6.7.

Politica comună de transport a uniunii europene

Transporturile reprezintă unul dintre elementele fundamentale ale procesului de integrare europeană.
Transporturile se numără printre primele domenii de politică comună ale UE de astăzi şi sunt esenţiale pentru
realizarea libertăţilor pieţei comune, prevăzute de Tratatul de la Roma din 1957: libera circulaţie a persoanelor,
serviciilor şi mărfurilor. Europa are nevoie de conexiuni de transport fiabile pentru a impulsiona comerţul şi creşterea
economică şi pentru a crea locuri de muncă şi prosperitate.

6.7.1. Istoricul politicii comune de transport

Sectorul transporturilor generează, în termeni de Produs Intern Brut, 10% din bogăţia UE şi oferă peste zece milioane
de locuri de muncă, atrage 40% din investiţiile statelor membre şi 30% din consumul de energie din UE. La începutul
anilor ’60, Comisia Europeană a demarat o serie de acţiuni cu scopul de a crea o piaţă comună de transport pentru
toate mijloacele de transport intern. Se spera că o politică comună în domeniul transporturilor, care să înlocuiască
diversele politici naţionale, va asigura o cocncurenţă loială între şi în cadrul ramurilor sectorului transporturilor.
Finalizarea cu succes a pieţei europene interne, eliminarea frontierelor interne, scăderea preţurilor de transport ca
urmare a deschiderii şi liberalizării pieţelor de transport, au dus la o creştere constantă a volumului transporturilor,
înregistrând o creştere de peste două ori în ultimii 30 de ani.

Deşi extrem de eficient şi dinamic din punct de vedere economic, sectorul transporturilor se confrunta cu costuri
sociale şi ecologice din ce în ce mai mari, iar principiul „mobilităţii durabile” a devenit semnificativ. Acest principiu
încearcă să îmbine două categorii de obiective contradictorii. Pe de o parte, asigurarea unei mobilităţi eficiente şi
avantajoase sub aspectul costurilor pentru persoane şi mărfuri constituie un element central al unei pieţe interne
competitive şi baza pentru libera circulaţie a persoanelor. Pe de altă parte, se conturează necesitatea de a controla
traficul în creştere şi de a minimiza costurile externe cauzate de accidentele rutiere, afecţiunile căilor respiratorii,
schimbările climatice, zgomotul, efectele nocive asupra mediului sau ambuteiajele.

În ciuda numeroaselor eforturi, politica europeană în domeniul transporturilor mai trebuie să răspundă unor mari
provocări în ceea ce priveşte durabilitatea, în special în contextul luptei împotriva încălzirii globale. Transporturile
generează aproape un sfert din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) în UE-28.

6.7.2. Obiectivele şi principiile politicii comune de transport

În 1962 Comisia Europeană a elaborat un Memorandum prin care şi-a propus realizarea a trei obiective:

● Înlăturarea obstacolelor create de transport şi care împiedicau funcţionarea pieţei comune pentru mărfuri şi
persoane.

● Integrarea pieţei de transport.

● Înfiinţarea unui sistem european de transport

Obiectivele sectoriale ale politicii în domeniul transporturilor sunt:

 În transportul rutier – îmbunătăţirea calităţii, aplicarea în mod mai eficient a reglementărilor existente
printr-un control şi sancţiuni mai aspre.

 În transportul feroviar – revitalizarea căilor ferate, eficiente şi sigure şi înfiinţarea unei reţele destinate
serviciilor de transport de bunuri.

 În transportul aerian – controlul creşterii transportului aerian, menţinerea standardelor de siguranţă şi

protecţia mediului.

 În transportul maritim şi fluvial – dezvoltarea infrastructurii, simplificarea cadrului de reglementare şi

integrarea legislaţiei sociale pentru a putea crea veritabile „autostrăzi maritime”.

 În transportul inter-modal – modificarea ponderii modurilor de transport prin intermediul unei politici pro-
active de promovare a transportului inter-modal şi a transportului feroviar, maritim şi fluvial. În acest sens,
una din iniţiativele majore este programul „Marco Polo”, ce înlocuieşte programul Acţiuni Pilot pentru
Transport Combinat.
6.7.4. Politici sectoriale de transport

În condiţiile integrării, transportul evoluează mai repede decât întreaga activitate economică, deoarece comerţul cu
mărfuri creşte mai repede decât producţia industrială. În UE, 44% din transportul de mărfuri se efectuează pe cale
rutieră, 39% pe rute maritime de scurtă distanţă, 10% pe cale feroviară şi 3% pe căi navigabile interioare.
Dezechilibrul este şi mai accentuat în ceea ce priveşte transportul pasagerilor, unde transportul rutier reprezintă
81%, cu 6% pentru transportul feroviar şi 8% pentru cel aerian.

Transportul rutier. Înainte de anul 1960 transportul rutier juca doar un rol modest în transportul de mărfuri între
statele membre ale UE, constituind mai puţin de o cincime din transportul feroviar, în prezent rolurile s-au inversat:
transportului rutier internaţional îi revine 3/4 din transportul intern.

Având în vedere că aproape 75% din transportul terestru de marfă între statele membre se face pe cale rutieră,
legislaţia îi ajută pe şoferii de camioane să îşi planifice deplasările pe continent, iar autorităţilor le facilitează sarcina
de controla timpul de conducere. Tahografele digitale sunt acum obligatorii la bordul autobuzelor şi al vehiculelor
grele pentru transportul de mărfuri. Siguranţa transportului rutier, care face parte integrantă din politica UE, s-a
ameliorat simţitor pe parcursul anilor. În ultimii zece ani, numărul deceselor cauzate de accidente rutiere a scăzut cu
43%.

Integrarea pieţei de transport rutier în Europa a fost realizată prin procesul de armonizare, prin care au fost
introduse reglementări pentru condiţiile de funcţionarea transportului rutier internaţional în următoarele domenii:

● fiscal: scutirea de taxe vamale pentru combustibilul din rezervoare;

● regulile sociale: se referă în special la orele de conducere şi de odihnă;

● admiterea în profesie: obţinerea certificatelor etc. de către firme şi a permisului european de conducere;

● siguranţa: inspectarea periodică a vehiculelor, stabilirea limitelor de viteză;

● mediul înconjurător: consumul de energie, emisia gazelor de eşapament, materialele periculoase.

Un obiectiv important al politicii UE în domeniul transporturilor este să îi ajute şi să îi protejeze pe cetăţeni când
călătoresc. Una dintre principalele sale realizări a constat în definirea şi protejarea drepturilor pasagerilor. În
prezent, atunci când apar întârzieri, pasagerii nu mai trebuie să încerce să afle singuri ce sa întâmplat. Ei au dreptul
de a fi informaţi şi ştiu că pot solicita informaţii de la compania de transport. Pentru a îmbunătăţi siguranţa rutieră,
Comunitatea Europeană a adoptat un program de acţiune pentru perioada 2003-2010. În acelaşi timp, Carta
Europeană privind Siguranţa Rutieră are ca scop promovarea măsurilor efective pentru reducerea numărului de
accidente rutiere în Europa.

Transportul feroviar.Intervenţiile UE în sectorul feroviar european includ două instrumente de politici, măsuri
legislative care vizează deschiderea pieţei feroviare europene şi promovarea interoperabilităţii (precum şi a
siguranţei feroviare şi a drepturilor călătorilor), pe de o parte, şi cofinanţarea construcţiei de infrastructuri feroviare
noi sau a modernizării infrastructurilor feroviare existente, pe de altă parte. Lungimea reţelei de cale ferată s-a redus
cu 13% între 1960-2000, iar numărul vagoanelor de marfă a scăzut cu peste 60% în aceeaşi perioadă.

Transportul feroviar este mai puţin sigur decât cel rutier în ceea ce priveşte termenii de livrare.Aceasta se datorează
în principal opririlor foarte lungi pe traseu. Căile ferate au, totuşi, avantaje unice: reprezintă un mod de transport
sigur şi curat, iar un tren poate transporta încărcătura a 50-60 de camioane.

Transportul naval. Actualmente, 75% din schimburile comerciale dintre Europa şi alte ţări se realizează pe mare şi
40% din mărfurile din Europa sunt transportate cu vaporul. De asemenea, 400 de milioane de pasageri utilizează
anual căile navigabile europene. Ani de-a rândul transportul maritim nu a fost reglementat de o politică comună.
Abia în 1986 Europa a adoptat primul pachet legislativ pentru liberalizarea transportului maritim. A urmat un al
doilea pachet în 1989. Acesta autoriza întreprinderile dintr-o țară să presteze servicii interne de transport maritim în
alt stat membru (cabotaj)

UE aplică norme de siguranță la bordul navelor şi în porturi pentru protejarea numărului mare de nave care intră
în apele europene sau le tranzitează:

a) Libertatea de furnizare de servicii, fără nicio discriminare pe baza naţionalităţii furnizorului de servicii sau a
navei, prin care un transportator având reşedinţa într-un stat poate furniza servicii în interiorul unui alt stat.

b) Siguranţa maritime-de exemplu daca o nava transportă mărfuri periculoase sau poluante, care trebuie
înregistrate şi trebuie să poarte semne de identificare în cazul substanţelor solide. Autorităţile portuare vor fi
informate asupra acestor transporturi

Porturile sunt de o importanţă vitală pentru sectorul maritim şi pentru alte sectoare şi au un mare potenţial de
creştere în anii care vin. Ele constituie puncte de acces la întreaga reţea de transport a UE. Europa depinde în mare
măsură de porturile sale maritime, prin care trec 74% din mărfurile care fac obiectul schimburilor comerciale cu
restul lumii.

Transportul aerian. Aviaţia civilă este foarte puternic reglementată. Comunitatea şi statele membre ale UE au
consimţit adoptarea unei reforme în managementul traficului aerian, ce implică, în primul rând, creşterea siguranţei
transportului aerian printro organizare coerentă la nivelul Comunităţii. Politica comunitară privind liberalizarea
transportului aerian cuprinde patru domenii principale: accesul pe piaţă, controlul capacităţii, costul biletelor de
călătorie şi emiterea licenţelor de operare pentru companii. Liberalizarea pieţii traficului aerian intra-UE a fost
ajutată de Curtea Europeană de Justiţie, care a hotărât în 1986 că regulile de concurenţă din UE se aplică şi
transportului aerian.

Pentru a îmbunătăţi şi mai mult condiţiile de siguranţă aeriană din Europa, Comisia, în consultare cu autorităţile
competente în materie de siguranţă aeriană din statele membre, a hotărât să impună o interdicţie de exploatare pe
teritoriul european a companiilor aeriene care nu corespund standardelor de siguranţă.

Datorită eficienței noilor norme adoptate, transportul aerian în UE a devenit unul dintre cele mai sigure din lume.

Transportul intermodal. Obiectivul politicii privind transportul intermodal de bunuri este de a sprijini mişcarea
eficientă a bunurilor „door to door”, utilizând două sau mai multe moduri de transport. Unul din obiectivele Cartei
Albe este atingerea unui echilibru între modurile de transport. Acţiunile se vor concentra, astfel, asupra sprijinirii
alternativelor la transportul rutier în special pentru distanţele mari. Acest fapt nu numai că reduce numărul de
ambuteiaje, dar şi îmbunătăţeşte siguranţa rutieră şi reduce impactul asupra mediului.

În iulie 2003, Consiliul şi Parlamentul au adoptat programul Marco Polo. Acest program se derulează în perioada
2003-2006 şi are drept scop sprijinirea redirecţionării creşterii preconizate a transportului internaţional de bunuri
către transportul maritim pe distanţe scurte, transportul feroviar şi cel fluvial.

6.7.5. Reţelele de transport transeuropene

Construirea şi întreţinerea infrastructurii este o activitate costisitoare. Dezvoltarea infrastructurii de care este nevoie
pentru a face faţă creşterii preconizate a cererii de transport în Europa va necesita investiţi de 1 500 de miliarde de
euro până în 2030.

Reţeaua transeuropeană de transport este un proiect al UE ce prevede crearea unei reţele complete de transport
auto, feroviar şi naval. Reţeaua urmează să conecteze pe teritoriul UE infrastructura de transport, telecomunicaţii şi
energie a statelor membre. Principiile directoare de dezvoltare a acestui program major de infrastructură au fost
adoptate atât de Parlamentul European, cât şi de Consiliu în anul 1996 (prin Decizia 1692/96/CE). Obiectivele reţelei
se referă la asigurarea mobilităţii persoanelor şi bunurilor, combinarea tipurilor de transport, asigurarea unei
infrastructuri de bună calitate, utilizarea optimă a capacităţilor existente, acoperirea întregului spaţiu comunitar şi
extinderea către restul statelor europene.

6.7.6 .Transportul şi mediul

Datorită politicii UE, mijloacele de transport poluează mai puţin, sunt mai eficiente şi mai sigure. Din punct de vedere
tehnic şi normativ s-au înregistrat progrese la nivelul tuturor tipurilor de transport: rutier, feroviar, aerian şi maritim.
Transportul rutier, principala modalitate de transport, este şi principala sursă de poluare: potrivit celor mai recente
date, traficul rutier generează aproximativ 71% din totalul emisiilor de CO2 asociate activităţilor de transport (două
treimi fiind generate de automobile). Alte tipuri de transport poluează mult mai puţin. Transportul maritim şi cel
aerian generează 14% şi respectiv 13% din totalul emisiilor, iar navigaţia interioară, 2%. Transportul feroviar
poluează cel mai puţin, sub 1%.

Printre masurile pentru păstrarea mediului înconjurător se evidenţiază următoarele:

1. folosirea biocombustibililor;

2. implementarea programului „Auto-Oil”;

3. implementarea legislaţiei adiţionale privind utilizarea sistemelor de diagnostic la bord;

4. adoptarea strategiei pentru reducerea emisiilor atmosferice provenite de la navele maritime;

5. întrunirea anumitor standarde la noile motoare diesel;

6. dezvoltarea unui transport durabil.

Parlamentul European a stabilit citeva obiective clare şi cuantificabile pentru 2020 (raportate la anul 2010):

a) o dublare a numărului de călători cu autobuzele, tramvaiele şi trenurile (şi, dacă este cazul, cu vapoarele) şi o
creştere cu 20% a resurselor alocate modurilor de transport care iau în considerare pietonii şi bicicliștii;

b) o reducere cu 20% până în 2020 a emisiilor de CO2 generate de transportul rutier de persoane şi de mărfuri,
precum şi o reducere cu 30% a emisiilor de CO2 generate de transportul aerian în întregul spaţiu aerian european; c)
o obligaţie ca orice dezvoltare a transportului aerian după 2020 să fie neutră din punct de vedere al emisiilor de
carbon;

d) o reducere cu 40% a numărului de decese şi de vătămări grave suferite de utilizatorii activi şi pasivi ai transportului
rutier.

6.7.7. Noua politică a UE privind infrastructura de transport

Cel mai recent document de politică în domeniul transporturilor elaborat de Comisia Europeană este Cartea albă din
2011-aceasta prezintă o viziune pentru viitorul transporturilor europene până în 2050.

Prin noua politică a UE privind infrastructura, finanţarea UE în domeniul transporturilor se triplează, ajungând la 26
de miliarde euro pentru perioada 2014-2020. În acelaşi timp, finanţarea în domeniul transporturilor este reorientată
către o nouă reţea centrală definită cu stricteţe. Reţeaua centrală va constitui coloana vertebrală a transporturilor în
cadrul pieţei unice a Europei. Ea va contribui la înlăturarea blocajelor, la modernizarea, infrastructurii şi la
eficientizarea operaţiunilor transfrontaliere de transport pentru călătorii şi întreprinderile din întreaga UE.

Provocări majore cu care se confruntă sectorul european al transporturilor:

 Blocajele: afectează atât traficul rutier, cât şi pe cel aerian, Europa cheltuie aproximativ 1% din PIB-ul său anual
pentru descongestionarea traficului şi, potrivit estimărilor, transportul de mărfuri şi traficul de călători vor continua
să se intensifice.

 Dependenţa de petrol: transportul a devenit mai economic, însă depinde încă de petrol pentru aşi acoperi 96%
din necesarul de energie. Petrolul va deveni tot mai rar în deceniile viitoare. Se estimează că, până în 2050, preţul
petrolului va fi cel puţin dublu faţă de nivelul din 2005.

 Emisiile de gaze cu efect de seră: până în 2050, UE trebuie să reducă emisiile din sectorul transporturilor cu 60%
(şi cu 80-95% per ansamblu) faţă de nivelurile din 1990, dacă dorim să limităm încălzirea globală la o creştere de doar
2ºC.

 Infrastructura: este dezvoltată inegal pe teritoriul UE. De exemplu, majoritatea ţărilor din estul UE nu dispun de
linii de cale ferată de mare viteză şi chiar cele normale nu sunt întotdeauna în cea mai bună stare.

 Concurenţa: sectorul transporturilor din UE se confruntă cu o concurenţă în creştere pe pieţele de transport din
alte regiuni de pe glob, care cunosc o dezvoltare rapidă.