAPITOLUL 5.

ARIILE NATURALE PROTEJATE –

CONCEPTE ŞI CLASIFICĂRI

Obiective

După ce veţi studia acest capitol veţi:

™ cunoaşte istoricul elaborării diferitelor sisteme de clasificare a ariilor naturale protejate;

™ afla preocupările cele mai recente din domeniul clasificării ariilor naturale protejate;
™ afla care sunt categoriile de clasificare a ariilor naturale protejate potrivit IUCN;
™ cunoaşte care sunt obiectivele de management, criteriile de clasificare şi responsabilităţile
organizatorice pentru fiecare din categoriile de clasificare;
™ putea spune care sunt principiile care stau la baza elaborării sistemului de clasificare;
™ afla care sunt principalele desemnări internaţionale în legătură cu ariile naturale
protejate;
™ avea posibilitatea să aflaţi care este regimul ariilor naturale protejate în România.
™ identifica principalele ramuri economice care por prezenta o ameninţare pentru ariile
protejate.

Câteva clarificări conceptuale şi terminologice42

a) mediu natural - ansamblul componentelor, structurilor şi proceselor fizico-geografice,

biologice şi biocenotice naturale, terestre şi acvatice, având calitatea intrinsecă de păstrător al
vieţii şi generator de resurse necesare acesteia;
b) patrimoniu natural - ansamblul componentelor şi structurilor fizico-geografice, floristice,
faunistice şi biocenotice ale mediului natural a căror importanţă şi valoare ecologică,
economică, ştiinţifică, biogenă, sanogenă, peisagistică, recreativă şi cultural-istorică au o
semnificaţie relevantă sub aspectul conservării diversităţii biologice floristice şi faunistice, al
integrităţii funcţionale a ecosistemelor, conservării patrimoniului genetic, vegetal şi animal,
precum şi pentru satisfacerea cerinţelor de viaţă, bunăstare, cultură şi civilizaţie ale
generaţiilor prezente şi viitoare;
c) bun al patrimoniului natural - componentă a patrimoniului natural care necesită un regim
special de ocrotire, conservare şi utilizare durabilă în beneficiul generaţiilor prezente şi
viitoare;
d) arie naturală protejată - zonă terestră, acvatică şi/sau subterană, cu perimetru legal stabilit şi
având un regim special de ocrotire şi conservare, în care există specii de plante şi animale
sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice,
speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică sau culturală deosebită;
e) sit de conservare - sinonim cu arie naturală protejată;
f) arie specială de conservare - sit protejat pentru conservarea habitatelor naturale de interes
comunitar şi/sau a populaţiilor speciilor de interes comunitar, altele decât păsările sălbatice, în
conformitate cu reglementările comunitare;
g) arie de protecţie specială avifaunistică - sit protejat pentru conservarea speciilor de păsări
sălbatice, în conformitate cu reglementările comunitare;

42
Conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind Regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
 h) conservare în situ - ocrotirea şi conservarea bunurilor patrimoniului natural în mediul lor
natural de geneză, existenţă şi evoluţie;
i) conservare ex situ - ocrotirea şi conservarea bunurilor patrimoniului natural în afara
mediului lor natural de geneză, existenţă şi evoluţie;
j) coridor ecologic - zonă naturală sau amenajată care asigură cerinţele de deplasare,
reproducere şi refugiu pentru speciile sălbatice terestre şi acvatice;
k) zonă de protecţie - zonă înconjurătoare pentru un bun al patrimoniului natural, destinată să
prevină impactul activităţilor antropice asupra acelui bun;
l) reţeaua naţională de arii naturale protejate - ansamblul ariilor naturale protejate;
m) reţeaua ecologică a ariilor protejate - ansamblul de arii naturale protejate, împreună cu
coridoarele ecologice;
n) reţeaua ecologică EMERALD - reţeaua europeană de arii de interes conservativ special,
creată în baza convenţiei privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din
Europa, Berna, 1979;
o) reţeaua ecologică NATURA 2000 - reţeaua ecologică de arii naturale protejate constând în
arii de protecţie specială şi arii speciale de conservare, instituită prin Directiva 92/43/CEE
privind conservarea habitatelor naturale, a faunei şi florei sălbatice;
p) administrarea ariilor naturale protejate - ansamblul de măsuri care se pun în aplicare
pentru asigurarea regimului special de protecţie şi conservare instituit conform dispoziţiilor
legale;
q) habitat natural - zonă terestră, acvatică sau subterană, în stare naturală sau seminaturală, ce
se diferenţiază prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice;
r) habitate naturale de interes comunitar - acele habitate care: (i) sunt în pericol de dispariţie
în arealul lor natural; (ii) au un areal natural mic ca urmare a restrângerii acestuia sau prin
faptul că au o suprafaţă restrânsă; sau (iii) reprezintă eşantioane reprezentative cu
caracteristici tipice pentru una sau mai multe dintre următoarele regiuni biogeografice: alpină,
continentală, panonică, stepică şi pontică;
s) habitat natural prioritar - tip de habitat natural ameninţat, pentru a cărui conservare există o
responsabilitate deosebită;
t) stare de conservare favorabilă a unui habitat - se consideră atunci când: (i) arealul său
natural şi suprafeţele pe care le acoperă în cadrul acestui areal sunt stabile sau în creştere; (ii)
are structura şi funcţiile specifice necesare pentru menţinerea sa pe termen lung; şi (iii)
speciile care îi sunt caracteristice se află într-o stare de conservare favorabilă;
u) habitatul unei specii - mediul natural sau seminatural definit prin factori abiotici şi biotici în
care trăieşte o specie în orice stadiu al ciclului biologic;
v) stare de conservare favorabilă a unei specii - starea în care: (i) specia se menţine şi este
susceptibilă să se menţină pe termen lung ca o componentă viabilă a habitatului său natural;
(ii) aria sa de repartiţie naturală nu se reduce şi nu există riscul să se reducă în viitor; (iii)
există un habitat destul de întins pentru ca populaţiile speciei să se menţină pe termen lung;
w) specie ameninţată - specie periclitată, vulnerabilă sau rară;
x) specie prioritară - specie periclitată şi/sau endemică pentru a cărei conservare sunt necesare
măsuri urgente;
y) specie de interes comunitar - specie care pe teritoriul Uniunii Europene este periclitată,
vulnerabilă, rară sau endemică.

5.1. Scurt istoric privind protecţia ariilor naturale

De-a lungul timpului, problemele de conservare a naturii au fost rezolvate într-o manieră
generală şi globală în cadrul fiecărei ţări, regiuni, zone sau localităţi în parte. Deşi întreaga natură ar
trebui conservată, există şi unele zone în care trăiesc specii unice sau rare de floră şi faună, cu valoare
deosebită, şi care trebuie să beneficieze de o atenţie suplimentară. Aceste zone sunt denumite zone
protejate43 însă, potrivit reglementărilor Consiliului Europei, nu pot dobândi acest titlu decât în
măsura în care, în interiorul lor, sunt realizate efectiv lucrări de protejare a naturii.
Problemele conservării mediului sunt reglementate prin Convenţia pentru protejarea
patrimoniului natural şi cultural, încheiată în anul 1978 la Paris, iar organismul cu prerogative în acest
sens este reprezentat de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN) care s-a preocupat
de-a lungul timpului îndeosebi de elaborarea unui sistem de clasificare a ariilor protejate urmărind44:
• conştientizarea guvernelor asupra importanţei ariilor protejate;
• încurajarea guvernelor să dezvolte sisteme de arii protejate ale căror obiective de management
să fie în conformitate cu condiţiile naţionale şi locale;
• reducerea confuziei generate de adoptarea a numeroşi termeni diferiţi pentru a descrie tipuri
diferite de arii protejate;
• asigurarea unor standarde internaţionale pentru a sprijini contabilizarea şi compararea globală
şi regională între ţări;
• asigurarea unui cadru pentru colectarea, procesarea şi diseminarea datelor privitoare la ariile
protejate;
• îmbunătăţirea comunicării şi înţelegerii între toţi cei implicaţi înacţiunile de conservare.
În 1978, IUCN a publicat raportul CNPPA (Comisia asupra Parcurilor Nationale şi Ariilor
Protejate intitulat "Categorii, Obiective şi Criterii pentru Ariile Protejate", ce propunea următoarele 10
categorii:
I. Rezervaţie Ştiinţifică şi Rezervaţie Naturală Strictă
II. Parc Naţional
III. Monument Natural
IV. Rezervaţie de Conservare a Naturii şi Rezervaţie Naturală Gospodărită
V. Peisaj Protejat
VI. Rezervaţie de Resurse
VII. Arie Naturală Biotică şi Rezervaţie Antropologică
VIII. Arie Gestionată pentru Utilizări Multiple şi Arie cu Resurse Gospodărite
IX. Rezervaţie a Biosferei
X. Sit al Patrimoniului Mondial Natural
Acest sistem de clasificare a fost utilizat pe scară largă şi preluat de multe legislaţii naţionale.
În timp, s-a demonstrat necesitatea ca sistemul să fie revizuit şi actualizat, anumite criterii fiind
inflexibile la condiţiile variate întâlnite pe glob. Ca urmare, în 1984, CNPPA, prin Comitetul său
Coordonator, a publicat un Raport ale cărui concluzii se refereau la menţinerea primelor cinci
categorii ale sistemului vechi pentru a forma baza sistemului actualizat şi la eliminarea celorlate
categorii. Raportul a fost supus unei revizuiri mai ample la cel de al IV-lea Congres Mondial al
Parcurilor Naţionale şi Ariilor Protejate desfăşurat în Caracas, Venezuela, în februarie 1992, ocazie cu
care s-au trasat şi unele linii directoare care:
- aderă la principiile elaborate în 1978 şi reafirmate în raportul Grupului de Lucru din 1990;
- actualizează liniile directoare din 1978 pentru a reflecta experienţa câştigată de-a lungul
anilor în aplicarea sistemului de clasificare;
- reţin primele cinci categorii, simplificând terminologia şi prezentarea;
- adaugă o nouă categorie;
- recunosc că sistemul trebuie să fie suficient de flexibil pentru a se adapta complexităţii lumii
reale;
- ilustrează fiecare dintre cele şase categorii cu un număr de studii de caz pentru a arăta cum
sunt aplicate categoriile;
- pun la dispoziţie un instrument de management şi nu o prescripţie restrictivă .

43
Gh. Ionaşcu, Amenajarea teritoriului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002, p 63.
44
www.pronatura.ro
 5.2. Definiţii, principii, clasificări şi concepte fundamentale

Potrivit IUCN, o arie protejată reprezintă o suprafaţă terestră şi marină dedicată în special
protecţiei şi menţinerii diversităţii biologice şi a resurselor naturale şi culturale asociate şi
gospodărite legal sau prin alte mijloace eficiente.
Începând din 1992, a fost adoptat un nou sistem de clasificare a ariilor protejate având la bază
o serie de obiective de management care dau conţinutul acestei clasificări şi care se referă la:
cercetare ştiinţifică, protecţia sălbăticiei, protecţia diversităţii speciilor şi a diversităţii genetice,
menţinerea serviciilor, protecţia unor trăsături naturale şi culturale specifice, turism şi recreere,
educaţie, utilizare durabilă a resurselor ecosistemelor naturale, menţinerea caracteristicilor culturale şi
tradiţionale. Relaţia dintre obiectivele de management şi tipologia ariilor protejate este prezentată în
tabelul de mai jos:

Tabelul nr. 2. Ariile protejate şi obiectivele de management

Denumirea Obiectivul de management
I. a) rezervaţie naturală strictă b) arie sălbatică protecţie strictă
II. parc naţional conservarea ecosistemelor şi
recreere
III. monument natural conservarea trăsăturilor naturale
IV. arie de gestionare a habitatelor şi speciilor conservare prin management activ
V. peisaj terestru şi marin protejat conservare şi recreere
VI. arie protejată cu resurse gestionate utilizarea durabilă a resurselor
Sursa: www.pronatura.ro

Aşadar, principalele categorii de arii protejate, potrivit clasificării IUCN, sunt:

I.a. Rezervaţie Naturală Strictă (arie protejată gestionată în principal pentru cercetare ştiinţifică)
este acea zonă terestră şi/sau acvatică ce prezintă ecosisteme, trăsături geologice sau fiziologice
şi/sau specii deosebite sau reprezentative, disponibilă primar pentru cercetare ştiinţifică şi/sau
monitorizare.
a) Obiective de management:
- păstrarea habitatelor, ecosistemelor şi speciilor într-o stare cât mai nealterată posibil;
- menţinerea resurselor genetice în stare dinamică şi evolutivă;
- menţinerea proceselor ecologice;
- ocrotirea trăsăturilor structurale de peisaj sau expunerea rocilor;
- păstrarea exemplarelor de mediu natural pentru studiile ştiinţfice, monitoringul mediului şi
educaţie;
- minimizarea deteriorărilor prin planificarea atentă a cercetării şi a altor activităţi permise;
- limitarea accesului publicului.
b) Criterii de selectare:
- zona trebuie să fie suficient de mare pentru a asigura integritatea ecosistemelor şi pentru a
îndeplini obiectivele de management;
- zona trebuie să fie exclusă de la intervenţiile umane directe;
- conservarea biodiversităţii zonei trebuie să fie posibilă prin protecţie şi să nu necesite un
management substanţial activ sau manipularea habitatului (ca la Categoria 4).
c) Responsabilităţi organizatorice:
- proprietatea şi controlul trebuie să fie realizate la nivel naţional sau la alt nivel
guvernamental, printr-o agenţie calificată profesional sau prin fundaţii private, universităţi
sau instituţii care prezintă funcţii de cercetare sau conservare sau de către proprietari care
lucrează în cooperare cu oricare dintre organizaţiile guvernamentale sau instituţiile private
menţionate anterior;
- activităţile de pază şi control adecvate protecţiei pe termen lung trebuie să fie asigurate
înainte de desemnarea ariei. Acordurile internaţionale asupra ariei în cauză, care reprezintă
subiectul unei dispute asupra suveranităţii naţionale pot reprezenta excepţii.
I.b. Arie Naturală Sălbatică (arie protejată gestionată în principal pentru protecţia sălbăticiei)
reprezintă o suprafaţă mare terestră şi/sau acvatică nemodificată sau slab afectată, care reţine
caracterul şi influenţa naturală, fără o habitare permanantă sau semnificativă, şi care este protejată şi
gestionată pentru păstrarea condiţiilor naturale.
a) Obiective de management
- asigurarea că generaţiile viitoare vor avea posibilitatea să înţeleagă şi să se bucure de zone
care nu au fost afectate de către acţiunile umane de-a lungul unei mari perioade de timp;
- menţinerea pe termen lung a atributelor şi calităţilor naturale esenţiale;
- asigurarea accesului publicului într-o modalitate care să satisfacă cel mai bine atât starea
fizică şi spirituală a vizitatorilor, cât şi menţinerea calităţilor de sălbăticie ale ariei pentru
generaţiile prezente şi viitoare;
- permiterea comunităţilor umane indigene să trăiască în densităţi mici şi în echilibru cu
resursele disponibile pentru menţinerea modului lor de viaţă.
b) Criterii de selectare
- zona trebuie să prezinte calităţi naturale deosebite, să fie supusă primar legităţilor naturale,
fără intervenţii umane şi să fie în stare să continue să prezinte aceste atribute dacă este
gestionată corespunzător;
- zona trebuie să conţină valori semnificative ecologice, geologice, fizico-geografice sau alte
trăsături de valoare ştiinţifică, educaţională, estetică sau istorică;
- zona trebuie să ofere posibilităţi deosebite pentru solitudine, vizitatorii să se bucure odată
ajunşi aici prin mijloace simple, nezgomotoase, nepoluante şi neintrusive (ex. nemotorizate);
- zona trebuie să aibă o mărime suficientă pentru a face practic posibilă protecţia şi utilizarea.
c) Responsabilităţi organizatorice - sunt aceleaşi ca şi în cazul Rezervaţiei Naturale Stricte.
II. Parc Naţional (arie protejată gestionată în principal pentru protecţia ecosistemelor şi recreere)
reprezintă o arie naturală terestră şi/sau acvatică, desemnată pentru (a) protecţia integrităţii ecologice
a unuia sau mai multor ecosisteme pentru generaţiile prezente şi viitoare, (b) excluderea exploatării
sau locuirii care contravine scopului desemnării şi (c) punerea la dispoziţie a unei baze care să asigure
posibilităţi spirituale, ştiinţifice, educaţionale, recreaţionale şi de vizitare, toate trebuind să fie
compatibile cu principiile de protecţie a mediului şi cu diversitatea culturală.
a) Obiective de management
- protecţia ariilor naturale de semnificaţie naţională şi internaţională pentru scopuri spirituale,
ştiinţifice, educaţionale, recreative şi turistice;
- perpetuarea, într-o stare cât de naturală posibilă, a unor eşantioane reprezentative de regiuni
fizico-geografice, comunităţi biotice, resurse genetice şi specii;
- asigurarea stabilităţii şi diversităţii ecologice;
- gestionarea utilizării de către vizitatori pentru scopuri inspirative, educaţionale, culturale şi
recreative la un nivel care va menţine aria într-o stare naturală ;
- eliminarea şi apoi prevenirea exploatării sau locuirii care contravine scopurilor desemnării;
- menţinerea respectului pentru atributele ecologice, geomorfologice, sacre sau estetice care
garantează desemnarea;
- luarea în considerare a necesităţilor populaţiei indigene, inclusiv utilizarea resurselor necesare
supravieţuirii, astfel încât să nu exercite efecte adverse asupra celorlalte obiective de
management.
b) Criterii de selectare
- aria trebuie să conţină eşantioane reprezentative de regiuni naturale, trăsături naturale sau
estetice, unde speciile de plante şi animale, habitatele şi siturile geomorfologice au o
semnificaţie specială spirituală, ştiinţifică, educaţională, recreaţională şi turistică;
- aria trebuie să aibă o suprafaţă suficient de mare pentru a conţine unul sau mai multe
ecosisteme intacte nealterate semnificativ de către exploatarea sau habitarea umană curentă.
c) Responsabilităţi organizatorice
- proprietatea şi managementul trebuie să aparţină celei mai înalte autorităţi competente a
statului, în jursidicţia căruia se află;
- parcurile naţionale pot să se afle în proprietatea şi managementul altor nivele guvernamentale,
consilii locale, fundaţii sau alte organisme stabilite legal care au ca scop conservarea pe
termen lung a ariei.
III. Monument Natural (arie protejată gestionată în principal pentru conservarea trăsăturilor
naturale specifice) reprezintă zona care conţine una sau mai multe trăsături naturale şi culturale
specifice, care este de o valoare deosebită sau unică datorită rarităţii proprii, calităţii reprezentative
sau estetice sau semnificaţiei culturale.
a) Obiective de management
- protecţia sau păstrarea perpetuă a trăsăturilor remarcabile specifice datorită semnificaţiei lor
naturale, calităţii de unicat sau de reprezentativitate sau semnificaţiei culturale;
- asigurarea, într-o măsură conformă cu obiectivul anterior, a posibilităţilor de cercetare,
educaţie, interpretare şi apreciere publică ;
- eliminarea şi apoi prevenirea exploatării sau ocupării împotriva scopului pentru care a fost
desemnată;
- aducerea de beneficii oricărei populaţii rezidente, conforme cu celelalte obiective de
management.
b) Criterii de selectare
- aria trebuie să conţină una sau mai multe trăsături de semnificaţie deosebită (trăsături
naturale corespunzătoare incluzând cascade spectaculoase, peşteri, cratere, depuneri fosile,
dune de nisip şi trăsături marine, împreună cu fauna şi flora unică sau reprezentativă; trăsături
culturale asociate incluzând aşezăminte speologice, fortăreţe, situri arheologice sau situri
naturale care au o semnificaţie de patrimoniu pentru populaţia indigenă);
- aria trebuie să aibă o suprafaţă suficient de mare pentru a proteja integritatea acestor
caracteristici şi a zonelor din imediata vecinătate.
c) Responsabilităţi organizatorice
- proprietatea şi managementul trebuie să aparţină guvernului naţional sau, cu măsuri
corespunzătoare de pază şi control, altui nivel guvernamental, consiliu local, organizaţii non-
profit, corporaţii sau, în mod excepţional, unui organ privat, dacă se dovedeşte că protecţia pe
termen lung a caracterului propriu al zonei este asigurată înainte de desemnare.
IV. Arie de Gestionare a Habitatelor / Speciilor (arie protejată gestionată în principal pentru
conservare prin intervenţii de management) reprezintă acea suprafaţă terestră şi/sau acvatică ce face
obiectul unei intervenţii active în scopul managementului, pentru a asigura menţinerea habitatelor
şi/sau îndeplinirea necesităţilor unor anumite specii.

a) Obiective de management:

- păstrarea şi menţinerea condiţiilor de habitat necesare pentru protecţia unor specii

semnificative, grupuri de specii, comunităţi biotice sau trăsături fizice ale mediului acolo unde
acestea necesită o manipulare specifică din partea omului pentru un management optim;

- facilitarea cercetării ştiinţifice şi monitorizării ca activităţi primare asociate cu managementul

durabil al resurselor naturale;

- dezvoltarea unor arii limitate pentru educaţia publicului şi aprecierea caracteristicilor

habitatului în cauză şi pentru managementul vieţii sălbatice;

- eliminarea şi apoi prevenirea exploatării şi ocupării împotriva scopului pentru care a fost
desemnată;

- aducerea de beneficii oricărei populaţii rezidente conforme cu celelalte obiective de

management.

b) Criterii de selectare:

- aria trebuie să joace un rol important în protecţia naturii şi supravieţuirea speciilor,

(încorporând arii de reproducere, zone umede, recife de corali, estuare, pajişti, păduri sau
zone de depunere a icrelor, inclusiv zone marine bentonice);
 - aria trebuie să fie aceea în care protecţia habitatului este esenţială pentru flora importantă la
nivel naţional şi local sau pentru fauna rezidentă sau migratoare;

- conservarea acestor habitate şi specii trebuie să depindă de intervenţia activă din partea
autorităţii de management, dacă este necesară manipularea habitatului;

- mărimea ariei trebuie să depindă de cerinţele de habitat ale speciei care trebuie să fie protejată
şi poate varia de la relativ mică la arii foarte vaste.

c) Responsabilităţi organizatorice:

- proprietatea şi managementul trebuie să aparţină guvernului naţional sau, cu măsuri

corespunzătoare de pază şi control, altui nivel guvernamental, consiliu local, organizaţii non-
profit, corporaţii sau în mod excepţional unui organ privat.

V. Peisaj Terestru / Marin Protejat (arie protejată gestionată în principal pentru conservarea
peisajelor terestre şi marine şi recreere) reprezintă o arie terestră, cu zonă costieră şi marină, după caz,
unde interacţiunea oamenilor cu natura de-a lungul timpului a generat o suprafaţă cu trăsături
distincte, cu valori semnificative estetice, ecologice şi/sau culturale şi adesea cu o diversitate
biologică mare. Ocrotirea integrităţii unei asemenea interacţiuni tradiţionale este vitală pentru
protecţia, menţinerea şi evoluţia ariei.

a) Obiective de management:

- menţinerea interacţiunii armonioase între natură şi cultură prin protecţia peisajelor terestre
şi/sau marine şi continuarea utilizării tradiţionale a pământului, prin crearea de practici şi
manifestări culturale şi sociale;

- susţinerea modurilor de viaţă şi a activităţilor economice care se află în armonie cu natura şi

păstrarea calităţilor sociale şi culturale ale comunităţilor în cauză;

- menţinerea diversităţii peisajului şi a habitatului, a speciilor şi ecosistemelor asociate;

- eliminarea, acolo unde este cazul, şi apoi prevenirea utilizării pământului şi a activităţilor care
sunt necorespunzatoare ca scară şi/sau caracter;

- asigurarea oportunităţilor pentru publicul vizitator printr-o proiectare a recreerii şi turismului

corespunzătoare ca tip şi scară calităţilor esenţiale ale ariei;

- încurajarea activităţilor ştiinţifice şi educaţionale care vor contribui la bunăstarea pe lungă

durată a populaţiei rezidente şi la dezvoltarea sprijinului publicului pentru protecţia unor
asemenea arii;

- obţinerea de beneficii şi contribuţia la bunăstarea comunităţii locale prin asigurarea

produselor naturale (cum ar fi colectarea fructelor de pădure, pescuitul) şi serviciilor (cum ar
fi venitul derivat din formele de turism durabil).

a) Criterii de selectare:

- aria trebuie să prezinte un peisaj terestru şi/sau marin costier şi insular de o calitate
impresionantă cu diverse habitate asociate, floră şi faună, împreună cu manifestări ale unor
calităţi unice sau tradiţionale de utilizare a pămâ ntului şi organizări sociale, evidenţiate în
aşezările umane şi tradiţii locale, moduri de viaţă şi credinţe;

- aria trebuie să prezinte oportunităţi de petrecere a timpului liber a publicului prin recreere şi
turism în cadrul normal al modalităţilor de viaţă şi activităţilor economice.
b) Responsabilităţi organizatorice:

- aria poate să se afle în proprietatea unei autorităţi publice, dar este mai probail să conţină un
mozaic de proprietăţi publice şi private care să opereze tehnici variate de management;

- aceste tehnici de management trebuie să fie supuse unui anumit grad de planificare sau control
şi susţinute, după caz, prin fonduri publice şi alte tipuri de stimulente, pentru a asigura
menţinerea pe termen lung a calităţii peisajului terestru şi/sau marin şi a tradiţiilor locale
relevante.

VI. Arie Protejată cu Resurse Gestionate (arie protejată gestionată în principal pentru utilizarea
durabilă a ecosistemelor naturale) reprezintă o suprafaţă care conţine predominant sisteme naturale
nemodificate, gestionate pentru asigurarea pe termen lung a protecţiei şi menţinerii diversităţii
biologice, asigurând în acelaşi timp în mod durabil bunuri şi servicii pentru satisfacerea nevoilor
comunităţilor.

a) Obiective de management:

- protecţia şi menţinerea pe termen lung a diversităţii biologice şi a altor valori naturale ale
ariei;

- promovarea practicilor de management pentru o producţie durabilă;

- protecţia bazei de resurse naturale împotriva înstrăinării acesteia prin utilizarea pământului în
detrimentul diversităţii biologice a ariei;

- contribuţia la dezvoltarea regională şi naţională.

b) Criterii de selectare:
- aria trebuie să fie cel puţin două treimi în stare naturală, deşi poate de asemenea să conţină
suprafeţe limitate cu ecosisteme modificate;
- aria trebuie să aibă o suprafaţă destul de mare pentru a absorbi utilizările durabile ale
resurselor fără ca aceasta să fie în detrimentul valorilor naturale pe termen lung.
c) Responsabilităţi organizatorice:
- responsabilitatea de management trebuie să aparţină organismelor publice cu scopuri clare de
conservare iar acţiunile să fie realizate în parteneriat cu populaţia locală; managementul poate
să fie asigurat pe baza tradiţiilor locale, dar cu suportul agenţiilor guvernamentale sau non-
guvernamentale;
- proprietatea poate fi naţională sau să aparţină unui alt nivel guvernamental, comunităţii, sau
unor persoane fizice sau unei combinaţii a acestora.

În elaborarea categoriilor prezentate mai sus, s-au luat în considerare o serie de principii,
dintre care cele mai importante au la bază urmă toarele aspecte:
a) baza clasificării este reprezentată de obiectivul primar de management - acesta reprezintă cel
mai important principiu. Într-o primă fază, categoriile trebuie să fie atribuite pe baza obiectivului
primar de management; ca urmare, în procesul de includere a unei arii protejate într-o anumită
categorie, legislaţia naţională (sau metode eficiente similare, cum ar fi acorduri de principiu sau
obiectivele declarate ale unei organizaţii non-guvernamentale) trebuie să fie examinată pentru a
identifica obiectivul primar pentru care aria trebuie să fie gospodarită.
b) atribuirea unei anumite categorii nu reprezintă un criteriu de eficienţă a managementului. În
interpretarea sistemului din 1978, unii au avut tendinţa să confunde eficienţa managementului cu
obiectivele de management. De exemplu, unele arii declarate legal cu obiective corespunzătoare
Categoriei “Parc Naţional” au fost mai târziu incluse în Categoria “Peisaje Protejate” deoarece nu au
fost protejate eficient împotriva intervenţiei omului. Aceasta reprezintă o confuzie dintre două
raţionamente diferite: ceea ce se intenţionează a fi o arie protejată şi cum aceasta este administrată. În
prezent, se lucrează la dezvoltarea unui sistem separat de monitorizare şi înregistrare a eficienţei
managementului care va fi înregistrat la nivel internaţional.
c) sistemul de clasificare este internaţional; acesta a fost elaborat pentru a pune la dispoziţie o bază
de comparaţie internaţională. Mai mult decât atât, se intenţionează a fi utilizat în toate ţările. Ca
urmare, criteriile de selectare sunt în mod inevitabil generale şi trebuie să fie interpretate cu
flexibilitate la nivele naţionale şi regionale. De asemenea, din natura internaţională a sistemului şi din
necesitatea aplicării consecvente a categoriilor, rezultă că responsabilitatea finală pentru determinarea
categoriilor trebuie să revină la nivel internaţional - UICN, având drept consultant Centrul Mondial
pentru Monitorizarea Conservării (WCMC).

d) denumirile naţionale pentru ariile protejate pot varia; în mod normal, categoriile UICN ar fi
prioritare, iar sistemele naţionale ar trebui să urmeze terminologia standard. Practic însă, sistemele
naţionale utilizează o serie întreagă de denumiri. De exemplu, noţiunea de “parcuri naţionale” este
înţeleasă în mod diferit, multe “parcuri naţionale” declarate la nivel naţional nerespectând strict
criteriile stabilite de Categoria II în sistemul din 1978. În Marea Britanie, de exemplu, "parcurile
naţionale" includ aşezări umane şi o utilizare extensivă a resurselor şi ar putea fi atribuite
corespunzător Categoriei V. În America de Sud, un studiu UICN elaborat recent a descoperit că 84%
din parcurile naţionale prezintă populaţii umane rezidente semnificative; unele dintre acestea ar putea
să fie incluse mai bine în altă categorie.
Întrucât o foarte mare confuzie a fost cauzată de către aceasta în trecut, criteriile de selectare identifică
toate categoriile pe baza obiectivelor primare de management, dar şi pe baza denumirilor specifice.
Desigur că, la nivel naţional, vor continua să fie utilizate numeroase denumiri. Datorită acestui fapt,
este inevitabil ca aceeaşi denumire să desemneze aspecte total diferite în ţări diferite, după cum
denumiri diferite pot fi utilizate pentru descrierea aceleiaşi categorii de arie protejată. Acesta
reprezintă cel mai important motiv pentru care se accentuează necesitatea unui sistem internaţional de
clasificare identificat pe baza obiectivelor de management, şi nu a unui sistem care să depindă de
diverse denumiri.

e) este introdusă o nouă categorie de management; Recomandarea adoptată la Congresul de la

Caracas a invitat UICN să ia în considerare mai în detaliu punctele de vedere ale anumitor experţi
potrivit cărora o nouă categorie este necesară pentru a acoperi predominant arii naturale care sunt
"gospodărite pentru protecţia diversităţii biologice într-o asemenea modalitate încât să asigure un flux
durabil de bunuri şi servicii comunităţii." Considerarea acestei cereri a condus la includerea în aceste
linii directoare a unei categorii în care principalul scop de management este utilizarea durabilă a
ecosistemelor naturale. Punctul cheie este acela că aria trebuie să fie gospodarită astfel încât să fie
asigurată protecţia şi menţinerea diversităţii biologice pe termen lung. În particular, trebuie să fie
îndeplinite patru cerinţe:

- aria să se încadreze în definiţia unei arii protejate;

- cel puţin două treimi din arie să fie şi să continue să fie în stare naturală;

- plantaţiile mari să nu fie incluse;

- trebuie să fie stabilită o autoritate de management;

f) toate categoriile sunt importante în mod egal; Numărul atribuit unei categorii nu reflectă
importanţa sa: toate categoriile sunt necesare pentru conservare şi dezvoltare durabilă. Ca urmare,
UICN încurajează ţările să-şi dezvolte un sistem de arii protejate care să îndeplinească obiectivele
patrimoniului lor natural şi cultural şi apoi să aplice una sau toate categoriile corespunzătoare.
Deoarece fiecare categorie acoperă o anumită "nişă " în termeni de management, toate ţările trebuie
să considere întreaga varietate de categorii de arii protejate, conform necesităţilor.
g) toate categoriile implică o gradare a intervenţiei umane. De-a lungul timpului, cercetările au
arătat că modificările umane din trecut asupra ecosistemelor au fost de fapt mai mari decât s-a crezut
iniţial şi că în nici o parte a globului nu pot fi eliminate efectele poluării la distanţă şi a modificărilor
climatice induse de om. În acest sens, nici o zonă de pe planetă nu poate fi considerată cu adevărat
"naturală". Ca urmare, termenul este utilizat potrivit definiţiei din Raportul intitulat "Caring for the
Earth - A Strategy for Sustainable Living", publicat de UICN Τn 1991, reprezentând o actualizare a
"Strategiei Mondiale de Conservare",UICN, 1980. Astfel, "naturale" sunt considerate ecosistemele în
care, de la revoluţia industrială (170), impactul uman nu a fost mai mare decât al oricărei specii native
şi nu a afectat structura ecosistemelor. În raport cu această definiţie, categoriile I, II şi III sunt legate
în special de protecţia unor arii naturale în care intervenţia umană directă şi modificarea mediului au
fost limitate pentru ca în categoriile IV, V şi VI, intervenţia să fie semnificativ mai mare. Întrut
Categoria VI a fost adaugată sistemului mai târziu, nu se încadrează în totalitate în modelul general,
dar, din punct de vedere conceptual, se află între Categoria III şi IV.

Totodată, au fost clarificate o serie de concepte, fără de care întregul sistem de clasificare
UICN precum şi aplicarea categoriilor nu ar avea semnificaţie. Printre acestea, se numără: a) mărimea
ariei protejate; b) zonarea în interiorul ariei protejate; c) responsabilitatea de management; d)
proprietatea asupra terenului; e) clasificările multiple; f) zonele care înconjoară ariile protejate; g)
desemnările internaţionale.
a) Mărimea ariei protejate trebuie să corespundă teritoriului terestru sau acvatic necesar pentru
realizarea obiectivelor de management. Astfel, pentru o arie de Categoria I, mărimea trebuie să fie
aceea care să asigure menţinerea integrităţii ariei pentru a realiza obiectivele de management de
protecţie strictă, fie ca arie de bază sau zonă de cercetare, fie pentru protejarea sălbăticiei. În schimb,
în ariile de Categoria II, graniţele trebuie trasate suficient de larg astfel încât să conţină unul sau mai
multe ecosisteme integrale, nesupuse modificărilor ca urmare a exploatării şi locuirii. Pentru scopuri
practice, Lista Naţiunilor Unite include numai arii de cel puţin 1000 ha sau 100 ha în cazul unor insule
protejate integral, dar acestea sunt, într-o oarecare masură, cifre arbitrare. Autorităţile care declară
ariile protejate au obligaţia de a verifica dacă managementul nu va fi perturbat de presiunile exercitate
din zonele adiacente. Pot fi necesare aranjamente de management suplimentare şi compatibile pentru
acele arii, chiar dacă nu sunt declarate ca parte a ariei protejate afectate.
b) Zonarea în interiorul ariei protejate. Pentru stabilirea categoriei corespunzătoare, cel puţin două
treimi şi preferabil mai mult din suprafaţa ariei trebuie să fie gospodarite pentru scopurile primare, iar
managementul zonei rămase nu trebuie să intre în conflict cu scopul primar.
c) Responsabilitatea de management. Guvernele au o responsabilitate fundamentală faţă de existenţ
a şi buna funcţionare a sistemelor naţionale de arii protejate. Ele trebuie să considere asemenea arii
drept componente importante ale strategiilor naţionale de conservare şi dezvoltare durabilă. Pe de altă
parte, responsabilitatea pentru managementul unor arii protejate individuale este atribuită atât
organizaţiilor guvernamentale cât şi celor non-guvernamentale centrale, regionale sau locale,
sectorului privat sau comunităţilor locale. În practică, ariile protejate din Categoria I-III se află de
obicei în responsabilitatea unui organism guvernamental, iar responsabilitatea pentru categoriile IV şi
V este atribuită adesea administraţiilor locale.
d) Proprietatea terenului. La fel ca în cazul autorităţii de management, condiţia de bază este ca tipul
de proprietate să fie compatibil cu realizarea obiectivelor de management ale ariei respective. În multe
ţări, proprietatea aparţinând unui organism public (fie el naţional sau local), sau unui ONG cu
obiective de conservare, facilitează managementul şi ca urmare este de preferat în condiţiile
Categoriilor I, II şi III. Adesea, proprietatea particulară reprezinta forma predominantă de proprietate
asupra pământului. Mai mult decât atât, indiferent de proprietate, experienţa arată că succesul
managementului depinde într-o mare măsură de sprijinul comunităţilor locale. În asemenea cazuri,
autoritatea de management trebuie să aibă sisteme eficiente consultative şi de comunicare precum şi
mecanisme care pot include stimulente pentru asigurarea îndeplinirii obiectivelor de management.
e) Clasificările multiple. În cadrul sistemului de clasificare, arii protejate de diferite categorii sunt
adesea alăturate şi uneori, o categorie se află în interiorul alteia. Astfel, multe Categorii V conţin în
interior arii de Categoria I şi IV; altele se adaugă ariilor de Categoria II. Unele arii de Categoria II
conţin arii de Categoria I.a. şi I.b. Acest lucru este în deplină concordanţă cu aplicarea sistemului de
clasificare, dacă se dovedeşte că ariile respective sunt identificate separat pentru înregistrare şi
raportare.
f) Zonele care înconjoară ariile protejate. Din punct de vedere ecologic, economic, politic şi
cultural, ariile protejate se află în strânsă legătură cu împrejurimile. De aceea, planificarea şi
managementul ariilor protejate trebuie să fie încorporate în planurile regionale de dezvoltare şi în
concordanţă cu politicile adoptate pentru zone mai largi. În scopul aplicării sistemului de clasificare,
acolo unde o arie este utilizată pentru a "tampona" sau a înconjura o alta, ambele categorii trebuie să
fie identificate şi înregistrate separat.
g) Desemnările internaţionale. Sistemul din 1978 a identificat categorii separate pentru Siturile
Patrimoniului Mondial (natural) şi Rezervaţiile Biosferei. Acestea nu sunt categorii de management,
ci desemnări internaţionale. Practic, aproape toate zonele aparţinând Patrimoniului Mondial sunt
desemnate la nivel naţional şi ca urmare se vor înregistra ca una din cele şase categorii. Acelaşi lucru
este valabil şi pentru Rezervaţiile Biosferei, siturile Ramsar şi alte arii desemnate în cadrul acordurilor
regionale. Ca urmare, se va aplica următorul principiu: dacă aria este identificată prin acorduri
naţionale pentru o protecţie specială, atunci trebuie să fie înregistrată corespunzător în una din
categoriile standard. Statutul său special internaţional va fi înregistrat, de exemplu, în Lista Naţiunilor
Unite şi în toate publicaţiile UICN corespunzătoare.
Vor fi prezentate în continuare câteva dintre desemnările internaţionale utilizate pe scară
largă: a) Rezervaţiile Biosferei (BR) sunt arii protejate care îmbină conservarea, reprezentând
ecosistemele majore ale globului şi dezvoltarea durabilă, servind ca model de dezvoltare pentru medii
particulare. Ele formează o reţea mondială pentru cercetarea şi monitorizarea ecologică şi reprezintă
zone pentru conştientizare, educaţie şi instruire în domeniul mediului. În mod obişnuit, sunt arii cu o
zonare particulară şi cu diferite intensităţi ale managementului şi anume:
- - -- zonă strict protejată - pentru protecţia strictă a ecosistemelor naturale, care poate fi desemnată la
nivel naţional drept categoria I, II, III sau IV IUCN;
- zonă tampon - pentru a atenua efectele asupra zonei strict protejate, care poate fi desemnată la nivel
naţional drept categoria IV, V sau VI;
- zonă de tranziţie - pentru dezvoltarea activităţilor economice într-un mod durabil.
O Rezervaţie a Biosferei poate include mai multe zone strict protejate şi aşezări umane.
a.1.) Procedura de desemnare. Ariile protejate declarate la nivel naţional ca aparţinând uneia din
categoriile UICN, care respectă criteriile de eligibilitate pentru a fi înscrise pe lista Rezervaţiilor
Biosferei sunt înaintate Comitetului Naţional MAB ((Man and Biosphere) al ţării respective, care le
va analiza şi trimite Secretariatului Programului UNESCO - MAB (Paris) pentru aprobarea lor. În
particular, fiecare Rezervaţie a Biosferei trebuie să îndeplinească trei funcţii complementare: - de
conservare a biodiversităţii, accentuând conservarea unui eşantion reprezentativ al unor ecosisteme
majore; - de dezvoltare, cu un accent asupra populaţiei umane în cadrul biosferei; -logistică, realizând
combinarea între cercetarea, educaţia, instruirea şi monitorizarea în domeniul conservării. Rezervaţiile
Biosferei conţin adesea o serie de obiective de management diferite, fiecare putând corespunde unei
categorii de management UICN. Astfel, Rezervaţiile Biosferei sunt considerate arii care conţin una
sau mai multe categorii UICN de arii protejate şi nu se constituie într-o categorie separată.
a.2.) Organisme responsabile
- la nivel internaţional - Programul UNESCO - MAB (Man and Biosphere).
- la nivel naţional - Comitetul Naţional MAB.
a.3.) Situaţia la nivel mondial: UNESCO a aprobat, până în prezent, un număr de 311 Rezervaţii ale
Biosferei, dintre care 127 se află Τn Europa.
a.4.) Situaţia în România: până în prezent, au fost declarate trei Rezervaţii ale Biosferei, şi anume:
- Delta Dunării - declarată la 1 septembrie 1990 prin Decretul 983;
- Parcul Naţional Retezat - declarat la 10 ianuarie 1980;
- Pietrosul Rodnei - declarat la 10 ianuarie 1980
b) Sit al Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural (WHNS) reprezintă o arie de o valoare
universală deosebită, cu un rol important în conservarea diversităţii biologice a planetei, a cărei
protecţie trebuie să fie în atenţia şi responsabilitatea comunităţii internaţionale.
b.1.) Procedura de desemnare. Siturile sunt nominalizate de către guvernele naţionale şi înaintate
spre aprobare Comitetului Patrimoniului Mondial. După acceptare, zonele vor fi înscrise pe Lista
Patrimoniului Mondial ca Situri ale Patrimoniului Mondial Natural şi Cultural.
b.2.) Organisme responsabile
- la nivel internaţional - Comitetul Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural, iar Convenţia
Patrimoniului Mondial a fost adoptată de UNESCO în 1972 şi a intrat în vigoare în 1976.
- la nivel naţional - Comisia Naţională UNESCO, Secretariatul Naţional al Convenţiei Patrimoniului
Mondial.